dcp100168 Posted January 23, 2009 Posted January 23, 2009 Lucian Bute lupta pentru a apara centura mondialaCampionul mondial la box profesionist, versiunea IBF, Lucian Bute, îl va întâlni, la 13 martie, la Belle Center din Montreal, pe columbianul Fulgencio Zuniga, într-o întâlnire în care îşi va apăra pentru a treia oară centura mondială la categoria supermijlocie."Voi merge în Canada pentru a mă lupta cu Lucian Bute într-un război al boxului total. Îl voi ataca încă din prima rundă până când va spune că nu mai poate. Sunt recunoscător pentru oportunitatea pe care Interbox mi-o oferă pentru a mă lupta cu campionul lor. Voi fi pregătit în totalitate pentru a-i lua titlul lui Lucian Bute. Să nu rataţi această partidă", a spus Zuniga, care are 22 de victorii, dintre care 19 prin knock-out, trei înfrângeri şi o remiză. Zuniga se află pe poziţia a noua la versiunea WBO, şi a zecea la IBF şi WBC.Lucian Bute este convins că îşi va apăra titlul la IBF. "Am văzut câteva meciuri de ale lui Zuniga şi este un luptător foarte agresiv. Sper să nu fac greşeli ca să nu îi dau ocazia să mă facă knock-out. Zuniga va fi un test bun pentru mine, dar îl văd prea încrezător. Vineri, 13, va fi o zi cu ghinion pentru Zuniga. El nu va pleca cu centura IBF în geantă, ci mai degrabă cu a patra înfrângere din carieră", a subliniat Bute.http://www.sport365.ro/Lucian_Bute_lupt ... 84699.html
Mikka Posted January 23, 2009 Posted January 23, 2009 L-am vazut pe in cateva filmulete postate pe net. Pare rapid, zdravan si nu prea dispus sa incaseze - se eschiveaza excelent. Dar cred ca Bute-si va pastra centura
riaji Posted January 23, 2009 Posted January 23, 2009 Sper ca de data asta, Lucian sa fie in buna conditie fizica si sa-l bata pe columbian detasat la puncte daca nu prin KO. Ar fi pacat sa mai existe discutii de genul celor de la ultima lupta.
dcp100168 Posted March 5, 2009 Author Posted March 5, 2009 Bute: "Sunt gata să-mi apăr titlul"Campionul mondial la box profesionist, versiunea IBF, Lucian Bute, îl va întâlni, la 13 martie, la Belle Center din Montreal, pe columbianul Fulgencio Zuniga, într-o întâlnire în care îşi va apăra pentru a treia oară centura mondială la categoria supermijlocie. Lucian Bute a declarat că este concentrat pentru meciul cu Zuniga, şi că este pregătit să îşi apere titlul. "Sunt concentrat pentru meciul din 13 martie. Sunt gata să îmi apăr titlul", a spus Bute. În cazul în care îl va învinge pe Zuniga, Bute şi-ar putea apăra din nou titlul mondial la Quebec, în luna iunie. "Iubesc oraşul Quebec. Este un oraş frumos şi oamenii de aici iubesc sportul. Mi-ar plăcea să boxez aici", a afirmat Lucian Bute.
Mikka Posted March 9, 2009 Posted March 9, 2009 Americanii stau cu ochii pe Bute. Meciul in care Bute isi apara pentru a treia oara titlul mondial va fi transmis si in Statele Unite. In Romania, lupta va fi in direct la PRO TV, sambata, 14 martie, de la ora 6 dimineata.Mai multe: http://www.sport.ro/box/bute-i-a-invata ... oplay=true
dcp100168 Posted March 10, 2009 Author Posted March 10, 2009 Meciul lui Bute, televizatPugilistul Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, sâmbătă dimineaţă, de la ora 5.10, în faţa columbianului Fulgencio Zuniga. Spre deosebire de ultimele două meciuri ale lui Bute, care nu au fost televizate în România, de data aceasta gala ce va fi transmisă în direct, începând cu ora 1.30, la Pro TV. În aceeaşi gală va boxa şi Jo Jo Dan, care îl va întâlni pe mexicanul Cesar Soriano.
