Jump to content

Cei nouă nonconformişti ai grupării "Athanor"


Recommended Posts

De la „Aţă” la aurul filozofal. Cei nouă meşteri ai „Athanorului”

Eduard Costandache, Cristina Bijeniţă, Daniela Cristofor, Laura Dumitrescu, Mihaela Lefterache, Gabriela Moisi Alexandrescu, Tudor Şrerban, Adrian Vădeanu şi Sorina Fădor Vădeanu sunt cei nouă meşteri ai expoziţiei care tocmai s-a deschis, la sfârşitul săptămânii trecute, în Sala „Simion Mărculescu” a Muzeului de Artă Vizuală. Cei nouă au mai expus împreună sub numele grupării „Aţa”. Între timp, fiecare dintre ei a evoluat, iar căutarea de sine nu mai e un simplu joc, ci o permanentă ardere la foc mic în furnalele menite să făurească aurul filozofal al propriei deveniri. Aşa gruparea celor nouă tineri plasticieni gălăţeni a trecut de la „Aţa” la „Athanor” (furnalul folosit în Evul Mediu de alchimişti). Cum e normal să te opreşti uneori şi să priveşti înapoi, lucrările expuse de cei din „Athanor” poartă acum denumirea „Aţa”.

Expoziţia a fost dublată de o lansare de carte a Alexandrei Goarză – „Simbolurile d’Or”. Lansarea este legată cumva de gruparea „Athanor”, deoarece Sorina Fădor Vădeanu este cea care a realizat ilustraţia volumului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

"Alandala" - tabără de creaţie nonconformistă

Pe căldura asta criminală, o mână de artişti plastici se încumetă să experimenteze stări incendiare, şi la propriu şi la figurat. I-am găsit pe cei toţi opt membri ai grupării Athanor la lucru, în curtea din spatele Muzeului de Artă Vizuală. Atmosfera e chiar de ţara lui Alandala. Pe jos împrăştiate tot soiul de „ghiduşii” din fier - arcuri, ţevi, sârme, tije, şufe, capace (nu de canalizare!), sonerii. Ai zice că cineva a descărcat un sac de jucării stricate şi încearcă să creeze altele din piesele împrăştiate pe jos. Cei opt curajoşi încearcă să le asambleze, urmărindu-şi ideile cu care au pornit la drum. Deşi fiecare are concepţia sa proprie asupra lucrării pe care vrea s-o facă, lucrurile decurg ca într-o mare familie. Cine e în impas capătă zece idei de-odată. Se caută piese cât mai expresive care să se potrivească cel mai bine ideii de Alandala – numele taberei de creaţie care se desfăşoară acum la muzeu. Mai ales fetele, obişnuite doar cu pânza şi vopselele sau cu fire gingaşe, recunosc că sunt în impas. Unele n-au pus până acum mâna pe flex sau pe aparatul de sudură. Cu ajutor de la băieţi întâi, apoi îndârjite şi „bărbate” încearcă să se descurce singure. Nenea Ene electricianul e la mare cinste. Se programează toţi la el, ca să le sudeze „ideile”, mai ceva ca la dentist.

Broaşte ţestoase uriaşe şi îngeri vegetali

Chiar la intrare, familia Adrian şi Sorina Vădeanu are deja cu ce să se laude. Schiţa unei uriaşe carapace de ţestoasă deja te face să visezi la momentul în care va fi gata lucrarea şi o grămadă de pitici stau roată în jurul ei încercând să descopere din ce au fost făcute picioarele. „M-am gândit la ce lucrări le-ar plăcea copiilor mei să descopere prin Grădina Botanică. Nu strică ceva feng-shui, mai ales că ţestoasa e un simbol, în unele legende apare sprijinind globul pământesc pe carapace”, ne lămureşte Adrian Vădeanu.

Soţia sa, Sorina, lucrează la nişte împletituri din sârmă, ei îi place să se joace cu firele, fiind artist plastic textilist. Deşi metalul nu are maleabilitatea unui fir, e hotărâtă să nu cedeze, se luptă cu el. Ce lucrează pare desprins din „Avatar”: nişte plante uriaşe, care ba par să aibă mâini care te agaţă, ba au aripi – îngeri vegetali.

De la macro la micro şi invers

Mihaela Lefterache e fericită că a învăţat să taie cu flexul şi că încă rezistă să lucreze, deşi la şase punct a fost în curtea muzeului. „Stăm la coadă la nenea Ene, care ne ajută să sudăm. Pe mine m-a programat la ora şase, la şase am venit. Vreau să fac un microscop care are ca obiect de analiză globul pământesc. Un microscop care în loc să mărească sub lupă, micşorează. Valorile sunt un pic răsturnate, exact ca-n Alandala. Macrocosmosul devine microcosmos. Şi invers. Microscopul capătă dimensiuni foarte mari, semn că ar trebui să privim altfel lumea înconjurătoare”, îmi explică Mihaela, aproape rugând în genunchi fierul să se îndoaie cum vrea ea şi nu cum vrea el .

Atenţie la lumea subacvatică

Cea care suportă cel mai mult de pe urma poluării este apa şi lumea subacvatică. Nu întâmplător trei dintre membrii lumii Alandala au ales să ilustreze lumea subacvatică. Daniela Cristofor vrea să facă un panou cu peşti şi căluţi de mare: „Nu ştiu ce va ieşi în final, sunt bulversată pentru că n-am mai lucrat tridimensional până acum, dar nu mă dau bătută”.

