Jump to content

Mieii "în viu" se pot vinde doar în şase târguri


dcp100168

Recommended Posts

Recesiune la stână

Unde-s mieii de-altădată?

* Potrivit estimărilor, anul acesta se vor tăia la Galaţi, de Paşte, doar circa 12.000 de miei, adică jumătate comparativ cu anul trecut * De vină e criza economică, dar şi faptul că numărul de oi a scăzut dramatic în ultimii ani *

Stânele din judeţul Galaţi par lovite, anul acesta, de o recesiune fără precedent. Potrivit estimărilor oficiale, de Paşte vor fi sacrificaţi numai 12.000 de miei, adică aproximativ 50 la sută faţă de Paştele trecut, când ciobanii au vândut peste 25.000 de animale. Iar dacă ţinem cont că în 1991 se tăiau, de Paşte, peste 150.000 de miei, ne facem o idee şi mai clară asupra situaţiei. Care sunt cauzele acestei scăderi dramatice, vă vom arăta în cele ce urmează.

Ciobani speriaţi de... presă

Din capul locului, trebuie să spunem că numărul de oi din judeţul nostru a scăzut foarte mult în ultimii ani, mai cu seamă de la aderarea României la UE. Potrivit datelor centralizate de Direcţia Judeţeană de Statistică, în judeţ existau, în 1990, peste 343.000 de ovine, „producţia” de miei ridicându-se la peste 230.000, din care cam 150.000 erau sacrificaţi în perioada de Paşte. În 1992 am asistat la prima scăderea bruscă a efectivelor (pe fondul lichidării CAP-urilor), iar în 1996-2000, odată cu dispariţia IAS-urilor, efectivele au scăzut şi mai mult. Bomboana pe colivă a fost aderarea României la UE. Pe fondul zvonurilor alarmante din presă, cum că proprietarii care nu vor asigura condiţii fantastice animalelor vor fi amendaţi cu sume colosale, de ordinul miilor de euro, oamenii au renunţat la oi, capre, vaci, porci. În anul de graţie 2008, în judeţul nostru mai erau (potrivit identificării făcute de DSVSA) doar 252.000 de ovine, iar numărul de miei raportat la 1 martie 2009 era de numai 80.000.

Mieii gălăţeni au luat calea... arabilor

Marea problemă este că din cei 80.000 buni de tăiat în judeţul nostru, numai 12.000 vor ajunge la consumatorii gălăţeni. Restul – la export! Conducerea Direcţiei Sanitară Veterinară Galaţi ne-a informat că foarte mulţi dintre crescătorii de oi au preferat să-şi vândă marfa către negustorii arabi, deoarece nu erau siguri că vor avea cui vinde în România. După cum se vede, criza economică şi scăderea puterii de cumpărare a românilor i-a cam speriat pe ciobani... Potrivit unor estimări provizorii, circa 50.000 de miei „originari” din Galaţi au luat anul acesta calea Turciei, Siriei sau Egiptului.

http://www.viata-libera.ro/articol-Unde ... ata_2.html

Link to comment
Share on other sites

E al doilea articol de genu, dupa cel cu porcii de asta iarna.. Ideea e ca pana in 1990 productia reala de miei/vaci/porci si ce mai vreti nu era cea declarata pe la CAP-uri/IAS-uri, ci era cel putin injumatatita. Ca acum e si mai mica, e adevarat, dar de aici si pana la titluri de genu`.. cale lunga.

Link to comment
Share on other sites

Mieii „în viu” se pot vinde doar în şase târguri

* Acestea sunt: Tecuci, Pechea, Chiraftei, Tudor Vladimirescu, Rediu şi Drăguşeni *

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi transmite proprietarilor de oi că, potrivit legii, vânzarea mieilor „în viu” se poate face doar în cele şase târguri autorizate sanitar-veterinar în judeţ. „Numai în târgurile din Tecuci, Pechea, Chiraftei, Tudor Vladimirescu, Rediu şi Drăguşeni se poate face acest gen de comerţ. Orice persoană găsită vânzând miei în alt loc decât cele menţionate va fi amendată”, a precizat dr Carmen Stroia, director executiv adjunct al DSVSA. Vânzătorii de animale trebuie să prezinte, de asemenea, acte de atestare a proprietăţii asupra acestora (de la Primăria pe raza căreia au domiciliul) şi certificat sanitar-veterinar.

http://www.viata-libera.ro/articol-Miei ... uri_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Gălăţenii pot cumpăra miei în viu din două târguri autorizate de DSV Galaţi

Târgurile de miei în viu se află în localităţile Tecuci şi Tudor Vladimirescu şi sunt deschise în zilele de joi şi vineri.

