dcp100168 Posted March 12, 2009 Posted March 12, 2009 Scepticism sindicalCercul vicios al ierarhiei bugetarilor* Sindicatele şi reprezentanţii Executivului au reluat ideea Legii unice a salarizării bugetarilor * Până la sfârşitul lunii viitoare proiectul ar trebui, teoretic, să fie gata! * Mărul discordiei: plasarea în ierarhia socială a diferitelor categorii profesionale *Elaborarea unei legi privind salarizarea unică în sectorul bugetar s-a dovedit ani la rând „o misiune imposibilă”, fie din cauza lipsei de voinţă politică, fie din cauza disensiunilor sindicale între diferitele categorii sociale de bugetari. Iată că, din nou, la nivel guvernamental s-a luat iniţiativa elaborării unui proiect de lege privind salarizarea unică în sectorul bugetar. Teoretic, până la sfârşitul acestei luni, Executivul ar trebui să aibă consultări cu sindicatele, iar de la mijlocul lunii aprilie să se treacă la elaborarea proiectului de lege. Dacă lucrurile merg bine, proiectul ar putea intra, în mai, în dezbaterea Parlamentului. Deocamdată se vorbeşte mai mult de îngheţarea salariilor mari şi creşterea salariilor mici. Mai exact, de la un decalaj între salariul minim şi salariul maxim în sectorul bugetar într-un raport de 1-50, cât este în prezent, s-ar dori să se ajungă la un raport de 1-15.Sublimă, dar greu de făcutO lege unică a salarizării ar fi sublimă, dar sindicaliştii gălăţeni din învăţământ consideră că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. „Categoric, această lege trebuie să se facă! Ea trebuia să se facă demult. În definitiv, această lege trebuie să stabilească ierarhiile din sistemul bugetar. Adică, să poziţioneze din punct de vedere salarial fiecare categorie bugetară pe o anumită poziţie. După aceea, este problema fiecărui departament bugetar ce face în interiorul sistemului său”, ne-a declarat Constantin Ciosu, secretar general al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN). Acesta consideră că o asemenea lege ar elimina discrepanţele şi discriminările dintre bugetari. În ce priveşte Învăţământul se consideră că ar fi, într-adevăr, o oportunitate de a i se reflecta statutul de prioritate naţională. „Sperăm ca Învăţământul să fie astfel poziţionat încât salarizarea să materializeze calitatea şi importanţa acestui domeniu. Este inadmisibil ca un sistem care creează viitorul acestei ţări, forţa de muncă, să fie tratat cum este în prezent. Dacă forţa de muncă nu are calitatea necesară, vom face ce facem acum - vom culege căpşuni sau vom fi îngrijitori de bătrâni prin alte ţări”, a arătat Valeriu Diculescu, preşedintele executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi. Liderul sindical consideră că, dincolo de voinţa politică în realizarea acestei legi, o problemă va fi în legătură cu domeniile privilegiate. „În Magistratură, Apărare, Ministerul de Interne, sunt bugetari ce au nişte privilegii în baza unor legi speciale la care nu vor renunţa. Asta e problema! Este inadmisibil ca raportul dintre salariul minim şi salariul maxim din sectorul bugetar să fie de 50. Peste tot în lumea civilizată, o lume din care văd că nu prea vrem să facem parte, această diferenţă nu este mai mare de 12 la sută. Va fi foarte greu, pentru că angajaţii din aceste domenii speciale nu vor accepta niciodată scăderi şi, de altfel, juridic vorbind, nici nu poţi să le iei un drept deja câştigat. Dar în viitoarea lege se poate porni de la un principiu: ca în timp această diferenţă să se estompeze, mărind salariile mici şi plafonând salariile mari”, ne-a mai declarat reprezentantul FEN.Lege cu obstacoleUnii lideri sindicali sunt de-a dreptul sceptici vizavi de şansele ca proiectul salarizării bugetarilor să se materializeze. Paraschiv Sălăvăstru, membru al Biroului Executiv „Sanitas”: „Am avut şi noi o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, am avut în paralel şi o întâlnire cu cei de la Ministerul Muncii, ştim de acest proiect, dar nu cred că el se va putea materializa prea curând. Care ar fi obstacolele? Despre o lege unică a salarizării se discută de peste 15 ani în România, dar de fiecare dată proiectul a rămas nedus până la capăt. Ar trebui să se reaşeze foarte bine grilele de salarizare, ceea ce înseamnă un calcul extraordinar de serios, pentru că trebuie făcută o ierarhizare cât mai corectă a tuturor ramurilor de activitate, a categoriilor sociale. Şi nu cred că unii vor dori să aştepte să crească şi salariile mai mici. Ne interesează, desigur, unde va fi plasată Sănătatea în această ierarhie. Ar trebui să fim undeva în primii trei, deşi acum suntem pe un loc mult mai codaş… Doar teoretic se spune că Sănătatea este