dcp100168 Posted March 12, 2009 Author Posted March 12, 2009 Lucian Bute: „Zuniga nu cedează niciodată“Adversarul românului a obţinut 22 de victorii şi un egal în 26 de întâlniri. Campionul mondial în versiunea IBF, Lucian Bute, îşi va apăra mâine-dimineaţă, în jurul orei 5.30, în direct la ProTV, centura în faţa lui Fulgencio Zuniga.Lucian Bute este neînvins la profesionişti, în 23 de partide. Românul va încerca să îşi menţină recordul de invincibilitate în faţa lui Zuniga, un adversar care are în palmares 22 victorii, un egal şi trei înfrângeri.Columbianul nu reprezintă o necunoscută pentru pugilistul roman, cei doi încrucişând în trecut mănuşile la nişte antrenamente. “Voi pune presiune pe Bute încă din prima rundă. M-am pregătit o săptămână cu el. Este un pugilist rapid, care loveşte puternic, dar tot timpul am fost încrezător că pot concura împotriva celor mai valoroşi. În curând, voi fi campion mondial şi trebuie să aduc centura înapoi în Columbia.Tot ce vreau este să am parte de un arbitraj corect”, a spus trufaş Fulgencio Zuniga. După meciul precedent cu cântec împotriva lui Librado Andrade, când a fost desemnat câştigător la puncte deşi a fost pus la podea în repriza a 12-a, Bute şi-a luat toate măsurile de precauţie pentru a nu mai păţi ceva similar în partida cu Zuniga.“Am văzut un meci al lui de acum 3 ani, cu David Lopez, un stângaci, ca şi mine. Lopez l-a dominat până în runda finală, când Zuniga l-a făcut KO, ceea ce îmi demonstrează ce inimă mare are. Nu cedează niciodată lupta, mai ales când e vorba de un meci pentru titlu. Mi se pare însă că am viteza de partea mea”, a precizat “Mister KO”.http://www.adevarul.ro/articole/lucian- ... odata.html
dcp100168 Posted March 13, 2009 Author Posted March 13, 2009 Favorit indiscutabil. «Inamicii» din ring pariaza pe un KO al lui ButeCasele de pariuri il dau ca favorit cert pe Lucian Bute in confruntarea cu pugilistul columbian Fulgencio Zuniga, contand pentru titlul mondial al supermijlociilor, versiunea IBF. Romanul are cote cuprinse intre 1,15 – 1,25 pentru victorie, pe victoria lui mizand si fostii sai adversari. In Canada, toata lumea pariaza pe o victorie a lui Lucian Bute in meciul in care isi pune in joc, pentru a treia oara, centura cu diamante. Este interesant ca si Librado Andrade, ultimul adversar al campionului mondial, este convins ca acesta va invinge, mizand chiar pe o victorie inainte de gongul final. De aceeasi parere este si William Joppy, un alt oponent al pugilistului galatean. „Cred ca Lucian va câstiga meciul cu Zuniga, poate chiar prin KO. El este bun, rapid, un pugilist complet, iar Zuniga nu va avea capacitatea sa îl învinga, deoarece Lucian stie cum sa te faca sa gresesti“, a spus Andrade. De altfel, acesta chiar are un interes ca Bute sa castige. Promotorii celor doi au inceput deja negocierile pentru un meci in toamna, o mare revansa, care este posibil sa aiba loc in Las Vegas.