Jump to content

Centrul de recuperare a copilăriei din Ţiglina II


dcp100168

Recommended Posts

Profesionalism şi omenie

Centrul de recuperare a copilăriei

Când ţi se naşte un copil care nu se încadrează în tiparele normalităţii, când ţi se îmbolnăveşte incurabil fiica sau fiul sau când, într-o cumpănă teribilă, îţi este schilodit puiul, devii părinte disperat. Confruntaţi brutal cu o astfel de realitate, părinţii reacţionează diferit. Unii, din fericire puţini, cedează în faţa teribilei încercări, a impulsului de a abandona, de a se rupe de realitatea pe care nu o pot accepta. Însă, majoritatea celor care au parte de o asemenea experienţă, care le marchează întreaga existenţă, după ce-şi revin din şoc, încep să lupte pentru copilul lor. O luptă extrem de grea în care au nevoie mult de ajutor. În lumea „civilizată” cu care ne căznim să semănăm cât mai mult, acest ajutor vine în primul rând de la un sistem de instituţii menite să sprijine efortul extraordinar al acestor părinţi. Dar în România sunt mult prea puţine asemenea instituţii. Am descoperit una dintre ele chiar la Galaţi, în Ţiglina II. Secţia de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie, din structura Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, este un loc fără de care bătălia părinţilor disperaţi n-ar avea sorţi de izbândă.

Am intrat din curiozitate în fosta creşă de cartier care o găzduieşte pentru a afla la ce mai serveşte. Am rămas aproape două ore şi am plecat realmente impresionaţi. I-am cunoscut pe copiii ajutaţi să se însănătoşească alături de părinţii lor, de asistenţii medicali, de kinetoterapeuţii şi de dr. Codruţa Verenca, medicul pediatru cu competenţă în recuperare medicală, care coordonează secţia.

Minuni adevărate

Am început prin a sta de vorbă cu două dintre mămicile, care, alături de copiii lor, aşteptau să le vină rândul la şedinţa de terapie prin gimnastică medicală. A fost o surpriză că au acceptat dialogul, deoarece un părinte al cărui copil are o problemă de sănătate „din naştere”, în general refuză să vorbească despre oful său cu un ziarist. Au fost chiar fericite că au ocazia să-şi exprime bucuria şi recunoştinţa pentru progresele pe care copiii lor le-au înregistrat ca urmare a tratamentului de recuperare urmat în secţie.

Maria Copaie este din judeţul Brăila. Periodic se internează câte două săptămâni în secţia de recuperare cu băieţelul ei în vârstă de patru ani. A venit prima oară cu copilul de două luni. Se născuse prematur, cu o greutate de 900 de grame. Nimeni nu i-a dat nicio şansă de supravieţuire, dar, după cum mărturiseşte mama, ”mai pierdusem două fetiţe şi nu puteam accepta să se întâmple din nou, aşa că mi-am spus că trebuie să-l salvez cu orice preţ. Diagnosticat cu tetrapareză, copilul nu putea sta în funduleţ, nu-şi putea ţine căpşorul. Tatăl lui ne-a părăsit, n-a putut să accepte că soarta ne-a lovit şi a treia oară. Dumnezeu a vrut ca eu să aflu despre această secţie şi am venit cu el. Acum sunt tare mândră de fiul meu. Merge, se joacă, are greutatea unui copil de vârsta lui, progresele sunt extraordinare. Şi este isteţ. N-am să mă las până nu va avea un viitor de om normal. Şi ştiu că voi reuşi, ajutată de personalul de aici. După atâţia ani sunt ca şi familia mea. Şi credeţi-mă că alt venit decât pensia de foşti membri CAP ai părinţilor mei de 70 de ani nu am...”

Cuvinte de recunoştinţă pentru personalul secţiei a avut şi Luminiţa Fluture, dintr-o comună gălăţeană. Băieţelul ei de şase ani este diagnosticat cu hemipareză stângă. La prima internare, nu putea mişca mâna stângă şi, stând în picioare, nu avea stabilitate. În timp ce discutam cu mama lui, băieţelul care purta un corset pentru corecţia poziţiei coloanei vertebrale se juca cu… ambele mânuţe. „Nu pot să vă spun cât mă bucur văzând că-şi foloseşte mâinile şi deja duce o viaţă normală. După ce l-am născut, oamenii din sat mă îndemnau să-l las la casa de copii. Cum să fac aşa ceva ?”

O secţie prea mică

Dr. Verenca ne-a spus că secţia cu 30 de paturi funcţionează şi ca ambulatoriu. O parte dintre copii sunt internaţi, iar alţii sunt aduşi de părinţi pentru şedinţele de gimnastică şi electrofizioterapie. Având în vedere numărul paturilor cu mult mai mic decât cel al solicitărilor, internările se fac pe bază de listă de aşteptare. Este singura secţie cu acest profil care deserveşte şi pacienţii din judeţele Brăila, Vrancea, Vaslui şi Tulcea. Diagnosticele cele mai severe care beneficiază de tratament în secţia de recuperare sunt: paraliziile secundare suferinţei la naştere, traumatismelor cranio-cerebrale, paralizii periferice, malformaţii congenitale, sechele posttraumatice şi locomotorii, neuropatii senzitivo-motorii, distrofii musculare. „Cele mai frecvente cazuri sunt cele legate de tulburările şi creştere şi dezvoltare a coloanei vertebrale. Vin foarte mulţi copii cu cifoze, scolioze şi atitudini cifoscoliotice. Deşi s-a bătut multă monedă pe uşurarea ghiozdanului nu s-a făcut absolut nimic. În continuare copiii sunt siliţi de profesori să care ghiozdane extrem de grele, încărcate de cărţi, caiete, culegeri. Unii părinţi le cară ei pentru a-şi proteja copiii, dar câţi îşi pot permite ?” - declară scandalizată dr. Verenca.

O meserie specială, pentru copii speciali

În secţia care colaborează cu Centrul medical clinic de recuperare neuropsihomotorie pentru copii din Bucureşti, după al cărei model a fost creată, lucrează pe lângă asistenţii medicali şi 11 kinetoterapeuţi. Oamenii care fac adevărate minuni pentru copiii năpăstuiţi. Ce-i motivează ne-au spus Laura Fudulache şi Carmen Mandalac, completându-se reciproc: ”Avem la rându-ne copii şi suferinţa celor mici ne impresionează. Majoritatea vin ani de zile aşa că ne-am ataşat de ei şi ne bucurăm de fiecare progres cât de mic. Ştiţi cât de mult înseamnă lumina aceea din privirea părintelui care îşi vede copilul făcând ceea ce înainte nu putea? După multă muncă şi chin, mişcarea fiind adesea asociată cu durerea. Dar toţi copiii au o voinţă incredibilă şi înţeleg de la vârste fragede cât de important este efortul lor. Şi atunci sigur că suntem motivate. Există o legătură emoţională între noi, copii şi părinţi. De aceea nu avem o meserie ca oricare alta”. Orice altă frază pentru final ar fi de prisos.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cent ... iei_2.html

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.