prioritară. O astfel de lege poate că ar schimba lucrurile, dar, după cum spuneam, mă îndoiesc că o vom avea prea curând”. Este un proiect laborios şi sunt categorii speciale care nu ştiu dacă vor accepta să intre într-o lege unică a salarizării. Şanse? Am mari rezerve că proiectul se va finaliza până la sfârşitul semestrului I. Se va finaliza anul acesta, în guvernarea aceasta? Nu. Pe acest proiect s-a încercat să se lucreze de foarte mulţi ani şi mereu a rămas aşa, nedus până la capăt.Cerc viciosŞi sindicaliştii din SED LEX, din care fac parte mulţi dintre funcţionarii publici, se îndoiesc de faptul că termenul de realizare a proiectului de lege va fi respectat. Însă, potrivit lui Dan Mihalache, preşedintele Sindicatului Finanţe SED LEX Galaţi, există şi pericolul declanşării unor războaie sindicale pentru ocuparea unei poziţii cât mai avantajoase în ierarhia bugetarilor. „Sigur, toată lumea aşteaptă să vadă cam cum va fi această lege şi sperăm să fie o aşezare corectă a salarizării, să nu mai fie acele discrepanţe mari. Dar problema va fi aici, cum se va face ierarhia între bugetari, cum se va face încadrarea. Trebuie să se aşeze bugetarii între ei şi este destul de greu să faci acest lucru. Obligat va duce la nişte discuţii, dar depinde acum de modul în care se doreşte a se scoate această lege. Ţine de abilitatea guvernului, dar nu numai a lui, trebuie un consens şi cu reprezentanţii sindicatelor. Până acum s-a mers cam mers pe principiul (dezbină şi stăpâneşte - n.r.), unele sectoare bugetare având salarii mai mari decât altele. Ori, dacă stăm să facem o lege unică a salarizării nu poate să fie un bugetar mai bugetar decât altul”.Altfel spus, o lege unică a salarizării bugetarilor este excelentă în teorie, rămâne însă de văzut dacă nu cumva, intrându-se într-un cerc vicios, practica o va omorî, aşa cum s-a întâmplat deja de câteva ori până acum.http://www.viata-libera.ro/articol-Cerc ... rilor.html
katman Posted March 13, 2009 Posted March 13, 2009 Asa, si deci daca legal nu poti scadea salariile mari, de unde vor aparea fondurile necesare cresterii salariilor mici, in urma eventualei aprobari a acestei legi?Eu zic ca inca sistemul bugetar este supraumflat de functionarime, si ar mai trebui lucrat cu nadejde vreo 3 ani la reducerea necesara.Daca se va aproba legea, sper ca Sanatatea si Invatamintul sa fie puse corespunzator cu importanta pe care o au. Daca nu cumva sint multi alde Necula care sa isi dea cu parerea... Rusine lui, daca nu ma insel este baiatul profesorului Necula de la LVA...
copoi10 Posted March 14, 2009 Posted March 14, 2009 te inseli amarnic. nu este baiatul cui crezi tu. am fost coleg de clasa cu cei doi gemeni necula.
dcp100168 Posted April 22, 2009 Author Posted April 22, 2009 Guvernul urmeaza sa adopte, astazi, principiile legii salarizarii unice a bugetarilor. Sindicalistii sunt nemultumitiGuvernul urmeaza sa adopte, in sedinta de miercuri, principiile legii salarizarii unice a personalului bugetar, dupa cum anunta saptamana trecuta premierul Emil Boc. Actul normativ "va elimina privilegiile din sistemul public de salarizare si va crea o corespondenta reala intre munca prestata pe baza pregatirii de specialitate si salarizarea corespunzatoare in domeniul public fara privilegii si fara privilegiati”, a spus primul ministru. Sindicatele nu sunt de acord cu propunerile facute. Potrivit acestora postul de profesor cu gradul I de liceu si o vechime in munca de 6-10 ani ar fi echivalenta cu cel de sublocotenent, plutonier adjutant principal cu studii superioare si maistru militar principal, precum si cu cel de expert vamal principal, muzeograf gradul II, preot de parohie, farmacist, fiziokinetoterapeut, expert principal, consilier juridic principal, auditor principal.Functia de medic primar de clinica ar urma sa fie echivalata ca salarizare cu cea de conferentiar universitar, capitan, consilier superior in minister, artist liric de opera.Functia de referent superior in minister ar urma sa fie echivalata cu cea de secretar de scoala, pedagog, soldat si gradat voluntar, statistician medical, laborant.Prin legea unica a salarizarii, sporurile salariale nu mai trebuie sa depaseasca 30% din salariul de baza si se vor acorda doar in anumite conditii.http://www.hotnews.ro/stiri-esential-56 ... tumiti.htm
