dcp100168 Posted December 15, 2008 Posted December 15, 2008 Lapte, corn şi fructe* Toate ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, trebuie să aplice noul program ”Fructe în şcoli” începând din următorul an şcolar. „Fructe în şcoli” are drept scop combaterea obezităţiiComisia Europeană organizează o conferinţă de promovare a programului „Fructe în şcoli”, ca ”un start sănătos pentru copiii noştri”. Cei mai reprezentativi şefi de instituţii interesate de sănătate, educaţie şi agricultură, din ţările Uniunii Europene se vor întâlni pe 15-16 decembrie, la Bruxelles, pentru a discuta despre „Meniul cu fructe în şcoli” ca o investiţie în viitor. Comisia Europeană va readuce în discuţie conştientizarea problemei obezităţii. În urmă cu câteva luni, Uniunea Europeană a demarat un program prin care elevii să primească gratuit fructe şi legume. UE va aloca fonduri de 90 de milioane de euro pe an pentru achiziţionarea şi distribuirea de fructe şi legume proaspete în şcoli. Această sumă va fi completată cu finanţare de la bugetele naţionale şi din fonduri private în statele membre care optează pentru introducerea acestui program.În România, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative se va ocupa de realizarea metodologiei de aplicare a acestui program european, urmând ca el să se pună în aplicare prin Consiliile Locale, la fel ca în cazul programului „Cornul şi laptele”. Partea Guvernului român va fi de 25% din suma totală de care va fi nevoie, restul venind de la UE. Astfel, din anul şcolar 2009-2010, toţi elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani vor primi gratuit fructe şi legume la şcoală, pentru a combate alimentaţia nesănătoasă a copiilor. Alegerea fructelor rămâne la latitudinea fiecărui stat. În România învaţă aproximativ 860.000 de elevi în clasele I-IV, vârsta către care se îndreaptă noul program de alimentaţie.CE şi-a bazat programul pe datele statistice îngrijorătoare la nivel european: se estimează că 22 de milioane de copii din UE sunt supraponderali şi mai mult de 5 milioane dintre ei sunt obezi şi se aşteaptă ca acest număr să crească cu 400.000 în fiecare an.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=2
Mikka Posted December 15, 2008 Posted December 15, 2008 Niste capsuni sau cateva mere ar fi ok dupa o cutie cu lapte sau iaurt...
Rami Posted December 15, 2008 Posted December 15, 2008 Ideea de alimentatie sanatoasa este binevenita, dar asocierea laptelui cu fructele...Oricum, partea buna a lucrurilor este ca macar fructele vor fi net superioare calitativ imitatiei de lapte oferit copiilor.
dcp100168 Posted December 15, 2008 Author Posted December 15, 2008 Nu zice hop... Ce, prunele uscate (şi puţin mucegăite) nu sunt fructe?
Rami Posted December 15, 2008 Posted December 15, 2008 ba da, dar nu cred ca la prune uscate se refereau...
riaji Posted December 16, 2008 Posted December 16, 2008 Cred ca o sa le adauge banane, portocale sau mere
dcp100168 Posted April 22, 2009 Author Posted April 22, 2009 Un nou experiment în gustărica şcolarilor: ”Cornul şi laptele” se transformă în ”mărul şi para”* Elevii gălăţeni ar putea scăpa de ”Risk” începând cu anul şcolar 2009-2010. Autorităţile vor înlocui laptele şi cornul cu fructe. Proiectul face parte dintr-un program european menit să încurajeze consumul de fructe şi să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase. Costurile programului se ridică la 6,65 milioane euro.Elevii şi preşcolarii gălăţeni, care timp de ani buni au fost bătaia de joc a firmei Risk Com, societate care distribuie laptele şi cornul în judeţul Galaţi, au şansa de a nu mai fi condamnaţi să mănânce produse expirate sau îngheţate. Începând cu anul şcolar 2009-2010, copiii vor primi fructe în loc de lapte şi corn, produse care în judeţul Galaţi s-au transformat nu de puţine ori în brânză topită, napolitane sau unt îngheţat cu termene de valabilitate expirate. Proiectul ce vizează înlocuirea programului ”Cornul şi laptele” cu fructe face parte dintr-un program european, care se va aplica, pentru început, până în anul 2013, menit să încurajeze consumul de fructe şi să promoveze formarea de obiceiuri alimentare sănătoase. Costurile programului se ridică la 6,65 milioane euro. România va primi anual aproape cinci milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru acest proiect. Totodată, va trebui să contribuie şi din fonduri proprii cu aproximativ 1,7 milioane euro. În primă fază, pentru lunile noiembrie şi decembrie 2009, achiziţionarea produselor se va face de către Consiliile Judeţene. Aceste cheltuieli se vor recupera în anul 2009, respectiv 2010 de la Ministerul Agriculturii, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Potrivit Ministerului Agriculturii, în procesul de achiziţie şi distribuire a produselor, se va acorda prioritate producătorilor autohtoni.”O idee mai bună şi riscuri mai mici”Autorităţile gălăţene susţin că proiectul ce vizează înlocuirea laptelui şi cornului cu fructe este ”mai bun” pentru copii, care nu de puţine ori au fost condamnaţi să consume produse expirate sau să rămână pe tot parcursul zilei