Jump to content

Parcul industrial din Galaţi ‑ o bătaie de joc


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Primăria pompează 128.000 de euro în gaura neagră numită Parcul Industrial

După ce ani buni așa-zisul Parc Industrial a fost folosit de fosta conducere pesedistă a Primăriei Galați pe post de gaură neagră pentru bani publici, alianța USL din Consiliului Local continuă cu succes tradiția. Aleșii locali au votat, astăzi, un proiect de hotărâre ce vizează majorarea de capital social la parcul industrial. Este vorba de 585.000 lei (adică 128.000 de euro), bani care vor merge, chipurile, către salariile celor șase angajați, cheltuieli pentru apă și electricitate, precum și pentru dotarea cu mobilier și calculatoare. Tot în ședința de CL, politrucii locali au votat un proiect ce prevede constituirea unui nou consiliu de administraţie la parc.

Paragină de lux

În octombrie 2012, la patru ani de la termenul stabilit, obiectivul nu este încă gata, deşi lanul de boscheți a înghiţit 5 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro ajutor de stat, iar restul din bugetul local. Dovadă că banii au fost folosiţi în alte scopuri sunt cele 21,8 hectare rămase fără drumuri de acces și fără alimentare cu apă. Anomalia cea mai mare este faptul că a fost construit sediul administrativ înainte să fie aduse utilitățile în zonă. După ce a fost la un pas să piardă titulatura de parc industrial, fosta conducere a Primăriei a reuşit, pe ultima sută de metri, să numească un nou administrator şi să reia lucrările. Municipalitatea a scăpat „la mustaţă” și de returnarea celor 3,5 milioane de lei reprezentând contribuţia statului la această investiţie. Autorităţile locale nu au reuşit niciodată să explice, până acum, sumele care s-au cheltuit la Parcul Industrial. Nici măcar DNA s-a autosesizat în acest caz grav de deturnare de fonduri publice. Proiectul Parcului Industrial de la Galati a fost demarat - cu un buget de 4 milioane de euro - în octombrie 2006 și avea ca termen de finalizare inițial data de 23 aprilie 2008.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Parcul Industrial toacă iar banii Primăriei. Majorare de capital pentru plata salariilor

* Săvel Rotaru (PNL): „Dacă nu facem o strategie şi analiză foarte serioasă, mi-e teamă că acest Parc Industrial o să fie un mare eşec” * Capitalul social al SC Industrial Parc SRL a fost majorat cu 585.000 de lei

La anul, când va împlini zece ani de existenţă, Parcul Industrial, ridicat în mijlocul tarlalei, în coasta Zonei Libere, ar putea avea, în sfârşit, drum de acces, apă şi curent electric, ba chiar şi împrejmuire. Investiţia care a înghiţit mulţi bani de la bugetul local trebuie, însă, finalizată. Prin votul aleşilor locali, capitalul social al SC Industrial Parc a fost majorat pentru a doua oară în ultimii nouă ani de la înfiinţare, iar subiectul a suscitat discuţii.

SC Industrial Parc SRL Galaţi a pornit la drum în 2003 cu un capital social de 10.000 de lei, majorat în 2009 cu 4.000 de lei, iar acum i s-au alocat nu mia puţin de 585.000 de lei. Pentru ce? Pentru cheltuieli cu salariile celor şase angajaţi (1.545 de lei pe lună, salariu mediu brut), pentru indemnizaţiile celor cinci viitori membri ai Consiliului de Administraţie (681 de lei pe lună), pentru cheltuieli de funcţionare (apă şi curent electric) şi dotări cu mobilier şi calculatoare.

În acest moment, firma Super A Plus K lucrează în Parc la drumul de acces, conducte de alimentare cu apă şi instalaţii de înaltă tensiune, contractul fiind în valoare totală de 2.377.089 de lei fără TVA. După ce proiecte "uimitoare" lucrează e altă poveste!

A fost odată…

Parcul Industrial ar fi trebuit să fie gata în 18 luni de la data la care SC Vega ’93 SRL s-a apucat de lucru, adică pe 23 aprilie 2008. Uite că suntem în 23 octombrie 2012 şi Parcul n-are nimic din ceea ce se lăudau autorităţile, prin 2006, că va avea: incintă de platforme cu drumuri de acces şi toate utilităţile necesare, pavilion expoziţional cu restaurant, birouri şi anexe, hală de construcţii metalice, hală de piese de schimb pentru industria siderurgică şi navală, un paradis economic cu 1.215 locuri de muncă!

Probabil ar fi zăcut şi acum pârloagă, cu activitatea suspendată, dacă în 2011 n-am fi fost notificaţi că riscăm să pierdem titlul de Parc Industrial şi să returnăm alocaţiile de la Guvern, inclusiv sumele pe care nu le-am plătit pentru că am beneficiat de facilităţi fiscale. Potrivit bugetului Galaţiului, 14,1 milioane de lei s-au cheltuit până la finele lui 2011 în Parcul Industrial, iar anul acesta i se alocaseră 6,7 milioane de lei. Viceprimarul PSD Florin Popa susţine că totalul lucrărilor efectuate acolo se ridică la 15,5 milioane de lei şi că la ora actuală au mai rămas de executat finalizarea lucrării de apă, drumul de acces şi împrejmuirea incintei - la începutul anului viitor. „Capitalul majorat este o necesitate pentru continuarea activităţii, nu un moft. E necesar pentru numirea unui Consiliu de Administraţie şi a unui conducător acolo”, a spus Popa.

Critici dure

Inginer constructor, consilierul local PNL Săvel Rotaru i-a solicitat primarului Marius Stan o analiză şi o strategie a Parcului Industrial în contextul economic actual. „Foarte importantă pentru acest Parc, dacă vom aloca nişte sume importante, este o dană, pe pilotaj din beton armat; pentru că avantajul acestui Parc există numai dacă vom reuşi ca investitorii de acolo să poată prelua şi expedia marfa pe Dunăre. Altfel nu prea văd investitori acolo! Dacă nu facem acest lucru, inclusiv o analiză foarte serioasă a lucrărilor care mai sunt de făcut şi o strategie, mi-e teamă că o să fie un mare eşec acest Parc Industrial. S-au făcut acolo o serie de lucrări care nu se impuneau! Nu faci post de transformare fără să ştii ce consumatori ai! Sunt bani foarte mulţi! Era normal ca peste acest Parc Industrial să avem un proiectant general, care să coordoneze absolut toate proiectele care s-au făcut acolo!”, a spus Săvel Rotaru.

„E un proiect care trebuie finalizat”

Acum un an, când era consilier local, primarul Marius Stan a criticat dur Parcul Industrial: „Nu retrag nimic din ce-am spus vizavi de Parcul Industrial, s-au investit bani foarte, foarte mulţi, care nu s-au justificat. Şi am spus că mi se pare anormal, când te apuci să faci o construcţie, să începi cu acoperişul. Noi am început prin a face sediul administrativ, fără a face în primul rând utilităţile! Suntem obligaţi să continuăm investiţia, pentru că sunt banii primiţi de la Guvern. Am fost şi întârziaţi foarte mult pentru că iarăşi, la licitaţia drumului de acces, s-au duelat două firme la infinit”, a explicat Marius Stan.

Bătălie dură

La finele anului trecut, Primăria a scos la licitaţie contractul pentru lucrări tehnico-edilitare Parc Industrial - drumul de acces, conducte de alimentare cu apă şi instalaţii de înaltă tensiune - cu o valoare estimată de 2.796.577 de lei şi criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut. Au fost şapte oferte şi, în prima fază, câştigătoare a fost declarată firma Super A Plus K SRL. SC Tancrad a făcut contestaţie, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a impus Primăriei să reia procedura. Aşa s-a ajuns ca Tancrad să fie declarată câştigătoare, s-a publicat şi anunţul de atribuire, dar Super A Plus K a făcut contestaţie, la rândul său, apoi a atacat în instanţă. Curtea de Apel i-a dat dreptate şi, în final, pe 31 iulie 2012, SC Super A Plus K SRL a fost declarată câştigătoare şi s-a apucat de treabă.