Tot la acvariu şi la transparenţe de ape s-a gândit şi Gabriela Moisi Alexandrescu, care a lucrat cu spor: „Vor fi două acvarii goale cu meduze sau corali sufocaţi de vid. A fost greu să încep, dar m-au ajutat colegii, chiar suntem o familie. Suntem toţi tineri şi la început de drum, iar lipsa diferenţelor de statut ne face bine”.

Mihaela Brumar vrea o meduză uriaşă de doi metri care să semene şi cu o umbrelă. „Protejăm apa, pentru că e cea care ne protejează de fapt.”

Strigătul, Astroboy, Mickie Mouse şi Shtrumph-ul

Tudor Şerban îmi spune din start că e pasionat/obsedat de benzile desenate pe care lumea de azi le neglijează şi le uită, el preferând să pledeze pentru o ecologizare a sufletului şi a artei animaţiei. Chiar se străduieşte să facă şi o lucrare de doctorat pe tema „Social şi estetic în benzile desenate”. Ţi-ar vorbi o noapte întreagă despre personajele şi autorii acestora. Are o foame nebună pentru acest tip de artă, aşa că va executa trei lucrări în cadrul acestei tabere de creaţie, trei personaje etalon Astroboy, Mickie Mouse şi Shtrumph-ul.

Iniţiatorul taberei – Eduard Costandache – n-a lucrat mai nimic, ocupat să-i încurajeze şi să-i ajute pe ceilalţi. Ştie însă exact ce vrea să facă: un strigăt al animalelor cărora noi, oamenii le furăm dreptul la viaţă.

Ceea ce de fapt am vrut să vă anunţ e că în spate la Muzeul de Artă Vizuală puteţi merge şi voi, zilnic, între 6.00-10.00 sau între 18.30-21.00, pentru a-i vedea la lucru. Sunt opt oameni frumoşi şi inimoşi, iar compania lor vă va face sigur plăcere.

http://www.viata-libera.ro/articol-Experimente_in_familia_Alandala_2.html

GALERIE FOTO

Link to comment
Share on other sites

Eduard Costandache - un sculptor nonconformist

Pasiunea pentru artă a început în copilărie, când îi plăcea să deseneze, să facă schiţe şi caricaturi. A intrat la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” , unde a avut şansa de a învăţa de la profesori care i-au deschis gustul pentru sculptură. „Sculptura am făcut-o cu Aurel Panaite, un profesor minunat care s-a dedicat trup şi suflet meseriei de dascăl. Un al profesor care a avut o influenţă foarte mare asupra mea este Gheorghe Miron, grafician”, povesteşte tânărul artist.

A urmat cursurile Universitatăţii de Arte şi Design din Cluj-Napoca, clasa profesorului Aurel Terec, promoţia 2001, iar între 2004-2005 a făcut studii aprofundate la Universitatea Naţională Arte din Bucureşti, clasa profesorului Adrian Popovici.

Artistul gălăţean preferă să lucreze cu metal turnat şi lemn deoarece spun el: „Sunt materii care permit un mod de tratare mai fluidă”. Sculptura înseamnă în primul rând spaţiu, iar misiunea sculptorului este să modeleze acest spaţiu”, spune Eduard Costandache. Consideră că actul creator nu poate exista fără o pasiune. „Artele plastice nu se pot face dacă nu există o dorinţă, o pasiune. Se poate chema orice, numai artă nu”.

Este coordonatorul taberei de sculptură „Alandala”, formată din tineri plasticieni gălăţeni, membri ai grupului Athanor. În cadrul acestei tabere, timp de două săptămâni, PET-urile, conservele de bere, pungile de plastic şi alte deşeuri şi materiale reciclabile au dobândit valenţe estetice. Din 2007 este muzeograf la Muzeul de Arte Plastice Galaţi.

Mini-interviu

- Ce proiecte de viitor ai?

- „Ca artist plastic pregătesc nişte lucrări pentru o expoziţie personală, iar ca muzeograf sunt foarte puternic implicat în proiectele desfăşurate la Muzeul de Arte Vizuale.

- Este ajutată cultura gălăţeană?

- Nu, dar o explicaţie poate fi şi criza actuală. Din păcate, în România nu există o piaţă de artă plastică. De pildă, pe plan local avem o filială a artiştilor plastici care ar trebui ajutată. Foarte mulţi dintre ei aleg să plece, deoarece nu au niciun fel de condiţii aici. Primăria ar trebui să le pună la dispoziţie măcar nişte ateliere de creaţie.

Ce-i place

Îmi place tot ceea ce ţine de frumos, jazzul, libertatea de gândire, improvizaţia, noncoformismul. Îmi place cea ce fac la Muzeul de Artă Vizuală.

Ce nu-i place

Ar trebui să încep cu oamenii care au oameni limită în gândire, care nu au curaj să viseze, să îndrăznească. Nu trece totul prin stomac. Dacă ar trece totul prin stomac, nu am fi diferiţi faţă de animale.

Profil

Născut: 27 mai 1975, Galaţi

Studii: Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca

Ocupaţie: muzeograf

Familie: necăsătorit

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Portret-_Eduard_Costandache_este_un_sculptor_nonconformist_0_317968274.html

Link to comment
Share on other sites

Operele de artă din deşeuri, amplaste în parcurile gălăţene

De astăzi, gălăţenii pot admira unele dintre cele mai noi şi mai originale opere plastice din România. Este vorba despre lucrările tridimensionale din materiale reciclabile, realizate pe tot parcursul taberei de creaţie „Alandala” de la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.

