Jump to content

Analiza crizei care a speriat Combinatul


dcp100168

Recommended Posts

Analiză

Criza care a speriat Combinatul

* În prima parte a anului 2008, oţelul ajunsese, pe bursa londoneză, la preţuri ameţitoare: peste 1.000 de dolari tona * Începând cu luna august a început prăbuşirea: preţul a scăzut succesiv, până când, pe 9 martie, anul acesta, a ajuns la un nivel minim istoric: 250 de dolari tona * Era prea scump în 2008 sau e prea ieftin acum? * Combinatul produce sub preţul de cost? * De ce ar ajuta statul român o societate privată, de pe urma căreia patronii au încasat dividende de miliarde de dolari de la privatizare încoace? *

În ultima vreme, se vorbeşte cu pasiune despre criza profundă în care se află ArcelorMittal Galaţi. Am auzit sute, chiar mii de păreri, analize, presupuneri, bârfe, scuze... Toată lumea vede efectul: Combinatul este într-o situaţie delicată şi trimite oamenii acasă. O realitate socială dură, fără îndoială. Din păcate, nimeni nu vorbeşte despre cauzele acestei situaţii. La urma-urmelor, niciun fenomen economic nu este întâmplător, ci are la bază mecanisme foarte precise. Tocmai acest lucru ne propunem să elucidăm, în articolul de faţă.

Criza oţelului a început în august 2008

O analiză a evoluţiei preţurilor pe bursa de la Londra (London Metal Exchange) - cea mai mare bursă de metale din lume - indică faptul că la nivelul lunii august a anului trecut a început un declin abrupt al preţului oţelului. Dacă în iulie se înregistra un preţ pentru vânzare imediată de peste 1.000 de dolari pe tonă (1.002-1.121 USD/to, mai exact), la 18 august se ajunsese deja la 880 USD/to, iar la 15 septembrie la 705 USD/to. Prăbuşirea a atins un moment de şoc în 20 octombrie, când preţul a ajuns la 300 de dolari pe tonă. A urmat o perioadă cu uşoare oscilaţii (300-350 USD/tonă), după care, în 10 ianuarie 2009, se părea că piaţa oţelului îşi revine: 420 USD/to. Creşterea a fost însă doar o iluzie. În 9 martie am asistat la o prăbuşire catastrofală a preţului oţelului, care a plonjat la numai 250 de dolari pe tonă. Acesta a fost momentul în care conducerea ArcelorMittal a anunţat că este nevoită să treacă la măsuri drastice pentru reducerea cheltuielilor. Asta chiar dacă, între timp, oţelul a urcat din nou către 300 de dolari tona şi pare să se stabilizeze acolo.

Era prea scump în iunie 2008 sau e prea ieftin acum?

Desigur, toate aceste preţuri nu spun nimic oamenilor obişnuiţi. Dar şi analiştii se feresc să facă aprecieri categorice cu privire la evoluţia pieţei oţelului. Un lucru este destul de clar: În 2007, tona de oţel era 800 de dolari, în 2006 - 600 de dolari, în 2005 - 500 de dolari. Cum în 2008 ajunsese la peste 1.000 de dolari tona, mulţi se întreabă dacă nu cumva atunci a fost un moment în care preţul oţelului a fost ridicat în mod artificial, pentru a specula cererea mare din piaţă. Că preţul a fost foarte mare în 2008 stau mărturie cifrele raportate de grupurile siderurgice mondiale: toate, inclusiv ArcelorMIttal Galaţi, au raportat pe acel an profituri istorice. Însă este preţul de acum deasupra sau sub preţul de cost? Iată o întrebare la care nimeni (dintre producători, evident) nu vrea să dea un răspuns! Şi nu înţelegem de ce... Însă există speculaţii că marile combinate siderurgice încearcă să forţeze mâna guvernelor să aloce ajutoare de stat. Se vorbeşte chiar despre un dumping chinezesc (China vinde mari cantităţi de oţel pe piaţă cu 290-291 de dolari tona; ei de ce pot?). Se aude despre închiderea unor capacităţi. Nimic însă la nivel oficial. Transparenţa marilor concerne siderurgice tinde către zero.

ArcelorMittal Galaţi nu mai e demult motorul economiei...

