Jump to content

Reuşita italiană a Alinei Condrache


dcp100168

Recommended Posts

Reusita Alinei Condrache in domeniul restaurarii de bunuri culturale in Italia

Alina Condrache, 51 de ani, originara din satul Umbraresti (judetul Galati), a venit în Italia în anul 2000, dupa ce a obtinut o oferta de munca. Se numara printre putinele persoane care au ajuns pe teritoriul unei tari occidentale cu studiile superioare din România deja recunoscute. Dificultatea obtinerii tuturor documentelor necesare pentru a-si putea practica meseria a fost cu atât mai mare cu cât domeniul în care profeseaza, restaurarea, presupune o mare responsabilitate caci se intra în contact direct cu obiecte care au valoare de patrimoniu.

"Sunt constienta ca daca nu sunt activa nu manânc, nu beau, nu pun benzina în masina"

Prima generatie de români care au preferat sa paraseasca tara si sa munceasca în strainatate a fost cea care a trebuit sa se lase absorbita de domeniul constructiilor întrucât reprezenta garantia locului de munca. Fratele Alinei Condrache lucra pentru o societate italiana de constructii ca simplu manovrator, descoperind mai târziu ca aceasta munca are foarte multe puncte în comun cu profesia de restaurator. Pentru orice tip de constructie, indiferent de vechime, se apeleaza prima data la o firma de constructii pentru a realiza consolidarea, restaurarea intervenind într-o faza succesiva. Patronul firmei si-a manifestat intentia de a diversifica tipologia contractului cuprinzând si munca de restaurator, domeniu în care, însa, nu avea experienta. ~n urma unei banale discutii, Alina Condrache a devenit o posibila solutie a problemei, câstigând de la bun început încredere, caci pentru patron vârsta de 40 de ani era sinonima cu experienta profesionala. Pentru a rezolva problemele birocratice legate de obtinerea vizei de munca au fost necesari doi ani.

Pasiunea din copilarie pentru arta

În copilarie, Alina Condrache nu iubea papusile asa cum faceau fetitele de vârsta ei, din contra, facea tot posibilul sa le strice si sa le arunce. Prefera sa îsi însoteasca tatal în atelierul de sudura unde acesta deseori lasa frâu liber imaginatiei construind diverse obiecte decorative din fier. Astfel, de mica a fost familiarizata cu dalta si ciocanul. O alta forma de joaca era construirea figurinelor din lut. Îsi aminteste ca în acea vreme nu se gasea plastilina. "Întotdeauna am avut placerea sa simt în mâinile mele caldura si rotunjimea formelor pe care încercam sa le fac sa se apropie de realitate: un cap, un umar, o mâna."

La scoala a descoperit ca avea si pasiunea desenului. Se distra inventând culori dupa metode primitive, furând trucurile de la mama si de la bunica pentru a obtine culoarea rosie. Pentru culorile verde si negru a gasit propriile solutii: verdele îl obtinea din frunzele anumitor plante, iar negrul intens din taciunele din soba. Treptat, parintii au devenit constienti de talentul copilului, dar nu au încurajat în mod deosebit cultivarea acestuia, visând pentru unicul copil o cariera în medicina. Confirmarea talentului si încurajarea au venit din partea unui var din Timisoara, absolvent al Facultatii de Arhitectura, un foarte bun desenator pe pânza. A insistat ca verisoara lui sa continue sa deseneze pentru ca avea înclinatie, încurajând-o si facând-o sa înteleaga ca acesta este lucrul esential pentru orice orice tip de arta, talentul urmând a se dezvolta cu timpul.