“ Trebuie sa boxez din nou cu Andrade. Sper ca el se va impune în fata lui Vitali Tsipko si va fi urmatorul meu adversar, la toamna. Trebuie sa rezolvam problema. Eu am nevoie sa clarific lucrurile, iar el merita asta „, a afirmat Bute. Acesta a declarat ca a tras invatamintele de rigoare din ultimul meci si si-a studiat foarte bine actualul adversar. „Din ce am vazut in meciurile lui anterioare stiu cu siguranta ca Zuniga nu va renunta la lupta pâna la final, mai ales într-un meci cu centura în joc”. Bute apreciaza aportul publicului, dar spune ca acesta nu poate inclina decisiv balanta in ring : “Montreal a devenit a doua mea casa. Am venit aici la începutul carierei mele de profesionist si m-am îndragostit de oameni si de cultura. Atunci când boxezi acasa ai unele avantaje, dar dupa ce bate gongul, tu esti singurul care te poti ajuta. Bine, arena este plina si toti îti striga numele, dar nimeni nu te poate ajuta efectiv. Esti singur si trebuie sa lupti“. Lucian Bute îsi va apara pentru a treia oara titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în fata columbianului Fulgencio Zuniga, într-o gala ce va fi transmisa în direct, vineri noaptea, începând cu ora 1.30, la Pro TV. În aceeasi gala va boxa si Jo Jo Dan, care îl va întâlni pe mexicanul Cesar Soriano.http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=131366
Mikka Posted March 14, 2009 Posted March 14, 2009 Bravo, Lucian!KO in repriza a patra!Pentru cine e interesat: PROTV ofera meciul in reluare, de la 13.30.
dcp100168 Posted March 14, 2009 Author Posted March 14, 2009 Mister KO a mai făcut o victimă! Bute: ”Am demonstrat că merit să fiu campion”Lucian Bute şi-a apărat pentru a treia oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a făcut KO pe columbianul Fulgencio Zuniga, în repriza a patra a unei meci desfăşurat la Montreal. După o uşoară dominaţie în primele 3 reprize Bute a atacat decisiv încă din debutul rundei a patra. Zuniga a fost pus la podea după o lovitură la corp. Columbianul s-a ridicat însă Bute a atacat excelent şi arbitrul a fost nevoit să întrerupă partida şi să-i acorde victoria românului. ”Am demonstrat că merit să fiu campion. Mulţumesc pentru sprijinul acordat. A fost o seară excepţională” a spus Bute imediat după meci. Rezultatul a fost unul aşteptat în tabăra lui Bute: "Zuniga a fost sparing partenerul lui Lucică. Să vedem ce ne rezervă viitorul", a spus Adrian Diaconu la Radio România Actualităţi Bute are 23 de victorii, din care 19 prin KO.Principalele momente ale disputei:- repriza 1 : Bute şi Zuniga încearcă să se cunoască mai bine, niciunul nu a riscat, uşor avantaj pentru Bute- repriza 2: nu s-au schimbat foarte mulţi pumni însă o directă a lui Bute şi-a atins ţinta. Zuniga nu a avut reacţie- repriza 3: upercut de stânga foarte bun al lui Bute, Zuniga s-a clătinat însă a rezistat-repriza 4: ofensivă excelentă a lui Bute. Zuniga este KO după o lovitură la corp. Columbianul se ridică însă Bute atacă excelent şi arbitrul este nevoit să întrerupă partida şi să-i acorde victoria lui Butehttp://www.prosport.ro/alte-sporturi/bo ... on-4048406
dcp100168 Posted March 14, 2009 Author Posted March 14, 2009 Tatăl lui Bute a pariat că fiul său va câştiga prin KOŞtefan Bute, tatăl pugilistului Lucian Bute, a declarat, înaintea meciului fiulului său de la Montreal, că a pariat pe o victorie prin KO până în runda a opta, lucru care s-a şi întâmplat, încă cu patru runde mai devreme.Casa familiei Bute a fost neîncăpătoare la ora meciului dintre Lucian Bute şi columbianul Zuniga. Rude, consăteni, s-au aflat de alături de părinţii lui Lucian. Ca la fiecare meci al fiului său, mama, Maricica Bute, a stat într-o cameră alăturată, fără a se uita la televizor. "O să vedeţi, am şi pus un pariu, Lucian o să câştige prin KO până în runda a opta. Am încredere în el dar emoţiile tot sunt foarte mari", spunea