Jump to content

Arestaţi de poliţişti, eliberaţi de judecători


Recommended Posts

Posted

Cercetaţi în libertate pe motiv că nu prezintă pericol social

În noaptea de 31.01/01.02.2009 un grup de 15 tineri din comuna gălăţeană Folteşti a intrat într-un club din satul Şiviţa, comuna Tuluceşti şi, pe fondul stării avansate de ebrietate, au agresat mai multe persoane şi tulburat grav liniştea consumatorilor prezenţi în club.

În urma activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au identificaţi toţi membrii grupului, şi, având în vedere probele administrate la dosar, ieri, 11.03.2009, în baza unor mandate de aducere eliberate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, poliţiştii din cadrul S.I.C. împreună cu cei din cadrul Detaşamentului Poliţiei pentru Intervenţii Rapidece, au adus la sediul poliţiei cele 15 persoane care au fost audiate, aducându-li-se la cunoştinţă faptul că sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.

Faţă de cinci persoane, care au antecedente penale, s-a luat măsura reţinerii pe durata a 24 de ore. Ulterior, persoanele în cauză au fost prezentate Judecătoriei Galaţi cu propunere de arestare preventivă, însă după audieri preşedinta completului de judecată a dispus lăsarea în libertate acestora la expirarea ordonanţei de reţinere, pe motiv că nu prezintă pericol social.

Scandalagii recidivisti, lasati in libertate de judecatori

Scandalagiii recidivisti nu prezinta pericol social, cel putin asta se poate deduce din decizia instantei galatene care a dispus lasarea în libertate a cinci membri recidivisti ai unei grupari care terorizeaza de luni de zile nordul judetului Galati. Este vorba de o banda de 15 indivizi care distrug bunurile din baruri si discoteci si agreseaza clientela fara a fi provocati. Scandalagiii au scapat multa vreme de rigorile legii, pentru ca isi plateau victimele pentru a nu depune plângere. Politistii au reusit insa sa-i convinga pe unii dintre martori sa depuna declaratii dupa un alt scandal petrecut la începutul lunii martie, cand cei 15 au lovit mai multi clienti, printre care si o tânara. Indivizii au fost adusi la sediul politiei. Cinci dintre acestia, Stefan Paler, de 35 de ani, Alexandru Diaconu, de 35 de ani, Cornel Florea Picu, de 28 de ani, Aurel Maravela, de 33 de ani, si Gheorghe Neacsu, de 19 ani, au fost retinuti pentru 24 de ore. Ulterior, ei au fost prezentati Judecatoriei Galati cu propunere de arestare preventiva, însa dupa audieri presedinta completului de judecata a dispus lasarea în libertate a acestora, pe motiv ca nu prezinta pericol social. Toti sunt recidivisti, având dosare pentru ultraj, tulburarea ordinei publice, loviri si alte infractiuni cu violenta. Procurorii au înaintat recurs în acest caz.

http://www.gardianul.ro/index.php?pag=n ... tori-.html

Posted

Unii îi prind, alţii îi eliberează

Ceva e putred în Justiţie

* 14 infractori din Folteşti terorizează populaţia * Poliţiştii şi procurorii i-au prins * Cinci au fost propuşi pentru arestare, dar judecătorul nu-i consideră pericol social * Dreptatea umblă cu capul spart *

Un grup de 14 persoane certate rău cu legea îi terorizează de mai multă vreme pe cetăţenii din Folteşti, dar şi din alte localităţi din judeţul Galaţi. După un scandal monstru provocat de cei 14 în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie 2009, ei au intrat în atenţia poliţiştilor şi procurorilor, care au apreciat că reprezintă un real pericol public. Dosarul cauzei respective a fost instrumentat după procedurile de rigoare, ajungând zilele trecute în faza în care se impunea ca iminentă reţinerea tuturor persoanelor implicate, aducerea cu mandat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru audieri şi, în plus, pentru cinci din cei 14, s-a întocmit un referat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Teroare perpetuată