dcp100168 Posted April 29, 2009 Author Posted April 29, 2009 Noi propuneri pentru legea unica a salarizarii: Functia de profesor de liceu va fi echivalata cu cea de locotenent, iar medicul primar cu functia de maiorDiscutiile pe tema legii unice a salarizarii in sectorul bugetar bat pasul pe loc. Si la ultima intalnire a grupului de lucru pentru elaborarea legii, reprezentantii unor ministere au pus bete in roate. Chiar daca aceste intalniri nu au fost pana acum prea constructive, termenul pentru finalizarea negocierilor a fost stabilit pentru sfarsitul lunii mai. Totusi, cateva noutati exista. Ministerul Apararii a acceptat unele modificari in ceea ce priveste propunerile de echivalari care s-au facut pana acum si care au starnit reactii adverse. Mihaela Neacsu, reprezentant BNS, a declarat pentru HotNews.ro ca postul de profesor cu gradul I de liceu si cu o vechime de 6-10 ani va fi echivalent cu cel de locotenent si nu plutonier adjutant principal cu studii superioare cum era pana acum. De asemenea, functia de medic primar de clinica ar urma sa fie echivalenta cu cea de maior si nu de capitan cum s-a propus initial.http://economie.hotnews.ro/stiri-finant ... -maior.htm
dcp100168 Posted June 2, 2009 Author Posted June 2, 2009 Bugetarii vor castiga intre 3,8 si 8,8 salarii minime pe economieMinisterele au facut propuneri pentru completarea grilei unice de salarizare. Daca saptamana trecuta au fost facute propuneri pentru functiile inalte, precum cele de presedinte, senator sau ministru, la ultima intalnire a grupului de lucru au fost analizate salariile pentru functiile de nivel mediu. Pentru o astfel de functie, remuneratia variaza intre 3,8 si 8,8 salarii minime pe economie. Potrivit proiectului de lege privind salarizarea unica, functiile bugetarilor vor fi echivalate pe trei niveluride referinta.Pentru primul nivel, a fost stabilit un coeficient mediu de 8,85 salarii minime pe economie. La primul nivel se afla functia de medic primar de clinica care este echivalenta cu cea de conferentiar in Ministerul Educatiei, cu cea de maior in Ministerul Apararii, cea de consilier superior in Ministerul Finantelor, cu cea de judecator de tribunal, consilier probatiune si cea de asistent judiciar in Ministerul Justitiei, cea de consul in Ministerul de Externe, cea de artist liric de opera in Ministerul Culturii si cu cea de consilier superior in Agentia Nationala a Functionarilor Publici.Pentru al doilea nivel, coeficientul mediu este de 6,50 salarii minime. La al doilea nivel se afla functia de profesor gradul II de liceu cu vechime intre 6 si 10 ani care este echivalenta cu cea de inspector in Ministerul de Interne, cu cea de locotenent cu studii superioare de lunga durata si masterat in Ministerul Apararii, cu cea de expert principal si cea de expert vamal principal in Ministerul Finantelor, cu cea de grefier gradul II cu functii superioare din Ministerul Justitiei, cu cea de consilier de relatii gradul III din Ministerul de Externe, cu cea de muzeograf gradul II si cu cea de preot de parohie din Ministerul Culturii, cu cea de farmacist si cu cea de fiziokinetoterapeut din Ministerul Sanatatii, cu cea de expert principal, consilier juridic principal si cu cea de auditor principal din Agentia Nationala a Functionarilor Publici.Pentru al treilea nivel, coeficientul este de 3,80 salarii minime. La acest nivel se afla functia de referent superior in minister si cu studii medii care este echivalenta cu cea de agent de politie debutant in Ministerul de Interne, cu cea de secretar de scoala si cu cea de pedagog din Ministerul Educatiei, cu functiile corespunzatoare gradelor de soldat si gradat voluntar si cea de referent pentru personalul civil din Ministerul Apararii, cea de grefier cu studii medii din Ministerul Justitiei, cea de curier de relatii gradul II din Ministerul de Externe, cu cea de statistician si cea de medic laborant din Ministerul Sanatatii si cu cele de referent superior din Ministerul Culturii si Agentia Nationala a Functionarilor Publici.http://economie.hotnews.ro/stiri-finant ... onomie.htm
dcp100168 Posted June 2, 2009 Author Posted June 2, 2009 Liderii de sindicate spun că Legea unică a salarizării se va aplica din 2021, chiar dacă proiectul va fi gata la timp. Sindicatele spun că nu există resurse financiare prin care să fie majorate salariile aşa cum prevede grila unică. VASILE MARICA, preşedinte Sed Lex: "Încă nu a început încăierarea generală, când începe încăierarea generală suntem pregătiţi pentru ea. Până acum a fost o tatonare. Nici ministerul nu prea a ştiut ce şi cum. Până acum, fiecare şi-a definit poziţia şi începe să şi-o apere. Eu cred că această lege se va aplica în 2021!"http://www.newsin.ro/marica-sindicate-l ... &hid=videoTare mi-e că aşa se va întâmpla!Din toată această dispută a rezultat o lege (chiar dacă e încă în proiect) inaplicabilă, atâta timp cât cel mai mic salariu de bugetar ar trebui să fie (acum) 2.280 de lei.