Ştefan Bute înaintea începerii meciului.După lovitura câştigătoare, Ştefan a fost îmbrăţişat de toată lumea şi felicitat pentru victoria fiului său. "Bravo băiete, ai arătat cine este campionul. Am avut emoţii mari doar în primele două reprize, pentru că după cum îi intrau loviturile lui Lucian, eram sigur că îl va face KO", a declarat Ştefan Bute.Surorile lui Lucian i-au transmis mamei vestea, iar Maricica Bute a izbucnit în plâns. "Sunt mândră, a cântat imnul pentru el. Mă cam speriasem când l-am văzut pe columbian cum arată, dar Lucian m-a liniştit aseară când am vorbit cu el. Mi-a spus să am încredere în el că va câştiga. Sunt o mamă fericită. Să fie sănătos şi îl aştept să vină acasă cât mai repede", a spus Maricica Bute.Lucian Bute va veni în România pe 18 martie. La doar câteva minute după finalul meciului, curtea familiei Bute s-a umplut de consăteni, veniţi să-i felicite pe părinţii lui Lucian.http://www.mediafax.ro/sport/tatal-lui- ... 89;4048790
riaji Posted March 14, 2009 Posted March 14, 2009 De data asta a fost o victorie sigura si meritata 100%. Felicitari si asteptam un meci de unificare a centurilor
dcp100168 Posted March 15, 2009 Author Posted March 15, 2009 Bute a ajuns campion şi va încasa 500.000 de dolariPugilistul român Lucian Bute a reuşit să-şi ia revanşa în faţa tuturor celor care i-au pus valoarea la îndoială. Şi-a apărat cu succes titlul de campion mondial al supermijlociilor, versiunea IBF, în faţa a 15.000 de spectatori care l-au aplaudat în picioare. În Centre Bell din Montreal, Bute a reuşit să treacă şi de al treilea adversar în faţa căruia şi-a pus în joc centura de campion. Doar 4 reprize a rezistat în ring columbianul Fulgencio Zuniga, românul câştigând prin KO tehnic, o partidă în care nu a avut nici un fel de probleme. În urma acestui meci, Bute a încasat o bursă de 500.000 de dolari, iar pe 19 iunie, la Quebec, va urca din nou în ring, adversarul nefiind încă desemnat. Columbianul a pus şi el mâna pe 100.000 de dolari pentru cele 10 minute rezistate în ring. « A fost o seară excepţională, în care am arătat canadienilor, americanilor şi românilor că merit să fiu campion mondial. Dedic această victorie patronului meu Eric Lucas, fetiţei sale şi familiei mele. Abia aştept să revin în ţară. M-am ţinut de cuvânt şi nu i-am acordat nici o şansă columbianului. L-am studiat forte bine împreună cu antrenorul meu şi în ring nu a existat nici o surpriză. A fost o seară perfectă. Eu sunt deschis la orice meci şi voi boxa oriunde. În cazul în care Andrade va câştiga următorul lui meci, voi boxa în toamnă cu el. Îmi doresc acest meci”, a declarat Lucian Bute. Şi antrenorul românului a fost foarte mulţumit de felul în care acest a respectat indicaţiile tactice. "L-am rugat pe Lucian să folosească distanţa. Zuniga era foarte descurajat pentru că nu putea să îl ajungă pe Lucian. Strategia a mers perfect. În a patra rundă i-am zis să-l lucreze cu lovituri la corp”, a declarat Stephane Larouche.http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... lari-.html