Pentru identificarea şi prinderea celor 14 au fost mobilizate importante forţe poliţieneşti şi speciale. Poliţişti de la Serviciul Investigaţii Criminale i-au identificat pe infractorii care terorizează pur şi simplu Folteştiul, iar cei de la Detaşamentul Poliţiei pentru Intervenţii Rapide au adus la sediul IPJ Galaţi întregul grup de indivizi vizat. Marţi dimineaţă, după descinderea forţelor mobilizate special pentru a scăpa lumea de teroare, cetăţenii localităţii au răsuflat uşuraţi crezând că, în sfârşit, li s-a făcut dreptate, pentru hoţiile, jafurile, pentru toate violenţele îndurate. Din păcate, ei s-au înşelat. Din grupul celor reţinuţi, printr-un referat întocmit de procurorul de caz, cinci indivizi au fost prezentaţi la Judecătoria Galaţi pentru a fi arestaţi preventiv. Aici, judecătoarea Liliana Onişor a dispus lăsarea acestora în libertate(?!) Joi, am vorbit cu mai multe persoane din Folteşti care, aflând de eliberarea celor cinci, ne-au declarat că nu vor să spună nimic, că le e teamă, că şi-aşa au îndurat destule până acum trăind sub teroare, dormind iepureşte în propriile case, umblând cu teamă pe stradă etc.

Bătaie şi sânge, la discotecă

Lăsarea în libertate a acestor indivizi periculoşi a indignat pe oricine a aflat despre isprăvile infracţionale ale temutului grup de la Folteşti. Iată ce au făcut cei 14 doar în noaptea de 31 ianuarie/1 februarie a.c. S-au dus mai întâi la Tămăoani, la un bar cu lăutari, după care, cu trei maşini, au plecat la Şiviţa, comuna Tuluceşti. Au intrat într-un club, au cumpărat o navetă cu bere pe care au pus-o apoi ostentativ în mijlocul ringului, apoi au dansat. La o masă era un băiat cu patru fete, iar la o alta, patru băieţi cu două fete. Membrii grupului pus pe scandal l-au atacat pe băiatul de la masa cu cele patru fete fără să ţină seama că acesta a spus că fetele sunt verişoarele lui şi că sunt minore. Pentru că vroiau să danseze cu fetele, tânărul le-a sfătuit pe acestea să se îmbrace şi să plece. N-au mai apucat, băiatul care le însoţea a fost luat la bătaie. La un moment dat, plin de sânge, a reuşit să fugă. Suferise o groază de leziuni, mai ales în zona capului. După repriza de violenţă scandalagiii şi-au îndreptat atenţia către cealaltă masă. Unul dintre băieţi a fost lovit cu sticle de bere, cu scaune, cu pumnii şi cu picioarele. Una dintre fete s-a ascuns sub bar, alături de barmaniţă. Singurul care a reuşit să-i potolească a fost D.J.-ul, dar nu cu muzică, ci folosind un spray lacrimogen. Toată lumea a ieşit din bar, în afara unei dintre victime care zăcea inconştientă pe podea. Peste tot, în încăperea în care avusese loc „războiul” era plin de sânge.

Plângeri depuse, apoi retrase

Într-o primă fază, după cum ne confirmă procurorul Aneta Violeta Andrei, toţi cei care au fost bătuţi au făcut plângeri şi au dat multe detalii despre cele întâmplate, dar, ulterior, şi-au retras plângerile fără nicio explicaţie. Fiind apoi reaudiaţi, înţelegând că poliţiştii şi procurorii sunt hotărâţi să nu lase lucrurile aşa, au dat din nou declaraţii. O victimă a spus că unul dintre atacatori, Brânză Valentin, l-a şi ameninţat, spunându-i că pentru siguranţa sa e mai bine să procedeze aşa. Şi personalul barului a declarat că nu era prima dată când indivizi din grupul amintit făceau scandal şi recurgeau la violenţe de genul celor amintite. Paler Ştefan, zis „Dodu”, şeful lor, care acţiona de regulă pe zona Târgu Bujor, era unul dintre cei mai violenţi. Nu o dată, acesta a arătat că o sabie sau chiar un pistol sunt armele cu care oricine, în orice fel i s-ar opune, ar putea fi pedepsit.” Despre „Dodu”, procurorul de caz a spus că are un cazier care se întinde pe mai mult de două pagini de format A4 scrise cu caractere mici, el fiind autorul a numeroase infracţiuni de vătămare, vătămare corporală gravă sau ultraj contra bunelor moravuri. Maravela Aurel, alt membru al grupului, are şi el o condamnare pentru trafic de persoane. Ulterior, mai multe persoane (unul fiind Paler Ştefan, altul Pintilie Ionel) dintre cele implicate în scandal s-au prezentat la administratorul clubului şi i-au oferit 500 de lei ca despăgubiri. Mai există martori şi pentru alte întâmplări similare. Scandalagiii au mai fost sancţionaţi contravenţional, dar, în instanţă, n-a fost de ajuns. „Pe scurt, după cum ne-a spus şi procurorul Aneta Andrei, acestea au fost motivele pentru care, imediat ce am primit spre soluţionare dosarul cauzei respective, n-am avut nici un moment de linişte până nu l-am finalizat. N-a fost uşor din mai multe motive pe care nu le mai expunem aici. Mai pot spune că descinderea la Folteşti, reţinerea membrilor grupului a fost organizată exemplar de lucrătorii de la Poliţia Municipiului Galaţi – Biroul Poliţie Rurală, de cadre de la Serviciul de Investigaţii Criminale, care ne-au ajutat şi la audieri, de cadre de la DPIR.”

