Jump to content

Recommended Posts

Posted

Expoziţie Teodor Vişan

Artistul plastic Teodor Vişan îşi va vernisa astăzi, la Galeriile "Nicolae Mantu", expoziţia de pictură "Omul de lângă noi". Evenimentul va avea loc la ora 18,00 şi va fi prezentat de criticul de artă Valentin Ciucă, din Iaşi. Expoziţia, aflată sub patronajul Uniunii Artiştilor Plastici, va putea fi vizitată în perioada 4-24 martie, între orele 11,00 - 21,00.

  • 10 months later...
Posted

Secretul lui Teodor Vişan: dimineaţa pictor, seara boxer

Pe Strada Universităţii, la numărul 41, se află mica galerie de artă şi atelierul pictorului Teodor Vişan. Dimineaţa e întotdeauna deschis pentru prieteni, dar şi pentru iubitorii de frumos. L-am găsit instalat în marchiza foarte luminoasă, la lucru. Înconjurat de trei din cele cinci pisici ale sale, într-o atmosferă primitoare şi caldă, m-a întâmpinat cu calmul şi liniştea obişnuite.

Pe pereţi, înşiruite, câteva dintre tablourile sale, toate în culori calde, luminoase, prelungiri ale unui suflet care se vrea încă tânăr. Îl întreb câţi ani are şi refuză să-şi divulge vârsta: „Nu mai ţin socoteală anilor, pentru că nu simt vârsta pe care o am. Pe 31 ianuarie e ziua mea. E un moment în care îmi fac planuri pentru anul în curs şi mă rog să-mi pot realiza toate proiectele”, îmi mărturiseşte zâmbind.

Pentru anul în curs îşi doreşte să scoată un album cu lucrările sale: „Am două mai mici, dar vreau unul mai complet, cu o prezentare grafică deosebită, sper să obţin sprijin de la autorităţile locale. Am vorbit deja cu un prieten de-al meu, critic de artă ieşean – Valentin Ciucă. Acesta nu numai că mi-a promis că mă va ajuta cu albumul, dar m-a şi invitat să merg într-o tabără de artă, în Franţa, undeva lângă Paris”, mă pune în temă cu câteva dintre planurile sale.

Lucrează foarte mult, şi pentru că din pictură îşi câştigă existenţa, dar şi pentru că este o persoană extrem de activă. Are deja planificate expoziţii la Braşov (cu peisaj citadin braşovean), Buzău şi Galaţi. Îşi doreşte să realizeze o serie de portrete ale scriitorilor gălăţeni contemporani şi să o doneze Bibliotecii V. A Urechia. Are comenzi pentru un român stabilit în America, care i-a cerut să facă peisaje ale Castelului Bran pentru site-ul său www.draculasteps.com.

De unde are atâta energie? „Merg în fiecare seară de când mă ştiu la sala de box, la antrenament”, vine scurt răspunsul. Mă uit la mâinile cu care ţin delicat penelul. Mi-e greu să mi le imaginez cu mănuşile de box. „Am fost campion naţional de box, la 20 de ani”, mai spune pictorul, lăsându-mă cu gura căscată. De unde până unde se împacă boxul şi pictura în aceeaşi persoană? Teodor Vişan mă lămureşte că ambele sunt pasiunile sale dintotdeauna.

De la atmosfera aproape solară şi molcomă din atelierul său ajung în stradă unde frigul îmi oferă o revelaţie - secretul pictorului Vişan. Dimineaţa e echilibrat, calm şi senin în toate tablourile sale, pentru că, seara îşi lasă toţi demonii la sala de box.

http://www.viata-libera.ro/articol-Secr ... xer_2.html

  • 4 weeks later...
Posted

Teodor Vişan vă invită la expoziţie

Picturi de primăvară

Teodor Vişan vă invită astăzi, 27 februarie, la ora 18.00, la vernisajul unei expoziţii de pictură dedicate primăverii. Este vorba despre 35 de lucrări cuprinzând peisaje, compoziţii şi portrete, care stau sub semnul sărbătorilor începutului de primăvară. Expoziţia, care îşi deschide porţile la Galeriile Mantu, va fi deschisă până pe 15 martie şi este cu vânzare.

http://www.viata-libera.ro/articol-Pict ... avara.html

  • 2 years later...
Posted

Pictorul Teodor Vişan şi-a luat licenţa în "arte" la 68 de ani!

