Jump to content

A încercat să se sinucidă provocând un accident rutier


Recommended Posts

Posted

Un bărbat din Galaţi a încercat să se sinucidă provocând un accident rutier

O maşină s-a făcut scrum în numai câteva minute pe o şosea din Galaţi. Şoferul a mărturisit ulterior că accidentul rutier a fost o tentativă de sinucidere. Incendiul a izbucnit după ce şoferul a lovit un cap de pod, la ieşirea din oraşul Galaţi. Bărbatul a reuşit să iasă din maşină şi a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Poliţiştii spun că şoferul, în vârstă de 40 de ani, le-a mărturisit că a făcut accidentul deliberat. El ar fi încercat să se sinucidă din cauza unor probleme familiale.

http://www.realitatea.net/un-barbat-din ... 37026.html

Planul unui barbat de a-si lua viata, dat peste cap de cativa trecatori

Aventura incredibila pentru un barbat de 51 de ani din Galati, care a incercat sa se sinucida si, fara voia lui, a fost salvat in ultimul moment. Suparat ca urma sa se prezinte la procesul de divort, omul a intrat cu masina direct intr-un cap de pod. Autoturismul s-a aprins, iar cativa soferi curajosi au sarit, l-au scos din flacari si l-au trimis cu o ambulanta la spital. Mai multi barbati au vazut masina care intr-o curba stransa a intrat direct pe contrasens in baza de beton a unui pod feroviar din Galati. Cand au vazut flacarile, l-au scos pe sofer si au sunat la 112. Barbatul a ajuns la spital. S-a lovit la cap si are cateva coaste rupte, anunta medicii. Politistii, care au ajuns si ei la fata locului, au ramas cu gura cascata cand i-au ascultat declaratia: omul voia sa se sinucida din cauza unor probleme cu sotia. Politistii au inceput acum o a doua ancheta. Ei incearca sa afle daca omul a umblat la circuitele electrice ale masinii, astfel incat sa ia foc in caz de impact.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... atori.html

Maşina, ca o armă

Sinucigaş auto

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Galaţi, a decis ieri, la orele prânzului, să-şi pună capăt zilelor. S-a urcat în maşină, şi-a prins centura de siguranţă şi a intrat cu toată viteza în piciorul podului de la intrarea în localitatea Fileşti. În urma impactului, autoturismul a luat foc şi a ars ca o torţă, însă bărbatul, Victor Simion, a avut zile: a fost scos din maşină de câteva persoane care au văzut accidentul.

Iniţial, poliţiştii au crezut că omul a pierdut controlul volanului, din cauza carosabilului umed. În plus, înainte de a ajunge la pasajul care traversează (pe dedesubt) calea ferată, trecuse şi printr-o curbă periculoasă. Aveau să afle ulterior că Victor Simion chiar intenţiona să-şi încheie socotelile cu viaţa.

“S-a izbit violent de pod. Bărbatul a fost identificat la spital, unde a declarat că a vrut să se sinucidă din cauza unor probleme cu soţia”, a declarat agentul principal Cosmin Dobre, de la Poliţia Rutieră Galaţi.

“Este vorba de un politraumatism suferit pentru că persoana în cauză s-a izbit de un parapet şi maşina a luat foc. Serviciul de descarcerare a adus pacientul cu traumatism craniocerebral şi fracturi costale. Pacientul a declarat, în momentul în care a fost internat, atât la serviciul de urgenţă, cât şi poliţiştilor că a vrut să se sinucidă”, a afirmat şi dr.Mihai Bucatanschi, purtător de cuvânt la Spitalul de Urgenţă.

În ciuda intenţiilor sinucigaşe, medicii spun că bărbatul are toate şansele să-şi revină. Victor Simion a suferit leziuni grave, dar care nu-i pun viaţa în pericol.

Vecinii sunt însă uimiţi de cele întâmplate, pentru că nu se aşteptau să-l vadă recurgând la un asemenea gest. Ei spun că este un om bun, dar că îşi suspecta soţia că îl înşală, deoarece se poartă prea frumos cu clienţii de la consignaţia pe care cei doi o au împreună şi la care femeia mai vinde uneori.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=29335

De suparare. A intrat cu masina in pod când a aflat ca sotia divorteaza

Un galatean a vrut sa isi puna capat zilelor când a aflat ca sotia sa a intentat divort. Victor Simion, in vârsta de 40 de ani, s-a urcat ieri in jurul orelor prânzului, in Loganul de-abia achizitionat. Omul tocmai aflase ca nevasta sa a depus actele de divort si s-a decis sa se omoare. El a intrat cu masina in viteza in unul dintre stâlpii de sustinere ai podului situat la iesirea din Galati spre Tecuci. „Masina a intrat in piciorul drept al podului de cale ferata, in apropierea localitatii Filesti. In urma impactului masina a luat foc instantaneu, iar soferul a avut marele noroc de a fi scos imediat din autoturism de câtiva trecatori. Altfel ardea de viu”, a declarat subcomisarul Viorel Cojocaru, din cadrul Serviciului Judetean al Politiei Rutiere Galati. Incendiul a fost stins de pompierii galateni. La Spitalul de Urgenta, unde a ajuns din pricina celor câteva arsuri usoare suferite, potentialul sinucigas a declarat spasit ca intr-adevar a vrut sa se omoare decât sa ramâna singur. Deocamdata nu a reusit decât sa simplifice partajul deoarece masina, care era bun comun, este imposibil de reparat.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... eaza-.html

Posted

Scos de altii vs. iesit singur: 3-1

Varsta (51-40): 2-2

Locul: Cap de pod vs. picior de pod: 2-2

Din toata polologhia asta cel mai rau imi pare de Logan si de pod (cap sau picior, nu mai conteaza).

Posted
daca s-ar putea si putina acuratete cu stirile astea.......subiectul este acelasi dar detaliile....... :shock:

Tocmai din cauza detaliilor - care diferă în acest caz de la o ştire la alta - sunt postate toate informaţiile. Cel interesat îşi poate face astfel o imagine completă asupra celor întâmplate.

Acolo unde nu sunt diferenţe majore între ziare, preluăm o singură ştire.

Posted

Parerea mea e ca astfel de oameni care precis au ceva dereglari psihice nu au de ce sa aiba carnet .o sa se trezeasca unii sinucigasi sa mai ia si pe altii cu ei in lumea de dincolo.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.