Jump to content

Un copil de opt luni a murit, după ce tatăl său l-a bătut


Recommended Posts

Posted

Un copil de opt luni a murit, după ce tatăl său l-a bătut pentru că plângea

Un copil de opt luni a murit, la Galaţi, duminică dimineaţă, după ce tatăl său, în vârstă de 50 de ani, l-a lovit cu palmele peste cap, pentru că plângea, copilul fiind crescut de tatăl său deoarece mama este plecată la muncă în străinătate, transmite corespondentul MEDIAFAX. Incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 8.00. La aproximativ o oră după ce şi-a lovit copilul, bărbatul a solicitat intervenţia Ambulanţei. "În această dimineaţă, am primit apelul unui bărbat care ne-a spus că şi-a agresat copilul şi că acum acesta nu mai mişcă. Ne-am deplasat la faţa locului şi am constatat că este vorba despre un băiat de numai opt luni care decedase cu aproximativ o oră în urmă. Micuţul prezenta mai multe leziuni grave la nivelul capului. Tatăl copilului respectiv ne-a spus că micuţul plângea şi că l-a bătut", a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Potrivit sursei citate, din declaraţiile bărbatului, reiese că acesta îşi îngrijea de unul singur copilul, mama micuţului fiind plecată la muncă în străinătate. Potrivit aceleiaşi surse, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care a început cercetările în acest caz. "Tatăl copilului a mărturisit că nu se putea odihni din cauza plânsetelor copilului şi că i-ar fi dat două palme. În acest moment, nu ne putem pronunţa dacă micuţul a decedat ca urmare a loviturilor primite sau din cauze patologice. Aşteptăm răspunsul medicului legist, iar în această cauză cercetările vor continua", a declarat Cristna Tatulici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

Posted

Şocant!

A murit după câteva palme ”părinteşti”

* Un copil de 8 luni din Galaţi a murit după ce tatăl său, deranjat de ţipetele micuţului, l-a bătut crunt. Imediat după incident, bărbatul a sunat la ambulanţă şi a declarat ceea ce s-a întâmplat. Personalul medical nu a putut decât să constate decesul.

Totul s-a întâmplat, ieri dimineaţă, în jurul orei 5, când Doru, tatăl unui bebeluş de doar 8 luni, s-a trezit supărat din cauza gălăgiei făcute de micuţul Claudiu. Nervos că nu a putut să îşi ducă somnul la capăt, bărbatul l-a luat bine la bătaie pe copil până a văzut că nu mai mişcă. Speriat de ce a făcut, bărbatul a sunat la ambulanţă, din păcate, fără niciun folos. "În jurul orei 7.00 am primit un telefon prin care bărbatul ne spunea că bănuieşte că şi-a omorât copilul. Personalul medical ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesul. Copilul era mort de aproximativ două ore", a declarat dr. Mihai Polinschi, director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Vecinii, şocaţi, spun că bărbatul este sărac şi stă cu chirie în apartament, însă niciodată nu a făcut scandal. "A avut multe probleme el. A fost părăsit de nevastă, care a plecat în Italia. Stă cu chirie alături de proprietarul apartamentului şi fiul lui. Eu, ca femeie, nu mi-aş lăsa copilul singur cu trei bărbaţi în casă. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat", a declarat Fănica Drăghici, vecină. Cei care îl cunoşteau însă mai bine spun că despărţirea sa de soţie a avut repercursiuni grave asupra comportamentului său. "De mult timp încoace nu ştiu dacă e seară în care să nu vină să îşi cumpere băutură. Chiar aseară (n.r. alaltăseară) şi-a cumpărat un bidon de bere", ne-a declarat Tudora Basalic, vânzător la magazinul din vecinătatea blocului în care locuieşte bărbatul. Poliţia a început deja o anchetă în acest caz, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea 20 de ani după gratii. "Copilul prezenta multiple leziuni la nivelul capului, a feţei. Avea semne peste tot, mai puţin pe obrazul stâng. Nu ştim încă dacă a murit din cauza loviturilor", a declarat comisarul-şef Ştefan Căpătan, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=5

"Cred că mi-am omorât copilul..."