flămânzi din cauza modului defectuos în care firma brăileană ”Risk Com” îşi făcea treaba. ”Este o idee mai bună decât ceea ce a fost până acum. Categoric mă bucur. Este de altfel şi mai uşor de manipulat, iar riscurile sunt mai mici. Este mai bine şi pentru sănătatea copiilor. Sper doar să nu se transforme totul într-o afacere urâtă, iar copiii să primească fructe stricate. În comparaţie cu programul ”Cornul şi laptele”, e o idee mai bună, având în vedere că la Galaţi firma care se ocupă cu distribuirea laptelui şi cornului şi-a bătut joc vreme de atâţia ani de copii. Eu aş fi preferat totuşi mărirea alocaţiei sau acordarea unor bonuri de masă pentru copii, din care părinţii să le cumpere mâncare, bonuri care să nu poată avea şi o altă întrebuinţare decât hrană pentru copii. Pe mine mă exasperează faptul că aceşti copii nu pot alege ceea ce vor ei să mănânce pentru că, să fim realişti, şi în cazul fructelor ca şi a cornului şi laptelui, nimeni nu îi va întreba dacă le place ceea ce primesc, ceea ce consumă”, a declarat Iuliana Tania Bogdan, vicepreşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.De cealaltă parte, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean susţine că înlocuirea cornului şi laptelui cu fructe, deşi este o idee mai bună, ridică semne de întrebare, în condiţiile în care fructele nu pot fi consumate de preşcolari şi elevi pe stomacul gol. ”E o variantă care e oarecum mai sănătoasă. La Galaţi am avut destul de multe necazuri cu produsele lactate. Totuşi, fructul reprezintă un desert, însă laptele şi cornul reprezintă alimente, iar fructul pe stomacul gol nu este indicat, mai ales în cazul copiilor. Sunt şanse mai mari de reuşită, dar apar şi semne de întrebare. Ar fi trebuit şi alocaţia mărită, însă sunt destui părinţi inconştienţi care profită de pe urma acesteia pentru a-şi cumpăra alcool”, a spus Vasile Ciuchină, inspector şcolar general.Reamintim că nu de puţine ori firma brăileană ”Risk Com” şi-a bătut joc de preşcolarii şi elevii din judeţul Galaţi, furnizând copiilor produse cu termene de valabilitate expirate, depozitate în condiţii improprii, înlocuind de foarte multe ori cornul şi laptele cu brânză topită, napolitane sau unt îngheţat. Deşi în ultimii trei ani societatea brăileană a fost drastic sancţionată în repetate rânduri de către Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, reprezentanţii firmei brăilene au continuat să îşi facă de cap pe banii publici, sub nasul autorităţile.Aproximativ 65.000 de copii din judeţul Galaţi beneficiază în prezent de programul ”Cornul şi laptele”.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=1
riaji Posted April 23, 2009 Posted April 23, 2009 O sa le aduca in loc de mere si pere banane si nuci..
Zuzyk Posted April 23, 2009 Posted April 23, 2009 si...s-au ajuns la vorbele dirigintei mele "eat fruits!" oricum, cred ca e mai ok asa. Fructele sigur nu pot sa fie vechi...adica, daca se chinuie, reusesc ei si asta...
Mikka Posted April 23, 2009 Posted April 23, 2009 Cornu' si lapteleapoiMaru' si parasi, in curand,S...la si prefectura...Milioane de euro invartite pana intra unde trebuie... Macar daca s-ar putea impune obligativitatea contractarii de la producatori interni... Dar, nu-i asa, suntem in UE si nu putem impune astfel de conditii.
dcp100168 Posted August 12, 2009 Author Posted August 12, 2009 Elevii claselor I-VIII vor primi gratuit mere, incepand cu anul scolar 2009-2010Elevii din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat vor primi mere gratuit de la stat, incepand cu urmatorul an scolar, pentru o perioada de maxim 100 de zile de scolarizare, timp de patru ani, potrivit unui comunicat remis miercuri de Ministerul Agriculturii. Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale are in procedura de avizare interministeriala un proiect de Ordonanta de Guvern pentru acest program, "de incurajare a consumului de fructe in scoli". Programul este implementat de catre Consiliul Uniunii Europene, incepand cu anul scolar 2009 - 2010 si va dura pana in anul 2013. Astfel, in anul scolar 2009 – 2010, pentru o perioada de maxim 100 de zile de scolarizare, se vor acorda gratuit mere elevilor din clasele I-VIII din invatamantul de stat si privat, in limita unei valori zilnice de 0,30 lei/elev. Potrivit comunicatului, "implementarea acestui program de incurajare a consumului de fructe in scoli reprezinta o oportunitate acordata sectorului romanesc de fructe si legume in diversificarea si dezvoltarea activitatilor de productie si comercializare. Derularea acestui program poate contribui la stimularea competitiei intre producatorii si comerciantii de fructe si legume si la asigurarea unui venit satisfacator de pe urma activitatilor desfasurate".http://www.hotnews.ro/stiri-esential-60 ... 9-2010.htm
