Jump to content

Recommended Posts

Posted

Gălăţencele se prostituează la Ploieşti

Locuitorii din zona de nord a Ploiestiului s-au saturat de prezenta prostituatelor in cartier si asta pentru ca nu isi mai pot duce copiii in parc. In fiecare zi cand acestea ies "pe teren", bunicile si mamicile deopotriva sunt nevoite sa isi duca odraslele departe de spectacolul erotic gratuit pe care il ofera femeile usoare. "Nu ne mai putem lasa copii in parc!", se plang locuitorii din zona de nord a Ploiestiului. Motivul este unul foarte serios: prostituatele care isi fac veacul in cartier apar de fiecare data cu tinute deocheate starnind astfel curiozitatea copiilor. Pentru ca de cele mai multe ori isi seduc clientii in plina zi, nu cu mult dupa orele pranzului, femeile de moravuri usoare "intretin relatii sexuale chiar in locul de joaca pentru copii", spun cetatenii. Ploiestenii spun ca au apelat de nenumarate ori la politistii comunitari care raspund de ordinea si linistea publica in zona, dar fara nici un rezultat. "De fiecare data angajatii nostri aplica amenzi acestor prostituate, dar pentru ca nu au domiciliu sau vreun venit lunar, nu au de unde sa plateasca", spune Evelina Nicolae, purtator de cuvant al Politiei Comunitare Ploiesti. "De la inceputul anului 2008, agentii Politiei Comunitare au sanctionat 20 de femei care practicau prostitutia, cu cate 500 de lei fiecare. Cele 20 de femei nu sunt din Ploiesti, ci din Tulcea si Galati, locuind aici fara forme legale", a declarat Evelina Nicolae.

http://www.monitorulph.ro/eveniment.php?id=8586

  • 9 months later...
Posted

Prostituţia de Galaţi, piaţă deschisă la "export-import"

* 1.119 amenzi la sute de prostituate, amatoare sau profesioniste, au dat poliţiştii în ultima perioadă. Dar cum amenzile nu se plătesc, asta nu rezolvă nimic. Iar expuse amenzilor şi raziilor sunt cele de categoria "periferice, la stradă". Şi, de fapt, atâta vreme cât proxeneţii nu ajung după gratii, amenzile nu rezolvă nimic. Poliţiştii cred că o legiferare a prostituţiei ar impune cel puţin un oarecare control. Meseria sigur nu dispare.

Gălăţence din oraş, de la ţară sau din comunele mai apropiate ale judeţelor limitrofe Galaţiului. Sunt şi moldovence de peste Prut sau românce din alte zone ale ţării. Numărul celor înregistrate măcar o dată în statisticile poliţiştilor gălăţeni este de ordinul sutelor. Este, în schimb, extrem de greu să cuantifici exact fenomenul de vreme ce "migraţia forţei de muncă din industria ilegală a sexului pe bani" este foarte mare. Avem prostituate la stradă, pe Centură, altele în Port sau la Viaduct sau cele "de Centru". Galaţiul are, evident, şi servicii de escortă, o formă mascată de prostituţie de lux, dar deocamdată probe reale despre existenţa lor sunt greu de strâns. Şi ajungem la categoria prostituatelor "de export", care sunt destul de căutate, se pare, în afara hotarelor.

Spania, baza de operaţiuni a proxeneţilor români

Alicante, o localitate spaniolă, este una dintre destinaţiile favorite ale proxeneţilor români, nici gălăţenii nefăcând excepţie de la această regulă. De fapt, recent, poliţiştii gălăţeni de la Crimă Organizată chiar au destructurat una dintre reţelele gălăţene care duceau acolo fete. "Este, practic, raiul proxeneţilor români această localitate spaniolă. În afară de Spania, gălăţencele care se prostituează mai intră pe mâna unor proxeneţi care le duc în Anglia, Elveţia sau Italia, dar baza rămâne tot Spania. Chiar dacă sunt plecate sau chiar dacă se prostituează, aici este extrem de dificilă prinderea lor. Clienţii evident că nu reclamă niciodată, iar flagrant putem face mai uşor doar în cazul celor care se prostituează la periferia oraşului, pe câmp. În rest, instrumentăm cu mare greutate aceste cazuri", a precizat subinspectorul Valentin Oprea din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. Proxeneţii-taximetrişti de meserie sunt, pe lângă cei implicaţi în lumea interlopă şi care sunt cunoscuţi în branşă şi urmăriţi ca fiind proxeneţi, cei care au început serios să intre pe piaţă. "Sunt doi gălăţeni deja condamnaţi pentru că deveniseră proxeneţii prostituatelor care le erau cliente, dar fenomenul persistă", a mai spus Valentin Oprea.

