dcp100168 Posted March 1, 2009 Posted March 1, 2009 Jaf cu vaporul* ZIUA demasca hotia care se practica de ani de zile la Administratia Fluviala "Dunarea de Jos" * Consumul de motorina al navelor este "umflat" in acte fara jenaCotidianul "ZIUA" a intrat in posesia unor documente interne ale regiei autonome Administratia Fluviala "Dunarea de Jos" (AFDJ) Galati care dovedesc, practic, ca in aceasta institutie se fura motorina ca la drumul mare. Surse din cadrul institutiei ne-au confirmat ca la nivelurile "inalte" se cunoaste foarte bine aceasta situatie, dar ca subiectul este tabu.La sfarsitul anului trecut, linistea conducerii regiei de stat a fost tulburata de un raport intocmit de seful biroului Energetic (norme de consum), raport care demonstra, practic, mecanismul prin care "se umfla" consumurile de combustibil. Documentul semnat de Liviu Zotta, sef birou Energetic si de Dan Focsaneanu, seful serviciului Flota, analiza consumul raportat de o nava de semnalizare a Sectorului Braila si i-a ingrozit pe directorii din societate, ne-au marturisit surse din interior. Dar nu prin concluzia ca se poate fura intr-o asemenea masura, ci prin faptul ca s-ar putea afla si la Bucuresti ca se fura intr-un asemenea hal. Raportul a ajuns la o parte dintre membrii conducerii, dar nu a primit numar de inregistrare, chiar daca pe el s-au pus rezolutii, si nici nu a urmat o ancheta care sa stabileasca vinovatii sau amploarea fenomenului. Luati pe nepregatite de intrebarile "ZIUA" sefii Administratiei au recunoscut, cam cu jumatate de gura, existenta raportului, dar au sustinut ca nu stiu ce s-a intamplat mai departe. Ulterior, o parte dintre ei au incercat sa ne convinga ca un astfel de raport nici macar nu ar fi existat.Mecanismul hotieiPractic, la "Dunarea de Jos" toata lumea stie ca se fura motorina - cu zecile sau cu sutele de tone. Principala metoda este urmatoarea: nava pleaca in misiune, pentru semnalizare, dragaj sau alte servicii necesare, dar dupa ce parcurge cativa kilometri, trage la mal intr-un loc mai ferit, de preferinta la un semnal de pe mal sau in dreptul unuia plutitor (geamandura) si ramane acolo. Echipajul pescuieste sau face plaja ori cine stie ce alte activitati "de voie", chiar si timp de 2-3 zile. Poate fi o singura oprire sau mai multe. Apoi se intoarce la baza si raporteaza ca si-a indeplinit misiunea, ca a fost in mars aproape tot timpul "umfland" astfel numarul orelor de mars si cantitatea de motorina consumata in acest scop. Diferenta dintre motorina pe care raporteaza ca au folosit-o si cea pe care au consumat-o cu adevarat este apoi valorificata si impartita pe trasee binecunoscute, inclusiv, spun sursele, pentru persoanele "de la centru" din Galati. Aceleasi surse spun ca un astfel de furt nu se poate face fara stiinta (complicitatea) membrilor conducerii. "Un profesionist isi da seama imediat de hotie, din compararea jurnalelor si rapoartelor, iar multi din conducerea AFDJ isi cunosc meseria. Doar ca nu vor sau nu pot", ne-au declarat sursele.Un dosar fierbinteRaportul lui Zotta mai contine o serie de alte neconcordante "infractionale" si se incheie cu propunerea unei anchete care sa lamureasca situatia. In loc sa genereze anchete dure, verificari ori plangeri penale, raportul a fost, practic, ingropat. Intrebarile puse de reporterul "ZIUA" au provocat agitatie, chiar panica in randul unora dintre sefii regiei de stat. Liviu Zotta ne-a confirmat concluziile raportului si faptul ca acesta a fost semnat si preluat de seful serviciului Flota, Dan Focsneanu. Acesta spune ca nu-si aminteste exact ce s-a intamplat, dar afirma ca l-a inaintat conducerii. Seful acestuia, Florin Mihalache, director "Cai Navigabile", ne-a declarat ca acest raport nu ar fi ajuns nicodata la el. Cornelia Petre, directorul economic isi aminteste: "Stiu de acest raport dar nu cred ca a primit numar de inregistrare, nu vad sa aiba. Vad aici pe raport rezolutia >, este semnat de mine si data, 7 noiembrie 2008, am obiceiul sa pun mereu data cand semnez pe un document. Mi-a fost adus la mapa de la serviciul flota, ii tineam atunci locul directorului general. Nu are insa niciun numar de inregistrare. Nu stiu ce s-a intamplat mai departe", ne-a declarat Cornelia Petre.Problema umflarii fara jena a consumului de motorina sare in ochi. "Daca cineva verifica rapoartele de consum numai de la Braila va vedea ca toate consumurile din 2009 sunt declarate la maximul stabilit prin normative", ne-au