Paradoxuri fără număr

Lucrările care se execută în prezent se înscriu în linia generală a paradoxurilor de până acum. „Nu mă consider expert în construcţii, dar să te apuci să investeşti, să faci un pod peste un canal de irigaţii… Mi se părea foarte simplu să faci două canalizări, una în stânga şi una în dreapta drumului de acces şi o subtraversare simplă pentru că nu e vorba de sute de metri, e vorba de şase metri! Şi nivelai locul acela, nu mai investeai în nişte piloni costisitori, ultimul răcnet! Dar aşa au fost proiectele… din păcate”, a dezvăluit primarul Marius Stan.

Singura veste bună pe care v-o putem da legat de Parcul Industrial este că membrii Consiliului de Administraţie vor fi numiţi prin concurs, nu politic.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Parcul Industrial, în blocaj juridic

Pe 27 martie, Parcul Industrial, ridicat în coasta Zonei Libere, va împlini zece ani de existenţă, dar degeaba! Mai nou, autorităţile au descoperit că SC Parc Industrial SRL este în blocaj juridic deoarece Costică Voicu, numit în mai 2012 administrator interimar prin dispoziţia fostului primar Dumitru Nicolae, nu a fost confirmat de Consiliul Local, acţionarul unic al firmei. În plus, nu a fost nominalizat nici Consiliul de Administraţie al societăţii. La şedinţa de Consiliu Local de joi aleşii vor face acest lucru, adică îl vor confirma în funcţie pe Voicu. Şi asta deoarece, potrivit documentelor care însoţesc proiectul de hotărâre, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, Registrul Comerţului, dar şi Judecătoria Galaţi insistă să li se prezinte hotărârea privind numirea administratorului societăţii.
Bizar este că autorităţile nu au sesizat şi rezolvat acest blocaj juridic în luna octombrie a anului trecut, când au majorat capitalul social al Parcului Industrial cu 585.000 de lei. Pentru ce? Pentru cheltuieli cu salariile celor şase angajaţi, pentru indemnizaţiile celor cinci viitori membri ai Consiliului de Administraţie şi pentru cheltuieli de funcţionare (apă şi curent electric) şi dotări cu mobilier şi calculatoare. Viceprimarul PSD Florin Popa a susţinut atunci că totalul lucrărilor efectuate la Parcul Industrial se ridică la 15,5 milioane de lei şi că nu mai rămăseseră de făcut decât finalizarea lucrării de racordare la apă, drumul de acces şi împrejmuirea incintei.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Parcul industrial va avea administrator

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local care va avea loc joi figurează şi aprobarea unui proiect de hotărâre de Consiliu Local privitor la numirea în postul de administrator al parcului industrial a lui Costică Voicu. Tot pe ordinea de zi figurează şi un proiect de hotărâre privitor la construirea unei autogări, un proiect de hotărâre care s-a încercat să mai fie introdus acum câteva luni pe ordinea de zi.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Parcul Industrial, SRL fără activitate - 16,3 milioane de lei cheltuite, oficial, până acum

Neterminatul Parc Industrial, din coasta Zonei Libere Galaţi, a fost atribuit în folosinţă gratuită, pe o perioadă de patru ani, societăţii Industrial Parc SRL. Societatea, la fel ca şi parcul, împlinesc anul acesta un deceniu, dar activitatea lor a fost, până la acest moment, sublimă, dar inexistentă. SC Industrial Parc SRL s-a înfiinţat în 2003, având ca obiect de activitate administrarea parcurilor industriale, închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, repararea şi întreţinerea infrastructurii şi a utilităţilor din perimetrul parcului şi asigurarea de servicii de utilitate locală. Cum Parcul nu este încă funcţional, nici SRL-ul n-a (prea) avut ce face.
Cât a costat „distracţia”
Parcul Industrial ar fi trebuit să fie gata în 18 luni de la data la care SC Vega ’93 SRL s-a apucat de lucru, adică pe 23 aprilie 2008. Cât ne-a costat în realitate Parcul Industrial constituie un mister. Oficial, potrivit procesului verbal de recepţie la terminarea parţială a lucrărilor din 8 ianuarie 2013, valoarea investită se ridică la 16.368.547,38 de lei. Conform documentelor asumate de aleşi, cele mai mari sume s-au cheltuit pentru drumuri şi platforme - 4,4 milioane de lei, pentru bazinul de retenţie staţie pompare şi canalizare - 1.565.356,44 lei, şi pentru reţelele electrice şi iluminat exterior - 4.048.713,74 lei. Pavilionul administrativ s-a ridicat cu peste 2,5 milioane de lei, hala de depozitare a costat 1,1 milioane, iar cabina de la poartă - 92.000 de lei. În acest moment, firma Super A Plus K lucrează la drumul de acces.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Parcul Industrial a fost delimitat. Zona Liberă, "ruptă-n" două

La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au împărţit terenul de 477.441 metri pătraţi al Zonei Libere Galaţi în două loturi, unul de 295.382 metri pătraţi, celălalt de 182.059 metri pătraţi. Motivul pentru care terenul a fost “tranşat” pe hârtie, îl constituie Parcul Industrial, ridicat în coasta Zonei Libere, căruia, în 2004, i s-a dat în folosinţă o suprafaţă de 21,80 hectare de la Regia Autonomă Administraţia Zonei Libere Galaţi. Pentru că domeniul Parcului avea nevoie să fie delimitat clar, în vederea perfectării actelor, Serviciul Juridic, Legalitate din cadrul Primăriei a cerut această împărţire, cu care aleşii au fost de acord. Poate că, după câţi bani au fost investiţi în realizarea lui, Parcul Industrial va fi, în sfârşit, finalizat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Premieră după zece ani. Buget pentru SC Industrial Parc SRL, aflat în subordinea Consiliului Local Galaţi

Incredibil, dar adevărat! După mai bine de zece ani de la înfiinţare, SC Industrial Parc SRL, aflată în subordinea Consiliului Local, are, în sfârşit, un buget de venituri şi cheltuieli, ba chiar şi estimări pentru următorii doi ani. Concret, societatea şi-a propus în 2013 venituri totale de 586.100 de lei, cheltuieli de 585.000 de lei şi un profit net de 924 de lei. Societatea nu are nici măcar un leu pentru investiţii - ce s-ar mai putea investi într-un parc care înghite bani de peste un deceniu, tot nu e finalizat, dar are un fond de salarii de 111.200 de lei? Industrial Parc SRL nu are decât şase salariaţi şi nu-şi propune în următorii doi ani să-i înmulţească. Câştigul mediu lunar pe salariat se ridică la 1.545 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Banuiesc ca acest "parc" are si un sef. Sunt tare curios cum ii arata fisa postului, care sunt indicatorii de performanta pe care trebuie sa ii atinga etc.

Cred ca asta are slujba ideala: face venituri (din subventii) pe care ii cheltuie cum ii tuna dar trebuie sa aiba grija sa-i ramana o economie de 1000 de lei ca sa apara cu profit.

Sa nu-i muti in gura pe toti astia, care-ti rad in fata cu "uite ce destept si capabil sunt eu daca m-au pus director". Si lista astora e lunga, preferatul meu fiind Cubasa!

Edited by gelu
Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Vin chinezii la Parcul Industrial!

Galaţiul continuă să se internaţionalizeze, cel puţin la nivelul contactelor oficiale şi de afaceri. „Asaltul” diplomatic din ultimele două luni, cu 4 ambasadori (ai Macedoniei, Canadei, Bosniei şi Herţegovinei, respectiv, Kazahstanului) care au vizitat Galaţiul începând din 22 mai, va continua, în această săptămână, cu o vizită a chinezilor. Miercuri şi joi, 17-18 iulie, în oraşul nostru va ajunge o delegaţie de 5-7 persoane, reprezentând mediul de afaceri şi cel universitar.