dcp100168 Posted March 16, 2009 Author Posted March 16, 2009 A petrecut cu mici, vin şi pastramăCa după fiecare succes repurtat la Montreal, Lucian Bute (29 de ani) şi-a invitat prietenii şi cunoscuţii la un grătar în casa sa din Laval, o suburbie a Montrealului. Pugilistul a petrecut alături de alţi doi boxeri români, Adrian Diaconu şi Jojo Dan.Lucian Bute a dormit puţin după partida pe care a terminat-o în patru reprize şi în care i-a predat lui Fulgencio Zuniga o lecţie de box, columbianul fiind trimis la podea după numai zece minute. În ciuda temperaturii ce depăşea puţin patru grade Celsius, Lucian a respectat tradiţia grătarului servit alături de apropiaţi după fiecare succes repurtat pe tărâm canadian. Astfel, Bute s-a trezit de la primele ore ale dimineţii. A încins grătarul, a dat cep mai multor sticle cu vin roşu şi şi-a întâmpinat invitaţii cu un aer jovial: “Haideţi, măi băieţi, că abia aştept să mă înfrupt dintr-o friptură. Gata cu postul”, a exclamat Bute la apariţia primilor sosiţi.Prieteni din ţară, români din Montreal sau din Detroit, Statele Unite, au ciocnit un pahar cu vin şi au făcut poze cu campionul mondial al versiunii IBF. De la petrecere n-au lipsit nici boxerii Adrian Diaconu şi Ion Ionuţ, alintat Jojo Dan, care a luptat chiar înainte de confruntarea lui Bute cu Zuniga. La petrecere s-au servit mici şi pastramă, s-a băut vin roşu sau alb şi s-a discutat despre box, Bute fiind rugat să dea detalii din ring. “După pumnul acela năucitor, i-am privit faţa lui Zuniga. Era transfigurat, se vedea că nu mai are aer. Atunci, am fost sigur de victorie”, a dezvăluit “Mister KO”.Joi revine în ţarăGălăţeanul era foarte fericit că va ajunge în România şi va putea astfel să-şi viziteze familia. “Imediat după meci, am vorbit cu ai mei mai bine de două ore. Toată lumea era fericită. Toţi vecinii erau acasă la părinţi, la un grătar. Am aflat că tata pariase pe un knock-out înainte de repriza a opta. M-am mişcat mai repede, trebuia ca tata să câştige pariul”, s-a amuzat Lucian. Bute va reveni în România joi şi va merge acasă, la Pechea (judeţul Galaţi), pentru a sărbători victoria împotriva lui Zuniga şi cu părinţii şi rudele apropiate.http://www.libertatea.ro/?section=artic ... &id=233138
dcp100168 Posted March 20, 2009 Author Posted March 20, 2009 Lucian Bute a primit în dar placheta judeţului GalaţiCampionul mondial la box profesionist Lucian Bute s-a aflat, vineri, în oraşul natal, prilej cu care cu care i-a fost înmânată de către preşedintele CJ, Eugen Chebac, placheta judeţului Galaţi, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). “Îmi face o deosebită plăcere să fiu lângă dumneavoastră. După fiecare meci vin cu mare drag acasă. După cum ştiţi, săptămâna trecută am susţinut meciul cu Zuniga. A fost un meci extraordinar, pe care l-am câştigat. M-am pregătit intens pentru acest meci, am fost într-o formă bună, şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-am păstrat centura şi am rămas campion”, a declarat Lucian Bute, campionul mondial al versiunii IBF, categoria supermijlocie. Întrebat când va avea loc meciul pentru unificarea centurilor, Lucian Bute a răspuns că, cel mai probabil, se va susţine în primăvara anului viitor. “Meciul poate fi organizat în Canada, poate fi în America sau Europa”, a spus campionul. Totuşi, Lucian Bute nu exclude şi varianta organizării unui asemenea eveniment şi în România, însă trebuie găsite resurse financiare. “Eu îmi doresc foarte mult să boxez în România. Este unul din cele mai frumoase vise ale mele, însă nu depinde de mine. Dacă se găsesc organizatori care să se implice, eu vin cu cea mai mare plăcere să îmi apăr centura”, a precizat pugilistul român.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now