"În Centru, dai un ban şi aştepţi ca prostul"

Unele din practicantele gălăţence ale celei mai vechi meserii şi-au cam schimbat profilul activităţii. De ceva vreme, în zona centrală a Galaţiului, cea a fostelor magazine Romarta, actualul sediu al unei companii de asigurări, au început să apară la ore mai de seară doamne şi domnişoare care oferă câteva minute sau ore de plăcere bărbaţilor amatori de sex plătit. Asta în funcţie de banii oferiţi. Numai că, după ce s-au făcut aranjamentele şi fetele au luat banii, înainte evident, se suie în maşina clientului şi îl duc spre zona blocurilor P din apropiere. Acolo coboară şi îi spun omului să aştepte un pic să anunţe gazda. Dar ies pe cealaltă intrare în blocuri. Aşa că omul rămâne şi cu banii luaţi şi nesatisfăcut. Cum clienţii păcăliţi au mulţi chiar meserii onorabile e clar că plângerile nici măcar nu se mai fac. Aşa că de anchete, acuzaţii nici nu mai e vorba victimele prostituatelor reprofilate pe înşelăciune nu au de gând să coopereze. În schimb, a dispărut se pare cu totul în ultimii ani din Galaţi alt fenomen, cel al tâlhăririi clienţilor atraşi de prostituate.

Harta locurilor "fierbinţi"

De la 5 lei la 1.000 sau chiar mai mult, depinde de tipul alocat satisfacerii clientului, locaţie, gălăţenii aflaţi în căutare de sex pe bani au de unde alege. Viaductul, Poarta de Est a Combinatului şi Centura oraşului sunt locuri cunoscute ca fiind cele unde serviciile costă cel mai puţin. Evident că acolo serviciile se oferă în aer liber, pe câmp sau printre boscheţi, şi plata începe de la 5 lei plus, minus bonuri de masă şi urcă în funcţie de cerere/ofertă. În respectiva zonă se află şi cea mai veche prostituată din Galaţi. O cheamă Maricica şi are 38 de ani, deşi îi dai lejer peste 50. Are familie grea, copii şi altă meserie nu ştie, aşa se justifică ea de câte ori mai primeşte câte o amendă de la poliţie.

Tot în această zonă oferă servicii şi femeiile care vin de câteva ori pe săptămână sau pe lună în Galaţi ca să se prostitueze. La ele acolo în sat nu ştie nimeni ce fac şi chiar dacă au o zi cu ghinion tot pleacă acasă cu 50 de lei, asta în cel mai rău caz. Urmează zona Portului din Galaţi, "la TIR-uri", unde sunt atraşi mai ales clienţi străini. Un pic mai stilate ar fi cele care se vând chiar vizavi de Palatul de Justiţie dar numărul acestora s-a redus după ce una dintre "şefele" lor a intrat în vizorul poliţiştilor şi a fost reţinută împreună cu o parte a reţelei. Spre centrul Galaţiului, în zona hotelului Dunărea, preţurile cresc serios, dar şi exigenţele clienţilor şi calitatea fetelor.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=8

Posted
Poliţiştii cred că o legiferare a prostituţiei ar impune cel puţin un oarecare control. Meseria sigur nu dispare.

Adevarat. Sau macar o schimbare in actuala legislatie, care sa le oblige sa plateasca cumva (la noi, munca in folosul comunitatii se poate face numai cu acordul celui care are datorii la stat, si cum nimeni nu e prost sa se duca la munca atunci cand poate sta foarte bine acasa..).

Posted

Nu e vorba nici macar de control. O legiferare a prostitutiei ar aduce bani la buget in loc sa intre-n buzunarele pestilor atat. Ca oricum, meseria-i de cand lumea si se va practica mereu. "Controlul" medical din bordeluri, da! Acela ar fi binevenit :d

Posted
Se spune ca e mai bine sa controlezi decat sa ignori. Se pare ca la noi au ales sa ignore fenomenul prostitutiei

Pentru ca la noi nu sunt in stare sa controleze nimic asa cum trebuie..

  • 1 year later...
Posted

Prostituatele de pe Centură şi-au redus tarifele

Şi prostituţia, despre care se spune că ar fi cea mai veche meserie din lume, este afectată de criza finanaciară. Reducerea salariilor la bugetari, creşterea TVA-ului sau majorarea preţurilor le afectează inevitabil şi pe „centuristele” care-şi câştigă existenţa oferind sex pe bani.

Cele mai „modeste” dintre prostituatele gălăţence, care stau la dispoziţia şoferilor aflaţi în trecere „pe Centură” au luat decizia de a scădea tariful pentru partidele de sex la marginea drumului. Sigur că nu prea le convine dar n-au de ales dacă nu vor să-şi piardă clienţii. Dacă până în urmă cu săptămână, prostituatele le cereau clienţilor 40 de lei lei pentru „un oral”, acum se mulţumesc şi cu 30 de lei. Reducerea este substanţială şi în cazul sexului normal, al cărui preţ a scăzut de la 65 de lei, la 50 de lei.