declarat surse interne (afirmatia se confirma in documentele noastre). Sursele mai spun ca sustrageri si "sifonari" nu au ca obiect numai motorina, ci si materialele, ori diverse lucrari de intretinere si reparatii. Specialistii consultati ne-au declarat ca este greu de estimat dimensiune reala a prejudiciului, dar ca acesta este cu siguranta de ordinul milioanelor de euro.Furt la drumul mareFormularea "inscrierii din greseala a mai multor ore de functionare" este una doar "politicoasa". Functionand cu motoarele in plin (18,5 km/h), nava ar fi parcurs distanta de 505,5 kilometri in mai putin de 28 de ore de functionare a motoarelor, nu in 122 de ore, cat a fost trecuta. Caz in care s-ar putea constata ca motoarele au "papat" mai putin de un sfert din consumul raportat. Restul s-a furat! Calculele de mai sus ar putea fi atacate pe motiv ca am fi fost rauvoitori cand am facut calculul la viteza si consumul maxime. Nu noi spunem asta. Acest fapt este scris in raportul de consum al Sectiei de cai navigabile Braila inaintat conducerii de la Galati, in care se mentioneaza ca motoarele au functionat tot timpul la consum si turatie maxime.Raportul ZottaLa inceputul lunii noiembrie, inginerul Liviu Zotta (seful biroului Energetic, norme de consum din AFDJ) a analizat, prin sondaj, raportul navei de semnalizare "Semnal 3" Braila. O nava puternica, inarmata cu doua motoare de 160 de cai putere fiecare, care are ca misiune principala verificarea, intretinerea si repararea semnalizarii plutitoare (geamandurile) si costiere (semne de circulatie amplasate pe malul apei, precum indicatoarele rutiere) si executarea de masuratori. Zotta a verificat in raportul sau activitatea navei "Semnal 3" in perioada 17-29 septembrie 2008, prilej cu care a constatat nereguli uriase.Comparand jurnalul de bord cu raportul de semnalizare, Zotta a constatat ca nava Semnal 3 a raportat 122 de ore de mars timp in care a parcurs o distanta de 505,5 kilometri. Aceasta inseamna, a consemnat seful biroului norme consum din AFDJ, ca nava a avut o viteza medie de 4,14 kilometri/ora, (viteza de mars, cu motoarele in plin este de 18,5 km/h). La viteza de 4 km/h, stiu toti specialistii, nava nu poate fi guvernata, adica nu are directie, nu se poate tine carma. Mai grav, pentru zilele de 22 si 23 septembrie, viteza medie a navei "in mars" a fost de 1,7 respectiv 1,5 km/h.Zotta a trecut peste acest aspect si a formulat patru ipoteze toate vizand economia (hotia) de combustibil. Dintre ipotezele lui Zotta, doar ultima sta in picioare, primele trei cazand din motivul "vitezei": "In documentele navei au fost inscrise din greseala mai multe ore de functionare".Directorul este incompatibilIonel Malenda, directorul general al AFDJ la data raportului, neaga si el ca i-ar fi fost adus raportul: "Eu nu am vazut acest raport, presupun ca a ajuns la directorul adjunct si la cel de cai navigabile". Malenda ne-a mai declarat ca biroul de consumuri a fost infiintat de el, tocmai cu scopul de a verifica si reduce consumul de combustibil.Directorul general adjunct Gheorghe Teodor, singurul ramas pe lista destinatarilor raportului, a refuzat sa faca vreo declaratie pe motiv ca nu isi poate da seama prin telefon cine suntem cu adevarat. Desi ne-a spus ca nu-si aduce aminte sa-l fi vazut, dar ca este foarte posibil ca acest lucru sa se fi intamplat, Gheorghe Teodor a sustinut ca e vorba de o ancheta interna a AFDJ, ca raportul trebuie semnat de un director, apoi discutat in consiliul de administratie. Solicitat sa lamureasca daca s-a facut ceva din toate acestea, directorul adjunct a revenit la primul argument: "Repet, refuz sa vorbesc acest lucru cu dumneavoastra!".In alta ordine de idei, directorul adjunct Gheorghe Teodor este si consilier local al municipiului Galati. Functiile sunt incompatibile, potrivit legii anticoruptie, dar se pare ca acest lucru nu l-a deranjat pe Teodor, altfel posesor de masterat in "guvernare moderna si integrare europeana". Claudiu Branzan, prefectul judetului Galati, ne-a declarat ca a luat act de incompatibilitate si va semna saptamana aceasta ordinul prin care sa constate incetarea mandatului de consilier local al directorului AFDJ.http://www.ziua.net/display.php?data=20 ... ord=Galati
