Jump to content

Apă rece cu program pentru mii de gălăţeni


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Luni, fără apă la robinet în Centru, Port şi Valea Oraşului

Luni, consumatorii din zona Centru, Port, dar şi cei din Valea Oraşului nu vor primi apă potabilă, în intervalul orar 8.30- 18.00, din cauza unor lucrări în zonă, informează SC Apă Canal.

Potrivit unui comunicat de presă al societăţii, va fi afectată alimentarea cu apă potabilă a următorilor consumatori:

CENTRU - blocurile P1,P2, P3, P4, P5, P6, P7, P8, P9, P10, P11 ,P12, V3, V4, V5, 81, 82, C, R1, R2, R3, D1, N1, N2, N3, N4, Cocor 1, Cocor2, Cocor3, Lebăda 1, Lebăda 2, Egreta 1, Egreta 2, Şoim, Fraternităţii 5, Lăstun.

PORT - blocurile: Bistriţa 1A, 1B, 1C, 2, Brateş, Mălina, Jiu, Mureş, Olt, Cătuşa, Cămin ILTG, Metacom, Fam, IMEH, SNG1, SNG2, WBC; străzile: Domnească (tronson Brăilei-Avântului), Navelor, Portului, Dogăriei, V.Lupu, Tăuni, Griviţei, Păcii, Olteniei, Răsăritului, Banului, Vulcan, Apolona, Daciei, Dacului, Vidra, Farului, Ghecet, Sindicatelor, Sulinei, Săliştei, G.Enescu, M.cel Bătrân, Crişana, D.Cantemir, Jupiter, lzvor, A.lpatescu, Gara 8.

Vor mai fi afectaţi următorii agenţi economici: Spitalul CFR, Liceul de Marină, Inspectoratul Şcolar, Şcoala Generală nr.24; punctele termice: PT C, PT M, PT L, PT R3, PT P1 , PT P2, PT P3 ale Apaterm; hotelurile Galaţi, Dunărea, Vega, Curtea de Conturi, Banca Unicredit Ţiriac, SC Proiect SA, AFDJ, ICEPRONAV, NAVROM, Palatul Navigaţiei, APDM, Intfor, Port Docuri, SC Prutul, Toranavis, Spiact, Romtrans, Autogara, Autouniversal, lnstitutul Piscicol, Cantina de ajutor social, Restaurantele Panoramic, Neacşu şi brutaria Bety-Com.

Pentru situaţii deosebite, S.C. APĂ CANAL S.A. Galaţi va pune la dispoziţie autocisterne cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societăţii - telefon 02361463294 sau 02361473380 int.133.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Locatarii unui bloc din Micro 17: "Este un genocid să stai fără apă rece pe căldura asta"!

Nemulţumire mare în rândul locatarilor unui bloc din Micro 17, după ce Apă-Canal le-a restricţionat furnizarea apei reci din cauza unor datorii. "Asociaţia asta este mare, are o grămadă de apartamente (n.r. - 460), iar scara noastră are cele mai mici datorii. Nu se poate ca din cauza a doi-trei restanţieri, care cumulează cam 10.000 de lei datorie, faţă de 343.000 cât are întreaga asociaţie, să rămânem o grămadă de buni-platnici fără apă rece. Este genocid ceea ce se întâmplă", spune revoltat Corneliu Stoica, unul dintre locatarii blocului D 8 A din Micro 17.

Aruncă vina dintr-o parte în alta

Acesta spune că a mers şi pe la Primărie, şi pe la Apă-Canal, dar că nimeni nu l-a ajutat. Reprezentaţii Apă-Canal aruncă vina pe preşedintele asociaţiei de locatari, pe care-l acuză că nu a mişcat un deget pentru rezolvarea problemei. "Probabil că nu a venit la direcţia economică de la noi pentru a încerca reeşalonarea datoriilor. Îi sfătuiesc pe locatarii de acolo să pună presiune pe acesta", spune Niţă Podaru, director tehnic la Apă-Canal. Până atunci, oamenii din blocul D 8 A sunt nevoiţi să aştepte seara, atunci când primesc o "porţie" de o oră de apă rece şi să se trezească devreme dimineaţa, pentru încă una. Numai că şi atunci apa este destul de murdară şi oamenilor nu prea le vine să o folosească în altă parte decât la toalete.