Interesant este că vizita chinezilor la Galaţi va avea ca centru de greutate Parcul Industrial, care se ocupă şi cu organizarea şi care, conform dorinţei autorităţilor locale, se vrea a fi un punct de dezvoltare pentru viitoare afaceri.

Conform directorului general al Parcului Industrial, Costică Voicu, „delegaţia chineză vine pe contracte, pe posibilitatea Galaţiului de a oferi afaceri care să fie în avantajul ambelor părţi: agricultură, chimie alimentară, industrie metalurgică, ştiinţă. Aceste afaceri sunt proiectate a se dezvolta în parcul industrial. În zona de sud-est a României, sunt doar două parcuri industriale, la Galaţi şi Mangalia, şi se pare că ei vor să aleagă Galaţiul, pentru că Galaţiul are un potenţial care poate fi dezvoltat. Vizita este pregătită pentru zilele de 17-18 iulie, dar doamna Cristina Marinescu, de la Ambasada Chinei, m-a anunţat că până acum, din cei 7, doar 5 au obţinut viza”.

Schiţa de program pentru cele două zile ale vizitei delegaţiei cuprinde o întâlnire la Prefectură, miercuri, la care să participe oamenii de afaceri gălăţeni, Camera de Comerţ şi Patronatul IMM-urilor, urmată de o vizită în Parcul Industrial, în cursul zilei de joi. „Noi ne dorim ca întâlnirea să aibă loc şi la Parcul Industrial. Veţi vedea că, din momentul în care vom începe să administrăm parcul cu adevărat, lucrurile se vor schimba în bine”, ne-a mai spus Costică Voicu.

Conform preşedintelui Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, o posibilă temă de discuţie a întâlnirii româno-chineze ar putea-o constitui podul peste Dunăre. „Ei au făcut studiu de fezabilitate, există inclusiv studiul geo. La precedentele întâlniri au spus că, atunci când va exista garanţia guvernamentală, ar putea trece imediat la treabă. Au mai spus că doar tehnicienii vor fi chinezi, iar mâna de lucru va fi în întregime locală. Acum, garanţia guvernamentală există, în valoare de 140 de milioane de euro, conform promisiunilor premierului Ponta”, a spus Marian Filimon.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Parcul Industrial dă cu piciorul investitorilor. Pentru că lucrările nu-s terminate, oamenii de afaceri interesaţi fac calea întoarsă

* Cinci oameni de afaceri din ţară, interesaţi să investească în Parcul Industrial de la Galaţi, sunt ţinuţi în şah de autorităţi * Drumul de acces nu este finalizat, iar Parcul nici măcar nu este racordat la energia electrică

Deşi mai mulţi investitori potenţi din ţară şi-au manifestat intenţia de a pune pe picioare o serie de afaceri la Galaţi, întreprinzătorii sunt ţinuţi în stand-by de către autorităţi întrucât, în acest moment, oamenii de afaceri nu pot concesiona vreo suprafaţă de teren în Parcul Industrial. Societatea care răspunde de activitatea Parcului nu a primit, nici până la această dată, în administrare obiectivul, după cum cotidianul nostru a mai semnalat. Ba mai mult, drumul de acces în zonă nu este finalizat, iar construcţia nici nu este racordată la energia electrică. Potrivit directorului Parcului Industrial, Costică Voicu, cinci companii din ţară şi-au manifestat intenţia de a-şi deschide o serie de unităţi de producţie în Galaţi, fiind interesate să desfăşoare activităţi în domenii precum construcţii auto, metalurgie, servicii, arhitectură şi nu numai.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 weeks later...
De ce nu reuşeşte Galaţiul să atragă investiţii

* Tehnopolul e primit cu dezinteres, la Parcul Industrial trebuie justificată o „gaură” de 6 milioane euro

Galaţiul trece printr-o situaţie economică extrem de dificilă, iar autorităţile locale nu găsesc instituţii şi instrumente eficiente pentru atragerea investiţiilor care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. „12.864 de persoane primesc ajutor social conform Legii 416. Este o cifră enormă. Alte 18.505 persoane sunt în şomaj, potrivit statisticilor de la sfârşitul lunii iulie”, spune preşedintele Patronatului IMM-urilor din Galaţi, Marian Filimon, în opinia căruia s-a ajuns în această situaţie dificilă din cauză că la Galaţi „au fost distruse industria şi agricultura şi nu s-a pus nimic în loc”.

Primăria încearcă să atragă investiţii, dar instrumentele de care dispune sunt lipsite de eficienţă. Pe lângă acordarea unor facilităţi prin reducerea sau chiar anularea impozitelor şi taxelor locale în funcţie de valoarea investiţiilor şi numărul de locuri de muncă nou create, edilii Galaţiului încearcă să resusciteze atragerea de investiţii şi finanţări şi prin alte instrumente, cum ar fi „Tehnopolul” şi crearea unui al doilea parc industrial, deşi nici primul parc industrial înfiinţat la Galaţi nu este funcţional.

Tehnopolul - idee bună, dar ineficientă

Asociaţia Tehnopol Galaţi este o organizaţie nonguvernamentală ai cărei membri fondatori sunt Consiliul Municipal, CJ, Universitatea „Dunărea de Jos”, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură şi Asociaţia Producătorilor de Soft. La recenta adunare generală a asociaţiei, primarul Marius Stan a declarat că vrea ca Tehnopol să managerieze relaţiile cu potenţialii investitori de la Parcul Industrial şi Zona Liberă. „Tehnopol este un ONG care a stat într-o stare latentă, inexplicabil. Îl vom împrospăta cu oameni care ştiu ce înseamnă atragerea de fonduri europene, de proiecte, iar acest Tehnopol va fi ca un fel de manager atât al Parcului Industrial, cât şi al Zonei Libere. Tehnopol se va ocupa de tot ce înseamnă relaţia cu potenţialii investitori, cu Uniunea Europeană, pentru proiectele din zona noastră în general, dar în special cele pentru Parcul Industrial şi Zona Liberă”, a declarat Marius Stan. Cea mai recentă iniţiativă a Tehnopol, derulată în luna mai, a presupus demararea înfiinţarii unor colegii specializate, care să se materializeze într-un  parteneriat public-privat în domeniul accesării fondurilor europene. Ideea presupune ca firmele de consultanţă şi cele de construcţii şi arhitecţii din Galaţi să nu mai aştepte sosirea unui potenţial investitor ci să devină promotorii unor proiecte. Iniţiativa s-a oprit după încercarea de constituire a două colegii, cel al companiilor de consultanţă şi cel al arhitecţilor şi firmelor de construcţii.

Al doilea parc industrial, în halele ArcelorMittal

Primarul Galaţiului vrea să înfiinţeze şi un al doilea parc industrial, deşi nici primul, a cărui construcţie a demarat în 2003, nu funcţionează încă. Primarul a purtat o primă rundă de discuţii cu administraţia ArcelorMittal Galaţi despre posibilitatea ca primăria să preia una din halele dezafectate ale combinatului, pe care să o transforme într-un al doilea parc industrial. „E un lucru pe care l-am propus celor de la combinat, având în vedere că acum, venind criza, încep să taie. Sunt hale construite, cu toate utilităţile, inclusiv cu pod rulant. Este păcat ca o astfel de hale, care pot însemna un al doilea parc industrial, să dispară. Există o posibilitate ca o hală să treacă în folosinţa gratuită a primăriei, cu ajutorul ANAF. Astfel s-ar crea un al doilea parc industrial. Astăzi, el poate fi în plus, pentru că nici cel pe care îl avem nu e exploatat, dar abia acum am terminat drumul de acces. Motivele nu le mai dezbatem, pentru că întoarcerea în timp blochează orice iniţiativă”, a declarat primarul Marius Stan. Directorul general al ArcelorMittal, Bruno Ribo, ne declara recent că administraţia combinatului este de acord cu o astfel de colaborare, dar după acea primă discuţie nu au mai urmat şi altele.

