Jump to content

Prins încercând să mituiască un poliţist


Recommended Posts

Posted

Gălăţean prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist

Un gălăţean a fost prins în flagrant în timp ce oferea unui poliţist 2.000 de lei, pentru ca acesta să infleunţeze soluţionarea într-un dosar penal, au comunicat, sâmbătă, reprezentanţii Serviciul Teritorial pentru Anticorupţie al judeţului Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Flagrantul a fost organizat în 30 ianuarie, după ce un ofiţer de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Galaţi că V.N., din judeţul Galaţi, i-a propus să îi ofere 1.000 de euro pentru a soluţiona favorabil un dosar penal. Sub coordonarea unui procuror şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul forţelor speciale, s-a realizat flagrantul, imediat după ce persoana respectivă oferise poliţistului suma de 2.000 lei", se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie. Învinuitul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Galatean prins in flagrant in timp ce incerca sa mituiasca un politist

Un galatean a fost arestat cu "mascatii", dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce ii oferea mita unui ofiter de politie, pentru a solutiona favorabil o ancheta in care era implicat un prieten al sau. Prietenul cu pricina este retinut si cercetat intr-un dosar referitor la afaceri ilegale cu fier si si-a rugat amicul sa intervina la ofiterul de politie cu a carui prietenie se lauda, pentru a obtine o rezolutie de neincepere a urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarirea penala. Prietenul i-a cerut sa ii ofere politistului 1.000 de euro. Politistul a anuntat tentativa de mituire si flagrantul a fost organizat de ofiterii de la Directia Generala Anticoruptie, Serviciul Teritorial pentru Anticoruptie Galati si cei de la celebra "Doi si un sfert", Serviciul Zonal Galati al Directiei Generale pentru Informatii si Protectie Informativa. "Flagrantul a fost organizat dupa ce un ofiter de politie din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Galati a sesizat Directia Generala Anticoruptie Galati ca V.N., din judetul Galati, i-a propus sa ii ofere 1.000 de euro pentru a solutiona favorabil un dosar penal. Sub coordonarea unui procuror si cu sprijinul politistilor din cadrul fortelor speciale s-a realizat flagrantul, imediat dupa ce persoana respectivea ii oferise politistului suma de 2.000 lei", se arata in comunicatul de presa al Directiei Generale Anticoruptie Galati. Intalnirea dintre ofiterul de politie si mituitor, flagrantul si retinerea celui din urma au avut loc intr-una dintre cele mai aglomerate zone din Galati, in fata complexului comercial "Om bogat, om sarac", din Micro 20. Mituitorul a fost fost prezentat instantei de la Tribunalul Galati, care a dispus arestarea sa preventiva pentru 29 de zile.

http://www.romanialibera.ro/a145110/gal ... itist.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.