dcp100168 Posted January 29, 2009 Share Posted January 29, 2009 Deşeuri periculoase, găsite îngropate în apropierea unor ferme agricole O cantitate mare de deşeuri periculoase a fost găsită îngropată în apropierea unor ferme agricole din judeţul Galaţi, descoperirea fiind făcută de către comisarii Gărzii de Mediu, cu sprijinul ofiţerilor Serviciului de Investigare Fraude din Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi. "În baza unor informaţii, reprezentanţi ai Poliţiei împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi comisari ai Gărzii de Mediu au declanşat, la începutul acestei săptămâni o acţiune ce viza combaterea ilegalităţilor din domeniul protecţiei mediului. Astfel, a fost identificată în zona comunelor Ghidigeni şi Munteni o cantitate impresionantă de deşeuri care fuseseră îngropate în apropierea unor ferme agricole", a declarat, joi, Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi. Potrivit acesteia, acţiunea va continua pentru identificarea persoanelor vinovate şi pentru stabilirea cantităţii şi provenienţei deşeurilor, în timp ce s-a dispus luarea unor măsuri pentru neutralizarea efectelor depozitării acestor deşeuri. Surse din cadrul Gărzii de Mediu Galaţi afirmă că ar fi vorba despre uleiuri industriale uzate încărcate în butoaie metalice, despre deşeuri carconţin azbest, gudron şi chiar deşeuri medicale, iar întreaga cantitate ar depăşi o tonă.Risc major de poluare chimică în nordul judeţului Galaţi* Sute de kilograme de deşeuri toxice au fost găsite îngropate în pământ, la graniţa dintre două comune.Risc major de poluare chimică în nordul judeţului Galaţi Risc major de poluare chimică în nordul judeţului Galaţi. Garda de Mediu Galaţi a curăţat zona contaminată, însă dimensiunea poluării este încă necunoscută. Poliţia îi caută pe autorii incidentului ecologic. Deşeurile toxice au fost descoperite la graniţa dintre comunele Ghidigeni şi Munteni, pe un teren care a aparţinut înainte de 1989 unei mari ferme agro-zootehnice. Comisarii Gărzii de Mediu Galaţi şi poliţiştii din zonă au dezgropat de la ferma dezafectată sute de butoaie cu reziduuri petroliere periculoase, cauciucuri uzate şi deşeuri metalice. Din primele investigaţii făcute la locul dezastrului reiese faptul că deşeurile toxice stau în pământ de ani buni şi au afectat serios solul din zonă. Comisarii Gărzii de Mediu şi inspectorii de la Agenţia de Protecţie a Mediului Galaţi au prelevat probe din solul contaminat pentru a putea stabili dimensiunea poluării. Specialiştii în chimie spun că reziduurile petroliere odată ajunse în sol, poluează ani buni şi în profunzime stratul de pământ afectat, iar măsurile de decontaminare sunt de lungă durată şi extrem de costisitoare. În paralel cu primele măsuri de depoluare, poliţiştii au început o anchetă pentru a-i identifica pe autorii dezastrului ecologic. Aceştia riscă amenzi de sute de milioane de lei vechi şi chiar închisoarea, pentru gravul delict de mediu pe care l-au comis.http://www.europafm.ro/stiri/interne/ri ... ti~n25228/ Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 29, 2009 Author Share Posted January 29, 2009 Circa şase tone de deşeuri toxice au fost găsite îngropate în curtea unei ferme din Galaţi Comisarii de mediu au stabilit că aproximativ şase tone de deşeuri toxice aflate în butoaie metalice au fost găsite îngropate în curtea unei ferme din judeţul Galaţi, iar autorităţile de mediu continuă cercetările deoarece ar putea fi vorba de o cantitate mult mai mare de deşeuri. Şeful Gărzii de Mediu Galaţi, Ion Drugan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că treizeci