Pentru primul parc industrial din Galaţi, construit în perioada 2003-2013, s-au cheltuit sume de două-trei ori mai mari decât valoarea lucrărilor. Acum  se caută justificări pentru acoperirea unei „găuri” de cel puţin 6 milioane euro, bani care „s-au dus” şi nimeni nu ştie pe ce. La Parcul Industrial Galaţi (PIG) SRL, investitorilor urmau să le fie puse la dispoziţie parcele la chirii modice de 0,8 euro/mp/lună. Parcul are o suprafaţă totală de 21,8 ha şi pentru construirea unor alei betonate, un gard, reţele electrice şi de apă şi canalizare, costurile iniţiale, din 2003, erau de 4 milioane euro. Lucrările sunt executate, în baza contractului 98934/18.10.2006, de Vega 93 SRL Galaţi. La momentul încheierii contractului, PIG SRL tocase o mare parte din banii municipalităţii şi guvernului. În 2005, au fost alocate 17,4 milioane lei. Potrivit Raportului “Primarului Municipiului Galaţi 2005-2006”, în 2006 au mai fost alocate 34 milioane, iar în 2007 încă un milion. În 2011 fuseseră alocate 8,2 milioane, la care s-au adăugat alte 7 milioane de lei dintr-un credit. Dar alocări de fonduri s-au mai făcut şi în anii 2008, 2009 şi 2010. În total s-au cheltuit 10 milioane de euro şi stadiul din 2012 era următorul: aleile şi platformele erau realizate în procent de 32%, iar reţelele electrice şi de apă erau realizate în procent de 45%. După noi alocări, s-a ajuns ca în sfârşit, după 10 ani de lucrări, Parcul Industrial de la Galaţi să fie gata. Poate fi inaugurat, dar nu se întâmplă acest lucru pentru că inaugurarea presupune şi unele operaţiuni tehnice de predare a investiţiei către societatea de administrare. Printre acestea este şi bilanţul contabil al investiţiei, un lucru extrem de dificil pentru că trebuie justificate, cu documente, toate cheltuielile efectuate de-a lungul anilor. Şi pentru cel puţin 6 milioane de euro nu prea există documentele acoperitoare. Actualul director interimar nu vrea să îşi asume ce s-a întâmplat în trecut, iar un alt director care să preia administrarea parcului în aceste condiţii este greu de găsit. Aşa că inaugurarea Parcului Industrial este tergiversată.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

O socoteală în afaceri, alta în CL. "Moment istoric" ratat în Parcul Industrial

Ieri am fost cât pe ce să asistăm la un „moment istoric”, respectiv (re)naşterea, după zece ani de travaliu, a Parcului Industrial Galaţi. Mai exact, era vorba de trecerea prin CL Galaţi a hotărârilor prin care societatea SC Industrial Parc SRL să prea spre administrare activele parcului, pas juridic fără de care nu se poate încheia nici un contract. N-a fost să fie, proiectul de HCL a fost scos de pe ordinea de zi, pe motiv că „mai este ceva de analizat la documentaţie”.
În rest, la Parcul Industrial, ieri, toate bune. S-a dezvelit chiar o placă inaugurală, la sediul administrativ, iar primarul Marius Stan ne-a asigurat că „gălăţenii au avut mult de aşteptat, dar de acum sper să atragem investitori, locuri de muncă”. Momentul a fost cireaşa de pe tort a unui seminar cu reprezentanţi din ţară ai Asociaţiei Parcurilor Industriale, Tehnologice şi Ştiinţifice şi a Incubatoarelor de Afaceri din România, ai unor companii, ai mediului universitar. Oameni de bună credinţă, vorbitorii ne-au explicat cât de valoros poate fi parcul industrial pentru Galaţi.
Dar, după cum se vede, socoteala din parc nu se potriveşte cu cea din CL Galaţi. Penibil, dar adevărat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Parcul industrial, o pepinieră de afaceri doar pe hârtie

Deşi Parcul Industrial ar fi trebuit să fie un magnet pentru investitori, ceea ce ar fi însemnat practic şi înfiinţarea de noi locuri de muncă, acest lucru nu este deocamdată posibil, în ciuda demersurilor făcute de către conducerea Parcului Industrial, mai exact directorul Costică Voicu. În mod paradoxal, deşi există o suprafaţă de 21,8 hectare care poate fi pusă la dispoziţia celor interesaţi să înceapă o afacere în acest perimetru, urmând să beneficieze şi de facilităţile prevăzute de Legea 186/2013 privind parcurile industriale, acest lucru este departe de a deveni realitate.

„Legea 186 a parcurilor industriale care a fost adoptată anul trecut prevede scutirea de la plata impozitului pe teren şi pe clădiri a celor care vin să investească în Parcul Industrial. Din păcate, din cauza unor probleme apărute ca urmare a faptului că o firmă care trebuia să execute instalaţia de branşare la reţeaua de energie electrică, dar şi asfaltarea drumului care duce la Parcul Industrial, a intrat de un an şi ceva în faliment şi nu mai poate executa lucrările la care s-a angajat, ne creează probleme. Ca urmare a opririi lucrărilor de către firma respectivă, în Parcul Industrial nu există alimentare cu energie electrică şi nici drumul nu a fost asfaltat. Eu am făcut demersuri la Primărie pentru a rezolva aceste probleme, cei de la Primărie sunt receptivi şi mi-au spus că vor organiza licitaţie publică, conform legii, pentru ca lucrările care nu au fost realizate de către firma intrată în faliment să fie încredinţate altei societăţi. Eu până atunci fac tot posibilul să atrag investitori; de exemplu, pe data de 13 martie voi organiza pe sistemul afaceri.ro o întâlnire cu oamenii de afaceri din Galaţi şi cei din ţară şi le voi explica şi ceea ce înseamnă clusterul naval”, ne-a declarat directorul Parcului Industrial.

Acesta susţine că sunt oameni de afaceri interesaţi să investească în locaţia respectivă, însă este greu de crezut că cineva ar face acest lucru atât timp cât nu beneficiază de nişte facilităţi elementare, cum ar fi alimentarea cu energie electrică sau un drum asfaltat.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Parcul Industrial - fără activitate productivă, dar cu pierderi

Pentru al doilea an consecutiv, SC Industrial Parc SRL Galaţi are un buget de venituri şi cheltuieli. Partea proastă este că buget a avut şi anul trecut, dar activitate nu, iar acest fapt a lăsat o gaură de peste 200.000 de lei. Partea şi mai proastă este că nici în acest moment Parcul Industrial nu îi este dat în administrare, deci nu are obiect de activitate.

Ce bine suna!

Optimistă, după mai bine de zece ani de la înfiinţare, SC Industrial Parc SRL îşi propusese, în 2013, venituri totale de 586.100 de lei, cheltuieli de 585.000 de lei şi un profit net de 924 de lei. Din păcate, societatea a reuşit să obţină 1.000 de lei venituri, dar a cheltuit 237.000 de lei, ieşind cu o pierdere de 236.000 de lei. Anul acesta Industrial Parc şi-a plănuit venituri totale de 588.000 de lei şi cheltuielile totale de 587.000 de lei, iar în următorii doi ani visează să ajungă la bugete de peste 700.000 de lei, ba chiar să obţină şi profit. Dacă anul trecut a cheltuit 90.000 de lei cu salariile, anul acesta şi-a programat pentru aceleaşi cheltuieli 184.000 de lei. Asta pentru că speră ca la finele anului să aibă şase angajaţi, în loc de trei câţi sunt acum. În schimb, câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială este unul frumuşel: 2.550 de lei de persoană, în condiţiile în care anul trecut a fost de 2.496 de lei de persoană.
Mai trebuie spus că societatea înregistrează, la venituri totale de 996 de lei, cheltuieli totale de 1.000 de lei şi are plăţi restante de 22.000 de lei. În bugetul societăţii nu a fost alocat nici măcar un sfanţ pentru investiţii. Ar fi fost şi ridicol din moment ce nici măcar drumul care duce spre Parcul Industrial nu este finalizat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

La Parcul Industrial se toacă bani publici şi după inaugurare

La jumătate de an de la inaugurarea Parcului Industrial de la Galaţi, investiţie a cărei realizare a durat zece ani şi a costat cu mult mai mult decât cele 4 milioane euro, estimate iniţial, s-a descoperit că mai este nevoie de „investirea” a încă un milion de lei în „lucrări tehnico-edilitare”. Aşa că Parcul Industrial, a cărui construcţie a început în campania electorală din 2004 şi trebuia finalizat în 2006, va fi gata după 11 ani de la inaugurarea lucrărilor.