dcp100168 Posted March 26, 2009 Author Posted March 26, 2009 Jaf de milioane din malul DunariiZIUA vine cu noi dovezi asupra furturilor de milioane de euro care au loc, de ani buni, in curtea Administratiei Fluviale "Dunarea de Jos" (AFDJ) Galati. Conducerea acestei regii de stat a ingropat, in 2008, un dosar de control care demonstra ca firmele care fac dragaj pe Dunare (excavarea albiei fluviului pentru a asigura adancimea necesara navigatiei) raporteaza un volum de activitate cu mult mai mare decat cel real. Sefii AFDJ au cunostinta de cand lumea de "metoda dragajului fictiv", pe care au tolerat-o sau au acoperit-o de cate ori a fost nevoie. Mai ales ca, spun sursele noastre, o parte din banii negri ar contribui ulterior, la bunastarea unor directori.Afacerea cu dragajele fictive este gaina cu oua de aur a mafiotilor de Dunare, fiind de departe cea mai consistenta sursa de bani negri din zona administrarii batranului fluviu. "Este mai buna decat furturile de motorina sau incarcarea facturilor cu alte servicii sau reparatii", sustin surse apropiate conducerii AFDJ.Asigurarea unei adancimi care sa permita navigarea in bune conditii pe Dunare este principalul obiectiv al AFDJ, care aloca fonduri de milioane de euro pentru activitatea de dragare. Se stie insa prea bine ca firmele particulare, aflate sub contract cu regia statului, umfla facturile emise catre aceasta, raportand ca au excavat cantitati de cateva ori mai mari decat cele sapate in realitate. Hotia are avantajul ca este foarte sigura. Daca nu se realizeaza flagrantul, nimeni nu o mai poate dovedi ulterior, fiindca hotii vor spune ca Dunarea a adus aluviuni si a astupat groapa pe care ei tocmai o sapasera.Uitat in sertarIn vara anului trecut, conducerea AFDJ a solicitat un control serios al activitatii de dragaj, in urma reclamatiilor venite de la convoaiele care se impotmoleau tot mai des pe Dunare dar si a unor telefoane primite de la Ministerul Transporturilor. Ionel Malenda, directorul general de atunci, a trimis o echipa de control care sa monitorizeze activitatea mai multor complexe de dragaj de pe Dunarea Fluviala, despre care se suspecta ca nu isi faceau treaba pentru care erau platite cu bani grei. Controlul a scos la lumina grave nereguli, semnalate ca atare conducerii de atunci a regiei, dar aceasta a ingropat cazul, asa cum facuse si cu raportul care semnala consumuri anormale de combustibil, caz relatat deja de "ZIUA" in articolul "Jaf cu vaporul". Actuala conducere ne-a confirmat cazul, mare parte din discutie fiind inregistrata, cu acordul directorului general Dorin Otrocol.Cum se furaCosmin Apostol si Laurentiu Pilaf, amandoi marinari pe care nu-i uda apa, s-au strecurat, in secret, langa complexurile de dragare. "Daca aud ca pleaca salupa de la mal, toata lumea stie ca vine controlul si incep sa lucreze", spune Apostol, comandant instructor. La data de 22 iulie, cei doi s-au instalat pe malul drept al Dunarii fluviale, la kilometrul 243 (Giurgeni - Vadul Oii) langa complexul de dragaj "Filesti 3". De acolo au vazut si au fotografiat asiduu "activitatea"complexului. "Draga Filesti 3 a pornit dragajul la ora 10.52, cand a inceput circulatia navelor in sector si a oprit la ora 12.41, cand salanda (n.r. - nava in care se arunca pamantul scos din draga) a fost incarcata.A doua cursa de incarcare - deversare s-a facut intre orele 13.01 si 14.45. Pana la ora 19.05 complexul de dragaj nu a lucrat", se arata in raportul de control.Ziua urmatoare cei doi s-au mutat la Capidava unde au monitorizat complexul de dragaj "Filesti 1". Aceeasi poveste, Filesti 1 a incarcat doua salande (cca 360 metri cubi) pana la ora 11, dupa care nu a mai lucrat toata ziua. In urmatoarele doua zile, echipa s-a prezentat la bordul celor doua complexe, unde a constatat ca acestea umflasera de patru ori rapoartele de dragaj. Astfel, Filesti 1 raportase ca a umplut sapte salande cu material dragat, in timp ce Filesti 3 a trecut in raport ca incarcase noua. In realitate, acestea incarcasera doar patru salande.Indolenta pe apeInspectorii au mai facut o constatare. Nu doar ca se muncea la misto pe banii statului, dar se si lucra in batjocura - pamantul sapat in fata navei se deversa dupa aceea, in spatele ei!!! Potrivit procedurilor, materialul excavat se varsa in "gropile" Dunarii, in locuri special indicate. Nu ai voie sa deversezi in alta parte decat daca nu-ti doresti cumva sa-ti faci de lucru, pentru alte contracte pe viitor. Discutia, inregistrata, dintre Dorin Otrocol, directorul general AFDJ, Florinel Mihalache, director cai navigabile, Cosmin Apostol, membru al echipei de control si reporterul Ziua e relevanta.Este mai buna (operatiunea de dragaj, n.r.) decat furturile de motorina sau incarcarea facturilor de alte servicii sau reparatii (surse AFDJ).Raportari false si dosare ingropateCosmin Apostol: Cand am ajuns, oficial, la draga, nu le-am spus nimic de filaj, am facut cu ei procesul verbal. Tot ce-au declarat ei, cate salande au incarcat, tot. Dupa ce am terminat, ei credeau ca gata, a trecut, dar le-am spus: "Hai sa vedem, umpleti voi o salanda sa vedem cat dureaza, voi ati spus aici ca jumatate de ora". A durat o ora si jumatate. "Hai sa facem o deversare", le-am spus, nici macar nu stiau exact unde sa o faca. Eu stiam punctul de deversare, ca aveam toate documentele, era la 4 kilometri, dar ei o varsau in pupa dragii.Dorin Otrocol: Noi avem o harta electronica si stim unde sunt gropile asa ca daca sap intr-un loc, ma duc in amonte sau in aval cativa kilometri unde e groapa, nu imediat in spatele navei.Reporter: Dar domnul Apostol afirma ca deversarea se facea imediat, in spatele navei.Cosmin Apostol: Asa este, am si fotografiat acest lucru.Florinel Mihalache: Este interesant. Sa vedeti tot dosarul!"La depunerea raportului, echipa de control a constatat insa ca directorul Ionel Malenda (director comercial in prezent) nu mai parea interesat de activitatea prestata. Revenim la discutia inregistrata:Cosmin Apostol: Eu l-am intrebat pe Malenda inca de la inceput: "Domnule director, sigur ma trimiteti pe mine?". Mi-a raspuns: "Du-te si controleaza, ca le dam o groaza de bani!"In discutie intervine Florinel Mihalache, director cai navigabile:F.M.: Si eu l-am intrebat pe Cosmin, cand am venit din concediu (n.r. cum s-a nimerit a fi in 2008, la mai toate momentele delicate ale AFDJ): "Tocmai pe tine te-a trimis, care esti uns cu toate alifiile?"C.A.: Concluziile raportului au fost dure. Ne-a spus sa facem treaba, am facut treaba! Am facut si o multime de fotografii de pe mal, iar a doua zi am fost la nava. Cand am adus pozele, directorul Malenda mi-a spus ca nu sunt bune, cum demonstrez eu ca am facut pozele la orele la care am spus ca le-am facut, ca nu reprezinta vreo dovada ziua si ora inscrise pe ele? I-am spus ca ora poate fi stabilita cu precizie, deoarece am pozat navele care trec pe langa complexul de dragaj si putem, in functie de rapoartele Capitaniei, sa demonstram ca poza a fost facuta in acea zi, la acea ora.Batista pe tambalDosarul a fost ingropat, nu s-a luat vreo masura, ba nici nu se mai stia la un moment dat pe unde mai este documentul original. Mai mult, au aparut, sustine actuala conducere, amenintari din partea patronului firmei de dragaj, functionar guvernamental:C.A.: Malenda a venit la mine in birou si mi-a spus sa ma duc sa vorbesc cu patronul firmei de dragaj. Eu i-am raspuns ca sunt angajatul AFDJ, am fost trimis sa fac un control, ce treaba am eu sa vorbesc cu patronul de acolo?F.M.: Dar tu ai primit telefon de amenintare de la patronul firmei sau colegul tau?C.A.: Nu eu, colegul meu Laurentiu Pilaf a primit amenintari.Cand a venit insa vorba de prejudicii, transparenta actualei conduceri s-a risipit ca un vanticel de primavara. Florinel Mihalache spune ca AFDJ plateste exact cat se excaveaza, nu cat pretinde firma de dragaj. El face trimitere la navele moderne (mai mereu defecte, spun sursele noastre) din dotarea AFDJ, care pot face masuratori exacte ale cantitatii excavate. Fostul director Ionel Malenda ne-a declarat acelasi lucru ba, mai mult, si-a pus cenusa in cap ca ar fi trasat gresit, in acest sens, obiectivele controlului.Potrivit unui alt responsabil al AFDJ, implicat in ancheta, directorii Malenda si Mihalache au vrut doar sa ne dezinformeze: "Navele specializate din dotare nu au fost folosite la masuratori pana la raportul facut de Apostol. Au trimis una dupa predarea raportului, dar si aceea s-a defectat pe drum. De altfel si in raport se semnaleaza ca nu s-au facut masuratori cu nave specializate", ne-a declarat sursa citata.http://www.ziua.ro/display.php?id=251101data=2009-03-27
