Imaşul pierdut de la Poiana

[dcp100168]

Imaşul pierdut de la Poiana

Cetăţenii din Poiana se află în căutarea unui imaş pe care să‑şi pască vitele. Ei spun că pământurile pe care le‑au moştenit din moşi strămoşi le‑au fost confiscate abuziv în perioada comunistă, iar apoi statul s‑a prevalat de chichiţe legale să nu le mai dea moşiile înapoi. În tot acest război, cei din Poiana susţin că există un singur vinovat: primăria, care i‑a dus cu preşul de fiecare dată. Reprezentanţii Consiliului Local Poiana spun că nu ar avea nimic împotrivă ca oamenii să îşi primească terenurile înapoi, dar că aceasta este o decizie ce trebuie să aparţină instanţei. Până atunci sătenii vor fi nevoiţi să vadă cum terenul respectiv este exploatat de către un investitor privat, în vreme ce vitele lor se usucă din picioare pentru că nu au unde să pască.

La faţa locului

Pe cei din Poiana i‑am găsit adunaţi la o răspântie aşteptând parcă să vină cineva din cele patru zări şi să le rezolve problemele. O parte erau încrâncenaţi, alţii foarte curioşi de ce avea să se întâmple, iar alţii extrem de dornici să intre într‑un cadru, doar, doar s‑or vedea în ziar.

Oamenii şi‑au spus păsurile pe rând. Fiecare cu ale lui, însă toţi au lăsat să se înţeleagă că una dintre cele mai mari probleme ale comunităţii este lipsa unei păşuni. "Vrem să ne luăm imaşul înapoi. Este al nostru, a aparţinut părinţilor, bunicilor noştri. L‑au cumpărat de la un moşier şi îl foloseau să îşi pască vitele. Când a venit colectivizarea ni l‑au luat cu totul, iar după Revoluţie am vrut să primim pământul înapoi, să avem unde paşte animalele. Ne‑am judecat pentru el, am făcut o listă cu toţi moştenitorii, dar nu am câştigat procesul", ne‑a spus Gherghina Balaban, femeia care a înaintat o sesizare către cotidianul �Viaţa liberă" în încercarea de a‑şi găsi dreptatea. Ea ne‑a mai spus că, acum, pământul a fost dat în exploatare unui investitor privatizat de la Tecuci, Ion Borş. "Acum nu mai putem intra acolo cu niciun chip. Pe pământul nostru�!", ne‑a mai spus Gherghina Balaban.

Lista

Ca să‑şi rezolve problema, oamenii din comună ce se simt nedreptăţiţi au întocmit o listă şi au încercat, din aproape în aproape să îşi rezolve problema. Pe cale legală. Cum încurcate sunt căile legale în România, unii dintre ei şi‑au pierdut răbdarea şi le este teamă că nu vor mai trăi îndeajuns de mult, astfel încât să îşi vadă oful spulberat. "Avem aici nişte probleme foarte grave, dar oamenilor le este frică să vorbească despre asta. Vreo sută de persoane din localitate deţin o suprafaţă de imaş în Valea Siretului şi ne‑am zbătut să intrăm în posesia acestui teren pentru că nu putem intra în posesia documentelor de la Arhivele Statului şi a celor de la primărie. Ni se spune ba că s‑au pierdut, ba că nu sunt, ba că nu pot fi găsite. S‑a făcut un tabel şi am ales un reprezentat legal, dar, pentru că nu am putut prezenta toate actele, am pierdut procesul", a spus Marcel Hulea care îl consideră vinovat pentru tot ce se întâmplă pe primarul comunei, despre care spune că le‑a pus beţe‑n roate în momentul în care au încercat să primească înapoi pădurea pierdută.

Oficial le merge... bine

Reprezentanţii Primăriei Poiana spun că sătenii cu pricina îşi îndreaptă nejustificat mânia către administraţia locală. Asta pentru că nu e vina primarului sau a primăriei că nu sunt de găsit anumite documente ce ar putea face dovada faptului că imaşul aparţine ţăranilor. Mai mult decât atât, am aflat că satul are o suprafaţă de păşunat de aproximativ 20 de hectare, pentru folosirea căreia trebuie însă să plătească o taxă.

"Suprafaţa respectivă de teren este disputată în baza unui act, întocmit în anul 1903, potrivit căruia terenul a fost cumpărat de locuitorii comunei de la un moşier. Când a apărut Legea 247, o bună parte din moştenitorii celor ce se regăsesc în acel act de vânzare‑cumpărare au făcut o cerere să intre din nou în posesia pământului. Am înregistrat această cerere şi am analizat‑o la comisia locală. Am mers mai departe, aşa cum spune legea, la Comisia Judeţeană. Acolo şi acolo solicitarea a fost respinsă. Apoi a fost contestată şi ulterior s‑a ajuns în instanţă. Şi aici au pierdut procesul, pentru nu s‑au mai găsit actele celor care au cumpărat acel teren. Am înţeles că acum sentinţa a fost atacată la Galaţi şi se aşteaptă o... sentinţă", ne‑a declarat viceprimarul comunei, Ion Munteanu.

"Din partea noastră, nu avem nimic împotrivă. Să îşi primească terenul înapoi. Într‑un fel, acest lucru nici nu ne priveşte, pentru că acel teren e administrat de Ocolul Silvic, nu de primărie. Din câte ştiu, pentru că pământul acela este supus eroziunii, a fost plantat cu salcâmi în trecut. Acum, cei de la Păduri au dat în exploatare acea suprafaţă unui privatizat. Dar vă pot spune că a fost verificat de toate autorităţile de control abilitate şi se pare că are toate avizele şi lucrează în baza legii", a completat reprezentantul administraţiei locale.

Război fără cauză?

Din cele susţinute de către Ion Munteanu, se pare că zbaterea celor din comună ar putea fi inutilă. Asta pentru că, în situaţia în care ar primi pământurile înapoi nu ar putea să‑şi ducă turmele la păscut acolo pentru că există reglementări speciale în privinţa pădurilor, iar zona respectivă este împădurită cu salcâmi.

Dreptate?

Am lăsat în urmă satul cu o mână de oameni ceva mai mulţumiţi ‑ că venise cineva (de la oraş) să le asculte problemele, păsurile, să îi întrebe de neajunsuri.

Nu sunt nici primii şi, cu siguranţă, nici ultimii care cer dreptate în fel şi chip şi e de la sine înţeles că nu îşi vor rezolva problemele făcând revoluţii. Însă au ridicat o problemă destul de spinoasă: chestiunea legată de retrocedarea pământurilor şi caselor confiscate abuziv pare a fi cu o singură rezolvare: cea favorabilă foştilor proprietari. În cazul lor, însă, noţiunea de proprietate pare a fi diferită. Să se întâmple aşa doar pentru că nu e vorba despre nume sonore, sau pentru că nu cer înapoi clădiri de milioane de dolari situate în centrul unor metropole?

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22168