Jump to content

Bursa de Valori Bucureşti


Recommended Posts

Posted

Cum realizez zilnic o sinteză a ceea ce se întâmplă la Bursa de Valori Bucureşti, am s-o postez şi pe forum în ideea că poate e cineva interesat de ce se întâmplă pe piaţa românească de capital.

Record după record

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a continuat trendul ascendent şi a închis pe plus şi ultima şedinţă a săptămânii curente, în condiţiile în care rulajul a crescut şi a stablit un nou record al acestui an. Astfel, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 45,3 milioane lei (aproximativ 11,0 milioane euro), depăşind recordul de 44,5 milioane lei din ziua anterioară.

În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii şedinţe, 11.878 de contracte, prin care s-au transferat circa 96,9 milioane de acţiuni. Pe piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni în valoare de 3,0 milioane lei, cu titluri de stat cu scadenţa martie 2012 (B1203A) şi bonduri emise de Banca Comercială Română (BCR09).

Indicele general BET-C a câştigat, ieri, 1,49 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a ucat cu 2,17 la sută, indicele extins BET-XT a crescut cu 3,19 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 4,46 la sută mai sus decât joi.

În piaţa principală a bursei bucureştene, cele mai lichide dintre SIF-uri au depăşit BRD-Groupe Societe Generale (BRD) în clasamentul celor mai căutate companii ale zilei. SIF 5 Oltenia (SIF5) a rulat 9,9 milioane lei, SIF 2 Moldova (SIF2) a schimbat titluri în valoare de 6,0 milioane lei, în timp ce BRD a încheiat şedinţa cu transferuri de 5,5 milioane lei. Banca Transilvania (TLV), Petrom (SNP) şi celelalte trei SIF-uri au fost emitenţii care au mai reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi.

La nivelul cotaţiilor, toate societăţile menţionate au consemnat creşteri. Performerele zilei au fost SIF 1 Banat-Crişana (SIF1) şi Banca Transilvania, care au câştigat 8,33 la sută (urcând până la 0,845 lei/acţiune), respectiv, 6,19 la sută (1,20 lei/acţiune). Celelalte companii prezente în topul zilei au realizat creşteri mai mici de trei procente.

Posted

Debut de săptămână în scădere

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere prima şedinţă a săptămânii curente, pe fondul unei reduceri importante a lichidităţii. Astfel, indicele general BET-C a pierdut ieri 0,77 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a coborât cu 1,57 la sută, indicele extins BET-XT a scăzut cu 1,11 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 0,61 la sută mai jos decât în ultima şedinţă a săptămânii trecute.

În acelaşi timp, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 26,2 milioane lei (aproximativ 6,3 milioane euro), fiind cu peste 40 la sută mai redusă decât cea de vineri. În piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni în valoare de 4,4 milioane lei, în special cu titluri de stat şi bonduri emise de Banca Comercială Carpatica. În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 7.527 de contracte, prin care s-au transferat circa 56,6 milioane de acţiuni.

Liderul de lichiditate al zilei a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), care a rulat ieri 5,2 milioane lei, depăşind BRD-Groupe Societe Generale (BRD), unde schimburile au însumat 3,9 milioane lei. Pe treapta a treia a podiumului a urcat SIF 2 Moldova (SIF2), cu tranzacţii de 3,0 milioane lei, iar peste pragul de un milion de lei au mai reuşit să treacă Banca Transilvania (TLV) şi SIF 1 Banat-Crişana (SIF1), cu rulaje de 2,3 milioane lei, respectiv, 1,3 milioane lei.

La nivelul cotaţiilor, trei dintre cele cinci companii menţionate au înregistrat minusuri. Astfel, TLV a pierdut 3,33 la sută (coborând până la 1,16 lei/acţiune), SIF2 a scăzut cu 3,08 la sută (0,63 lei/acţiune), iar BRD s-a depreciat cu 2,10 la sută (7,00 lei/acţiune). În schimb, SIF1 a câştigat 2,37 la sută (0,865 lei/acţiune), iar SIF5 a stagnat la 0,78 lei/acţiune.

Posted

Trend descrescător

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a continuat, ieri, trendul descendent pe care s-a instalat în prima şedinţă a acestei săptămâni, pierderile fiind mult mai accentuate în sectorul societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri). Astfel, indicele BET-FI, care monitorizează activitarea SIF-urilor, a scăzut cu 5,01 la sută, în condiţiile în care indicele general BET-C s-a depeciat cu „doar” 1,15 la sută. În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, a coborât ieri cu 1,68 la sută, iar indicele extins BET-XT a închis cu 2,86 la sută mai jos decât luni.

Lichiditatea a scăzut uşor faţă de ziua precedentă, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 26,6 milioane lei (aproximativ 6,4 milioane euro). În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 6.752 de contracte, prin care s-au schimbat circa 38,7 milioane de acţiuni. Piaţa obligaţiunilor a realizat operaţiuni în valoare de 5,5 milioane lei, cea mai mare parte cu bonduri ale Băncii Comerciale Române (BCR09).