dcp100168 Posted April 8, 2010 Author Posted April 8, 2010 În şcoli, mere în loc de miereElevii din clasele I-VIII din unităţile de învăţământ public şi privat urmează să primească zilnic cel puţin un măr, în limita a 0,3 lei pe copil. Ordonanţa de urgenţă nr. 24 / 2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 2010. Astfel, cei peste 50.000 de elevi gălăţeni de ciclu primar şi gimnazial vor primi, pe lângă laptele şi cornul din celălalt program guvernamental, câte un fruct.Copiii care frecventează învăţământul primar şi gimnazial nu vor mai primi, însă, miere, aşa cum au promis guvernanţii că se va întâmpla din acest an. Astfel, ordonanţa nr. 24 specifică faptul că, în 2010, fondurile necesare achiziţionării merelor se asigură din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate de Legea bugetului de stat pe 2010 pentru mierea de albine. Din 2011, sumele necesare se suporta din bugetele locale ale judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi, respectiv, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz.La fel ca în programul „Laptele şi cornul”, consiliile judeţene şi/sau locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, sunt responsabile de organizarea procedurilor de achiziţie publică, desemnarea câştigătorilor, încheierea contractelor cu furnizorii, monitorizarea şi controlul distribuţiei fructelor. Ca urmare, nu se ştie exact de când vor primi copiii fructe.http://www.viata-libera.ro/articol-In_scoli_mere_in_loc_de_miere_2.html
dcp100168 Posted November 3, 2010 Author Posted November 3, 2010 Mere în şcoli la Sfântu’ AşteaptăSuntem deja în luna noiembrie şi, conform legii, elevii şi preşcolarii ar fi trebuit să primească un măr în fiecare zi, timp de trei luni, programul fiind derulat cu finanţare europeană în ideea încurajării unei alimentaţii sănătoase. Adevărul e că în nicio şcoală din judeţ nu a ajuns vreun fruct în anul acesta şcolar. Mai trist e însă faptul că nici până la sfârşitul anului nu sunt şanse să se întâmple acest lucru. Legislaţia pare să fie făcută în aşa fel încât nimeni să nu se preocupe prea serios de această problemă, deşi UE e dispusă să pună la bătaie peste 10 milioane de euro la nivel naţional.Consiliul Judeţului a „descentralizat” sarcinaAşa cum se ocupă şi de programul „Lapte şi corn”, Consiliul Judeţului ar fi prima instituţie care e abilitată să se ocupe de „Mere în şcoli”. Dar, conform legislaţiei în vigoare, CJ poate delega sarcinile către primării în virtutea descentralizării. „Nu deţinem finanţarea pentru derularea proiectului, ca urmare am cerut fiecărei primării să se ocupe de el. Noi am primit recent instrucţiuni noi cu privire la creşterea preţului pe un măr de la 0,30 la 0,31 de lei şi aşteptăm publicarea caietelor de sarcini. Fiecare primărie trebuie, în funcţie de suma necesară, fie să organizeze licitaţie, fie să achiziţioneze direct. Oricum, în lege este stipulat că în cazul în care lipsesc fondurile, derularea programului se poate amâna până la 1 ianuarie anul viitor”, ne lămureşte directoarea Direcţiei tehnice din cadrul CJ, Paula Simion. „Banii se rambursează greu, nu-mi vine să mă mai încurc”În momentul în care am luat legătura cu primarii, am constatat că programul nu are mari şanse să se deruleze normal prea curând. De exemplu, în comuna Lieşti există două livezi care ar fi putut să asigure necesarul de mere fără probleme. Asta în condiţiile în care legislaţia n-ar fi fost făcută în aşa fel încât să nu poţi da mere din Lieşti la Lieşti, ci să fii nevoit să le aduci din import. Primarul Iulian Boţ susţine că anul trecut, în iunie, le-a dat elevilor mere, timp de două săptămâni, dar bineînţeles că le-a luat din import. Problema a fost însă alta, banii a reuşit să-i achite la furnizorului abia în septembrie şi de-abia de acum încolo începe să facă demersuri să şi-i recupereze. „Să se ocupe Guvernul de programul acesta, că el l-a conceput aşa prost. Noi nu am prevăzut sume în bugetul pe 2010 pentru acest lucru. Le-am dat mere elevilor, am făcut analize peste analize, ca să fie bune, am depus dosarul la APIA şi mă scarpin în cap, că banii nu au venit nici acum. Am luat mere din import, pentru că furnizorii de mere româneşti nu îndeplinesc condiţiile. Nu că nu ar fi bune fructele, dar atâta vreme cât banii se rambursează aşa greu, nu-mi mai vine să mă încurc”, spune primarul Iulian Boţ.„Am bani, n-am furnizor”La Tuluceşti, altă situaţie: „Am găsit resursele financiare. Am postat anunţ de achiziţie pe SEAP, dar nu am găsit furnizor care să dea mere la preţul acesta, în condiţiile stipulate de lege. Mai aşteptăm”, ne spune primarul Petrică Bratu.Primarul de la Tg. Bujor, Ştefan Arfire, ne-a spus cu totul altceva decât ne-au spus ceilalţi: „Cum să fac licitaţia sau achiziţia, dacă n-am bani de la APIA? Am făcut documentaţia, am depus-o, aştept banii şi apoi postez pe SEAP. Noi avem în zonă distribuitori cu mere chiar din Tg. Bujor. Important este să se înscrie la licitaţia electronică”.