Jump to content

"Puşculiţe" de modă nouă


dcp100168

Recommended Posts

"Puşculiţe" de modă nouă

* Piaţa financiară oferă o gamă variată de instrumente de economisire dedicate celor mai mici dintre clienţi * De la certificatul de naştere la... contul din bancă * Pachete de servicii, dobânzi speciale şi conturi ce cresc odată cu copilul

Odată intraţi în epoca ATM‑urilor, cardurilor, a depozitelor bancare după chipul, buzunarul şi asemănarea clientului, moda clasicelor puşculiţe "porcuşor" sau a banilor strânşi "la ciorap" pare să fi apus definitiv. Instituţiile financiare au dat� în mintea copiilor, s‑au pliat după necesităţi şi le oferă celor mici încă din prima zi, de la eliberarea certificatului de naştere, posibilitatea de a avea, cu ajutorul părinţilor desigur, propriul cont bancar.

"Micile comori"

Băncile se întrec în a oferi instrumente de economisire special dedicate copiilor sau adolescenţilor. Şi asta în condiţiile unor dobânzi mai atractive, bonusuri sau pachete de servicii speciale. De exemplu, BRD propune contul de economii AtuStart, dedicat minorilor cu vârsta până în 14 ani şi care se vrea a fi un instrument financiar flexibil ca un cont curent şi profitabil ca un depozit. La deschidere se oferă chiar un bonus de 20 lei sau cinci euro/dolari, după care depunerea, retragerile sau încasările se pot face oricând, fără a mai fi nevoie să se respecte nişte termene prestabilite şi fără a afecta procentul de dobândă cu care este remunerat contul. Dobânda este preferenţială, fixă, stabilită pentru fiecare trimestru calendaristic. La împlinirea vârstei de 14 ani, economiile sunt transferate într‑un cont AtuSprint, care va permite copiilor să‑şi administreze singuri micile "comori".

Economii la pachet

Cu o ofertă interesantă vine şi BCR, printr‑un pachet special de produse şi servicii � Junior Club. Astfel, adolescenţilor cu vârsta între 14 şi 18 ani li se pune la dispoziţie un card de debit BCR Visa Electron Junior şi un cont de economii Maxicont BCR (cu dobânzi apropiate de cele ale depozitelor la termen � 6,5‑7,25 la sută pe an în lei, 3,25‑3,50 la sută pe an în euro ‑ dar şi cu acces non‑stop la bani) sau unul Succes BCR (depozit la termen în lei pentru minori).

Deloc de neglijat este serviciul Mobile Banking BCR, prin care părinţii sunt înştiinţaţi prin SMS asupra tranzacţiilor pe care copilul le face la POS sau ATM‑uri. Este un instrument care permite juniorilor să‑şi dezvolte aptitudinile de a‑şi folosi banii, dar în acelaşi timp părinţii evită eventualele "surprize" ce nu intră în planurile financiare.

Timpul înseamnă bani

Când se alege varianta de economisire, trebuie ştiut că acestea sunt foarte variate, alegerea depinzând de scopurile care sunt urmărite.

De exemplu, dacă doriţi să puneţi bani deoparte pentru copilul dumneavoastră pe o durată mai mare de timp, se poate apela la o soluţie precum cea propusă de Banca Transilvania. Kid Cont este un depozit cu acumulare şi capitalizare anuală a dobânzii, constituit pe numele minorului. Banca oferă din al treilea an al depozitului bonificaţii suplimentare, iar la împlinirea vârstei de 15 ani, copilului îi este oferit un card financiar.

Tot în ce priveşte depozitele la termen, CEC pune la dispoziţia clienţilor Depozitul Adolescent, cu scadenţa la trei luni (dobânda 6,25 la sută), la şase luni (7 la sută) sau 12 luni (7,5 la sută).

Scadenţă după preferinţă

Pe principiul economiilor făcute în timp merge şi oferta Cont Junior, de la UniCredit Ţiriac Bank. Lunar se pot economisi mici sume (minim 5 euro sau echivalentul în lei), care însă puse cap la cap se pot constitui într‑un ajutor financiar consistent pentru momentul în care, de exemplu, copilul va împlini 18 ani. De altfel, la majorat, suma economisită va fi pusă la dispoziţia tânărului, existând posibilitatea de a fi transferată într‑un cont curent pe numele acestuia.

Există şi varianta de a alege singur data scadenţei. De exemplu, dacă doriţi să scoateţi bani din bancă de ziua copilului, puteţi opta pentru contul Eveniment, propus de Raiffeisen Bank, care oferă o marjă pentru data scadenţei cuprinsă între 91 şi 365 zile. Suma minimă pentru deschiderea unui astfel de cont este de 50 lei, depunerile ulterioare fiind de minim 10 lei, cu până la 30 zile înainte de data scadenţei. Există inclusiv posibilitatea de a opta pentru transferuri automate în Contul Eveniment, la dată fixă, dintr‑un cont curent deschis la bancă.

Cardul... de buzunar

Un plan de economii flexibil este şi cel de la Alpha Bank. Pentru fiecare copil al dumneavoastră poate fi deschis un cont Alpha Dreams, care are două trepte. Prima etapă este până când copilul împlineşte 14 ani. Părinţii, tutorele, pot economisi şi accesa contul în numele minorului, banca oferind dobânzi preferenţiale. În luna iunie � Luna Copilului � se oferă chiar dublul dobânzii curente. După ce copilul împlineşte 14 ani, cu încuviinţarea părinţilor şi în limite prestabilite, el poate decide singur asupra operaţiunilor bancare. I se pune la dispoziţie inclusiv un Alpha Card Visa Electron prin care îşi poate gestiona singur banii de buzunar. În sfârşit, când tânărul împlineşte 18 ani, devine proprietar cu drepturi depline asupra contului.

Fără a avea pretenţia că am epuizat instrumentele de economisire pe care băncile le dedică copiilor, exemplele prezentate dau o imagine a diversităţii variantelor existente pe piaţă. De dumneavoastră depinde să identificaţi varianta cea mai potrivită pentru cei mici.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22160

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.