Evenimentul a început în urmă cu aproape trei săptămâni cu scopul de a oferi posibilitatea celor opt artişti gălăţeni participanţi la manifestare să realizeze lucrări originale din deşeuri. „Acestea sunt amplasate în locuri publice din municipiul Galaţi şi pot fi văzute în parcurile de la Muzeul de Artă Vizuală, Casa Cuza şi Grădina Botanică”, ne-a declarat Eduard Costandache, cel care s-a ocupat de organizarea taberei.

De altfel, prima lucrare a fost expusă joi la Grădina Botanică. Este vorba despre lucrarea „Acvariu” a Gabrielei Moise. „Îngerii vegetali” ai Sorinei Vădeanu şi „Macromicroscopul” Mihaelei Lefterache au poposit în curtea Casei „Cuza”. Astăzi, şi apoi luni, vor fi expuse şi celelalte lucrări.

Prin intermediul acestor „instalaţii plastice”, artiştii doresc să atragă atenţia asupra protejării mediului, într-o ţară în care nu se pune aproape deloc preţ pe reciclare şi pe protejarea naturii. Materialele folosite la realizarea lucrărilor au fost bidoane din plastic, deşeuri din fier, plase de ţânţari, bucaţi de lemn, materiale plastice şi din aluminiu, cutii goale de bere şi de ulei.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Arta_neconventionala_Opere_de_arta_din_deseuri-in_parcurile_galatene_0_320368122.html

Link to comment
Share on other sites

Caravana cu desene animate

Ieri, la prânz, gălăţenii care s-au întâlnit prin oraş cu caravana Muzeului de Artă Vizuală s-au întors instantaneu în timp, în vremea copilăriei. Trei personaje din benzile desenate, cam de mărimea unui copil bine făcut de clasa I, „s-au plimbat” pe străzi, de la muzeu până la Grădina Botanică. Ştrumful, Mickey Mouse şi Astro Boy, trei sculpturi realizate la Tabăra „Alandala” de unul dintre membrii Grupului „Athanor” s-au mutat, ieri, într-o nouă casă. Dacă nu le-aţi văzut defilând prin oraş, atunci aveţi ocazia să vă întâlniţi cu cele trei sculpturi la Grădina Botanică, la intrarea din Ţiglina I. Trebuie să ştiţi că artistului Tudor Şerban i-a făcut mare plăcere să le creeze, mai ales că este un mare fan al benzilor desenate. El a folosit cu imaginaţie doze de sucuri, iarbă artificială, PET-uri, spumă poliuretanică, farfurii din plastic de unică folosinţă, metal, poliester şi multe culori. „Am intitulat ansamblul celor trei lucrări «Omagiu», deoarece am înfăţişat câte un personaj reprezentativ pentru animaţia din diferite zone ale lumii, respectiv Belgia pentru Ştrumf, America pentru Mickey Mouse şi Japonia pentru Astro Boy. În plus, pentru mine a fost şi o temă de studiu în cadrul doctoratului pe care-l fac la Cluj, pe tema «Social şi estetic în banda desenată»”, am aflat de la autorul lucrărilor.

http://www.viata-libera.ro/articol-Caravana_cu_desene_animate_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Mihaela Lefterache restaurează artă pentru Muzeul de Artă Vizuală

Are un talent nativ pentru pictură. Este membră a grupului Athanor şi restaurator de icoane la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi.

Apetitul pentru desen l-a descoperit din copilărie pe la vârsta de 12-13 ani, inspirată fiind de un personaj al unei film ce rula atunci la televiziunea română: „Moştenirea Familiei Guldenburg”. „Ţin minte că în filmul acela era o creatoare de modă. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făcea. Aşa am început să fac şi eu creaţii de modă. Am şi acum desene şi schiţe de atunci. Spre sfârşitul clasei a opta, unchiul meu care a cochetat cu arta, a văzut că am o sensibilitate înnăscută pentru pictură şi m-a sfătuit să dau la Liceul de Artă”, povesteşte Mihaela.

După absolvirea liceului, a urmat cursurile Facultăţii de Pictură din Bucureşti. Pentru a trece de treapta aceasta a fost ajutată de Gheorghe Miron, un grafician de excepţie din Galaţi. „Fără ajutorul dânsului, nu cred că aş fi reuşit”, povesteşte artista. Au urmat o mulţime de expoziţii în ţară şi străinătate, precum şi la tabere de creaţii. De exemplu, în Grecia a fost o vreme desenator pe şantier de arheologie.

După absolvirea facultăţii, a lucrat trei ani pe şantiere de restaurare la o firmă din Bucureşti. „Am mers în mai multe judeţe şi am lucrat pe patrimoniu, a restaurat pictură frescă. E o muncă foarte migăloasă, prost plătită. Chiria era scumpă la Bucureşti, de aceea, am fost nevoită să revin în Galaţi”, povesteşte Mihaela.

Din 2005 lucrează la Muzeul de Arte Plastice ca restaurator pictură. Este membră a grupului Athanor, constituit din tinerii plasticieni gălăţene. Scopul grupului este acela „de a ieşi din conformismul fiecăruia, de a se autodepăşi, de a ajunge la realizări îndrăzneţe, care să le definească propria identitate artistică”.