„Procedura e complicată”Cum informaţiile primite de la primari sunt mai mult decât contradictorii, am luat legătura şi cu cei de la Agenţia de Plată şi Intervenţii în Agricultură, ca să ne putem lămuri. Aici am aflat că fiecare primar a fost informat pe îndelete despre derularea acestui program, despre paşii pe care trebuie să-i facă. „Procedura e complicată, dar am trimis documente. Problema e că primăriile nu au bani. Altă problemă e faptul că nu sunt furnizori care să îndeplinească toate condiţiile. Nici măcar cei cu mere din import. Trebuie să aibă condiţii de depozitare. Trebuie spălate, trebuie făcute analize, trebuie împachetate, trebuie să nu aibă pete, fiecare măr trebuie să cântărească între 90 şi 140 de grame. Şi mai trebuie şi transportate. Toate acestea la un preţ de 0,31 de lei. Cine credeţi că poate aşa ceva? Cum sunt încurajaţi producătorii români?”, ne spune directorul APIA Dumitru Buţurcă.De la responsabilul de program din cadrul instituţiei, Renato Tatoli, aflăm şi câte ceva din paşii complicaţi care trebuie făcuţi ca primăriile să-şi recupereze banii: „Primăriile trebuie să achiziţioneze merele din bugetul local, după ce au depus o cerere de aprobare. În maxim trei luni de la achiziţionarea merelor trebuie să vină cu o cerere de plată, însoţită de o serie de documente, dovada plăţii, analizele de la Direcţia Sanitar-Veterinară, adresă de la ISJ cu numărul de elevi şi de zile în care s-au dat mere etc. Noi facem o inspecţie a documentelor şi abia apoi aprobăm, dacă au toate hârtiile în regulă. În maxim 3 luni de la aprobarea noastră, ar trebui să vină şi banii”. Într-adevăr, procedura pare foarte încâlcită şi dacă ţinem cont că guvernul se bazează întâi pe banii primăriilor care nici n-au cu ce să-şi plătească angajaţii, putem spune că „Mere în şcoli” e un program care nu încurajează, ci descurajează ajungerea fructelor la elevi. Sunt nişte bani pe care am putea foarte uşor să-i obţinem de la UE, dar ne dăm singuri peste mână. Între timp, livezile româneşti, inclusiv cele gălăţene gem de mere pe care elevii ar putea să le consume zilnic.http://www.viata-libera.ro/articol-Mere_in_scoli_la_Sfantu%E2%80%99_Asteapta_2.html
dcp100168 Posted January 24, 2011 Author Posted January 24, 2011 Elevii gălăţeni nu primesc nici acum merele gratuite, deşi programul este activ de cinci luniUniunea Europeană asigură finanţarea pentru Programul Mere în şcoli însă chiar şi aşa achiziţionarea şi distribuirea fructelor se face cu întârziere. Elevii gălăţeni nu primesc merele din cauza primăriilor care refuză să le cumpere până când nu încasează subvenţia UE, la jumătatea anului.De la începutul acestui an şcolar, elevii trebuie să primească în fiecare zi câte un măr. Programul Mere în şcoli este finanţat de Uniunea Europeană (UE) şi nu implică niciun fel de costuri din partea autorităţilor locale şi centrale.Chiar şi aşa însă, merele nu sunt asigurate. Motivul? Administraţiile locale nu se îngrijesc să acopere din bugetele proprii plata merelor timp de şaşe luni, răstimpul legal dintre momentul în care sunt cumpărate fructele şi cel în care banii europeni în ţară pentru plata merelor.Tecucenii da, gălăţenii ba„Nici un producător nu doreşte să dea merele astăzi şi să ia banii peste şase luni. Cum autorităţile locale nu se implică, acest program este unul ratat în multe localităţi", ne-a declarat Doru Resmeriţă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi.Aşa s-a ajuns în situaţia bizară ca, în acelaşi judeţ, unii elevi să primească mere, iar alţii nu. Unul dintre cazurile pozitive se înregistrează în muncipiul Tecuci. "Noi asigurăm merele încă din vară", ne-a declarat Eduard Finkelstein, primarul Tecuciului.Sunt şi situaţii la polul opus. "Majoritatea localităţilor nu asigură merele în şcoli, de la Vânători şi Şendreni, până la Galaţi. Aici nu sunt asigurate merele în şcoli", ne-a mai explicat Doru Resmeriţă."Eu m-am săturat ca fiecare unitate administrativă să se spele pe mâini şi să fie doar responsabilitatea mea. Aşa că fiecare localitate răspunde de acest proiect", ne-a declarat şi Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.Din păcate nu se întrevăd perspective pentru îmbunătăţirea situaţiei, dimpotrivă. "Petru 2011, vor fi bani doar la un nivel de 80% pentru acoperirea cheltuielilor din programele din şcoli, cel cu lapte şi corn şi cel cu fructe", a mai subliniat Eugen Chebac.Despre mărul în şcoliElevii din clasele I-VIII din unităţile de învăţământ public şi privat din România au dreptul să primească zilnic cel puţin un măr, în limita a 0,3 lei pentru fiecare copil. Ordonanţa de Urgenţă nr. 24 / 2010 a fost publicată în Monitorul Oficial din 31 martie 2010. Peste 50.000 de elevi gălăţeni din ciclul primar şi gimnazial au dreptul să primească zilnic câte un fruct ceea ce înseamnă că necesarul pentru întreg judeţul este de şase tone.http://www.adevarul.ro/locale/galati/Galati-CJ-Uniunea_Europeana-mere-copii_0_414558597.html