În ultima vreme, se cere cu insistenţă sprijinirea de către stat a Combinatului gălăţean. De ce ar face statul acest gest?! În ultimii ani, patronii Combinatului au scos de aici profit consistent. Profit care, firesc, nu a fost împărţit cu statul român, ci a ajuns la patroni. În aceste condiţii, sunt numeroase voci care spun că bugetul naţional nu are de ce să fie partener la pierdere cu Combinatul. Cu toate că taxe s-au încasat de către stat. Cazul AIG din SUA (ajutor de stat transformat în prime de sute de milioane de dolari) este, însă, de actualitate... Dar sunt şi voci care spun că dacă lăsăm ArcelorMittal să moară, atunci întrega economie românească se duce de râpă. Oare chiar aşa să fie? Ne-am obişnuit cu ideea, intens vânturată, că ArcelorMittal Galaţi este motorul economiei româneşti şi că pe baza producţiei lui trăieşte jumătate de ţară. Ei bine, trebuie să vă spunem că aceste afirmaţii sunt mai curând nostalgie. ArcelorMittal Galaţi poate fi un reper pentru Galaţi, dar în niciun caz pentru economia naţională. Să şi argumentăm. Industria auto românească (Piteşti, Craiova) mai procură din producţie internă doar 20 la sută din tabla consumată. Restul este de producţie Turcia sau Germania şi este, din câte se spune, mai ieftină decât cea de Galaţi. Industria navală (în special Aker Brăila şi Damen Galaţi) s-a orientat tot mai mult către tabla de Ucraina, care se zice că este şi mai ieftină. Producătorul de tablă subţire Intfor-Profiland se aprovizionează, de asemenea, pe filiera ucraineană. Fosta uzină „Semănătoarea” ia tablă din Turcia. Alţi beneficiari de tradiţie ai tablei şi oţelului de Combinat (Tractorul Braşov, Laminorul Brăila, ARO Câmpulung, Autobuzul Bucureşti, Uzina de Vagoane Arad etc) au închis porţile. După cum vedeţi, nu a mai rămas cine ştie ce clientelă în industria naţională, aşa că mult-speculatul lanţ al falimentelor nu mai este o realitate. Fără îndoială, închiderea Combinatului ar fi o dramă pentru Galaţi, însă de aici şi până la colapsarea economiei naţionale e cale lungă...

Una peste alta, situaţia ArcelorMittal Galaţi rămâne una destul de delicată. Însă pentru ca societatea să fie ajutată e nevoie ca opinia publică să ştie care este situaţia reală pe relaţia preţ de cost - preţ de bursă. Până nu se elucidează acest aspect, totul e doar o speculaţie care trezeşte o mulţime de suspiciuni.

http://www.viata-libera.ro/articol-Criz ... tul_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Cum riposteaza un gigant pus la pamant de criza

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, unul dintre activele aflate in mana magnatului de origine indiana Lakshmi Mittal, si-a schimbat pentru a doua oara in sase luni strategia pentru 2009, in conditiile in care primele masuri de restructurare anuntate nu si-au aratat inca eficienta, iar preturile la otel si comenzile au atins un nivel minim fara precedent in ultimii 30 de ani.

Scaderea comenzilor si, implicit, a vanzarilor este combatuta de catre conducerea combinatului atat cu masuri de taiere a costurilor fixe, prin renuntarea definitiva la unele capacitati de productie, cat si prin reducerea personalului, intr-un an in care datele din piata arata prost si fac imposibile previziunile pentru acest an. “Speram cu totii sa vedem o revenire in trimestrul al doilea. In februarie existau niste semne in ceea ce priveste revenirea economiei, dar nu s-a intamplat asta, iar astazi vedem ca martie si aprilie sunt luni la fel de proaste si se pare ca durata crizei va fi mult mai lunga decat am vazut pana acum”, a declarat ieri Augustine Kochuparampil, CEO-ul ArcelorMittal Galati. Daca la finele anului trecut se estima ca in 2009 ArcelorMittal Galati va reduce cu pana la 30% productia, administratia companiei recunoaste astazi ca estimarile pentru 2009 sunt facute pe utilizarea capacitatii de productie in proportie de 40-45%, ceea ce inseamna o scadere a productiei de la 3,9 mil. tone de otel pe an la 2 mil. tone. Reducerea productiei a venit pe fondul scaderii comenzilor noi cu pana la 60%, al reducerii livrarilor cu un procentaj similar si al caderii la jumatate a preturilor la otel, chiar si in pietele mai putin afectate de criza.

