Jump to content

Parcuri eoliene în judeţul Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

  • 2 months later...

A fost finalizată prima eoliană din judeţul Galaţi

Prima eoliană din judeţul Galaţi, construită la ieşirea din Galaţi spre comuna Vânători, poate fi dată în funcţie peste o lună. Investiţia aparţine firmei Romstal şi a costat peste 250.000 de euro. „Este primul proiect de acest gen atât pentru Galaţi, cât şi pentru firma noastră. Totul a pornit de la o idee a acţionarului principal, Enrico Perini. Încă nu ştim costul exact al investiţiei, pentru că trebuie să mai racordăm centrala la reţeaua electrică. Dar ce pot să vă spun este că investiţia se va amortiza în zece ani. Credem că într-o lună va fi pusă în funcţiune”, ne-a declarat Teodor Ioan Marin, de la Departamentul Investiţii al Romstal.

Construcţia unei centrale eoliene, cu o înălţime de 30 de metri, porneşte de la 250.000 de euro. Centrala de la Galaţi are o înălţime cât un bloc cu 9 etaje şi poate atinge o putere de producţie anuală de până la 500 megawaţi. „Toată electricitatea pe care o creează este introdusă în reţeaua naţională şi va acoperi probleme create de căderile dese de curent din zonă”, ne-a explicat şi Vladimir Evtodiev, directorul firmei de construcţii care a montat centrala.

Conform statisticilor, viteza medie anuală a vântului în zona unde a fost montat centrala ecologică este de şase metri pe secundă. „Ştiu că mai sunt astfel de idei, în localităţile Vârlezi, Bereşti-Meria. Astfel de unităţi sunt perfect ecologice. Singura problemă este să nu fie pe culoarele de zbor ale păsărilor”, ne-a declarat Mihai Turcu, directorul Gărzii de Mediu din Galaţi.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... ul-Galati/

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Electrica va începe anul viitor lucrările de construcţie-montaj la primul său proiect pe eolian

Furnizorul şi distribuitorul de energie electrică Electrica va începe anul viitor lucrările de construcţie-montaj la primul său proiect de producţie electricitate din surse regenerabile cu o capacitate de 50MW. "Pe eolian, avem trei proiecte de câte 50MW fiecare, în diverse stadii de dezvoltare, două în judeţul Constanţa şi unul în judeţul Galaţi. Fiecare dintre aceste proiecte necesită o investiţie de câte circa 100 milioane euro, potrivit estimărilor noastre de acum. Unul este în asociere cu o companie, iar celelalte două le facem singuri", a declarat miercuri într-un interviu pentru agenţia NewsIn directorul general al Electrica, Ioan Folescu. Acesta a precizat că proiectul din comuna Chirnogeni, judeţul Constanţa, este cel mai avansat. Acesta se va întinde pe 100 hectare şi în luna martie 2010 se încheie studiul de fezabilitate pentru el. Cel de-al doilea proiect din judeţul Constanţa, din comuna Săcele, este în asociere cu Holrom, care deţine terenul ce depăşeşte 100 hectare. Potrivit participaţiei orientative, Electrica va avea 55% din acest proiect, iar Holrom 45%. Pentru acest proiect, studiul de fezabilitate urmează să fie finalizat în luna noiembrie acest an, a spus Ioan Folescu. Cel de-al treilea proiect pe eolian se află în comuna Frumuşiţa din judeţul Galaţi. Acesta se va întinde pe 75 hectare, iar în prezent se fac măsurătorile de vânt, măsurători pentru care stâlpul a fost montat în urmă cu un an. Pentru acest proiect, în prezent se desfăşoară un studiu de pre-fezabilitate, care va fi gata în noiembrie. Directorul general al Electrica a mai spus totodată că anul viitor va lansa şi licitaţia pentru turbinele eoliene necesare acestor proiecte.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Romstal investeşte în ferme de vânt

Romstal vrea să construiască în zona Constanţa, unde deţine câteva mii de hectare de teren, un parc eolian de 30-50 MW, vânzările de energie urmând să genereze un sfert din vânzările grupului. „Producţia de energie regenerabilă este un domeniu de viitor, care pe termen mediu şi lung va asigura un venit rezonabil. în zece ani am dori să reprezinte 20-25% din veniturile grupului", a declarat Enrico Perini, acţionarul majoritar al grupului, citat de Mediafax.

