Jump to content

2.000 de gălăţeni au demisionat în 2009


Recommended Posts

Posted

Salariaţii gălăţeni renunţă la locul de muncă pe capete

Chiar dacă economia gălăţeană este afectată de efectele crizei economice iar păstrarea locului de muncă este din ce în ce mai greu de realizat, gălăţenii s-au înghesuit în primele două luni ale acestui an să renunţe la jobul lor. Valul de demisii înregistrat în primele două luni ale acestui an este fără precedent pentru judeţul Galaţi, nu mai puţin de 2.244 de salariaţi anunţându-şi angajatorii că renunţă la locul lor de muncă.

În mod paradoxal, acest lucru se petrece în timp ce câteva mii de angajaţi au fost disponibilizaţi din cauza faptului că angajatori au fost nevoiţi să îşi restrângă activitatea. Potrivit datelor care ne-au fost puse la dispoziţie de către inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, jurist Ionel Petrea, în primele două luni ale acestui an 4.570 de contracte individuale de muncă au încetat ca urmare a restrângerii activităţii angajatorilor, ceea ce înseamnă practic că 4.570 de salariaţi şi-au pierdut slujbele din cauza crizei economice.

"Numărul demisiilor înregistrate în primele două luni ale acestui an este fără precedent, şi este mai mare decât numărul demisiilor înregistrate anul trecut. De asemenea, 4.570 de contracte individuale de muncă şi-au încetat valabilitatea ca urmare a restrângerii activităţii, semn că efectele crizei economice se fac resimţite şi în economia gălăţeană, în special în domeniul construcţiilor serviciilor, comerţului. De asemenea, în primele două luni ale acestui an, 7.670 de contracte de muncă au încetat cu acordul părţilor, dintre care 1.200 la Combinat, în urma autodisponibilizărilor", ne-a declarat inspectorul şef al ITM Galaţi, Ionel Petrea.

În primele două luni ale acestui an numărul total al contractelor individuale de muncă care au încetat s-au ridicat la 16.700, dintre care 5.600 au fost reînnoite, în sensul că salariaţii şi-au găsit alt job. Statisticele făcute de ITM Galaţi au scot la iveală faptul că 199 de contracte individuale au încetat ca urmare a pensionării salariaţilor, în timp ce 745 de contracte au încetat ca urmare a faptului că expirase durata determinată pe care fuseseră încheiate.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=11

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.