Anunţul tulburător a fost făcut duminică dimineaţă la ora 9 şi 17 minute pe numărul de urgenţă 112. Dispecera, şocată de ce auzea, a retransmis anunţul către ambulanţă şi poliţie. O salvare şi un echipaj al poliţiei au ajuns la locul faptei. Cel care îi chemase, Doru Florea, tatăl copilului, părea că plânge. Înăuntru, bebeluşul de 8 luni zăcea fără suflare. "Dimineaţa am primit un apel de urgenţă, prin 112, în care un bărbat spunea - relatez - crede că şi-a omorât copilul. S-a deplasat imediat echipajul de urgenţă cu medicul de gardă şi au avut parte de o privelişte teribilă, cum rareori vedem chiar noi: un copil de opt luni, un băieţel, în pat, cu multiple leziuni pe tot capul, numai obrazul drept nu avea vânătăi, decedat, era rece. Din relatările tatălui, se pare că micuţul plângea, l-a deranjat şi l-a bătut ca să tacă", a declarat dr. Mihail Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanţă Galaţi.

Claudis Istoverde - aşa se numea copilul omorât cel mai probabil în bătaie - fusese lăsat în grija tatălui său de mama plecată să muncească în Italia. Nu se ştie de ce mama a apelat la bărbat, de vreme ce toată lumea din zonă îl cunoaşte a fi irascibil şi cam atras de pahar. El a fost preluat sub escorta poliţiei de la locul faptei. "În această dimineaţă a fost găsit cadavrul unui băieţel de 8 luni. La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care l-au condus la sediul poliţiei pe tatăl băiatului, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei morţii", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, scms. Cristina Tatulici.

Medicii legişti i-au făcut necropsia bebeluşului. Bănuielile anchetatorilor s-au adeverit, în sensul că micuţul a murit din cauza multiplelor lovituri aplicate. "Copilul are mai multe leziuni la nivelul capului, produse prin lovire cu corp dur", a confirmat cms. Ştefan Căpătan, şef Serviciul Investigaţii Criminale, după ce a ascultat expunerea medicilor legişti. Vecinii bărbatului sunt extrem de afectaţi de cele auzite. Nu le vine să creadă că o fiinţă fără apărare a fost aşa chinuită, chiar de cel care trebuia să o protejeze, propriul tată. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă să stea după gratii până la 25 de ani.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3

Posted

Bărbatul acuzat că şi-a omorât în bătaie copilul de opt luni a fost arestat

Bărbatul din Galaţi acuzat că şi-a ucis copilul în vârstă de opt luni, pe care l-a bătut din cauză că plângea, a fost arestat preventiv, luni, pentru 29 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX. Decizia a fost luată de către magistraţii Tribunalului Galaţi. "Pe numele lui Florea Teodor a fost emis un mandat de arestare pentru 29 de zile pentru acuzaţia de omor calificat. Pedeapsa pe care o riscă tatăl acuzat că şi-a ucis propriul copil, în vârstă de numai opt luni, este de închisoare între 15 şi 25 de ani", a declarat, luni, Carmen Sandu, preşedintele Tribunalului Galaţi. Bărbatul este acuzat că şi-a lovit de mai multe ori copilul, în vârstă de opt luni, provocându-i acestuia leziuni grave la cap. Incidentul s-a produs duminică, iar la aproximativ o oră după ce şi-a lovit bebeluşul bărbatul a solicitat intervenţia ambulanţei.

Posted

Anchetă şi asupra mamei copilului ucis de tată

Mama copilului ucis de tată duminica trecută crede că, în momentul comiterii faptei, bărbatul era nervos că nu mai avea bani de ţigări, deoarece îi cumpărase băiatului lapte şi ea întârziase să îi trimită bani din Italia. Femeia mai are un copil de 5 ani, din altă relaţie, lăsat tot în grija tatălui. Ea a intrat acum în vizorul Protecţiei Copilului, care verifică modul în care îl supraveghea pe celălalt copil.