Grupul a iniţiat un proiect pilot de 300 kw la Galaţi, care va intra în funcţiune peste 2-3 luni şi a necesitat o investiţie de 350.000 de euro, şi în prezent aşteaptă autorizaţiile pentru parcul eolian din judeţul Constanţa. „Proiectul de la Constanţa, pe lângă cele 7-8 milioane de euro cheltuite deja pentru achiziţionarea terenului, va necesita în total circa zece milioane de euro pentru turbinele eoliene şi va avea 6-7 MW instalaţi", a spus omul de afaceri.

http://www.jurnalul.ro/stire-economic/r ... 27494.html

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

O companie bitanică vrea să cumpere un constructor român de parcuri eoliene

Compania britanică Abraxus Investments vrea să achiziţioneze firma românească Bridgeconstruct, care intenţionează să construiască un parc eolian în judeţul Galaţi, printr-o tranzacţie de peste 1,5 milioane euro finanţată parţial printr-o emisiune de acţiuni de 680.000 de euro. "Compania intenţionează să strângă 0,61 de milioane de lire sterline (circa 680.000 de euro) prin emiterea şi plasarea a 61 de milioane de acţiuni ordinare, la preţul de 1 pence pe titlu. Fondurile sunt folosite pentru achiziţionarea Bridgeconstruct şi acoperirea necesarului de capital al companiei pentru următoarele 12 luni", se arată într-un comunicat al Abraxus Investments.

Bridgeconstruct intenţinează să construiască un parc eolian în comuna Cudalbi, din judeţul Galaţi, cu o capacitate de 10 MW, şi are posibilitatea dezvoltării de alte proiecte în acelaşi domeniu.

Link to comment
Share on other sites

Eolienele cuceresc Galaţiul

* Cele 16 parcuri din județul Galați vor avea o putere instalată de 1.400 MW, echivalentul a două grupuri de la Centrala de la Cernavodă

"Acest potențial eolian este aproape incredibil. Solicitările sunt în diferite stadii, unele având deja aprobarea pentru descărcarea în rețeaua națională."

Petru Lificiu

Preşedintele ANRE

Parcurile eoliene din unele comune gălăţene se apro­pie de momentul trecerii din faza de proiect în aceea a începerii construcţiilor. Parcurile de la Cudalbi, Pechea şi Vârlezi se află în etapa obţinerii avizelor de mediu pentru construirea instalaţiilor de descărcare prin care sunt racordate la sistemul energetic naţional. La Cudalbi, urmează să fie construit SC Bridgeconstruct SRL Iaşi un parc cu 5 turbine eoliene, cu o putere instalată de 10 MW. La Pechea şi Vârlezi vor fi construite două parcuri cu câte 3 turbine fiecare şi puteri instalate de 6 MW. La Pechea, constructorul este Dan Holding MGM SRL Iaşi, iar la Vârlezi firma constructoare este Eol Energy Moldova SRL Satu Mare. În judeţul Galaţi, sunt 16 pro­iecte de parcuri eoliene aflate în diferite faze de obţinere de aprobare a studiilor şi de obţinere a avizelor. Cele mai mari sunt cele două parcuri de la Bereşti Meria, cu un total de 60 turbine de 2 MW. Parcurile de la Smulţi, Corni, Băleni, Folteşti şi Fru­muşiţa au deja avizul de racordare la reţeaua naţională. Altele, de la Independenţa, Piscu, Tudor Vladimirescu, Slobozia Conachi, Pechea, Griviţa, Cudalbi, Bereşti Meria şi Tecuci, au depăşit etapa de studii de soluţii avizate în faza a doua. În total, ar fi vorba de o putere instalată de 1.230 MW, dar, potrivit preşedintelului ANRE, Petru Lificiu, potenţialul este de 1.400 MW, adică echivalentul energiei produse de două din grupurile centralei de la Cernavodă.

http://www1.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/eolienele-cuceresc-galatiul-181167.html

Edited by AndreiM
Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Capacităţi eoliene instalate de 405 MW la Galaţi

* Contracte de racordare pentru 240 MW

Proiecte de peste 2.600 MW au contracte de racordare la reţea încheiate. Dobrogea conduce detaşat, dar sunt judeţe din Moldova şi Banat, precum Galaţi sau Caraş-Severin, care vin din urmă. Aflată în centrul atenţiei, Dobrogea rămâne în topul preferinţelor când vine vorba despre investiţii în eoliene, însă Moldova vine puternic din urmă. Capacitatea totală avizată pentru a fi racordată la reţea în această regiune a ajuns la 1.450 de MW, ceea ce înseamnă o putere echivalentă a două reactoare de la Cernavodă. Dacă judecăm după avizele tehnice de racordare la reţea acordate de Transelectrica, Vaslui, Iaşi şi Galaţi sunt punctele de pe harta Moldovei cele mai căutate de investitori. În aceste judeţe, capacităţile instalate ar urma să depăşească 475 MW, 420 MW, respectiv 405 MW. Proiecte mai avansate sunt puţine, însă, aici. Dintre cele trei, Galaţi conduce detaşat, având deja contracte de racordare pentru 240 MW eoliene. O explicaţie este şi cooperarea bună a investitorilor cu autorităţile. Chiar şi aşa, aceste proiecte mai au multe avize de obţinut.