dcp100168 Posted June 3, 2009 Author Posted June 3, 2009 Şi o "demonstraţie"Nişte înmulţiriToţi salariaţii statului se vor încadra în trei grile, pentru cea din urmă nivelul mediu este de 3.8 salarii minime pe economie, pentru cei cu studii medii. Să zicem că media generală este de 6 salarii minime. Ea este mai mare, dar treacă de la mine. Adică un salariu brut de 3600 de lei.Numărul de bugetari este de 1.5 milioane. Un fleac. 12 x 3600 x 1500000 = 64.800.000.000 adică aproape 65 de miliarde RON. Totalul cheltuielile cu personalul din Bugetul pe 2008 este de 43.3 miliarde.Să presupunem o creştere a cheltuielilor Statului cu personalul de 10 procente pe an. E exagerat, dar mai treacă încă o dată de la mine.Să vedem în câţi ani ajungem să creştem de la 43.3 miliarde la 64.8 cu o creştere de 10 procente pe an. E cu logaritmi aşa că vă dau răspunsul direct, aproximativ 4.5 ani. La o creştere de 5 procente timpul este de 8.5 de ani.Să repetăm premizele.1. Am scăzut media salariului brut globală, ea este sigur mai mare.2. N-am crescut salariul minim.3. Am presupus o creştere a cheltuielilor cu personalul de 10 procente pe an.4. N-am ţinut cont de criză.5. N-am pus sporurile, al 13-lea salariu şi bonurile de masă sau vacanţă.Au ieşit 4.5 ani. Trebuie să fii absolut lipsit de orice simţ al realităţii ca să crezi că ipotezele mele sunt corecte, ele sunt în favoarea Guvernului. Cum să stea salariul minim 4 ani fix. Planul, uitat de guvernanţi, era să crească salariul minim la 730 de RON în 2009. Absolut imposibil.Există următoarele soluţii:1. Dat, pe loc, afară o treime din angajaţii Statului, o jumătate de milion, şi aplicarea cu cifrele actuale.2. Coborârea mediei generale de la 6 salarii minime la 4 salarii minime. Media la grupa a treia o să fie 2.6 în loc de 3.8. Cu scăderea tuturor celorlalte salarii în mod corespunzător dar păstrarea schemei.3. Tipărirea de bani. Nu ştiu dacă ne lasă FMI. Adio monedă Euro. Adio nivel de trai. Toţi cei cu credite în Euro sunt pierduţi. De fapt toţi suntem pierduţi.4. Tăierea altor cheltuieli şi acoperirea salariilor.5. O combinaţie a celor patru.6. Se amână punerea în practică.Cum eu m-am plictisit să comentez giumbuşlucurile financiare făcute de Pogea vă las pe voi.P.S.Ca să vedeţi "realismul" legii, pentru un profesor, gradul II, cu 10 ani vechime salariul brut este de 3900 RON. Un salariul net de cam 2500-2600 lei. Cam dublu faţă de cel actual.http://romaniadeieri.blogspot.com/2009/ ... ltiri.html
dcp100168 Posted June 4, 2009 Author Posted June 4, 2009 De aproape trei ori salariul pe economie pentru educatori şi învăţători debutanţiGrila de salarizare discutată la Ministerul Educaţiei propune pentru învăţătorii şi educatorii debutanţi, salarii de 2,9 ori mai mari decât salariul minim pe economie. Potrivit sindicaliştilor, în ceea ce priveşte profesorii cu studii superioare, grad didactic II şi care au între şase şi zece ani vechime ar putea primi, potrivit grilei de salarizare propuse de Ministerul Muncii, de cinci ori salariul minim pe economie, adică 3.000 de lei brut. Sindicaliştii cer însă cel puţin 3.500 de lei. Dacă negocierile cu ministerul de resort i-a mulţumit, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cele cu Ministerul Muncii, sindicaliştii acuzând că sunt în continuare avantajaţi bugetarii de lux.Potrivit FEN, profesorii cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II şi care au între şase şi zece ani vechime ar putea primi, potrivit grilei de salarizare propuse de Ministerul Muncii, de cinci ori salariul minim pe economie, respectiv 3.000 de lei brut. Sindicaliştii cer însă cel putin 3.500 de lei. ”Ne-a fost propusă o grilă de salarizare prin care profesorii cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II şi între şase şi zece ani vechime, să primească de cinci ori salariul minim pe economie, respectiv 3.000 de lei brut, ceea ce înseamnă 1.700 - 1.800 lei net. Ceea ce nu reprezintă vreo creştere faţă de salariile actuale. În plus, profesorii cu gradul I şi 14 ani vechime ar primi tot cam atât", a mai spus Constantin Ciosu.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=5
