Sari la conținut

Spital regional Galaţi - Brăila


dcp100168

Postare recomandata

Ministrul Sănătăţii promite spital regional Galaţi - Brăila

Aflat în vizită la Brăila, cu ocazia instalării ofciale a noului prefect, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că este o necesitate ridicarea unui spital regional Galaţi - Brăila şi că va face tot posibilul ca acest proiect să se realizeze. Bazac a mai spus că, din păcate, Brăila este singurul judeţ unde Consiliul Judeţean s-a implicat cu finanţări importante în sistemul sanitar, în special la Maternitate. “Luni e programată o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale pentru a susţine proiectul ce vizează ridicarea unui spital regional Galaţi - Brăila. Este păcat, în condiţiile în care există susţinere din partea autorităţilor locale, unde va exista o implicare financiară substanţială, să nu profităm de implementarea unui astfel de proiect cu finanţare şi de la Banca Mondială”, ne-a declarat ministrul.

http://www.viata-libera.ro/articol-Mini ... ila_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Ministrul Bazac vrea spital regional Galaţi-Brăila

Preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac, a anunţat că a discutat cu Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, în vederea realizării unui spital regional de urgenţă Galaţi-Brăila, în cartierul „Dimitrie Cantemir”, transmite corespondentul Informaţia.ro (AMOS News). Şeful CJ a afirmat că în cadrul întâlnirii cu Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, s-a propus construirea unui spital regional în Cartierul “Dimitrie Cantemir”. “Construirea uni spital regional Galaţi- Brăila a fost şi a rămas ultima soluţie. Era programat să se construiască două spitale de urgenţă – unul la Brăila, altul la Galaţi, dar este mai bine să se construiască un spital regional, care să cumuleze valorile celor două proiecte. Spitalele de Urgenţă trebuiau făcute printr-un program al Băncii Modiale. Pe recesiunea aste este mai dificil. În plus, nici nu se justifică sa faci un spital judetean de urgenţă la Galaţi şi unul la Brăila, fiind la o distanţă de numai câţiva kilometri”, a precizat Eugen Chebac. După declaraţiile şefului CJ, lucrările la Spitalul Regional vor începe la sfârşitul acestui an. „ Noi sperăm ca la sfârşitul lui 2009 să înceapă efectiv lucrările. Depinde şi de viteza cu care se vor asigura utilităţile în Cartierul Cantemir. Proiectul-tip de spital regional va trebui upgradat la condiţiile de sol, proiectarea trebuie refăcută pentru amplasamentul respectiv”, a spus Chebac. Potrivit aceleaşi surse, spitalul regional Galaţi-Brăila va avea mai multe secţii, mai multe specializări şi un grad de performanţă mult mai ridicat faţă de Spitalul Judeţean.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Guvernul a decis să continue programul de construcţie a 15 spitale regionale şi de urgenţă

Guvernul va continua programul de construcţie a 15 spitale, dintre care şapte regionale şi opt de urgenţă, după ce s-a consultat asupra acestei investiţii cu Banca Mondială, a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Pe lista unităţilor pentru care va fi asigurată finanţarea se află Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, Spitalul Regional de Urgenţă Dolj, Spitalul Regional de Urgenţă Timiş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Spitalul Regional de Urgenţă Constanţa, Spitalul Regional de Urgenţă Brăila-Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, Spitalul Regional de Urgenţă Bacău, Spitalul Regional de Urgenţă Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ. "Acestea sunt spitale pentru care Guvernul va acorda fonduri pentru construcţie, sunt credite de angajament pe care Ministerul de Finanţe le alocă Ministerului Sănătăţii începând cu semestrul doi. În proiectul iniţial era prevăzut ca spitalele să aibă 780 de paturi, dar norma europeană pentru spitalele terţiare, aşa cum sunt aceste spitale regionale, este de 400-450 de paturi, deci aceste proiecte vor fi redimensionate", a spus Bazac.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Se caută amplasament pentru viitorul Spital regional

Autorităţile din Brăila şi Galaţi se vor întîlni, în următoarele zilele, pentru a stabili exact amplasamentul viitorului Spital regional, proiect care a primit undă verde de la Guvern. Primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a explicat că acest lucru nu este deloc simplu, din cauza terenului: "În zona despre care vorbim, zona Vădeni, se pare că pînza freatică este destul de sus şi există varianta să se meargă mai spre şosea, spre drumul vechi, unde expertiza făcută acum ceva timp indică faptul că terenul e mai sus, iar panta e spre Dunăre. Deci fie se va merge mai în spate, dar în acest caz trebuie văzut cum facem cu utilităţile, fie vom vedea o altă formulă de amplasare. Mai este şi problema acelor aparate care necesită o izolare, computerul tomograf, RMN-ul, care, după cum mi s-a spus, sunt sursa unor radiaţii şi trebuie aranjate într-un anumit mod. Spitalul va fi, oricum, între Brăila şi Galaţi, undeva".