La finele lunii martie, proiecte de peste 2.627 MW aveau contracte de racordare la reţea semnate, cea mai mare parte în Dobrogea. În plus, mai sunt avize pentru alţi aproape 5.000 MW.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/care-sunt-cele-mai-vanate-zone-pentru-morile-de-vant-893326.html

Link to comment
Share on other sites

Parcul eolian de la Frumuşiţa, gata în 2011

Primul parc eolian de 50 MW pe care furnizorul si distribuitorul de electricitate Electrica SA si-l construieste in zona Chirnogeni din judetul Constanta va fi pus in functiune la jumatatea anului viitor, iar lunile urmatoare compania va demara licitatia pentru achizitia turbinelor necesare. "Conform graficului de lucrari, punerea in functiune a celui mai avansat dintre cele trei proiecte, cel din zona Chirnogeni, judetul Constanta, este preconizata la jumatatea anului 2011. Pentru celelalte doua parcuri, de la Frumusita (judetul Galati) si Sacele (judetul Constanta), punerea in functiune este preconizata pentru inceputul anului 2012", spun reprezentantii Electrica SA. De asemenea, reprezentantii Electrica mai spun ca licitatia pentru achizitia turbinelor necesare proiectelor de la Frumusita si Sacele vor avea loc in primul semestru al anului viitor. Fiecare din cele trei parcuri vor avea o putere instalata de 50 MW. In prezent, proiectele se afla in etapa realizarii studiilor de fezabilitate si a obtinerii avizelor si autorizatiilor necesare.

http://www.ziare.com/mediu/electricitate/primul-parc-eolian-de-50-mw-al-electrica-la-constanta-gata-in-2011-1012949

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Studiu de impact al eolienelor asupra mediului

Ministerul Mediului vrea să tranşeze rapid conflictul dintre ecologişti şi oamenii de afaceri privind construirea de parcuri eoliene. Ministrul Laszlo Borbely a declarat că "la solicitarea Uniunii Europene vom realiza un studiu de impact de mediu al turbinelor eoliene ce se amplasează, în număr tot mai mare, în sud-estul ţării. Pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi vom realiza un studiu privind impactul asupra mediului sălbatic, în special asupra păsărilor migratoare, produs de instalaţiile eoliene. Studiul va fi finanţat din bugetul Ministerului Mediului şi realizat sub supravegherea de specialiştii ministerului. Am luat această decizie la solicitarea UE pentru a pune capăt conflictului dintre cei care investesc şi organizaţiile neguvernamentale ale ecologiştilor, care reclamă afectarea habitatelor cu aceste investiţii majore". Misnistrul Borbely a mai declarat că această decizie a fost luată în urma declanşării de către Comisia Europeană (CE) a procedurii de infringement împotriva României privind investiţiile realizate pe plaja Sulina.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea a acordat, până acum, aviz şi autorizaţie de mediu pentru 70 de parcuri eoliene, care vor însuma 1.703 turbine. 37 din parcuri sunt amplasate în arii ecologice cunoscute sub numele de situri Natura 2000.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/ue-ne-cere-vigilenta-la-eoliene-187362.html

Link to comment
Share on other sites

Compania germană PNE Wind vrea să dezvolte proiecte eoliene la Galaţi

Compania germană PNE Wind va dezvolta patru parcuri eoliene în România, în valoare totală de 622 milioane de euro, primul proiect urmând să fie finalizat anul viitor, a declarat directorul general al PNE Wind România, Daniela Dinescu. Cele patru proiecte totalizează 366 MW, care vor fi instalaţi în mai multe regiuni ale ţării. Investiţia totală în aceste proiecte se ridică la 622 milioane euro. Pentru aceste investiţii, PNE Wind România şi-a asigurat deja o suprafaţă de 326 hectare în mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Banat şi Transilvania. PNE Wind România intenţionează să cumpere şi alte terenuri în România, în Bucureşti, Constanţa, Galaţi şi Mangalia.