tomcat0 Posted June 5, 2009 Posted June 5, 2009 desene animate in tara asta de rahat... adica n-au acceptat marirea de 33 % si propun marirea salariilor cu 100 % sau mai mult ce naiba fratilor, traim in tara rasului si a plansului... deja imi vine sa vomit
dcp100168 Posted June 12, 2009 Author Posted June 12, 2009 Un profesor grad I va primi 5.500 lei Negocierile pe tema legii unice a salarizarii in sistemul bugetar au intrat pe ultima suta de metri. In aceasta saptamana, au fost purtate discutii cu reprezentantii tuturor ministerelor in vederea stabilirii salariilor din grila unica. Saptamana viitoare, grupul de lucru de la Ministerul Muncii va finaliza proiectul de lege privind salarizarea unica. In ceea ce priveste Armata si Politia, reprezentantii acestora au reusit sa stabileaza, in urma discutiilor de la Ministerul Muncii, salariile din grila unica. Seful de stat major al armatei, amiralul si chestorul general de politie vor avea salarii cuprinse intre 8.100 lei si 8.190 lei, corespunzator coeficientilor de salarizare de 13,5-13,65, in timp ce chestorul sef de politie, viceamiralul si generalul locotenent va putea castiga cel mult 8.070 lei. Functia corespunzatoare gradului de colonel va avea un coeficient de 11-12,6, respectiv venituri cuprinse intre 6.600-7.560 lei, iar un capitan ar putea castiga maximum 6.480 lei. Un locotenent ar putea castiga intre 3.600 si 4.020 lei, iar un agent de politie poate castiga intre 3.420 si 3.600 lei. De asemenea, agentii de politie sau penitenciare debutanti vor avea un coeficient de 3,8, adica 2.280 de lei. In invatamant, cele mai mari salarii le vor avea profesorii universitari. Acestia ar putea castiga intre 5.814 lei si 7.800 lei, coeficientii fiind cuprinsi intre 9,69 si 13. La polul opus se afla invatatorul debutant, educatorii si maistrii cu studii medii care vor castiga maxim 2.100 lei. De asemenea, profesorul debutant va avea 3.300 lei, iar un profesor care si-a luat definitivatul va castiga 4.300 lei. Un profesor cu gradul II va castiga maximum 4.900 lei, iar un profesor cu gradul I cu o vechime de peste 40 de ani - 5.500 lei. Oamenii ăştia chiar nu au ce face pe-acasă, în loc să stea pe la ministere şi să se joace cu cifrele astea aiuritoare? Economia e pe butuci, nu sunt bani nici pentru lefurile actuale şi ei visează salarii de 4-5 ori mari (cum se anunţă pt profesorii debutanţi, de exemplu)... O soluţie (foarte simplă) există, ce-i drept
djabar1523 Posted June 13, 2009 Posted June 13, 2009 Se pare ca sus la Imparatie lucrurile se vad cu totul altfel decat in realitate.In conditiile in care la momentul de fata se fac eforturi sustinute pentru plata actualelor salarii / pensii, inseamna ca esti ori tampit ori prost daca ajungi sa crezi in astfel de baliverne si mai mult decat atat, sa le promiti poporului.
tomcat0 Posted June 14, 2009 Posted June 14, 2009 In invatamant, cele mai mari salarii le vor avea profesorii universitari. Acestia ar putea castiga intre 5.814 lei si 7.800 lei, coeficientii fiind cuprinsi intre 9,69 si 13. La polul opus se afla invatatorul debutant, educatorii si maistrii cu studii medii care vor castiga maxim 2.100 lei. De asemenea, profesorul debutant va avea 3.300 lei, iar un profesor care si-a luat definitivatul va castiga 4.300 lei. Un profesor cu gradul II va castiga maximum 4.900 lei, iar un profesor cu gradul I cu o vechime de peste 40 de ani - 5.500 lei.problema e ca nu au precizat si secolul in care un profesor va lua salariile astea... mai ales ca ieri, nea caisa Baselu a precizat ca am intrat in recesiune... asa ca nu e altceva decat un mare abur... ne-am saturat de demagogii astia care ar trebuie spanzurati in fata casei poporului, sau trasi in teapa ca pe vremea lui Tepes, ca e destul cate tepe ne-au tras ei noua
oana6200 Posted June 17, 2009 Posted June 17, 2009 Domnul profesor, sunteţi la curent cu ultimele declaraţii ale lui Băsescu? Printre altele, la emisiunea "Naşul", spunea că învăţământul ar fi prea suprastructurat, că ar fi prea mulţi profesori, şi că "nu avem nevoie de filozofi, ci de chelneri şi de tinichigii" :arrow: Lăsând gluma la o parte, această reformă cu uniformizarea salariilor bugetarilor ar trebui făcută, dar treptat, nu cu pistolul la tâmplă ca până acum.P.S. Nu-mi mai pare rau ca am plecat din sistem si am cedat locul altora.