"Să-i dea în judecată pe rău-platnici"

În ajutorul celor care locuiesc la blocul D 8 A au sărit şi reprezentanţii Federaţiei Judeţene a Asociaţiilor de Proprietari din Galaţi. "Eu îi sfătuiesc pe cei de la asociaţia de locatari 371 să-i acţioneze în instanţă pe rău-platnicii, după care să facă imediat un acord de mediere, pe care să-l depună în instanţă, iar şansele lor de a câştiga sunt foarte mari", spune Antoneta Gafiţuc, vicepreşedintele Federaţiei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

De catva timp (am aflat de curand), Apa Canal efectueaza lucrari de bransare individuala a consumatorilor. Din cate am inteles... din banii solicitantilor.

Se monteaza o vana principala la subsolul fiecarei scari de bloc, dupa care se procedeaza la tragerea tevilor de apa (rece si calda) catre apartamentul solicitantului.

Tevile sunt trase pe unde se poate daca nu mai e loc prin locul special destinat.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Marți noaptea și miercuri dimineață, apa va fi oprită în cartierele Traian Nord, Micro 18 și Micro 19

Conform unui comunicat remis de Biroul de presă al Primăriei Galați, de marți 24 iulie, ora 22,00 și până miercuri 25 iulie, ora 14,00, alimentarea cu apă va fi oprită în cartierul Traian Nord, precum și în zone din cartierele Micro 18 și Micro 19. În intervalul menţionat vor fi efectuate lucrări de racordare a conductelor de apă, lucrări ce fac parte din proiectele de modernizare a străzilor Oţelarilor, Stadionului şi Frunzei.

Consumatorii casnici afectaţi de întreruperea apei potabile de marţi, 24.07, ora 22, până miercuri, 25.07, ora 14:

- Cartier MICRO 19: blocurile I1, I2, I3, P1, P2, P3, J, E1, E2, E3, E4, K1, W, M1, M2, M3, M19, R1, R2, R3, R4, R5, R6, R7, R8, R9, R10, N1, N2, N3, N4, Q1, Q2, Q3, S1, S2, S3, T1, T2, T3, T4, T5, T6, T7, T8, A, G1, G2, G3, G4, G5, G6, F1, F2, F4, F5, F6, F7, D1, D2, D4, Z1, Z2, B1, B2, L1, L2, L3, L4, C1, C2, C3, C4, C5, V1, V2, V3, U1, U2, U3, O2, O3, O4, O5, O6, O7, O8, O9, O10, O11, O12, bl. Sănătatea (38 ap), bl Spitalul Judeţean (44 ap)

- Locuinţe individuale str. Stadionului

- În cartierul MICRO 17, la blocurile B11, B12, B13, B14, B15, B16, B17, B18, B19, B20, B21, C9, C10, C11, C12, C13, C14, C15, D6, D7, D8A, D9A, E8, E9, E10, E11, E12, F6, F7, F8, F9, F10, F11 va lipsi presiunea la etajele superioare.

Afectaţi vor fi şi Spitalul Judeţean Sf Apostol Andrei”, SC Apaterm SA (SC 50, SC31, SC32, SC33, SC34), Sala Sporturilor, McDonald’s, Stadionul Dunărea, D.J.S.T. Galaţi, Piaţa Agroalimentară Dunărea din Micro 19, Carrefour, agenţii economici din zona cartierului Micro 19.

Consumatorii casnici afectaţi de întreruperea apei potabile de marţi, 24.07, ora 22, până miercuri, 25.07, ora 10 vor fi cei de pe str. Zimbrului, Sulfinei, Căprioarei, Privighetorii, Zambilelor, Pescaruşului, Graurului, Răchitei, Dropiei, Tufănelelor, bloc Avicola scările 1 şi 2.

Afectaţi vor fi şi Centrul de asistenţă copii, Service Auto Mecanica, agenţii economici din cartierul Traian Nord.

Primăria Municipiului Galaţi a cerut SC Apă Canal SA şi contractorului ca aceste lucrări să se desfăşoare în cea mai mare parte pe timp de noapte pentru a afecta cât mai puţin consumatorii casnici şi industriali. Primarul Marius Stan intenţionează ca această practică, a lucrărilor pe timpul nopţii, să devină una curentă în municipiul Galaţi, se afirmă în comunicat.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Jumătate de oraş rămâne joi fără apă rece!

Zeci de mii de gălăţeni vor rămâne joi, 30 august, timp de peste 15 ore, fără apă rece, din cauza anumitor lucrări de revizii şi reparaţii programate a fi realizate de societatea locală de distribuţie a apei potabile, SC Apă Canal. Potrivit unui comunicat de presă al societăţii, restricţia furnizării apei potabile se va petrece joi, 30 august, în intervalul orar 8.30- 24.00, din cauza opririi funcţionării Staţiei de repompare Fileşti.

