Jump to content

A vrut să-şi ia ţigări de la închisoare!


Recommended Posts

Posted

Un pacient internat la Spitalul din Galaţi a sărit gardul Penitenciarului Galaţi, să-şi ia ţigări

Un bărbat internat în Spitalul Municipal Galaţi a fost închis la Psihiatrie, după ce a sărit în curtea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi, pentru că a crezut că va ajunge la un chioşc de ţigări, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Valeriu Ţugui, directorul PMS Galaţi. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, era tratat în Spitalul Municipal pentru o afecţiune la plămâni. "În cursul zilei de marţi, o persoană labilă psihic, internată la TBC, a sărit peste gardul penitenciarului. A fost imediat imobilizată de agenţii noştri de pază, cărora le-a spus că dorea să ajungă la un magazin, să-şi ia ţigări", a declarat Valeriu Ţugui. Spitalul şi închisoarea sunt în imediata apropiere, fiind despărţite doar de un teren ce aparţine Administraţiei Domeniului Public (ADP) al Municipiului Galaţi. Conducerea închisorii a anunţat Secţia 5 de Poliţie Galaţi. Oamenii legii l-au luat pe bărbat, i-au dat o amendă şi l-au dus înapoi în unitatea sanitară pe care o părăsise. Pacientul a ajuns la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Galaţi, unde a fost închis.

Posted
Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, era tratat în Spitalul Municipal pentru o afecţiune la plămâni.

La 60 de ani, cu boala de plamani, el sare gardu` ghimpat sa-si ia tigari..

Pacientul a ajuns la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Galaţi, unde a fost închis.

Cu toate astea.. n-ar trebui sa-i faca niste controale, inainte sa-l mute de la TBC la balamuc..?

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.