Pe langa reducerea productiei, conducerea grupului a decis inchiderea bateriilor de cocsificare de la Galati si importul de cocs de la subsidiara ArcelorMittal din Polonia. Inchiderea bateriilor a fost decisa dupa ce actionarul majoritar a investit in acest activ peste 100 mil. dolari. Oprirea productiei de cocs are efect asupra unui numar de aproximativ 1.500 de angajati, care vor avea de ales intre a pleca si a primi un pachet de plati compensatorii sau a accepta recalificarea si redistribuirea in companie. Angajatii uzinei cocsochimice se alatura celor aproximativ 1.500 de angajati ai combinatului inscrisi, de la finele anului trecut, pe lista celor care doresc sa fie disponibilizati. “Pentru anul acesta, estimam un numar de 2.000 de plecari voluntare, dar nu ne-am propus un numar fix de concedieri. Credem ca la finele anului vom avea aproximativ 11.500 de angajati”, a explicat oficialul companiei.

Reducerea voluntara de personal va fi dublata de o noua organizare a departamentelor din combinat. “Am constatat ca exista prea multe niveluri administrative intre directorul general si muncitori. Uneori pana la noua-zece niveluri, ceea ce nu e bun pentru comunicare. Regandim si redesenam intreaga structura organizationala, pentru a o face mult mai eficienta si sa reducem numarul celor implicati in activitati de rutina si sa crestem numarul celor implicati in planificare, control, gandire. In prima faza, distanta va fi limitata la sapte niveluri si apoi la cinci”, a explicat CEO-ul combinatului. Proiectul era prins in strategia ArcelorMittal Galati, insa criza a grabit lucrurile, a admis oficialul.

Pe fondul economiei dificile, conducerea combinatului a regandit inclusiv strategia de investitii. In consecinta, anul acesta, ArcelorMittal Galati isi reduce “semnificativ” investitiile si le amana pe cele care pot fi decalate. “Nivelul de investitii va scadea semnificativ: nu va fi zero, nu va fi un nivel de investitii dintr-o singura cifra, dar nu va fi nici 100 milioane de dolari ca in 2008. Probabil, reducerea investitiilor va tine cont de scaderea productiei”, a spus Kochuparampil.

Strategia pe timp de criza a ArcelorMittal Galati se inscrie in strategia pentru Europa a grupului. “In urma cu doua saptamani am facut o recapitulare completa despre cum va arata piata si am ajuns la concluzia ca aceasta criza va mai dura cu cerere scazuta si preturi mici, iar in momentul in care vom vedea o revenire va fi una graduala, si pentru a ajunge la nivelul cererii din 2008 va trebui sa asteptam cel putin inca doi ani. Asa ca am pus in practica o noua strategie pentru a ne optimiza costurile”, a explicat Kochuparampil. Astfel, board-ul gigantului siderurgic a decis inchiderea a mai mult de jumatate din furnalele din Europa si inchiderea temporara a doua furnale de fonta din Franta si Belgia. “Cererea este atat de joasa incat la nivel european am fost nevoiti sa inchidem 14 din 25 si sa operam cu 11, din care doua sunt la Galati. A trebuit sa luam si alte masuri mai putin placute. In anumite locatii, am inchis temporar fluxul de productie - Liege, in Belgia si Florence, in Franta. Acolo am inchis atat furnalele, cat si otelariile. Pentru ca aveam un numar mare de capacitati care operau la nivel mic si era ineficient”, a explicat managerul de la Galati. In opinia acestuia, criza de acum ar putea genera primele pierderi pentru industria siderurgica in ansamblu.