Astfel, nu se va livra apă potabilă cartierelor Aurel Vlaicu, N. Leonard, Combinatului (Viaduct), Siderurgiştilor Vest, I.C.Frimu, Fileşti, Micro 14, 38, 39 A, 39 B, 39 C, 40, 13 B. Totodată, apa va fi livrată cu presiune redusă pe străzile: Arcaşilor, Aleea Meteo, Aleea Zimbrului, Cetăţean lon, Zimbrului, Sulfinei, Privighetorii, Pescăruşului, Graurului, Libelulei, Căprioarei, Malul Brateş, Dropiei, Răchitei, Zambilelor, Unirii, Traian, Cerului, Tazlaului, Răşinari, Lăcrămioarei, Tunelului, Cerealelor, Brates, Mineralelor, Dumbrava Rosie, Miron Costin , Albinei, Anul Revoluţiei, Aprodu Purice, Afinului, Aleea CFR, Lozoveni, Bolintineanu, Vegetalelor, Rizer, Coşbuc, Mihai Bravu, Tudor ‘Vladimirescu, Florilor, Bravilor, Libertatii, Luceafarului, Prundului, N.Alexandrescu, Dorobanţi, Gerului, Picturii, Someşului, Capitan V.Panu, Domneasca, Şarpelui, Bucovinei, Stelei, Carnabel, Alexandiu cel Bun, Ştefan cel Mare, Grădina Veche, Soarelui ,Venus, Zefirului, Victor Babeş.

presagalati.ro

Lista completă a străzilor şi blocurilor care nu vor primi apă pe 30 august

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Apă Canal a restricţionat apa rece la asociaţiile datornice

Conducerea Apă Canal a pus în practică avertismentul lansat recent către asociaţiile de proprietari şi locatari datornice, şi anume de a restricţiona eşalonat, începând cu data de 3 septembrie şi până la sfârşitul acestei luni, furnizarea apei potabile. Măsura este luată începând cu 3 septembrie în cazul unui număr de 39 de asociaţii datornice care nu au încheiat un protocol de eşalonare a restanţelor de plată şi nici nu au achitat niciun leu din debitul înregistrat către Apă Canal.

Cele 39 de asociaţii aflate pe lista neagră a Apă Canal nu vor primi apă rece între orele 6 şi 22.30, printre ele aflându-se asociaţii aflate mai ales în cartiere situate la marginea oraşului. Printre cei care vor primi apă rece cu porţia se află asociaţia 360 bis din Micro 17, asociaţia 606 din Micro 40, asociaţia 863 din centru, asociaţia 129 bis din Piaţa Centrală, asociaţia 370 din Micro 17, asociaţia 761 din Micro 14, asociaţia 525 din Micro 20. Reprezentanţii conducerii Apă Canal susţin că asociaţiile datornice vor primi non stop apă rece doar după ce vor achita 30% din datorie şi se vor angaja să plătească eşalonat diferenţa de debit.

Directorul tehnic al Apă-Canal, Niţă Podaru, ne-a declarat că cele 39 de asociaţii au refuzat să încheie înţelegeri scrise de achitare a datoriilor, iar în momentul în care vor face acest lucru, furnizarea apei reci va fi reluată non-stop.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii din Micro 17 rămân miercuri fără apă

ocatarii blocurilor F5, F5A şi F7 din cartierul Micro 17 şi consumatorii casnici de pe străzile Braşov şi Frunzei rămân fără apă potabilă miercuri, între orele 8.00 şi 24.00, a anunţat operatorul Apă Canal. În acelaşi interval orar, consumatorii arondaţi punctului termic SC 55 al societăţii Apaterm vor rămâne şi fără apă caldă.

Întreruperea alimentării cu apă va afecta şi câţiva agenţi economici din cartier, după cum urmează: Cristian SRL, Petrol Plus SRL, Enigma SRL şi Cabinet Medical Dr. Tiron, a precizat Apă Canal.

Operatorul este nevoit să oprească alimentarea cu apă în zonă, în intervalul orar menţionat, pentru a-i permite Asocierii Max Boegl - Tancrad să racordeze la reţeaua urbană noua conductă de alimentare cu apă montată pe strada Frunzei. Lucrarea face parte din proiectul de modernizare a străzilor Oţelarilor, Stadionului şi Frunzei, derulat de Primăria municipiului Galaţi.