Băncile s-au aflat în prim-planul şedinţei bursiere de ieri, prima poziţie în topul lichidităţii fiind ocupată de BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu schimburi în valoare de 3,5 milioane lei, iar pe locul secund plasându-se Erste Bank (EBS), cu 2,5 milioane lei. Banca Transilvania (TLV) a rulat 1,7 milioane lei, iar BRD a realizat şi un „deal” (tranzacţie specială) în valoare de 1,2 milioane lei. Peste pragul de un milion de lei au mai trecut ieri patru dintre cele cinci SIF-uri şi Petrom (SNP).

În piaţa principală, cotaţia BRD a pierdut 0,71 la sută (până la 6,95 lei/acţiune), în timp ce pe „deal” a înregistrat o creştere de 1,43 la sută (7,10 lei/acţiune). Titlurile EBS au urcat spectaculos, cu 7,48 la sută (66,10 lei/acţiune), toate celelalte companii menţionate înregistrând pierderi. Cele mai importante deprecieri ale zilei au fost consemnate la SIF 1 Banat-Crişana (SIF1) - minus 5,78 la sută (0,815 lei/acţiune), SIF 4 Muntenia (SIF4) - minus 5,60 la sută (0,59 lei/acţiune) şi SIF 3 Transilvania (SIF3) - minus 5,51 la sută (0,36 lei/acţiune).

Posted

Unii pe plus, alţii pe minus

Evoluţiile mixte au marcat cea de-a treia zi de tranzacţionare din această săptămână a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pe fondul unei reduceri drastice a lichidităţii. Astfel, indicele general BET-C a câştigat ieri 0,20 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a pierdut 1,96 la sută. În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate în piaţă, a scăzut cu 0,89 la sută, iar indicele extins BET-XT, care grupează 25 de emitenţi, s-a depreciat cu 1,28 la sută.

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 13,3 milioane lei (aproximativ 3,2 milioane euro), rulaj ce reprezintă circa jumătate din lichiditatea zilei anterioare. Transferurile s-au derulat, aproape în totalitate, în piaţa principală, unde s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 4.795 de contracte, prin care s-au schimbat peste 39,0 milioane de acţiuni. Operaţiunile de pe piaţa obligaţiunilor au fost minore, realizându-se doar tranzacţii cu bonduri emise de Consiliul Judeţean Hunedoara.

Principalele bănci listate au continuat să se afle în prim-planul pieţei bucureştene. Prima poziţie în topul lichidităţii zilei a fost ocupată de BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu schimburi în valoare de 2,4 milioane lei, urmată de Banca Transilvania (TLV), cu 1,8 milioane lei. Alte trei companii - SIF 5 Oltenia (SIF5), Petrom (SNP) şi SIF 2 Moldova (SIF2) - au reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi.

Dintre cei cinci emitenţi de top, menţionaţi mai sus, unul singur a reuşit să încheie şedinţa pe plus. Este vorba despre Petrom, care a câştigat 3,70 la sută (urcând până la 0,168 lei/acţiune). Celelalte patru societăţi s-au depreciat, astfel: Banca Transilvania - minus 5,36 la sută (1,06 lei/acţiune), SIF2 - minus 4,13 la sută (0,58 lei/acţiune), BRD - minus 1,44 la sută (6,85 lei/acţiune), SIF5 - minus 1,33 la sută (0,74 lei/acţiune).

Posted

Zvonuri explozive

„Veselie” mare, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după ce în piaţă au apărut zvonuri referitoare la faptul că urmează să fie majorat pragul de deţinere la societăţile de investiţii financiare (SIF-uri). În acest context, acţiunile companiilor din sectorul financiar au fost la mare căutare, iar la finalul şedinţei toate cele cinci SIF-uri au înregistrat creşteri maximale, situate în jurul a 15 procente. Astfel, şi indicele BET-FI, care le monitorizează activitatea, a închis şedinţa cu un câştig de 14,83 la sută faţă de ziua precedentă. În acelaşi timp, indicele general BET-C a urcat cu 5,57 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi, s-a apreciat cu 6,80 la sută, iar indicele extins BET-XT a urcat cu 9,75 la sută.

Evident, cu o asemenea nadă prezentă în piaţă, şi lichiditatea s-a majorat substanţial, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 27,1 milioane lei (aproximativ 6,4 milioane euro), rulaj de peste două ori mai mare decât cel înregistrat miercuri. Operaţiunile derulate pe piaţa obligaţiunilor au însumat 1,7 milioane lei, fiind transferate doar titluri de stat cu scadenţa martie 2012. În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii şedinţe, 7.144 de contracte, prin care s-au schimbat circa 57,2 milioane de acţiuni. Opt dintre emitenţi au depăşit pragul de un milion de lei rulaţi, cinci dintre aceştia fiind, normal, SIF-urile.

Liderul de lichiditate al şedinţei de ieri a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), cu tranzacţii în valoare de 5,1 milioane lei, încheiate pe fondul unei creşteri de curs de 14,86 la sută (până la 0,85 lei/acţiune). Dintre SIF-uri, singurul câştig maxim l-a realizat SIF 1 Banat-Crişana (SIF1), care a închis şedinţa la 0,92 lei/acţiune. Zvonurile explozive referitoare la majorarea pragului de deţinere au inclus şi Banca Transilvania (TLV), astfel că şi această companie a înregistrat, la finele zilei, o creştere de 14,15 la sută (1,21 lei/acţiune). BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ocupanta locul secund în topul lichidităţii, a rulat 4,3 milioane lei, cu un plus al cotaţiei de 5,84 la sută (7,25 lei/acţiune). A treia companie non-financiară prezentă în top a fost Petrom (SNP), cu un câştig de 7,74 la sută (0,181 lei/acţiune).

