dcp100168 Posted February 5, 2009 Posted February 5, 2009 Un oraş ca un muzeuParisul, întotdeauna altfelProbabil că nu e nimeni în lumea asta care să nu îşi dorească să vadă Parisul. Un oraş care se ridică la nivelul reputaţiei de capitală a lumii. Un loc unde nu trebuie să ne mai mire nimic.Spiritul Parisului a rămas acelaşi peste vremuri, chiar dacă, între timp, a fost „cotropit” de toate naţiile, de toate rasele, de toate culturile, metehnele şi obiceiurile pământului. Însă, aşa cum s-a întâmplat de nenumărate ori în istorie, civilizaţia mai puternică a învins. Toţi cei care au venit în Paris au făcut ca parizienii, cultura lor a fost înglobată de cea a centrului istoriei europene.În calitate de călător neiniţiat ai tendinţa să încerci să vezi tot ce se poate vedea. Mergi la Luvru, urci în Tour Eiffel, intri în Notre Dame şi poate apuci să faci o vizită scurtă la Versailles. Dar poate că nu e cea mai nimerită modalitate de a cunoaşte această capitală.Poate că e mai bine să ajungi cu metroul în centru, în inima civilizaţiei franceze, şi apoi să o iei la pas pe străduţele care pleacă de aici. Treci podurile şi te plimbi prin Cartierul Latin, acolo unde romantismul micilor restaurante te îmbie la o cină în doi, patru, şase. Oricum, multiplu de doi. Străduţele pavate, înguste şi întortocheate joacă rol de portativ, iar cu urechile imaginaţiei parcă auzi acel refren de acordeon cu care se confundă, auditiv, Parisul.Şi ai grijă să te prindă seara în zonă. Oraşul luminilor îţi va aprinde tot ceea ce e de aprins. Culorile şi foşnetul trecătorilor îţi vor aminti că ai mai văzut acest loc cândva, când te-ai îndrăgostit prima oară. Nu te opri aici. Mergi mai departe, pentru că ochiul tău va descoperi ce n-a văzut Parisul. Chiar dacă simţi că ai obosit, încearcă să îţi forţezi limitele.E un oraş pe care nu îl simţi cu adevărat decât după ce ai obosit de-a binelea. Abia atunci retrage-te într-un restaurant, într-un bistro, o clătitărie şi comandă ce îţi recomandă chelnerul. Trebuie musai să fie produse pe bază de brânză, un aliment după care parizienii, francezii în general, sunt topiţi. Şi, chiar dacă ai pornirea de a-ţi comanda o bere, înfrâneaz-o.Ia-ţi o sticlă de vin, potrivită cu felul de mâncare. Altfel rişti să amesteci simţurile, iar în Paris nu ai voie să faci asta. Nu uita desertul. Chiar dacă eşti plin, e aproape jignitor pentru restaurant să refuzi dulcele. Patiserul s-a străduit, străduieşte-te şi tu puţin.Apoi, după ce ai terminat cu cina, adună-ţi puterile şi ia-o din nou pe jos. Plimbă-te până te pierzi, până când străzile încep să se golească. Dacă poţi, fii ultimul care pleacă acasă. Când nu mai ştii unde te afli, intră în cea mai apropiată staţie de metrou pentru că, dacă te-ai pierdut desupra, în subteran îţi va fi uşor să te trezeşti din vis. Pe cât e de complicat e Parisul, pe atât de limpede e reţeaua de metrou.Dar nu uita să o iei de la capăt a doua zi. Cu alte străzi, cu alte restaurante, cu altă plimbare.http://www.viata-libera.ro/articol-Pari ... fel_2.html
dcp100168 Posted February 6, 2009 Author Posted February 6, 2009 Vizită altfel prin aceleaşi locuriLa Paris, monşer!Continuăm astăzi periplul prin Parisul altfel. Aşadar, dacă aţi văzut majoritatea punctelor de reper din capitala Franţei, sau dacă nu le-aţi văzut şi vreţi să le vedeţi altfel ori altceva, vă propunem câteva variante de relaxare în mijlocul unei atmosfere pe care niciun alt oraş din lume nu le poate oferi.Tour EiffelOricum aţi da-o, trebuie să-l vedeţi. Dar încercaţi pe cât posibil să nu mergeţi la Tour Eiffel în timpul zilei. Lumina transformă turnul într-o schelă ordinară, e drept, foarte înaltă, care, pe timp de zi, poate oferi doar o panoramă spectaculoasă. E, într-adevăr, cea mai bună imagine a Parisului de sus, se vede aproape întreg cursul Senei şi cam tot ce se poate vedea. Dacă totuşi vă hotărâţi să mergeţi ziua evitaţi primele ore ale dimineţii, chiar dacă e mai puţin aglomerat. Şi asta din cauza ceţei, care, deşi insesizabilă la nivelul solului, de la înălţimea de trei sute de metri blochează ceva privelişti. Oricum, probabil că cel mai bun moment al zilei este pe înserat, atunci când se şi aprind luminile. Noaptea, Tour Eiffel e într-adevăr spectaculos, pare că e din aur. Şi încă un impediment pentru cei care urcă în acest turn. De sus