Jump to content

Galaţiul a pierdut şi Inspectoratul în Construcţii


Recommended Posts

Posted

Galaţiul a pierdut şi Inspectoratul în Construcţii

Galaţiul a mai pierdut o instituţie judeţeană! Inspectoratul în Construcţii Galaţi s-a transformat într-un serviciu judeţean, după ce s-a invocat noul concept al UE de dezvoltare regională. Începând cu 1 octombrie 2008, inspectoratele judeţene s-au desfiinţat, fiind înlocuite de servicii de control a calităţii lucrărilor de construcţii – SCCLC-uri: şase în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, conduse de Inspectoratul Teritorial în Construcţii Constanţa. Fostul inspector-şef al Inspectoratului gălăţean, Săvel Rotaru, a demisionat, imediat după ce s-a anunţat desfiinţarea funcţiilor de inspector-şef şi inspector-şef adjunct, aceştia fiind înlocuiţi cu şefi de serviciu. „Acesta e sistemul actual de organizare – ce putem face?”, ne-a declarat Mihail Negru, şeful actualului serviciu de la Galaţi, care a explicat şi noul drum al hârtiilor: "Acordurile pentru intervenţie asupra construcţiilor se depun la noi, se înregistrează, vine în fiecare săptămână un coleg, le duce la Constanţa, sunt verificate şi, în termen de 10 zile, persoana poate să-şi ridice acordul sau hârtiuţa în care scrie ce mai are de completat".

http://www.viata-libera.ro/articol-Gala ... tii_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.