Jump to content

Bugetarii gălăţeni încep protestele


Recommended Posts

Posted

Luni, pichetare la Prefectură

Profesorii gălăţeni încep protestele

Federaţia Educaţiei Naţionale a decis luni să se retragă de la discuţiile pe proiectul de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. FEN a luat această decizie ca urmare a refuzului reprezentanţilor Guvernului de a elimina din textul proiectului de ordonanţă articolele care fac referire la salariul de merit, la premiile ce pot fi primite în cursul anului, la indemnizaţiile de conducere. „Executivul condus de premierul Boc a reuşit ceea ce nu a făcut nici un Guvern de până acum. Nu numai că nu a pus în aplicare legea de majorare a salariilor votată în parlament şi promulgată de preşedinte, dar plusează încercând să diminueze veniturile salariaţilor din învăţământ prin anularea unor drepturi legiferate. În perioada imediat următoare, birourile executive ale celor patru federaţii reprezentative din învăţământ vor decide măsurile de protest faţă de neaplicarea legii privind majorările salariale şi faţă de politica de diminuare a salariilor angajaţilor din educaţie, acţiuni care pot merge până la greva generală şi blocarea examenelor naţionale”, a declarat Constantin Ciosu (foto), secretar general FEN. În urma discuţiilor de la începutul săptămânii, Ministerul Muncii a condiţionat eliminarea reducerilor de personal din şcoli şi universităţi de renunţarea la pretenţiile pe care dascălii le au cu privire la salariul de merit, fondul de premiere şi sporul de antenă. Întrucât propunerea guvernului ar diminua veniturile salariale de care se bucură în prezent cadrele didactice, sindicaliştii au ameninţat că vor recurge la greva generală. În acelaşi timp, sindicaliştii afirmă că Guvernul se pregăteşte să disponibilizeze 20 la sută dintre bugetari. Deşi iniţial se hotărâse ca miercuri, 18 martie, să aibă loc o grevă de 15 minute, cadrele didactice s-au răzgândit, dar au anunţat că vor începe protestele de luni, 23 martie, cu pichetarea Prefecturii, alături de toţi bugetarii afiliaţi la Cartel Alfa.

http://www.viata-libera.ro/articol-Prof ... ele_2.html

Posted

Bugetarii pichetează, luni, Prefectura

Cum au anunţat încă de acum câteva zile, sindicaliştii gălăţeni din sistemul bugetar vor picheta Prefectura Galaţi luni, 23 martie. Sindicaliştii aparţinând de Confederaţia Naţională „Cartel Alfa” vor protesta pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de politica guvernamentală privind sistemul de salarizare a bugetarilor. Preşedintele Cartel Alfa Galaţi, Romică Gîrneaţă, ne-a declarat că luni, între orele 11,00 şi 13,00, sunt aşteptaţi în jur de 100 de protestatari, reprezentanţi din toate domeniile bugetare. 60 dintre aceştia îi vor reprezenta pe angajaţii din şcoli, restul fiind din sănătate, cultură, administraţie publică locală şi judeţeană. Cadrele didactice şi didactice auxiliare, precum şi personalul nedidactic vor fi reprezentate numai de membrii Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi, pentru că celelalte două sindicate gălăţene din educaţie nu sunt afiliate la Confederaţia Cartel Alfa.

http://www.viata-libera.ro/articol-Buge ... ura_2.html

Posted

Pichetare cu 60 de sindicalişti

La Galaţi, aproximativ 60 de membri ai sindicatelor afiliate la Cartel Alfa au pichetat sediul Prefecturii judeţului. "Soluţia pe care guvernanţii încearcă să o pună în aplicare este una haiducească. Altfel spus, se ia de la săraci şi se dă la cei avuţi. Nu este normal ca în vreme ce veniturile bugetarilor sunt diminuate, bonusurile şi primele parlamentarilor să crească. Apoi mai credem că guvernul impune astfel de măsuri încercând să deschidă o umbrelă de siguranţă luată pentru a de putea contracta acordul cu FMI", a declarat, în timpul protestului, Romică Gârneaţă, preşedintele Cartel Alfa Galaţi. Potrivit acestuia, la acţiunea de pichetare au participat reprezentanţi ai sindicatelor din sectorul bugetar, cu excepţia sindicatului de la Consiliul Judeţean. Manifestanţii au strigat "Înainte de votare ne-aţi promis salariu mare, iar acuma, după vot, ne-aţi trântit cu domnul Boc" şi au afişat pancarte cu numele sindicatelor reprezentate la acţiunea iniţiată de Cartel Alfa.

Sindicaliştii bugetari, afiliaţi la Cartel Alfa, au pichetat prefectura

Aproximativ 150 de sindicalişti, afiliaţi la Confederaţia Sindicală Cartel Alfa, au pichetat, luni, sediul Prefecturii judeţului Galaţi, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a reduce veniturile angajaţilor din sectorul bugetar, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). La pichet au participat reprezentanţi din învăţământ, administraţie, sănătate, cultură, APIA. Protestarii susţin că nu vor accepta niciodată „curbe de sacrificiu” şi că proiectul ordonanţei de Guvern privind reducerea salariilor în sectorul bugetar „nu respectă convenţiile anterioare privind salarizarea, încheiate cu sindicatele”. „Noi vrem să tragem un semnal de alarmă la adresa Guvernului că nu vom admite niciodată curbe de sacrificiu, mai ales pe seama celor din învăţământ. De asemenea, să nu uite că înainte de a se instala la guvernare au promis că vor aplica Legea 221/ 2008, care prevedea majorarea salariilor profesorilor . În condiţiile în care aceste sporuri vor fi anulate, iar legea privind majorarea salariilor nu va fi aplicată, noi vom organiza proteste. Nu excludem să ajungem până la grevă generală”, a declarat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Galaţi, Valeriu Diculescu. „Am ieşit în stradă în semn de protest faţă de măsurile pe care intenţionează să le ia Guvernul. Este inadmisibil ca guvernanţii să taie din salariile bugetariilor, în timp ce ei îşi măresc veniturile. Pe de altă parte, este inacceptabil ca oamenii care muncesc şi plătesc taxe la stat să ajungă muritori de foame. Acest protest este unul din primii paşi pe care îi facem în acest sens. În cazul în care măsurile cerute de noi nu vor avea o finalitate, suntem hotărâţi să mergem înainte şi să facem greve”, a afirmat Bâtcă Aureliu, actor la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi. Potrivit lui Valeriu Diculescu, numărul bugetarilor afiliaţi la Cartel Alfa depăseşte 27.000 de salariaţi.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.