Jump to content

Tot mai mulţi gălăţeni îşi abandonează copiii


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Tot mai mulţi copii abandonaţi

Situaţii incredibile la Protecţia Copilului

* Numărul copiilor preluaţi de DGASPC Galaţi e din ce în ce mai mare * Motive greu de înţeles * Părinţi care vor să scape de copii

pentru că nu învaţă bine * Adulţi care ameninţă că, dacă DGASPC nu le ia copiii, îi vor bate * Urgenţe de grad zero şi lume nebună *

Numărul copiilor aflaţi în dificultate creşte de la an la an. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în primul trimestru al anului 2009 aproape de două ori mai mulţi copii din judeţul Galaţi au avut nevoie intervenţia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. Dacă în primele trei luni ale lui 2008 doar 43 de copii aflaţi în dificultate au fost preluaţi de Centrul de Primire Urgenţe, în primele trei luni ale acestui an s-au înregistrat 71 de astfel de cazuri. Dintre acestea, 16 copii au reprezentat urgenţe de grad zero în 2008, şi 27 în 2009. Este vorba despre acele cazuri în care a fost nevoie de intervenţia imediată a asistenţilor sociali. De asemenea, o creştere semnificativă s-a înregistrat şi la capitolul plasamente familiale, adică situaţii în care copilul a fost încredinţat unei rude apropiate: 15 cazuri în primul trimestru al lui 2008 faţă de 28 de cazuri în aceeaşi perioadă a lui 2009. Incredibil de mult a crescut şi numărul de posibile abandonuri în maternităţi, adică mame care şi-au exprimat dorinţa de a renunţa la copil imediat după naştere: 13 cazuri anul trecut, faţă de 35 de cazuri anul acesta. Nici la situaţiile de neglijări semnalate DGASPC Galaţi lucrurile nu stau mai bine. În 2008 erau 43 de astfel de cazuri, în perioada similară a acestui an s-a ajuns la cifra record de 113.

Alte cazuri în aşteptare

Aceste date statistice, oferite de conducerea DGASPC Galaţi, au darul de a produce fiori pe şira spinării multora dintre cei care se ocupă de destinul copiilor abuzaţi într-un fel sau altul. Cu atât mai mult cu cât numărul copiilor care ar trebui preluaţi ar putea fi mult mai mare. „Mai avem aproximativ 100 de cazuri pe care le monitorizăm îndeaproape şi în care am putea interveni pentru a lua copiii. Din păcate, nu avem unde să-i ducem în acest moment, nu avem spaţii: nici în centre, nici la asistenţi maternali. Locuri în centre nu mai sunt, însă oricum nici nu ne dorim reînfiinţarea centrelor mamut. Ideal ar fi să îi direcţionăm către asistenţi maternali sau să îi ducem în case de tip familial. O altă soluţie ar fi ca fiecare autoritate locală să înfiinţeze aşa numitele centre de zi în comunităţi”, a declarat directoarea DGASPC, Manon Cristoloveanu. În ce priveşte cauzele acestor creşteri alarmante de cazuri de copii aflaţi în dificultate, conducerea DGASPC pune totul pe seama sărăciei şi a lipsei de educaţie. „Putem să o punem şi pe seama crizei, însă nu ştiu dacă există o relaţie de cauzalitate directă. Oricum, e vorba despre sărăcie şi de o degradare morală şi fizică a unor oameni, în special din mediul rural. Problema principală este alcoolul”, a mai spus Manon Cristoloveanu.

Cazuri incredibile

Şi dacă numărul crescând de cazuri oferă o imagine a actualei societăţi, vă oferim şi o serie de cazuri particulare care i-au şocat până şi pe cei de la DGASPC. Evident, fără a dezvălui numele celor implicaţi.