http://www.obiectivbr.ro/administratie/ ... ional.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Campus universitar şi helioport, pe lângă viitorul Spital Regional

Autorităţile brăilene au analizat săptămâna trecută, din nou, posibile variante pentru amplasamentul viitorului Spital Regional, de această dată, cu secretarul de stat Aurel Nechita, din cadrul Ministerului Sănătăţii. Preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a precizat că s-au pus la punct mai multe detalii legate de construirea spitalului: "Am discutat cu domnul Nechita, care este gălăţean, problema amplasării Spitalului Regional, care probabil că va fi pe suprafaţă publică, 50% a Brăilei, 50% a Galaţiului, ca să nu ne certăm. S-a discutat şi despre problema suprafeţei necesare, care va fi mai mare cu 7-8 ha decât credeam iniţial, pentru că avem nevoie de teren pentru helioport şi pentru a realiza, dacă va fi nevoie, un campus universitar, plus locuinţe de serviciu pentru cei care vor lucra acolo, având în vedere că va fi spital universitar de la bun început".

http://www.obiectivbr.ro/administratie/ ... ional.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

va fi realizat in mijlocul cartierului Cantemir, acolo unde zeci de galateni (posibil si brailenii, la fel) au primit cate o repartitie - aici e lotul dvs. :lol:

expropriere pentru cauza de utilitate publica

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Viitorul spital regional va avea 450 de paturi

Un spital regional va fi construit, anul acesta, intre Braila si Galati, pe o suprafata de 15 hectare, cu fonduri de la Banca Mondiala. Spitalul va fi amplasat in apropierea unui cartier nou de locuinte ANL, in proiect fiind prevazute sa se construiasca si un campus universitar, o pista de aterizare pentru elicoptere si locuinte de serviciu pentru personalul medical. Potrivit presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Braila, Gheorghe Bunea Stancu, viitoarea unitate spitaliceasca va avea 450 de paturi, care vor fi pierdute, in mod egal, de cele doua spitale judetene de la Braila si de la Galati. 'Braila va pierde 225 de paturi, Galatiul la fel. Ceea ce se construieste se scade din ceea ce este existent. Daca se va pune problema desfiintarii unui numar mai mare de paturi, va fi inchis corpul B al Spitalului Judetean de Urgenta Braila, cladire care urmeaza sa fie reabilitata si, probabil, redata invatamantului', a declarat Stancu.

http://www.informatiamedicala.ro/stiri- ... i-668.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Lucrările de la spitalul regional Galaţi-Brăila vor începe în luna septembrie

Anul acesta vor începe construcţiile la opt spitale regionale de urgenţă, iar cel de la Galaţi-Brăila face parte din această categorie, a anunţat, vineri, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, la Galaţi, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Bazac a participat, vineri, la stabilirea terenului pe care va fi amplasat Spitalul Regional Galaţi-Băila, urmând ca în perioada următoare să se realizeze procedură juridică. „Eu vreau ca la sfârşitul lunii septembrie să putem pune piatra de temelie a acestui spital. Durata de construcţie a spitalului este de 48 de luni. Indiferent de cine va fi ministrul sănătăţii, cred că este important ca România să aibă o reţea de spitale regionale la standarde europene”, a sublinat ministrul Sănătăţii. Spitalul va fi amplasat pe DN22B, la o distanţă egală faţă de cele două oraşe. Potrivit lui Bazac, în urma unui audit şi a unei expertize realizate de Banca Modială a rezultat că este optim construirea a 15 spitale, care vor avea o capacitate de maxim 450 de paturi.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...

Schimb de terenuri între Galaţi şi Brăila pentru spitalul regional

Consiliul Judeţean Brăila şi Primăria municipiului Galaţi au convenit să efectueze un schimb de terenuri, în vederea realizării viitorului Spital Regional de Urgenţă Brăila - Galaţi. Terenurile au aceeaşi suprafaţă, câte 7,65 hectare, şi aceeaşi valoare, respectiv 26.852 lei fiecare, sunt situate în judeţul Brăila, pe raza teritorială a comunei Vădeni, în apropierea cartierului de locuinţe “Dimitrie Cantemir”. Consilierii judeţeni brăileni au aprobat, ieri, în unanimitare, proiectul de hotărâre care viza schimbul de terenuri.