Apă Canal le recomandă consumatorilor din perimetrul afectat să-şi facă rezerve de apă din seara zilei de marţi sau să sune, în cursul zilei de miercuri, la dispeceratul societăţii pentru a cere trimiterea în cartier a unor cisterne cu apă. Numerele de telefon la care aceste solicitări pot fi făcute sunt 0236.463.294 sau 0236.473.380 interior 133.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Rău-platnicii, ameninţaţi cu secetă totală

Dacă Apaterm numără nu mai puţin de 10 milioane de euro datorii ale cetăţenilor pentru agentul termic furnizat, nici Apă Canal nu se lasă mai prejos şi a contabilizat aproape 8 milioane de euro de încasat de la populaţie. „În prezent, 34 de asociaţii au restricţii la alimentarea cu apă din cauza datoriilor uriaşe. Ele primesc apă doar noaptea. Dar îi avertizăm pe locatarii din aceste asociaţii că s-ar putea să nu mai primească apă nici măcar noaptea! Este un serviciu care trebuie plătit”, a tras semnalul de alarmă primarul Marius Stan.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, în cele peste 35,7 milioane de lei datorie către Apă Canal nu intră doar cele 34 de asociaţii, ci mult mai multe. Campioană este Asociaţia 850, cu o datorie de peste un milion de lei la Apă Canal şi 2,7 milioane de lei la Apaterm, locurile următoare fiind ocupate de asociaţii cu peste 600.000 de lei datorie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Gălăţenii din Port şi din Valea Oraşului nu au apă până diseară

O parte din gălăţeni, agenţii economici şi instituţiile publice din Port şi din Valea Oraşului, a rămas fără apă, joi, după prânz, în urma unei avarii survenite pe o conductă de alimentare cu apă potabilă din zonă, urmând ca toţi cei afectaţi să fie realimentaţi joi seară, a anunţat, în urmă cu câteva minute, societatea Apă Canal. "Apă Canal aduce la cunoştintă că între orele 12.30 şi 17.00 se întrerupe alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor din arealul străzilor Portului - Gara 8 - Al.Moruzzi - Ana Ipătescu - Dogăriei pentru remedierea unui accident tehnic (avarii) survenit pe conducta Dn 350 mm de pe strada Portului", a comunicat operatorul.

Conform aceleiaşi surse, sunt afectaţi consumatorii casnici din perimetrul menţionat şi locatarii blocurilor Siret, Bistriţa, Mălina, Brateş, Cătuşa, Jiu, Mureş, Olt, Icepronav, Căminele SNG, Menarom, precum şi firmele şi instituţiile publice din zonă, între care se numără Spitalul CFR şi Liceul Industrial de Marină.

Nu pot fi alimentate cu apă rece nici punctele termice PTP1 şi PTP2 ale societăţii Apaterm, aşa că toţi consumatorii deserviţi de acestea nu au nici apă caldă până la remedierea avariei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii din Valea Oraşului rămân joi fără apă

Consumatorii din Valea Oraşului rămân, joi, 27 septembrie, fără apă timp de şapte ore, a anunţat operatorul Apă Canal. Întreruperea alimentării cu apă va avea loc între orele 9.00 şi 16.00 şi va afecta locatarii blocurilor CF1, CF2, CF3 şi CF4 din Gară, consumatorii casnici de pe străzile Olteniţei, Vadu Cărăbuş, Banului, Vulcan şi Dogăriei (în tronsonul cuprins între străzile Alexandru Moruzzi şi Ana Ipătescu) şi clădirile Poştei Tranzit, Gării CFR, Autogării Dumitru şi restaurantului Select.

Apă Canal le recomandă consumatorilor afectaţi să-şi facă rezerve de apă în cursul zilei de miercuri sau să sune, joi, la Dispeceratul societăţii (0236.463.294 sau 0236.473.380 interior 133) şi să solicite trimiterea în cartier a unor cisterne cu apă.

Întreruperea alimentării cu apă, programată joi în Valea Oraşului, este operată pentru a-i permite societăţii Super A Plus K să racordeze conducta de apă de pe strada Ana Ipătescu la reţeaua urbană, a explicat Apă Canal.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Apa rece va fi oprită din nou în Valea Oraşului

Casele Muncii din strada Alexandru Moruzzi şi mai mulţi agenţi economici din zona străzilor Alexandru Moruzzi - Ana Ipătescu rămân marţi fără apă rece timp de opt ore, de la 8.00 la 16.00, a anunţat operatorul Apă Canal. Agenţii economici care nu vor fi alimentaţi cu apă sunt: Depoul CFR, fabrica de ulei Prutul, Renel (atelier str. Gara nr. 8), Spiact, Salvosid, Romtrans, Admet, Toranavis, Betycom, Plasma şi Zetec.