http://www.standard.ro/articol_90019/cu ... criza.html

Link to comment
Share on other sites

ArcelorMittal: Comenzile au scazut, dar preturile si costurile mai putin

Seful ArcelorMittal Galati, cel mai mare combinat siderurgic din tara, este de parere ca in prezent majo­ritatea combinatelor din industrie produc pe pierdere, din cauza scaderii drastice a comenzilor si a preturilor. „Comenzile au scazut substantial, preturile la fel si costurile nu se reduc in aceeasi masura. De asemenea, multe companii au stocuri de materii prime achizitionate la niste preturi ridicate, astfel ca probabil industria siderugica pe ansamblu opereaza pe pierdere in acest moment. Vom avea o imagine mai clara dupa rezultatele din primul trimestru", spune Au­gus­tin Kochu­pa­rampil, directorul general al Ar­ce­lorMittal Galati. El nu a dorit insa sa dea alte in­dicii cu pri­vire la pro­fitabilitatea com­­­binatului, care anul trecut a inregistrat un castig substantial, de peste 200 mil. dolari, in crestere cu peste 50% fata de anul prece­dent. Afacerile Arce­lor­Mittal Galati s-au cifrat anul trecut la cir­ca 2,7 mld. dolari (1,8 mld. euro), usor mai reduse fata de anul precedent, potrivit unor surse din industrie.

Piata din Turcia i-a tras in jos

Combinatul de la Galati s-a confruntat in ultimele luni cu probleme serioase, ca urmare a reducerii comenzilor pentru otel, in special de pe piata din Turcia, cea mai mare piata de desfacere a companiei, care in mod traditional avea o pondere de 35-40% din afaceri.

„Piata din Turcia este foarte buna pentru noi in vremuri favorabile, dar din nefericire pe perioada de criza este una dintre cele mai proaste. Cererea interna a fost afectata de asemenea destul de puternic", a precizat Kochuparampil. Potrivit lui, circa 30% din vanzarile com­paniei sunt la intern, iar alte piete de desfacere importante sunt India si zona Orientului Mijlociu.

Reprezentantii ArcelorMittal Galati s-au intalnit recent cu cei ai statului si le-a sugerat acestora din urma unele masuri care pot conduce la imbunatatirea situatiei. „Nu putem sa cerem privilegii speciale sau stimulente fiscale. Guvernul trebuie sa stimu­leze intreaga industrie si am adresat niste opinii in acest sens. Cel mai mult ne-ar ajuta pe noi daca guvernul ar da mai repede drumul la proiectele de infrastructura. De asemenea, ar fi benefice masuri pentru a stimula bancile sa reia creditarea", spune Kochuparampil.

Bateriile de cocs, reutilizate dupa criza

Situatia grea de pe piata a fortat compania sa inchida in toamna anului trecut unul dintre cele trei furnale pe care le opera si de curand a inchis uzina proprie de cocsificare la care lucrau 1.500 de oameni. Din acestia 250 s-au inscris deja pe listele de disponiblizari voluntare, iar restul vor alege intre a se inscrie intr-un program special de disponibilizari sau sa se recalifice.

Compania va incheia un contract pe termen lung privind importul de cocs din Polonia, care, potrivit conducerii combina­tului, este mai ieftin decat cel produs in tara, in conditiile in care acestea au materia prima, carbunele, foarte aproape de uzina, in timp ce ArcelorMittal Galati il importa din Australia sau alte zone indepartate. Dupa terminarea crizei compania intentioneaza sa reia inves­titiile la bateriile de cocsificare de la Galati. Circa 2.000 de angajati ai ArcelorMittal Galati au parasit in acest an compania prin programul de disponibilizari la cerere, in acest moment compania dispunand de circa 11.500 de salariati.

Au mai ramas 11.500 de angajati

„Situatia continua sa fie dificila. In martie si aprilie piata s-a pastrat la fel de proasta. Daca productia a scazut la 40-45%, nu putem sa reducem numarul de angajati in aceeasi masura, chiar daca nu avem nevoie de toti in acest moment, pentru ca nu vom mai putea satisface cererea cand piata va reveni", a precizat Kochuparampil.

Compania vrea sa atinga un nivel de productivitate pe termen lung de 600 de tone de otel lichid pe angajat pe an, astfel ca daca luam in considerare tinta de productie de 5-6 mil. tone, la Galati ar mai putea ramane in urmatorii ani intre 8.500 si 10.000 de angajati.

Conducerea combinatului a confirmat faptul ca anul trecut se gandea sa construiasca un nou terminal in portul Constanta, dar spune ca pe considerentul ca operatorul Comvex nu ar fi putut sa-i satisfaca cererea.