Instanţa nu-i consideră pericol social

Din păcate, în instanţă, cele cinci persoane propuse prin referat pentru arestare preventivă (Diaconu Alexandru, Florea Cornel-Picu, Neacşu Gheorghe, Maravela Aurel şi Paler Ştefan) au fost lăsate libere. Joi dimineaţă, se ştia că cei 14 prezentaţi pentru arest preventiv ar fi fost lăsaţi în libertate întrucât judecătorul a apreciat că nu prezintă pericol social (?!) Bineînţeles că într-o realitate paralelă, lucrurile ar putea sta aşa: negrul este alb, răul înseamnă bine, iar indivizii care ţin câteva localităţi sub teroare nu prezintă, dom’le, pericol social. Până una alta, munca Poliţiei şi Parchetului a fost făcută sul şi trimisă undeva, la plimbare… Ieri după-amiază, am primit şi un alt mesaj de la Judecătoria Galaţi. Iată-l! „Fapta a avut loc pe 31 ianuarie, iar inculpaţii au fost prezentaţi în instanţă abia pe 1 martie cu propunerea de arestare preventivă. Nu s-a considerat că ei reprezintă un real pericol social şi au fost lăsaţi în libertate”, ne-a declarat Robert Florea, purtătorul de cuvânt de la Judecătoria Galaţi. De la Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, am aflat că tocmai a avut o întâlnire zilele acestea între poliţişti şi procurori pentru strângerea rândurilor şi mobilizarea tuturor forţelor astfel încât astfel de grupuri infracţionale, găştile de cartier care acţionează cu violenţă în locuri publice să fie anihilate. Prea mulţi dintre cei care compun aceste grupuri au fost şi sunt cercetaţi pentru infracţiuni cu violenţă, au fost şi sunt condamnaţi, reprezentând, realmente, un mare pericol social.

Dreptate cu capul spart

Dacă mai mulţi tineri paşnici sunt agresaţi şi bătuţi la o discotecă, într-un bar, dacă cetăţenii mai multor localităţi din judeţ sunt terorizaţi de aceiaşi indivizi puşi numai pe fărădelegi, atunci ce ar trebui făcut ca aceştia să poată fi arestaţi? Trebuie doar să aşteptăm ca aceştia să omoare, să tâlhărească, să violeze ca numai atunci să fie „băgaţi în seamă”? Ceva nu merge, ceva e putred în Justiţie. Cine şi cum le poate explica acum locuitorilor Folteştiului, de pildă, că indivizii de care se tem de moarte au fost lăsaţi, iar, să-şi facă mendrele cum vor? Şi, nu-i aşa?, tocmai ce scrisesem în acelaşi mod despre păţaniile locuitorilor Jorăştiului. Recursul făcut de procurori după respingerea propunerii de arestare preventivă se va judeca, la Tribunalul Galaţi, săptămâna viitoare. Vă vom ţine la curent cu cele întâmplate.

http://www.viata-libera.ro/articol-Ceva ... titie.html

Posted

Explicatia cea mai simpla e de cele mai multe ori cea adevarata.

Spaga.

Daca spagarilor astora nenorociti li s-au marit salariile si ii lasa in libertate pina si pe das dobitoken astia de rind, ce pretentii sa mai avem in cazurile care ii implica pe cei "de sus"?

Cum spunea Nastase, "nu exista coruptie in Romania". Si asta o sa ajunga iar in functii la alegeri...

Posted
Explicatia cea mai simpla e de cele mai multe ori cea adevarata.

Spaga.