dcp100168 Posted April 7, 2009 Author Posted April 7, 2009 Piratii motorinei in flagrant* Desi a facut, in 2008, doar trei curse scurte remorcherul Copaceni si-a facut plinul de mai multe ori pe luna * Posibilitatea furtului prin acte fictive este confirmata chiar de Dan Focsaneanu, sef serviciu flota si Florinel Mihalache, directorul cai navigabilePotrivit documentelor oficiale, regia de stat "Administratia Fluviala Dunarea de Jos" (AFDJ) Galati deconteaza motorina chiar si pentru curse clandestine sau fictive ale navelor din proprietatea administratiei. Remorcherul Copaceni si-a facut plinul cu motorina de mai multe ori in fiecare luna a anului trecut si a decontat apoi "consumul" la AFDJ, chiar daca nu a iesit din port decat de trei ori si atunci doar pentru curse scurte. Reporterii Ziua au sesizat cazul conducerii AFDJ, dar directorii regiei de stat nu au miscat un deget pentru a verifica cum li se scurge motorina din contabilitate. ZIUA a inaintat documentele conducerii Ministerului Transporturilor si Curtii de Conturi.Fenomenul furturilor de motorina a devenit, la Galati, tot atat de banal ca valurile Dunarii. Cand si cand, conducerea AFDJ se sesizeaza asupra unui caz mai delicat, dar ancheta, pornita mai mereu in forta se stinge in cele din urma, acoperita cu documente "prietenoase" sau uitate prin sertarele conducerii. Dupa cazul consumurilor "suspecte" de combustibil si cel al dragajelor fictive, ingropat de conducerea regiei, dosarul curselor clandestine ale remorcherului Copaceni este inecat de sefii AFDJ in oceanul indiferentei sau complicitatii generale.Pericol pe DunarePotrivit documentelor oficiale, remorcherul Copaceni ar fi iesit, la data de 11 iunie 2008, sa faca o cursa de verificare a semnalizarii de pe Dunare, pe timp de noapte, intre Braila si Cernavoda. Informata ca respectiva cursa ar fi putut fi una fictiva, trecuta doar pe hartie, in scopul sustragerii de combustibil, conducerea de atunci a AFDJ Galati a cerut Capitaniei portului Braila, la data de 19 iunie, sa confirme cursa remorcherului. Aceasta aproba, potrivit legilor in vigoare si a regulamentului navigatiei pe Dunare, formalitatile de plecare (misiune, lista de echipaj, starea tehnica, etc...) pentru orice iesire din port. Capitania a raspuns insa ca in evidentele portului nu sunt inregistrate astfel de formalitati si ca, potrivit evidentelor, nava nu a parasit portul Braila. La data de 23 iunie, conducerea AFDJ a constituit o comisie de ancheta, care a constatat ca pretinsa cursa a remorcherului Copaceni ar fi incalcat, practic, toate legile romanesti ale navigatiei.Navigatia pe Dunare pe timp de noapte este cu mult mai riscanta decat cea pe timp de zi. Este recomandabil ca nava sa aiba proiector, radar dar mai ales statii radio in functiune. "Este obligatoriu ca, pe timp de noapte, navele sa aiba statia radio deschisa pe canalul 16, pentru a stabili cu navele care vin din sensul opus modul in care va avea loc >. Altfel riscurile unei coliziuni sunt foarte mari", ne-a declarat Vladut Branza, comandant sef port Braila. Potrivit regulamentului de navigatie pe Dunare, aprobat prin ordinul ministrului Radu Berceanu, orice salupa este obligata sa iasa noaptea pe Dunare cu o statie radio in stare de functionare, in timp ce un remorcher autopropulsor nu poate naviga noaptea decat cu doua statii radio functionale, prevede acelasi ordin.Cursa fantomaPrivita in aceasta lumina, cursa de noapte a navei Copaceni a fost una de-a dreptul nebuneasca. La data de 11 iunie 2008, cand a parasit clandestin portul Braila, nava nu avea nicio statie radio in stare de functionare, ba mai mult, avea defectiuni la motorul principal, fapt confirmat de documentele oficiale aflate in posesia noastra.A intrat pe fir si Politia Transporturi Galati care a solicitat detalii AFDJ despre cazul Copaceni. Numai ca, intre timp, avantul anchetei se domolise. De unde la data de 21 iulie, comisia de la sediul central, din Galati, inca il mai intreba pe seful din Braila cine a dat ordinul de plecare a remorcherului pentru cursa din 11-12 iunie, s-a "descoperit", ulterior, ca nava avea aprobari in regula(!?). Astfel ca s-a incheiat un raport care a consemnat doar ca trebuie sanctionat comandantul navei pentru ca a parasit portul fara instiintarea Capitaniei (nu a facut-o nimeni, nici pana astazi). Raportul a fost inaintat si Politiei care a inchis cazul, fara a se mai obosi sa faca si alte verificari. In adresa Politiei catre ZIUA, semnata de comisarul sef Petrica Hahui se consemneaza "Cauza a fost clasata, fara a mai face alte cercetari sau ridicari de inscrisuri doveditoare".Otrocol din colt in coltDorin Otrocol, noul director general al AFDJ Galati, ne-a pus la dispozitie documentele prin care AFDJ Galati ar fi aprobat, la data de 9 iunie, solicitarea ca nava Copaceni sa plece in cursa pentru verificarea semnalizarii pe timp de noapte, in vederea receptiei finale a "Sistemului de semnalizare a