tomcat0 Posted June 19, 2009 Posted June 19, 2009 sincer imi vine sa vomit cand ma uit la stiri si mai apare cate un desen animat care mai vine cu niste completari... chestia cu filozofii, tinichigiii si chelnerii am auzit-o si nu ma mir... adevarul cam asta e... din cate inteleg ati fost profesoara si de aceea cred ca aveti habar de ceea ce se intampla de la Inspectorat si pana in cancelariile scolilor... pana nu se depolitizeaza tot si pana nu intra niste capete competente sus la conducere ca sa faca putina ordine, nu cred ca se va intampla nimic important... prostia si incultura sunt promovate mai mult decat orice, nu conteaza ca elevul e cazut din luna, trebuie sa intre neaparat la liceu, altfel strica prestigiul scolii... etc, chestii dinastea. referitor la uniformizarea salariilor ar trebui facuta exact cum ati precizat, treptat... insa dupa cum stim impreuna, lucrul acesta nu se va face. va felicit pentru optiunea de a parasi sistemul... am fost si eu aproape, insa anul asta nu mai am cum pentru ca am pierdut un contract in afara tarii, insa nu disper... sper sa prind altul
dcp100168 Posted June 19, 2009 Author Posted June 19, 2009 Grila unica de salarizare in sistemul sanitarUn medic primar va castiga intre 4.950 lei si 5.400 lei, in functie de vechime, potrivit grilei de salarizare unica. Astfel, coeficientii pentru un medic primar sunt intre 8,25 si 9 salarii minime brute pe economie. Pentru medicul specialist, coeficientii sunt cuprinsi intre 6 si 6,75 salarii minime. Salariul de incadrare al unui medic rezident anul I va fi de 2.010 lei (coeficient 3,35 in grila), al unui medic rezident anul II de 2.400 lei (coeficient 4 in grila), al unui medic rezident anul III de 2.550, al unui medic rezident anul IV-V va fi de 2.880 lei(coeficient 4,8 in grila), iar al unui medic rezident anul VI-VII de 3.090 lei (coeficient 5,15), potrivit grilei de salarizare pentru personalul de specialitate medico-sanitar, potrivit NewsIn. Salariul pentru asistentele medicale cu studii medii vor avea coeficitul 2,9, ceea ce insemna la ora actuale 1.740 lei. O asistenta medicala cu studii superioare si o asistenta medicala cu scoala postliceala ar putea castiga doar din salariu, fara sporuri, intre 2.100 lei si 2.550 lei, in timp ce salariul de baza al unei asistente medicale cu studii medii s-ar putea situa intre 1.740 lei si 2.190 lei, in functie de vechime. Cele mai mici salarii in sistemul sanitar le vor primi soferii, brancardieri si ingrijitoarele care vor castiga intre 720 lei si 1.260 lei.
dcp100168 Posted June 24, 2009 Author Posted June 24, 2009 Ministerul Muncii a tăiat cu 40% salariile negociate din grila Legii uniceCele trei niveluri de referinţă prezentate de Ministerul Muncii în şedinţa de guvern de miercuri sunt 5,4; 3,8 şi 2,3 salarii minime pe economie, în scădere cu circa 40% faţă de coeficienţii reper conveniţi la începutul acestei luni cu sindicatele, de 8,85; 6,5; 3,8. Ministerul Muncii a prezentat în şedinţa Executivului aceste niveluri de referinţă, ce ar putea, însă, să suporte modificări ulterioare în jos, dacă impactul bugetar al aplicării Legii unitare de salarizare nu va putea fi suportat de bugetul de stat, au declarat surse guvernamentale.Astfel, pe noua grilă, funcţia de medic primar de clinică - echivalentă cu cele de conferenţiar în Ministerul Educaţiei, maior în Ministerul Apărarii, consilier superior în Ministerul Finanţelor şi judecator de tribunal - ar urma să fie remunerată cu 3.240 lei (5,4 salarii minime pe economie, de 600 lei în prezent).Pentru al doilea nivel, coeficientul mediu este de 3,80 salarii minime. La al doilea nivel se află funcţiile de profesor gradul II de liceu cu vechime între 6 şi 10 ani, inspector în Ministerul de Interne, locotenent cu studii superioare de lungă durată, expert principal şi expert vamal principal în Ministerul Finanţelor, grefier gradul II cu funcţii superioare din Ministerul Justiţiei, preot de parohie şi farmacist.Referenţii superiori în minister şi agenţii de poliţie debutanţi în Ministerul de Interne şi secretari de şcoală vor câştiga, potrivit noii grile, 1.380 lei (2,3 salarii minime pe economie). La fel ar putea câştiga şi pedagogii din Ministerul Educaţiei, soldaţii şi gradaţii voluntari, grefierii cu studii medii din Ministerul Justiţiei şi curierii de relaţii gradul II din Ministerul de Externe.http://www.realitatea.net/ministerul-mu ... 47527.html