dcp100168 Posted November 16, 2012 Author Posted November 16, 2012 Începe programul "Mere în şcoli" la GalaţiCounty-managerul Costel Fotea ne-a informat că la Consiliul Judeţului sunt în derulare procedurile pentru programul „Mere în şcoli”. „De la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a se vor acorda elevilor mere gratuite timp de 100 de zile pe an. În judeţul nostru sunt 48.000 de beneficiari ai acestui program. Vom face licitaţie prin Bursa Română de Mărfuri, prin piaţa la disponibil, pentru că aşa procedurile sunt mai scurte, durează doar 15 zile. Ca urmare, sperăm ca, în ultimele două săptămâni de şcoală, să le putem da elevilor gălăţeni şi mere. Totul depinde însă şi de existenţa ofertanţilor”, precizează reprezentantul CJ.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 23, 2013 Author Posted January 23, 2013 Birocraţia întârzie programul "Mărul elevului"* Programul european de încurajare a consumului de fructe în şcoli a funcţionat la Galaţi doar două luni, numai în şcolile speciale * Şansele ca măcar în acest an toţi elevii gălăţeni să primească fructele până la sfârşitul anuluii şcolar sunt destul de firave * CJ Galaţi a lansat licitaţia privind achiziţia merelor, dar rămâne de văzut până când se vor întinde procedurile de atribuire şi aplicare a contractului * La Brăila, se poate, la noi, încă nuCJ Galaţi a deschis licitaţia pe SEAP pentru atribuirea contractului de furnizare a fructelor în şcoli, în anul şcolar 2012-2013, abia pe 17 ianuarie a.c., având ca dată limită de depunere a ofertelor data de 28 februarie. Prin urmare, după ce că CJ Galaţi nu a fost în stare să aducă fructele în şcoli niciodată de la demararea programului de către Uniunea Europeană, iată că acum, când în sfârşit noua administraţie a hotărât să ofere elevilor un plus de vitamine pe bani europeni, toate procedurile se derulează în ritm de melc. Pentru că - nu-i aşa? - licitaţia a început târziu, până se face atribuirea mai durează, iar dacă mai apar şi ceva contestaţii, aşa cum se întâmplă de obicei în astfel de situaţii, elevii şi-ar putea primi fructele abia spre sfârşitul anului şcolar. Dacă le vor primi...Aproape 50.000 de copii ar trebui să primească fructelePotrivit caietului de sarcini, 48.873 de elevi din clasele I-VIII şi clasa pregătitoare din judeţul Galaţi ar trebui să primească zilnic câte un măr pe o perioada de distribuţie de maximum 89 de zile. Limita maximă a valorii zilnice a fructului(măr) pentru un elev este 0,37 lei/zi/elev TVA inclus, iar valoarea estimată a contractului, fără TVA, este 1,24 milioane de lei. Până acum programul s-a derulat la Galaţi doar vreo două – trei luni şi numai în şcolile speciale. „La noi nu s-a derulat niciodată proiectul cu merele în şcoli. Ar fi primul an. Aşteptăm”, a declarat directorul ISJ, Laura Marin. Cu toate că s-au hotărât destul de greu să organizeze licitaţia, reprezentanţii CJ sunt mândri că au demarat procedurile.„Suntem în licitaţie deschisă pe măr, iar la sfârşitul lunii februarie ar trebui să încheiem contractul. Deocamdată nu avem niciun ofertant, dar cred că mai bine ar fi să avem numai un ofertant, pentru că atunci ar fi mai uşor de verificat şi, implicit, contractul s-ar putea face mai repede. Dacă sunt mai mulţi ofertanţi atunci ar fi mai complicat de verificat. Cred că sunt şi greu de îndeplinit unele dintre condiţii. În caietul de sarcini este specificat ca mărul să fie de 100 de grame”, a explicat county-managerul Costel Fotea.CJ Brăila ne dă lecţiiDacă ar fi să facem o comparaţie cu vecinii noştri din Brăila, constatăm că administraţia publică de acolo s-a mişcat mult mai bine decât cea din curtea noastră. Potrivit vicepreşedintelui CJ Brăila, Florin Mija, nu numai că elevii brăileni au avut merele pe bănci de când Uniunea Europeană a hotărât implementarea măsurilor distribuţiei de mere în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe, dar ei au şi încheiat procedurile pentru încheierea contractului cu un furnizor. „Noi am închis procedura. Suntem la semnarea contractului. Am mai avut o licitaţie de la începutul anului şcolar, în octombrie, însă din cauza modificării cadrului procedural a trebuit să o suspendăm şi să facem o a doua licitaţie, prin decembrie. Asta e, s-au schimbat regulile jocului din mers, însă ne-am pliat în fiecare an pe măsura de piaţă şi pe programul de fructe”, a explicat vicepreşedinte CJ. Prin urmare, se poate. Rămâne să vedem când merele vor ajunge şi la Galaţi pe mesele elevilor.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 4, 2013 Author Posted April 4, 2013 Merele livrate elevilor gălăţeni, bune de dat la porci* Firma contractantă spune că a fost o greşeală la sortare * Zbârcite şi cu greutatea sub 100 de grame - aşa arătau primele mere distribuite săptămâna aceasta în şcolile din Galaţi * „Mai bine suspendăm programul, decât să ne batem joc de copii”, spune Costel Fotea, reprezentantul CJNici măcar pentru plăcintă nu ai cumpăra asemenea mere, poate le-ai folosi ca furaje pentru animale, dar cu siguranţă nu ai distribui asemenea fructe printr-un program naţional derulat după organizarea unei licitaţii deschise pe SEAP! Zbârcite, răpănoase şi minuscule - aşa arătau tentativele de mere pe care le-au primit elevii în primele zile ale acestei săptămâni, fructele fiind distribuite de Mazepa SRL, firma care a câştigat licitaţia. Unele dintre ele erau chiar stricate şi deshidratate, o bătaie de joc pe sume mari, pentru că atunci când e vorba de cheltuit banul public mulţi ştiu că-şi pot permite acest lucru!Ce scrie în metodologie Ne-am informat cum ar fi trebuit să arate de fapt fructele în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 243/2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 756 din 9 noiembrie 2012: „Merele trebuie să fie întregi, sănătoase, spălate, curate, fără corpuri străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi manipulare”. Standarde pe care fructele date elevilor gălăţeni nu le respectau. În plus, un măr trebuie să cântărească minim 100 de grame. Noi le-am cântărit şi nu urcau mai sus de 80-90 de grame bucata!