dcp100168 Posted March 9, 2009 Posted March 9, 2009 Tâlhărit sub supraveghere* Suspicios în faţa celor ”mici” * Un gălăţean de 25 de ani a găsit o modalitate inedită pentru a asigura tranzacţia unui telefon. I-a anunţat pe poliţişti, care i-au prins pe ”muşterii”, doi puştani, ce au vrut să cumpere mobilul fără să plăteascăProprietar al unui telefon mobil pe care voia să-l vândă, Cristian D. a aflat de un adolescent care ar fi fost interesat să dea 540 de lei pe mobil. A intrat în legătură cu el şi au convenit să se întâlnească duminică, după lăsarea întunericului, în faţa barului Tahiti din Micro 19. Bănuind că totuşi ar putea fi atras într-o capcană, în drum spre locul de întâlnire, Cristian D. a trecut mai întâi pe la Secţia 3 de Poliţie, unde le-a spus oamenilor legii că nu prea avea încredere în cel căruia urma să-i vândă telefonul. Dând urmare sesizării, patru poliţişti au mers în zona barului Tahiti urmărindu-l pe reclamant cum se întâlneşte cu cel ce urma să cumpere telefonul, şi care venise însoţit de un alt băiat. Fără să ştie că sunt urmăriţi, cei doi puşti au luat telefonul de la vânzător sub pretextul de a-l examina mai bine şi au încercat să fugă fără să-l mai achite. Au fost însă prinşi aproape instantaneu şi identificaţi în persoana lui Marian A., de 17 ani, şi a lui Viorel Valerică F., de numai 10 ani. Telefonul furat a fost restituit lui Cristian D. iar cei doi minori au fost duşi la secţia de poliţie, ei fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=11
Recommended Posts