Jump to content

Arestat după ce a pretins că aranjează obţinerea unui ANL


Recommended Posts

Posted

Arestat pentru că a pretins că poate aranja obţinerea de locuinţe ANL

Administratorul unie firme din Galaţi, a fost arestat preventiv, vineri, procurorii anticorupţie prinzându-l în flagrant delict în timp ce primea 3.500 de euro pentru a aranja obţinerea unei locuinţe ANL, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi efectuează cercetări penale faţă de Victor Roşu, administrator la o societate comercială din Galaţi, recidivist, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată", se arată în comunicatul DNA. Procurorii au stabilit că, în perioada ianuarie - februarie 2009, Victor Roşu ar fi pretins de la mai mulţi denunţători 12.000 de euro din care a primit 7.447 de euro, pentru a interveni pe lângă o funcţionară din cadrul Primăriei municipiului Galaţi care ar avea drept de decizie în repartizarea de apartamente ANL. Apoi, joi, acesta a fost prins în flagrant delict în timp ce a primit o nouă tranşă de bani şi anume 3.000 de euro de la un investigator cu identitate reală şi 500 de euro de la o persoană denunţătoare. În acceaşi zi, Victor Roşu a fost reţinut. Vineri, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile. "Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se mai arată în finalul comunicatului.

  • 3 weeks later...
Posted

DNA a trimis în judecată două persoane care cereau bani, promiţând case ANL

Două persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, pentru că ar fi pretins că pot interveni pe lângă o funcţionară cu drept de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi pentru repartizarea de apartamente ANL. Potrivit unui comunicat de vineri al DNA, cei doi au primit peste 10.000 de euro, din care 7.447 euro de la un număr de şase denunţători, iar alţi 3.000 de euro de la un investigator sub acoperire, folosit de anchetatori în acest caz. Astfel, DNA i-a trimis în judecată pe Victor Roşu, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, şi pe Marcel Chiosa, pentru complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul procurorilor anticorupţie se arată că în perioada ianuarie-februarie 2009, Victor Roşu, dându-şi o identitate falsă, a cerut 12.000 euro (din care a primit 7.447 euro - n.r) de la şase dintre denunţători, spunând că poate interveni pe lângă o funcţionară cu drept de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi pentru repartizarea de apartamente ANL. În comiterea infracţiunii, Roşu a fost ajutat de Marcel Chiosa, spun procurorii. În 12 februarie, Victor Roşu a fost prins în flagrant în timp ce primea o nouă tranşă de bani şi anume 3.000 euro de la un investigator cu identitate reală şi suma de 500 de euro de la o persoană denunţătoare. În aceeaşi zi, Roşu a fost reţinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore. A doua zi, Tribunalul Galaţi a emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele său.

Dosarul a fost înaintat instanţei Tribunalului Galaţi.

  • 11 months later...
Posted

Arestat din nou pentru că a înşelat trei gălăţeni cărora le-a pormis că le obţine apartamente ANL

Un bărbat a fost arestat după ce a fost reclamat la Direcţia Naţională Anticorupţie de trei gălăţeni, care au plătit 15.000 de euro, în schimbul obţinerii de apartamente ANL pe faleza Dunării, potrivit promisiunii acuzatul. La propunerea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, Tribunalul gălăţean a emis, joi, pe numele lui Victor Roşu, un mandat de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de influenţă, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie - septembrie 2008, Victor Roşu, dându-şi o identitate falsă, a pretins şi primit de la trei denunţători suma totală de 15.000 de euro, promiţându-le că prin intermediul unei funcţionare cu putere de decizie din cadrul Primăriei municipiului Galaţi le va obţine apartamente ANL pe faleza Dunării. De asemenea, în luna august 2008, inculpatul ar fi pretins de la un denunţător suma de 2.000 de lei, din care a primit suma de 300 de lei, promiţându-i că prin intervenţiile pe care le va face pe lângă conducerea Agenţiei SAPARD Bucureşti, îl va ajuta în obţinerea unor fonduri comunitare nerambursabile SAPARD pentru realizarea unui complex de agrement în comuna Zărneşti-judeţul Buzău. Joi, Tribunalul Galaţi a dispus arestarea acestuia pe termen de 30 de zile.

Victor Roşu a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi pentru infracţiuni similare. În 6 martie 2009, DNA i-a trimis în judecată pe Victor Roşu, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, şi pe Marcel Chiosa, pentru complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată.