de butoaie care conţin aproximativ şase tone de deşeuri toxice au fost descoperite îngropate în curtea unei ferme din comuna Ghidigeni, iar comisarii cred că ar putea fi vorba de o cantitate mult mai mare deoarece din depozitul firmei care a ascuns deşeurile lipsesc peste 1.000 de tone de reziduuri. Conform sursei citate, deşeurile toxice au fost descoperite în urma unui control făcut la societatea SC Suintest SRL din Galaţi, la punctele de lucru din comunele Munteni şi Ghidigeni. "Am săpat o groapă cu excavatorul şi am scos deja 30 de butoaie metalice cu vaselină uzată, butoaie care au o capacitate de peste 200 de kilograme fiecare. De asemenea, am mai găsit şi alte reziduuri, cum ar fi fâşii de cauciuc sau pietre abrazive. Continuăm săpăturile, sub supravegherea Poliţiei şi a unui procuror deoarece suntem convinşi că este vorba de o cantitate mult mai mare", a declarat Ion Drugan. Conform notei de constatare întocmite de comisarii Gărzii de Mediu Galaţi, dintre cantităţile trecute în Registrul de evidenţă al deşeurilor de la SC Suintest SRL nu au fost regăsite în depozit 3,34 de tone de deşeu lac sau 1.000 de tone deşeu şlam gudron, iar datele înscrise în registru nu sunt la zi, ultima comandă înregistrată fiind din 4 august 2008. Suintest SRL are contracte de colectare a deşeurilor de la Vivani Salubritate SA Slobozia şi Lafarge Ciment România SA. "Acţiunea va continua pentru identificarea persoanelor vinovate şi pentru stabilirea cantităţii şi provenienţei deşeurilor. În acelaşi timp s-a dispus luarea unor măsuri pentru neutralizarea efectelor depozitării acestor deşeuri", a declarat, la rândul său, Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 29, 2009 Author Share Posted January 29, 2009 Dezastru ecologic la GefuPlătiţi să otrăvească mediul* Peste 1.000 de tone de gudroane, reziduuri petroliere, azbest şi deşeuri medicale au fost găsite de Garda de Mediu îngropate în apropierea unor ferme agricole din satul Gefu * Responsabilă este firma SUINTEST SRL Galaţi, care a preluat deşeurile de la diferite firme, în scopul neutralizării, dar... * Patronul firmei amintite, Neculai Prună, nu este la prima „confruntare” cu legea *Comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au făcut o descoperire şocantă în apropiere de satul Gefu, comuna Ghidigeni: peste 1.000 de tone de deşeuri periculoase au fost găsite îngropate la 1-2 metri adâncime şi depozitate direct pe sol la numai zece metri distanţă de albia râului Bârlad. În imediata apropiere a depozitului clandestin de deşeuri se află o fermă zootehnică a firmei SUINTEST SRL Galaţi, iar comisarii Gărzii au descoperit că patronul acestei societăţi, Neculai Prună, este direct implicat în afacerea ilegală.Un dezastru ecologicDată fiind gravitatea celor descoperite, la acţiune a fost solicitată participarea Poliţiei (Serviciul de Investigare Fraude din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi) şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.„În baza unor informaţii, reprezentanţi ai Poliţiei, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi şi comisari ai Gărzii de Mediu au declanşat, la începutul acestei săptămâni, o acţiune ce viza combaterea ilegalităţilor din domeniul protecţiei mediului. Astfel a fost identificată în zona comunelor Ghidigeni şi Munteni o cantitate impresionantă de deşeuri ce fuseseră îngropate în apropierea unor ferme agricole”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.Ceea ce s-a descoperit la faţa locului a fost de natură să şocheze: dezastru ecologic! Conform notei de constatare întocmită de Garda de Mediu, de sub