„2008 a fost un an complet diferit. Toata lumea era atat de optimista ca ne intrebam daca avem capacitatea portuara necesara pentru a satisface cererea. La acest moment capacitatea Comvex este suficienta", a precizat Augustin Kochuparampil.

http://www.zf.ro/eveniment/arcelormitta ... n-4230135/

Link to comment
Share on other sites

Cum au produs la capacitate maxima pana acu` si au muls cu totii, de la indieni pana la porcu` de Galati.. n-ar fi normal sa-si asume si perioada mai proasta? Adica.. atunci cand ai profit de sute de milioane de dolari anual (dupa ce ai cumparat pe nimic..) e ok, dar cand scade profitu`.. imediat o faci pe suparatul.. iti iei jucariile si pleci. De ce ar merita combinatul tratament diferentiat de al firmelor mici?

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

adica cioara asta primeste combinatul gratis (adica nu chiar ca nu stim cat o fi luat bombonel spaga) da ma rog....sa zicem ca raportat la valoarea reala ...putem sa spunem ca l-a luat gratis. semneaza un contract ca pastreaza locurile de munca, ca investeste in protectia mediului etc ca a mai luat si niste scutiri de impozite si ce face? pai disponibilizeaza cum ii tuna, ne otraveste pe toti, se sterge la dosul ala negru cu toate promisiunile si contractele semnate sub obladuirea mamoasa a edilului sef. vinde otelul la 1000 de usd tona, i se cam rupe ca mia de parai se regaseste in toate preturile la produsele ulterioare. si cand toata lumea cauta solutii sa cumpere din alte parti satui probabil de aroganta baragladinei investitoare si cade pretul ce se intampla? pai stati mai fratilor ca din taxele si impozitele platite de voi tre sa ajutam boratura.sa mori tu mai cioara? ei uite ca eu nu vreau.scuzati ortografie,gramatica,limbaj dar sunt cumplit de obosit si de indignat. mi se tulbura rahatul la cap cand vad fum iesind din combinat si cheltuiesc milioane lunar pe medicamentele si analizele fetitei mele care are bronsita astmatiforma din cauza poluarii.si ghiciti cate medicamente sunt compensate? zero binenteles.si retardatul asta de primar inca scoate bilutze din nas.personal platesc peste 100 milioane de lei vechi anual impozit local.si asta in conditiile in care masina personala este inmatriculata in strainatate si afacerea o am in braila.habar nu am pe ce dracu si de ce platesc .m-am saturat rau de tot de competentul asta de primar cu toata slehta de specialisti din primarica galati

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

ArcelorMittal trage clopotul închiderii la Sidex

* La numai opt ani de la preluarea celui mai mare combinat siderurgic din Europa de Sud-Est, indienii de la Mittal Steel pregătesc transformarea lui în „fabrică“ de oţel

Decizia Adunării Generale a Acţionarilor de la ArcelorMittal Galaţi de a închide Uzina Cocsochimică şi de a renunţa la fluxul integrat de producere a oţelului nu are nicio legătură cu criza economică mondială şi cu scăderea cererii internaţionale de oţel. Pentru a nu investi, aşa cum s-a angajat în contractul de privatizare, cel puţin 100 de milioane de dolari în cele trei baterii de cocs care au mai rămas în funcţiune la Sidex şi pentru a evita sancţiunile pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu, reprezentanţii ArcelorMittal au decis să renunţe la Uzina Cocsochimică şi să disponibilizeze cel puţin 1.500 de oameni. Următoarea mişcare a indienilor ar fi trecerea de la fluxul integrat la fluxul electric, care va funcţiona atâta vreme cât se va tăia fierul vechi din secţiile desfiinţate. Acelaşi procedeu l-au urmat şi alte combinate siderurgice din România, în urmă cu câţiva ani, astfel că producţia internă de oţel s-a redus de la 15 milioane de tone în 1989 la cel mult 3 milioane de tone în prezent.