În rechizitoriul procurorilor anticorupţie se arată că în perioada ianuarie-februarie 2009, Victor Roşu, dându-şi o identitate falsă, a cerut 12.000 euro (din care a primit 7.447 euro - n.r) de la şase dintre denunţători, spunând că poate interveni pe lângă o funcţionară cu drept de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi pentru repartizarea de apartamente ANL. În comiterea infracţiunii, Roşu a fost ajutat de Marcel Chiosa, spun procurorii. În 12 februarie, Victor Roşu a fost prins în flagrant în timp ce primea o nouă tranşă de bani şi anume 3.000 euro de la un investigator cu identitate reală şi suma de 500 de euro de la o persoană denunţătoare.

  • 2 weeks later...
Posted

Bărbat deferit justiţiei pentru înşelarea a 3 gălăţeni cărora le-a promis obţinerea de locuinţe ANL

Un bărbat a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru înşelarea a trei gălăţeni, care i-au dat 15.000 de euro, în schimbul promisiunii că vor obţine apartamente ANL pe faleza Dunării, informează procurorii.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe Victor Roşu, acuzat de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie - septembrie 2008, Victor Roşu, dându-şi o identitate falsă, a pretins şi primit de la trei persoane - denunţători în cauză - suma totală de 15.000 de euro, bani în schimbul cărora le-a promis, prin intermediul unei funcţionare cu putere de decizie din cadrul Primăriei Galaţi, că le va obţine apartamente ANL pe faleza Dunării.

De asemenea, în luna august 2008, inculpatul ar fi pretins de la un denunţător suma de 2.000 de lei, din care a primit 300 de lei, cu promisiunea că, prin intervenţiile pe care le va face pe lângă conducerea Agenţiei SAPARD Bucureşti, îl va ajuta să obţină fonduri comunitare nerambursabile SAPARD pentru realizarea unui complex de agrement în comuna Zărneşti-judeţul Buzău. Trei dintre denunţători s-au constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 41.000 de lei şi 3.400 de euro, însă procurorii nu au instituit sechestru din cauză că bărbatul nu are proprietăţi.

În 26 februarie, la propunerea procurorilor, instanţa a emis pe numele lui Victor Roşu, un mandat de arestare preventivă, sub acuzaţia de trafic de influenţă în formă continuată. Dosarul a fost înaintat instanţei Tribunalului Galaţi.

Victor Roşu a mai fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Galaţi pentru infracţiuni similare.

În 6 martie 2009, DNA l-a trimis în judecată pe Victor Roşu, în stare de arest preventiv, tot pentru trafic de influenţă, alături de Marcel Chiosa, acuzat de complicitate la această infracţiune. În rechizitoriul procurorilor anticorupţie se arată că, în perioada ianuarie-februarie 2009, Victor Roşu, dându-şi o identitate falsă, a cerut 12.000 euro (din care a primit 7.447 euro - n.r) de la şase dintre denunţători, spunând că poate interveni pe lângă o funcţionară cu drept de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi pentru repartizarea de apartamente ANL. În comiterea infracţiunii, Roşu a fost ajutat de Marcel Chiosa, spun procurorii.

În 12 februarie, Victor Roşu a fost prins în flagrant în timp ce primea o nouă tranşă de bani şi anume 3.000 euro de la un investigator cu identitate reală şi suma de 500 de euro de la o persoană denunţătoare.

  • 6 months later...
Posted

Patron gălăţean, condamnat pentru corupţie

Judecătorii au hotărât ca administratorul unei firme să stea după gratii şapte ani pentru că a pretins bani de la trei persoane pentru a le obţine preferenţial locuinţe ANL.

Procurorii DNA Galaţi l-au trimis în judecată pe Victor Roşu, administrator la o societate comercială, pentru trafic de influenţă în formă continuată. Anchetatorii deţineau informaţii că bărbatul a pretins, în perioada ianuarie - februarie 2009, de la mai multe persoane, suma de 12.000 euro (din care a primit efectiv 7.447 euro), pentru a interveni pe lângă o funcţionară din cadrul Primăriei gălăţene pentru repartizarea unui apartament A.N.L. Procurorii DNA au organizat un flagrant în urma căruia Victor Roşu a fost prins primind 3.000 euro de la un anchetator sub acoperire şi suma de 500 de euro, de la unul dintre păgubiţii care îl denunţase.

Tribunalul Galaţi l-a condamnat zilele trecute pe patron, la şapte ani de închisoare, şi l-a obligat să le restituie banii celor trei gălăţeni escrocaţi. În total are de dat înapoi 3.400 de euro şi 25.500 de lei.