Prezent alături de city-managerul Florin Popa la şedinţa CJ Brăila, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, şi-a exprimat sprijinul pentru realizarea spitalului dintre Brăila şi Galaţi. După ce şi CLM Galaţi îşi va da acceptul, la finalul procedurilor legale de predare - primire a terenurilor, suprafaţa de 15,3 hectare urmează să fie transmisă în proprietatea publică a statului şi administrarea Ministerului Sănătăţii, în vederea realizării investiţiei.

Şeful CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi-a manifestat speranţa că până pe 15 august se va reuşi predarea terenurilor, iar după definitivarea tuturor procedurilor legale, să înceapă lucrările în luna octombrie, asta dacă licitaţia pentru desemnarea constructorului nu va fi contestată.

Investiţia care se va realiza lângă şoseaua dig Brăila - Galaţi este estimată la circa 170 de milioane de euro, finanţarea este asigurată de Banca Mondială, iar durata lucrării ar urma să fie de patru ani. Proiectul “Spital Regional de Urgenţă Brăila - Galaţi” mai prevede şi construcţia unui campus universitar, a unei piste de aterizare pentru elicoptere, precum şi a unui ansamblu de locuinţe de serviciu pentru personalul medical.

http://www.viata-libera.ro/articol-Schi ... nal_2.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Schimb de terenuri la notarul Varga

Consiliul Judeţean Brăila, reprezentat de preşedintele Gheorghe Bunea Stancu, şi Primăria municipiului Galaţi, reprezentată de primarul Dumitru Nicolae, au perfectat, vinerea trecută, un schimb de terenuri de 7,65 hectare fiecare, în vederea realizării Spitalului Regional de Urgenţă Brăila - Galaţi. Cele două terenuri sunt situate pe raza judeţului nostru, în apropierea Şoselei Dig Brăila – Galaţi şi a cartierului de locuinţe ANL “Dimitrie Cantemir”, iar terenul care a revenit în urma schimbului judeţului nostru face parte din suprafaţa de 1.000 de hectare transferate prin HG nr. 512/2002, din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a municipiului Galaţi şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Galaţi. Contractul de schimb a fost perfectat la Biroul Notarial Societatea Civilă “Varga & Asociaţii”, iar evaluarea terenurilor în vederea taxării a fost de 26.852 lei.

http://www.ziaruldebraila.ro/eveniment/ ... varga.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Bazac: Vom construi doar 15 spitale noi, mult mai puţin decât a vrut fostul ministru

Ministerul Sănătăţii intenţionează să construiască 15 spitale noi, în loc de 28 câte ar fi avut în plan fostul ministru liberal Eugen Nicolăescu, şapte din noile unităţi fiind realizate cu bani de la buget, iar opt în parteneriat public-privat, a declarat, vineri, ministrul Ion Bazac. În aprilie, Guvernul a aprobat continuarea programul de construcţie a 15 spitale, dintre care şapte regionale şi opt de urgenţă, după ce s-a consultat asupra acestei investiţii cu Banca Mondială.

Pe lista unităţilor pentru care va fi asigurată finanţarea se află Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi, Spitalul Regional de Urgenţă Dolj, Spitalul Regional de Urgenţă Timiş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova, Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Spitalul Regional de Urgenţă Constanţa, Spitalul Regional de Urgenţă Brăila-Galaţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, Spitalul Regional de Urgenţă Bacău, Spitalul Regional de Urgenţă Mureş, Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul de Urgenţă Bucureşti şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ.

"Acestea sunt spitale pentru care Guvernul va acorda fonduri pentru construcţie, sunt credite de angajament pe care Ministerul de Finanţe le alocă Ministerului Sănătăţii începând cu semestrul doi. În proiectul iniţial era prevăzut ca spitalele să aibă 780 de paturi, dar norma europeană pentru spitalele terţiare, aşa cum sunt aceste spitale regionale, este de 400-450 de paturi, deci aceste proiecte vor fi redimensionate", declara Bazac.