În cazul Sidex Galaţi, ca şi în cazul altor privatizări făcute „pe picior“ în România, greşelile încep să se răzbune. Neputincios, statul român asistă acum la transformarea industriei autohtone într-o mare afacere imobiliară sau, în cel mai rău caz, la dispariţia ei. Pentru bruma de bani încasată din privatizarea celui mai mare combinat siderurgic din această parte a Europei, statul a pierdut cel puţin două miliarde de dolari, reprezentând ajutorul de stat, ştergerea datoriilor sau a penalităţilor. Colac peste pupăză, din combinatul de la Galaţi vor rămâne, în cel mai bun caz, nişte oţelării electrice în care se vor realiza doar produse cu valoare adăugată mică (tablă groasă), strategia de viitor a grupului ArcelorMittal excluzând Sidex-ul din rândul capacităţilor importante. Aşa s-a întâmplat şi la Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, unde autorul restructurării a fost chiar actualul ministru al finanţelor, Gheorghe Pogea, aşa s-a întâmplat şi la Combinatele Siderur-gice de la Reşiţa şi Călăraşi, care au rămas simple anexe pentru restul uzinelor din alte ţări, deţinute de grupurile internaţionale venite şi în România. Graba cu care indienii de la ArcelorMittal vor să desfiinţeze Uzina Cocsochimică nu este deloc întâmplătoare. În luna iulie a acestui an, Comisia Europeană va analiza dosarul siderurgiei româneşti, respectiv obligaţiile pe care ni le-am asumat în Tratatul de Aderare. Dacă se va considera că aceste obligaţii au fost îndeplinite, ajutorul de stat acordat de statul român acestui sector va fi acceptat de Comisia Europeană. În caz contrar, cele aproape două miliarde de dolari, reprezentând ajutorul de stat, vor trebui returnate. Or, în cazul Sidex, ajutorul de stat a fost de 1,1 miliarde dolari. Mai mult, rămaşi în urmă cu investiţiile de mediu şi cu povara altor investiţii ce derivă din contractul de privatizare, indienii de la ArcelorMittal nu mai sunt dispuşi să investească la Galaţi, pe motiv că piaţa oţelului s-a redus puternic din cauza crizei economice. Soluţia găsită este cât se poate de simplă: distrugerea combinatului.

Pomana nu ne-a folosit la nimic

Sidex Galaţi a fost privatizat în 2001, în timpul guvernului Năstase. Ridicolul sumei încasate pentru combinat a fost pus pe seama pierderilor mari pe care acesta le înregistra la vremea respectivă şi pe seama ineficienţei lui. Nu s-a spus niciodată că acele pierderi nu erau altceva decât rezultatul căpuşării combinatului de sutele de firme şi firmuliţe ale potentaţilor vremii. Concret, pentru 87% din pachetul de acţiuni de la Sidex, patronul grupului indian Mittal Steel, Lakhsmi Mittal, a plătit statului român în jur de 70 de milioane de dolari. În realitate, nici această sumă nu a fost achitată integral, căci un proces pe care Sidex l-a avut cu una dintre firmele-căpuşă înainte de privatizare a fost pierdut ulterior, ceea ce a obligat statul român să returneze către noul proprietar nu mai puţin de 25 de milioane de dolari. Aşadar, Sidex s-a vândut pe aproximativ 50 de milioane de dolari. În acelaşi timp, Mittal s-a angajat să aducă, după privatizare, capital de lucru în valoare de 100 de milioane de dolari şi să investească la Sidex 350 de milioane de dolari pentru modernizare. Ca să atingă această performanţă, statul român a şters datorii ale combinatului de 600 de milioane de dolari şi a creat o serie de facilităţi noului proprietar la plata impozitului pe profit (scutire de plată pe o perioadă de cinci ani) sau la plata obligaţiilor către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale (scutire de la plată pe o perioadă de trei ani). De asemenea, acelaşi stat a pompat în Sidex 1,1 miliarde de dolari sub forma ajutorului de stat. La numai trei ani după privatizare, in-dienii de la Mittal au reuşit să obţină un profit la Sidex de 450 de milioane de dolari, pentru ca şi în anii ce au urmat acesta să se situeze între 150 şi 300 de milioane de dolari. Efortu-rile nu au fost mari deloc, căci nu-mai din eliminarea firmelor-căpuşă şi din disponibilizarea a peste 15.000 de angajaţi Sidex a devenit rentabil. Şi la acest din urmă capitol statul român a fost driblat de către indieni, căci în contractul de privatizare se specifica foarte clar că pe o perioadă de cinci ani nu se pot face disponibilizări colective. Noul patron a găsit însă o formulă inedită şi a dat oamenii afară prin „disponibilizări voluntare“. Procesul este şi acum în plină desfăşurare.