dcp100168 Posted August 12, 2009 Author Posted August 12, 2009 Coeficientii din proiectul grilei de salarizare unica au fost micsorati cu pana la 25%Coeficientii de ierarhizare din proiectul Legii unice de salarizare in sectorul bugetar au fost redusi, dupa analiza financiara facuta de Ministerul de Finante, cu pana la 25%, fiind afectate de diminuare si functiile inalte, precum cea de ambasador si de vicepresedinte la ICCJ sau la CSM. Noile propuneri au fost trimise deja de Ministerul Muncii sindicalistilor, informeaza Mediafax.* O reducere de 25% a fost aplicata functiilor de conducere din Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Astfel, daca in vechea propunere ambasadorul putea obtine venituri cuprinse intre 8,65 si 10,81 de salarii minime pe economie, in functie de vechime, noile propuneri stabilesc ca acestia vor avea intre 6,50 si 8,10 salarii minime.* In cazul vicepresedintilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) si Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), reducerea este de 20%, noii coeficienti fiind 11,90, fata de 14,90 initial. De o reducere cu 25 de procente va fi afectat si judecatorul cu grad de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Potrivit propunerilor initiale, pentru vechime maxima avea coeficientul de 11,52, acesta fiind insa redus la 8,65.Liderul Alma Mater: Salariile multor bugetari ar urma sa ramana, practic, la nivelul actual"Nu stim daca Executivul pregateste o alta baza de referinta. Daca se pastreaza acesti coeficienti, ani multi si buni vom avea tot salariile din prezent", a declarat, miercuri, pentru NewsIn, presedintele Federatiei Sindicale Alma Mater, Anton Hadar. Liderul sindical se declara nemultumit de faptul ca, dupa indelungi dezbateri pe tema Legii unice a salarizarii, guvernul ia in calcul noi reduceri ale coeficientilor, care, cel putin in privinta educatiei, ar urma "sa mentina educatia in halul de mizerie in care se afla".http://www.hotnews.ro/stiri-esential-60 ... ana-25.htm
Mikka Posted August 13, 2009 Posted August 13, 2009 Legea asta a salarizarii unice o sa fie viabila abia cand se vor abroga toate legile speciale pentru anumite categorii de salariati : cei din justitie, armata, SRI etc, precum si legile care le confera acestora mai multe drepturi decat altii, adica cele referitoare la sisteme proprii de pensii, asigurari sociale etc.Parerea mea e ca va fi viabila atunci cand vor exista resursele financiare pentru a o pune in practica... In rest, sunt doar vorbe si pregatirea campaniei electorale.
Mikka Posted August 14, 2009 Posted August 14, 2009 Poate reusesti sa spui cum vor primi profesorii, medicii si ceilalti bugetari, care nu sunt in categorii "first class", salarii de vreo 3-4 ori mai mari... Dar practic, nu vorbe. Cu cifre, date concrete. Daca nu stii, zilele astea se vorbeste in Romanika de concedierea a vreo 150.000 de bugetari, asta dupa ce din partea privata au intrat in somaj vreo 200-250.000. Asta la oficial. Iar, tot ca plezanterie, "cresterea" economica e de vreo -8%, tot oficial, iar FMI ne-a plasat, foarte discret, alaturi de Ungaria (de ex.) care a trebuit sa reduca salariile si pensiile, iar acolo "veselia" e in toi. Deci, cam de unde bani pentru aceasta mareata realizare?
Mikka Posted August 15, 2009 Posted August 15, 2009 Nu e vorba de niciun "zburlit" (??). Nu ti-am cerut exemple de salariati bugetari cu venituri mari, se pare nu ai inteles. Drepturile castigate de bugetarii dati de tine ca exemplu sunt drepturi care din pacate nu li se mai pot retrage. Poate doar in situatii exceptionale. Oricum, resursele bugetare nu vor creste niciodata daca reduci unele salarii; ai exact aceeasi cantitate de bani, poti doar sa o repartizezi altfel.Intrebarea mea era sa-mi spui de unde va scoate statul bani pentru a plati salariile care sunt acum "negociate" prin noua lege. Atata timp cat nu sunt resurse bugetare, restul e "frectie Diana". Sau poate cel mult, peste vreo 10 ani, salariatii bugetari vor avea fiecare de primit cateva miliarde de persoana din partea unui stat roman de mult falit.
Mikka Posted August 16, 2009 Posted August 16, 2009 Bun, deci am ajuns de unde am plecat: legea salarizarii unice nu e sustinuta de nimic, din punct de vedere financiar. La fel cum a fost si cu cea de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. Desi imi amintesc de dl. (?) Boc care tipa din toti bojocii ca sunt o gramada de bani, iar dl. (?) Geoana promitea investitii de 62 MILIARDE de euro in invatamant. Plus 20.000 de euro pentru fiecare roman de-afara care vine inapoi... La fel ca si acum un an, se apropie niste alegeri, muschii bizonilor se incordeaza, venele li se ingroasa, bojocii sunt supra-inflamati etc., etc. mai arunca tone de minciuni ca sa acopere situatia de kko absolut in care ne aflam... Dupa, ura si la gara, ca mai au cate ceva de furat. Impreuna.