Ce spaga? Adica nenorocitii aia au bani de spaga? Nu cred... sunt niste saraci, niste cocalari care vor sa iasa in evidenta prin violenta caci cu altceva nu pot.

Au oferit administratorul clubului 500 de lei ca despăgubiri... putin.

Oricum, cred ca astia nu-s "copii de bani gata" ca sa-si permita sa dea spaga mare ca sa scape de urmarirea penala.

Problema acuta se afla in justitie !

Posted

"Teroriştii" din Folteşti au fost arestaţi

Tribunalul Galaţi a emis ieri mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Ştefan Paler şi Aurel Maravela, consideraţi capii găştii din Folteşti, care a terorizat nordul judeţului în ultimele luni, după ce Judecătoria considerase iniţial că agresorii nu prezintă pericol social.

Banda formată din 15 agresori, toţi originari din comuna gălăţeană Folteşti, s-a dedat la violenţe extreme. În luna ianuarie a acestui an indivizii au sărit la bătaie fără motiv la clienţii unei discoteci din comuna Tuluceşti şi nici cei care au încercat să fugă nu au scăpat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi nu a reuşit să ofere identitate protejată la două dintre victimele minore ale agresiunilor, întrucât numele lor au fost menţionate de alţi martori care au asistat la scandalul provocat de aceştia în clubul din Tuluceşti. Tatăl lor a cerut acest lucru după ce a aflat grozăvia la care au luat parte fără voie fetele sale. Trebuie menţionată violenţa ieşită din comun a acestor indivizi, care au spart un taburet în capul uneia dintre victime şi l-au terorizat într-un asemenea hal pe unul dintre băieţii din club, încât acesta a încercat să spargă cu o scrumieră unul din geamuri şi să se arunce de la fereastră. DJ-ul din club a fost nevoit să folosească un spray lacrimogen pentru a-i potoli, dar a sfârşit prin a fi ameninţat cu moartea de agresori. Preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătoarea Carmen Sandu, ne-a declarat că instanţa a dispus ieri emiterea unor mandate de arestare pe numele lui Ştefan Paler şi Aurel Maravela, despre care organele de urmărire penală au informaţii că erau capii grupării.

Cei doi indivizi arestaţi sunt şi singurii recidivişti, în cazul lui Aurel Maravela reţinându-se şi infracţiunea de trafic de persoane printre multe alte fapte penale. Extrem de grav este faptul că cei cinci indivizi ridicaţi iniţial cu mascaţii şi propuşi spre arestare preventivă au ameninţat cu moartea victimele, după care au încercat să le cumpere. În ciuda probelor evidente, şi vorbim aici de declaraţii de la numeroşi martori care au confirmat faptul că grupul de 15 bărbaţi a declanşat scandalul fără absolut nici un motiv, Judecătoria Galaţi a respins iniţial cererea Parchetului privind emiterea unor mandate de arestare pe numele lui Aurel Maravela, Ştefan Paler, Alexandru Diaconu, Florea Cornel şi Gheorghe Neacşu pentru ultraj contra bunelor moravuri, pe motiv că cei cinci nu prezintă pericol social. Parchetul urmează acum să finalizeze rechizitoriul pentru ca scandalagiii să fie trimişi în judecată.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=4

Posted

Incredibil

Le-a fugit arestatul din sala de judecată! :o:o:o

Cazul celor 14 scandalagii şi bătăuşi care-şi făceau meandrele pe raza comunei Folteşti, dar şi în alte localităţi din judeţul Galaţi, a făcut vâlvă în toată ţara. Celor 14 părea că li s-a înfundat după scandalul şi bătaia sângeroasă pe care le-au provocat în noaptea de 31 ianuarie într-un club din localitatea gălăţeană Şiviţa. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Galaţi şi cei de la Detaşamentul pentru Intervenţii Rapide i-au identificat şi reţinut pe infractori. Acţiunea în forţă, de amploare, îi făcuse pe locuitorii Folteştiului să răsufle uşuraţi numai că, pe 11 martie a.c., atunci când cinci dintre cei mai periculoşi din grup au fost prezentaţi în instanţă cu propunerea de arestare preventivă, ei au fost lăsaţi în libertate. Nu s-a considerat că prezintă un real pericol social!

