Jump to content

Coadă pentru înscrierea în clasa I


dcp100168

Recommended Posts

Ca pe vremuri, la lapte

Coadă pentru clasa I, la Colegiul „Cuza”

Ora opt fără cinci, Colegiul „Cuza”, ziua de 2 februarie (ieri – n. r.) – dată programată pentru înscrierea la clasa I, pe cele 25 de locuri disponibile. În faţa uşii sunt adunaţi deja 25 de părinţi. Unii dintre ei au păzit zidurile şcolii de la trei dimineaţa, ca să fie siguri că-şi vor înscrie copiii la „Cuza”, s-au trecut pe o listă, aşa cum se întâmpla pe vremurile ceauşiste la cozile la lapte. Ca urmare, cele 25 de locuri fuseseră ocupate înainte să înceapă practic înscrierea. Dacă cineva s-ar fi prezentat la ora opt fix, aşa cum preciza anunţul publicitar dat în ziar de către conducerea liceului, considerând că e suficient de devreme să-şi poată înscrie copilul, ar fi avut neplăcuta surpriză să constate că locurile fuseseră ocupate peste noapte.

În toiul nopţii, la poarta colegiului

Directorul de la „Cuza”, Gabriel Enache, ne-a declarat însă că nu au fost asemenea cazuri. Cei 25 de părinţi care se aflau pe liste nu au fost tulburaţi de niciun întârziat care să ceară drepturi egale cu ei. Formalităţile de înscriere, respectiv preluarea şi verificarea dosarelor, au durat până la ora 9.20. Abia după această oră, ne-a precizat directorul unităţii, au început să sosească şi alţi doritori care au fost nevoiţi să renunţe la visul de a-şi da puştii la colegiu în clasa I. „Noi am început înscrierea aşa cum am dat anunţ în ziar. A trebuit să ţinem cont de lista întocmită de părinţi. Persoana care era prima pe listă spunea că a venit la ora trei dimineaţa. Având în vedere că nu mai avem voie să dăm testări la clasa I, am decis să aplicăm metoda înscrierii în ordinea venirii, până la epuizarea locurilor. Aşa am făcut şi anul trecut. Însă atunci a durat ceva mai mult. Înscrierea s-a încheiat la ora 15.00, în prima zi”, ne-a declarat directorul Colegiului „Cuza”.

Înscrişi la şcoală, din maternitate?

Cum nu avem dovezi să putem spune că părinţii veniţi cu noaptea-n cap la uşa liceului au fost sfătuiţi de cineva să facă aşa ceva, nu ne rămâne decât să acceptăm faptul că românii se dovedesc a fi din ce în ce mai inventivi când vine vorba să-şi adjudece ceea ce cred că li se cuvine. Nu putem să nu ne întrebăm care va fi varianta pentru care vor opta părinţii la anul ca să-şi înscrie copiii la „Cuza”.

Anul trecut, înscrierile s-au terminat la ora 15.00. Anul acesta ele au fost finalizate (printr-o listă care a avut valoare de lege) la opt fără cinci, adică înainte de a începe înscrierea oficial.

Nu e exclus ca, la anul, isteria părinţilor să ajungă până acolo încât să înceapă listele chiar din timpul verii. Aşa, în câţiva ani se va ajunge la metoda înscrierii la clasa I încă din maternitate, imediat ce odorul are un certificat de naştere. Sau, de ce nu?, la concepţia copilului doar daca avem un loc rezervat la şcoală!

Literele la… Colegii

Nu poţi să condamni nişte oameni că-şi doresc ce-i mai bun pentru odraslele lor. Însă e de necrezut că la şcolile din jur (Şc. 24, Şc. 25, Şc. 28, Şc. 26 ) nu există măcar una sau două învăţătoare la fel de bune ca şi la Colegiul „Cuza”. Atunci ce-i mână pe toţi în luptă? Şi încă în miez de noapte… Nu cumva e vorba şi despre dorinţa de a trece pe CV-ul copilului că a învăţat să scrie şi să citească „la colegiu”?

http://www.viata-libera.ro/articol-Coad ... %9D_2.html

Link to comment
Share on other sites

Nu. Motivul pentru care paritnii isi dau acum "odraslele" la "Colegiu National" este faptul ca acolo chiar se invata carte...inca.

