Jump to content

Grădiniţa fotbaliştilor


Recommended Posts

Posted

Locul de plecare al campionilor de mâine!

Grădiniţa fotbaliştilor

* Se visează Ronaldinho, Mutu sau Semeghin, fotbalişti foarte cunoscuţi. Picii de 6 şi 7 ani de la Oţelul merg de trei ori pe săptămână la antrenament şi, cu toate că nu ştiu să scrie şi să citească, deţin multe informaţii din lumea fotbalului. Părinţii îi sprijină şi cred în destinul lor de viitoare vedete ale sportului cu mingea rotundă

Ce se află la baza acestei industrii?

Fotbal, fotbal şi nimic altceva decât sportul cu mingea rotundă. Ştirile sportive de seară ale televiziunilor centrale au fost transformate treptat în 99 la sută fotbal şi 1 la sută alte discipline. "Szekely este dorit de Rapid, Mutu marchează în fiecare meci, Chivu se însoară, iar Semeghin şi‑a schimbat maşina." Iată câteva dintre subiectele pe care le întâlnim aproape zilnic atunci când interacţionăm cu industria numită fotbal. Ce se întâmplă însă la bază, acolo unde mii de pitici râvnesc la statutul de Mutu sau Ronaldinho? Am vizitat săptămâna trecută o astfel de "fabrică" de fotbalişti şi am înţeles că, pentru a ajunge un jucător care să apară la ştirile de seară şi în rubricile din ziare, un preşcolar trebuie să se echipeze/dezechipeze de aproximativ cinci mii de ori! Chinul începe chiar înainte ca piciul să ştie să scrie şi să citească.

"Dacă eu n‑am putut fi fotbalist..."

La Şcoala Nr. 34 din cartierul Aviaţiei se pregătesc de trei ori pe săptămână cei mai mici membri ai Clubului Oţelul Galaţi. Strânse în jurul antrenorului Zoli David, un adevărat patriarh în domeniu, gâgâlicile de 6 şi 7 ani se visează mari vedete peste ani, iar părinţii, prezenţi pe margine la fiecare antrenament, le ţin hangul. "Şi când a avut 39 de grade febră m‑a plâns să‑l aduc la fotbal", povesteşte unul dintre taţii care speră să‑şi vadă odrasla cel puţin pe marile stadioane ale ţării. "Dacă n‑am avut eu ocazia, măcar el să aibă şansa de a se face fotbalist", l‑am auzit pe un altul, în timp ce junii, echipaţi la fel, ascultau comenzile antrenorului de 75 de ani, cel care a descoperit talente precum Mihai Majaru, Costel Orac, Viorel Tănase sau Cristian Sârghi.

Au deja idoli din sportul‑rege

Fiecare pici are mingea lui la şedinţele de pregătire, aşa cum la exerciţiile de încălzire fiecare execută cum poate mişcările solicitate de nea Zoli. "Îi selectăm tot timpul deoarece trebuie să rămână numai cei care ar putea face performanţă", anunţă sec antrenorul "oţelarilor" de grădiniţă, dar tot el admite că poate ajunge fotbalist de valoare şi un junior care la un moment dat pare să nu aibă nicio perspectivă. N‑ar mira ca prin 2019‑2020 să auzim de jucători precum Leonid Gherase, Ciprian Cucu, Alex Nemţeanu, Adrian Postolache sau Claudiu Diaconu, nume care acum abia se familiarizează cu mingea. Am vrut să aflu dacă piticii Oţelului cunosc vreun fotbalist consacrat, şi realmente m‑au bombardat: "Mutu, Chivu, Ronaldinho, Semeghin, care este acum la Oţelul, şi antrenorul Petre Grigoraş!"

O minge şi o pereche de tenişi

Ce presupun primii paşi în fotbal? Plăteşti o taxă lunară, te îngrijeşti ca micuţul să aibă una, două perechi de tenişi (restul echipamentului ţi‑l asigură clubul) şi ‑ altfel nu se poate, o va cere insistent potenţialul fotbalist! ‑ îi achiziţionezi o minge. Bucuria preşcolarului tău va fi nepreţuită, rămâne doar să‑şi facă loc în poate cea mai populară industrie a mileniului al treilea.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=22188

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.