Compania germană PNE Wind, listată la bursa din Frankfurt, a construit 92 de parcuri eoliene în mai maulte ţări, cu o capacitate totală instalată de 770 MW.

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Lichitaţia pentru turbinele de la Frumuşiţa, în trimestrul IV

Electrica SA va dezvolta două parcuri eoliene, unul în judeţul Constanţa, în zona Chirnogeni şi în jud Galaţi la Frumuşiţa, ficare având o capaciate de 500 MW. "Investiţiile în parcul de la Chirnogeni se ridică la 87 milioane euro, bani ce vor fi asiguraţi în proporţie de 50-50% din surse proprii şi printr-un împrumut", a declarat, ieri, Marian Geantă, director dezvoltare Electrica SA. Potrivit acestuia, marţea viitoare, parcul de la Chirnogeni va primi avizul de dezvoltare după care urmează să se stabilească data licitaţiei pentru turbinele eoliene.

În cazul parcului de la Frumuşiţa, Electrica SA estimează că licitaţia pentru achiziţia turbinelor va avea loc în trimestrul IV al anului 2010.

http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2010-07-08/Electrica+SA+va+dezvolta+doua+parcuri+eoliene&hl=Galati&tip=toate

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

...

Pana in prezent, cele mai mari contracte de racordare incheiate de Transelectrica, opera­torul national de transport al energiei electrice pentru ferme din estul tarii, sunt cele cu Corni Eolian (70 MW) in comuna Corni, Galati, si Europp Energocons (33 MW) in localitatea Frumusita, Galati.

...

http://www.financiarul.com/articol_49975/italienii-de-la-sorgenia-vor-sa-construiasca--o-ferma-eoliana-in-moldova.html

Link to comment
Share on other sites

Lista proiectelor majore realizate sau anunţate în energie eoliană

1. CEZ (Cehia) - 240 de turbine - capacitate 600 MW (aproape cât un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă) - investiţie totală 1,1 miliarde de euro în Fântânele şi Cocealag (judeţul Constanţa).

2. Iberdrola (Spania) - 1.500 MW - 2 miliarde de euro în 50 de parcuri eoliene.

3. Sorgenia (grupul industrial italian CIR) - capacitate 106 MW, investiţie în Fălciu (Vaslui).

4. Verbund (Austria) - 77 turbine - 150 MW - 300 de milioane de euro investiţie în Casimcea (Tulcea).

5. Martifer (Portugalia) - 20 de turbine - 42 MW - 60 milioane euro în Babadag (judeţul Tulcea)

6. Energias de Portugal a anunţat că va termina în 2010 un parc de 90 MW la Peştera, judeţul Constanţa, şi au în desfăşurare lucrările la un alt parc de 138 MW la Cernavodă.

7. Enel - 446 MW - 670 de milioane de euro în judeţele Constanţa şi Tulcea.

8. Petrom - 45 MW - 67 milioane de euro în Dobrogea.

9. Eoliana (Italia) - 64,8 MW - 85 de milioane de euro în Auşeu şi Borod (Bihor)

10. Bogaris (Spania) - 250 MW - 375 de milioane de euro în Constanţa şi Brăila.

11. RWE (Germania) - 350 MW - 525 de milioane de euro în Tulcea şi Constanţa.

12. Electrica - 100 MW - 150 de milioane de euro în Chirnogeni (Constanţa) şi Frumuşiţa (Galaţi).

http://www.gandul.info/news/lista-proiectelor-majore-realizate-sau-anuntate-in-energie-eoliana-7070190

Link to comment
Share on other sites

Prin '88 am fost trimisi sa facem ceva cu aceste surse (ca proiectanti). !. Am luat STAS-urile de baza - alea cu intensitatea si durata vanturilor minime necesare pentru asemenea investitii. Rezultatul? INEFICIENTA totala! La noi, in judet! Asa ca ar fi bine sa urmarim ce se va face cu suprafetele de pamant cumparate - foarte ieftine la noi - .