„Am scăzut tariful de câteva zile. Ca să nu-mi pierd clienţii, am lăsat mai jos preţul. Nu pot să zic că preţul ăsta e mic sau mare, dar ca să am clienţi în continuare cer mai puţin pentru tot ce vrea clientul. Lumea nu mai are bani şi s-a simţit. De-asta acum vreau pentru un sex oral 30 de lei”, spune Gica, una dintre fetele aflate la datorie.

În ceea ce-i priveşte pe amatorii de plăceri carnale pe marginea drumului, „fetele” spun că, după reducerea tarifului, numărul muşteriilor a început din nou să crească însă a fost o perioadă în care nu prea au avut de lucru.

„Acum iar am clienţi. Sunt zile în care am şi câte 15 bărbaţi dar şi zile mai proaste. Câştig bani frumoşi din asta. Nici nu mai ştiu cu câţi bărbaţi am făcut sex. Sunt foarte mulţi.”, spune Mariana, o altă fată aflată la „serviciu”.

Pentru serviciile prestate, prostituatele nu acceptă decât bani gheaţă. În niciun caz, bonuri de masă, ţigări sau alte bunuri. „Nu primesc bonuri de masă, Nu am ce face cu ele ! Eu fac sex pe bani şi atât. Îmi cumpăr ce vreau cu ei. Nici pe ţigări nu accept”, spune Mariana, care vine în fiecare zi din Movileni, sat aflat patru kilometri de Galaţi.

La produs, pe şest

Unele dintre prostituate ies pe Centură, la produs, doar la anumite ore şi atunci stau cu ochii în patru ca nu cumva să le vadă cineva din familie sau vreo persoană cunoscută. Acest gen de prostituate au casă soţ şi copii aşa că preferă să nu se afle cum îşi câştigă existenţa. „Pe la ora patru stau mai deoparte de teamă ca nu cumva să vadă soţul aici. Trebuie să iasă de la muncă şi pe Centură, în drum spre casă. M-ar omorî dacă ar afla cu ce mă ocup. Nici copilul nu vreau să ştie copilul ce fac. Am un băieţel de cinci ani. Nu e bine deloc dacă află bărbatul unde sunt. Mai sunt şi alte fete măritate. Ne mai ferim şi noi. Ce să facem? Avem nevoie de bani”, mai spune Gica.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Prostituatele_au_deschis_sezonul_reducerilor_0_315568491.html

Posted

La cum arata "fetele" de pe centura39.gif... chiar nu stiu cat de disperat sa fii ... ca sa apelezi la ele!??35.gif Si sa le mai si platesti!

Dar daca exista oferta... banuiesc ca exista si cererea.

PS

Mi-a placut ce a spus Gica: La produs, pe şest

Unele dintre prostituate ies pe Centură, la produs, doar la anumite ore şi atunci stau cu ochii în patru ca nu cumva să le vadă cineva din familie sau vreo persoană cunoscută. Acest gen de prostituate au casă soţ şi copii aşa că preferă să nu se afle cum îşi câştigă existenţa. „Pe la ora patru stau mai deoparte de teamă ca nu cumva să vadă soţul aici. Trebuie să iasă de la muncă şi pe Centură, în drum spre casă. M-ar omorî dacă ar afla cu ce mă ocup. Nici copilul nu vreau să ştie copilul ce fac. Am un băieţel de cinci ani. Nu e bine deloc dacă află bărbatul unde sunt. Mai sunt şi alte fete măritate. Ne mai ferim şi noi. Ce să facem? Avem nevoie de bani”, mai spune Gica.

Acum... cat de bou tre' sa fie sotul? Chiar nu-si pune problema de unde are nevasta-sa bani?

Posted

Dacă până în urmă cu săptămână, prostituatele le cereau clienţilor 40 de lei lei pentru „un oral”, acum se mulţumesc şi cu 30 de lei. Reducerea este substanţială şi în cazul sexului normal, al cărui preţ a scăzut de la 65 de lei, la 50 de lei.

Cu factura sau fara? :))

  • 2 weeks later...
Posted

Prostituatele gălăţene datorează statului peste 30 de miliarde de lei vechi

Până şi cea mai veche meserie din lume - prostituţia (pentru cei care nu v-aţi prins) - este afectată de criza financiară prin care trece România. Poliţia stă cu ochii pe fete şi le amendează de câte ori le prind. Aşa se face că acestea au adunat o datorie imensă către buget: peste 30 miliarde de lei vechi! Nu punem aici evaziunea fiscală, pentru că niciuna nu plăteşte impozit pe venit, care se învârte, după spusele lor, în jurul a 3.000-3.500 de lei pe lună de fiecare „profesionistă". Dacă „fetiţele" şi-ar achita datoriile către bugetul Primăriei Galaţi, municipalitatea ar ieşi total din impasul crizei economice. Spre exemplu numai două dintre ele - campioanele! - au strânse amenzi, cu tot cu penalităţi, în valoare de peste zece miliarde de lei vechi.

