Jump to content

17 dosare penale la doar 17 ani!


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Furtul, ca o joacă

17 ani şi tot atâtea dosare penale. Ar putea părea profilul unui tânăr fără căpătâi, care fură ca să aibă cu ce-şi ţine zilele. Nu este aşa. Adolescentul are părinţi, casă şi o situaţie materială foarte bună, dar cu toate acestea s-a specializat în spargeri. Ultima ispravă a tânărului: a luat câţiva saci cu dulciuri şi sucuri dintr-un bar din Fileşti, precum şi un televizor, bunuri pe care le-a vândut cu câţiva zeci de lei pentru a-şi cumpăra băutură şi ţigări. Eugen Marian a reuşit la doar 17 ani să devină o celebritate. Nu pentru că ar fi atins cine ştie ce performanţe, ci pentru că băiatului îi place pur şi simplu să fure, fiind, de trei ani, un client fidel al secţiilor de poliţie de pe teritoriul municipiului Galaţi. Poliţiştii spun că are nu mai puţin de 17 dosare penale şi că nu are de gând să se oprească prea curând, dat fiind faptul că zilele trecute a pus ochii pe un bar din zona gării Fileşti. Noaptea, când nimeni nu era prin zonă, Eugen s-a decis să dea lovitura. A aşteptat să treacă un tren prin staţie şi profitând de zgomot, a luat o piatră din terasamentul căii ferate şi a aruncat-o cu putere în geamul societăţii comerciale. Nestingherit, a strâns în câţiva saci dulciurile pe care le-a găsit, a mai luat şi nişte sticle de suc, dar şi un televizor, după care s-a făcut nevăzut. Sesizarea venită din partea personalului barului care au găsit localul devastat i-a condus pe poliţiştii de la Transporturi pe urmele băiatului, care deloc stingherit de postura în care se afla, a recunoscut cu seninătate că a furat, dar nu la fel de sincer a fost şi în ceea ce priveşte modul în care a scăpat de bunurile furate. Le-a mărturisit oamenilor legii că avusese de gând să le vândă unui taximetrist şi pentru asta, apelase la o maşină a unei firme de taximetrie din oraş. Un taxi roşu, care oprise pentru alimentare la o benzinărie de la periferia Galaţiului. ”O zi întreagă am stat şi am urmărit înregistrările preluate de camera de luat vederi din benzinăria indicată, dar în niciuna din imagini nu apărea maşina indicată de autor. După ce ne-a pus pe o pistă falsă, a recunoscut, în cele din urmă, că vânduse dulciurile şi televizorul unor prieteni, cărora le spusese că le avea de la sora sa din Germania. A luat 40 de lei pe ele, pentru că spunea el, avea nevoie de bani, cu toate că se pare, părinţii îi dădeau bani”, ne-a declarat agentul Claudiu Costache, din cadrul Serviciului Transporturi Galaţi. Pasiunea pentru furat i-a adus lui Eugen un nou dosar penal. Fiind minor, pedeapsa maximă pe care o poate primi este de 7 ani şi jumătate, dar dacă va continua să fure de dragul de a fura şi când va deveni major, are mari şanse să fie un client fidel al penitenciarului.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=7

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.