De curând, a participat la tabără de creaţie „Alandala” cu lucrarea „Lumea la microscop”. Este vorba de drama planetei Pământ, care a ajuns obiect de studiu în faţa unui microscop. „În sens metaforic, acest angrenaj prezintă o lupă prin care lumea se vede mai mică, cu aluzie la faptul că deşi populaţia planetei este în creştere şi într-o continuă dezvoltare, totuşi planeta «se micşorează». Este în fapt un SOS pe care îl transmite «gazda» noastră care se sufocă şi care a ajuns închisă în propria-i dramă”, spune Mihaela.

Pregăteşte o colaborare cu Universitatea de Arte Plastice Iaşi- secţia restaurare şi o expoziţie documentară cu imagini despre două tehnici –tempera şi frescă.

Întrebări şi răspunsuri

- Sunt apreciaţi artiştii în România?

- „Oamenii sunt un pic indiferenţi, au alte preocupări. Dar întotdeauna au fost şi oameni care îşi dau seama că e ceva deosebit, că e ceva frumos. Este şi normal, economia statului se reflectă în viaţa artistică. La noi, arta este un lux”.

- Ai pleca din ţară?

- „M-am gândit la asta. Dar nu umblă nicăieri câinii cu colaci sub coadă. Dacă aici eşti cineva şi faci ce-şi place, acolo trebuie să iei totul de la zero şi să demonstrezi că poţi. Pe de altă parte, acolo lumea este mai educată, oamenii au mult mai multă deschidere”.

Ce-i place

Dimineaţa. E un nou început. Îmi place să plimb cu rolele, înainte de a veni la muzeu, în fiecare dimineaţă, fac patru ture de Faleză. Îmi place să-mi savurez cafeaua. Autenticul, oamenii naturali şi tot ce înseamnă frumos.

Ce nu-i place

Nu-mi plac snobismul, prostia şi prefăcătoria. Se pune acccent foarte mult, în această societate dezvoltată, pe crearea unei imagini. Noi suntem unici, nu trebuie să ne lăsăm furaţi de val. Nu-mi mai place faptul că oamenii sunt delăsători şi lipsiţi de speranţa că ei pot schimba ceva în bine.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Mihaela_Lefterache_restaureaza_arta_pentru_Muzeul_de_0_330567000.html

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

„Giropeta” şi „Meduza” au ajuns acasă

Două animale ciudate, transportate cu mare grijă de un camion, i-au lăsat ieri pe trecătorii de pe Domnească şi Brăilei cu gurile căscate. La propriu. Toţi cei care se aflau în jurul orei 12 pe stradă întorceau capul după ciudăţeniile care parcă pluteau, dând un aer de nefiresc, de alandala, oraşului.

Pe cei care n-au aflat încă, îi informăm că ultimele creaţii ale artiştilor gălăţeni participanţi la Tabăra ecologică „Alandala”, organizată de Muzeul de Artă Vizuală, au plecat spre casa lor – Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii.

„Meduza” realizată de Mihaela Brumar se ridică doi metri din iarbă, ca dintr-un ocean, avertizându-i pe vizitatorii muzeului: „E un mesaj chiar destul de transparent, la fel ca şi materialele folosite pentru realizarea lucrării, celofanul şi sticle din plastic. Este mai mult decât necesar să ocrotim apa, esenţa fiinţei noastre”. „Meduza e un simbol: atâta vreme cât aceste animale se înmulţesc peste măsură şi capătă mutaţii genetice, crescând uneori chiar şi de doi metri, înseamnă că există un dezechilibru ecologic datorat poluării. Au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie animalele care mâncau aceste meduze”, îmi povesteşte artista cum i-a venit ideea, uimindu-mă cu bazele ştiinţifice pe care şi-a aşezat lucrarea.

Lucrarea lui Eduard Costandache – „Giropeta” - era să-şi găsească un cumpărător chiar înainte de a ajunge la Complexul Muzeal: un şofer de maxi-taxi a încercat la un semafor să negocieze cu directorul Muzeului de Artă Vizuală cât să plătească pentru ca ciudata creatură din lemn şi bucăţi de fier să ajungă în grădina lui. Omul a înţeles repede că lucrarea nu-i de vânzare şi şi-a văzut de drum. „Giropeta” – un soi de girafă care are în loc de cap două trompete - este strigătul disperat al animalelor cărora noi le-am invadat spaţiul.

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2%80%9EGiropeta%E2%80%9D_si_%E2%80%9EMeduza%E2%80%9D_au_ajuns_acasa_2.html

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Daniela Cristofor crede că “Arta este viaţa perfectă”

Pentru concitadina noastră creatoare de frumos, arta este atât un mijloc de trai, cât şi hobby. Unii oamenii sunt născuţi pentru a face lucruri speciale. Dintre aceştia, foarte puţini "aleşi" au ocazia de a putea să-şi pună în aplicare talentul. Un astfel de exemplu, este şi gălăţeanca Daniela Cristofor.

În vârstă de 37 de ani, ea este unul dintre cei mai talentaţi şi originali plasticieni din judeţul Galaţi.

Daniela Cristofor a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu" la Iaşi, în anul 2001, la clasa profesorului Corneliu Ionescu. "Facultatea a fost una dintre etapele plăcute ale vieţii, a fost momentul de acumulare", a explicat artista.