Posted

Cădere liberă

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) întâmpină Paştele în cădere liberă, după ce în ziua precedentă câştigase nesperat de mult, pe baza informaţiilor potrivit cărora pragul de deţinere la SIF-uri se va majora. Vineri, însă, în ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii curente, în lipsa unei confirmări a zvonurilor, piaţa s-a depreciat, deşi lichiditatea a crescut cu aproape 20 la sută faţă de ziua precedentă.

Indicele general BET-C a scăzut cu 2,18 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi prezenţi în ringul bursei bucureştene, a pierdut 2,15 la sută, indicele extins BET-XT a coborât cu 3,26 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează evoluţia societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis ieri cu 5,45 la sută mai jos decât joi.

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 32,0 milioane lei (aproximativ 7,5 milioane euro), aproape toate schimburile fiind efectuate pe piaţa principală. Practic, pe parcursul întregii şedinţe, s-au încheiat 9.019 contracte, prin care s-au transferat circa 56,4 milioane de acţiuni.

Doar şapte companii au reuşit ieri să treacă peste pragul de un milion de lei rulaţi, toate fiind bănci sau SIF-uri. Liderul de lichiditate al zilei a fost SIF 5 Oltenia (SIF 5), cu schimburi în valoare de 6,9 milioane lei, celelalte locuri de pe podium fiind ocupate de Banca Transilvania (TLV) şi SIF 2 Moldova (SIF2), cu tranzacţii de 5,7 milioane lei, respectiv, 4,9 milioane lei. În imediata apropiere a primelor trei s-a plasat BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu 3,3 milioane lei, plutonul fiind încheiat de celelalte trei SIF-uri.

La nivelul cotaţiilor, Banca Transilvania a stagnat la 1,21 lei/acţiune, ceilalţi şase emitenţi de top înregistrând pierderi. Cele mai drastice deprecieri au fost consemnate la SIF 4 Muntenia (SIF4) - minus 6,77 la sută (0,62 lei/acţiune), SIF 3 Transilvania (SIF3) - minus 5,39 la sută (0,386 lei/acţiune) şi SIF5 - minus 5,29 la sută (0,805 lei/acţiune).

Posted

SIF-urile s-au prăbuşit

Prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână a adus o scădere drastică a cotaţiilor acţiunilor emise de societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), pe fondul unei tendinţe descrescătoare înregistrate pe toate marile pieţe europene. În acest context, la Bucureşti, indicele general BET-C a pierdut 3,39 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a depreciat cu 3,83 la sută, indicele extins BET-XT a coborât cu 5,97 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 10,06 la sută mai jos decât vineri. Practic, piaţa bucureşteană a recuperat într-o singură şedinţă şi scăderile europene de luni, când la Bucureşti nu s-au efectuat operaţiuni.

Lichiditatea s-a redus uşor comparativ cu precedenta şedinţă de tranzacţionare, valoarea totală a schimburilor de ieri cifrându-se la 28,7 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro). Pe piaţa obligaţiunilor s-au realizat transferuri în valoare de 1,8 milioane lei, în cea mai mare parte fiind transferate titluri de stat cu scadenţa martie 2012.

În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 8.189 de contracte, prin care s-au schimbat 76,3 milioane de acţiuni.

BRD-Groupe Societe Generale (BRD) s-a situat pe prima poziţie în topul lichidităţii zilei, cu schimburi în valoare de 4,9 milioane lei, fiind urmată de SIF 5 Oltenia (SIF5), cu 4,2 milioane lei, şi de Banca Transilvania (TLV), cu 3,2 milioane lei. SIF 2 Moldova (SIF2) a tranzacţionat titluri tot de 3,2 milioane lei, iar Petrom (SNP) şi celelalte trei SIF-uri au reuşit şi ele să treacă peste pragul de un milion de lei rulaţi.

La nivelul cotaţiilor, toate companiile menţionate au înregistrat pierderi importante. Cele mai mari deprecieri ale zilei au fost consemnate de SIF 1 Banat-Crişana (SIF1) - minus 12,00 la sută (până la 0,77 lei/acţiune), SIF 3 Transilvania (SIF 3) - minus 10,62 (0,345 lei/acţiune) şi SIF 4 Muntenia (SIF 4) - minus 10,48 (0,555 lei/acţiune).

Posted

SIF-urile au recuperat

După ce au pierdut marţi în jur de zece procente, societăţile de investiţii financiare (SIF-uri) prezente în ringul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au recuperat în numai 24 de ore o mare parte din pierdere, înregistrând la finele şedinţei de ieri creşteri de circa opt la sută.

Şi ceilaţi indici ai pieţei bucureştene au consemnat ieri câştiguri, însă mult mai reduse decât cele ale SIF-urilor. Astfel, indicele general BET-C a urcat cu 1,99 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a avansat cu 2,46 la sută, indicele extins BET-XT a crescut cu 4,00 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a închis cu 7,88 la sută mai sus decât în ziua anterioară.

Lichiditatea a scăzut uşor faţă de şedinţa de marţi, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la circa 28,4 milioane lei (aproximativ 6,7 milioane euro). Pe piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni în valoare de 2,0 milioane lei, cu titluri de stat scadente în martie 2012 şi octombrie 2011.