Centuristele, bune pentru „spaţii verzi"

Primăria Galaţi are aproape 2.000 de procese împotriva a circa 150 de„centuriste", pentru a le obliga măcar să presteze muncă în folosul comunităţii. Dacă toate persoanele amendate pentru prostituţie la Galaţi ar face, potrivit reglementărilor legale, ore de muncă în folosul comunităţii, la societatea de „spaţii verzi", acesta nu ar mai avea nevoie de angajaţi mulţi ani de aici înainte, iar bugetul local ar face o economie de aproape un milion de euro!

Cele două veterane ale amenzilor ar trebui să tundă spaţii verzi câte 45.000 de ore, adică, la 40 de ore pe săptămână (conform Codului Muncii), nu mai puţin de 22 de ani de fiecare!

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Prostituatele-galatene-datoreaza-statului-miliarde_0_322767776.html

  • 3 weeks later...
Posted

Strada Nopţii - mahalaua prostituţiei gălăţene

Actuala stradă „Constantin Brâncoveanu”, fostă „Nopţii” era mărginită pe vremuri de zeci de case de toleranţă. Regimul comunist a transformat „mahalaua de noapte” într-un cartier de locuinţe pentru muncitorii din Port. La vedere sau nu, gălăţenii s-au bucurat mereu de plăcerile oferite de casele de toleranţă din oraş. De lux, de mahala sau muncitoreşti, bordelurile gălăţene au şi ele capitolul lor în istoria oraşului. În perioada interbelică, celebra „Stradă a felinarelor roşii” din Amsterdam a avut o replică şi în Galaţi. Se numea Strada Nopţii, nume deloc întâmplător, care sugera subtil cea mai veche meserie din lume. „Acolo era locul unde erau zeci de case de toleranţă. Totul era la vedere. Există chiar o evidenţă publică a femeilor care lucrau în aceste bordeluri”, ne-a declarat istoricul Ion Caşu.

Strada Nopţii este actuala stradă Constantin Brâncoveanu din cartierul Mazepa II, situată în spatele sediilor mai multor bănci. Pe „Brâncoveanu” sunt acum blocuri şi sediul SC Apă-Canal. După venirea comuniştilor, prostituţia nu s-a mai practicat „la vedere”. Harta punctelor fierbinţi dar bine camuflate avea ca repere principale: zona Pieţei Centrale, fostul vas-restaurant Libertatea şi actualul hotel Dunărea. „Dacă nu erai un om important în Partidul Comunist sau un apropiat al <<tovarăşilor>> cu funcţii de conducere, nu puteai intra în astfel de case de toleranţă şi mai ales în în bordelurile de lux. Erau supravegheate de Securitate”, ne-a declarat Nicolae Marinescu, un fost chelner al vasului Liberatatea.

În anii 80, a apărut una dintre cele mai cunoscute practicante a prostituţiei devenită ulterior matroană. Este vorba de Mariana Baboş, supranumită „MarianaCurDeFier”. Ca o dovadă că prostituţia nu ţine cont de regimuri politice şi economice, Mariana Baboş a prosperat şi după Revoluţie. Ba mai mult, şi-a extins reţeaua de carne vie până în Spania.

În zilele noastre, cele mai cunoscute zone din oraş în care se practică ilegal prostituţia sunt Şoseaua de Centură, Valea Oraşului şi în continuare cea a hotelului Dunărea.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Blocuri_comuniste_in_locul_bordelurilor_0_334766602.html

  • 4 months later...
  • 5 months later...
Posted

Primăria are-n condicuţă 100 de prostituate condamnate la muncă în folosul comunităţii

Fetele au fost condamnate la muncă în folosul comunităţii, dar până acum niciuna nu s-a prezentat la plantat panseluţe. Judecătorii gălăţeni au ajuns să intre în şedinţe şi cu câte 100 de dosare care vizează înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunităţii.

Rolul Judecătoriei Galaţi este încărcat zilnic cu zeci de procese în care pârâte sunt „fetele de pe Centură". Acestea ajung la judecată pentru că nu-şi plătesc amenzile, iar judecătorii le stabilesc, în compensaţie (dar complet inutil), mii de ore de muncă în folosul comunităţii. „Sunt cazuri în care colegii noştri intră la o şedinţă şi cu 100 de procese pentru înlocuirea amenzilor", ne-a declarat judecătoarea Diana Oancea, preşedintele Judecătoriei Galaţi.

Din 2007 şi până în 2011, judecătorii gălăţeni au avut de soluţionat nu mai puţin de 3.800 de asemenea dosare. Recordul absolut s-a înregistrat în 2009, când Poliţia le-a intentat 1.942 de procese „fetiţelor" de pe centură.