Am finutul la Cuza si este acolo cu pile si...datorita unui chin destul de mare, mai ales ca e dat sub influenta familiei mele acolo. Eu una am terminat la scoala 41 si nu sunt mandra deloc. Invatatoarea era...total aiurea si mereu cauta sa ne ia cat mai multi bani si la fiecare serbare isi alegea singura cadoul cu mama fetei care era sefa clasei. Astfel am ajuns sa-i aducem intr-un an draperii. Si in plus facea mereu diferente intre elevi. Eu una am fost mai cu mot si in clasa a 2a i-am zis mamei ca daca imi da bani sa dau pt cadou nu-i voi duce la scoala :d. Si doar in clasa 1 am dat banii aia. Si de atunci in continuu am luat numai mentiune si in clasa a 5a am luat premiul 1, terminand cu o medie de peste 9.20 :). Profesorii sunt...si si. Am avut diriga in cls a 5 si a 6a o dna super dragutza si intr-a 7a respectiv a 8a am avut o cretina de diriga(cu aprere de rau spun asta, ca profa era buna, dar ca diriga era...aiurea tare:|). In rest :-? profa de mate in curand iese la pensie(o profa jos palaria :d) si cea de romana a iesit la pensie in cls a 7a. Apoi a venit o alta profa care nu a fost prea buna.

Si...o scoala "de cartier" nu se compara cu siguranta cu o scoala cu ambitii, ma rog, cu un colegiu national. Am vazut destule. Cati nu s-au batut in scoala la mine si numai eu stiu de cate ori veneau profii in clasa la noi cu sufletul la gura gandind: "ce vor mai face astia de la c?". Orele de muzica, desen, istorie(cu directoarea adjincta!!!) nu se prea puteau tine.Nici macar diriginta nu ne tinea in frau.Urla zilnic la noi si cu toate ca scadea nota la purtare pana la 6, 5 chiar, colegilor "cu pricina" nu le pasa.

La "Cuza" au venit bobocii de cartier care s-au batut in prima luna de scoala si care au fost aspru pedepsiti: 3 zile eliminati(in astea 3 zile maturau curtea scolii :d), amenda mi se pare 5 sau 10 milioane si nota scazuta la purtare, cu riscul de a fi dati afara din liceu.

Nu stiu de ce, dar nu am auzit niciodata de LVA ca se dau copiii din cls a 1a asa cum se dau la Cuza. In cuza stiu ca e clasa de bilingv germana sau franceza si fac 2 chiar 3 limbi din clasa a 1a. Finutul meu are deja "la baza" literele, cititul si cifrele. Ma rog, sunt diferente. Se invata mai mult, se invata cu pretentii. Si da, recunosc, se intra mai mult cu pile la clasa a 1a sau a 5a la "Cuza".

Link to comment
Share on other sites

Nu stiu de ce, dar nu am auzit niciodata de LVA ca se dau copiii din cls a 1a asa cum se dau la Cuza. In cuza stiu ca e clasa de bilingv germana sau franceza si fac 2 chiar 3 limbi din clasa a 1a. Finutul meu are deja "la baza" literele, cititul si cifrele. Ma rog, sunt diferente. Se invata mai mult, se invata cu pretentii. Si da, recunosc, se intra mai mult cu pile la clasa a 1a sau a 5a la "Cuza".

La CNVA nu exista ciclu primar (clasele 1-4) deocamdata iar din ceea ce ma informasem, se dau teste de verificare pentru acceptarea in clasa a 5-a. Din punctul meu de vedere este ok. Nu mai stiu acum daca inspectoratul/ministerul mai accepta astfel de criterii de selectie.

La Cuza, asa cum se stie, s-a vrut a se face un fel de clasa elitista, numai ca incetul cu incetul...din diverse considerente, s-a ajuns sa nu mai conteze calitatea de modelat a viitorului elev ci doar resursele parintilor.

Link to comment
Share on other sites

mai, stii, pana la urma la clasa a1a mai mult de cateva litere si o adunare nu prea cred ca se poate da la un examen de evaluare a cunostintelor pentru o clasa de elita. Elevii "model" se fac abia dupa ce cadrul didactic isi face meseria corect. Felul in care preda unui elev conteaza foarte mult si astfel se fac si acei elevi model. In cuza stiu ca sunt invatatoare care incearca sa scoata din elevi ce e mai bun.

Si pentru prima parte: scuze, a fost greseala mea. Si uite...cum se trece de clasa a 4a, parintele isi duce elevul la LVA, pentru ca in general la LVA e mare bataie pentru a intra in clasa a 5a...

Link to comment
Share on other sites

mai, stii, pana la urma la clasa a1a mai mult de cateva litere si o adunare nu prea cred ca se poate da la un examen de evaluare a cunostintelor pentru o clasa de elita.

Esti chiar atat de sigura??? Pot sa te contrazic cu succes (sunt exercitii de logica, de perspicacitate, de orientare, de indemanare etc...), dar te las sa crezi ce vrei...

