dcp100168 Posted May 7, 2009 Share Posted May 7, 2009 Mascaţii de la Frontieră bat la poarta DPIR-ului10 luptători ai Detaşamentului de Intervenţie de al Poliţia de Frontieră îşi caută de lucru la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Ca urmare a reoganizării unor structuri din cadrul IJPF, formaţiunea a fost decimată, mare parte dintre poliţiştii care au activat în cadrul ei fiind direcţionaţi spre servicii cu atribuţii similare. Şeful IJPF Galaţi, comisarul-şef Didel Bădărău, îşi face griji pentru viitorul foştilor subordonaţi şi a profitat ieri de şedinţa de bilanţ a instituţiei pentru a pune o vorba bună în faţa omologului său de la IPJ, comisarul-şef Fănel Aramă. ”Sunt poliţişti buni, unul dintre ei are centura neagră la Aikido, vă rog să faceţi tot posibilul să-i încadraţi pe funcţii unde au experienţă” a spus comisarul-şef Didel Bădărău. Structura spre care se îndreaptă cei 10 luptători, este, desigur, DPIR-ul, formaţiune în care însă nu vor fi admişi din oficiu, ci numai în urma unor teste. ”Luni vor da testele de pregătire fizică şi tactică şi vom vedea care dintre ei sunt pregătiţi să facă faţă. Plutonul nostru de intervenţie rapidă este format din oameni cu un nivel ridicat de pregătire iar exigenţele sunt pe măsură” a fost răspunsul şefului IPJ Galaţi, comisarul-şef Fănel Aramă. Alături de cei 10, alţi patru poliţişti de frontieră, ale căror structuri au fost de asemenea supuse reorganizării, vor lua drumul Poliţiei Judeţene. Comisarul-şef Bădărău speră, şi în privinţa acestora, că se vor găsi soluţii pentru menţinerea pe funcţii similare.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9 Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now