Link to comment
Share on other sites

Patronul Asesoft construieşte un parc eolian la Corni

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, care controlează grupul de companii Asesoft cu activităţi în domeniul IT&C, deţine alături de alţi trei investitori compania Corni Eolian care dezvoltă un proiect de 70 MW în judeţul Galaţi. Investiţia pe care Ghiţă o va realiza la Galaţi se numără printre primele 20 de proiecte eoliene ca dimensiune din România care au semnat deja un contract de racordare la reţeaua de energie, potrivit datelor Transelectrica. "Avem mai multe parcuri în afară de cel de 70 MW de la Galaţi. Mai lucrăm la un parc de 30 MW, la două de 70 MW şi la încă două de 100 MW în Constanţa, Tulcea şi Galaţi. Noi am început de acum 5-6 ani să lucrăm în acest domeniu şi am fost primii care au instalat o turbină eoliană în România, cea de la Topolog, care merge şi acum. Ne vom finanţa proiectele prin împrumuturi pentru că nimeni nu vinde bijuteriile bunicii să facă rost de bani", spune Ghiţă. Pentru ridicarea unui parc eolian de 70 MW sunt necesare fon­duri de circa 100 de milioane de euro în cazul în care echipamentele folosite sunt noi.

http://www.zf.ro/companii/energie/patronul-asesoft-in-top-20-dezvoltatori-de-eoliene-din-romania-cu-proiecte-de-340-mw-7143468/

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Lupta cu morile de vânt, varianta eoliană

Privite la început cu neîncredere, apoi drept „afacerea secolului”, parcurile eoliene au fără îndoială potenţialul de a deveni puncte-cheie în producerea de energie. Iar din acest punct de vedere, judeţul Galaţi pare a fi în „zodia vânturilor”, la concurenţă cu judeţele din Dobrogea. La sud de noi, în materie de energie eoliană „jocurile au cam fost făcute”, nu prea mai este de aruncat un ac în astfel de afaceri, ba chiar a ieşit cu „scântei” pe ici, pe colo. Prin urmare, unii dintre potenţialii investitori s-au orientat şi spre judeţul Galaţi.

Asta nu înseamnă că dealurile Covurluiului sau lunca Prutului sunt second-hand. Din evaluările făcute de ANRE, după cum susţinea chiar preşedintele instituţiei, Petre Lificiu, judeţul Galaţi avea potenţialul de a produce energie pe aripile vântului cât două centrale nucleare de la Cernavodă, adică undeva la 1.400 MW. Acest lucru ne-a fost confirmat şi de directorul Electrica Galaţi, Iulian Aramă: „Galaţiul are împreună cu Constanţa, Tulcea, Brăila, cu partea de sud a judeţului Vaslui cel mai mare potenţial eolian din ţară. Strict pe judeţul Galaţi sunt mai multe proiecte în derulare, iar din informaţiile pe care le deţin sunt deja avize de racordare pentru circa 5.000 MW putere instalată”.

Afacerile cu energie eoliană sunt, aparent cel puţin, de tipul win-win, adică din care toată lumea are de câştigat. Investitorul nu numai că produce energie, dar obţine şi câte două aşa-numite certificate verzi pe fiecare megawatt oră produs, certificate pe care le poate tranzacţiona la 30-50 euro pe bursa de profil, valoarea terenului sare chiar şi peste 2.500 - 3.000 euro pe hectar, comunitatea locală beneficiază de venituri suplimentare din taxe şi impozite şi, la o adică, poate chiar negocia un preţ mai mic la utilităţi. Dar teoria ca teoria, practica ne omoară, iar uneori lucrurile par prea frumoase pentru a fi şi uşoare, şi bănoase.

Cine se află în frunte

Comunele cu cel mai mare potenţial eolian din punctul de vedere al dezvoltatorilor sunt Frumuşiţa, Folteşti, Corni, Griviţa, Vârlezi, Cuca, Tg.Bujor şi lista ar putea continua. Electrica se anunţă un jucător important pe piaţa energiei eoliene gălăţene, având în plan dezvoltarea la Frumuşiţa a unui parc eolian de 50 MW. „S-a obţinut avizul tehnic de racordare, dar încă se mai lucrează la proiect, fiind în atenţia departamentului specializat pe care Electrica Bucureşti îl are în materie de energie verde. Cert este că, deocamdată, proiectul de la Fumuşiţa este cel mai amplu anunţat în judeţul Galaţi şi va cuprinde în jur de 20-30 de centrale eoliene, în funcţie de deciziile pe care colegii de la Bucureşti le vor lua în ceea ce priveşte achiziţia echipamentelor”, a precizat directorul Electrica Galaţi. Proiectul de la Frumuşiţa ar putea fi finalizat în cursul anului viitor, dar în stadii avansate se află şi proiectele derulate de Europp Energocons din Prahova şi Eximprod Buzău, ce au obţinut avize de racordare, dar mai au de obţinut avize de la mediu, armată, abia după aceasta urmând să deruleze investiţiile.