pământ s-au scos sute de butoaie conţinând deşeuri de carburanţi, de pesticide, de lacuri toxice. De asemenea, s-au descoperit peste 1.000 de tone de deşeu şlam gudron care, potrivit actelor firmei SUINTEST SRL, ar fi trebuit să fie neutralizate deja. Nu numai că nu erau neutralizate, ci erau pur si simplu aruncate pe malul râului Bârlad!Pericolul din adâncuriIon Drugan, comisar şef al Gărzii de Mediu Galaţi, ne-a confirmat faptul că societatea cu pricina a încheiat contracte cu mai multe firme din judeţele Galaţi, Vaslui şi Vrancea, prin care se angaja, contracost, să colecteze deşeurile periculoase şi să le predea pentru neutralizare firmelor Lafarge Ciment Romania SA Bucureşti şi Vivani Salubritate SA Slobozia.Au ajuns deşeurile unde trebuia? Se vede treaba că nu, căci comisarii Gărzii de Mediu au găsit nereguli grave în documentele firmei SUINTEST SRL. Practic patronul firmei a avut impresia că se poate umple de bani sufocând cu deşeuri pământul din zona satului Gefu.Primarul comunei Munteni, unde firma amintită are o fermă de porci, ne-a declarat că nu ştia de activităţile ilegale descoperite de Garda de Mediu. În schimb, primarul comunei Ghidigeni, Eugen Tăbăcaru, a declarat că poliţiştii şi comisarii de mediu au venit în localitate în urmă cu o săptămână, când au decopertat porţiunea de pământ presupus infestată şi au luat probe, în vederea efectuării de analize. Primarul a spus că locul din care au luat probe se află pe proprietatea privată a unei ferme private, care se ocupă de creşterea porcilor, aflată la un kilometru distanţă de prima aşezare locuită, satul Gefu. El este îngrijorat ca nu cumva să fi fost contaminată şi pânza freatică.În ceea ce priveşte deşeurile medicale descoperite la faţa locului, Garda de Mediu nu a avut o explicaţie privind provenienţa acestora, pentru că nu par să fie doar dintre cele pentru uz zootehnic. Din surse colaterale am aflat însă că firma soţiei lui Neculai Prună ar fi avut un contract cu Spitalul de Urgenţă, pentru aprovizionare cu alimente şi transport deşeuri.Vinovaţii riscă puşcăriaUn lucru este foarte clar: persoanele care vor fi găsite vinovate de această poluare gravă riscă să ajungă după gratii! Deja s-au început preparativele pentru începerea urmăririi penale.Ceea ce ne miră este uşurinţa cu care i s-a acordat încredere omului de afaceri Neculai Prună în gestionarea deşeurilor periculoase. Nu de alta, dar acesta este extrem de controversat.Prună a avut multe dosare penale de-a lungul timpului, înainte de 1989 fiind chiar condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Sunt de notorietate câteva ţepe trase de Prună în ultimii ani: devalizarea IAS Iveşti (sub protecţia unor înalţi poliţişti), înşelarea a peste 2.000 de proprietari de terenuri din zona Pechea-Cudalbi-Umbrăreşti sau păcăleala trasă ADS la Umbrăreşti, unde a exploatat timp de trei ani 1000 de hectare de vie şi un combinat de vinificaţie, fără să plătească nimic statului.Una peste alta, aşteptăm cu viu interes rezultatele acestei anchete. Vinovaţii de otrăvirea Mediului să plătească!http://www.viata-libera.ro/articol-Plat ... ediul.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
Mikka Posted January 30, 2009 Share Posted January 30, 2009 1.000 tone??? Nu prea cred... Ar fi trebuit sa aiba autostrada sa poata cara atata amar de deseuri!!! Ar fi trebuit sa-l stie tot judetul cu un asemenea volum de "marfa"... Politia rutiera, satenii de prin zona etc. Nu poti cara 1.000 de tone nevazut si neauzit de nimeni, chiar si-n Romania. Iar in poze apar doar niste butoaie si o gramada (rezonabila ) de ... ceva. Link to comment Share on other sites More sharing options...