Recent, a venit la „Protecţia Copilului” o familie hotărâtă să scape de băiatul de 16 ani. Este vorba despre o familie nou formată din tată şi doi fii proveniţi dintr-o căsătorie anterioară şi o mamă cu o fetiţă provenită de asemenea dintr-o căsătorie anterioară. „Motivul părinţilor, inclusiv al mamei naturale este că fiul de 16 ani e un golan, nu se duce la şcoală, nu învaţă, nu se mai înţeleg cu el”, ne-a povestit directoarea Manon Cristoloveanu de la DGASPC. „Pur şi simplu nu ne-a venit că credem când am auzit. Nici nu ştiu ce se va întâmpla, cazul urmează să intre la comisie, care va lua o decizie. E posibil să îl luăm într-un centru de plasament, pentru că în familie e clar că nu mai poate sta”, a mai spus şefa DGASPC.

Un alt caz care a şocat asistenţii sociali e cel al unei tinere de 21 de ani care are deja patru copii (primul l-a făcut la vârsta de 13 ani!!!), care e acum însărcinată cu al cincilea. „Pe primii patru i-a făcut cu un bărbat, al cincilea e cu actualul concubin, însă familia acestuia nu vrea nici în ruptul capului să audă de primii patru copii, pe care tânăra vrea să îi dea acum la Protecţia Copilului. Trei deja au ajuns la noi, vom vedea ce se va întâmpla cu al patrulea”, a mai spus Manon Cristoloveanu.

Un al treilea caz halucinant este cel al unui tată care vrea să scape de toate cele trei fiice ale sale, în vârstă de 4, 5 şi 6 ani. „A venit la noi, ne-a spus că nu mai vrea copiii, i-am spus să se mai gândească, după care a devenit nervos şi ne-a spus: «Nu vreţi să le luaţi? Bine. Dar dacă le bat veniţi să le luaţi?» Nici nu ştiu cum poate reacţiona un om normal într-o astfel de situaţie”, a mai comentat directoarea DGASPC.

http://www.viata-libera.ro/articol-Situ ... lui_2.html

Link to comment
Share on other sites

Cred ca numai Biserica mai poate salva aceasta societate...Dar oare unde sunt reprezentantii bisericii, de ce nu isi pastoresc enoriasii pe calea cea buna, cum vor sa patrunda invatatura religioasa in casele oamenilor, numai de la difuzoarele bisericilor sau de la radio Trinitas?

,,Corupţia, infanticidul, abandonul copiilor, neglijarea celor defavorizaţi social, sunt doar câteva din aceste probleme care nu ar trebui să existe, sau cel puţin nu la asemenea cote alarmante, într-o ţară declarată creştină în proporţie de aproape 100%.''

Link to comment
Share on other sites

Cred ca numai Biserica mai poate salva aceasta societate...Dar oare unde sunt reprezentantii bisericii, de ce nu isi pastoresc enoriasii pe calea cea buna, cum vor sa patrunda invatatura religioasa in casele oamenilor, numai de la difuzoarele bisericilor sau de la radio Trinitas?

,,Corupţia, infanticidul, abandonul copiilor, neglijarea celor defavorizaţi social, sunt doar câteva din aceste probleme care nu ar trebui să existe, sau cel puţin nu la asemenea cote alarmante, într-o ţară declarată creştină în proporţie de aproape 100%.''

Cum ar putea salva biserica aceasta situatie?? Si...care biserica?? BOR??

Eu cred ca mai degraba o constientizare a populatiei prin educare ar fi mai usor de realizat.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Nu era o concluzie, era o ironie la adresa bisericii.

Biserica, oricare ar fi ea, in Romania se comporta doar ca un o.n.g. care spala bani de la buget, asigurand contra cost iluzia unei fericiri ulterioare; prin,,iertarea'' pacatelor se indeamna la comiterea altor nelegiuri, incurajeaza infractiunea.

Ex.: 1.ai pacatuit (ai mintit)- te spovedesti, primesti canon si esti iertat.

2.ai pacatuit (ai furat)- te spovedesti, primesti canon si esti iertat.

3.ai pacatuit (ai abandonat un copil)- te spovedesti, primesti canon si esti iertat. :o

....s.a.m.d.

Solutia cred ca ar fi data de asigurarea unor venituri sigure (prin munca, deci locuri de munca) pentru toti- barbati si femei, si educatie inclusiv sexuala, incepand cu cei 6-7 ani de acasa, si pentru baieti si pentru fete.

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.