Gălăţenii îşi pot alege marfa şi au posibilitatea să negocieze preţul, iar costul nu va suporta adaosul intermediarilor, precum se întâmplă în cazul cărnii vândută în magazine.

Cele două târguri vor fi deschise doar în perioada Sărbătorilor Pascale şi sunt autorizate de Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galatenii_pot_cumpara_miei_in_viu_din_doua_targuri_autorizate_de_DSV_Galati_0_466153846.html

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Doar două târguri din judeţul Galaţi sunt autorizate pentru vânzarea mieilor vii

Autorităţile sanitar-veterinare gălăţene atrag atenţia că persoanele care vor descoperite că vând miei în afara târgurilor şi spaţiilor special amenajate riscă amenzi foarte mari şi confiscarea animalelor.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a informat că pentru perioada de Paşte sunt autorizate pentru vânzarea mieilor vii doar două târguri din judeţul Galaţi: cel de la Tecuci (care este deschis în fiecare joi) şi cel de la Tudor Vladimirescu (care este deschis sâmbăta).

Echipe formate din medicii veterinari din cadrul DSVSA, circumscripţiilor sanitare veterinare şi circumscripţiilor sanitare veterinare zonale vor verifica , în perioada premergătoare Sărbatorilor Pascale, modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din toate târgurile de animale, pieţele agro-alimentare, unităţile de tăiere, procesare, depozitare, valorificare şi de alimentaţie publică şi va fi sancţionată orice încalcare a prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

La nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioada 1-13 aprilie 2012 va fi asigurată permanenţa, în intervalul orar 7.00-17.00, iar în zilele de sâmbată şi duminică in intervalul orar 7.00-14.00, coroborat cu programul administratiei pietelor.

În toate pieţele, va fi afişat programul de lucru, persoana responsabilă şi numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspect privind nerespectarea normelor sanitare veterinare.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Trei târguri din judeţul Galaţi sunt autorizate pentru vânzarea mieilor

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a informat că pentru perioada de Paşte sunt autorizate pentru vânzarea mieilor vii doar trei târguri din judeţul Galaţi: cel de la Tecuci (care este deschis în fiecare joi), cel din comuna Tudor Vladimirescu (deschis sâmbăta) şi cel de la Drăguşeni (deschis duminica).

Abatoarele care beneficiază de derogare pentru sacrificarea ovinelor în perioada Sărbătorilor Pasacale trebuie să respecte cerinţele generale de igienă, precum şi regulile privind prevenirea şi combaterea encefalopatiilor spongiforme. Carnea obţinută în aceste abatoare poate fi livrată numai către unităţi de vânzare cu amănuntul, înregistrate sanitar. Mieii pot fi sacrificaţi în abatoarele şi punctele de tăiere ale următoarelor societăţi comerciale: SC Livadia Şerbăneşti SRL din comuna Lieşti, SC Comintex TC SRL din Cudalbi, SC Mondiala Electronics SRL din Vânători, SC Agroindustriala Lacta Fresh SRL din Folteşti şi punctul de tăiere al persoanei fizice autorizate Viorel Bogatu din comuna Corod.

La nivelul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi al circumscripţiilor sanitare veterinare zonale, în perioada 1-13 aprilie 2012 va fi asigurată permanenţa, în intervalul orar 7.00-17.00, iar în zilele de sâmbată şi duminică in intervalul orar 7.00-14.00, coroborat cu programul administratiei pietelor.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Pieţele sunt pline de miei tăiaţi clandestin

* Crescătorii care vor să vândă carne de miel trebuie să sacrifice animalele în puncte autorizate temporar sau în abator * Oficial, în judeţul Galaţi s-au tăiat cu acte în regulă doar 600 de miei, însă pe piaţă sunt mii de animale ştampilate ca fiind sacrificate legal, deşi nu figurează în documentele abatoarelor * Se fac acte false sau competenţa autorităţilor veterinare este discutabilă? *

Mii de miei sunt expuşi la vânzare, în aceste zile, în magazinele specializate din Galaţi. Aparent, totul se desfăşoară în condiţii legale însă, dacă "sapi" un pic, descoperi că pe piaţă sunt de fapt de câteva ori mai multe animale decât sunt înregistrate în registrele abatoarelor.