Corpul neînsufleţit al lui Claudiu Istoverde, copilul de 8 luni omorât în bătaie de propriul tată, a fost ridicat ieri de la Morga Spitalului de Urgenţă. Mama copilului, Florentina Istoverde, de 23 de ani, a ajuns la Galaţi, din Italia, pentru a-şi îngropa băiatul. Femeia povesteşte că a plecat de pe 15 ianuarie în Italia, unde îngrijea o bătrână, şi trimetea săptămânal câte 250 de euro lui Doru Florea, tatăl copilului şi cel cu care se înţelesese să aibă grijă de minor. A plecat la îndemnul bărbatului, pentru a face rost de bani din care să îşi ia o casă şi să nu mai stea cu chirie. Ieri autorităţile au aflat că femeia mai are un copil, un băiat de 5 ani, din altă relaţie. Acesta este lăsat tot în grija tatălui şi a bunicii paterne, care stau în comuna Băleni. În momentul în care s-a aflat de existenţa celui de al doilea copil, asistenţii sociali gălăţeni - care, oricum, aveau serioase rezerve asupra calităţilor de mamă ale femeii - au declanşat o anchetă de urgenţă.

"Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a început de urgenţă o anchetă în acest caz, aflând de existenţa celui de-al doilea copil. Asta deoarece există serioase suspiciuni vizavi de abilităţile materne ale femeii care a şi plecat, lăsând fără supraveghere proprie copilul de 8 luni, cel care a murit. Vom vedea acum în ce măsură este supravegheat şi de mamă cel de-al doilea copil", a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi, Tania Calcan.

"Îl iubea, dar era nervos că nu avea ţigări"

Spunea Florentina Istoverde despre Doru Florea, bărbatul care i-a bătut copilul până ce acesta a murit. "Nu m-a lovit niciodată cât am fost cu el, nu a dat nici în copil. Nu înţeleg cum de s-a putut întâmpla aşa ceva. Bănuiesc că a făcut asta la nervi. Întârziasem să îi trimit banii şi am vorbit vineri seară cu el ca să îi spun că o să îi dau banii luni. Era nervos, spunea că nu mai are bani de ţigări că a luat lapte şi pampers pentru băiat", a mai declarat Florentina Istoverde. Femeia are de gând să îşi ia de la fostul concubin celălalt copil, cel de 5 ani, ca să stea mereu cu ea. Ea a mai spus că speră ca Doru Florea să putrezească în puşcărie. Claudiu Istoverde va fi îngropat mâine la Moscu, în comuna natală a mamei.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=4

  • 3 weeks later...
Posted

Tatăl care şi-a ucis în bătaie bebeluşul, la judecată

Teodor Florea, tatăl care şi-a omorât în bătaie bebeluşul, a fost trimis în judecată pentru omor calificat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au reţinut că loviturile date de bărbat copilului au dus la moartea acestuia. "Băieţelul în vârstă de şapte luni a primit lovituri în cap şi peste faţă. Teodor Florea i-a cauzat copilului un traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă craniană şi hemoragie meningee, leziuni care au condus la moartea victimei", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, procurorul Sorin Leau. Potrivit rechizitoriului, Teodor Florea a declarat că totul s-a întâmplat din cauza stării nervoase în care se afla. Băieţelul a plâns toată noaptea, motiv pentru care în jurul orei 7.30, Teodor, de nervi şi de nesomn, l-a lovit în neştire pe micuţ în speranţa că acesta o să tacă. Când a realizat ce a făcut a încercat să-l readucă în simţiri, stropindu-l cu apă, după care a realizat că este inutil şi a chemat salvarea. Fapta s-a petrecut pe 22 februarie, în ziua imediat următoare Teodor Florea fiind arestat preventiv de către magistraţii Tribunalului. Din rechizitoriu mai reiese că Florea a lucrat până în ianuarie 2009, asta pentru că atunci a plecat mama copilului să muncească în străinătate, iar el a rămas să aibă grijă de bebeluş. Bărbatul a mărturisit că, deşi avea obiceiul să mai bea, în acea seară nu a consumat absolut nimic, probele recoltate de anchetatori dovedind acest lucru, astfel, că mărturia bărbatului prin care acesta a pus totul pe seama stării de nervozitate stă în picioare. Teodor Florea nu are antecedente penale, are zece clase, a lucrat până în ianuarie 2009, când mama copilului său a decis să plece în Italia la muncă. Din datele reţinute de procurori în rechizitoriu reiese că trăia în concubinaj cu Florentina Istoverde. În ianuarie 2009 s-au mutat cu chirie în Micro 40, iar după două săptămâni femeia a plecat la muncă, lăsându-l să aibă grijă de bebeluş. Pentru că şi-a omorât în bătaie bebeluşul, Florea riscă să primească până în 25 de ani de închisoare.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=5

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.