În anul 2007, gălăţeanca a devenit membră Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Galaţi. Totodată, tânăra pictoriţă Daniela Cristofor este profesoară la Catedra de educaţie plastică de la Liceul Pedagogic „Costache Negri".

Imediat după finalizarea studiilor, artista şi-a început pelerinajul expoziţional, pentru că orice expoziţie reprezintă momentul de vârf al unui plastician. Lucrările expuse până în prezent de către Daniela Cristofor stau sub semnul abstractului. "Arta este o activitate specială. Pentru un artist nu sunt poate foarte multe satisfacţii materiale, iar munca depusă este una enormă. Cu toate acestea bucuria de a finaliza încă o lucrare este inegalabilă", ne explică artista. Subiectele lucrărilor sale sunt dintre cele mai diverse. Formele plăsmuite în lucrările Danielei Cristofor sugerează structuri vegetale, ramuri încărcate de floare, gâze. Uneori formele sunt configurate în relief sau sunt ordonate în mici cerculeţe aidoma monedelor.

Grupul Athanor

Plastiaciana face parte şi din grupul de artişti nonconformişti "Athanor". De altfel, Daniela Cristofor a fost unul dintre participanţii la tabăra de creaţie din materiale reciclabile "Alandala", organizată în această vară la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Grupul „Athanor" este constituit din tinerii plasticieni gălăţeni Cristina Bujeniţă, Eduard Costandache, Daniela Cristofor, Laura Dumitrescu, Mihaela Lefterache, Gabriela Moisi Alexandrescu, Tudor Şerban, Adrian Vădeanu şi Sorina Fădor-Vădeanu. Scopul grupului, aşa cum l-a definit sculptorul Eduard Costandache, liderul acestuia, este acela „de a ieşi din conformism, de autodepăşire, de a ajunge la realizări îndrăzneţe, care să definească propria identitate artistică".

Daniela consideră că: "Lucrările de artă nonconformiste au o dificultate aparte şi presupun depăşirea propriilor limite, permanenta învăţare a ceva nou".

Întrebări şi răspunsuri

- Care sunt cele mai importante expoziţiile la care aţi participat ?

- În timpul studenţiei, precum şi de-a lungul celor nouă ani care au trecut de la terminarea facultăţii, am participat la mai multe expoziţii de grup şi colective. Dintre acestea amintesc de: „Modern Art" (1995), Brăila; 1997, „Student Art", Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; 2000, Galeria „Trianon" - Iaşi (2000); „Atelier 35", Galeriile de Artă „Nicolae Mantu" (2007), Galaţi; şi cea a grupul „Aţa", de laTeatrul Muzical „Nae Leonard".

- Aţi dori să faceţi altceva?

- Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş face acelaşi lucru. Nu cred că pot face altceva decât artă. Mi-a intrat în sânge şi nu cred că mai mă pot gândi să fac o altă meserie. Deşi am dat de foarte multe obstacole în activitata de sculptor, amintirile plăcute sunt mai puternice.

Ce-i place?

Îmi place să mă plimb, să călătoresc. Să cunosc oameni noi cu care se poate purta o discuţie interesantă. Sunt foarte multe lucrări care îmi fac plăcere şi care mă ajută să mă relaxez.

Ce nu-i place?

Nu-mi plac oamenii care nu se ţin de cuvânt, oamenii care spun ceva şi peste câteva minute îşi schimbă părerea în funcţie de cum le dictează interesele. Nu-mi plac oamenii care nu au o verticalitate a profesiei şi a propriei personalităţi.

Profil

Naştere. 1 decembrie 1973, Galaţi

Studii. Facultatea de Arte Plastice de la Iaşi

Familie. Necăsătorită

http://www.adevarul.ro/locale/galati/PORTRETDaniela-Cristofor-crede-Arta-perfecta_0_407359310.html

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

„Cuşca” s-a deschis pentru gălăţeni

Marţi seară, la vernisajul expoziţiei „Cuşca”, preşedintele Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici, Aurel Manole, a remarcat încă o dată că sala „Nicolae Mantu” a Galeriilor de Artă este neîncăpătoare: „Ne bucurăm că numărul iubitorilor de artă gălăţeni este din ce în ce mai mare”, a spus plasticianul, exprimându-şi, totodată, speranţa că tinerii plasticieni vor veni către filială – apropo de faptul că, pe lângă membrii Grupului „Athanor”, în cadrul expoziţiei au mai avut lucrări şi câţiva studenţi de la Arte Plastice.

Dan Basarab Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală, a salutat într-un mod inedit publicul prezent: „Bine aţi venit în cuşca animalelor!”, a spus domnul Nanu, adăugând: „Bine aţi venit în lumea fiarelor artelor!”, pentru că, într-adevăr, lucrările – înfăţişând animale, nu aveau nimic fioros, dimpotrivă, parcă îţi venea să le atingi uşor, cu vârful degetelor. „Din păcate, am ajuns să avem nevoie de artificii ca să promovăm actul de cultură. Iar ceea ce se întâmplă în această seară este un act de cultură”, a mai afirmat directorul Muzeului de Arte Vizuale. „Ideea proiectului Artă urbană aparţine lui Sergiu Dumitrescu, respectiv Centrului Cultural «Dunărea de Jos». Pentru a realiza această expoziţie, Eduard Costandache şi-a pus pe jăratic Grupul „Athanor”, pentru care nu există decât conceptul de artă, de a crea, de a încerca tot timpul altceva. Edi ştie să insufle acel semn al nebuniei frumoase de a crea. Îmi doresc să avem bani să putem stabiliza din punct de vedere tehnic aceste lucrări, pentru a fi siliconate, ca să reziste în timp”, a mai spus Dan Nanu.