De circa doi ani, Direcţia Finanţelor Galaţi a cedat primăriilor „privilegiul" de a încasa amenzile aplicate prostituatelor. „Se strânsese un maldăr de amenzi neplătite şi atunci s-a decis să cedăm această activitate către primării, pentru că reprezentanţii lor le cunoşteau mai bine pe aceste femei şi aveau şanse mai mari de a încasa banii", ne-a declarat George Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.

Recordul în materie îl deţine Crina Georgiana Bujoreanu, pe numele căreia poliţiştii şi jandarmii au completat până acum 411 procese verbale de sancţionare pentru prostituţie.

adevarul.ro

Posted

Se strânsese un maldăr de amenzi neplătite şi atunci s-a decis să cedăm această activitate către primării

Tare, nu? =))

  • 1 year later...
Posted

Iubire pe bani, în miezul zilei. Prostituţie la drumul mare

* Pe Centură sau Viaduct, sex pe bani fără teamă de lege sau boli venerice

Sexul pe bani, în oraş, nu se mai face demult doar la adăpostul întunericului. Amatorii de experienţe erotice îndoielnice se pot tocmi şi ziua în amiaza-mare cu gălăţencele dispuse să se vândă pe mai nimic. Preţul nu e mare, nu are cum să fie. E criză şi nici tarifele prostituatelor nu mai sunt ce-au fost. Aşa-zisa "piaţă a plăcerii" atinge, adesea, treapta cea mai de jos a promiscuităţii, iar prostituatele ajung să se vândă şi cu preţul unei mese la restaurant sau pe câteva tichete de masă.

Bărbăteşte, pe Centură

Pe lângă firmele de construcţii din preajma cimitirului Sfântul Lazăr, pe Centură, se plimbă o gălăţeancă de vreo 20 de ani. Nu ne spune cum o cheamă şi nici nu e interesată de petreceri private, în casele clienţilor. Acum, deh, nici nu ne cunoaşte şi s-ar putea să nu prezentăm prea multă încredere. Fata are pantaloni de trening, un tricou verde şi adidaşi. Părul e strâns la spate şi are o atitudine preocupată, ca şi cum ar aştepta pe cineva. Pentru iubirea care se face „din vorbe” vrea 30 lei, iar pentru mai mult se merge până la 50 lei. Sexul pe bani, pe Centură, nu are nimic romantic. Nu-i nici loc, nici timp pentru politeţuri. Totul se desfăşoară mai degrabă brutal, direct în maşina clientului. "Ziua de lucru" se închide definitiv pentru ziua în curs undeva spre cinci după-amiaza.

La câteva zeci de metri mai încolo, tot înainte de cimitir, o altă ofertă, la aceleaşi tarife. Ajunsă la a doua tinereţe, prostituata are pleoapele machiate strident, cu argintiu şi e îmbrăcată într-un soi de rochiţă şi sandale. Spune că plăcerile sunt "doar de două feluri", iar bărbaţii cu gânduri "ieşite din comun" nu primesc nimic. Cel puţin aşa spun ele... „Numai în maşina clientului se poate. La hotel sau acasă, mai rar, numai după evaluare. Este posibil doar dacă el nu arată agresiv şi nu prezintă pericol”, ne spune femeia, cu piele măslinie. Nu e de mirare că fetele se tem. Unele au ajuns în spital, maltratate de clienţi demenţi, alţii au ajuns chiar şi mai rău... Pe Viaduct, în preajma clubului ICMRSG, o singură fată stătea, ieri la prânz, pe un gard dărăpănat din piatră. Îmbrăcată în haine negre, mulate şi suficient de sumare încât să înţeleagă toată lumea despre ce este vorba. Cere mai mult ca prostituatele de pe Centură - 70-80 lei - poate şi pentru a mai avea, la o adică, de unde lăsa din preţ. Mai sunt şi alte locuri devenite un fel de branduri în materie de prostituţie: "La copac" e un loc vizavi de o livadă de gutui; alte prostituate îşi mai încearcă norocul dând târcoale Vilei Tirighina.