riaji Posted January 30, 2009 Share Posted January 30, 2009 Probabil ca s-au adunat de mai multi ani acolo, de se chinuie aia si acu` sa scoata cu excavatoarele deseurile. Le-as da pedeapsa maxima vinovatilor. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 10, 2009 Author Share Posted March 10, 2009 Scandalul poluării de la Gefu* Firma poluatoare a ascuns deşeurile toxice sub gropi pline cu dejecţii de la ferma de porci * Principalul furnizor al deşeurilor este ArcelorMittal *În urmă cu circa o lună, în apropierea satului Gefu (comuna Ghidigeni) a fost descoperit un depozit clandestin de deşeuri toxice. În fapt, deşeurile fuseseră preluate de la diferite firme de către societatea SUINTEST SRL (patronată de Neculai Prună), care se angajase să se ocupe de depozitarea temporară şi de neutralizarea lor.Socoteala din acte nu s-a potrivit însă cu cea din teren, comisarii Gărzii de Mediu Galaţi descoperind că amintita firmă a îngropat pur şi simplu peste 1000 de tone de deşeuri periculoase. După câte ne-a declarat Ion Drugan, comisar şef la Comisariatului Gărzii de Mediu Galaţi, operaţiunea de scoatere a deşeurilor este foarte migăloasă (într-o lună s-a scos cam 90 la sută din ce s-a îngropat), deoarece cei de la firma SUINTEST au improvizat bazine de depozitare a dejecţiilor de la ferma de porci peste gropile cu deşeuri toxice.În ceea ce priveşte rezultatul analizelor privind toxicitatea deşeurilor, Ion Drugan ne-a declarat că încă nu este gata, dar că până la 31 martie se va şti despre ce este vorba. Analizele sunt destul de complicat de făcut deoarece butoaiele îngropate (sunt sute de recipienţi a câte 220 de litri fiecare!) conţin amestecuri de deşeuri. „Rămâne să lămurim şi aspectul financiar al problemei. O mare parte dintre deşeuri au fost preluate de SUNINTEST de la ArcelorMittal, contra unui comision de neutralizare de 100 de euro pe tonă. Este o sumă derizorie din câte ştim noi, pentru că este clar că neutralizarea conform regulilor stabilite de lege costă mult mai mult”, a declarat Drugan.Mai pe înţelesul tuturor, se bănuieşte că SUINTEST a vrut de la bun început să dea un „tun”. Adică a preluat deşeurile cu scopul premeditat de a le îngropa ieftin şi nu a le neutraliza scump.http://www.viata-libera.ro/articol-Scan ... _Gefu.html Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 3, 2009 Author Share Posted April 3, 2009 Dezgropare plătită scump500 de milioane de lei vechi, aceasta este nota de plată pe care va fi obligată să o plătească firma Suintest pentru deşeurile îngropate în pământ şi care proveneau de la ArcelorMittal Galaţi. Comisarul şef al Comisariatului Regional de Mediu Galaţi, Ion Drugan, ne-a declarat că amenda în valoare de jumătatate de miliard de lei vechi a fost aplicată firmei Suintest pentru depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor în zona localităţii Ghidigeni. "În afară de aplicarea sancţiunii, comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au dispus ca deşeurile care erau îngropate în pământ în zona localităţii Ghidigeni să fie transportate la ferma deţinută de societate la Prisaca, iar în locaţia respectivă cantitatea de deşeuri să fie preluată şi transportată la o firmă specializată din judeţul Constanţa, care să se ocupe de neutralizarea lor. Firma nu deţinea autorizaţie de mediu pentru depozitarea deşeurilor la ferma de la Ghidigeni. Deşeurile erau preluate în baza unui contract de către firma Suintest de la ArcelorMittal Galaţi, iar acestea ar fi trebuit ulterior transportate la o firmă din Medgidia, unde să fie neutralizate", ne-a mai declarat comisarul şef al Comisariatului Regional de Mediu Galaţi, Ion Drugan.