Pe durata restricţiei, consumatorii afectaţi vor putea solicita trimiterea unor cisterne cu apă în zonă, apelând Dispeceratul Apă Canal la numerele de telefon 0236.463.294 sau 0236.473.380 interior 133.

Apă Canal întrerupe marţi alimentarea cu apă în Valea Oraşului pentru a-i permite societăţii Super A Plus K să racordeze un branşament provizoriu din strada Ana Ipătescu. Execuţia face parte din lucrarea de modernizare a străzii Ana lpătescu, finanţată de Primărie, şi a lăsat fără apă şi joia trecută mai mulţi consumatori din Valea Oraşului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Fără apă la robinet în zona Moruzzi

Societatea locală de apă şi canalizare ne pregăteşte o surpriză pentru petrecerea de Haloween - lasă fără apă potabilă populaţia şi agenţii economici din zona A. Moruzzi. „S.C. APĂ CANAL S.A. Galaţi aduce la cunoştinţă că în data de 31.10.2012, între orele 8.00 - 16.00 (8 ore) va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori din str.Al.Moruzzi şi zona adiacentă, pentru executarea de către S.C. SUPER A PLUS K S.R.L. a lucrărilor de blindare conductă de apă Dn 200mm FN din str. Ana lpătescu c/c str.Al.Moruzzi, în cadrul obiectivului „Modernizare str. Ana lpătescu” (investiţie Primăria Municipiului Galaţi). Vor fi afectaţi următorii consumatori: consumatorii casnici de pe str. Al.Moruzzi; S.C. ELECTRICA S.A. – Gara 8; Romtrans, SPIACT, Depou CFR; Toranavis, Bety Com, SC Admet SA; SC Navrom - reparaţii, Zetec, SC Plasma.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Marţi, fără apă pe pe Ana Ipătescu

Marţi, 6 noiembrie, populaţia şi agenţii economici din zona străzii Ana Ipătescu nu vor primi apă potabilă pentru o perioadă de opt ore. Motivul: înlocuirea conductei de apă de pe stradă, lucrări executate de SC Super A Plus K SRL”. „Vor fi afectaţi următorii consumatori: POPULATIE - consumatorii casnici de pe str. Al.Moruzzi şi AGENŢI ECONOMICI: S.C. ELECTRICA S.A. - Gara 8, Romtrans, SPIACT, Depou CFR; Toranavis, Bety Com, SC Admet SA, Zetec, SC Plasma, Salvosid, Vama – sediu, Port Docuri, Institutul Piscicol, INTFOR, Restaurant Neacsu, spălătoria Autouniversal, spălătoria auto str.Moruzzi, Hundai”, se arată în comunicatul Apă Canal.

Link to comment
Share on other sites

Un sfert din oraş fără apă, după o avarie la Staţia Fileşti

Gălăţenii din cartierele Siderurgiştilor Vest, Aurel Vlaicu, I.C. Frimu, Micro 13 B, Micro 38, Micro 39A, Micro 39B, Micro 39C, Micro 40, alimentaţi cu apă de adâncime din Vrancea, au rămas fără apă duminică seara, în urma unei avarii la staţia de pompare Fileşti.

"În staţie s-a produs un accident la partea electrică. În momentul de faţă se lucrează la remedierea defecţiunii şi sperăm să putem relua alimentarea cu apă de adâncime în jurul orei 21.00", a declarat directorul tehnic al Societăţii Apă Canal, Niţă Podaru.

Populaţia din cartierele mai sus menţionate nu are nici apă caldă, punctele termice nefiind alimentate pe durata lucrărilor de remedire a avariei de la Staţia Fileşti.

viata-libera.ro

Later edit: Apa a venit ceva mai devreme de ora anunţată!

Link to comment
Share on other sites

Miercuri, fără apă rece şi caldă pentru Aurel Vlaicu

Miercuri, 7 noiembrie, locuitorii din cartierul Aurel Vlaicu nu vor avea apă potabilă pentru opt ore. Întreruperea furnizării de apă potabilă în intervalul orar 9.00-17.00 este cauzată de „executarea lucrărilor de remediere a avariei la conducta de Dn200mm str.Călugăreani, zona blocurilor K4-K6 (înlocuire 10m)”, explică SC Apă Canal. Din această cauză, vor rămâne pe uscat 12 blocuri – S9, B3, B4, P3, P4, P5, P6, P1 A, P 4A, P 6A, K1 A şi L 1 A – dar şi agenţii economici aflaţi la parterul blocurilor respective. Şi pentru ca „tacâmul să fie complet” va rămâne fără apă şi Punctul Termic SC 70, ceea ce înseamnă că nici agent termic - apă caldă menajeră - nu vor primi persoanele aflate în „raza de acţiune” a lucrărilor de reparaţie a conductei de apă.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Asociaţii cu „amnezie” la plata facturilor de apă rece