Perioada liceului la Galati

Un moment cheie în viata profesionala a galatencei a fost examenul de admitere la liceu. Pentru a nu-si dezamagi parintii, a încercat sa promoveze probele de admitere ale Liceului Sanitar din Galati, fiind însa respinsa. A fost mai curând o usurare decât un esec pentru adolescenta de atunci, pentru ca nu se simtea suficient de înzestrata pentru a putea lucra într-un domeniu atât de complex, nu se simtea un supra om asa cum însasi defineste medicii, în special chirurgii. Primii ani de liceu i-a urmat la Alexandru Ioan Cuza din Galati, sectia matematica-fizica, care risca sa fie transformat în liceu agro-industrial. Un alt moment important si decisiv în ceea ce priveste ulteriorul parcurs profesional a fost sustinerea examenului de treapta (a facut parte din prima generatie de elevi care a trebuit sa îl sustina).

A profitat de aceasta situatie si a sustinut examenul la Liceul de Arta din Galati, unde erau 15 locuri pentru arta plastica si sculptura si alte 15 pentru muzica, obtinând locul 6. Profesorii care au ajutat-o sa se pregateasca pentru probele eliminatorii au sfatuit-o sa aleaga specialitatea de sculptura, caci desenele pe care le facea erau mai mult sculpturale, tridimensionale. Practica din perioada vacantelor de vara, care, în perioada comunismului era obligatorie, a ajutat-o pe Alina Condrache sa elimine orice dubiu în ceea ce priveste alegerea facuta pentru a studia arta.

Studentia la Bucuresti

Dupa terminarea liceului a lucrat la Muzeul Istoric din Galati, iar în anul urmator s-a înscris si a fost admisa la prima sectie de restaurare de pe lânga Facultatea de Arhitectura si Design din Bucuresti. Perioada studentiei a fost plina de ocazii de perindare prin toate muzeele importante din tara: Iasi, Sibiu, Brasov si Arad. Lucrarea de licenta cu tematica Istoria si cultura romana între secolele II îCr si secolul VI dCr a fost pregatita în laboratoarele de restaurare din Constanta si a impresionat comisia examinatoare mai ales datorita lucrarilor practice prezentate (un pahar din sticla pe care a trebuit sa îl recompuna din 320 de fragmente, un pinten roman din fier si un vas dacic din ceramica).

Experienta acumulata în România

Dupa obtinerea licentei a fost repartizata la Muzeul de Arheologie din Tecuci, unde a lucrat pentru 11 ani, urmând în fiecare an cursuri de specializare. Printre sapaturile la care a participat îsi aminteste cu foarte mare placere de cele facute la Nicoresti, la cetatea dacica Piroboridava (sapaturi începute înca din anul 1923 de catre Vasile Pârvan), în contextul carora a cunoscut profesorii ieseni Silvia si Dan Teodoru. Dupa experienta tecuceana, Alina Condrache a fost transferata la Muzeul de Arta Contemporana din Galati unde a început si a dus la bun sfârsit munca de organizare a depozitului de obiecte de arta.

Continuarea vietii profesionale în Italia

Contractul de munca obtinut în Italia prevedea resturarea a doua biserici vechi deteriorate din cauza aluncarilor de teren în zona Ancona. ~nceputul a fost greu mai ales din cauza limbii. Dar cum nevoia este mama turor învataturilor, Alina Condrache a început sa comunice, ajutata foarte mult de cunostintele de franceza si latina. Dupa 8 luni contractul s-a terminat si a trebuit sa gaseasca o solutie pentru a reusi sa se întretina. Constienta de faptul ca înca nu era pregatita sa profeseze în domeniul pentru care s-a pregatit o viata întreaga, a început sa lucreze într-un atelier de croitorie, unde a fost nevoita sa ramâna pentru un an si 8 luni. La sfârsit de saptamâna, însa, se ducea într-un atelier de antichitati unde dadea o mâna de ajutor proprietarului. Din dorinta de a reintra în contact cu meseria sa a început colaborarea cu o firma de restaurare din Treviso care o platea mai mult decât indecent (3 euro/ora).

