Jump to content

Cinci tineri sunt cercetaţi pentru trafic de droguri


Recommended Posts

Posted

Cinci tineri sunt cercetaţi pentru trafic de droguri

Acţionând pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, politiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, cu sprijinul Serviciului Zonal de Informaţii si Protecţie Internă Galaţi, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila şi sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroul Teritorial Galaţi şi Brăila, au identificat şi destrămat grupul compus din:

1. C.C.N., de 21 ani, din Brăila, fără antecedente penale, student anul IV la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii “Titu Maiorescu” Bucureşti ;

2. F.S.R., de 25 ani, din Brăila, fără ocupaţie, fără antecedente penale ;

3. R.F., de 24 ani, din Brăila, fără antecedente penale, fără ocupaţie ;

4. G.M.I., de 24 ani, din Brăila, fără antecedente penale, fără ocupaţie;

5. L.G.C. de 29 ani, din Brăila, făr antecedente penale, fără ocupaţie.

Tinerii în cauză au comercializat, în perioada noiembrie-decembrie 2008, pe raza mun. Brăila şi Galaţi, comprimate ecstasy contra sumei de 50 ron/buc. Pentru probarea activităţii infracţionale s-a organizat şi realizat prinderea în flagrant a lui F.S.R. şi C.C.N., în timp ce aceştia încercau să comercializeze 3 gr rezină de cannabis şi comprimate ecstasy cu logo-ul No 1. De asemenea, s-au efectuat 5 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Brăila, ridicându-se în vederea confiscării 1894 comprimate ecstasy cu logo-ul No 1. Din cercetări a rezultat că drogurile au fost aduse în noiembrie 2008 din Olanda de către L.G.C. şi R.F., pentru a fi distribuite pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi.

La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, Tribunalul Brăila a emis mandate de arestare preventivă împotriva lui C.C.N., F.S.R., aceştia fiind încarceraţi. Împotriva lui L.G.C. şi R.F. s-au emis mandate de arestare preventivă în lipsă întrucât se sustrag urmăririi penale, cei doi fiind daţi în urmărire generală la sfârşitul lunii ianuarie 2009, iar G.M.I. este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri, prev. şi ped. de art. 2 alin. 2 şi art. 4 din Legea 143/2000 şi sancţionată cu închisoare de la 10 la 20 ani.

http://gl.politiaromana.ro/index.php?ac ... iu&id=1917

Posted

Unirea Galaţi - Brăila, făcută de traficanţi

Megalopolisul drogurilor

O reţea de traficanţi de stupefiante formată din cinci tineri brăileni a fost descoperită şi anihilată de către poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi. Doi din cei cinci membri ai reţelei au fost prinşi în timp ce încercau să plaseze pe piaţă rezină de canabis şi mai multe comprimate de ecstasy cu logo-ul No.1, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Galaţi. Alţi doi indivizi (George Cristian Lupu şi Florin Roman – foto) sunt daţi în urmărire generală, iar o persoană este cercetată în libertate.

„No.1” nu mai este ce-a fost…

„În urma cercetărilor iniţiale făcute şi a unor acţiuni specifice au fost identificaţi C.C.N., de 21 de ani, student în anul al IV-lea la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, din Bucureşti, F.S., de 25 de ani, F.R., de 24 de ani, fără ocupaţie şi G.M.I., de 24 de ani, fără ocupaţie, toţi cu domiciliul în Brăila şi fără antecedente. Despre ei aveam informaţii că în perioada noiembrie - decembrie 2008 ar fi comercializat în Galaţi şi Brăila mai multe comprimate de ecstasy contra sumei de 50 de lei pastila.

Doi dintre ei au fost prinşi în flagrant (vezi VIDEO) în timp ce încercau să vândă 3 grame rezină de cannabis şi comprimate ecstasy cu logo-ul “No.1”. În acelaşi timp s-au făcut şi cinci percheziţii domiciliare la locuinţele celor implicaţi şi au fost confiscate 1894 de comprimate ecstasy ce aveau imprimat logo-ul No.1”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Galaţi. Potrivit aceleiaşi surse, în urma acestei acţiuni a fost identificată şi o a cincea persoană ce făcea parte din grup.

Cine cumpără şi unde

Cercetările au arătat că drogurile au fost aduse în noiembrie 2008 din Olanda de către G.C.L. şi R.F., pentru a fi distribuite pe raza municipiilor Brăila şi Galaţi. La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T., Tribunalul Brăila a dispus arestarea a doi dintre membri grupului (Casinato Cătălin N. şi Florin S.), aceştia fiind încarceraţi. Alţi doi (George-Cristian Lupu şi Florin Roman) au primit mandate de arestare în lipsă (deoarece se sustrag urmăririi penale), iar G.M.I. este cercetat în libertate pentru consum şi trafic de droguri, infracţiuni sancţionate cu închisoare de la 10 la 20 ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Galaţi, în anul 2008 cele mai frecvent folosite droguri în oraşul nostru au fost ecstasy, haşiş, cannabis, cocaina rămânând în zona “drogurilor pentru VIP-uri” (din cauza preţului mare - 100 de euro, praful alb fiind inaccesibil majorităţii consumatorilor de substanţe interzise).

Din punct de vedere al vârstei consumatorilor - cel mai adesea aceştia sunt persoane între 18 şi 35 de ani. Drogurile se comercializează şi se consumă - de regulă - în discoteci, cluburi sau la domiciliu.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mega ... VIDEO.html

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.