Un număr de 49 de asociaţii de proprietari sau locatari se află pe lista neagră a Apă Canal din cauza datoriilor înregistrate către societatea locală de furnizare a apei, motiv pentru care în cursul acestei luni vor primi apă rece cu porţia. Conducerea Apă Canal continuă şi în cursul lunii noiembrie măsura luată în ultimul an împotriva asociaţiilor de proprietari rău platnice, şi anume restricţionarea furnizării apei reci între orele 6:30 şi 22:30. Pe lista neagră a asociaţiilor rău platnice întocmită pentru luna noiembrie se află un număr de 49 de asociaţii de locatari sau proprietari, dintre care unele nu au făcut nicio plată către societate în cursul lunii octombrie. Printre asociaţiile care nu au virat niciun leu în contul apă Canal în cursul lunii octombrie se află Asociaţia de proprietari 621 din Micro 40, care avea la data de 30 octombrie o datorie de 70.780,28 lei, Asociaţia de proprietari 318 din Siderurgiştilor Vest, care înregistra la sfârşitul lunii octombrie o datorie de 223.518,97 lei, Asociaţia de proprietari 714 din Micro 38, care avea de achitat la data de 30 octombrie suma de 636.707,50 lei, Asociaţia de proprietari 601 din Micro 40, care avea o datorie de 450.352,67 lei la sfârşitul lunii octombrie. Pe lista rău platnicilor se află şi asociaţii care au vărsat în contul societăţii anumite sume în cursul lunii octombrie, dar acest lucru nu a fost suficient pentru ca măsura de restricţionare a furnizării apei reci să fie ridicată. Astfel, este vorba de Asociaţia 807 din Micro 39 A care a achitat în cursul lunii octombrie suma de 6.250 lei dar care înregistra la sfârşitul lunii trecute o datorie de 78.357,48 lei, Asociaţia de proprietari 289 din Þiglina 1 care a vărsat în cursul lunii trecute suma de 3.886 de lei în contul Apă Canal dar care are o restanţă de plată de 19.660,08 lei, Asociaţia de proprietari 710 din Micro 39A, care a plătit în luna octombrie suma de 15.386,48 lei dar care mai datorează către Apă Canal încă 389.883,79 lei.

Reprezentanţii conducerii Apă Canal ne-au declarat că reluarea furnizării apei reci după program normal se va face doar după achitarea a unei treimi din datoria înregistrată şi semnarea de către reprezentanţii asociaţiei rău platnice a unui grafic de plată eşalonată a datoriei.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Micro 19 şi Micro 21 rămân joi fără apă

Joi, 15 noiembrie, peste 54 de blocuri, şcoli, grădiniţe, supermarketuri şi instituţii publice din cartierele Micro 19 şi 21 nu vor primi apă potabilă şi nici apă caldă menajeră timp de zece ore. Potrivit unui comunicat de presă al Apă Canal, „între orele 08.00 -18.00 (10 ore) se va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori din cartierele Micro 19 şi Micro 21, pentru executarea de către Asocierea MAX BOEGL – TANCRAD a lucrărilor de racordare a conductei noi de apă Dn300mm FD executată în str.Oţelarilor (tronson: str.Stadionului - bloc M19), în cadrul obiectivului „Modernizare str. Oţelarilor - Stadionului - Frunzei" (investiţia Primăriei Municipiului Galaţi pe fonduri europene).

Vor fi afectati următorii consumatori:

A. POPULATIE:

blocuri din Micro 19: 02, 03, 04, 05, 06, 07, 08, 09, 010, O11, O12, N4, P3, M19, M2, U1, u2, u3, v1, v2, v3, c1, c2, c3, c4, c5, D2,22, F7, L3, L4, R9, R10, G1, G2, G3, G4, G5, G6, T1 ,T2,T3, T4, T5, T6, E1 ,E2,E3, E4, W, K1

blocuri din Micro 21: M6, L15, 116

B. AGENTI ECONOMICI:

S.C. APATERM S.A. Galati- punctele termice: SC 33 (ramura apă caldă P+4 si P+10), SC 34 (ramura apă caldă P+10), SC 50 (ramura apă caldă P+4); Şcoala Generala nr.17 , Şcoala Generală nr.29, Colegiul Economic „V.Madgearu", Grădiniţa „Step by step", Grădiniţa nr.51, Grădiniţa „Piticot" (sediul aferent Billa); Complex comercial Micro 19, Supermarket Carrefour, Piaţa agroalimentară Micro 19, SC Neacşu, SC Ego-Style, Supermarket Billa, Oficiul Poştal Micro 21, SC Altex, Rompetrol Micro 21; Biserica „Sf.Ap.loan".