În piaţa principală a BVB s-au realizat, pe parcursul întregii şedinţe, 7.393 de contracte, prin care s-au schimbat circa 60,9 milioane de acţiuni.

Liderul autoritar al zilei, din punct de vedere al lichidităţii, a fost BRD-Groupe Societe Generale (BRD), care a rulat ieri 6,1 milioane lei pe piaţa „deal” (a tranzacţiilor speciale) şi 3,1 milioane lei în piaţa principală, realizând astfel circa o treime din totalul general al pieţei. În transferul „deal”, cotaţia BRD a crescut cu 3,82 la sută (până la 6,80 lei/acţiune), în timp ce pe piaţa regulată câştigul a fost de doar 1,53 la sută (6,65 lei/acţiune).

Alte cinci companii au trecut ieri de pragul de un milion de lei rulaţi - Banca Transilvania (TLV) şi patru dintre cele cinci SIF-uri, toate încheind şedinţa pe plus. Cel mai important câştig al zilei a fost obţinut de SIF 2 Moldova (SIF2), care s-a apreciat cu 10,17 la sută (0,65 lei/acţiune).

Posted

O zi liniştită

După două zile cu evoluţii contrare semnificative, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a liniştit pe parcursul şedinţei de ieri, încheind cu variaţii pozitive de cel mult un procent şi jumătate, pe fondul unei lichidităţi în uşoară scădere.

Astfel, indicele general BET-C a câştigat ieri 0,57 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, a urcat cu 0,99 la sută, indicele extins BET-XT a avansat cu 1,05 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis şedinţa cu 1,58 la sută mai sus decât miercuri.

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 23,5 milioane lei (aproximativ 5,5 milioane euro), mai redusă cu aproape 20 la sută comparativ cu şedinţa anterioară. O optime din rulajul total s-a realizat pe piaţa obligaţiunilor, unde s-au efectuat operaţiuni în valoare de 2,9 milioane lei, cu bonduri emise de Banca Comercială Română (BCR09). În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 6.508 contracte, prin care s-au transferat circa 54,7 milioane de acţiuni.

Doar şase emitenţi au reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi, toţi fiind din sectorul financiar-bancar. Liderul de lichiditate al zilei a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), care a consemnat tranzacţii în valoare de 5,5 milioane lei, pe fondul unei stagnări a cotaţiei la 0,79 lei/acţiune. SIF 2 Moldova (SIF2) a ocupat poziţia a doua în top, cu 3,2 milioane lei, înregistrând o creştere a cursului de 1,54 la sută (până la 0,66 lei/acţiune).

Următoarele două clasate - BRD-Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV) - au încheiat schimburi de 2,3 milioane lei, respectiv, 1,8 milioane lei. Ambele bănci şi-au menţinut cotaţiile anterioare - la 6,65 lei/acţiune (BRD), respectiv, 1,17 lei/acţiune (TLV).

Plutonul fruntaş a fost încheiat de SIF 1 Banat-Crişana (SIF1) şi SIF 4 Muntenia (SIF 4), cu rulaje de 1,5 milioane lei, respectiv, 1,1 milioane lei, ambele înregistrând creşteri uşoare ale cotaţiei. SIF1 a urcat cu 1,20 la sută (0,84 lei/acţiune), iar SIF4 a câştigat 2,56 la sută (0,60 lei/acţiune).

Posted

Linişte de weekend

Bursa de Valori Bucureşti a traversat ieri o şedinţă relativ liniştită, cu variaţii nu foarte mari ale indicilor şi o lichiditate serios diminuată, cauza acestei „apatii” fiind absenţa de la tranzacţionare a societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), care au fost suspendate pentru desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor.

Astfel, indicele general BET-C a câştigat 2,23 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi la BVB, a avansat cu 2,32 la sută, în timp ce indicele extins BET-XT, care măsoară un „coş” de 25 de titluri, a urcat cu 1,29 la sută. Evident, indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a stagnat, la valoarea de 15.853 puncte.

Lichiditatea pieţei bucureştene s-a redus drastic, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri cifrându-se la doar 9,5 milioane lei (aproximativ 2,2 milioane euro), cu aproape 60 la sută mai mică decât cea consemnată joi. În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 4.299 de contracte, prin care s-au transferat circa 58,7 milioane de acţiuni. Piaţa obligaţiunilor a însumat operaţiuni de doar 0,4 milioane lei.

Schimburi reduse

Doar trei companii au reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi. Liderul de lichiditate al şedinţei a fost Azomureş Tg.Mureş (AZO), care a schimbat titluri în valoare de 1,1 milioane lei, acelaşi rulaj fiind înregistrat şi în dreptul BRD-Groupe Societe Generale (BRD). Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de Broker Cluj (BRK), cu 1,0 milioane lei, alte două societăţi - Petrom (SNP) şi Banca Transilvania (TLV) - realizând schimburi de 0,85 milioane lei. De menţionat că BRD şi TLV au realizat şi „deal”-uri (tranzacţii speciale) importante, care adăugate la schimburile din piaţa principală ar urca cele două bănci pe primele poziţii în topul rulajelor.