navigatiei pe Dunare". "Pentru mine cazul Copaceni este inchis", ne-a declarat Otrocol. Reporterii Ziua i-au pus in vedere atunci directorului general ca receptia finala a sistemului de navigatie a avut loc la data de 11 iunie, inainte ca remorcherul sa plece in misiune "pentru verificarea prealabila" fapt care l-a facut pe Otrocol sa recunoasca: "Intr-adevar, cursa nu mai avea niciun sens".Surse din cadrul regiei ne-au dezvaluit insa ca este foarte probabil sa fi fost vorba de un caz clasic de cursa fictiva, in vederea sustragerii de motorina si ca documentele justificative ar fi putut fi "fabricate" ulterior, de unde si neconcordanta de mai sus. O astfel de suspiciune nu ar putea fi insa dovedita decat de un control responsabil, nu de mantuiala, al organelor de ancheta.Jaful, consemnat in documenteFurtul de motorina, "consemnat" in documentele regiei. Pentru a verifica informatiile, provenite din surse interne din AFDJ, ZIUA a solicitat, oficial, Capitaniei portului Braila, situatia iesirilor din port a remorcherului pentru tot anul 2008. Raspunsul oficial a fost ca remorcherul a iesit din port de numai trei ori: la data de 14 iulie (Gropeni, 26 kilometri), 1 septembrie (Galati - 20 kilometri) si Harsova (64 kilometri). Potrivit documentelor interne ale AFDJ, regia de stat a decontat insa un "tanc" de motorina pentru remorcherul Copaceni, ca si cum acesta ar fi iesit cel putin cate doua curse dus-intors pana la Cernavoda (o cursa dus - intors = 258 kilometri) in fiecare luna a anului 2008.Informatia noastra a fost confirmata pe loc de verificarea facuta de Dan Focsaneanu, sef serviciu flota si Florinel Mihalache, directorul cai navigabile. Cei doi au verificat in registrele de dispecerat si au confirmat ca nava nu a iesit decat de trei ori din port in 2008. I-am intrebat atunci pe sefii AFDJ cum au decontat motorina pentru niste curse fictive sau clandestine. Prezentam reactia directorilor asa cum a fost inregistrata, cu acordul lor, pe reportofon:Dorin Otrocol (director general AFDJ): Este evident ca nava a facut curse fara aprobarea noastra. Va trebui sa ne autosesizam...Reporter ZIUA: In afara de cazul anchetat, ati mai decontat motorina in luna iunie, pentru cel putin o cursa, in luna mai au fost cel putin una sau doua iesiri, la fel in fiecare luna a anului, mai putin in luna noiembrie. Va spun aceasta din rapoartele de consum pe care le-ati aprobat, oficial!Florinel Mihalache (director cai navigabile): Iesind fara aprobarea Capitaniei, nu a avut nici aprobarea mea, deci a fost o cursa clandestina.Reporter: Sau se poate ca nava sa nu fi iesit din port si s-a consemnat numai consumul de combustibil.F.M.: E posibil si asta.Ancheta a Ministerului TransporturilorLa trei saptamani de la discutia de mai sus, am revenit cu un telefon pentru a afla rezultatul anchetei. Atat directorul general (altfel foarte interesat mai ales de identitatea surselor noastre) cat si seful serviciului flota au dat din colt in colt, nu facusera nici macar un simulacru de ancheta. "Voi solicita constituirea unei comisii de ancheta care sa verifice, la modul cel mai serios, toate faptele dezvaluite de cotidianul Ziua", ne-a declarat Marin Anton, secretarul de stat care are in subordine sectorul cai navigabile. Ziua a mai facut publice, in doua randuri, dezvaluiri asupra furturilor de motorina si a dragajelor fictive din curtea Administratiei Fluviale "Dunarea de Jos" Galati. Aspectele semnalate vor fi verificate si de inspectorii Curtii de Conturi a Romaniei.http://www.ziua.ro/display.php?id=251622data=2009-04-08
EMIL Posted April 8, 2009 Posted April 8, 2009 Am locuit ani de zile dupa 1989 in port, la etaj superior cu vedere spre Navrom. Acum ca am trecut pe benzina si am scapat de microbuz, pot sa spun ca zona portuara de la mineralier (Romportmet), pana spre Reni, este o imensa statie PECO. Ulei Castrol pe sortimente, sau motorina de care vrei, toate la preturi subventionate. Nu mai spun de zona de la Elice pana spre Port Docuri, aici este Peco pentru Maxi Taxi. Numai ca aici se impun razii 24,5 din 24 ore si nu cu efective ale Politiei de la Galati, ca ei supravegheaza sa nu fie fluxul intrerupt. Au fost o perioada camere video in zona portuara, dar cu recomandarile de rigoare, ca nu puteau fi asigurate, au fost scoase, oricum multe din filmele pe care se vedea cum se cara, gen furnica, de la vas la cheu, inca mai exista la cineva. Poate copii lui le descopera si le pun pe Youtube. In alta ordine de idei, cum credeti ca rezista si prospera transportul cu Maxi Taxi, daca alimentau corect, le scadea numarul de mult, iar masinile politistilor, a celor din finante si altor specii cu gulere alb murdare (ma refer la microbuzele pe care le au ei ca particulari la firmele de trasnport si pentru care nu platesc impozite si alte taxe), ieseau din trafic. Culmea este ca cei care doresc sa fie corecti sunt sicanati de acesti mafioti si deci trasi pe dreapta.
