Jump to content

Doi copii şi-au reclamat mama la poliţie


Recommended Posts

Posted

Doi copii de cinci şi, respectiv, 11 ani au reclamat la poliţie că mama lor îi bate

O fetiţă de 11 ani şi fratele său, de cinci ani, au apelat la poliţie şi au cerut să fie internaţi într-un centru de plasament pentru că nu mai suportă bătăile mamei lor care îii obligă să o ajute la treburile gospodăreşti, transmite corespondentul MEDIAFAX. "La Secţia 4 de Poliţie din municipiul Galaţi s-au prezentat, marţi, doi copii, o fetiţă şi un băiat. Fetiţa de 11 ani le-a spus poliţiştilor că doreşte ca ea şi fratele său să fie trimişi într-un centru de plasament pentru că nu mai pot locui cu părinţii. Alexandra Maria P. a mai susţinut că mama lor îi agresează şi îi abuzează şi că nici ea, nici fratele său nu se pot odihni, pentru că sunt treziţi din somn şi certaţi că nu ajută la treburile gospodăreşti", a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Galaţi. Potrivit sursei citate, la secţia de poliţie au fost chemaţi reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, care au ascultat declaraţiile copiilor şi au decis că se impune preluarea lor şi trimiterea într-un centru de primire al urgenţelor. În secţia de poliţie a fost adusă şi mama celor doi copii, Daniela Pancu. Aceasta a spus că nu se simte vinovată pentru nimic. În imaginile înregistrate de poliţişti cu camera video se vede şi se aude cum femeia îşi apostrofează verbal copii chiar în faţa anchetatorilor: "Alexandra, când ajungi tu acasă... Hai, nu te mai smiorcăi ca-ţi trag una! Parca ai fi o curvă din aia periculoasă", sunt ameninţările mamei surprinse pe înregistrarea poliţiştilor. Potrivit reprezentanţilor DGASPC Galaţi, în acest caz a început o anchetă, iar copiii au fost preluaţi de Centrul de Primire a Urgenţelor. Mama celor doi copii riscă decăderea din drepturile părinteşti.

Disperare: doi copii de 11 si 5 ani si-au reclamat mama la politie

Poveste impresionananta la Galati unde doi copii de 11 si 5 ani au ajuns sa-si reclame propria mama. Cei doi frati flamanzi si murdari au mers la o sectie de politie unde au cerut sa fie luati de langa femeia care le-a dat viata si apoi i-a uitat. Politistii au ramas extrem de impresionati cand i-au vazut pe fata de 11 ani si pe baiatul de cinci ani. Copii au cerut mai intai ceva de mancare pentru ca nici macar nu erau in stare de vorbeasca. Copii sustin ca mama lor le face viata de cosmar, dupa ce tatal lor i-a parasit si a plecat intr-o localitate din Moldova. Nu au locuinta si stau pe unde apuca. Iar atunci cand au un acoperis deasupra capului, mama lor ii lasa mai mult flamanzi. Politistii i-au chemat imediat pe asistentii de la Directia Pentru Protectia Copilului care au luat masura de a-i duce pe copii intr-un centru de plasament. Luata la intrebari de politisti, mama copiilor a inceput sa-i ameninte pe cei mici cu bataia. Politistii au reusit sa o gaseasca cu greu pe mama celor doi copii. Bantuia fara motiv pe strazile din Galati. In timpul anchetei, au aflat ca baiatul de cinci ani nu are nici macar certificat de nastere. Asistentii sociali spun ca cel mai probabil mama celor doi copii va fi decazuta din drepturile parintesti.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... litie.html

Doi copii au cerut politistilor sa îi duca la orfelinat

Doi frati in varsta de 5, si respectiv 11 ani, abandonati de trei zile de propria mama si infometati, au cerut politistilor, marti seara, sa ii trimita la casa de copii, in speranta ca acolo va avea cineva grija de ei. Alexandra Maria Pancu, în vârsta de 11 ani, si fratele ei, Andrei, de 5 ani, au venit la politisti, mâna în mâna, si le-au povestit ca mama lor, Daniela Pancu, de 39 de ani, nu a mai venit pe acasa de trei zile si ca acest lucru se intampla frecvent. Politistii le-au dat micutilor sa manânce, iar apoi au chemat asistentii sociali, în timp ce ei au început sa o caute pe mama. Au gasit-o cu mare greutate, iar când a aflat ce au facut copiii ei, femeia a început sa îi ameninte pe cei mici si sa îi reproseze fetitei ca este vinovata deoarece nu a facut mâncare si curatenie. Femeia s-a aparat spunând ca singurul ei venit este alocatia fetei, deoarece ea nu a gasit un loc de munca, iar pentru baietel nu are nici un fel de acte. Vecinii femeii au spus ca ea îsi neglijeaza mereu copiii, ca bea spirt si ca toata casa este tinuta de fetita de 11 ani care, în ciuda acestor conditii, învata si foarte bine si mai are grija si de fratele mai mic. Copiii au fost dati în grija asistentilor sociali care i-au internat în Centrul de Primire Urgenta Galati.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... linat.html

Posted

"Alexandra, când ajungi tu acasă... Hai, nu te mai smiorcăi ca-ţi trag una! Parca ai fi o curvă din aia periculoasă",

:o:o:o

Nici un efort din partea mamei de a încerca să-şi reabiliteze imaginea ... cuvintele sunt de prisos ...

Posted

«Sora mea i-a trimis pe copii la poliţie»

O gălăţeancă de 38 de ani a găsit justificare pentru faptul că a fost reclamată la poliţie de copii. Deşi micuţii, de 5 şi 11 ani, le-au spus poliţiştilor că au fost neglijaţi de mama în grija căreia s-au aflat după ce tatăl lor i-a părăsit, femeia aruncă vina asupra mătuşii copiilor, sora sa. Ana-Maria şi frăţiorul ei, Andrei, au bătut zilele trecute la uşa secţiei 4 Poliţie Galaţi, morţi de foame şi plânşi. “Nu mai vreau să stau la mama mea. Ne-a lăsat singuri de patru zile. Când vine, mă trezeşte noaptea şi mă bate pentru că nu fac mâncare, că nu fac curat, că nu spăl. Bea spirt şi se poartă cu mine de parcă aş fi un câine, nu copilul ei! Şi mătuşa a zis că ea nu ne ia în plasament. Aşa că eu am luat decizia să nu mai stăm cu mama”, le-a spus Ana-Maria poliţiştilor.

Venită acasă după câteva zile de absenţă, Daniela Pancu, mama copiilor, spune că a fost plecată la Bucureşti, ca să-şi facă nişte analize. “Sora mea i-a trimis la poliţie, că a văzut că nu sunt acasă, şi să le spună poliţiştilor că am dispărut şi nu ştie nimic de mine”, ne-a spus Daniela Pancu, artându-ne în acelaşi timp camera copiilor cu haine şi jucării.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi i-au internat pe cei doi fraţi într-un centru de primire minori şi desfăşoară acum o anchetă socială. Tania Calcan, purtătorul de cuvânt al instituţiei, spune că la finalul anchetei vor face demersurile necesare pentru decăderea mamei din drepturile părinteşti.

http://www.click.ro/actualitate/sora-me ... la-politie

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.