„Reziliem contractul!”Fotografii cu tentativele de mere de marţi şi de miercuri au fost trimise de „Viaţa liberă” şi county-managerului de la CJ - Costel Fotea. „Nu am ştiut ce fel arată. E lipsă de respect faţă de copiii noştri. Am vorbit cu distribuitorul şi i-am spus ca astăzi (n. r. - ieri) să suspende programul. Să sorteze merele şi să trimită în şcoli exact fructele pe care ni le-au prezentat ca mostre la licitaţie. Este singura dată când acceptăm aşa ceva. În caz contrar, firma va suporta penalităţi, iar noi vom rezilia contractul. Distribuitorul susţine că furnizorul este vinovat!”, ne-a declarat Costel Fotea. Pisica aruncată în curtea vecinuluiAm discutat şi cu administratorul firmei Mazepa, Sorin Gheorghiu, care a dat vina pe furnizor. „Cei de la Reghin de unde aducem merele au făcut o greşeală. Eu nu le-am văzut cum au venit, pentru că eram plecat din oraş. În plus, ambalajul nu era transparent ca să vedem dacă sunt stricate sau nu. Astăzi (n. r. - ieri) am suspendat programul şi am pus oamenii să sorteze merele. Le-am spus furnizorilor că, dacă ne vor mai trimite mere care nu respectă standardele, le vom trimite înapoi pe cheltuiala lor. Ne cerem scuze faţă de elevi şi promitem că nu se va mai întâmpla”, a declarat şi Sorin Gheorghiu.Acesta ne-a mai spus că a cumpărat merele cu peste 2 lei pe kilogram, fără TVA, pentru că la Reghin este singurul loc unde produsele sunt trimise ambalate cum cere legislaţia. În piaţă, mere asemănătoare se vând 1,5 lei cu tot cu TVA pe kilogram.Pentru fiecare măr, statul achită distribuitorului 0,37 de lei cu tot cu TVA, deci un kilogram cu 10 mere, a 100 de grame bucata, ar ajunge să coste 3,7 lei cu tot cu TVA. Vă las pe dvs să faceţi restul calculelor pentru a vedea câţi bani se sifonează aiurea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 17, 2013 Author Posted April 17, 2013 Elevii gălăţeni primesc în continuare mere mici şi mucegăite* La mai multe şcoli, fructele ajunse pe băncile elevilor sunt la fel de mici * Administratorul firmei distribuitoare susţine că furnizorii de la Reghin i-au păcălit şi le trimit chiar şi mere stricate Deşi reprezentantul firmei Mazepa, cea care distribuie merele pentru elevii gălăţeni, a promis că merele vor fi sortate pe sprânceană din această săptămână, fructe la fel de mici şi cu pete pe coajă au ajuns pe băncile elevilor din mai multe şcoli. Directorii cu care am discutat ne-au spus că merele erau la fel de mici ca şi data trecută, dar s-au îmbunătăţit calitativ, în sensul că nu au mai găsit mere stricate. La unele şcoli, oamenii ne-au semnalat însă că fructele prezentau urme de lovituri sau că erau mucegăite în jurul codiţelor şi s-au înnegrit în pungă. „De mâine, nu le mai primesc!”, ne-a spus hotărâtă o directoare.„Chiar dacă sunt lovite, măcar nu mai sunt mucegăite, aşa cum le-am primit la început”, spune managerul altei instituţii de învăţământ.Alţi directori de şcoală ne-au spus că ceea ce au primit ei se apropie de standard: „Am cântărit cinci mere şi au 460 de grame”.Dintre cele zece unităţi de învăţământ contactate, doar la una singură merele depăşeau 100 de grame: aici s-au primit mere de două tipuri, unele care aveau 130 de grame şi altele care aveau în jur de 90."Asta este seriozitatea firmelor din România!"Administratorul Sorin Gheorghiu susţine însă că vina le aparţine celor de la Reghin, care-i trimit inclusiv mere stricate: „Situaţia este cumplită. Mie în acte îmi livrează mere de calitatea I, iar aici ajung aşa cum le vedeţi, ba chiar mai rău. Am sortat măr cu măr, am făcut tot ce s-a putut, cred că sunt doar nişte accidente acolo unde sunt prea mici. Din 20 de tone, 12 le-am trimis astăzi înapoi ca rebuturi. Aproape trei tone erau stricate de curgea zeama din ele. Asta este seriozitatea firmelor din România! Eu m-am ocupat zilele acestea cu plimbatul merelor între Galaţi şi Reghin. Este singurul furnizor din România pe care l-am găsit cu mere pe stoc. Am vorbit şi cu cei de la Vaslui, dar ne-au spus că n-au nici măcar pentru cei din judeţul lor. Ne-au prins că avem nevoie de ei şi vor să scape de ceea ce nu vând la piaţă. Probabil că-i voi da în judecată pentru că nu respectă contractul de furnizare”, declară Sorin Gheorghiu.De luni, acesta promite că vor veni mere intacte, din Polonia şi că va renunţa la furnizorul de la Reghin.Administratorul firmei ne-a mai declarat că totuşi fructele distribuite de ei sunt mult mai aproape de standarde, spre deosebire de cele din judeţele Brăila şi Iaşi unde un măr are şi doar câte 50-60 de grame. „Noi le-am trimis pe acestea înapoi”, concluzionează Sorin Gheorghiu.Distribuitorul a fost amendatAm discutat cu comisarul şef de la Protecţia Consumatorului, Carmen Tudor, care ne-a spus că a fost o reclamaţie cu privire la desfăşurarea programului „Mere în şcoli”, venită de la liceul din Tudor Vladimirescu: „S-a constatat că în jur de 10 la sută din merele distribuite în acest liceu erau stricate. Firma a primit 10.000 de lei amendă, pentru acest lucru. Pentru gramaj nu putem să-i amendăm, pentru că au spus că pun mere în plus la pungă. Dar dacă vom avea alte sesizări că merele sunt stricate îi vom amenda din nou”, spune comisarul-şef.