Jump to content

Un şofer de autobuz a făcut infarct la volan


Recommended Posts

Posted

Un autobuz a intrat în cinci maşini parcate pe marginea drumului

Accident în lanţ în Galaţi. Şoferul unui autobuz a făcut infarct vineri, în timp ce şofa şi a intrat în mai multe maşini parcate pe marginea drumului. Din fericire, nimeni nu se afla pe trotuar. O fetiţă de zece ani, care era în autobuz, a ajuns la spital cu traumatism cranian. Autobuzul tocmai plecase din staţie. Şoferului i s-a făcut rău şi a pierdut controlul volanului. Cinci maşini parcate pe marginea drumului au fost făcute praf. Din fericire nimeni nu era în ele. "Dacă nu s-ar fi oprit aici, exista pericolul să se ducă în Dunăre, nu se ştie, Dumnezeu e mare", a precizat Constantin Vicol, agent Politia Rutiera Galati. Colegii şoferului nu-şi explică ce s-a întâmplat. Bărbatul nu părea bolnav. "Deocamdată este vorba despre un eveniment soldat cu decesul unui conducător auto aflat în timpul orelor de lucru. Efectuăm primele cercetari, după efectuarea necropsiei vedem", a declarat Ionel Petrea, inspector sef ITM Galati. O fetiţă de zece ani s-a lovit de scaunele autobuzului şi a fost dusă la spital. Rana a fost superficială aşa că medicii i-au dat drumul acasă.

http://www.realitatea.net/un-autobuz-a- ... 84046.html

Incredibil! Si-a salvat pasagerii inainte de a muri!

Gest incredibil al unui sofer de autobuz din Galati care a murit in timp ce conducea, dar , care, cu ultimele puteri, si-a salvat pasagerii. Omul a simtit ca i se face rau si a incercat sa traga de volan dreapta. A intrat in cinci masini parcate si imediat dupa, s-a stins. Pasagerii din autobuz au privit inspaimantati traiectoria vehiculului. Si-au dat seama ca soferului, un barbat in varsta de 51 de ani, ii este rau si nu mai poate controla masina. Oamenii spun ca daca ar fi tinut drumul drept, ajungeau direct in Dunare. Deja in agonie, soferul a facut insa un ultim efort si a tras dreapta de volan. A intrat in cinci masini parcate, dar autobuzul s-a oprit din cursa periculoasa. Dintre pasageri, numai o fetita de 14 ani s-a ales cu o zgarietura, restul calatorilor au scapat teferi. Cele cinci autoturisme lovite de autobuz vor fi reparate pe cheltuiala societatii de transport in comun din Galati.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... -muri.html

Un şofer de autobuz a murit la volan

Un şofer din Galaţi a murit, vineri seară, la volanul autobuzului pe care-l conducea de-o viaţă. I s-a făcut brusc rău şi a vrut să oprească, povestesc călătorii. Însă nu a mai apucat şi a intrat cu autobuzul în alte patru maşini. În urma impacului, o fetiţă de 10 ani s-a lovit la cap a ajuns la spital. Bărbatul lucra ca şofer de peste 25 de ani. Vineri, când s-a petrecut tragedia, el efectua curse între Piaţa Centrală şi Port. Din primele cercetări rezultă că şoferul a murit în urma unui atac de cord. Un trecător a sunat imediat la 112 şi i-a ajutat pe pasageri să iasă din maşină. Colegii soferului de autobuz spun că nu ştiau ca acesta să fi avut probleme de sănătate. Inspectorii de muncă au deschis o anchetă.

http://www.antena3.ro/stiri/rutier/gala ... 68084.html

Posted

Infarct la volanul unui autobuz cu pasageri

Un stop cardiac l-a împietrit pe un şofer de autobuz, maşina cu pasageri fiind la un pas de a ajunge în Dunăre. Inexplicabil! Gheorghe Stan, de 51 de ani, era conducător auto al Transurb de peste 20 de ani. „Verificarea stării lui de sănătate a fost făcută chiar săptămâna trecută, la Spitalul CFR, fişa medicală indicând o sănătate perfectă”, explică Genica Totolici, directoarea Transurb Galaţi. Cum s-a întâmplat, aşadar, ca omul să sufere un infarct chiar vineri, în timp ce îşi conducea autobuzul Isuzu, cu pasageri în el, spre Port?