Recent, Primăria Galaţi a alocat 973.733 lei, pentru „lucrări tehnico-edilitare la Parcul Industrial” şi a lansat procedurile de selectare a firmei care va executa lucrările, termenul de finalizare fiind de trei luni de la semnarea contractului. Deşi pe hârtie ar fi trebuit să coste numai 11 milioane de lei, pentru lucrările la Parcul Industrial Galaţi au fost alocate sume imense. Banii au fost viraţi în conturile administraţiei parcului, SC PIG SRL Galaţi, dar nu se ştie pe ce au fost cheltuiţi. Dacă nu finaliza lucrările, în urmă cu doi ani, Primăria Galaţi risca să returneze la Guvern cele 3,5 milioane de lei pe care le primise pentru construirea parcului industrial. Atunci, fostul primar Dumitru Nicolae anunţa un bilanţ care ilustra perfect tergiversarea lucrărilor, în pofida sumelor alocate. Potrivit acestuia, valoarea totală a investiţiei ar fi fost de 16,8 milioane lei, iar stadiul lucrărilor era următorul: drumurile şi platformele erau realizate în procent de 32%, iar reţeaua electrică şi cele de apă potabilă şi incendiu şi de canalizare erau realizate în procent de 45%.

Lucrările au costat de cinci mai mult

Lucrările au fost executate în baza contractului 98934/18.10.2006, de Vega 93 SRL Galaţi. La momentul semnării contractului, PIG SRL tocase deja o mare parte din banii primăriei şi Guvernului. În 2005, au fost alocate 17,4 milioane lei. Potrivit Raportului „Primarului Municipiului Galaţi 2005-2006”, în 2006 au mai fost alocate 34 milioane, iar în 2007 încă un milion. În 2011 fuseseră alocate 8,2 milioane, la care s-au adăugat alte 7 milioane dintr-un credit. Dar alocări de fonduri s-au mai făcut şi în anii 2008, 2009 şi 2010. Aşa că de la 11 milioane, valoarea estimată iniţial, s-a ajuns la vreo 59 de milioane. Explicaţiile pentru fondurile cheltuite au fost pierdute în succesiunea de directori care s-au perindat la conducerea PIG SRL Galaţi.

În aşteptarea investitorilor

Potenţialilor investitori le sunt puse la dispoziţie parcele cu o suprafaţă totală de 21,8 ha de teren, cu chirii modice pentru spaţiile de producţie, de 0,8 euro/mp/lună şi facilităţi fiscale. La începutul lunii octombrie, la Parcul Industrial a avut loc, în prezenţa primarului Marius Stan, a consilierilor municipali şi reprezentanţilor mediilor de afaceri, un eveniment inaugural, care a marcat sfârşitul celor zece ani de lucrări. Performanţa a fost sărbătorită prin dezvelirea unei plăci inscripţionate cu textul „Parcul Industrial - Consiliul Local al Municipiului Galaţi”. Cu acel prilej, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Galaţi, Ion Mocanu, anunţa că se vor face „demersuri, prin Cameră, să găsim investitori cât mai repede şi sperăm că, până la sfârşitul trimestrului I din 2014, să avem măcar doi investitori de marcă”. Trimestrul 1 din 2014 tocmai s-a încheiat, dar investitorii încă n-au apărut.

Lipseşte drumul de acces la Parc!

La cele şase luni de la inaugurarea parcului, în care au tot fost aşteptaţi investitorii, edilii Galaţiului au realizat că lipseşte una dintre cele mai importante „lucrări tehnico-edilitare”, fără de care investitorii nu ar putea ajunge la Parcul Industrial. Este vorba de drumul de acces, la care nu s-a gândit nimeni în cei 11 ani de lucrări. De aceea, acum, Primăria Galaţi a alocat suma de 973.733 lei pentru construirea drumului în regim de urgenţă, în trei luni de la semnarea contractului.

romanialibera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Drumul spre Parcul Industrial ar putea fi gata în august

Abandonate în toamna trecută de firma Super A Plus K, lucrările tehnico edilitare la Parcul Industrial au fost reluate săptămâna trecută. Mai exact, este vorba de finalizarea construcţiei drumului către Parc, pentru executarea cărora Primăria Galaţi a organizat o licitaţie, câştigată de SC Romsit Construct SRL cu o ofertă de 719.046 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut. Potrivit autorităţilor, firma nu va avea mare bătaie de cap, ci va trebui să refacă stratul de piatră spartă, să realinieze bordurile şi să pună stratul de asfalt, aşa că sunt şanse mari ca în luna august şoseaua să fie gata. Potrivit Primăriei, Super A Plus K a executat sută la sută: reţeaua de alimentară cu apă, reţeaua electrică şi infrastructura drumului de acces până la Parcul Industrial, în valoare totală de 2.236.635 de lei cu TVA, dar nu a finalizat investiţia până la data de 30 octombrie 2013, executantul solicitând rezilierea contractului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Asfaltarea drumului către Parcul Industrial, pe ultima sută de metri

Abandonate în toamna trecută de firma Super A Plus K, lucrările tehnico edilitare la Parcul Industrial se apropie de final. Potrivit autorităţilor, în această săptămână va fi asfaltat drumul către Parc, pentru executarea căruia SC Romsit Construct SRL a câştigat licitaţia cu o ofertă de 719.046 de lei fără TVA. Dacă tot vom avea drum, poate că Parcul Industrial va începe să şi funcţioneze.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Drumul care face legătura cu Parcul Industrial, finalizat

După lucrări care au durat luni bune de zile şi a căror finalizare a fost împiedicată de intrarea anul trecut în insolvenţă a firmei care executa lucrările de asfaltare a drumului, Parcul Industrial se poate în sfârşit mândri că are „puntea de legătură” finalizată. Şi asta după ce Primăria Galaţi a organizat o nouă licitaţie pentru desemnarea firmei care să se ocupe cu finalizarea asfaltării drumului respectiv, lucrările fiind terminate zilele trecute.

„În cursul săptămânii viitoare va fi finalizată şi procedura de alimentare cu energie electrică a întregului Parc Industrial. De asemenea, documentaţia pentru realizarea cadastrului terenului Parcului Industrial este aproape de finalizare, ceea ce înseamnă că ulterior vom putea închiria sau concesiona teren firmelor sau societăţilor interesate să ivnestească în acest perimetru”, ne-a declarat directorul Parcului Industrial, Costică Voicu.

Potrivit acestuia, au fost elaborate şi parafate la Bucureşti înfiinţarea a 3 clustere care ar urma să funcţioneze în perimetrul respectiv, care au ca domenii de activitate pe cel naval, iar unul în domeniul energiei regenerabile şi a mediului. Rămâne de văzut când vor fi finalizate toate lucrările în Parcul Industrial, începute pe vremea guvernului Tăriceanu şi, mai ales, când vor fi create noile investiţii care să conducă la înfiinţarea de noi locuri de muncă.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Investiţiile în Parcul Industrial, împiedicate de lipsa cadastrului

Parcul Industrial Galaţi, care se întinde pe o suprafaţă de 21,8 hectare, se poate „mândri” că după mai bine de 7 ani de când se lucrează la amenajarea lui, are finalizate lucrările de instalare a instalaţiei de energie electrică, dar şi asfaltarea drumului care asigură accesul în această locaţie care ar fi trebuit demult să devină o pepinieră de afaceri pentru Galaţi, un oraş care are o rată mare a şomajului şi unde înfiinţarea de locuri de muncă reprezintă o prioritate.

