Jump to content

Angajaţii de la stat, record de concedii medicale


Recommended Posts

Posted

Munca la stat te bagă în boală?

* Într-un insolit top 30 al concediilor medicale ale angajaţilor bugetari din judeţul Galaţi, pe primul loc tronează Spitalul Clinic de Urgenţă, unde la circa 1.800 de angajaţi s-au dat în 2008 aproape 20.000 de zile de concedii medicale. Locurile 2 şi 3 le ocupă Transurb şi Direcţia de Protecţie a Copilului, dar, deşi cele două unităţi au cam acelaşi ordin de mărime al angajaţilor ca şi spitalul, amândouă reuşesc să strângă puţin peste 10.000 de zile de concedii medicale.

290.050 de zile de concediu medical au fost luate de gălăţeni de-a lungul anului 2008. Majoritatea angajaţilor gălăţeni care au beneficiat de mai multe concedii medicale sunt cei de la buget. Într-un Top 30 al concediilor medicale gălăţene întocmit de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, prima poziţie o ocupă Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, ai cărui angajaţi au adunat în 2008 nu mai puţin de 19.905 zile de concediu medical la circa 1.800 de angajaţi. Pe locurile doi şi trei ale acestui top se clasează, ce-i drept la mare distanţă de Judeţean, alte două unităţi bugetare care, deşi au cam acelaşi număr de angajaţi ca şi spitalul, nu au fiecare decât în jur de 5.000 de zile de concediu medical date salariaţilor. Este vorba de Transurb cu 5.483 zile concediu medical şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului cu 5.290 zile concedii medicale luate în 2008.

9 unităţi din subordinea CL şi două de la CJ

Din cele 31 de poziţii ale topului concediilor medicale bugetare emise în 2008 pe judeţul Galaţi, 9 sunt ocupate numai de societăţi aflate în subordinea Consiliului Local şi doar două în subordinea Consiliului Judeţului (este vorba de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului şi Biblioteca V.A, Urechia). După Transurb, celelalte "bugetare" din subordinea Consiliului Local, aflate în topul concediilor medicale, sunt Apă-Canal cu 4.418 zile de concedii medicale, urmată de Apaterm cu circa 3.000 zile de concediu medical, Ecosal cu 2.100 zile concediu medical, apoi Primăria Galaţi cu 2.037 zile, Administraţia Domeniului Public cu 1.085 de zile, Administraţia Pieţelor, Teatrul Muzical şi Căminul de Pensionari.

Două licee şi Universitatea

În acelaşi top, în poziţii ceva mai joase, ce-i drept, se află şi Grupul Şcolar nr. 1, ai cărui angajaţi şi-au luat 1.021 zile de concediu medical, şi Liceul Teoretic din Pechea, cu 747 zile de concediu medical. Universitatea Dunarea de Jos figurează în acelaşi top la poziţia 15, deci pe la jumătate, cu 1.151 zile concedii medicale.

... Şi restul topului

Spitalul Buna Vestire, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Autoritatea de Sănătatea, Publică, Curtea de Apel, Căpitănia, Biblioteca de Stat, Căminul de Bătrâni şi Prefectura sunt instituţiile aflate ma jos în top, cu mai puţine zile de concediu medical luate de angajaţi. Inspectoratul Judeţean de Poliţie are probabil printre cei mai sănătoşi angajaţi dintre bugetari, de vreme ce la nivelul întregului inspectorat în 2008 s-au luat abia circa 300 de zile de concediu medical, instituţia aflându-se pe locul 31 în top.

Concedii verificate pe "coduri"

Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, Olimpia Buzia, a precizat că toate formularele de concedii medicale, însumând cele 290.050 de zile, au fost verificate de angajaţii Casei înainte de a fi considerate legale şi a fi decontate. "Noi putem verifica după coduri afecţiunile pentru care s-au dat aceste concedii medicale şi dacă formularele au fost corect şi legal constituite, dar nu putem certifica şi existenţa sau nu a afecţiunii în cauză", a mai precizat Olimpia Buzia.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3

Posted

Pai la cat de bolnavi sunt medicii nostri, ar trebui sa se trateze la vraci si sa "umble" prin vravitoare, amnamneza sa si-o faca prin ghicirea in cafea si medicamentele sa si le administreze functie de zodiac.

P.S. In Romania ar trebui sa se schimbe denumirea Firma sau institutie de STAT(degeaba) in firma de minister(sau ceva de genul), nu de alta dar angajatii de la stat se gandesc ca angajatii de la telefoane se ocupa cu telefoanele, cei de la Dacia cu Dacii, deci prin deductie logica, cei de la stat cu statul.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.