Cinci maşini distruse, dar nici o victimă!

Încă nu este clar cum a fost posibil aşa ceva! Gheorghe Stan, şofer Transurb, avea 51 de ani şi, conform fişei medicale eliberate de specialiştii din cadrul Spitalului C.F.R., avea o stare perfectă de sănătate. Cu toate acestea, conducătorul auto de pe un mijloc de transport în comun (autobuzul marca Isuzu, GL 03 WZO) a căzut victimă unui infarct petrecut chiar pe traseu. Maşina s-ar fi putut foarte bine transforma în submarin, ea fiind în pericol de a plonja în Dunăre. Cu ultimele puteri însă, aflat la un pas de moarte, şoferul a tras de volan, autobuzul oprindu-se în câteva maşini parcate pe contrasens. Nu s-a înregistrat nicio victimă. „Ajuns vineri, la ora 17,20, pe strada Portului, în dreptul restaurantului „Dune”, şoferul nu a mai putut, în momentul producerii stopului cardiac, decât să vireze autobuzul spre parcarea de pe contrasens”, declară comisarul Viorel Cojocaru, din cadrul Poliţiei Rutiere Galaţi. Aici maşina a zdrobit, conform declaraţiilor martorilor, un Volkswagen Passat, care a fost proiectat într-un Renault Megane, care a buşit apoi alte trei Loganuri. Cei cinci pasageri din Isuzu s-au ales doar cu o sperietură groaznică, o fetiţă de 10 ani primind chiar asistenţa ambulanţei ajunsă de urgenţă la fala locului. „Medicul de pe ambulanţă nu a putut decât să constate decesul şoferului, care, cu ultimele puteri, a virat maşina într-o parcare, reuşind să evite pietoni sau alţi participanţi la trafic. Din fericire, nu s-au înregistrat şi alte victime. Poliţia Rutieră nu se ocupă de verificarea stării de sănătate a conducătorilor auto de pe mijloacele de transport în comun. Acest lucru este responsabilitatea Transurb”, adaugă comisarul Cojocaru.

Examen perfect - pacientul mort pe traseu

„Tensiunea era bună, totul era în regulă”, spune Genica Totolici, directoarea Transurb Galaţi. „Pe 11 martie, când a făcut controlul periodic, de un an – conducătorii auto de pe mijloacele de transport în comun nu pot depăşi acest termen! – sănătatea lui era perfectă. Li se ia tensiunea, li se face o electrocardiogramă şi un examen la ochi. Autopsia a demonstrat că a murit din cauza stopului cardiac”. „Transurb îşi trimite conducătorii auto şi vatmanii la spitalul CFR, pentru analizele periodice, pentru că avem mai multă încredere în această instituţie, fiind una de stat. Înainte erau la Romar, dar i-am mutat, pentru că nu puteam pune bază pe analize trimise la Bucureşti. Vor analiza dacă, în urma acestui incident, îi vom trimite în continuare tot la spitalul CFR”, încheie directoarea Transurb. În maşinile parcate în faţa restaurantului „Dune”, de pe strada Portului, nu era nimeni. Singura victimă (dar nu a unui accident rutier, ci a slăbiciunii aparent spontane a propriului organism) este Gheorghe Stan, şoferul gălăţean de 51 de ani. Ştim, conducătorilor auto de pe autobuze sau tramvaie nu li se fac testele la care sunt supuşi piloţii de avion. Deşi, dacă stăm să ne gândim, şi călătorii din tramvai sau autobuz sunt la fel de oameni! Rămâne o singură realitate: nu suntem niciodată feriţi de pericole! Vineri, un om pe moarte a salvat însă cinci vieţi, iar acest lucru nu poate fi trecut cu vederea.