Deoarece avem bănuiala că multe dintre animalele pe care veterinarii au pus ştampila ca fiind numai bune pentru consum sunt de fapt tăiate în condiţii improprii, lângă gardul stânii sau la buza râpii, am încercat să descifrăm, în numele zecilor de mii de gălăţeni care vor avea miel pe masa de Paşte, traseul real al cărnii.

Abatoarele legale şomează

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi a autorizat temporar patru puncte pentru tăierea mieilor care ajung pe piaţă, în această perioadă. Este vorba despre: SC Cominex TC SRL (Cudalbi), PFA Bogatu Viorel (Corod), SC Mondiala Electronics SRL (Vânători) şi SC Agroindustriala Lact Fresh SRL (Folteşti). În plus, se pot face sacrificii la SC Livada Şerbăneşti SRL din Lieşti, abator care are autorizaţie permanentă.

Tăierea mieilor a căror carne urmează să fie pusă pe piaţă trebuie să se facă în puncte autorizate, în prezenţa şi cu implicarea medicilor veterinari desemnaţi de DSVSA. Potrivit directorului executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, în judeţul Galaţi s-au sacrificat până acum peste 600 de miei, în condiţii legale.

În teren, însă, situaţia este un pic diferită faţă de cea din scripetele oficiale. La Cudalbi, până miercuri după-amiază, nu se sacrificase niciun miel în punctul autorizat de DSVSA, iar clădirea în care se organizau astfel de activităţi în anii trecuţi era încă închisă în momentul vizitei noastre acolo, miercuri, 11 aprilie.

„Eu examinez animalul viu, după care îl trimit spre abator, unde sacrificarea trebuie să se facă în prezenţa medicului veterinar. Până acum n-am primit nicio solicitare, în acest sens”, ne-a spus medicul concesionar de la cabinetul veterinar din Cudalbi, Aurelia Negrea.

Directorul-executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, ne-a informat în cursul zilei de joi că, la punctul de tăiere SC Cominex TC SRL Cudalbi, s-au efectuat 61 de sacrificări. Datele sunt contradictorii, deoarece dr. Costică Stamati, medicul desemnat de DSV pentru a evalua calitatea cărnii meilor sacrificaţi, a precizat că în cursul zilei de ieri s-au efectuat, de fapt, doar 31 de sacrificii.

Ca urmare, ne întrebăm cât din carnea ajunsă pe piaţă a fost totuşi sacrificată corespunzător şi câţi dintre crescători au reuşit să fenteze procedura legală, iar consumatorii riscă să se îmbolnăvească.

„Nu am primit până acum nicio cerere pentru sacrificare de miel, deşi condiţiile pe care le oferim sunt foarte bune. La noi nu e punct autorizat temporar, ci se poate tăia tot anul. Preţul sacrificării, în aceste cazuri, este de 13 lei fără TVA”, ne-a declarat, în cursul zilei de miercuri, George Scarlat, proprietarul abatorului din Lieşti.

La Folteşti, medicul concesionar Costea Elena ne-a spus că s-au anunţat, până în acest moment, mult mai puţine sacrificări de miei decât în anii trecuţi. „Am văzut doar circa 150 de miei vii, care urmau să ajună în abatoare de la noi ca apoi să ia drumul pieţelor din judeţ. Peste 1.300 de miei au fost văzuţi pentru export”, apreciază medicul concesionar. Conform datelor DSVSA, până ieri după amiază, la SC Agroindustriala Lact Fresh SRL Folteşti se tăiaseră 259 de miei. Directorul executiv al DSVSA, dr. Lenuţa Ichim, la Corod, ne-a mai informat că, în cadrul spaţiului administrat de PFA Bogatu Viorel Corod, au fost sacrificaţi 65 de miei, în vreme de la Vânători, la SC Mondiala Electronics SRL Vânători s-au tăiat 300 miei.

De ce să nu tai în apropierea pieţei de desfacere?

Ca să îşi poată desface marfa pe piaţă, crescătorul de ovine trebuie să taie mielul într-un punct autorizat şi să se asigure că medicul a pus pe carcasă două ştampile. Una dintre ele indică faptul că respectiva carne e de miel (TO – tineret ovin), iar cealaltă indică numărul cabinetului veterinar pe raza căruia s-a efectuat tăierea, şi are formă de tipul GL004003.

Întrebarea este de ce un crescător ar prefera să sacrifice la tocmai la Cudalbi un miel pe care vrea să îl vândă în piaţă la Galaţi, în condiţiile în care transportul carcaselor atârnate în cârlige, în camere frigorifice, este mai scump şi mai greu de făcut decât cel al animalelor vii.