La nivelul cotaţiilor, Banca Transilvania a câştigat 11,97 la sută (până la 1,31 lei/acţiune) pe piaţa „deal”, deşi a stagnat (1,17 lei/acţiune) în piaţa regulată. În acelaşi timp, Azomureş a fost singurul emitent care a pierdut, încheind şedinţa de ieri cu un minus de 0,46 la sută (0,217 lei/acţiune).

Iar am uitat să postez vineri....

Posted

În aşteptarea SIF-urilor

În lipsa din ring a societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), care au fost suspendate şi ieri de la tranzacţionare, pentru publicarea rapoartelor adunărilor generale ale acţionarilor desfăşurate sâmbătă, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat o şedinţă modestă.

Lichiditatea a continuat să se reducă, astfel că valoarea totală a tranzacţiilor derulate în această primă zi a săptămânii s-a cifrat la 7,2 milioane de lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), cu aproape un sfert sub rulajul de vineri. În piaţa principala s-au încheiat, pe parcursul întregii şedinnţe, 3.918 contracte, prin care s-au transferat circa 32,4 milioane de acţiuni. În acelaşi timp, pe piaţa obligaţiunilor nu s-a efectuat nicio operaţiune.

Indicele general BET-C a câştigat 2,65 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a urcat cu 3,36 la sută, iar indicele extins BET-XT a închis cu 2,05 la sută mai sus decât vineri.

Pe fondul acestui rulaj modest, doar trei emitenţi au reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi pe parcursul şedinţei. Liderul de piaţă al zilei a fost BRD-Groupe Societe Generale (BRD), care a schimbat titluri în valoare de circa 1,6 milioane lei. Pe podium au mai urcat Broker Cluj (BRK) şi Banca Transilvania (TLV), cu tranzacţii de 1,1 milioane lei, respectiv, 1,0 milioane lei, iar destul de aproape de grupul fruntaş s-a situat Biofram Bucureşti (BIO), cu 0,9 milioane lei.

Două dintre cele patru companii menţionate au traversat şedinţe foarte bune, înregistrând creşteri apropiate de maximul unei zile. Astfel, BRK a câştigat 14,53 la sută (ajungând la 0,205 lei/acţiune), iar BIO a crescut cu 14,62 la sută (0,149 lei/acţiune). Şi ceilalţi doi emitenţi s-au apreciat pe parcursul primei şedinţe a săptămânii în curs: BRD - plus 2,92 la sută (7,05 lei/acţiune); TLV - plus 3,42 la sută (1,21 lei/acţiune).

Posted

Au revenit SIF-urile

Societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), revenite, ieri, în ringul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după o suspendare de două zile, au reuşit să câştige, în medie, peste patru puncte procentuale, la finalul unei şedinţe în care s-a înregistrat şi o creştere spectaculoasă a lichidităţii. Astfel, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB a fost de 30,5 milioane lei (aproximativ 7,2 milioane euro), de peste patru ori mai mare decât în ziua anterioară.

Indicele general BET-C a pierdut 2,08 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi, a scăzut cu 3,41 la sută, indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 0,90 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a încheiat cu 4,31 la sută mai sus decât în precedenta şedinţă de ranzacţionare (de joia trecută).

În piaţa principală a bursei bucureştene s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 8.032 de contracte, prin care s-au transferat peste 59,1 milioane de acţiuni. Piaţa obligaţiunilor s-a menţinut redusă, fiind schimbate bonduri bancare în valoare de aproape 0,2 milioane lei.

SIF-urile şi băncile au acaparat şi primele poziţii în topul celor mai lichide companii ale şedinţei de ieri, liderul de piaţă al zilei fiind SIF 5 Oltenia (SIF5), cu 9,3 milioane lei, aproape o treime din rulajul total. Pe locurile următoare, la mare distanţă, s-au situat Banca Transilvania (TLV) şi SIF 2 Moldova (SIF2), cu schimburi în valoare de 3,7 milioane lei, respectiv, 3,6 milioane lei. Profitând de lichiditatea foarte mare, alte şase companii au reuşit ieri să treacă pragul de un milion de lei rulaţi.

La nivelul cotaţiilor, cinci dintre primele nouă societăţi au înregistrat creşteri, iar celelalte patru s-au depreciat. Evident cele cinci aflate pe trend pozitiv au fost SIF-urile. Cele mai importante câştiguri au fost realizate de SIF 1 Banat-Crişana - plus 7,14 la sută (0,90 lei/acţiune) şi SIF 2 Moldova (SIF2) - plus 4,55 la sută (0,69 lei/acţiune), iar pierderi mai serioase au suferit TLV - minus 9,09 la sută (1,10 lei/acţiune), BRD-Groupe Societe Generale - minus 4,96 la sută (6,70 lei/acţiune) şi Broker Cluj (BRK) - minus 4,88 la sută (0,195 lei/acţiune).

Posted

Toată lumea a câştigat

Companiile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au revenit ieri pe plus, după ce în ziua anterioară doar societăţile de investiţii financiare (SIF-uri) închiseseră şedinţa în câştig. Şi lichiditatea a continuat să crească, aportul sectorului financiar fiind şi de această dată decisiv. Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 37,5 milioane lei (aproximativ 8,9 milioane euro), rulaj cu 23 la sută mai mare decât cel din şedinţa precedentă. În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 8.327 de contracte, prin care s-au transferat circa 59,2 milioane de acţiuni, în timp ce operaţiunile de pe piaţa obligaţiunilor au fost nule!

