Românii visează să reducă democraţia la un singur om

[Mikka]

Studiul „Valorile românilor”, făcut de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) în cadrul valului 2008 al European Values Survey, a scos la iveală acelaşi familist dus des la biserică, dornic de muncă, scârbit de politică şi gata oricând să-şi plece capul în faţa unui şef de stat autoritar, care apare în mai toate cercetările sociologice din ultimii ani. 86% dintre români consideră religia a fi „foarte sau destul de importantă”, la fel cum o făceau şi polonezii în 2005.

Procentul celor aplecaţi spre cele sfinte în România este depăşit, la nivel mondial, doar de cele înregistrate în Irak, Maroc, Indonezia şi în Rwanda, însă pentru românii cu studii postliceale şi universitare plecaţi în străinătate, religia contează mai puţin, sub 50% dintre ei declarând că religia este „foarte importantă” sau „destul de importantă”. Publicitate

„Chiar şi aşa, dacă toţi migranţii români s-ar muta în Franţa, ar fi cel mai religios grup de acolo”, spune Bogdan Voicu, cercetător senior la ICCV, unul dintre autorii studiului.

Alin Gavreliuc, psihosociolog şi conferenţiar-doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, explică religiozitatea românilor: „Suntem cel mai dus la biserică popor din Europa, după Polonia, dar asta doar la nivelul ritualurilor, religiozitatea nu se converteşte în practici sociale, în implicarea în acţiuni în interesul celorlalţi, dincolo de interesul personal, de asta suntem la coada tuturor clasamentelor la capitolul voluntariat. Religiozitatea românilor înseamnă mai degrabă că îşi încredinţează viaţa altcuiva. Îşi spun «jocurile sunt făcute, destinul meu este decis dincolo de mine, mai bine stau în colţul meu şi o scot eu la capăt».

Este un autism social. Asta vine dintr-o istorie a dependenţei politice şi sociale, din relaţia dezechilibrată cu instituţiile statului care profitau de ei şi atunci oamenii şi-au spus: «O fi ceva dincolo de noi, dacă nu mă pot realiza aici şi acum, îmi pun speranţa în Dumnezeu». E un sindrom sociologic majoritar care descrie o strategie de subzistenţă, de supravieţuire”.

Deşi datele pentru studiul ICCV au fost colectate în perioada aprilie-iunie 2008, nu cu mult timp înaintea alegerilor parlamentare, doar 6% dintre cei 1.488 de intervievaţi au spus că pentru ei politica este foarte importantă, 74% dintre intervievaţi considerând că aceasta este „deloc sau puţin importantă”. Autorii studiului spun că pentru România politica este la fel de importantă ca şi pentru spanioli, portughezi, bulgari sau sârbi. Slovenii, pakistanezii şi ungurii sunt printre puţinele popoare pentru care indicatorul este semnificativ mai mic decât în România, în timp ce suedezii sunt cei mai interesaţi de politică dintre europeni, 63% considerând-o „destul de importantă şi foarte importantă”.

73% dintre români considerau în 2008 că ar fi bine ca ţara să aibă un conducător puternic, care nu-şi bate capul cu Parlamentul şi alegerile, cifră care le depăşeşte cu mult pe cele din ţările europene, în timp ce 20% sunt convinşi că viaţa le-ar fi mai bună sub un regim militar, spune studiul. „Ceea ce este foarte grav este că principalul actor al schimbării, politica, nu este perceput astfel decât de un procent infim dintre români. În general, românii preferă simbolurile autoritare, asta indică dezamăgirea, fatalismul, dezangajarea. Oamenii cred că singura soluţie este un regim autoritar”, interpretează psihosociologul Alin Gavreliuc procentele.

Munca le e mai dragă românilor decât celor mai mulţi dintre europeni, deşi şi-a pierdut din popularitate în România faţă de 1999, când 95% dintre intervievaţi spuneau că este „foarte sau destul de importantă”. Acum 91% dintre respondenţi cred asta, la mică distanţă în urma Italiei, Franţei, Suediei şi Elveţiei şi cam la egalitate cu Spania, Moldova, Polonia sau Serbia. Chiar şi aşa, autorii studiului se aşteptau la o dragoste mai mare faţă de muncă, crede Bogdan Voicu. „Am fost surprinşi, ne aşteptam la o importanţă mai mare acordată muncii.”

În general, în Europa, familia scoate maximum de puncte la capitolul importanţă. Doar în Olanda, ea este depăşită de prieteni, care în majoritatea ţărilor sunt pe locul doi sau trei.

În 1999 şi 2005, dintre toţi europenii, românii puneau cel mai mic preţ pe prieteni, pe care la ultimul studiu au început să-i simpatizeze un pic mai mult. 77% dintre români cred despre ei că sunt „destul de importanţi” sau „foarte importanţi”, actuala creştere plasându-i la nivelul Moldovei din 2005. Timpul liber a început să conteze mult mai mult pentru români, 81% spunând acest lucru în 2008, faţă de 69% în 2005. Doar 16% dintre români au declarat în 2008 că au încredere în oameni, mult sub media europeană, 75% s-au pronunţat mai degrabă împotriva avortului, 63% împotriva divorţului, în timp ce 91% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi justificată.

„Inteligenţia“ nu se mai întoarce

Dintre cei aproape 600 de români cu studii superioare plecaţi în străinătate, o treime au spus că nu au de gând să se întoarcă în ţară, alţi 30% sunt indecişi şi doar 15% sunt convinşi că se vor întoarce şi ştiu şi când. Tinerii cu studii superioare care trăiesc în străinătate sunt mai încrezători în oameni, 41%, pe când cei născuţi în anii ’60 au în proporţie de doar 11% încredere în semenii lor. Dacă familia, munca şi politica sunt văzute la fel ca în ţară de către migranţii români cu studii superioare, aceştia acordă o importanţă mult mai mare prietenilor decât cei rămaşi acasă.

http://www.cotidianul.ro/romanii_viseaz ... 70654.html

Ce parere aveti?

Chiar asa suntem?

Partea cu religia/religiozitatea e chiar tare.

Parerea mea e ca studiul arata mai mult cam ce si-ar DORI romanii de la ei: munca, respect fata de valori, respect fata de prieteni.

In privinta culturii politice: cica vizele pentru Canada se dau destul de lejer :twisted: Asta, binenteles, atata vreme cat ni se mai da voie sa le luam...

Parerea mea