Eduard Costandache a mulţumit întregii echipe „Athanor”, care se află la a şaptea expoziţie comună: „Este o echipă din ce în ce mai sudată şi, în plan artistic, a început să funcţioneze din ce în ce mai bine”, a spus tânărul plastician. Organizatorul proiectului a ţinut, totodată, să împartă „vina” - de fapt meritul pentru reuşita expoziţiei, cu toţi cei care, alături de el, au realizat lucrări: Mihaela Brumar, Daniela Cristofor, Adrian Vădeanu, Mihaela Lefterache, Sorina Fădor Vădeanu, Rodica Gherghinoiu, Monica Turcu, Valentin Mihai, Gabriela Moisi Alexandrescu, Simona Andrei, Nicoleta Şorcaru, Cosmin Saulea şi Tudor Şerban. „Am vrut să aduc câţiva studenţi alături de noi şi mă bucur că am reuşit, pentru că şi eu mi-aş fi dorit, atunci când eram student, să mi se ofere o astfel de şansă de a expune la o galerie de artă, alături de artişti profesionişti”, a conchis Eduard Costandache.

Expoziţia rămâne deschisă la Galeriile de Artă (acest „Templu al artei profesioniste”, cum frumos a spus Dan Nanu) până pe 3 iunie, când va fi mutată pe Faleza inferioară, la Foişorul mic.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Eduard Costandache - navigator pe Oceanul Artei

Sculptorul şi muzeograful Eduard Costandache, fondator al Grupului „Athanor”, împlineşte, astăzi, 36 de ani. Un bun prilej de a afla mai multe lucruri despre el.

Reporter: Ce înseamnă pentru tine arta plastică?

Eduard Constandache: Pentru mine, arta plastică reprezintă cea mai pură formă de libertate, declanşează în mine valuri de dopamină, adrenalină şi serotonină, aşa cum, pentru alţii probabil se întâmplă atunci când sar cu coarda elastică.

Reporter: Ce rol au prietenii în viaţa ta?

Eduard Constandache: Prietenii sunt cei alături de care pot să construiesc proiecte, să visez, să împărtăşesc acelaşi entuziasm... să simt la fel.

Reporter: Pe cine admiri din domeniuI sculpturii româneşti şi universale?

Eduard Constandache: În artă, la nivel universal, există zone extrem de variate, diversificate de artişti pe care îi admir.

Începând cu arta primitivă, trecând apoi prin Grecia Antică şi Evul Mediu... apoi în Renaştere, cu Donatelo, până în secolul XXI, apogeul fiind arta secolului XX, când după părerea mea s-a petrecut ultima mare Renaştere şi, totodată, o eliberare a minţii umane de tot felul de prejudecăţi - în domeniul artistic şi nu numai - îmi plac, deopotrivă, şi arta figurativă, dar şi cea nonfigurativă. Dacă aş începe să-i înşir aici pe artiştii pe care îi consider vizionari, mi-e teamă că nu aş avea destul spaţiu. Cu siguranţă, nu pot face o ierarhizare sau o delimitare. Un nume îmi vine totuşi în minte şi trebuie să-l menţionez: Joseph Beuys.

Reporter: Un tânăr, astăzi, în România, poate trăi decent din artă?

Eduard Constandache: La modul general, un tânăr astăzi, în România, cu certitudine nu poate trăi din artă la modul curat. Dacă o perverteşte într-o formă de circ, care să atragă masele de oameni ce trăiesc pentru ştirile de la ora 5, atunci da, poate trăi... dar nu mai este artă. În artă încap rafinamentul şi subtilul... câţi mai vor aşa ceva, câţi mai au răbdare? Lumea iubeşte să trăiască mult, repede şi prost, exact ca atunci când pui condimente în mâncare mai mult decât trebuie şi îi schimbi gustul.

Reporter: Ce îţi doreşti cel mai mult pentru viitor?

Eduard Constandache: Pentru viitor, visez să transform gruparea „Athanor” într-o mişcare. Acest lucru începe, deja, cumva, să se întâmple. Apoi îmi doresc să reprezentăm Galaţiul, România şi, în primul rând Muzeul de Artă Vizuală, care este leagănul „Athanor”, în alte zone. Avem foarte multe lucruri de spus, multă energie, forţă de creaţie şi încredere că arta este un ocean uriaş cu resurse nebănuite care ne aşteaptă să-l navigăm.

Astăzi, de ziua lui, îi dorim să aibă alături de el persoanele dragi, să fie sănătos, fericit şi să navigheze cât mai departe pe Oceanul Artei. La mulţi şi buni ani, Edi!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Gălăţenii de la Athanor vor construi „Tunelul timpului” în Franţa

Membrii grupării artistice gălăţene Athanor vor pleca în Franţa, timp de două săptămâni, în încheierea schimbului cultural între artiştii din oraşele Galaţi şi Dreux. Plecarea va fi pe 25 septembrie, seara, întoarcerea fiind programată pe 10 octombrie.

După ce francezii au prezentat în holul Facultăţii de Mecanică tehnici de realizare a ceramicii artistice şi a picturii murale din mozaic, gălăţenii vor construi în Dreux „Tunelul timpului", o lucrare de mari dimensiuni din metal şi piatră artificială.