„Noi am finalizat lucrările de instalare a reţelei de energie electrică şi asfaltarea drumului  de acces, dar nu putem să atragem încă investitori deoarece mai există o mare problemă de rezolvat, aşa cum am mai spus, şi anume realizarea cadastrului pentru suprafaţa de 21,8 hectare. Acest lucru înseamnă că terenul ar urma să fie trecut în proprietatea noastră, a Parcului Industrial, iar firmele ar putea să înceapă să facă o afacere. Atâta timp cât cadastrarea terenului nu este gata, lucrare care este făcută de cei de la Primăria Galaţi şi care a fost începută şi ar trebui finalizată după mine luna viitoare, niciun investitor nu închiriază teren pentru a face o investiţie. Am cereri din partea unor firme care se interesează să investească aici pe cele 21,8 hectare, dar atâta timp cât nu există cadastrul făcut nu pot închiria terenul deoarece nu se poate face nicio construcţie”, ne-a declarat directorul Parcului Industrial, Costică Voicu.

Este greu de înţeles de ce din anul 2007, de când au început lucrările de amenajare a acestui parc, şi până la ora actuală nu au fost demarate şi procedurile de trecere a terenului în proprietatea Parcului Industrial şi nu a fost efectuat cadastrul.
monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Fără activitate din 2006, Parcul Industrial Galaţi riscă să fie desfiinţat

* Curtea de Conturi a găsit abateri de 39,6 milioane de lei în raporturile dintre Primăria Galaţi şi SC Industrial Parc SRL * Parcul Industrial zace gol, iar de şase luni SC Industrial Parc SRL are activitatea blocată

Început în 2006, Parcul Industrial Galaţi stă şi acum pustiu, deşi doritori care să-şi dezvolte afaceri aici ar fi. Nici măcar scuza că nu s-au finalizat drumul şi lucrările tehnico-edilitare nu ţine, pentru că totul e gata de anul trecut. Uriaşul pavilion administrativ e rece şi gol ca un mausoleu. Măcar pentru hală s-a găsit o întrebuinţare: adăposteşte ajutoarele UE pentru săracii Galaţiului.

Deşi primarul Marius Stan declara, la finele anului trecut, că societatea înfiinţată în 2003 ca să administreze parcul, SC Industrial Parc SRL, va deveni funcţională în două săptămâni, acest lucru nu s-a întâmplat.

În schimb, societatea a intrat în vizorul Curţii de Conturi, din cauza neglijenţelor Primăriei manifestate de-a lungul timpului, şi, cel mai grav, riscăm pierderea statutului de Parc Industrial.

Cea mai mare abatere

După cum v-am informat, auditorii Camerei de Conturi Galaţi, structură a Curţii de Conturi a României, au desfăşurat, anul trecut, un audit financiar asupra conturilor anuale de execuţie bugetară ale municipiului pe anul 2013, iar valoarea estimativă cumulată a abaterilor constatate se ridică la 52,4 milioane de lei. Cea mai mare valoare estimată o au neregulile privind SC Industrial Parc SRL - 39,6 milioane de lei. Dacă Primăria s-a mărginit să ne răspundă că a atacat în instanţă raportul Curţii de Conturi, directorul general al SC Industrial Parc, Costică Voicu, care a contestat şi el raportul, ne-a oferit precizări.

Chirie pentru un sediu care nu există

Potrivit Curţii de Conturi, Primăria nu a încasat venituri în sumă de 766 de lei aferente perioadei 2011-2014 rezultate din închirierea spaţiului în suprafaţă de zece metri pătraţi situat în imobilul de pe strada Domnească nr. 38, inclusiv penalităţile de întârziere - 305 de lei. Directorul Costică Voicu spune că e vorba de un spaţiu pe care, fizic, societatea nu l-a avut niciodată, dar că, în urma demersurilor auditorilor, a achitat toată suma.

Rectificare în ultima clipă

Auditorii acuză Primăria că "a aprobat în mod nejustificat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Industrial Parc SRL pe anii 2012-2014, în condiţiile în care operatorul economic nu a desfăşurat nicio activitate în perioada respectivă. Veniturile preliminare au fost supradimensionate în raport cu veniturile încasate efectiv, iar cheltuielile au fost suportate din aportul în bani la capitalul social realizat de către Consiliul Local Galaţi”. Costică Voicu susţine contrariul.

Şi totuşi, anul trecut, pe 10 decembrie, la ultima şedinţă de Consiliu Local, aleşii au rectificat bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Industrial Parc SRL, aprobat în ianuarie. „Ca urmare a nerealizării veniturilor pe care şi le-au propus pe anul 2014 societatea solicită modificări în structura de venituri şi cheltuieli”, se arată în hotărâre. Astfel, în loc de venituri totale de 588.000 de lei şi cheltuielile totale de 587.000 de lei, cum îşi propusese, în urma rectificării a rămas cu venituri şi cheltuieli egale de 170.000 de lei.
Singurul care a găsit ceva de spus a fost consilierul local PDL Victor Dobrea: „S-au investit atâţia bani şi după atâţia ani, poate să răspundă cineva: când putem să începem activitatea acolo şi când, efectiv, vom putea crea şi nişte venituri?”.

Răspunsul a venit de la primarul Marius Stan: „Suntem în sfârşit într-o fază finală, am dezmembrat, am cadastrat tot terenul acolo, avem o Hotărâre de Consiliu Local mai veche, prin care majoram capitalul social cu terenul propriu-zis. Estimăm ca, după aproximativ două săptămâni, să devină, în sfârşit, funcţională”. Edilul a fost optimist…

Hotărâri degeaba

Revenind la raportul Curţii de Conturi, ultima constatare a fost că Primăria nu a adus la îndeplinire prevederile a două hotărâri de Consiliu Local. Prima a fost aprobată în 2007 şi prevedea majorarea capitalului social al SC Industrial Parc SRL cu valoarea terenului în suprafaţă de 21,8 hectare, evaluat la suma de 23,2 milioane de lei (terenul pe care este amenajat Parcul Industrial). Cea de-a doua hotărâre neîndeplinită, aprobată în 2013, stipula majorarea suplimentară a capitalului social al aceluiaşi operator economic cu suma de 16,3 milioane de lei, reprezentând contravaloarea obiectivului de investiţii „Parc Industrial - Zona Liberă Galaţi”. Şi aşa se ajunge la o abatere de 39,6 milioane de lei - valoarea aportului în natură la capitalul social al SC Industrial Parc SRL Galaţi, pentru care, spune Curtea de Conturi, nu au fost depuse demersurile legale de modificare a actului constitutiv.
„Acest aport în natură nu l-am avut niciodată! Nu ştiu de ce nu au fost aduse la îndeplinire aceste hotărâri!”, spune Costică Voicu.
Noi am descoperit, însă, o serie întreagă de hotărâri de Consiliu Local prin care majorarea capitalului social din 2007 era ba revocată, ba repusă în drepturi prin abrogarea hotărârii de revocare.
„În momentul de faţă noi nu avem obiectul muncii! Vin investitori şi spun că vor teren. O firmă pe construcţii ambarcaţiuni vrea să închirieze hala şi o suprafaţă de patru hectare şi ceva. O alta vrea are un proiect cu finanţare europeană, şi o tot amân”, afirmă directorul Industrial Parc SRL.