Indicele general BET-C a crescut cu 0,91 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la BVB, a urcat cu 0,44 la sută, indicele extins BET-XT a avansat cu 2,40 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a închis cu 6,62 la sută mai sus decât în ziua anterioară.

RAFO, în ring

SIF 5 Oltenia (SIF5) a dominat net ringul bursier, realizând ieri schimburi în valoare de 12,3 milioane lei, în condiţiile unei creşteri a cursului cu 4,27 la sută (0,855 lei/acţiune). Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-a situat RAFO Oneşti (RAF), companie tranzacţionată pe piaţa nelistatelor, care a cumulat transferuri de 5,8 milioane lei, în cadrul unor operaţiuni ce au dus cotaţia rafinăriei mai sus cu 410,20 la sută (2,50 lei/acţiune)! În continuarea ierarhiei, peste pragul de un milion de lei rulaţi, s-au situat alţi şase emitenţi, primii patru dintre aceştia fiind SIF-urile rămase. SIF 2 Moldova (SIF2) a schimbat 4,5 milioane lei, SIF 3 Transilvania (SIF3) - 3,5 milioane lei, iar încheietoarea de pluton, Broker Cluj (BRK), a rulat circa 1,0 milioane lei.

La nivelul cotaţiei, SIF3 a câştigat 10,28 la sută (0,44 lei/acţiune), SIF2 a urcat cu 6,52 la sută (0,735 lei/acţiune), iar BRK s-a apreciat cu 4,10 la sută (0,203 lei/acţiune).

  • 6 months later...
Posted

„Explozie” provocată de Senat

Şedinţa de ieri a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost marcată de „explozia” societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), determinată de hotărârea Senatului de a aproba ridicarea pragului de deţinere la aceste companii de la 1 la 5 la sută. Cu toate că decizia finală în acest caz va aparţine Camerei Deputaţilor, investitorii din piaţă au reacţionat pozitiv, iar lichiditatea şi cotaţiile s-au majorat substanţial.

Indicele general BET-C a câştigat ieri 3,38 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 2,89 la sută, indicele extins BET-XT a avansat cu 3,67 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a închis cu 5,20 la sută mai sus decât în şedinţa anterioară.

În acelaşi timp, lichiditatea s-a majorat de peste două ori faţă de marţi, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 37,8 milioane lei (aproximativ 8,8 milioane euro), mai mult de jumătate din rulaj fiind asigurat de SIF-uri.

În piaţa principală, care a acaparat practic întreaga activitate de ieri a bursei bucureştene, s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 6.354 de contracte, prin care s-au transferat peste 56,6 milioane de acţiuni.

Lider detaşat al şedinţei de ieri a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), cu schimburi în valoare de 10,4 milioane lei, celelalte locuri de pe podiumul lichidităţii fiind ocupate de SIF 2 Moldova (SIF2) - 4,6 milioane lei şi BRD-Groupe Societe Generale (BRD) - 3,9 milioane lei. În total, opt emitenţi au reuşit să depăşească pragul de un milion de lei rulaţi.

La nivelul cotaţiilor, datorită şedinţei pozitive, toate cele opt companii din top au înregistrat creşteri. Cele mai importante aprecieri ale zilei au fost consemnate la primele trei clasate, astfel: SIF5 - plus 5,56 la sută (până la 1,14 lei/acţiune), SIF2 - plus 6,42 la sută (0,995 lei/acţiune) şi BRD - plus 6,15 la sută (13,80 lei/acţiune).

Posted

SIF-urile au continuat să urce

Efectul deciziei senatorilor de a aproba ridicarea pragului de deţinere la societăţile de investiţii financiare (SIF-uri), de la 1 la 5 la sută, a continuat să influenţeze puternic evoluţia acestui sector la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). În şedinţa de ieri, SIF-urile au câştigat aproape şapte procente, după cele cinci procente avans înregistrate miercuri.

În schimb, aprecierea celorlalţi indici ai pieţei bucureştene nu a fost atât de spectaculoasă. Astfel, indicele general BET-C a urcat cu 1,25 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi, a avansat cu 0,45 la sută, indicele extins BET-XT a crescut cu 2,40 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a închis cu nu mai puţin de 6,92 la sută mai sus decât în şedinţa precedentă.

La rândul său, lichiditatea s-a majorat uşor, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 39,0 milioane lei (circa 9,0 milioane euro).

Cea mai mare parte a operaţiunilor zilei a aparţinut pieţei principale, unde pe parcursul întregii şedinţe s-au încheiat 6.296 de contracte, prin care s-au transferat peste 61,1 milioane de acţiuni, în valoare de aproximativ 38,9 milioane lei.

SIF 5 Oltenia (SIF5) şi-a menţinut şi ieri poziţia de lider detaşat al pieţei, cu schimburi de 12,0 milioane lei, fiind urmată de SIF 2 Moldova (SIF2), cu 6,6 milioane lei, şi SIF 1 Banat-Crişana (SIF1), cu 3,8 milioane lei. Celelalte două SIF-uri, alături de cele trei bănci importante şi de Petrom (SNP), au completat plutonul companiilor care au reuşit să depăşească ieri pragul de un milion de lei rulaţi.