dcp100168 Posted August 19, 2009 Author Posted August 19, 2009 Utopia salarizarii unice: in plina criza, lefurile bugetarilor vor creste cu pana la 111%Guvernul are in plan cresteri salariale medii de pana la 111% pentru anumite categorii de bugetari, potrivit proiectului legii salarizarii unice a bugetarilor, in conditiile in care mediul privat ajusteaza tot mai brutal efectivele de personal si salariile. Salariile functionarilor publici vor creste in medie cu 35% in 2010, in timp ce pentru militari este prognozata o crestere medie a salariilor de 111%, arata nota de fundamentare din ultima varianta disponibila a legii salarizarii unice din sistemul bugetar, care urmeaza sa fie discutata astazi in sedinta saptamanala a Guvernului. "Pentru anul 2010, proiectul de act normativ implica urmatoarele cresteri salariale medii: pentru personalul contractual din administratia publica cresterea medie a salariilor este de circa 40%. Pentru personalul din invatamantul preuniversitar cresterea medie a salariilor in conditii comparabile este de circa 25%. Pentru personalul din sanatate cresterea medie a salariilor in conditii comparabile este de 24%", se arata in documentul elaborat de Ministerul Muncii in urma a cateva luni de negocieri cu sindicatele si reprezentantii din ministere. Scaderi ale salariilor medii sunt preconizate pentru personalul din invatamantul universitar (-5,3%), scaderi care urmeaza a fi compensate prin sporuri nou introduse si pentru magistrati, personalul de probatiune, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex din sistemul judiciar, unde nivelurile salariale sunt reduse, in medie, cu 20% fata de valorile actuale (magistrati -23%, personal de probatiune +5%, personal auxiliar de specialitate -10% si personal conex +23%).Astazi au loc la Guvern discutii pentru finalizarea proiectului de lege. "Nu am o varianta finala a legii salarizarii unice. Mi s-a comunicat ca maine (astazi - n.r.) are loc ultima discutie pe lege. Joi (maine - n.r.) vom avea forma finala cu modificarile ulterioare", spune Dumitru Costin, presedintele Blocului National Sindical (BNS).Legea salarizarii unice va afecta 1,4 milioane de salariati din sistemul bugetar si va functiona pe baza unei grile de ierarhizare in care raportul intre salariul minim pe economie si cel mai mare salariu din sistemul bugetar sa fie de maximum 1 la 15. Acordul cu FMI stipuleaza ca legea salarizarii unice se va aplica incepand cu 1 ianuarie 2010. Pe nivelul 1 din grila unica de salarizare se va afla salariul minim pe economie, de 600 de lei in prezent, in continuare aplicandu-se coeficienti de multiplicare, astfel incat la nivelul 2 salariul va fi 1.200 de lei, iar la nivelul 15 va fi de 9.000 de lei, daca luam ca baza de calcul salariul minim pe economie. Functiile din sistemul bugetar vor fi grupate in 250-300 de niveluri de echivalare.Pentru functionari publici cresterea medie in conditii comparabile este de 35%. Aceasta crestere este repartizata astfel: 15% pentru functiile publice de stat (aparatul ministerelor si al celorlalte institutii si autoritati publice centrale), 28% pentru functiile publice teritoriale (servicii publice deconcentrate ale ministerelor si altor organe de specialitate din subordinea ministerelor), 47% pentru functiile publice locale.http://www.zf.ro/politica/utopia-salari ... 1-4776912/
dcp100168 Posted August 25, 2009 Author Posted August 25, 2009 Medicii şi profesorii sunt nemulţumiţi de ultima variantă a legii unice de salarizareNoi negocieri între Guvern, sindicate şi patronate pe legea unică de salarizare. Discuţiile vin în contextul în care o parte dintre bugetari şi-au exprimat nemulţumirile după ce Ministerul Muncii a diminuat salariile din grilă. De altfel, coeficienţii din proiectul grilei de salarizare unică au fost micşoraţi cu aproape 30%. Asta după ce aceşti coeficienţi au mai fost micşoraţi o dată, cu 40 la sută. Cei mai nemulţumiţi de tăierea coeficienţilor au fost dascălii şi medicii.Educaţia în grila unică: - profesor grad I - 4,1 salarii minime pe economie- profesor debutant - 1,6 salarii minime pe economie- asistent universitar, 40 de ani vechime - 3,4 salarii minime pe economieSănătatea în grila unică:- medic primar - 5,1 salarii minime pe economie- asistentă medicală - 3 salarii minime pe economie- manager spital - 6,8 salarii minime pe economie- asistent medical debutant - 1,5 salarii minime pe economieSchimbări sunt şi la nivel înalt, în instituţiile de stat. Doar salariul preşedintelui a rămas neatins la 9.000 de lei, adică 15 salarii minime brute pe economie.- Salariul prim ministrului scade de la 8.700 lei la 7.770 lei- Salariul unui ministru este redus de la 8.220 lei la 6.570 lei- Salariul preşedintelui Curţii de Conturi scade de la 8.700 lei la 6.960 lei- Salariul primarului general este redus de la 8.220 lei la 5.880 lei- Salariului primarului de municipiu scade de la 6.720 lei la 4.890 leihttp://www.realitatea.net/medicii-si-pr ... 97952.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now