În 2007, Guvernul Tăriceanu a început un program de investiţii în infrastructură, care se referea la construirea a opt spitale regionale, 20 de spitale judeţene şi reabilitarea a 15 spitale de urgenţă. "Noi, la începutul mandatului, am spus că vom continua proiectele bune ale vechiului Guvern, dar evident că, în condiţii de criză financiară, alocarea a peste un miliard de euro în fiecare an pentru investiţii în infrastructură ne-a creat o mare problemă", spunea Bazac.

Ministrul Sănătăţii preciza că s-a solicitat Băncii Mondiale să facă un audit al acestui proiect, din care rezultă că în România, la nivel naţional şi regional, numărul de paturi la 1.000 de locuitori este cu mult peste media europeană. "Suntem pe locul 10 în Europa, avem 6,07 paturi la o mie de locuitori, în condiţiile în care media europeană este de patru paturi. Ca urmare, orice proiect nou de investiţii în infrastructura spitalicească trebuie să se producă simultan cu reducerea numărului de paturi, pentru că nu este vorba să construim un spital cu 500 de paturi şi să nu reducem 500 de paturi din cele existente. De asemenea, numărul de internări la 100 de locuitori este foarte mult peste media europeană, 22,3 % în România faţă de 20,7% în UE şi 19,1% în Europa celor 15 ţări nemembre. România are un excedent de 45.000 de paturi, deci 34% în plus faţă de media europeană, ceea ce înseamnă că odată cu construcţia de noi spitale va trebuie să reducem 45.000 paturi", explica, în aprilie, ministrul de resort.

El arăta, totodată, că numai 20% dintre spitalele din România corespund din punct de vedere al rezistenţei seismice.

http://radioiasi.ro/index.php?option=co ... &Itemid=28

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Ma intreb ce rost au aceste spitale daca in loc sa se cuumpere paturi pentru ele se vor lua de la alte spitale din tara in conditiile in care nici un spital nu se plange de surplus de paturi ci din potriva de inexistenta paturilor astfel incat bolnavii stau cate 2 in pat?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Terapie intensivă pentru Brăila - Galaţi

Până la sfârşitul acestui an va fi pusă prima piatră de temelie la Spitalul Regional Brăila-Galaţi, cel puţin aşa a promis la Brăila, vineri, ministrul Sănătăţii Ion Bazac. Acesta spune că noua unitate medicală este “un prim pas în realizarea uniunii între cele două judeţe, Brăila şi Galaţi”. Peste câteva zile la centru se va trece o suprafaţă de teren dintre cele două judeţe din administrarea locală în cea a Ministerului Sănătăţii pentru a se putea începe construcţia spitalului. “Săptămâna viitoare se va transfera un teren format din două suprafeţe egale care provin de la fiecare judeţ în parte în administrarea Ministerului. Acest spital este finanţat cu bani de la bugetul Ministerului, va avea 450 de paturi, construcţia sa va începe până la sfârşitul acestui an şi se va finaliza în trei ani”, a punctat ministrul Sănătăţii.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/brai ... alati.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...
  • 2 weeks later...
  • 6 months later...

Spitalul Regional Galaţi-Brăila, un proiect abandonat

Anul trecut autoritățile anunțau că, până la sfârșitul lui 2009, se va pune piatra de temelie a acestei importante instituţii medicale dar din cauza crizei importanta investiţie nu mai este realizabilă. Dacă spre sfârșitul anului trecut, autoritățile brăilene şi cele gălăţene afirmau că au semnale pozitive de la Guvern în legătură cu demararea lucrărilor la Spitalul Regional Galați-Brăila, în prezent situaţia s-a schimbat. Proiectul, susținut, la acea dată, de către ministrul Sănătății, brăileanul Ionuț Bazac, a intrat în stand-by după numirea unui nou ministru în fruntea Sănătății.

Gheorghe Bunea Stancu, președintele Consiliului Județean (CJ) Brăila, spune că documentaţia a fost întocmită şi înaintată fiind îndeplinite toate demersurile prevăzute de lege. „O idee care a murit în fașă. Noi am făcut tot ce trebuia, am pus la dispoziţie terenul respectiv. Nu știu ce să spun că se va întâmpla în condițiile actuale”, a precizat șeful CJ care şi-a exprimat regretul că lucrurile nu au mers așa cum s-a aşteptat mai ales că spital urma să fie o unitate medicală de importanţă regională.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Spitalul_Regional_Galati-Braila-un_proiect_abandonat_0_270573060.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 9 months later...

Se construiesc şase spitale regionale de urgenţă în ţară. Galaţiul nu e pe listă!