Ca de fiecare dată când se opreşte furnizarea apei potabile, SC Apă Canal pune la dispoziţie cisternă cu apă, în cazul în care se solicită aşa ceva la telefon: 0236-1463294 şi 0236-1473380 int 133.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Joi, fără apă pe Bălcescu

Joi, 22 noiembrie, locuitorii de pe strada Bălcescu (tronson Gării-Eroilor), cei de pe Aleea Trandafirilor, dar şi Colegiul Naţional «Vasile Alecsandri», precum şi Direcţia de Statistică nu vor primi apă potabilă pentru opt ore. SC Apă Canal va întrerupe alimentarea cu apă în intervalul orar 9.00-17.00, pentru executarea lucrărilor de racordare a conductei de apă din str. Aleea Trandafirilor – stradă modernizată cu fonduri de la Primărie. Pentru situaţii deosebite, s.c. Apă Canal pune la dispoziţie cisternă cu apă, solicitările urmând să fie făcute la telefon 0236/1473380 int. 133.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

25 de străzi nu vor avea apă miercuri

Locuitorii de pe 25 de străzi din Valea Oraşului, dar şi Spitalul CFR, Autogara, Grădiniţa Sf. Maria, Şcoala Specială nr. 2, Cantina Socială, fabrica de ulei Prutul, restaurantele Select şi lzvor şi spălătoriile din str.Moruzzi colţ cu str. C.Bolliac şi str.Săliştei nu vor avea apă la robinet, miercuri, 28 noiembrie, între orele 8.00-16.00. Străzile sunt: Dogăriei, Daciei, Dacului, Griviţei, Elicei, V. Lupu, Tăuni, C. Bolliac, Răsăritului, Vadu Cărăbuş, Banului, Vulcan, Vămii, Plevnei, Sindicatelor, Săliştei, Izvor, Jupiter, D. Cantemir, Ghecet, Crişana, Apollon, Farului, Vidra şi Olteniţei.

Motivul sistării apei: executarea de către S.C. ATLAS S.A. a lucrărilor de cuplare a conductelor de apă din str.Daciei şi str.Elicei la reţeaua din str. Dogăriei, în cadrul obiectivului “Modernizare străzi Valea Oraşului”.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Mii de gălăţeni din Micro 19 şi 21 rămân miercuri fără apă

Unii dintre gălăţenii din cartierele Micro 19 şi Micro 21 vor rămâne fără apă rece miercuri, 13 martie, între orele 8.00 şi 18.00. Oprirea va face imposibilă inclusiv alimentarea cu apă caldă a câtorva consumatori - cei deserviţi de punctul termic SC 34. Furnizorii de servicii edilitare au explicat că întreruperea va fi operată pentru a permite efectuarea unor lucrări la reţeaua de apă rece din zonă.

Potrivit SC Apă Canal SA, va fi sistată apa următorilor consumatori:

POPULAŢIE: blocuri din Micro 19: O2, O3, O4, O5, O6, N4, V3, C1, C2, C3, C4, C5, D2, Z2, F7, L3, L4;

AGENŢI ECONOMICI: S.C. APATERM S.A. Galaţi - punctul termic: SC 34 (ramura apă caldă P+10); Şcoala Generală nr.17, Şcoala Generală nr.29, Grădiniţa nr.51; Rompetrol Micro 21, Altex, Penny Market XXL, Cuptorul cu lemne, Oficiul Poştal Micro 21, Romtelecom - bdul.Otelarilor, Casino Lisboa, Chip & Dale, SC Petraud SRL, SC Areltin , SC Lemmar; Biserica “Sf.Ap.Ioan”.
Vor fi afectaţi prin reducerea presiunii şi debitului apei potabile la etajele superioare (3 şi 4) blocurile: D3, R1, R2, R3, R4, R5, R6, R7, R8, N1, N2, N3, T7, T8, J, E1, E2, E3, E4, K1, W, V1, V2, U1, U2, U3 din Cartier Micro 19.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Micro 19 rămâne fără apă rece mâine