Link to comment
Share on other sites

Sfaturi ministeriale

Înscrierile la clasa I, până la 1 mai

Părinţii sunt îndemnaţi de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovării (MECI) să-şi înscrie, „pe cât posibil”, copiii în clasa întâi, până la 1 mai 2009, data neavând însă un caracter limită. Intenţia MECI este de a identifica numărul necesar de posturi didactice până la data de 22 mai. Fiecare şcoală are obligaţia de a afişa atât numărul disponibil de clase, cât şi situaţia înscrierilor, săptămânal, începând cu 16 martie. Potrivit legii, în clasa întâi se pot înscrie copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data începerii anului şcolar.

http://www.viata-libera.ro/articol-Insc ... mai_2.html

Link to comment
Share on other sites

Au început înscrierile pentru clasa I la „Pedagogic”

La începutul acestei săptămâni s-a dat startul pentru înscrierea în clasa I la Colegiul Naţional „C. Negri” (Pedagogic). Părinţii vor putea depune dosarele până vineri, 20 februarie, ora 16.00. Cum e de aşteptat ca numărul solicitărilor să-l depăşească pe cel al locurilor, conducerea liceului a propus o selecţie pe baza unui punctaj, aprobată şi de ISJ. Astfel candidaţii la „bobocie” vor primi 14 puncte dacă au frecventat toate cele patru grupe de grădiniţă (2 puncte - grupa mică, 3 - grupa mijlocie, 4 - grupa mare, 5 - grupa pregătitoare). Se mai acordă 2 puncte dacă „bobocul” are fraţi mai mari elevi ai colegiului, 6 puncte pentru domiciliu în apropierea instituţiei şi 3 puncte dacă locul de muncă al părinţilor se află în zonă - în total 25 de puncte. Rezultatul va fi trimis părinţilor direct acasă în plic sigilat, ne-a informat directoarea-adjunctă de la „C. Negri” - Iulia Lazăr.

http://www.viata-libera.ro/articol-Au_i ... %9D_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Învăţătorii îşi aşteaptă "bobocii"

Părinţii care vor să fie siguri că micuţul lor va fi admis în clasa I la cea mai apropiată unitate de învăţământ de domiciliul lor sunt obligaţi să-şi înscrie copilul la şcoală până pe 1 mai, în caz contrar îşi vor pierde prioritatea. Cel puţin aşa s-a procedat şi anul trecut, iar în acest an mai multe unităţi de învăţământ din toată ţara, inclusiv din Capitală, au început deja înscrierile pentru elevii care vor începe şcoala în toamna lui 2009. "Până la 1 mai, şcolile sunt obligate să îi primească pe cei care sunt în circumscripţia lor. După această dată, unităţile de învăţământ pot primi, în limita locurilor rămase, copii care vin din alte circumscripţii decât cea a lor (circumscripţiile sunt arondările străzilor sau blocurilor către anumite şcoli - n.r). Părinţii nu pot fi totuşi obligaţi să îşi dea copiii în şcolile respective, însă acolo au prioritate. Dacă nu îi înscriu acolo, în alte unităţi, îi înscriu doar în limita locurilor disponibile", ne-a declarat Nicoleta Crânganu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.

Pe de altă parte, atâta timp cât părinţii vor respecta indicaţiile şi vor merge cu micuţul lor la şcoala de care aparţine, se va evita situaţia în care unii micuţi să alerge de la o clasă la alta în căutarea unui loc disponibil. "Teoretic, nu există probleme la înscrierea în clasa I, nu va rămâne nimeni pe afară. Există însă unităţi şi clase foarte solicitate, unde ar vrea să se înscrie foarte multă lume. Nu vor avea toţi loc, evident, pentru că nu putem depăşi numărul de 28 de elevi la clasă. Însă, cu siguranţă, se va găsi pentru fiecare copil un loc în băncuţă. Mai ales dacă se duce la şcoala de lângă el. Unitatea nu are voie să îl respingă", a mai spus Crânganu.

În judeţul nostru, există 209 şcoli care fac înscrieri în clasa I. Dintre acestea, 200 sunt şcoli primare sau gimnaziale şi 9 colegii (licee care au şi ciclul primar şi gimnaziu). În municipiul Galaţi, pe lângă cele 7 colegii, elevii se mai pot înscrie în 30 de şcoli gimnaziale. La Tecuci, pe lângă 2 colegii, mai sunt 8 şcoli gimnaziale. Restul sunt în mediul rural şi unul la Tg. Bujor. În pezent, în clasa I sunt aproximativ 6.500 de elevi.

Liceele "Al. I. Cuza" şi Pedagogic au încheiat înscrierea "bobocilor"

În cazul în care sunt părinţi care vor să-şi ducă micuţul, încă din clasa I, la cursuri într-unul din liceele "Al. I. Cuza" sau Pedagogic, aceştia trebuie să ştie că cele două unităţi de învăţământ au încheiat deja înscrierile. "S-ar putea să fie şi unităţi care nu mai primesc înscrieri, însă nu este vorba despre şcolile gimnaziale sau primare, ci de licee, care nu au circumscripţie, precum Cuza sau Pedagogic, unde înscrierile s-au încheiat", ne-a explicat Nicoleta Crânganu.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=8

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.