Dr. Ichim ne-a declarat că pentru organizarea punctelor de sacrificiu în pieţe e nevoie de implicarea primăriilor oraşelor şi că, din experienţa anilor trecuţi, nu e indicată tăierea în astfel de locuri publice, sub privirile cumpărătorilor şi ale copiilor.

Micii crescătorii preferă să vândă în viu

La Cudalbi, lângă punctul de sacrificare (care era închis, în lipsa clienţilor) mai mulţi localnici cântăreau furaje. Alături sunt fostele clădiri ale CAP-ului, unde oamenii îşi ţin animalele.

„Noi avem aici oi şi miei, dar e mai profitabil să vindem în viu, la 15 lei kilogramul. Nu ne mai chinuim, că vin destui arabi care cumpără. Dacă tai şi duc carnea la firmele care vând pe piaţă, iau doar 16 lei pe kilogramul de carne, ca ei să poată vinde apoi cu 25 lei sau 26 lei”, ne-a spus Fănică Irimia din Cudalbi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Samsarii fac legea în agricultura gălăţeană

Producătorii veritabili nu au cum să îşi vândă produsele aşa cum ar trebui, în folosul propriul şi în interesul cumpărătorului, ne spune Tache Popa. A fost ospătar, iar de vreo 30 de ani creşte oi, dar susţine că niciodată nu i-a fost mai greu ca acum să o scoată la capăt. „Am aici vreo 600 de oi. Lâna o aruncăm la gârlă, din cauză că nimeni nu mai vrea să lucreze cu ea. Primăvara vindem miei, dar nu ajungem noi să facem un comerţ direct. Îi dăm la samsari. Vin şi arabi să cumpere, dar tot însoţiţi de samsarii români, care negociază”, spune Tache Popa.

Carnea şi brânza, scumpite de intermediari

Proprietarul de animale spune că preţul kilogramului de carne de miel (în viu) a scăzut, de la 12,5 lei în 2011 la doar 8 lei sau 9 lei, în acest an. Din câte ne amintim noi, kilogramul de carne de miel s-a vândut astă-primăvară, în Piaţa Centrală din Galaţi, cu 25 lei şi 26 lei kilogramul! Chiar dacă socotim şi investiţia în sacrificare, preţul pe care a trebuit să îl plătim tot a fost vreo două ori şi ceva mai mare! Brânza pleacă de la stână la preţul de 11 lei. „Am vrea să o vindem în pieţe, că am găsi noi un om pe care să-l plătim ca să stea la tarabă. Dar toate galantarele sunt închiriate şi noi nu avem loc să intrăm. Degeaba se vorbeşte de locuri pentru producători, că alea nu sunt pentru noi!” este de părere Tache Popa.

Şi recoltele ajung la intermediari

Şi cultivatorii de legume şi fructe din zonă spun că cei mai mulţi dintre ei îşi vând recoltele en-gross samsarilor, care apoi le dau mai departe altor intermediari. Pe piaţă, preţul mărfurilor poate ajunge şi de patru ori mai mare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 9 months later...

Stânele gălăţene au aproape 160.000 de miei

* Crescătorii de animale spun că prin stânele lor bate vântul a pagubă * Furajele se scumpesc, iar preţul cărnii rămâne scăzut, în condiţiile în care samsarii fac legea

A fost secetă năsprasnică în primăvara, vara şi toamna anului trecut, aşa că furajele pentru oi au fost pe sponci. Ciobanilor le-au crescut cheltuielile de întreţinere a şeptelului, dar prea mulţi miei n-au vândut, cel puţin deocamdată. Tăierea în stână - în lipsa autorizării temporare a unui punct pentru sacrificare - e interzisă prin lege, chiar dacă mai sunt şi ciobani care-şi văd de treaba lor, după cum au prins obiceiul din moşi-strămoşi. Taie, iar dacă cineva i-o prinde, asta-i viaţa! Cei care nu vor să o tragă de pe urma controalelor autorităţilor sanitar-veterinare vând miel doar în viu. Potrivit datelor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, în judeţul nostru sunt în acest moment 3.867 de exploataţii ovine, care au 157.300 de miei.

"Dacă nu-ţi place, nu rezişti!"

