dcp100168 Posted February 15, 2009 Posted February 15, 2009 Student în anul I la 76 de aniUn bărbat din municipiul Botoşani s-a înscris la facultate la vârsta de 76 de ani. Mircea Vizitiu, care este pensionar de 20 de ani, a devenit student în primul an la Facultatea de Drept a Universităţii “Danubius” din Galaţi, relateazã Agerpres. Prin decizia luată, el vrea să demonstreze că, indiferent de vârstă, omul trebuie să înveţe şi să se perfecţioneze. “Vreau să obţin o diplomă şi să arăt că se poate. Se poate învăţa la orice vârstă. Dreptul este o ştiinţă foarte frumoasă şi interesantă. Am toate cursurile pe care le-am citit din scoarţă în scoarţă”, a declarat Vizitiu. Studentul de 76 de ani are şi două motive subiective pentru care urmează studiile superioare la o vârstă atât de înaintată. El este nemulţumit de modul în care sunt aplicate şi respectate legile în România şi, în acelaşi timp, el se află într-o competiţie cu nepoţii săi, unul student la Iaşi, iar celălalt masterand la Bucureşti. Bărbatul, care a terminat un liceu cu profil economic şi care a lucrat 42 de ani în funcţia de contabil la Direcţia de Drumuri şi Păduri, susţine că examenele sunt dificile, însă nu atât de dificile încât să nu ia note de trecere. El susţine că înscrierea la facultate îl face să se simtă mai tânăr, aşa cum sunt cei mai mulţi dintre colegii săi de grupă.http://www.adevarul.ro/rss/articol/boto ... e-ani.htmlStudiază Dreptul la 75 de aniLa vârsta când alţi pensionari joacă şah sau table în parc, botoşăneanul Mircea Vizitiu studiază sârguincios Dreptul. Cu cei 75 de ani bătuţi pe muchie, el este cel mai vârstnic student al Universităţii Danubius din Galaţi, Filiala Botoşani. Vrea să fie un exemplu pentru cei tineri. „Am ambiţia să termin această facultate şi să le demonstrez celor tineri că se poate. Sunt mulţi cei care nu sunt interesaţi să facă o facultate, iar mai târziu, regretă acest lucru”, spune Mircea Vizitiu. El s-a înscris la facultate în toamna trecută, a fost la cursuri şi a terminat prima sesiune. Vizitiu spune că nu studiază pentru cultura sa generală şi intenţionează să profeseze, după terminarea facultăţii. „După ce voi absolvi facultatea, mă gândesc să îmi deschid un birou notarial”, mărturiseşte studentul. Mircea Vizitiu a început să lucreze de la vârsta de 14 ani. Provenea dintr-o familie cu cinci copii, iar tatăl său era plecat pe front. „Atunci începeau să se construiască fabricile. Era foarte greu. Căram cărămizile în spate, pentru că pe atunci erau puţine macarale”, îşi aminteşte Mircea Vizitiu. În paralel, învăţa la Liceul Economic. Ulterior, a intrat la Facultatea de Energetică din Bucureşti, dar a renunţat după doi ani pentru că s-a căsătorit. A lucrat ca economist până a ieşit la pensie, în 1987. "Mă ajută mult şi soţia. În perioada de sesiune, mă închid într-o cameră iar soţia face toată treaba şi mă lasă să învăţ"http://www.adevarul.ro/articole/studiaz ... e-ani.html
George Posted February 15, 2009 Posted February 15, 2009 Mi-e teama ca tara asta va ajunge derapa. Studenti bosorogi care si-au trai traiul si sii-au mancat malaiul sa ocupe locurile din facultati iar tinerii care vor sa se inscrie nu vor avea loc din cauza lor.
riaji Posted February 15, 2009 Posted February 15, 2009 Eu nu vad unde e problema. Danubius e o facultate particulara, cu plata. Asa ca nu vad locul cui l-ar ocupa aceasta persoana, pe care o consider demna de admiratie din anumite puncte de vedere..
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now