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=15 Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 27, 2020 Author Share Posted May 27, 2020 Cum a ajuns cea mai mare fermă de porci din Galaţi să funcţioneze fără autorizaţie Situaţia a fost descoperită recent de Garda de Mediu, care a dat o amendă de 50.000 de lei. Firma nu este la prima problemă cu legea, în trecut primind o altă sancţiune record pentru o afacere ilegală cu 1.000 de tone de deşeuri toxice. De asemenea, este implicată în dosare penale legate de mafia cerealelor. Cea mai mare fermă de porci din judeţul Galaţi a primit o amendă uriaşă, de 50.000 de lei, din partea Gărzii de Mediu după ce, în urma unui control efectuat în perioada 4-5 mai 2020, s-a descoperit că funcţionează fără Autorizaţie Integrată de Mediu, document absolut obligatoriu pentru orice firmă. Mai mult decât atât, a ieşit la iveală şi că punctul de colectare a dejecţiilor de la cei peste 2.000 de porci pe care firma Suintest SRL Galaţi îi are în prezent în punctul de lucru Munteni (capacitatea este de peste 12.000 de capete, dar a fost diminuată din cauza gravelor probleme financiare), este necorespunzător şi poluează grav mediul. Drept urmare, în afară de amendă, comisarii de Mediu au dispus şi reamplasarea acestuia. Firma Suintest (deţinută de familia Prună) nu este, de altfel, la prima abatere cu privire la legislaţia de Mediu. În afară de alte amenzi şi avertismente legate de poluarea de la ferma de porci (precedenta fiind aplicată în martie 2019), societatea a primit, în 2009, o amendă record de la Mediu, de 100.000 de lei (cea mai mare din istoria Gărzii de Mediu de la Galaţi, în acel moment) după ce s-a descoperit că desfăşura activităţi ilegale de procesare a deşeurilor periculoase. Amintita firmă îngropase ilegal în pământ, în apropiere de satul Gefu (comuna Ghidigeni) circa 1.000 de tone de deşeuri toxice (preluate de la mari operatori industriali gălăţeni, printre care şi combinatul siderurgic) pe care în acte le înregistrase ca fiind neutralizate sau ca livrate unor centre specializate de neutralizare. Costurile neutralizării erau, în unele cazuri, uriaşe (peste 20.000 de euro pe tonă), însă firma rezolvase totul fără bătaie de cap, adică îngropând otrava pe un teren public de marginea satului Gefu. Angajaţii Gărzii de Mediu au lucrat aproape o săptămână, cu utilaje închiriate pentru de dezgropa deşeurile printre care se aflau şi sute de butoaie cu ulei radioactiv sau şlamuri conţinând cianuri. Dosarul penal întocmit cu acest prilej nu a mai ajuns în instanţă, Parchetul de la Tecuci având nevoie de peste şase ani pentru a realiza cercetările preliminare. Ca urmare, faptele s-au prescris pe parcursul anchetei, drept pentru care urmărirea penală a încetat. În prezent, Suintest SRL este în reorganizare judiciară, după ce a intrat în insolvenţă, iar patronul acesteia (între timp, acţionarul majoritar Neculai Prună a cedat pachetul de acţiuni fiului său, Marius) este implicat în mai multe dosare penale legate de tranzacţii ilicite de cereale, dar şi de rambursări ilegale de TVA. Ultimul dosar penal pe numele lui Marius Prună este din 2018, fiind întocmit de DIICOT pentru o fraudă cu 4.000 de tone de cereale. Marius Prună (dar şi tată său, Neculai Prună) este judecat şi într-un dosar penal din 2016, legat de o fraudă de 21 de milioane de euro cu cereale produsă de o grupare condusă de cunoscutul om de afaceri Dan Ştefan Ciolcă. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now