Nu mai puţin de 17 blocuri din Micro 19 (O3, O4, O5, O6, N3, N4, P3, D3, R5, R6, R7, R8, V1, V2, U1, U2 şi U3) şi mai mulţi agenţi economici din cartier vor rămâne fără apă rece mâine, în intervalul orar 8.00-18.00, a anunţat operatorul Apă Canal.
Întreruperea, operată pentru a permite efectuarea unei lucrări la reţeaua de distribuţie din zonă, va afecta şi alimentarea cu apă caldă a consumatorilor arondaţi punctului termic SC 34 - obiectiv care, de asemenea, nu va primi apă rece în intervalul menţionat.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Mâine, alimentarea cu apă, oprită în Port până la 16.00

Mâine, 9 aprilie 2013, alimentarea cu apă potabilă în cartierul Port va fi oprită la 8.00 dimineaţa pentru a permite cuplarea la reţeaua urbană a conductei din strada Sulinei şi va fi reluată la ora 16.00, a anunţat operatorul Apă Canal. Dintre consumatorii afectaţi (locatarii blocurilor Brateş, Mălina, Jiu, Cătuşa, Olt şi Mureş şi locuitorii de pe străzile Săliştei, Dimitrie Cantemir, Crişana şi Mircea cel Bătrân), unii vor rămâne şi fără apă caldă în intervalul menţionat. Este vorba de cei deserviţi de punctul termic P1.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Astăzi, apa este oprită pe un tronson din Drumul de Centură

Lucrările de cuplare la reţeaua publică a branşamentului de alimentare cu apă a centrului comercial Dedeman fac ca astăzi, 10 aprilie, alimentarea cu apă potabilă a unor firme şi locuinţe din zona str. Prelungirea Brăilei – Drumul de Centură să fie întreruptă timp de 7 ore, între 9,00 şi 16,00, informează societatea Apă Canal SA.

În acest interval, nu vor avea apă la robinet consumatorii casnici din străzile E.L.Zamfirescu şi Drumul de Centură – tronsonul cuprins intre str. Oltului şi Prelungirea Brailei.

De asemenea, va fi afectată alimentarea cu apă a mai multor agenţi economici din zonă: Last Test, OMV, Dedal, Mediatrans, Criomec, Nickel, Mairon, Mercur, Popel, Sistemul de Gospodărire a Apelor Galaţi, Arabesque, Ecosal, Fundaţia Betesda.

presagalati.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Cartierele Micro 19 şi Micro 20, temporar fără apă rece

Conducerea Apă Canal anunţă că în data de 17 aprilie, între orele 8 şi 18, timp de zece ore, va opri furnizarea alimentării cu apă potabilă a unor consumatori din cartierele Micro 19 şi Micro 20, în vederea executării unor lucrări de racordare a tronsonului nou de conductă de apă de pe strada Oţelarilor, în cadrul obiectivului „Modernizare strada Oţelarilor - Stadionului - Frunzei”, investiţie a Primăriei Galaţi cu fonduri europene. Astfel, va fi sistată furnizarea apei potabile către blocurile I1, I2, I3, P1, P2, D4, E1 (mansarda) din Micro 19, A1, A2 sc. 2, B5, E1 sc. 1, J3, J4, J5, D1, H9, M, K sc. 4, 5, 6, 7; G1, G2, G3, L2 din Micro 20, precum şi către agenţii economici sau instituţiile publice care-şi desfăşoară activitatea în zona respectivă.

monitoruldegalati.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Pe 13 mai, Portul rămâne fără apă la robinet

Luni, 13 mai, consumatorii din zona Port nu vor primi apă rece potabilă în intervalul orar 8.00-16.00, din cauza unor lucrări efectuate la reţeaua de apă. Vor fi afectaţi locatarii şi proprietarii magazinelor de la parter din blocurile: Brateş 1A, 1B.,2; Mălina, Jiu, Cătuşa, Olt, Mureş, dar şi cei care locuiesc la casele de pe străzile Săliştei, D.Cantemir, Crişana, Mircea cel Bătrân, Ghecet, Griviţei şi lzvor. Totodată, nu vor primi apă potabilă nici Inspectoratul Şcolar al judeţului Galaţi, spălatoria Geval, Marina Prod Prest şi SC Napoli.

În plus, toate blocurile alimentate de la punctul termic P 1 nu vor primi nici apă caldă, întrucât apa potabilă va fi sistată şi către acest punct.

Conform unui comunicat de presă al Apă Canal, motivul sistării este „executarea de către S.C. ATLAS S.R.L. a lucrărilor de cuplare a conductei noi de apă din str. Sulinei la reţelele din str.Griviţei şi str.Săliştei, precum şi racordarea blocului Olt sc.5 (investiţia Primăriei municipiului Galaţi).

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.