Guvernul a aprobat un memorandum prezentat miercuri în şedinţa de Guvern de către ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, privind construirea a şase spitale de urgenţă în oraşele Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş. Aceste spitale urmează să fie construite prin parteneriat public-privat. "Astăzi în Guvern s-a definitivat lista cu proiecte care să fie realizate prin parteneriat public-privat şi premierul va avea o declaraţie separată pe acest subiect în perioada următoare", a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

http://www.money.ro/ministerul-sanatatii-intentioneaza-sa-infiinteze-sase-spitale-regionale-de-urgenta_878386.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 6 years later...

S-a aprobat construirea unui spital regional pentru zona Galaţi-Brăila

Deocamdată nu sunt cunoscute date legate de costuri şi de amplasare, însă Executivul a adoptat miercuri, 1 octombrie 2017, un memorandum prin care s-a stabilit „demararea  procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov”.

Veşti bune pentru gălăţeni şi brăileni, ca ar putea avea în curând un spital regional performant. Guvernul a aprobat miercuri, 1 noiembrie 2017, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov. „Astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică”, a precizat biroul de comunicare al Executivului..

Premierul Mihai Tudose a precizat, de asemenea, că vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor.

Potrivit unor informaţii preliminare, spitalul regional care va deservi zona Galaţi-Brăila (sudul Moldovei şi nordul Munteniei) va fi amplasat între cele două localităţi dunărene, cel mai probabil în imediata vecinătate a cartierului Dimitrie Cantemir.

Premierul Mihai Tudose a spus că investiţia dintre Galaţi şi Brăila a fost introdusă în listă (iniţial, aceasta includea doar Cluj, Iaşi şi Craiova, cărora li s-au adăugat alte cinci locaţii) deoarece „cele două oraşe aflate la doar 15 kilometri unul de altul înseamnă cea mai mare aglomerare urbană din România, după Bucureşti, cu aproape 600.000 de oameni”.

Cele cinci spitale vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Deocamdată nu se cunosc detaliile legate de costuri.

adevarul.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ministerul Sănătăţii a preluat terenul pentru construirea spitalului regional

La doar câteva zile după ce Guvernul a anunţat construirea spitalului regional Brăila-Galaţi, Ministerul Sănătăţii a preluat de la Consiliul Judeţean (CJ) Brăila terenul de 7,65 de hectare de la Vădeni, pentru ridicarea unităţii sanitare.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că, vineri, a fost semnat Protocolul de predare-preluare a suprafeţei de teren necesare pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă Brăila - Galaţi, între Consiliul Judeţean Brăila şi Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre cele 7,65 de hectare de teren situate în comuna Vădeni, care au trecut în administrarea Ministerului Sănătăţii de la Consiliul Judeţean Brăila. "Pe măsură ce vor fi identificate, vor fi preluate în administrarea Ministerului Sănătăţii şi terenurile necesare construirii Spitalelor Regionale din Timişoara, Târgu Mureş, Constanţa şi Braşov. Conform Programului de guvernare, Ministerul Sănătăţii este responsabil de pregătirea proiectelor privind construcţia a opt spitale regionale, dintre care trei au ca sursă de finanţare fonduri europene, iar cinci vor fi construite din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)", a comunicat Ministerul Sănătăţii.

"În scurt timp, vom demara consultările cu autoriăţile administraţiei publice locale, pentru a ne asigura că spitalele pe care urmează să le construim vor funcţiona în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere a asigurării căilor de acces, cât şi al utilităţilor", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

Reamintim că, în şedinţa de miercuri a Guvernului, Executivul a aprobat, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale, în Brăila-Galaţi, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Braşov. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Executivului, "astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică. De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor".

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 7 months later...

Parteneriat public-privat pentru spitalul regional Brăila-Galaţi

Mult promisul spital regional Brăila-Galaţi, pentru care sunt rezervate aproximativ 15 hectare de teren între cele două oraşe, va fi construit în parteneriat public-privat, a anunţat, ieri, premierul Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern. Potrivit şefei Executivului, spitalul regional Brăila-Galaţi, care ni se promite de mai bine de zece ani, va avea 800-1.000 de paturi.