http://www.viata-libera.ro/articol-Infa ... eri_2.html

Şofer mort la volanul autobuzului

Tamponări în serie pe str. Navelor. Şoferul aflat la volanul unui autobuz care circula pe traseul Piaţă - Port a murit chiar în momentul în care maşina cobora pe strada Navelor. Autobuzul rămas fără şofer a tamponat mai multe autoturisme parcate pe partea dreaptă a drumului şi s-a oprit. Din fericire, niciun pasager nu a fost grav rănit, doar o fetiţă de 10 ani s-a ales cu un cucui. Se prea poate ca şoferul Gheorghe Sandu, în vârstă de 51 de ani, să fi suferit un atac de cord sau unul vascular cerebral. Omul a simţit totuşi că ceva nu e în regulă, de vreme ce a reuşit să îndrepte autobuzul spre marginea străzii şi să reducă viteza. A murit apoi imediat. "Am plecat din staţia din Piaţă şi a mers bine. Eram în curbă şi coboram spre Port când autobuzul şi-a pierdut direcţia, a luat-o spre trotuar şi s-au auzit bufnituri. Eram vreo cinci-şase pasageri în maşină. Ne-am ţinut bine de scaune. Doar o fetiţă avea un cucui la cap. Când s-a oprit maşina, a urcat un om şi s-a dus la şofer. El şi-a dat seama că murise", povesteşte Romulus Fazekaş, unul dintre pasagerii autobuzului. S-a sunat imediat la 112. La faţa locului au sosit echipajul SMURD şi patru maşini ale Poliţiei. Pentru şofer nu s-a mai putut face nimic, dar fetiţa de 10 ani a primit îngrijiri. Poliţiştii au blocat circulaţia şi au luat probe de la locul incidentului. "Din primele cercetări reiese că, probabil din cauze naturale, şoferul autobuzului a încetat din viaţă şi apoi autobuzul a lovit mai multe maşini de pe marginea drumului", a declarat ag. şef pp. Costel Vicol din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră Galaţi. Colegii de muncă ai decedatului au ajuns şi ei imediat la faţa locului. Adrian Oprescu, şef echipă RATU Galaţi, spunea că şoferul nu era cunoscut a avea o astfel de afecţiune medicală şi, din câte ştie, la examenul anual ieşise bine. Accidentul este anchetat şi de către inspectorii de muncă. "Aşteptăm rezultatele autopsiei pentru a afla cauza morţii. Deocamdată suntem în prezenţa unui eveniment de muncă, nu îl putem cataloga accident de muncă decât după ce vom avea toate datele şi mai ales raportul medico-legal", a declarat Ionel Petrea, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi. Proprietarii celor patru maşini avariate - avarii constând în geamuri sparte şi bare de protecţie ori capotă îndoite - nu aveau toţi asigurare.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=2

Posted

Soferul care si-a dat viata pentru pasageri, condus pe ultimul drum

Soferul de autobuz din Galati care a sfarsit ca un erou in uma cu trei zile a fost condus astazi pe ultimul drum. Barbatul de 54 de ani a reusit sa traga autobuzul pe dreapta, inainte de a-si da sufletul in urma unui infarct. A evitat astfel o posibila tragedie: autovehiculul, in care se aflau cinci calatori, s-ar fi indreptat spre Dunare. Soferul de autobuz a fost condus la groapa peste 100 de oameni - membri ai familiei, colegi, dar si oameni simpli, care i-au apreciat gestul.

Astazi, toate autobuzele societatii de transport in comun din Galati au purtat in parbriz portretul indoliat al lui Gheorghe Stan. Cu totii si-au dat seama ca daca soferul de 54 de ani nu intra cu autobuzul in mai multe masini parcate, destinul pasagerilor putea sa fie tragic. La inmormantare au venit chiar si doi dintre proprietarii autoturismelor lovite. Si acestia au spus ca nu le pasa de pagube pentru ca se pot recupera si ca mai importanta a fost viata pasagerilor.

Zeci de galateni s-au alaturat cortegiului, in semn de apreciere pentru barbat. Colegii lui Gheorghe Stan spun ca doar experienta l-a ajutat sa evite o tragedie si sa nu ii ia cu el si pe cei cinci pasageri din autobuz.

http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/ ... -drum.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.