Victor Roşu poate contesta decizia la Curtea de Apel Galaţi.

El mai este judecat într-un alt dosar de corupţie după ce sub o identitate falsă, a pretins 15.000 de euro în schimbul promisiunii că poate face rost de apartamente ANL pe Faleza Dunării. Numele său este legat şi de o escrocherie cu fonduri SAPARD, după ce a promis că va interveni la conducerea SAPARD Bucureşti pentru a ajuta o persoană să obţină fonduri comunitare nerambursabile în vederea construirii unui complex de agreement în comuna Zărneşti, judeţul Buzău. În urma "afacerii" trebuia să obţină un "profit" de 2.000 de lei, dar a ajuns în arestul Poliţiei în baza unui mandat emis de Tribunalul Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Exclusiv-Patron_galatean-condamnat_pentru_coruptie_0_343165785.html

  • 2 months later...
Posted

Şase ani de puşcărie pentru escrocherii cu locuinţe ANL

Gălăţeanul Victor Roşu a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru trafic de influenţă în formă continuată. Roşu a cerut de la păgubiţi 12.000 de euro, din care a primit în total 7.447 de euro. A fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de euro de la un poliţist sub acoperire şi 500 de euro de la una dintre victime. “Cumpărătorii de influenţă îşi pot recupera banii pe care i-au dat la finalul procesului, după ce instanţa de judecată se va pronunţa în dosar”, ne-a declarat Gheorghe Ivan, procurorul şef al DNA Galaţi.

Victor Roşu este autorul unei alte escrocherii pentru care este judecat în prezent. Bărbatul a promis unui om de afaceri că va interveni pe lângă conducerea SAPARD Bucureşti pentru a-l ajuta să obţină fonduri comunitare în vederea construirii unui complex de agreement în comuna Zărneşti, judeţul Buzău.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Pedeapsa_Puscarie_pentru_escrocherii_cu_locuinte_ANL_0_389961105.html

  • 2 years later...
Posted
Condamnat pentru trafic de influenţă cu locuinţe ANL
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea unui gălăţean pentru trafic de influenţă în formă continuată după ce bărbatul şi-a luat o identitate falsă şi pretindea bani pentru a face rost de apartamente ANL pe Faleza Dunării.
DNA Galaţi l-a pus sub urmărire penală pe Victor Roşu, constatând că, în perioada iulie–septembrie 2008, bărbatul a cerut de la trei persoane suma totală de 15.000 euro, susţinând că ar cunoaşte o funcţionară cu “trecere” în cadrul primăriei municipiului Galaţi, prin intermediul căreia s-ar fi realizat tranzacţia. Promisiunea s-a dovedit apă de ploaie, ca şi altă invenţie a lui Victor Roşu, ce ar fi trebuit să îi aducă suma de 2.000 de lei în luna august 2008 de la un alt gălăţean. În cele din urmă, “întreprinzătorul” s-a ales doar cu 300 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă conducerea SAPARD Bucureşti pentru a-l ajuta pe bărbat să obţină fonduri comunitare nerambursabile în vederea realizării unui complex de agrement în comuna Zărneşti din judeţul Buzău. Tribunalul şi apoi Curtea de Apel Galaţi au decis să-l trimită după gratii pentru şapte ani pe Victor Roşu.
Acelaşi scenariu, aceeaşi pedeapsă
Bărbatul s-a mai ales cu un al doilea mandat de arestare pe numele său, tot pentru trafic de influenţă. Individul îşi luase din nou o identitate falsă, reuşind să păcălească alte şase persoane după acelaşi scenariu. Roşu susţinea că poate interveni pe lângă o funcţionară din Primăria Galaţi, pentru a o convinge să le facă repartiţii în blocuri ANL. El a cerut 12.000 de euro din care a primit 7.447 de euro ca să rezolve “problema”, dar nu s-a întâmplat nimic, astfel că păgubiţii s-au adresat DNA. Traficantul de influenţă a fost prins în flagrant pe 12 februarie 2009 în timp ce primea 3.000 de euro de la un poliţist sub acoperire şi 500 de euro de la unul dintre păgubiţi. Victor Roşu a fost ajutat de un alt individ, Marcel Chiosa, judecat şi el pentru complicitate la trafic de influenţă. Tribunalul Galaţi l-a condamnat tot la şapte ani de închisoare, dar Curtea de Apel a dat dovadă de indulgenţă şi i-a redus pedeapsa luui Victor Roşu la şase ani de detenţie.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.