Prostituţia, din stradă pe internet

Cine nu vrea să negocieze faţă în faţă preţul plăcerii, dar nici nu vrea să renunţe la ea, apelează la "escorte". Prostituţia s-a mutat pe "Centura" internetului, pe forumurile de profil. Clienţii spun chiar că escortele racolate în faţa calculatorului ar fi mai "rafinate" decât fetele de pe Centura reală... Dar, la modul fundamental, ca "meserie", nu-i nici o diferenţă. E doar o pojghiţă prin care prostituţia, machiată drept normalitate, se infiltrează mai adânc în viaţa de zi cu zi. E simplu: câteva cuvinte pe un motor de căutare duc adesea la site-uri cu "escorte". Cu 80 - 300 lei poţi tocmi o fată dispusă să-şi vândă graţiile pentru câteva ore. Gusturile, "serviciile" ţin de grosimea portofelului. Uneori prostituţiei i se dă un aer de "normalitate" prin întâlniri în care părţile se tatonează reciproc. Cu forme atât de variate, e greu de spus cât de amplu este fenomenul prostituţiei la Galaţi. Nu degeaba i se spune "cea mai veche meserie din lume". Nici teama că o asemenea infracţiune este sancţionată de lege, nici frica de eventuale boli venerice nu au putut opri acest flagel. În fapt, probabil că nu vor reuşi niciodată.

viata-libera.ro

Posted

29 de „păsări de noapte”, scoase temporar din câmpul muncii

* Poliţiştii le-au prins pe unele chiar în fapt şi apoi le-au trimis medicilor să le facă analizele

La sfârşitul lunii trecute a avut loc în tot judeţul Galaţi, timp de câteva zile, o acţiune privind combaterea faptelor de prostituţie şi proxenetism. Evident că meseria cea mai veche din lume nu poate fi eradicată dar măcar doamnele nopţii mai fac câteva analize şi sunt depistate cele bolnave, care pot transmite foarte uşor, doritorilor de plăceri plătite, tot felul de afecţiuni, începând de la sifilis şi până la mult temutul HIV. La acţiune au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, de la Ordine Publică dar şi de la secţiile de poliţie şi Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Galaţi. Poliţiştii au solicitat şi sprijinul medicilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică pentru a li se face analizele femeilor care îşi câştigă banii din sexul plătit, acestea fiind un vector important de răspândire a bolilor cu transmisie sexuală.

„În cadrul acţiunii care a avut loc timp de mai multe zile în tot judeţul au fost depistate 29 de prostituate şi un proxenet. Nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei au fost aplicate în cursul raziei şi au fost constatate şi trei infracţiuni, două de prostituţie şi una de proxenetism”, a precizat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Opt tinere suspecte a fi bolnave au ajuns să îşi facă analizele în laboratoarele Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. „Din datele pe care le avem, cinci dintre femei au fost depistate a avea sifilis. Au fost luate în evidenţă şi au primit tratament de specialitate. Nu au sosit încă analizele pentru toate testele. Deocamdată, de exemplu, mai aşteptăm rezultatele pentru a depista eventuala prezenţă a HIV”, a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea.

Direcţia de Sănătate Publică are toată disponibilitatea în a încheia cu poliţiştii un protocol pe această linie, ce vizează identificarea şi limitarea bolilor cu transmitere sexuală.

monitoruldegalati.ro

  • 3 weeks later...
Posted

N-o să-i mai trebuiască toata viaţa femei uşoare!

Un gălăţean de 33 de ani a trecut de la extaz de la agonie, în urma a ceea ce credea că este un remediu pentru minte, trup şi suflet. Mihai C. a dat o raită pe la periferia oraşului joi seara, după o dispută aprinsă cu prietena sa. Drumurile i s-au intersectat cu cele ale unei "veterane", Gica D., de 31 de ani, originară din Independenţa, de "meserie" femeie de moravuri uşoare pe DN 25, la ieşirea din Galaţi spre Movileni. Cei doi s-au refugiat în zona unui depozit pentru a da curs înţelegerii născută din cerere şi ofertă, numai că, în toiul acţiunii, au fost surprinşi de jandarmi.

"În urma verificărilor s-a stabilit faptul că Gica fusese sancţionată de jandarmi în dese rânduri pentru comiterea aceluiaşi tip de faptă. Mihai le-a declarat jandarmilor că regretă ceea ce a făcut, precizând că i-a oferit tinerei suma de 40 lei pentru a întreţine raporturi sexuale", a precizat plt. Cătălin Bădin, din cadrul IJJ Galaţi. Suma de bani găsită asupra femeii a fost confiscată de jandarmi, aceasta alegându-se şi cu un dosar penal pentru prostituţie. Gica a ajuns la Spitalul de Urgenţă pentru analize, iar Mihai a fost amendat pentru săvârşirea de gesturi obscene în public.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Iarna nu le ţine în casă pe prostituatele din Galaţi