Dintre cele nouă companii prezente în top, şapte au încheiat ziua pe plus, însă doar cele cinci SIF-uri au înregistrat variaţii semnificative (de peste un procent) ale cotaţiilor. Performerele şedinţei de ieri au fost SIF2 - plus 8,54 la sută (până la 1,08 lei/acţiune) şi SIF 3 Transilvania (SIF3) - plus 7,26 la sută (0,665 lei/acţiune).

Posted

Indecizie în debutul săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a început mixt săptămâna curentă, deşi la deschidere toţi indicii se instalaseră pe plus, în ton cu marile pieţe europene, pe fondul sporirii încrederii investitorilor cu privire la revenirea economiei mondiale. În cele din urmă, la Bucureşti, indicele general BET-C a câştigat 0,35 la sută, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a urcat cu 0,14 la sută. În schimb, indicele extins BET-XT a stagnat, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a pierdut 0,95 la sută faţă de închiderea de la finalul săptămânii trecute.

Lichiditatea s-a majorat cu aproape 15 procente comparativ cu şedinţa de vinerea trecută, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 30,2 milioane lei (aproximativ 7,0 milioane euro). Pe piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni de 0,8 milioane lei, numai cu titluri de stat scadente în 2014. În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 4.683 de contracte, prin care s-au schimbat peste 37,8 milioane de acţiuni, în valoare de circa 29,2 milioane lei.

Pe prima poziţie în topul lichidităţii primei şedinţe a săptămânii s-a situat un „deal” (tranzacţie specială) Banca Transilvania (TLV), în valoare de 5,4 milioane lei, încheiat la un curs de 2,10 lei/acţiune, în stagnare faţă de vineri. SIF 5 Oltenia (SIF5) a ocupat locul al doilea în top, tot cu 5,4 milioane lei, iar SIF 2 Moldova (SIF2) s-a situat a treia, cu 4,1 milioane lei. În continuarea ierrahiei, alte cinci companii au reuşit să depăşească pragul de un milion de lei rulaţi.

La nivelul cotaţiilor, s-au consemnat variaţii mixte. Cea mai mare pierdere a suferit-o SIF 1 Banat-Crişana (SIF1) - minus 1,80 al sută (1,09 lei/acţiune), iar cel mai mare câştig s-a înregistrat la Petrom (SNP) - plus 1,15 la sută (0,264 lei/acţiune).

Posted

Corecţie europeană

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat ieri o şedinţă de corecţie, aidoma marilor pieţe europene, unde investitorii au preferat să-şi marcheze profiturile pe termen scurt înregistrate în ultima perioadă.

În aceste condiţii, la Bucureşti, indicele general BET-C a pierdut 1,40 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi, a coborât cu 1,11 la sută, indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 1,42 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 1,71 la sută mai jos decât în ziua anterioară.

În acelaşi timp, lichiditatea s-a redus cu peste 50 de procente, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB cifrându-se la 13,5 milioane lei (aproximativ 3,1 milioane euro). Practic, întreaga activitate bursieră s-a desfăşurat ieri în piaţa principală, unde s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 3.049 de contracte, prin care s-au schimbat peste 18,6 milioane de acţiuni, în valoare de 13,3 milioane lei.

Pe un rulaj modest, doar patru companii au reuşit la finalul şedinţei să depăşească pragul de un milion de lei rulaţi. Lider detaşat de lichiditate al celei de-a doua zile a săptămânii a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), cu schimburi în valoare de 3,2 milioane lei, pe poziţia a doua situându-se SIF 2 Moldova (SIF2), cu 1,7 milioane lei. Erste Bank (EBS) a ocupa locul al treilea al topului, cu 1,3 milioane lei, iar Banca Transilvania (TLV) a încheiat plutonul fruntaş, cu tranzacţii de 1,2 milioane lei.

Toate cele patru societăţi au înregistrat scăderi ale cotaţiilor la sfârşitul zilei. Erste a fost cel mai afectat emitent al pieţei bucureştene, cu pierderi de 4,58 la sută (scăzând până la 125,00 lei/acţiune), celelalte trei companii consemnând deprecieri ceva mai reduse: SIF5 - minus 1,65 la sută (1,19 lei/acţiune), SIF2 - minus 1,87 la sută (1,05 lei/acţiune), TLV - minus 0,94 la sută (2,10 lei/acţiune).

Posted

Lichiditate scăzută

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi-a continuat trendul crescător şi în şedinţa de ieri, în ton cu marile pieţe europene, chiar dacă societăţile de investiţii financiare (SIF-uri) s-au depreciat uşor. Indicele general BET-C a câştigat, în cea de-a treia şedinţă a săptămânii, 0,73 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a urcat cu 1,08 la sută, indicele extins BET-XT a avansat cu 0,65 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea SIF-urilor, a închis ieri cu 0,13 la sută mai jos decât în ziua precedentă.

Lichiditatea pieţei bucureştene s-a menţinut la un nivel relativ redus, comparabil cu cel de marţi. Astfel, valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la 13,3 milioane lei (aproximativ 3,1 milioane euro). O bună parte a schimburilor s-au efectuat pe piaţa futures, unde tranzacţiile având ca suport moneda europeană au însumat circa 4,2 milioane lei.