Formalităţi cu dureri de cap

Chiar dacă obţinerea vizelor necesare derulării unor proiecte eoliene pare a fi „o simplă formalitate”, în fapt nu este deloc aşa. Dovadă că, din datele furnizate de Electrica Galaţi, în momentul de faţă există doar două centrale eoliene funcţionale în judeţ, una la Scânteieşti şi una la Vânători.

Cea din urmă aparţine companiei Romstal şi a reprezentat un proiect pilot ce a însemnat instalarea unei centrale eoliene de 250 KW, investiţie ce s-a ridicat la peste 250.000 euro. „Acest proiect pilot, iniţiat pentru a vedea cum merge acest gen de investiţii, a fost, dacă vreţi, un proiect-şcoală pentru a identifica în mod clar paşii, greutăţile care pot apărea în derularea unui astfel de proiect”, ne-a declarat Ionuţ Marin, din cadrul Departamentului de Investiţii al companiei Romstal.

Din păcate, pe parcursul acestui experiment au ieşit la iveală mai mult dezavantajele decât avantajele derulării unui astfel de proiect. „Principalul dezavantaj este acela că, în general, astfel de proiecte sunt noi, nu numai pentru investitorii din ţară, ci şi pentru autorităţile implicate în obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, unele dintre ele neştiind ce este de făcut. Obţii un aviz, te duci cu el în altă parte, acolo constaţi că nu cuprinde tot ce trebuie şi o iei de la capăt, după care constaţi că au mai apărut nişte condiţii şi tot aşa. A trebuit să obţinem de două sau chiar de patru ori acelaşi aviz. Într-o anumită privinţă, cu acest proiect eolian chiar că am avut deseori sentimentul că ne luptăm cu morile de vânt…”, ne-a mărturisit reprezentantul Romstal. Şi iată cum un vis frumos începe să dea o grămadă de dureri de cap. În august 2009, când Romstal a început montajul centralei de la Vânători, se spera că în două, trei luni eoliana să intre în circuitul energetic. În ultimele 14 luni, două luni a durat lucrul efectiv la instalarea centralei, iar restul a însemnat birocraţie pentru obţinerea de noi şi noi hârtii. „În prezent, centrala este funcţională, dar merge în gol până la obţinerea tuturor avizelor necesare. Sperăm ca în două luni totul să fie finalizat şi chiar să producem energie electrică…. Dorinţa noastră este de a extinde acest gen de investiţii, dar desigur asta nu depinde numai de noi. Aşteptăm să ne convingem că autorităţile au învăţat câte ceva şi abia apoi vom mai vedea…”, ne-a mai declarat reprezentantul companiei.

Mai trebuie precizat că nu este suficient să produci energie, trebuie să ai şi unde „să o verşi” în sistemul energetic. Iar, în prezent, o eventuală îmbunătăţire a capacităţilor de distribuţie şi transport este asigurată de investitor pe cheltuiala proprie. Se speră, într-un viitor destul de incert, la o finanţare guvernamentală pentru îmbunătăţirea infrastructurii şi încurajarea investiţiilor în producerea de energie verde. Deocamdată, vântul bate frunza-n codru. Desigur, acest lucru nu foloseşte prea mult nimănui.

http://www.viata-libera.ro/articol-Lupta_cu_morile_de_vant_varianta_eoliana_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Un parc eolian ce urma să fie realizat la Smulţi a fost blocat de taxele uriaşe

Investiţia din comuna Smulţi ar putea asigura energie electrică ieftină pentru mai multe localităţi. Oameni de afaceri din Danemarca au rămas sideraţi la auzul veştii că trebuie să plătească circa 9.500 de euro pentru scoaterea din circuitul agricol a unui hectar de teren.

Facilităţile pe care le asigură statul pentru punerea în practică a unor investiţii cu fonduri europene, în special în pentru producerea de „energie verde", se dovedesc a fi doar vorbe în vânt. Mai mulţi investitori din Danemarca, care doresc realizarea unui parc eolian în zona comunei gălăţene Smulţi, au fost scandalizaţi aflând că Statul le pretinde o taxă exagerat de mare doar pentru a scoate terenul din circuitul agricol, o operaţiune pur birocratică, care implică doar redactarea câtorva documente.