dcp100168 Posted October 6, 2009 Author Posted October 6, 2009 Furt de motorina cu spargatorul de gheata* Cotidianul Ziua are dovada ca la Administratia Fluviala "Dunarea de Jos" Galati se fura combustibil la greuUltimul tun s-a dat taman la Perseus, singurul spargator de gheata de pe Dunare, din tancurile caruia s-au "evaporat" mai mult de 40.000 de litri de motorina. Informatia a ajuns si la urechile inspectorilor Curtii de Conturi, aflati in control la AFDJ pana la 18 octombrie 2009, ne-au dezvaluit surse din cadrul Curtii. Acestia nu au cum sa o verifice oficial deoarece, spun surse din interiorul regiei, conducerea AFDJ doreste musamalizarea furtului, asa cum a mai facut-o, dealtfel, in repetate randuri, fara ca Politia Transporturi sau vreun alt organ de ancheta sa miste un deget.Disparitia motorinei din tancurile navelor regiei de stat este un obicei vechi si foarte bine cunoscut la nivelul AFDJ, ne-au dezvaluit surse din cadrul regiei. Furturile de motorina se "acopera" insa foarte usor, spun sursele, prin raportare de curse fictive sau metode similare, astfel ca intervalul in care acestea pot fi depistate sunt foarte scurte.Aceleasi surse ne-au spus ca lipsa motorinei din tancurile Perseus este un fenomen ce se petrece aproape an de an, dar nu a fost niciodata dovedita pentru ca nici nu s-a dorit acest lucru. Andrei Aurel, revizor in cadrul compartimentului "Control Financiar de Gestiune" a facut parte din comisia care a controlat Perseus in iarna 2007- 2008. El ne-a spus ca s-a facut atunci recomandarea de a se cumpara un debitmetru performant pentru a se putea cunoaste cantitatea exacta de motorina care se introduce in tancurile de combustibil ale navei. Astfel ca este o certitudine faptul ca in luna noiembrie a anului 2008 "Perseus" a fost alimentat cu 204 tone de motorina. Iarna care a trecut a fost insa una deosebit de blanda astfel ca Perseus a ramas la mal, ba mai mult, nu a consumat combustibil nici pentru incalzire. O situatie nefericita pentru hotii de motorina, deoarece jaful nu a mai putut fi camuflat cu misiuni fictive sau consumuri "umflate".Flagrantul s-a produs in luna august, cand s-a hotarat ca nava de dragaj "Dunarea" sa se alimenteze cu motorina de la Perseus. La prima alimentare vasul de dragaj a "tras" cu succes 50 de tone de motorina, dar la cea de-a doua alimentare, din data de 14 august, pompele nu au mai putut "trage" mai mult de 100 de tone.35 de tone dintr-un focPe fundul tancului, unde pompele nu mai aspira, sunt mai putin de 19 tone, ne-au declarat surse din AFDJ, astfel ca este evident ca din rezervoare lipsesc cel putin 35 de tone, adica mai mult de 40.000 de litri de motorina! (calculate la densitatea de 0,85 kg/litru) .Sursele noastre afirma ca ar fi luat la cunostinta de disparitia motorinei atat fostul director general Dorin Otrocol (membru PSD, schimbat, la data de 2 octombrie, cu Florin Uzumtoma) cat si Dorian Dumitru, directorul cai navigabile. Este cu atat mai ciudata tacerea acestora (e adevarat, in plin control al Curtii de Conturi) cu cat Dorian Dumitru a facut parte din comisia care a controlat Perseus in iarna 2008. Faptul ne-a fost confirmat de Aurel Andrei pe atunci sef serviciu "Control financiar de Gestiune", retrotgradat insa intre timp. El a negat ca ar fi vreo legatura intre evenimente, spunand ca retrogradarea sa este urmarea unei rafuieli cu vechea conducere. "A fost un abuz al fostului director Otrocol. I-am dat, bineinteles, in judecata. Este dreptul meu!", ne-a declarat Aurel Andrei. Surse din cadrul Administratiei ne-au mai spus ca dovada lipsei ar putea fi lesne gasita de Politie sau de inspectorii Curtii de Conturi in jurnalul de bord si in cel de masini de la Perseus. "Acelea sunt documente oficiale, opozabile in justitie iar falsificarea lor este, potrivit legii, infractiune. Acolo este dovada disparitiei motorinei!", ne-au spus sursele.Mars in aval cu un kilometru pe oraCazul Perseus nu este nici pe departe unul izolat, toate celelalte semnale de alarma trase asupra jafului de pe Dunarea de Jos (estimat la multe milioane de euro) au fost "acoperite" sau trecute sub tacere de conducerea regiei. Ziua a mai publicat dezvaluiri despre modul in care se "umfla" consumul de motorina (cazul navei "Semnal 3"), despre dragajele fictive platite cu bani publici si despre decontarea de curse fictive de catre conducerea regiei (pentru remorcherul Copaceni).http://www.ziua.ro/display.php?id=25975 ... 2009-10-07