AVAS pare să nu joace cartea ArcelorMittal

Să revenim însă la desfiinţarea Uzinei Cocsochimice şi a fluxului integrat. Înainte de a vorbi de respectiva decizie se impune să amintim că austriecii de la Voest Alpine, care intenţionează să construiască în zona Mării Negre (foarte probabil chiar în România) un combinat siderurgic cu o capacitate de 5 milioane tone oţel/an, au în vedere tehnologia pe baza fluxului integrat şi în niciun caz a fluxului electric. Contractul de privatizare a Sidex nu a fost desecretizat nici până în ziua de azi, în ciuda presiunilor făcute de o serie de oameni politici. Aşadar nu se ştie cu precizie dacă, în baza contractului de privatizare, indienii de la Arce-lorMittal au voie să distrugă Uzina Cocsochimică. De altfel, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a trimis zilele acestea o comisie de control la Galaţi, pentru a analiza îndeplinirea obligaţiilor post-privatizare, şi, în funcţie de concluziile acestei comisii, se va analiza posibilitatea încheierii unui act adiţional la contractul de privatizare. Preşedintele AVAS, Mircea Ursache, a declarat însă că Autoritatea va impune ArcelorMittal respectarea a două condiţii: volumul investiţiilor asumate iniţial să rămână neschimbat şi destinaţia investiţiilor să rămână neschimbată. În acest caz, desfiinţarea Uzinei Cocsochimice ar putea să cadă, căci aceasta face parte din activele de bază ale combinatului. AVAS mai precizează, şi probabil că ştie de ce, că în situaţia în care ArcelorMittal se angajează să investeas-că într-o nouă Uzină Cocsochimică, de un nivel tehnologic superior, atunci Autoritatea va sprijini acest proces. Numai că indienilor nici nu le trece prin cap să investească sute de milioane de dolari într-o nouă uzină. Dimpotrivă, ei au anunţat că o vreme vor importa cocsul necesar producţiei de la un alt combinat deţinut de ei în Polonia. Dacă luăm în considerare numai costurile cu transportul cocsului, este cât se poate de clar că acest import nu este rentabil. Dar, dacă ţinem seama de planurile cu bătaie lungă ale celor de la ArcelorMittal, atunci lucrurile se schimbă.

Unde dai şi unde crapă

Deşi ar trebui să ţină cu dinţii de ultimul mare combinat siderurgic din România, fie şi numai pentru faptul că acesta are o contribuţie semnificativă la PIB-ul ţării, Guvernul pare a face jocul indienilor de la ArcelorMittal. Altfel spus, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Petre Lificiu, declara zilele trecute că o parte din energia electrică pe care România o exportă ar trebui direcţionată către Sidex Galaţi şi către alte unităţi siderurgice care nu pot să plătească preţurile actuale ale energiei. Inclusiv prim-ministrul Emil Boc a recunoscut că ia în considerare furnizarea de gaze naturale exclusiv din producţia internă (mai ieftine) pentru combinatele siderurgice, astfel încât ele să poată depăşi situaţia de criză. Exact asta le lipseşte celor de la ArcelorMittal, în ideea în care vor reuşi să închidă uzina de cocsificare. De altfel, energia electrică ieftină ar putea fi un avantaj doar de scurtă durată pentru combinatul de la Galaţi, în condiţiile în care s-ar dori menţinerea producţiei la 4-5 milioane tone oţel/an. Din cauza efectelor crizei economice, în momentul de faţă prognoza de producţie pentru 2009 la Sidex este de circa 1,2 milioane tone oţel/an, ceea ce duce obligatoriu combinatul sub pragul de rentabilitate. Ce alt argument mai puternic decât acesta ar avea indienii pentru reducerea costurilor şi, în final, chiar a închiderii combinatului?

http://www.sfin.ro/articol_16500/arcelo ... sidex.html

Link to comment
Share on other sites

Aleşilor noştri gălăţeni, dacă or fi citit cele de mai sus, ar trebui să le fie ruşine să mai scoată capul în urbe, darămite să mai cerşească voturi. În orice ţară care se vrea respectată, conducătorii ţin cu dinţii de industria grea, numai ai noştri habar n-au de aşa ceva. Au marşat pe principiul: „De ce să facem noi? Las' că fac alţii materia primă, noi cumpărăm de la ei”. Te apucă jalea când te gândeşti la Reşiţa, Hunedoara, Câmpulung-Muscel, Braşov, Craiova, Alexandria, Bârlad şi câte or mai fi...

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.