Un cerc vicios

Neavând terenul care constituie capitalul social, SC Industrial Parc SRL nu a putut încheia contracte cu eventualii investitori. Partea proastă este hotărârea privind majorarea capitalului social nu poate fi pusă în executare pentru că, din 2007, s-a modificat valoarea terenului şi, deci, se impune o reevaluare. Numai că, spune directorul, nu se poate face reevaluarea fără documentaţia cadastrală. „Mi s-a tot promis de la o lună la alta că se rezolvă problema documentaţiei cadastrale care nici azi nu e finalizată. În acest moment, la Oficiul de Cadastru este un program în care dacă suprafaţa mea s-a suprapus un centimetru cu a vecinului, nu intră în program!”, spune Costică Voicu. Ne arată pe geam o parcelă: "Suprafaţa de teren de dincolo de gard, de 2 hectare şi ceva, este tot a Parcului Industrial şi nici acum nu are terminată documentaţia cadastrală. Trebuie să avem acceptul firmei vecine. Ea este de acord să facem dezmembrarea parcelei, dar vrea să rezilieze contractul cu Zona Liberă de la 1 februarie şi atunci stau şi aştept", spune neputincios.

Activitate blocată de şase luni

O problemă nu vine singură. „Curtea de Conturi a trimis acest raport şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) care, pe 26 iunie, ne-a informat că nu mai avem voie să facem nicio cheltuială atâta cât timp nu vom avea venituri. Iar în caz de nerespectare, se ajunge la dosar penal. Am primit şi amendă! Din acel moment, m-au blocat! Consiliul de Administraţie nu a mai primit nici un leu, cu toate că vine la şedinţă lunar. Nici eu nu sunt plătit. De anul trecut, din 26 iunie, activitatea societăţii este blocată şi eu nu vreau să o închidem cu totul”, ne-a declarat directorul.

Ce să faci cu 11.000 de lei?

SC Industrial Parc ar putea scăpa de blocaj pentru că mâine Consiliul Local ar trebui să-i aprobe bugetul pe 2015. Directorul plănuise un buget de venituri şi cheltuieli de peste 300.000 de lei, numai că, pe 26 ianuarie, a apărut o prevedere legislativă. Pentru că SC Industrial Parc SRL nu şi-a realizat bugetul de venituri şi cheltuieli în anii 2013 şi 2014 mai mult de 90 la sută, este obligată acum să-şi stabilească venituri totale la nivelul realizărilor din anul precedent. În consecinţă, documentul ajuns pe masa aleşilor prevede un buget de 11.000 de lei!

Costică Voicu nu ştie ce-ar putea face cu aceşti bani. Imaginaţi-vă că, şi fără consumatori energetici, numai menţinerea sub tensiune a celor şase puncte de transformare ale Parcului Industrial generează o factură lunară de 2.000 de lei. Iar oprirea curentului ar duce la o pagubă mai mare: furtul componentelor, oxidarea contactele din cauza mediului înconjurător.
„Există riscul de a pierde titlul de parc industrial! Dar, cu o anumită conduită, fără a da vina unii pe alţii, putem să ajungem în faza de a avea primul contract. Dacă în 2007 se dădea drumul la funcţionarea Parcului Industrial, acum aici putea să fie plin! Şi sunt întrebat de ce n-am avut venituri!”, a conchis directorul Costică Voicu.

Cât s-a investit în Parcul Industrial

Oficial, cele 16,3 milioane de lei cu care a fost majorat capitalul social al SC Industrial Parc SRL reprezintă valoarea a ceea ce s-a făcut acolo: drumuri şi platforme - 4,4 milioane de lei, bazinul de retenţie staţie pompare şi canalizare - 1,5 milioane de lei, reţea de canalizare menajeră şi staţie de pompare - 1,2 milioane de lei, reţelele electrice şi iluminat exterior - 4 milioane de lei, pavilion administrativ - 2,5 milioane de lei, hala de depozitare - 1,1 milioane de lei, cabină poartă - 92.000 de lei, gospodăria de apă şi incendiu - 799.958 de lei şi reţele de apă potabilă şi incendiu - 533.781 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 weeks later...

Cabina de la poarta Parcului Industrial a costat cât două case

Cea mai fierbinte dispută a şedinţei de ieri a Consiliului Local a vizat, însă, Parcul Industrial. Primarul, dar şi câţiva dintre aleşi locali au fost uluiţi când au descoperit cât a costat cabina de la poarta acestui obiectiv, încă nefuncţional - 914.841 de lei. "Cum naiba, nouă miliarde de lei (vechi) o cabină de poartă? Păi făceam două case! E bătaie de batjocură!", a comentat primarul. Victor Malinovici, consilier UNPR, a mărturisit că a mers personal să vadă cum arată minunăţia de cabină: patru pereţi acoperiţi, o duşumea, o uşă şi două geamuri! "Acolo se va face o anchetă de către cine trebuie, vă garantez! Nu suntem noi organ de anchetă. Tot aveam nişte bănuieli vizavi de cum s-a desfăşurat acea investiţie acolo, au mai fost nişte semne de întrebare, dar cred că asta a pus capac", a spus primarul, la finalul şedinţei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Terenul Parcului Industrial are două valori: 23,2 milioane lei la Curtea de Conturi şi 15,6 milioane lei la Primărie

A fost nevoie ca inspectorii de la Curtea de Conturi să semnaleze că Parcul Industrial nu îndeplinește una dintre condițiile prevăzute de lege pentru a funcționa ca parc industrial, pentru ca Primăria și Consiliul Municipal să „bifeze” una dintre operațiunile care ar fi trebuit făcută în urmă cu mulți, adică să majoreze capitalul Social al SC Industrial Parc SRL Galați cu valoarea terenului pe care a fost realizată investiția.

În raportul Curții de Conturi pe anul 2013, dat recent publicității, se făcea următoarea constatare: „terenul în suprafaţă de 21,8 hectare, în valoare de 23.253.333 de lei, care constituie aport la capitalul social al S.C. Industrial Parc S.R.L Galaţi, conform dispoziţiilor art. 3 din H.C.L. nr. 453/24.10.2013 privind modificarea şi completarea H.C.L. nr. 533/25.10.2007 referitoare la majorarea capitalului social şi modificarea actului constitutiv al S.C. Industrial Parc S.R.L., nu se află în proprietatea publică a U.A.T. Municipiul Galaţi (Primăria Galați – n red), ci în domeniul privat al acesteia, ceea ce contravine dispoziţiilor Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1027/08.11.2004 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale <<Industrial Parc>> S.R.L. Galaţi. Entitatea (SC Industrial Parc SRL – n red) nu a înregistrat în evidenţa contabilă valoarea terenului în suprafaţă de 21,8 hectare, care reprezintă aport la capitalul social al entităţii adus de U.A.T. Municipiul Galaţi şi nu poate susţine cu documente oficiale regimul juridic al terenului respectiv”.

Pentru că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de Ordinul MAI nr. 1027/08.11.2004 privind acordarea statutului de parc industrial, inspectorii de la Curtea de Conturi au concluzionat că „nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerat parc industrial”.

„Şoc” imobiliar: într-un an, valoarea terenului a scăzut cu 8 milioane lei

La ședința de joi a Consiliului Municipal a fost aprobată o hotărâre prin care s-a făcut majorarea de capital. La punctul 1 al hotărârii CLM se spune: „Se aprobă majorarea capitalului social al Societății Comerciale Industrial Parc SRL cu valoarea terenului în supafață de 21,8 ha, evaluat la suma de 15.697.744 lei, conform raportului de evaluare care face parte integrantă din prezenta hotărâre”. La punctul 2, se face referire la majorarea capitalului social „cu valoarea de 18.683.156 lei, reprezentând obiectivul de investiții Parc Industrial – Zona Liberă Galați”.