Cei şapte artişti gălăţeni care vor merge în Franţa sunt: Edi Costandache, Tudor Şerban, Rodica Gherghinoiu, Gina Popa, Cristiana Culiţă, Marcel Marcu şi Mihaela Brumar.

Este prima ieşire din ţară a grupării Athanor, ieşire care a fost la un pas să nu se mai producă, după cum ne-a declarat Edi Costandache, coordonatorul grupării.

„A fost foarte greu până aici. După ce ne-am zbătut mult să le oferim francezilor condiţii cât mai bune (cazare, masă, transport Galaţi-Otopeni şi retur, materiale), precum şi materiale, era cât pe ce să nu mai putem merge noi în Franţa. Asta pentru că nu am reuşit să obţinem un mic ajutor pentru transport. Până la urmă, deplasarea va fi pe cont propriu, dar sperăm ca Primăria să ne ajute chiar şi mai târziu, la rectificarea bugetară", ne-a spus Edi Costandache.

regionalpost.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

O familie de gălăţeni trăieşte pentru frumos

* Artiştii plastici Adrian şi Sorina Vădeanu s-au cunoscut la facultate şi s-au căsătorit în 1995 * Îi au împreună pe Alexandra şi Alexandru, doi copii care moştenesc dragostea pentru artă, pentru frumos

Sorina Vădeanu, în vârstă de 40 de ani, şi Adrian Vădeanu, de 46 de ani, sunt doi artişti plastici care, de la mijlocul anilor ’90, s-au făcut remarcaţi, în Galaţi, datorită lucrărilor mai mult sau mai puţin nonconformiste pe care le-au afişat la numeroase expoziţii proprii, ori de grup. El din Galaţi, ea din Vatra Dornei, s-au cunoscut la Facultatea de Arte din Iaşi. Din dragostea lor, alimentată de pasiunea comună pentru artă, s-au născut doi copii: Alexandru, un puşti simpatic de 11 ani, şi Alexandra, o domnişorică aflată la vârsta când îşi face buletinul. Trăiesc într-un apartament modest din Galaţi, pe care l-au îmbogăţit spiritual umplându-l cu sculpturi, tablouri şi tot felul de opere de artă, cu o importantă valoare sentimentală, puse la vedere, ori înghesuite pe unde s-a mai găsit puţin spaţiu.

Moştenire din tată-n fiu

În cazul lui Adrian, pasiunea pentru artă a moştenit-o de la tatăl său. „De mic am crescut cu cărţi în casă, cu albume de pictură. Tata a făcut Şcoala de Arte la Bârlad şi nu a mai continuat, aşa că mi-a predat mie ştafeta. S-a axat numai pe sculptură în metal, la strung, în combinat. Făcea treburi super frumoase, obiecte de artă. Am şi acum o cupă de inox cu care beau din clasa a cincea sau a şasea, mai ales ceaiul, dimineaţa. Îmi place foarte mult ceea ce făcea el şi am încercat şi eu. La 21 de ani m-am apucat de şcoala de artă, secţia pictură, iar la facultate m-am îndreptat şi spre sculptură. Am vrut să merg în mai multe direcţii pentru că arta e complexă. În general, secţiunile se cam întrepătrund”, povesteşte artistul.

În schimb, povestea Sorinei este total diferită, la început, de cea a soţului său, dar cu acelaşi deznodământ. „Prima dată a fost o curiozitate. În liceu am avut profilul matematică-fizică, un profil ce nu avea nicio legătură cu arta, dar care nu mă atrăgea deloc. Nimeni nu se aştepta să mă îndrept către artă. În clasa a XII-a am consultat un profesor de specialitate, a spus că am şanse. M-am pregătit un an de zile şi apoi, în facultate, am început să descopăr multe lucruri care mi-au plăcut şi a devenit o pasiune”, îşi aduce aminte Sorina. Ea a terminat „creaţie vestimentară – modă”, la Universitatea „George Enescu” din Iaşi. „Fac tot ce mi se pare interesant. Adică nu am practicat niciodată modă într-un cadru organizat la o casă de modă, ori la un atelier, în afara facultăţii. Am avut expoziţii de panouri textile, desene, cochetez cu pictura, am experimentat şi în domeniul sculpturii metalului, am avut o experienţă interesantă pe ceramică. Încerc să fac tot ce se mulează pe ideile mele, să vedem ce iese. Am avut de-a lungul timpului mai multe expoziţii personale, de grup, am participat şi la diferite festivaluri în ţară”, a continuat să-mi povestească Sorina.

Uniţi de aceleaşi plăceri

Cei doi, Sorina şi Adrian, s-au văzut pentru prima dată pe băncile facultăţii de la Iaşi. „În primul an am fost colegi de grupă. Ne-am plăcut şi am rămas colegi de apartament”, preia Adrian iniţiativa şi răspunde repede. Dar ea continuă: „Ştiu că eram în amfiteatru când ne-am văzut prima dată. Din al doilea an am ales secţii diferite. Fiecare mergea la atelierul său şi ne întâlneam la finalul programului”, povesteşte Sorina, zâmbind la amintirea timpurilor acelea. Ca într-un dialog între doi copii zglobii, el mai spune „Te rog frumos, zi-i că te conduceam până acasă şi eu mă duceam înapoi în atelier”. Râd amândoi. Îi întreb ce i-a atras unul către celălalt. „Tu zi-i tenacitatea, la mine”, sare Adrian, după care adaugă: „Pe mine m-a fascinat frumuseţea ei. Ea era cea mai cea dintre toate”. „E clar că ne-am întâlnit la vârsta la care contează şi aparenţele fizice, dar a fost pasiunea asta pentru frumos care ne-a unit cel mai mult. Ţin minte că un profesor din facultate, când ne întâlnea pe holuri, ne spunea că-i place foarte mult de noi, că se bucură că plimbarea noastră are ca punct final atelierul de lucru”, afirmă Sorina Vădeanu.