Unul dintre cei mai cunoscuţi pictori gălăţeni - Teodor Vişan - a urmat preţ de trei ani Facultatea de Arte ferm convins că va învăţa tehnici pe care nu le-a prins o viaţă întreagă. La 68 de ani, este licenţiat în arte plastice!

Artistul gălăţean Teodor Vişan a dovedit că setea de cunoştinţe noi nu are limite de vârstă. La 65 de ani pictorul s-a înscris la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos" şi preţ de trei ani a fost un student extrem de conştiincios, participând activ la cursurile de arte plastice.

De ce s-a hotărât să facă o facultate la vârsta asta? Pentru că este convins că întotdeauna este ceva de învăţat, nu poţi spune că le ştii pe toate. "Este o împlinire a viselor mele despre viaţă, întotdeauna am crezut că de-a lungul vieţii trebuie să-ţi completezi, să-ţi defineşti locul în societate. N-am reuşit în vremurile din urmă, erau alte condiţii, acum dacă vorba ceea «a venit muntele la Mahomed» de ce să nu fac şi eu această facultate proaspăt înfiinţată", mărturiseşte artistul.

Nu l-a deranjat faptul că pe holurile facultăţii i se spunea "Bună ziua dom' profesor", asta din cauză că era mai în vârstă chiar şi decât profesorii.

Teodor Vişan spune că pe tot parcursul celor trei ani de facultate nu a avut nicio secundă complexul vârtei înaintate. "Nu m-am gândit la diferenţa de vârstă dintre mine şi colegii mai tineri, îmi făceam temele ca orice alt coleg. M-am simţit bine împreună cu ei", spune pictorul. Cu toate acestea, n-a avut proiecte în comun cu niciunul dintre colegii lui mai tineri, şi asta nu din cauză că s-ar fi considerat superior lor, ci pentru că avea propriile lui proiecte începute.

A mers constant la cursuri, dar a mai şi chiulit uneori atunci când avea de pregătit expoziţii. Cât priveşte utilitatea cursurilor, artistul spune că a învăţat multe. "Am aflat noutăţi din tehnici de gravură, din pictură, fiecare vine cu ceva interesant, chiar dacă sunt tineri. Soţia mea m-a îndemnat să merg. La mijloc de carieră aveam toate atuurile ca să nu-mi trebuiască şi această facultate, dar este o completare, un vis pe care mi-l doream din tinereţe", mai spune Teodor Vişan.

Nici nu se gândeşte la un master în artă şi spune că în meseria asta este produsul finit iese din munca fiecărui artist, nu dintr-o diplomă. "Merg la masterat cei care vor să urmeze o carieră în învăţământ. Chiar îi îndemn pe aceştia să facă masterul pentru că vor avea nevoie de el în viaţa, le spun asta din proprie experienţă", a adăugat Teodor Vişan.

De-a lungul timpului, pictorul Teodor Vişan a avut peste 25 de expoziţii personale, numeroase expoziţii colective, dar şi peste hotare (Cehoslovacia, Anglia, Franţa, Cehia). A participat şi la concursuri internaţionale. în 1986 a obţinut premiul I la Salonul Artelor organizat de Ucecom, Sala Teatrului Naţional, iar în 1987 obţine Premiul I la Moscova.

adevarul.ro

  • 9 months later...
Posted

Album de artă dedicat pictorului Teodor Vişan

La Editura Axis Libri, a Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia”, în colecţia „Artişti români contemporani” a apărut, recent, un album de artă plastică dedicat creaţiei pictorului gălăţean Teodor Vişan, realizat în condiţii grafice deosebite. Cele 200 de pagini cuprind prezentări şi cronici semnate de criticii de artă Valentin Ciucă şi Corneliu Stoica, o cronologie a bogatei activităţi a plasticianului, cu numeroase expoziţii, personale sau de grup, începând din 1967 şi până în prezent, repere bibliografice - în volume şi în periodice, precum şi peste 200 de reproduceri ale unor lucrări semnate de Teodor Vişan, cele mai multe realizate după 2008.