A urmat recursul făcut de procuror, iar Tribunalul Galaţi a dispus, totuşi, arestarea preventivă a doi dintre cei cinci inculpaţi acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri. E vorba de Paler Ştefan, zis „Dodu”, şeful grupului de infractori şi de Maravela Aurel. În Folteşti a fost iar bucurie în momentul în care „Dodu” a fost extras, în văzul sătenilor, de pe teatrul de operaţiuni, cu cătuşe la mâini. În schimb, Maravela Aurel, n-o să credeţi!, a rămas în libertate. Cum? În momentul când în sala de judecată s-a dat verdictul cu privire la arestarea sa, s-a dovedit a fi iute-iute de picior şi… pe-aici ţi-e drumul! A dispărut fără urmă, de sub nasul magistraţilor cu măsurile lor de securitate cu tot, acesta fiind motivul pentru care acum e căutat de zor. Asta după ce fusese şi el reţinut în momentul în care, într-o dimineaţă, ca şi ceilalţi „colaboratori”, fusese luat pe sus, direct din pat. Deh, dacă nu l-au ţinut bine! Acum urmează… urmărirea!

http://www.viata-libera.ro/articol-Le-a ... ata_2.html

  • 2 weeks later...
Posted

Maravela, bătăuşul din Folteşti: reţinut, eliberat, arestat, fugit, predat!

Maravela Aurel, unul dintre membrii „marcanţi” ai grupării de scandalagii şi bătăuşi ce a speriat Folteştiul şi alte localităţi rurale ale judeţului, continuă să impresioneze printr-un anumit gen de personalitate, manifestat mai ales vizavi de organele de cercetare penală şi de justiţie. După ce, recent, un grup de 14 persoane a fost luat pe sus din Folteşti şi dus în arestul Poliţiei, doar cinci au fost prezentate instanţei (Judecătoria Galaţi), în 11 martie a.c., cu propunerea de arestare preventivă. La acea dată s-a dispus punerea în libertate a scandalagiilor, măsură împotriva căreia procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a declarat recurs. La Tribunalul Galaţi, acolo unde s-a judecat recursul, doi dintre cei cinci (Paler Ştefan, zis „Dodu” şi Maravela Aurel) s-au ales cu mandat de arestare preventivă. Prezent în sala de judecată, când a auzit verdictul judecătorului cu privire la arestarea preventivă, Maravela Aurel n-a rezistat tentaţiei de a-şi pune picioarele pe spinare, scăpând milimetric de sub nasul organelor de pază. Ulterior, aşa cum am aflat ieri de la Liliana Istrate, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Maravela s-a răzgândit şi s-a prezentat singur la Poliţie, ca să fie arestat. Dar imediat ce a ajuns după gratii, avocatul lui a făcut cerere de eliberare provizorie, sub control judiciar, solicitând cercetarea în stare de libertate, pe motivul că nu prezintă nici un pericol pentru comunităţile pe care, el şi ai lui din gaşca celor 14, le terorizează de o bună bucată de vreme. Cererea făcută de avocat urmează să se judece pe data de 8 aprilie.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mara ... dat_2.html

  • 4 weeks later...
Posted

Ştefan Paler, capul grupării violente din Folteşti, liberat provizoriu!

Ieri, 28 aprilie, la Tribunalul Galaţi, s-a judecat cererea de liberare provizorie sub control judiciar a lui Paler Ştefan, capul grupării violente din Folteşti, care-i ţine de o bună bucată de vreme sub teroare pe locuitorii comunei, dar şi pe cei din alte localităţi ale judeţului. În privinţa lui, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar. În instanţă, argumentele procurorului n-au contat şi acelaşi judecător, Liliana Onişor, care iniţial s-a opus arestării preventive nu şi-a schimbat nici de această dată opinia şi, începând de ieri, a dispus, liberarea provizorie, sub control judiciar, a lui Paler Ştefan. Vizavi de această măsură, procurorul de caz a făcut recurs, dar, până una alta, Paler Ştefan va fi pus în libertate.

Astăzi, la aceeaşi instanţă, se va judeca şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar al lui Maravela Aurel.

http://www.viata-libera.ro/articol-Stef ... iu__2.html

Posted

După „reţeta” Becali

Liderii grupului din Folteşti sunt liberi

La Tribunalul Galaţi s-a judecat cererea lui Maravela Aurel de a fi liberat provizoriu sub control judiciar. Şi lui Maravela, unul dintre cei mai violenţi componenţi ai grupului de la Folteşti, i s-a admis cererea de liberare sub control judiciar.