nu se vede unul dintre cele mai importante repere ale Parisului. E vorba, logic, de chiar Tour Eiffel. Aşadar, dacă vreţi o panoramă similară, din care să nu lipsească şi Tour Eiffel, aveţi la dispoziţie o variantă cel puţin la fel de elegantă. La câteva staţii de metrou depărtare se află Tour Montparnasse, un bloc turn de 60 de etaje care oferă o privelişte similară. Şi, ceea ce e mai important, puteţi vedea şi Tour Eiffel de sus. Zece euro vă costă să urcaţi aici, dar o veţi face cu cel mai rapid lift din lume: aproape 60 de etaje în doar 32 de secunde. Atenţie la ce aţi mâncat la micul dejun.Pledoarie pentru noapteDe fapt, toate clădirile istorice ale Parisului sunt mult mai bine puse în valoare noaptea. Un sistem de iluminat complex transformă fiecare monument arhitectural într-o adevărată capodoperă. Catedrala Notre Dame vă va impresiona în plus noaptea şi aveţi şansa să faceţi fotografii ce vor rivaliza cu cele din pliantele promoţionale. Luvrul e, de asemenea, spectaculos luminat, iar îmbinarea de vechi şi nou de la intrare (piramidele de sticlă vs. palatul vechi) vi se va părea mult mai bine realizată când o veţi vedea în plină strălucire. Chiar şi parcurile arată mai bine seara, pentru că siluetele bine tunse ale copacilor şi arbuştilor se vor distinge spactaculos în lumina nenaturală a monumentelor din jur. Iar fântânile beneficiază şi ele de tot felul de jocuri electrice care mai de care mai vii.Capitala sexuluiNu rataţi Moulin Rouge, chiar dacă nu aveţi vreo intenţie de a participa la un spectacol de cabaret. Şi nu atât pentru monumentul în sine, care, din nou, ziua arată precum o cârciumă ordinară, cât pentru întreaga zonă. De la Moulin Rouge şi până în Place Pigalle, pe o distanţă de o staţie de autobuz se află înşirate cele mai (ne)aşteptate magazine erotice: sex-shop-uri, baruri de noapte su stripteuze şi nu numai, peep-show-uri, cinematografe porno şi chiar adevărate supermarket-uri de jucării erotice. Şi spre deosebire de restul Parisului aici viaţa pulsează doar noaptea. Nu trebuie să intraţi în vreuna dintre „instituţiile” din zonă pentru a simţi ce înseamnă această adevărată capitală a erotismului. E destul să faceţi o plimbare de-a lungul magazinelor şi să rezistaţi invitaţiilor de a intra. Nu e niciun risc, vă asigurăm.Montmartre, un loc aparteMontmartre e, de asemenea, un cartier pe care nu trebuie să-l rataţi. Din nou, nu aveţi voie să mergeţi cu vreun mijloc de transport ci să faceţi clasica plimbare. Străduţele pavate şi înghesuite vă asigură o intimitate greu de egalat. Plus sutele de cafenele şi magazine care vă oferă o relaxare în aceleaşi condiţii lipsite de orice stres cotidian. Pentru Montmarte restul lumii pare să nu existe. Aici ritmul vieţii are alte conotaţii. Artiştii îşi au propriul rai pe pământ, iar micile teatre te invită oricând la reprezentaţii pline de substanţă. Iar duminica treceţi prin piaţă, acolo unde toţi comercianţii îşi scot tarabele în stradă, în cadrul unui spectacol fără regie.O mie de euro = un weekend prelungitPentru cei care nu cunosc preţurile pentru o astfel de călătorie, vă spunem că 1.000 de euro ar fi suficienţi pentru patru nopţi în capitala Franţei. Cu trei sute de euro vă puteţi lua bilete de avion pentru două persoane la o companie low-cost, însă trebuie să le cumpăraţi cu câteva luni înainte pentru a beneficia de un astfel de preţ promoţional. Apoi, cu 75 de euro pe noapte se poate rezerva un hotel de trei stele cu mic dejun inclus. Vă mai rămân astfel în jur de 400 de euro de cheltuit în patru zile la Paris. Ceea ce, pentru două persoane, nu e chiar puţin, în ciuda preţurilor destul de piperate din restaurante. Chiar şi aşa puteţi alege meniuri de zece-cinsprezece euro în restaurantele din Montmartre sau Cartierul Latin.http://www.viata-libera.ro/articol-La_P ... ser_2.html
MarinaMari Posted February 25, 2009 Posted February 25, 2009 O glumă din Paris... Într-o zi un parizian vede pe cineva (tipul era englez), în râul Sena care striga: “Help me, help me, please, helpppp!!! În acel moment parizianul îl întreabă pe un trecător. “Ce strigă ala mă?” Trecătorul îi răspunde. “Strigă în limba engleză: ajutor, ajutor, ajutor, vă rog!!!!” Parizianul Spune: “Mai bine ar fi învăţat să înoate decât să înveţe engleză.”
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now