Precum se observă, apare o diferență de aproximativ 8 milioane de lei între valoarea terenului cu care a fost majorat efectiv capitalul social (15,7 milioane) și valoarea terenului din raportul Curții de Conturi (23,2 milioane). În hotărârea de consiliu este menționat un raport de evaluare, ceea ce ar însemna că aceasta ar fi valoarea terenului la acest moment. Dar pare să fie ceva în neregulă. Inspectorii de la Curtea de Conturi au preluat valoarea de 23,2 milioane tot din hârtiile Primăriei Galați. Cum este vorba de raportul din 2013, este evident că verificările Curții de Conturi la primărie au avut loc în prima parte a anului 2014, așadar valoarea de 23 milioane a celor 21,8 ha era înscrisă în documentele din primărie acum un an. Ce anume să se fi întâmplat ca în numai un an de zile valoarea terenului parcului industrial să scadă cu 8 milioane? Mai ales că terenul cu pricina nu este în vreo zonă rezidențială și oricum ar fi, piața imobiliară din Galați nu a suportat evoluții sau involuții importante în ultimul an de zile.

40 de milioane de lei s-au dus de parcă nici n-ar fi fost…

Mai trebuie remarcat și faptul că întreaga investiție în parcul industrial este evaluată la 18.683.156 lei, dar precum se știe investițiile în Parcul Industrial Galați au fost de peste 3 ori mai mari, de 59 milioane lei.

Investițiile au fost demarate în anul 2004. În momentul în care au fost începute concret lucrările, toamna lui 2006, Parc Industrial SRL tocase deja o mare parte din banii primăriei şi guvernului. În 2005, au fost alocate 17,4 milioane lei. Potrivit Raportului „Primarului Municipiului Galaţi 2005-2006”, în 2006 au mai fost alocate 34 milioane, iar în 2007 încă un milion. În 2011 fuseseră alocate 8,2 milioane, la care s-au adăugat alte 7 milioane dintr-un credit. Dar alocări de fonduri s-au mai făcut şi în anii 2008, 2009 şi 2010. Aşa că de la 11 milioane de lei, valoarea estimată iniţial, s-a ajuns la vreo 59 de milioane. Explicaţiile pentru fondurile cheltuite au fost pierdute în succesiunea de directori care s-au perindat pe conducerea Parc Industrial SRL Galaţi.

Acum, se observă că „valoarea de inventar” a Parcului Industrial este de 18 milioane. Așadar au dispărut vreo 40 de milioane de lei. S-au dus de parcă nici n-ar fi fost…

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Parcul Industrial ar putea începe să funcţioneze, după ce a stat degeaba opt ani

* Aleşii locali au votat hotărârea pe baza căreia se vor putea încheia contracte cu firmele dornice să investească în Parcul Industrial Galaţi

Parcul Industrial a încins din nou spiritele şi orgoliile în Consiliul Local. Pe masa aleşilor a ajuns un proiect de hotărâre semnat de viceprimarul PSD Florin Popa care prevedea majorarea capitalului social al SC Industrial Parc SRL, societatea care administrează Parcul Industrial, cu valoarea de 34,3 milioane de lei - 18,6 milioane de lei reprezentând obiectivul de investiţii Parc Industrial şi 15,6 milioane de lei reprezentând valoarea terenului în suprafaţă de 21,8 ha, pe care e construit parcul.
De fapt, proiectul modifica o hotărâre votată în 2007, dar nepusă în aplicare, fapt pe care Curtea de Conturi l-a catalogat drept abatere! Modificarea deciziei din 2007 era necesară deoarece evaluarea terenului, realizată în 2007, nu mai era valabilă. În ianuarie 2015 s-a reevaluat terenul, rezultând o valoare de 15,6 milioane de lei, nu de 23,2 milioane de lei cum fusese stabilit iniţial.
Florin Popa a explicat că atâta vreme cât „suprafaţa de teren nu se află în patrimoniul societăţii de administrare, firma nu va putea face contracte de concesiune, acesta fiind şi motivul pentru care nici până în momentul de faţă nu avem niciun contract încheiat".

Suspiciuni

Aleşii au fost şocaţi să descopere că, din valoarea de 18,6 milioane de lei a parcului, aproape un milion de lei este doar valoarea cabinei de poartă de la Parcul Industrial - adică 17.000 de euro metrul pătrat de construcţie! "Fără să facă utilităţile şi drumul de acces, au construit ditamai sediul administrativ! Cred că cineva o să ne spună la un moment dat care a fost mobilul construcţiei unui ditamai sediu şi se va afla, poate, unde s-au mai făcut şi alte construcţii. Dacă o cabină de poartă costă 9 miliarde (de lei vechi), vă daţi seama pe unde se regăsesc banii. Probabil la cei care au gestionat acest proiect înainte şi probabil pe la locuinţele dlui Istrate", a declarat primarul Marius Stan.

Specialist în construcţii, liberalul Săvel Rotaru a subliniat că acolo s-au investit circa cinci milioane de euro pentru lucrări care erau absolut inexplicabile şi că e posibil ca devizele să fie foarte umflate.
Costică Voicu, directorul SC Industrial Parc SRL, s-a apărat spunând că nu societatea pe care o conduce a gestionat investiţia. Precizând că şapte firme au solicitat să vină în Parcul Industrial, Voicu le-a atras atenţia aleşilor: "Dacă nu votăm, înseamnă că Parcul nu o să mai funcţioneze de acum încolo".

De la băşcălie la agonie

Chiar înainte de a fi supus la vot, viceprimarul PSD Florin Popa, deranjat de discuţiile ironice, a anunţat sec: "Ca iniţiator, îl retrag de pe ordinea de zi, să aibă onoarea dl primar să-l promoveze". Primarul a încercat să-l tempereze: "Tocmai voiam să-i rog onorabilii consilieri să ţină cont că, la proiectul acesta cu Parcul Industrial, trecutul e sumbru, dar dacă nu-l votăm acum, înseamnă că toţi banii care s-au investit acolo chiar s-au investit degeaba! Asta este modalitatea pe care am gândit-o împreună ca acest parc poate fi pus în funcţiune cu adevărat". Pentru că Popa susţinea ferm că proiectul e retras, Stan a izbucnit: "Ambiţii de doi lei se cheamă! Dl Popa, când cineva vă critică, nu e niciun fel de problemă! Noi stăm la bătaie şedinţă de şedinţă şi n-am sărit pe geam, n-am sărit la bătaie la nimeni". Practic s-a ajuns în situaţia penibilă în care şi preşedintele de şedinţă, liberalul Mihail Bucatanschi, şi primarul se rugau de Florin Popa. "Lasă-l pe ordinea de zi, nu mai fă şi tu pe chitrosul. Nu-ţi stă bine!", a încercat Stan. Dar Popa, nu şi nu! După rugăminţi fierbinţi, Bucatanschi a cerut o pauză de negocieri. După o scurtă discuţie pe hol, Popa a acceptat ca proi9ectul să rămână pe ordinea de zi şi majorarea de capital a fost aprobată.
Directorul Industrial Parc SRL, Costică Voicu, ne-a declarat că pe baza deciziei aleşilor şi a cadastrului care s-a finalizat, se va face modificarea actului constitutiv al societăţii. "Dăm drumul la treabă, ceea ce puteam face din 2007! Păcat că s-au pierdut opt ani…", a spus Voicu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Precizarea viceprimarului

Aleşii locali au suferit un adevărat şoc la şedinţa trecută a Consiliului Local, descoperind cât a costat, potrivit documentelor, cabina de la poarta Parcului Industrial - 914.841 de lei (nouă miliarde de lei vechi).

Ei bine, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Potrivit viceprimarului PSD Florin Popa, cele peste 900.000 de lei reprezintă, de fapt, valoarea cumulată a împrejmuirii (gardului) Parcului Industrial şi a cabinei cu pricina, fapt care nu a mai fost precizat, din greşeală, în procesul-verbal final de recepţie a lucrării.

Viceprimarul a precizat că, din suma totală, cea mai mare parte, aproximativ 800.000 de lei reprezintă valoarea împrejmuirii realizare, iar restul constituie valoarea cabinei care a suscitat atâtea discuţii în Consiliul Local.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.