dcp100168 Posted February 28, 2009 Posted February 28, 2009 Aroganţă deşănţatăPe un anume Marius Necula, proaspăt senator PD-L, după ce a fost pesedist de frunte şi prefect de Galaţi, l-am mai văzut strofocându- se pe post de trompetă pe la televiziuni. Tocmai pentru că ne puneam speranţe în noii politicieni, dezamăgirea e dublă: discurs împleticit, şabloane propagandistice, derapaje de la logică şi de la bunul simţ. Joi, la Realitatea TV, tema era relativ simplă: piatra în baltă aruncată de Ecaterina Andronescu, doritoare, pare se, să văduvească profesorii şi de o amărâtă sută de euro anual - sumă prevăzută de altfel în Bugetul abia aprobat de Parlament şi destinată procurării de literatură de specialitate, reviste de profil etc. Că tot li se cer cadrelor didactice calitate, performanţă. Fără să-i crape obrazul, senatorul a ricanat: “TREBUIE SĂ TERMINĂM CU LUXUL DEŞĂNȚAT”. Incredibil! În mintea unui aciuiat în Legislativ, un tratat, un manual - pe care din leafa îngheţată de Guvern puţini profesori şi le mai pot procura - sunt un lux deşănţat! Astfel de oameni au ajuns să conducă ţara? Nesimţire? Inconştienţă? Obrăznicie? Ce altceva. Intervenind telefonic, Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei sindicale “Spiru Haret”, observa că, batjocoriţi astfel, profesorii îşi merită soarta: voturile lor, captate cu minciuni electorale, au dus coaliţia PD-L şi PSD la guvernare. Ca să rămânem însă la capitolul “lux deşănţat”, să enumerăm câteva din privilegiile de care se bucură Necula şi colegii lui parlamentari, în afara indemnizaţiei care e de câteva ori cât a unui profesor: dublul lefii, ca sumă forfetară (fără acte justificative); maşină cu 150 l de benzină lunar; cazare şi transport gratuit; 300 de minute telefon mobil; birotică scumpă; acces la publicaţii; tot felul de sindrofii plătite din bani publici; folosirea autoturismelor nu doar în interes parlamentar, ci şi personal sau de partid. Etc. Iar la capătul carierei de parlamentar, tot de la Buget, îi aşteaptă o prea grasă pensie specială. Oare unde-s aroganţa şi deşănţarea?http://www.libertatea.ro/?section=artic ... &id=231472
Mikka Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 Nu cred ca se poate comenta prea mult... Poate ca nu ma asteptam sa apara in Libertatea.
chirac Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 Profresorii sun cel mai prost platiti datorita faptului ca nu au reusit sa insaminteze in creierii fostyior ucenici,recunostinta mobilitatea capului de a se uita si-n urma.Inteleg capaciutatea unui profesor de gindire ,de organizare de pregatire etc., a nivelui unui sef de stat ori invers.Dece nu ar avea si profesorii un salariu apropiat acestuia? :roll:
riaji Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 Intervenind telefonic, Gheorghe Isvoranu, preşedintele Federaţiei sindicale “Spiru Haret”, observa că, batjocoriţi astfel, profesorii îşi merită soarta: voturile lor, captate cu minciuni electorale, au dus coaliţia PD-L şi PSD la guvernare.Da.. toti romanii isi merita soarta.De ce l-ar durea undeva pe Marius Necula, cata vreme galatenii l-au votat cu inima deschisa? Oricat de mult si de des i-ar aminti cineva romanului (galateanului daca vreti) de prostul de langa el, e lege ca la cel mult 4 ani acesta uita. Uita ca Marius Necula e un produs autohton, marca Nicolae, Nica si Platica Vidovici, uita de intreprinderi luate pe nimic (gen Atlas), uita de postul de "goarna" PSD, uita de toate si-i acorda increderea, ca mai apoi sa fie scuipat in ochi. Din punctul asta de vedere, pentru a 100-a oara: da, romanii isi merita soarta.. si nu oricum, ci din plin!
tomcat0 Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 fac ceva pe Necula si pe toti parlamentarii acestei tari de cacao... alte comentarii n-au rost !
Relu Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 Un asemenea mod de gândire nu poate să vină decât din partea unuia care habar n-are pe ce-şi ia salariul. Nu tomcat, nu de tine e vorba.
tomcat0 Posted March 2, 2009 Posted March 2, 2009 Un asemenea mod de gândire nu poate să vină decât din partea unuia care habar n-are pe ce-şi ia salariul.Nu tomcat, nu de tine e vorba. stai linistit... era logic sa-mi dau seama p.s. am deja peste o luna de cand nu ma mai uit la tv decat la muzica, sport si documentare... mi s-a scarbit de atata demagogie prosteasca... care mai de care e mai viteaz, mai binevoitor... mai inteligent... pana ajung acolo unde-si doresc... stim cu totii ce se intampla dupa!
toto Posted March 2, 2009 Posted March 2, 2009 Riaji... mi-ai luat vorba din gura ! Subscriu intrutotul ! E trist dar intr-un fel ne meritam soarta... :cry: Deci: "Zambeste! Maine va fi mai rau.."
Gabbiano Posted March 5, 2009 Posted March 5, 2009 marius necula este personajul cel mai jegos care a fost vreodata in fruntea galatiului.traseist politic,lingusitor gretos al lui platica,tepar lipsit de orice fel de caracter in lumea afacerilor....si mai nou pupincurist de serviciu in barca marinarului.nu cred ca mi-a fost dat vreodata in viata mea sa cunosc un om care sa-mi provoace mai multa sila decat necula.
Recommended Posts