Două prostituate cu state vechi au intrat pe mâna jandarmilor în plină zi, acestea fiind depistate la ore de vârf, la ieşirea din Galaţi spre Tecuci, în timp ce fie încercau să îşi racoleze clienţi, fie se aflau deja în activitate. Pentru una dintre ele, o tânără de 25 de ani, pe nume Mariana, întâlnirea cu echipajul de intervenţie nu a avut urmări prea grave, ea fiind surprinsă în timp ce căuta vreun amator de senzaţii la marginea drumului. Femeia, care are nu mai puţin de 25 de amenzi pentru prostituţie la activ în valoare totală de 15.400 de lei, şi-a mai adăugat în palmares o sancţiune de 500 de lei, scăpând şi de această dată de dosar penal, pentru că nu a fost prinsă în flagrant.
Nu acelaşi noroc l-a avut o "colegă" a tinerei, Eleonora, de 38 de ani, o obişnuită a periferiei oraşului de vreo trei ani. Femeia şi-a luat în serios "serviciul" din care îşi câştigă existenţa şi tocmai pusese mâna pe un client cu care se retrăsese în spatele staţiei PECO de la ieşirea din oraş. Jandarmii i-au prins în flagrant pe femeie şi pe clientul acesteia, un bărbat de 47 de ani din Independenţa, care fusese acostat în timp ce aştepta autobuzul care să îl ducă spre casă. Fără să stea prea mult pe gânduri, omul a acceptat să îi dea femeii 60 de lei pentru câteva minute de plăcere, care însă nu au avut tocmai finalul scontat. Jandarmii i-au făcut prostituatei dosar penal, acesta adăugându-se la cele zece amenzi în cuantum de 5.000 de lei pe care le-a contabilizat până acum.

viata-libera.ro

  • 9 months later...
Posted

Afacerile "damelor" de la Hanu Conachi, stricate de poliţie

Vânzarea de plăceri pe marginea drumului naţional nu e întotdeauna profitabilă. Au simţit-o pe pielea lor două femei care îşi ofereau serviciile pe marginea DN 25 A, în momentul în care afacerile le-au fost stricate de apariţia neaşteptată a poliţiştilor. Individele, una de 26 de ani din Piscu şi una de 37 de ani din Lieşti, au fost prinse în flagrant în timp ce întreţineau relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, fireşte, în schimbul unor sume de bani. Afacerea femeilor şi distracţia clienţilor au fost curmate brusc, poliţiştii dându-le o amendă celor două în baza Legii 61/1991 şi întocmindu-le dosare penale pentru prostituţie.

viata-libera.ro
 

  • 2 months later...
Posted

Prostituate cu amenzi de 200.000 de lei

Somaţie publică pentru gălăţenii care refuză să îşi plătească amenzile. Primăria municipiului Galaţi trece la executarea silită a persoanelor care au datorii din amenzi la bugetul local. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale pe care gălăţenii le au faţă de bugetul municipalităţii se ridică la 27,5 milioane de lei.

Campania de recuperare a debitelor provenite din amenzi se desfăşoară pe două planuri. În cazul datornicilor care au venituri sau bunuri executabile, se vor înfiinţa popriri şi sechestre, iar în cazul debitorilor care nu au venituri sau bunuri ce pot fi executate se iniţiază acţiuni în instanţă pentru transformarea amenzilor neplătite în ore de muncă în folosul comunităţii. Până în momentul de faţă, Primăria Galaţi a obţinut în justiţie 998 de mandate de executare muncă în folosul comunităţii.

În topul amenzilor neplătite conduc detaşat cele pentru contravenţii privind operaţiuni pe piaţa de capital şi cele pentru prostituţie. În primul caz, cel mai mare cumul de amenzi neachitate de o singură persoană se ridică la 685.000 lei, sancţiuni aplicate de Comisia Naţională de Valori Mobiliare.

În al doilea caz, se ridică la cel mai mare cumul înregistrat de o singură contravenientă ajunge la 213.844 lei. Alte patru persoane amendate pentru prostituţie datorează bugetului local, în total, 722.243 lei.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Posted

Eu zica ca institutiile statului sa le puna sechestru pe obiectul muncii si daca tot continua sa nu-si plateasca amenzile... sa le scoata la licitatie sau sa le dea spre folosinta gratuita celor nevoiasi! :))

  • 9 months later...
Posted

Fetele de pe Centură se visează reginele prostituţiei

* Aproape jumătate dintre victimele traficului de persoane înregistrate într-un an la Galaţi sunt sclave sexuale ademenite cu promisiuni de plăceri şi viaţă uşoară * În aproape 50 la sută din cazuri, tinerele abia au terminat opt clase şi au fost lipsite de afecţiunea şi educaţia părinţilor

Atracţia către cea mai veche meserie din lume este un fenomen care afectează un segment extrem de vulnerabil al societăţii gălăţene, pe fondul general al unui context economic şi social foarte dificil, de natură să altereze valorile şi să producă bani negri (dar mulţi!), ce ajung în buzunarele celor care fac din racolarea victimelor afaceri profitabile. Naivitatea specifică vârstelor fragede, lipsa educaţiei din familie, dezinteresul pentru şcoală, pofta de bani câştigaţi uşor, dorinţa de independenţă şi nu în ultimul rând anturajul sunt premizele care fac extrem de facilă atragerea tinerelor de condiţie medie şi joasă către această pantă.