„(...) Tot astăzi adoptăm cel de-al doilea pachet de investiţii strategice care vor fi realizate în parteneriat public-privat. După cum ştiţi, în mai am aprobat primele cinci proiecte, astăzi aprobăm încă opt proiecte strategice de investiţii care urmează să fie pregătite şi atribuite în parteneriat public-privat. Dintre acestea, trei sunt în domeniul sănătăţii, ceea ce arată interesul Guvernului României pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale”, a spus Viorica Dăncilă, care, în acest context, a menţionat spitalul regional Brăila-Galaţi. Ulterior, Biroul de Presă al Guvernului a anunţat că spitalul "va fi organizat clinic, cu o structură de specialităţi, având o platformă complexă de investigaţii şi intervenţii terapeutice clinice şi paraclinice, care va asigura asistenţă medicală pentru cazurile medicale complexe. Spitalul din zona Brăila-Galaţi va fi dotat cu heliport şi elicopter pentru urgenţe, precum şi cu clinici de specialitate şi centre de cercetare dotate corespunzător".

Reamintim că, în toamna anului trecut, Executivul condus de premierul brăilean Mihai Tudose a repus pe tapet spitalul regional Brăila-Galaţi. Guvernul de la acea vreme a aprobat, pe data de 1 noiembrie 2017, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale, în Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa, Brăila-Galaţi şi Braşov. Potrivit unui comunicat remis atunci de către Biroul de Presă al Executivului, "astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică. De asemenea, vor fi demarate consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor".

În ciuda valului de promisiuni, niciun reprezentant al Guvernului nu a avansat un termen cu privire la finalizarea investiţiei. În concluzie, mai e mult până departe.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Nişte date tehnice...

Spitalul regional din Cluj ar urma să fie gata în decembrie 2023. Costurile pentru construcție și dotare, estimate la 377 de milioane de euro

Spitalul regional din Cluj ar urma să fie gata în decembrie 2023, iar în noiembrie anul acesta va fi depusă, la Comisia Europeană, aplicația de finanțare pentru construirea spitalului, a anunțat joi Ministerul Sănătății. Spitalul va fi construit în localitatea Florești, iar costurile pentru construirea și dotarea acestuia sunt estimate la 377 de milioane de euro.

Pașii următori pentru proiectul Spital Regional Cluj (sursa: Ministerul Sănătății):

Studiu de fezabilitate final: august 2018;

Primirea documentației specifice și depunerea Aplicației de finanțare la Comisia Europeană: noiembrie 2018;

Lansarea licitației de proiectare: 2019;

Lansarea licitației de construcție și supervizare: 2020;

Finalizare construcție, echipare, operationalizare: decembrie 2023.

Conform planurilor, spitalul va avea o suprafață totală de 120.621 mp, din care cea mai mare parte (aprox. 49.000 mp) pentru servicii medicale și chirurgicale. Alți 19.000 mp vor fi destinați serviciilor de tratament.

Consultantul a estimat un cost pentru proiectarea, construcția și dotarea spitalului în valoare de aprox. 377 milioane de euro cu TVA.

hotnews.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 10 months later...

Spitalul regional Galați-Brăila nu se mai construiește

La început erau opt, apoi au rămas trei. Până la final, zero. Este vorba despre spitalele regionale promise de alianța PSD-ALDE.

După minciuni care au ținut trei ani, premierul Viorica Dăncilă a recunoscut cu nonșalanță că nu sunt bani pentru noile spitale. Printre alți, rămân cu ochii în soare gălățenii și brăilenii care au votat PSD pentru că li s-a promis spital.

Minciuni marca PSD. După trei ani de declarații sforăitoare, discuții, vizite în teren, schimburi de documente, Guvernul recunoaște că nu are bani pentru spitalele regionale. Nu se mai face nici un spital în următorii ani la București, Iași, Craiova, Brașov, Constanța, Timișoara, Târgu Mureș și Galați-Brăila.

Dacă îi ascultai pe guvernanți în urmă cu câteva luni/ani, spitalele erau aproape gata. Străluceau în soare și erau poleite cu bani de la bugetul de stat pentru că alde Dragnea, Teodorovici și Olguța nu au vrut să acceseze finanțări europene. Probabil, este complicat și nici nu au loc la masă firmele de partid.

La Dunărea de Jos suntem de râsul lumii. Cioara lui Hippocrate de pe gard le-a luat mințile politicienilor gălățeni și brăileni care s-au certat din cauza poziționării viitorului spital. Unii îl voiau mai la stânga, alții mai la dreapta, dar toți anunțau că spitalul va avea o mie de paturi, dotări din secolul următor, heliport și cosmodrom. Și o să vă mai zică la viitoarele alegeri!

expressdedunare.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.