"Parcurile eoliene nu sunt scutite de plata taxelor. Conform Ordinului 798/2005 al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Agriculturii, trebuie să se depună mai întâi o documentaţie pentru stabilirea claselor de calitate a terenului. Pentru terenurile din categoria a III-a se plăteşte o taxă de 3,81 de lei pe metru pătrat, iar pentru cele din categoria a IV-a, se achită o taxă de 3,18 lei pe metru pătrat", ne-a declarat Gabriel Boboc, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi.

Blocaj, din start

Spezele pretinse investitorilor ecologişti sunt însă şi mai mari. La taxele amintite se adaugă şi un aviz de irigaţii, dacă terenul este amenajat pentru irigaţii precum şi un aviz pedologic pentru stabilirea clasei de calitate a terenului. Cum doar taxa pentru scoaterea unui hectar din circuitul agricol ajunge la 38.100 de lei, adică în jur de 9.500 de euro, investitorii danezi au făcut un pas înapoi. "Eu deţin opt hectare în comuna Smulţi, pe care urmează să le concesionez pentru o perioadă de 40 de ani investitorilor din Danemarca. Este scandalos să afli că te costă peste 9.000 de euro ca să scoţi un hectar din circuitul agricol. Hai 2.000, 3.000 de lei, dar nu suma asta. Le-am spus danezilor şi a rămas că se mai gândesc ce să facă", ne-a declarat Costică Barbu (59 de ani).

Investitorii aveau de gând să preia încă 16 hectare în vecinătatea aceleiaşi comune, de la alte două persoane, pentru a realiza un mare parc eolian. Danezii au făcut măsurători, în urma cărora au constatat că în zonă viteza vântului este de aproximativ 6,8 metri pe secundă. Oamenii de afaceri din Danemarca plănuiau să instaleze cel puţin câteva zeci de turbine, iar energia eoliană produsă urma să asigure energia electrică pentru comunele gălăţene Smulţi, Drăguşeni şi Vârlezi, la un preţ mult mai mic. De asemenea, mai există şi varianta ca energia electrică produsă astfel să fie transferată în Sistemul energetic naţional şi exportată. Danezii s-au oferit chiar şi să cumpere staţii de transformare pentru preluarea energiei, întrucât în zonă nu sunt decât linii de medie tensiune.În condiţiile actuale, investitorii trebuie să analizeze dacă se mai merită să realizeze un parc eolian în România.

Cei mai câştigaţi de realizarea parcurilor eoliene sunt consumatorii, care pot avea energie la un preţ de cel puţin trei ori mai mic decât cea pe bază de fosili. Nu mai amintim de faptul că autorităţile locale pot încasa din taxe şi impozite aproximativ 50.000 - 100.000 euro pe an de la proprietarii unui astfel de parc. „Puterea instalată, obţinută ecologic actualmente în România, este de 7.000 de megawaţi. Numai parcurile eoliene preconizate a fi construite la Galaţi ar produce cât două unităţi de la Cernavodă, astfel spus în jur de 1.400 megawaţi", a explicat Petre Lificiu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Absurd-Un_parc_eolian_ce_urma_sa_fie_realizat_in_judetul_Galati-a_fost_blocat_de_taxele_uriase_0_369563126.html

Link to comment
Share on other sites

să asigure energia electrică pentru comunele gălăţene Smulţi, Drăguşeni şi Vârlezi, la un preţ mult mai mic

Aiurea-n tramvai. In mod real, energia eoliana este una dintre cele mai scumpe. Dar, acum e de bon-ton chestia cu "energie verde".

Oameni de afaceri din Danemarca au rămas sideraţi la auzul veştii că trebuie să plătească

Acum, ce sa zic... In alte parti s-au facut asemenea parcuri fara "siderari".

Ma intreb daca veneau niste scotieni?! Probabil ca satenii trebuiau sa si sufle in moristi pentru a avea "energie ieftina".

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Aiurea-n tramvai. In mod real, energia eoliana este una dintre cele mai scumpe. Dar, acum e de bon-ton chestia cu "energie verde".

Acum, ce sa zic... In alte parti s-au facut asemenea parcuri fara "siderari".

Ma intreb daca veneau niste scotieni?! Probabil ca satenii trebuiau sa si sufle in moristi pentru a avea "energie ieftina".

Am inteles dintr-un articol, ca in Romania o eoliana se amortizeaza, in medie, in zece ani. Bine-nteles depinde de zona/constanta vantului/intensitatea vantului. Mie mi se pare rezonabil. Sunt investitori care dispun de capital si investesc in ceva sigur. Si nu risca mare lucru.