Costică Scarlat creşte animale de mai bine de 15 ani, iar acum are circa 500 de oi. Spune că iarna a fost una tare grea, pentru că furajele cu care îşi hrăneşte turma s-au scumpit peste măsură, iar gălăţenii nu cumpără carne de oaie sau miel decât la Paşte. Oricum, chiar şi în această perioadă, preţul cărnii de miel îl fac samsarii de animale de prin comune şi sate, nu omul de rând, căruia îi este peste mână să ajungă la stână şi preferă să cumpere carnea din supermarket, chiar dacă are un preţ mai mare.
"Dacă nu ai drag de animale, n-ai cum să creşti oi. E muncă multă aici. Nu e ca la cireada de vaci, pe care o laşi să pască şi te odihneşti. Ciobanul trebuie să stea în permanenţă în picioare”, ne spune crescătorul de animale. Când are vreme să-şi tragă sufletul, îşi aminteşte că cel mai frumos sunet din lume i se pare cel al oilor care rup iarba cu dinţii. A încercat să-şi deschidă şi o linie de distribuţie pentru carnea de oaie, dar gălăţenii nu o cumpără decât de Paşti, aşa că nu prea rentează.

Preţul cărnii la stână

Preţul cărnii de miel, la stâna din Lieşti, ar ajunge cam la 12 lei, în viu. Dar cerere de la consumatori nu prea există. Vin să cumpere tot samsarii, care iau de aici carnea cu un preţ şi o vând mai scump în alte părţi. La Piscu se taie miel şi pe marginea şanţului. Viu face 14 lei kilogramul, iar tăiat ajunge la 23 de lei. Înspre Găneşti se vindea miel tăiat, la mijlocul acestei săptămâni, cu 20 de lei kilogramul, iar înspre Bălăbăneşti kilogramul sărea de 20 de lei. Cu 18 lei se mai găsea ceva carne de miel doar în zona Odaia Manolache.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 10 years later...

Mieii românești, vânduți în țările arabe

Zeci de mii de miei din județele Galați și Vrancea vor ajunge anul acesta în ţările arabe. Fermierii spun că s-a dus vestea că românii au marfă bună, astfel că tirurile vin şi încarcă mieii în viu, direct de la stână.

Familia Patrichi deţine o fermă cu peste 2.000 de oi în localitatea Frumușița, aflată la aproximativ 30 de kilometri de orașul Galați. Anul acesta, producția a fost bună, mioarele au fătat mai devreme, iar mieii au au avut în jur de 25-30 kg, greutatea optimă pentru a fi livrați. 800 de miei au fost vânduți în viu, către țările arabe, la prețul de 22,5-23 lei kilogramul. „A venit tirul și i-am încărcat. 800 de miei am vândut pentru export, în țările arabe. Miei au cântărit în medie 30 de kilograme. Noi suntem mulțumiți pentru că vindem marfa, nu rămânem cu ei. Pe piața internă nu avem loc, din păcate. Am mai păstrat 200 de miei pentru prăsilă, dintre care 100 o să-i vindem la noi. Carcasa de un kilogram carne de miel costă 35-45 de lei kilogramul”, spune Ștefan Patrichi, crescător de animale.

Fermierul spune că arabii plătesc mai bine și apreciază carnea de miel. „Dacă nu ar veni cei din țările arabe să ne cumpere mieii, am fi intrat în faliment. Românii nu sunt învățați să mănânce carne de miel. Comuniștii ne-au spus că trebuie să mâncăm pește congelat, nu carne de miel! Așa am fost crescuți”, a adăugat fermierul.

Ion Ţuţu este unul dintre cei mai mari crescători de ovine din judeţul Vrancea. A învăţat meseria de la părinţii şi bunicii săi, care se ocupau tot cu creşterea oilor. An de an, mieii pe care acesta în crește în ferma sa pleacă la export, în țările arabe. „Am vândut anul acesta 400 de miei. Au venit cu tirurile, i-au încărcat. Merg toți la export în țările arabe. Prețul a fost 23 de lei kilogramul în viu. Mieii care au rămas în fermă vor fi sacrificați și vânduți în piață cu 50 de lei kilogramul”, spune fermierul Ion Țuțu. 

Mii de miei din județul Vrancea au luat calea exportului, către țările arabe. „Prețul a fost de 23 de lei kilogramul în viu. Pe piața internă, mieii se vor căuta mai mult în preajma Paștelui. Românii nu sunt mari consumator de carne de oaie, iar în lipsa străinilor care să vină să cumpere mieii, ar fi foarte greu pentru crescătorii de animale”, spune Ion Avram, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Vrancea.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.