"Damă de companie", nu centuristă!

Din conştiinţa copilelor sau tinerelor abia trecute de pragul majoratului se şterge imaginea prostituatei amărâte care face autostopul pe marginea drumului şi se înlocuieşte cu imaginea unei „prinţese”. Maşini, toalete de lux, hoteluri de multe stele sau, de ce nu, un apartament discret unde să îşi practice în tihnă „meseria” şi mai ales bani fac parte din arsenalul cu care traficanţii îşi momesc victimele.

Unele ajung, după luni sau ani, să realizeze că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi încearcă să scape. Altele, ajung să se mulţumească şi cu mai puţin şi nu le mai pasă dacă clienţii visaţi nu sunt aleşi pe sprânceană, ori dacă banii pe care îi produc nu ajung în buzunarele lor decât în procente extrem de mici. Şi cea mai bună dovadă o constituie faptul că din cele 40 de victime ale traficului de persoane raportate în 2013 la nivelul judeţului Galaţi, 33 au refuzat să fie asistate şi reintegrate prin sistemul de protecţie ori să se întoarcă în familii.

Tinerele de la ţară, victime sigure

Deşi cei care lucrează în domeniul prevenirii traficului de persoane spun că a scăzut uşor numărul victimelor provenite din mediul rural, totuşi această zonă rămâne o pepinieră de unde sunt racolate cele mai multe „maşini de bani”, indiferent că e vorba de prostituţie, muncă silnică, cerşetorie sau altă formă de exploatare.
Cele mai vulnerabile sunt femeile, în procent de 77 la sută, multe dintre acestea ajungând să se vândă, la propriu, pentru plăcerile sexuale ale străinilor. Îngrijorător este faptul că doar puţin peste jumătate dintre victime erau majore la momentul în care au fost racolate, dar şi faptul că, într-un procent similar, cei care le-au convins că prestarea de „servicii” pe bani garantează succesul în viaţă erau cunoştinţe, prieteni sau persoane în care aveau o oarecare încredere. În traducere liberă, fetişcane care abia au terminat opt clase şi lipsite de perspective, neatrase de ideea alegerii unei profesii serioase, au dat curs propunerilor venite de la vreo vecină care ”s-a ajuns” prin Italia ori de la vreun iubit apărut intempestiv pe uliţe şi au luat drumul străinătăţii cu gânduri de înavuţire.

Cum se iese din cercul vicios

Victimele traficului de persoane, indiferent că este vorba de prostituţie, obligare la muncă, cerşetorie sau la comiterea de alte infracţiuni aducătoare de venituri au o şansă de a scăpa de cei care le exploatează, cu o singură condiţie: să vrea. A vrea este primul pas spre a cere ajutor şi a urma paşii necesari desprinderii de cercul vicios, de existenţa pe care au avut-o până la cel moment şi a depune eforturi ca să o apuce pe un drum total diferit de cel urmat până la acel moment.
„Victimele traficului de persoane au dreptul de a beneficia de o perioadă de recuperare şi reflecţie de 90 de zile, pentru a evita influenţa traficanţilor sau pentru a lua o decizie privind cooperarea cu autorităţile competente. Totodată, victima are dreptul la protecţie şi asistenţă specială fizică, juridică şi socială, acordate în raport de gen şi vârstă, la protecţia vieţii private şi identităţii, la recuperare fizică, psihologică şi socială”, explică scms. Ionel Mereuţă, coordonatorul Centrului Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

La cerere, victimele pot solicita cazare într-un centru specializat şi cel mai important este faptul că pot beneficia, atunci când situaţia o impune, de programul de protecţie a martorilor. Şi chiar funcţionează, ne asigură autorităţile, mai ales în cazul în care persoana abuzată decide să facă plângere penală sau să ceară despăgubiri civile de la traficant.
„Persoanele care au calitatea de victimă pot cere statutul de martor ameninţat sau vulnerabil în condiţiile legii, iar după atribuirea unuia dintre aceste statuturi, dreptul la protecţia datelor de identificare, a protecţiei fizice şi alte categorii de drepturi prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de dispoziţiile Legii 682/2002 privind protecţia martorilor”, completează scms. Mereuţă.

Poţi câştiga descurajând traficul de persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane desfăşoară în această perioadă o amplă campanie de prevenire a traficului, care se va derula pe mai multe etape şi va viza segmente diferite de populaţie. Un punct al campaniei, deschis tuturor, este un concurs de eseuri în care fiecare participant este invitat să scrie o lucrare de circa o pagină în care să detalieze motivele pentru care nu ar recurge la serviciile unei persoane traficate, fie ea prostituată, muncitor sau din altă categorie. Detalii despre condiţiile de participare la concurs pot fi consultate pe pagina de Facebook a Centrului Regional Galaţi, respectiv anitp.galati.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.