dcp100168 Posted February 15, 2008 Posted February 15, 2008 Înregistrarea decesului în străinătatePotrivit Ministerul Afacerilor Externe, dacă un membru al familiei sau o rudă, cetăţean român, a decedat în altă ţară, este bine de ştiut că decesul trebuie înregistrat la autorităţile locale din ţara respectivă. "Decesul poate fi înregistrat şi la ambasada sau consulatul României din ţara respectivă, dar nu este obligatoriu. Dacă ambasada sau consulatul României sunt notificate despre deces de autorităţile locale, acestea informează Ministerul Administraţiei şi Internelor din România, care va anunţa familia despre decesul cetăţeanului român. Înregistrarea decesului la ambasada sau consulatul României permite eliberarea de către ambasadă sau consulat a unui certificat de deces românesc. Eliberarea certificatului de deces românesc se poate face numai pe baza certificatului de deces eliberat iniţial de autorităţile locale din ţara respectivă şi pe baza altor documente prevăzute de legislaţia română. Dacă înregistrarea decesului nu s‑a făcut la ambasadă sau consulat, atunci certificatul de deces românesc va fi eliberat în ţară, de autorităţile române, pe baza certificatului de deces străin şi a altor documente prevăzute de legislaţia română. Dacă decesul a fost cauzat de o acţiune violentă, atunci solicitaţi intervenţia autorităţilor locale de poliţie pentru investigarea cazului; efectuarea investigaţiilor poate întârzia procedura de transport a corpului neînsufleţit în România."Transportul corpului neînsufleţitAcest transport se poate face numai în condiţiile prevăzute de legislaţia naţională a ţării respective şi în conformitate cu regulile internaţionale aplicabile. "Personalul consular vă poate oferi detalii în legătură cu această procedură şi vă poate facilita contactul cu casele funerare care asigură transportul în România. Pentru transportul internaţional al corpurilor neînsufleţite este necesar paşaportul mortuar, care se eliberează de ambasadele sau consulatele României. Pentru transportul urnelor cu cenuşă nu este necesar paşaport mortuar". Personalul consular al României poate înregistra decesul la ambasadă sau consulat şi poate elibera un certificat de deces românesc (pe baza certificatului de deces emis de autorităţile locale şi a altor documente prevăzute de legislaţia română). Consulatul poate oferi informaţii privind procedurile care trebuie urmate în caz de deces, precum şi coordonate de contact ale caselor funerare care se ocupă de incinerare sau de îmbălsămarea şi transportul corpului neînsufleţit. Tot de aici se eliberează şi paşaportul mortuar necesar transportului internaţional al corpului neînsufleţit.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now