Cu toate acestea, Alina Condrache nu regreta nici un moment alegerea facuta pentru ca este constienta de faptul ca a fost singurul mod în care a putut învata ceva nou si si-a putut pune în evidenta capacitatile profesionale. Legatura cu domeniul restaurarii a fost reluata în urma unei simpatii reciproce nascute pe santierul din Asolo între dumneaei si un tânar restaurator din Belluno. Acesta a pus-o în legatura cu diverse persoane care munceau în domeniu, ajungând sa intre în contact cu membri ai Forumului Superior de Arheologie din regiunea Veneto. În urma unui interviu de aproape doua ore si cu ajutorul unei scrisori de recomandare (tradusa în limba italiana si legalizata) din partea directorului Muzeului de Arta Contemporana din Galati, Alina Condrache a reusit sa atraga asupra sa atentia Forumului. Acest moment a semnat începutul unei colaborari cu "Sovraintendenza" di beni arheologiche di Venezia, Consorzio Arheologico Venezia Nuova (institutii care se ocupa de cercetarile submarine) si cu Facultatea de Arheologie Ca' Foscari care i-a adus respect, încredere în propriile capacitati si, mai ales, independenta economica. Singurele probleme care au ramas înca putin delicate sunt cele legate de redactarea documentelor justificative pentru activitatea pe care o desfasoara. Problema propriu-zisa consta în formularea frazelor din punct de vedere profesional caci trebuie folosita o determinata terminologie. Trebuie sa recunosc ca am gasit foarte multa întelegere din partea acestei institutii. "Probabil ca le sunt simpatica", explica glumind Alina Condrache. Din partea colegilor italieni s-a bucurat de la bun început de respect. Este considerata colega si colaboratoare si nu a simtit niciodata priviri de superioritate atintite asupra-i. A oferit mereu seriozitate si corectitudine si a primit acelasi tratament în schimb.

Altfel de viata

Legatura cu comunitatea româneasca este destul de restrânsa, în primul rând din cauza timpului limitat pe care îl are la dispozitie. Pastreaza legatura cu rudele si prietenii ramasi în România care au venit sa o viziteze si pentru care a facut tot ce i-a stat în puteri pentru a le arata partea frumoasa (cea culturala) a Italiei. Un sfat pe care îl da tuturor celor care traiesc experienta emigratiei este sa se gândeasca de doua ori înainte de a deschide gura pentru ca persoanele de care suntem înconjurati, indiferent de nivelul de pregatire, sunt foarte atente si taxative la acest aspect. ~si aminteste de vorbele unui profesor de limba si literatura româna din perioada liceului cu care apostrofa fetele vorbarete: "Fetita, casca mintea înainte de a casca gura". În România a fost pentru ultima data acum doi ani. A vazut multe schimbari în bine, însa a dezamagit-o câtiva dintre colegii cu care a lucrat pentru ca aveau acelasi ritm de munca foarte lent. "Mi-au dat impresia ca stau în Muzeu ca sa treaca cele 8 ore si asteapta doar sa ajunga la sfârsitul lunii. Nu au în oase aceasta vivacitate cu care suntem obisnuiti aici. Eu sunt constienta ca daca nu sunt activa nu manânc, nu beau, nu pun benzina în masina. Ma alimentez atât cât creierul sa îmi ramâna treaz si pentru asta trebuie sa îi dau hrana necesara. {i nu este suficienta doar cea bagata pe gura."

Refugiul în munca

Italia si posibilitatea practicarii meseriei de restaurator arheologic au însemnat pentru Alina Condrache salvarea. Viata i-a pregatit o surpriza neplacuta si extrem de dura si dureroasa. In sase luni si-a pierdut toata familia: sotul, mama si tatal. Nu îsi imagineaza cum ar fi putut depasi aceasta cumpana într-un alt loc din lume si fara posibilitatea de a face ceea ce a învatat mai bine pe tot parcursul vietii.

http://www.realitateadinitalia.com/arti ... talia.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.