dcp100168 Posted January 15, 2012 Author Posted January 15, 2012 Statul, păgubit cu 5,5 milioane lei de conducerea AFDJ* Motorina fără accize a fost folosită ilegal la încălzirea navelorIlegalităţile comise de directorii Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) au adus instituţia într-un permanent război cu ANAF şi Curtea de Conturi, care încearcă să recupereze pagubele provocate statului. De obicei, conducerea AFDJ încearcă să evite recuperarea pagubelor, pentru că până la urmă cei care vor trebui să plătească sunt directorii.Acum, s-a ajuns la o nouă dispută în instanţă, Tribunalul Galaţi judecând contestaţia AFDJ la decizia ANAF de executare silită a companiei naţionale pentru pagube de 5,5 milioane lei aduse statului printr-o singură semnătură a şefului Direcţiei Căi Navigabile, Alexandros Galiaţatos, care le-a ordonat marinarilor să încalce normele fiscale europene şi să folosească motorina fără accize la încălzirea navelor. Pe 27.06.2011, Ministerul Finanţelor, prin ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a cerut AFDJ să plătească TVA şi accize de 5.478.801 lei, în caz contrar urmând ca în 15 zile să fie executată silit. Pe 14.07.2011, conducerea AFDJ a contestat în instanţă decizia ANAF şi după două amânări, în dosarul 7315/121/2011, aflat pe rolul Tribunalului Galaţi, a fost stabilit un nou termen pe 18.04.2012.O semnătură „de milioane"Evaziunea fiscală a început la momentul în care, prin adresa 7449/09.03.2010, şeful Direcţiei Căi Navigabile, Alexandros Galiaţatos a dispus tuturor compartimentelor din sediul de la Galaţi şi secţiilor AFDJ de la Sulina, Brăila, Giurgiu, Călăraşi şi Drobeta Turnu Severin, modul de utilizare a motorinei scutite de accize: „Prin prezenta, vă comunicăm modul cum se va folosi motorina în activitatea regiei începând cu data prezentei: 1. Motorina scutită în mod direct de la plata accizelor - folosită pentru propulsie, producerea energiei electrice la bord şi funcţionarea caldarinei la navele propulsate". Pe nave, motorina e utilizată pentru propulsia navei cu ajutorul „motoarelor principale", la producerea energiei electrice necesare la bord cu ajutorul „diesel-generatoarelor" (DG), şi pentru încălzirea navei cu ajutorul aburului produs cu ajutorul caldarinei.Prin pasajul „şi funcţionarea caldarinei la navele propulsate", ce înseamnă de fapt utilizarea motorinei fără accize la încălzirea navelor, Galiaţatos a comis o infracţiune penală, de evaziune fiscală, mai precis o încălcare a articolului 201, alin. b) al Codului Fiscal, dar şi a normelor europene, pentru că sunt prevederi asumate prin aderarea la UE. Potrivit art. 201, sunt scutite de la plata accizelor „produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor private de agrement. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi electricitatea produsă la bordul ambarcaţiunilor".Aşadar, Codul Fiscal permite consumul de motorină fără accize în flota AFDJ numai pentru motoarele principale şi DG-uri, pentru propulsia navei şi producerea energiei la bord, nu şi pentru încălzirea navei.Pagube: 358 euro la tona de motorinăMarinarii AFDJ s-au conformat ordinului lui Galiaţatos. În aprilie 2011, la un control efectuat de Direcţia Regională Vamală Galaţi, a ieşit la iveală încălcarea Codului Fiscal, cercetările fiind extinse la toate sucursalele AFDJ. „S-a făcut o inspecţie ordonată de Direcţia Vamală Galaţi, în urma căreia a fost întocmit un raport", spune Romeo Soare, şeful Secţiei Canalelor Navigabile Giurgiu, care a şi explicat contextul în care s-a produs încălcarea legii: „Am utilizat pentru caldarină motorină scutită de accize, pentru că aşa s-a dispus prin adresa venită de la sediul central". La fiecare 1.000 de litri de motorină fără accize utilizată la încălzirea navelor, statul român a fost păgubit cu 358 de euro. Pagubele totale ale directorilor Galiaţatos şi Uzumtoma au fost calculate de ANAF: 5,5 milioane lei.romanialibera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now