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 5, 2013 Author Posted December 5, 2013 Licitaţie pentru merele elevilor. Consiliul Judeţului a lansat caietul de sarcini pe SEAPConsiliul Judeţului Galaţi va încheia contracte cu doi agenţi economici pentru distribuirea merelor în unităţile de învăţământ din judeţ, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la aproximativ 2,4 milioane de lei (fără TVA). Conform anunţului postat pe SEAP de instituţia publică, termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 ianuarie 2014. În anul şcolar 2013-2014 se va încheia un singur contract subsecvent, iar în anul şcolar 2014-2015 se vor încheia două contracte subsecvente. Costel Fotea, county-managerul CJ, ne-a declarat că, în cazul în care unul dintre distribuitori nu va respecta clauzele contractuale privind calitatea şi transportul fructelor, contractul va fi reziliat, iar instituţia va încheia un contract cu operatorul economic situat pe locul doi. „Legea îmi permite să declar trei câştigători şi, în cazul în care vor fi probleme, să reziliez contractul cu unul dintre operatorii economici şi să apelăm la cel de pe locul doi”, a precizat Costel Fotea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 20, 2014 Author Posted January 20, 2014 O firmă gălăţeană va furniza mere din Reghin celor 48.000 de elevi din judeţDe la 1 februarie, cei 48.000 de elevi din judeţul Galaţi vor primi câte un măr pe zi, datorită implementării programului european „mere în şcoli”, program susţinut financiar 100% de Uniunea Europoeană.Potrivit lui Costel Fotea, county-managerul CJ Galaţi, pe 17 ianuarie a avut loc deschiderea ofertelor de la licitaţia organizată pentru acest program, iar mâine procedura se va definitiva. „La licitaţie, din păcate, nu s-a prezentat decât o singură firmă, din Galaţi, aşa că nu vom avea surprize. Oferta a fost de 0,29 bani pe măr”, a spus Costel Fotea. Firma va furniza, timp de 85 de zile, mere din Reghin celor 48.000 de elevi gălăţeni beneficiari ai acestui program, ceea ce înseamnă că în total, în judeţul Galaţi vor fi aduse peste patru milioane de mere. „Condiţiile sunt simple: fiecare măr trebuie să aibă 100 de grame, iar eu mă îndoiesc că nu vor fi probleme din acest punct de vedere, având în vedere că firmele româneşti care produc mere nu au linii de sortare modernă… Există posbilitatea ca în afară de merele din Reghin să aducă şi mere din străinătate, pentru că vorbim de o mare cantitate de mere”, a mai spus Costel Fotea.presagalati.ro
dcp100168 Posted August 17, 2016 Author Posted August 17, 2016 Elevii vor primi mere şi-n viitorul an şcolar Elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor beneficia şi în anul şcolar 2016-2017 de Programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, finanţat din fonduri europene şi naţionale, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri, 3 august, de Guvern. În anul şcolar 2016-2017, vor fi acordate gratuit mere, în limita aceleaşi valori de 0,37 lei/elev, ca şi în anul precedent, pentru o perioadă de maximum 88 de zile de şcolarizare. Hotărârea mai stabileşte şi unele măsuri adiacente distribuţiei de mere, care susţin încurajarea alimentaţiei sănătoase pentru elevi, precum organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă/legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri şi nu numai. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 12, 2018 Author Posted March 12, 2018 Fructe, legume, lapte şi corn, în şcoli Elevii vor primi la şcoală produse de panificaţie, lactate, fructe şi legume, prevede o lege promulgată la începutul săptămânii de preşedintele Klaus Iohannis. Concret, pe parcursul săptămânii şcolare, unui elev i se vor acorda gratuit două porţii de fructe sau legume, două porţii de lapte şi o porţie de produse lactate. Fiecare dintre aceste categorii va fi combinată cu produse de panificaţie (din făină integrală, fără adaos de zahăr, îndulcitori şi alţi aditivi alimentari). Astfel, porţia de fructe şi/sau legume va fi însoţită de o porţie de biscuiţi sau covrigi uscaţi, iar porţia de lapte şi produse lactate va fi însoţită de un corn sau baton. În privinţa fructelor şi legumelor, elevii vor primi din următoarele: mere, pere, struguri de masă, prune, sau salate de morcovi cu păstârnac, ţelină, sfeclă roşie, ardei graşi şi castraveţi proaspeţi. Fructul trebuie să aibă cel puţin 100 grame, iar porţia de legume trebuie să aibă cel puţin 200 grame. Salatele de legume vor fi servite în stare proaspătă. Limita valorică cheltuită de autorităţile locale (din fonduri europene) pentru fiecare porţie va fi de 0,6 lei pentru fructe şi legume; 0,88 lei pentru lapte şi produse lactate şi 0,57 lei pentru produsele de panificaţie. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale susţin că măsurile acestei legi trebuie puse în practică înainte de finalizarea anului şcolar 2017-2018. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 29, 2019 Author Posted January 29, 2019 O firmă de mobilă distribuie merele în şcolile judeţului Firma gălăţeană Mopad Grup SRL, care potrivit datelor de pe portalul Ministerului Finanţelor are ca obiect de activitate fabricarea de mobilă, a câştigat licitaţia organizată de Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi pentru furnizarea fructelor în cadrul implementării Programului de distribuţie a fructelor şi legumelor proaspete pentru anul şcolar 2018-2019. Acest lucru se întâmplă în condiţiile în care Galaţiul are producători de fructe care ar putea acoperi fără probleme programul, dar care ajung să trimită fructele în alte ţări sau au contracte cu lanţurile de supermarketuri. Valoarea totală maximă a acordului-cadru pe care Consiliul Judeţean l-a încheiat cu câştigătorul este de 1.621.468 de lei fără TVA, adică aproape aproximativ 350.000 de euro. Criteriul de atribuire a contractului a fost preţul cel mai scăzut oferit. Trebuie spus că la licitaţia organizată de autorităţile judeţene au fost depuse două oferte, una din partea Logistic Media Pop Art SRL şi alta din partea asocierii SC Mopad Grup & SC Pol Fruct SRL. Potrivit informaţiilor fiscale şi bilanţurilor publicate pe portalul Ministerului Finanţelor, SC Mopad Grup SRL avea, la finele anului 2017, un număr mediu de doi angajaţi, o cifră de afaceri netă de 80.140 de lei şi o pierdere netă de 70.350 de lei. Am încercat să-i contactăm pe reprezentanţii firmei la numărul de telefon disponibil pe portalul Ministerului de Finanţe, dar nu ne-a răspuns nimeni. În ceea ce priveşte firma Pol Fruct SRL, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, are ca obiect de activitate comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. La finele anului 2017, avea un număr mediu de doi salariaţi, o cifră de afaceri netă de 162.729 de lei şi un profit de net de 6.292 de lei. 6,5 lei kilogramul de mere distribuite în şcoli Conform informaţiilor primite de la preşedintele CJ, Costel Fotea, anul acesta elevii primesc trei zile pe săptămână lapte sau iaurt şi corn şi două zile mere şi corn. Prin urmare, contractul a fost încheiat pe un număr minim de 2.670.000 de bucăţi, maximum 2.948.000 de bucăţi. Rezultă că un măr costă în jur de 55 de bani fără TVA. Cum prin hotărârea de guvern se prevede ca un măr să aibă minimum 100 de grame, am rugat câţiva directori de instituţii şcolare să ne spună cum sunt fructele livrate de SC Mopad. Aceştia ne-au spus că arată destul de bine, că sunt ambalate individual şi că, într-adevăr, au chiar 100 de grame. Prin urmare, kilogramul de mere livrat şcolilor din Galaţi costă 5,5 lei fără TVA, în condiţiile în care la supermarket găseşti mere şi cu 3 lei. De ce nu participă producătorii gălăţeni la astfel de licitaţii Cum licitaţia se face pe SEAP şi se alege firma cu preţul cel mai mic, preşedintele CJ, Costel Fotea, susţine că oricine ar fi putut participa, întrucât anunţul e public. "Eu am mai vorbit cu producătorii gălăţeni, dar nu au condiţii de păstrare şi, în plus, trebuie completate o mulţime de hârtii, avize şi autorizaţii, trebuie să ai pusă la punct o reţea de distribuţie care să ajungă până la ultima şcoală din judeţ. E descurajant. În plus, nu ştim dacă produc cantitatea necesară să acopere toate şcolile", mai spune Costel Fotea. Am discutat şi noi cu trei dintre producătorii de mere din judeţ. Dragostina Brăilescu de la Lieşti ne-a spus că a recoltat toamna trecută în jur de 400 de tone de mere. Pentru a acoperi cererea din judeţ este nevoie de 267 până în 300 de tone. Aceasta susţine că deţine şi cameră de frig pentru a le păstra proaspete peste iarnă. Dar că a preferat să trimită merele în Germania şi să vândă pe piaţa autohtonă doar o parte. Bineînţeles, nu la preţul de 6,5 lei pe kilogram. "Sunt interese acolo. Nu sunt bineveniţi oameni ca mine", crede Dragostina Brăilescu. De la George Bălan, producător din Rediu, aflăm că într-adevăr ar fi o problemă la distribuire, dar recunoaşte că ar fi uşor să subcontracteze acest serviciu. "Mi-ar conveni. Preţul e foarte bun. Eu am contract cu supermarketuri, dar nu am câştigat atât. Am şi condiţii de păstrare. Când se ţin licitaţiile?", a fost reacţia producătorului din Rediu. Bogdan Lefter de la Viile a produs, în toamna 2018, 450 tone de mere. Recunoaşte că a avut o discuţie de principiu cu preşedintele CJ în urmă cu ceva timp, dar nu ne-a lămurit de ce, în final, nu a participat la licitaţie. viata-libera.ro
Mikka Posted January 30, 2019 Posted January 30, 2019 Unu-i persecutat, altu-i complet pe din afara economiei reale, pe-un al treilea nu-l intereseaza. De aia ajunge o firma de vanzare de mobilier sa distribuie mere... Iar comparatia cu pretul din supermarket-uri nu e relevanta de nicio culoare - sa distribui mere si la Cuca Macaii si in 100 de locatii din Galati, ai niste costuri...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now