În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 2.378 de contracte, prin care s-au transferat peste 33,3 milioane de acţiuni, în valoare de 9,1 milioane lei. Prima poziţie în topul lichidităţii şedinţei de ieri a fost ocupată de SIF 5 Oltenia (SIF5), companie care a fost şi singura ce a depăşit pragul de un milion de lei rulaţi, schimbând titluri de 1,6 milioane lei.

Sub prag, cu tranzacţii de până la 0,5 milioane lei, s-au plasat mai multe companii neobişnuite cu zonele de frunte ale topului - Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) şi Zimtub Zimnicea (ZIM), alături de „veteranele” SIF 2 Moldova (SIF2), BRD-Groupe Societe Generale (BRD) şi Erste Bank (EBS).

Cotaţiile primelor clasate au oscilat destul de mult ieri, atât în plus, cât şi în minus, profitând de rulajul redus. Titlurile ZIM au pierdut 10,38 la sută (0,95 lei/acţiune), în timp ce Erste a câştigat 2,72 la sută (128,40 lei/acţiune). În acelaşi timp, liderul SIF5 a stagnat la 1,19 lei/acţiune.

Posted

Minim de lichiditate

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a traversat ieri o şedinţă în care schimburile au atins, la finalul zilei, una dintre cele mai scăzute valori din ultimele luni. Valoarea totală a tranzacţiilor derulate la BVB în cea de-a patra şedinţă a săptămânii s-a cifrat la doar 6,8 milioane lei (aproximativ 1,6 milioane euro), lichiditatea de ieri fiind cu aproape 50 la sută mai redusă decât cea de miercuri.

În acest context, nici variaţiile cursurilor de schimb nu au fost foarte importante, oscilând uşor în jurul valorilor anterioare. Astfel, indicele general BET-C a pierdut 0,09 la sută, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a scăzut cu 0,05 la sută, indicele extins BET-XT a câştigat 0,04 la sută, în timp ce indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 0,49 la sută mai sus decât în ziua precedentă.

În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii şedinţe, 2.536 de contracte, prin care s-au transferat peste 34,8 milioane de acţiuni, în valoare de 5,7 milioane lei. Pe piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni de 1,0 milioane lei, cu titluri de stat scadente în 2011, 2012 şi 2013.

O „premieră” înregistrată ieri pe piaţa bucureşteană a fost reprezentată de faptul că niciun emitent nu a reuşit să depăşească pragul de un milion de lei rulaţi. Poziţia de lider de lichiditate al zilei a revenit SIF 5 Oltenia (SIF5), cu 0,8 milioane lei, alte patru companii - Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC), Erste Bank (EBS), Banca Transilvania (TLV) şi SIF 2 Moldova (SIF2) - reuşind să schimbe titluri în valoare de peste 0,5 milioane lei.

Dintre cele cinci companii menţionate, nu mai puţin de trei au încheiat ziua la cotaţiile din şedinţa anterioară, astfel: SIF5 - 1,19 lei/acţiune, TLV - 2,13 lei/acţiune şi SIF2 - 1,05 lei/acţiune. În schimb, Rompetrol a câştigat 2,18 la sută (urcând până la 0,0703 lei/acţiune), iar Erste a pierdut 0,31 la sută (128,00 lei/acţiune).

Posted

Incertitudine de weekend

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat săptămâna în nota incertă a ultimelor zile, cu indicii gravitând uşor, în plus sau în minus, în jurul valorilor anterioare. În plus, chiar dacă lichiditatea aproape s-a dublat ieri, nivelul său a rămas destul de modest.

Concret, indicele general BET-C a pierdut 0,16 la sută, indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi listaţi, a crescut cu 0,27 la sută, indicele extins BET-XT s-a apreciat cu 0,22 la sută, iar indicele BET-FI, care monitorizează activitatea societăţilor de investiţii financiare (SIF-uri), a închis cu 1,01 la sută mai sus decât în şedinţa precedentă.

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri la BVB s-a cifrat la circa 12,7 milioane lei (aproximativ 2,9 milioane euro), după ce joi rulajul atinsese doar 6,8 milioane lei.

Pe piaţa obligaţiunilor s-au efectuat operaţiuni în valoare de 3,5 milioane lei, exclusiv cu titluri de stat scadente în 2010 şi 2012.

În piaţa principală s-au încheiat, pe parcursul întregii zile, 2.891 de contracte, prin care s-au transferat peste 27,5 milioane de acţiuni, în valoare de 9,2 milioane lei.

Singura companie care a reuşit ieri să depăşească pragul de un milion de lei rulaţi a fost SIF 5 Oltenia (SIF5), care a schimbat titluri în valoare de 2,2 milioane lei. Pe poziţiile următoare ale topului lichidităţii, cu tranzacţii de până la 0,5 milioane lei, s-au plasat SIF 2 Moldova (SIF2), Erste Bank (EBS), Banca Transilvania (TLV), Transgaz Mediaş (TGN) şi SIF 3 Transilvania (SIF3).

La nivelul cotaţiilor, dintre cei şase emitenţi amintiţi, patru s-au apreciat, iar ceilalţi doi au scăzut. Vârfurile acestei ultime zile de tranzacţionare a săptămânii au fost EBS - minus 2,03 la sută (până la 125,40 lei/acţiune), respectiv TGN - plus 1,95 la sută (157,00 lei/acţiune) şi SIF2 - plus 1,90 la sută (1,07 lei/acţiune).

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.