Meseria de profesor, o provocare

Atât Sorin cât şi Adrian sunt profesori de arte plastice, încă de la absolvirea facultăţii. Chiar dacă, la început, nu ei au fost cei care au ales meseria aceasta, ci meseria i-a ales, acum se simt împliniţi, pentru că fac ceea le place. Ea predă la Şcoala Gimnazială Nr. 25 „Petru Rareş” şi la Şcoala Gimnazială Nr. 28 „Mihai Eminescu”. „Îmi place să lucrez cu copiii. Dacă deschiderea generală în societate spre artă ar fi mai mare, probabil şi copiii ar fi mai receptivi. Evit să condiţionez elevii cu note. Încerc să-i fac să înţeleagă faptul că arta este înflorirea sufletului, încerc să-i determin să se descopere pe ei înşişi. Rolul nostru e să-i ajutăm să scape de teama unei greşeli, pentru că teama îi blochează. E una dintre disciplinele unde nu trebuie să facă ceea ce li se spune, ci să-şi caute propriile idei. Chiar dacă nu mulţi ştiu din şcoala generală în ce direcţie să se îndrepte, e plăcut când vezi elevi care aleg Liceul de Arte”, explică Sorina.

Adrian este cadru didactic la Şcoala Gimnazială Nr. 17 „Nichita Stăneascu” şi Şcoala Gimnazială Nr. 2 „Constantin Gh. Marinescu”. „În clasele V – VIII contează foarte mult bucuria copilului, atunci îl atragi spre artă. Dacă elevul simte la oră armonie, linişte, echilibru, simte că se joacă în materia asta a culorilor şi are o lejeritate, atunci începe să-i placă. Arta nu se face cu pistolul la tâmplă, sau cu frica de a primi o notă mică. Vreau să-i învăţ că arta vindecă suflete”, povesteşte Adrian.

Tocmai pentru că sunt apropiaţi de elevii lor, cei doi dascăli păstrează legătura cu ei şi după terminarea cursurilor gimnaziale. „Într-o zi găsesc cerere de prietenie pe facebook de la un flăcău, student la Facultate de Arte în Iaşi, secţie sculptură. Mă uit să văd cine este, parcă îl cunosc după nume. Şi apoi mi-am amintit că era unul mic şi grăsuţ, care venea pe la mine la atelier, dar nu avea nicio treabă cu arta. Venea, stătea şi se uita, doar stăteam şi discutam, îi plăcea atmosfera din atelierul de la şcoală. Se pare că l-a prins, până la urmă”, zice el.

Copiii, comorile soţilor Vădeanu

Cei doi s-au căsătorit în 1995, în vacanţa de la finalul celui de-al doilea an de facultate. În luna august împlinesc 20 de ani de mariaj. Au împreună doi copii: pe Alexandru şi Alexandra. „Talent au amândoi copiii, au crescut cu arta în casă, dacă pot să spun aşa. Dar nu au şi dorinţa de a urma acelaşi drum ca şi noi. La grădiniţă îl întrebam pe Alexandru ce vrea să se facă atunci când va fi mare şi spunea muzician, că pictor deja este. Unul are înclinaţii spre grafică, celălalt spre pictură, spre culoare. Mai au timp să se decidă, dar nu-i obligăm în niciun fel. Trebuie doar să aprecieze frumosul. Chiar dacă vor merge spre alte domenii, ei vor face artă ca un hobby”, spun părinţii.

Timpul liber, o avere pentru artişti

„Timp liber? Ce înseamnă timp liber?” mă întreabă soţii Vădeanu. „Când copiii au vacanţă, ori sunt sărbători, atunci da, atunci avem şi noi puţin timp liber şi încercăm să ne mulăm după activităţile şi nevoile celor mici. Mai mergem şi în vacanţă la munte, la mare, ca orice familie. În restul anului, timpul liber este complementar cu timpul de lucru la atelier. Dacă nu avem sarcini de serviciu, ori îndatoriri acasă, ne găsiţi în atelier”. O zi obişnuită a membrilor familiei Vădeanu decurge pe repede înainte. În funcţie de activităţile pe care le are, Adrian spune că trebuie să-şi schimbe personalitatea. „Acasă am o personalitate, sunt într-o atmosferă plăcută, mai relaxantă, la şcoală, sunt mai serios, ca să mă asculte elevii, iar la atelier sunt altul: mă apuc de lucru, pun o muzică frumoasă, liniştită. Personalităţile acestea trebuie neapărat separate, pentru că artistul se închide în zona lui, se rupe de realitate”, încearcă să se explice artistul.

Chiar dacă acum copiii sunt prioritatea din viaţa lor, soţii Sorina şi Adrian dedică mult timp şi lucrărilor personale, fie un tablou, fie un panou textil. În a treia cameră din apartament au improvizat un adevărat punct de lucru.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.