Este al treilea album al plasticianului gălăţean, publicat la nouă ani după precedentul. „Am aşteptat atât de mult apariţia acestui album, încât acum nu pot decât să le mulţumesc tuturor celor ce au făcut posibilă publicarea lui şi, bineînţeles, să mă gândesc la următorul”, declară Teodor Vişan, mărturisind că are în proiect încă două astfel de albume personale, unul de acuarelă şi celălalt de grafică.

Cartea poate fi achiziţionată de la sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă, la preţul de 100 de lei.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Tombolă de 10 lei pentru o pictură de Teodor Vişan

Astă seară, la ora 18,00, la Galeriile de Artă, va avea loc un vernisaj mai puţin obişnuit. Teodor Vişan, primul pictor gălăţean care şi-a deschis atelierul pentru public, vine cu o nouă ofertă: din dorinţa de a sparge monotonia şi, totodată, de a-i apropia pe gălăţeni de artă, artistul le oferă acestora posibilitatea de a câştiga lucrarea intitulată „Floarea soarelui - natură statică” (55x40 centimetri), participând la o tombolă cu bilete în valoare de numai 10 lei.

Lucrarea se numără printre cele 50 de acuarele - peisaje, portrete, compoziţii - ce vor fi expuse, începând de astăzi, la sala „Nicolae Mantu”, sub genericul „Acuarela ca mijloc de expresie plastică”. Este a 40-a expoziţie personală a pictorului şi, totodată, a patra de acuarelă (după două deschise în Anglia şi una la Galaţi). Biletele pentru tombolă se pot procura atât la vernisajul de astăzi, cât şi în cele trei săptămâni cât rămâne deschisă expoziţia. Tragerea la sorţi a câştigătorului, care va pleca acasă cu „Floarea soarelui”, va avea loc pe 30 octombrie, la Galerii.

viata-libera.ro

  • 10 years later...
Posted

A treia expoziție personală din 2023 a pictorului Teodor Vișan

"Incursiuni" este a treia expoziție personală pe care pictorul Teodor Vișan o deschide de la începutul acestui an, la Galeriile de Artă "Nicolae Mantu", după cele găzduite de Muzeul de Artă "Ion Ionescu-Quintus" din Ploiești și de Galeria de Artă din orașul Roman. Cu acest prilej, a fost lansat și albumul de artă "Teodor Vișan - pictură, grafică", apărut de curând la Editura "Axis Libri" a Bibliotecii "V. A. Urechia", sub semnătura subsemnatului.

Pe simezele Galeriei "Mantu" se află o selecție de 36 de lucrări, realizate de artist în ultimii zece ani. Ele reprezintă peisaje, portrete, nuduri, naturi statice și flori, genuri pe care Teodor Vișan le-a cultivat cu consecvență de la debutul său din 1968. Multe peisaje sunt din Galați, orașul natal, căruia i-a alcătuit în timp o adevărată monografie vizuală, o serie de tablouri având pe lângă valoarea estetică și o valoare documentară inestimabilă, întrucât unele străzi și clădiri pictate nu mai există astăzi. Peisajele expuse acum sunt de pe Dunăre și Faleza Dunării, de pe străzile Nicolae Bălcescu și Universității, din Valea orașului sau de pe bulevardul Marii Uniri. Sunt tablouri luminoase, care conțin imagini tonice, în care se simte pulsul dinamic al orașului. Câteva lucrări reprezentând peisaje îl poartă pe iubitorul de artă prin alte zone geografice ale țării (Tulcea, Făgăraș, Techirghiol, Delta Dunării, Sovata), dar şi  pe teritoriul Bulgariei. Portretul, gen bine reprezentat în expoziție, aduce în fața privitorilor chipuri de oameni simpli, pe expresia cărora munca, suferința și timpul au lăsat urme adânci, figuri de tinere și copii care se bucură de ceea ce le oferă viața.

Deschisă în anul când Teodor Vișan a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani, expoziția de la Galeriile "Nicolae Mantu" este o manifestare de ținută, care reliefează potențialul creativ superior al artistului și dorința acestuia de a se confrunta cât mai des cu publicul, conștient că numai astfel opera sa poate fi cunoscută și poate pătrunde în conștiința iubitorilor de frumos.

Expoziția plasticianului gălățean va fi deschisă până pe 27 august.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.