Asta nu e în nici un caz o veste bună cel puţin pentru locuitorii Folteştiului, care oricum urmăreau cu sufletul la gură aventura judiciară a celor doi bandiţi. Iată că indivizii de care se tem ca de moarte sunt iarăşi liberi, întrucât în opinia unei anumite părţi a justiţiei gălăţene aceştia nu reprezintă un pericol social. În plus, munca altei importante părţi a aceleiaşi justiţii gălăţene (Poliţie, Parchet, alte forţe speciale) a fost pur şi simplu batjocorită.

http://www.viata-libera.ro/articol-Lide ... eri_2.html

  • 1 month later...
Posted

Gaşca din Folteşti, la judecată

După încheierea urmăririi penale în cauza în care au fost implicaţi cei 14 membri violenţi şi scandalagii ai „grupului de la Folteşti”, prin rechizitoriul întocmit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au fost trimise în judecată cinci persoane. E vorba de Paler Ştefan, zis „Dodu”, de 35 de ani, Necula Aurel, fost Maravela, de 33 de ani, Florea Cornel Picu, de 28 de ani, Diaconu Alexandru, de 24 de ani şi Neacşu Gheorghe, de 19 ani. Toţi sunt din Folteşti, toţi sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, infracţiune care, în condiţiile art.321, al.2 Cod penal, cu circumstanţele agravante prevăzute de art.75, lit.a Cod penal, se pedepseşte cu închisoare pe o perioadă cuprinsă între doi şi şapte ani. Din cele cinci persoane trimise în judecată, două, Paler Ştefan şi Necula Aurel, se află în Penitenciarul Galaţi.

Prin acelaşi document al Parchetului local Galaţi a fost scos de sub urmărire penală un alt grup de opt persoane. Partea din grup care a fost scoasă de sub urmărire penală s-a ales, totuşi, cu amenzi administrative de câte 1.000 de lei pentru fiecare persoană implicată, precum şi cu plata unor sume (550 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gasc ... ata_2.html

  • 3 months later...
Posted

Eliberarea l-a costat 5.000 de lei!

Puşi în libertate rând pe rând, asta s-a întâmplat cu protagoniştii scandalului de la Şiviţa. Ieri, ultimul care se afla după gratii a fost eliberat pe cauţiune. Acesta a fost obligat să achite 5.000 de lei ca să fie pus în libertate. Un alt protagonist al scandalului, Aurel Necula, a fost lăsat liber tot în schimbul unei cauţiuni. Incidentul, petrecut în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, în discoteca localităţii, s-a lăsat cu sânge pe pereţi, la propriu, cu capete sparte şi cu multe stricăciuni. Pentru asta procurorii i-au trimis în judecată pe cei cinci, restul până la 14 plătind fiecare o amendă de 1.000 de lei. Din nefericire, cei cinci au ajuns în instanţă doar pentru ultraj, după ce victimele şi-au retras plângerile penale în care "eroii" erau acuzaţi de loviri şi alte violenţe. Reamintim că trimişi în judecată în stare de arest, dar eliberaţi, au fost Ştefan Paler şi Aurel Necula, iar în libertate sunt inculpaţii Alexandru Diaconu, Cornel Picu şi Gheorghe Neacşu. Decizia magistraţilor Judecătoriei de a-l elibera pe cauţiune pe Paler a fost atacată cu recurs de către procurori.

Conflictul s-a lăsat cu dinţi şi capete sparte

Reamintim că gaşca lui Ştefan Paler a plecat din Tămăoani spre Şiviţa, după ce acolo s-au închis barurile. Odată ajunşi în clubul din Şiviţa, băieţii lui Paler au luat o ladă de bere şi au început să se ia de fetele aflate în club. Cunoscuţi drept scandalagii, mai ales că în acel loc iscaseră multe bătăi, unii dintre consumatori au ales să plece, victimele însă, cinci la număr, nu au mai apucat. Barmaniţele s-au ascuns sub tejghea în vreme ce băieţii care le însoţeau pe fetele invitate la dans au primit pumni şi picioare la greu. O masă din sticlă a fost spartă, un scaun a fost rupt, un perete din rigips a fost făcut praf, mai multe sticle de bere şi scrumiere au fost sparte în timpul altercaţiei, o tânără a fost lovită în cap cu un scaun, iar unui băiat i s-au spart dinţii.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=5

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.