Link to comment
Share on other sites

Am inteles dintr-un articol, ca in Romania o eoliana se amortizeaza, in medie, in zece ani

Poate. Insa trebuie sa tii cont de sutele de milioane de euro (la nivelul Romaniei) si de zecile/sutele de miliarde de euro (la nivelul UE) acordate ca ajutoare/subventii/prime si alte asemenea producatorilor de energie de genul acesta. Energia eoliana are costul cel mai mare in euro/MW, mult mai mare decat in cazul hidro si nuclear. Producatorii de e.e. (energie eoliana, de acum inainte) beneficiaza si de asa numitele "certificate verzi" (in fapt tot o subventie), de banii din Fondul de Mediu si de multe alte surse. De aceea pare ok.

Sper ca nu esti atat de naiv incat sa crezi ca un mastodont de genul Sidex (un exemplu) va fi vreodata (in urmatorii 100 ani, de ex), alimentat cu e.e. O alta problema este cea a capacitatii de preluare a e.e. Se face un parc, produce x MW. Curentul asta trebuie preluat cumva de Transelectrica, nu? , care are o capacitate limitata. Pentru a creste capacitate ---> investitii ---> creste si pretul final, nu? Plus problemele legate de fluctuatiile generate de vantul care antreneaza turbinele. Chiar mi-ar placea sa vad cum cei de la termo ar trebui sa "bage gaz" atunci cand nu mai bate vantul pe la Cogealac. Sau aia de la Cernavoda mai aruncand o lopata de uraniu ca sa se aprinza dreacu' becu' si la Simleul Silvaniei... :)

Potentialul eolian al Romaniei e, in mare parte, zona Dobrogei (si o parte a Moldovei). Restul, cam "subtire".

Asta lasand la o parte problema - tot VERDE - a migratiilor pasarilor, de ex.

Parerea mea e ca, cel putin la nivelul actual, e.e. e o solutie pentru zone punctuale (ferme agricole, zone izolate sau cu o populatie destul de mica etc.), in niciun caz la nivelul intregii tari sau UE. Iar cel putin in cazul Romaniei, potentialul hidro oricum nu e valorificat total, centrala de Cernavoda inca nu si-a spus ultimul cuvant, pretul energiei electrice ar putea fi scazut (daca s-ar dori, desigur) prin eliminarea intermediarilor, comisioanelor, smenurilor, a baietilor destepti si asa mai departe.

Link to comment
Share on other sites

O " morisca " se amortizeaza in mai putin timp daca instalarea ei se face cu cap. In zona unde am eu restaurantul, mai suntem 5 proprietari. Acum vreo 3-4 ani eram toti in discutie sa montam asa ceva. Costul final era undeva la 130.000 de euro cu tot cu proiect si punere in functiune. Era cea mai mica dar facea fata cu brio. Pentru ca trebuia montata pe proprietatea mea, am renuntat cu totii intr-un final si am montat transformator separat. Tot pe proprietatea mea :)).

Si eu sunt tot de aceeasi parere ca nu poti folosi energia eoliana la nivel de tara, dar la nivel de firma ( ferma, mici fabrici ) sunt ideale si nu pentru ca nu polueaza mediul ci pentru ca se poate obtine cu fonduri si taxele lunare se reduc.

Link to comment
Share on other sites

S-a remarcat: pentru EE (sau ?verde?) se fac in lumea civilizata fel de fel de subventii. La noi? Masini electrice. Dar energia electrica necesara ce poluare face? Daca, insa, Baietii destepti, in frunte cu ???? , vor cumpara in continuare hidro cu 14$ si vor vinde cu 37, ce mai conteaza ???PROTECTIA MEDIULUI???? Boii din Romania vor plati PRIN HOTARARE DE GUVERN 35 - 40 Euro/MW.

Edited by bosorogu'
Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Negocieri pentru vânzarea unui parc eolian neterminat din Galaţi

Fondul de investiţii Continental Wind Partners (CWP) va începe, posibil chiar din luna decembrie, negocieri cu mai multe companii, între care ArcelorMittal, E.ON şi CEZ, pentru vânzarea unui parc eolian nefinalizat din România, transmite Bloomberg. Parcul eolian, odată finalizat, ar avea o capacitate de 232 de MW, care ar putea aproviziona aproximativ 130.000 de locuinţe în judeţul Galaţi. Şeful diviziei Continental din România, Radu Popoiu, a refuzat să dezvăluie preţul pe care CWP vrea să-l ceară, dar a estimat costurile de implementare a proiectului la peste 394 milioane de euro.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.