"Cele 7 minuni ale Galaţiului"

[dcp100168]

Colosul de metal de la „Botanică” - prima propunere pentru „Cele 7 minuni ale Galaţiului”

* Macaraua care zace de 13 ani în curtea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii este prima propunere la categoria „gogomăniile prezentului” *

Eterna şi fascinanta macara din Grădina Botanică. Susţinută în acest top neoficial de mulţi dintre cititorii noştri, macaraua este prima propunere pentru proiectul „Cele 7 minuni ale Galaţiului”. Despre acest subiect am scris de nenumărate ori, iar autorităţile au ignorat de tot atâtea ori semnalele trase în această direcţie. Nici tonul grav, nici cel ironic nu par să mai aibă vreo şansă de a reabilita imaginea Grădinii Botanice, umbrită la propriu şi la figurat de această obsedantă macara.

Argument

De ce este macaraua un punct de reper în clasamentul „gogomăniilor prezentului”? Pentru că, timp de mai bine de un deceniu, ea a devenit parte din imaginea Galaţiului. E drept, mulţi dintre noi nici nu o mai observă, e deja ceva obişnuit, însă tocmai acest aspect o transformă într-un obiectiv demn de cuvântul „minune”. Mulţi trec zilnic pe lângă ea şi probabil că ar remarca ceva în neregulă doar în ziua în care ar dispărea. E o minune că, timp de atâţia ani, nimeni nu s-a străduit mai mult decât prin simple adrese să facă ceva pentru a o elimina din peisaj. E o minune că, până acum, schela metalică nu s-a dărâmat şi nu a produs vreo tragedie. E o minune că hoţii de fier vechi nu au pus ochii pe ea, s-o taie, s-o dezmembreze şi s-o vândă pe bucăţi, arătându-le astfel autorităţilor cum se poate scăpa de această pată de rugină din oaza de verdeaţă de la „Botanică”. Păcat de nenumăratele lucruri bune care s-au făcut şi încă se mai fac în Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, umbrite de monstrul de fier care se înalţă semeţ şi străjuieşte împrejurimile.

Propunere

Cei care fac pliante de prezentare a oraşului nostru ar trebui să o ia în calcul şi să îi facă nişte fotografii artistice, iar şefii Muzeului să o amenajeze puţin pentru a o include în circuitul turistic al Dunării de Jos. Macaraua ar putea beneficia şi de iluminat arhitectonic, cu o minimă investiţie rugina ar putea deveni punct de reper în Galaţi. Dacă nu suntem în stare să o eliminăm, să o transformăm într-un motiv de mândrie. Macaraua e un simbol al progresului. O macara care zace e un simbol al progresului care bate pasul pe loc, dacă acceptaţi o asemenea contradicţie între termeni. E metafora perfectă pentru un oraş în care intenţia de dezvoltare bate dezvoltarea propriu-zisă. Cumva, acest monument al indolenţei defineşte spiritul colectiv al locului. Ne propunem, încercăm, dar nu finalizăm. Mijloacele devin scop în sine, în momentul în care scopul e prea complicat.

Ffişă tehnică

- Locaţie: Grădina Botanică

- Proprietar: SC Sorex SA, care a închiriat utilajul constructorului Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, ICMRSG

- Vârstă: 13 ani

- Stare: inutilizabilă

Şanse de eliminare de pe hartă: teoretic - sută la sută; practic – zero

http://www.viata-libera.ro/articol-Colo ... %9D_2.html

[Relu]

Tot în aceeaşi idee, ar trebui menţionat şi structura metalică de lângă policlinica cu plată, de pe Domnească. Din câte ştiu, înainte de '89, acolo s-a vrut a fi o sală de sport.

Să mai spunem de Sala Sporturilor? De când zace în paragină?

Dar cred că a mai mare minune a Galaţiului, oraş înconjurat din trei părţi de ape, e lipsa exploatării celor trei râuri: Dunărea, Siretul şi Prutul. Avem un şantier naval şi un institut de proiectări navale, ambele cu renume şi nu suntem în stare... :evil: :evil: :evil:

[Mikka]

Mi se pare exagerata chestia cu macaraua de la Gradina. Nu e nici minune, nici altceva... Doar delasare, poate. Sau nesimtire. Presa galateana, ani de zile, a avut grija sa consemneze orice taiere de pamblica la orice rahatis facut prin orasul asta, indiferent de utilitate (sau, mai ales, inutilitate). De ce nu scrie nimeni in articolul ala cine e responsabil de situatia de acolo? Cine a lasat situatia in halul in care de 13 ( parca?) ani nimeni nu s-a sinchisit de prezenta acelei macarale? Mai exista Sorex SA? Am vaga impresie ca nu. Ce au facut directorii de acolo? Dar cei care i-au numit? Reportaje de maruntis... Sau PE maruntis.

[Gabbiano]

postez si eu cateva "minuni" ale urbei noastre....pai....nicolai este la al treilea mandat.galatiul este reprezentat de paslaru,boldea,necula.....mai cautam?

[dcp100168]

Ruinele Sălii Sporturilor - a doua propunere pentru „Cele 7 minuni ale Galaţiului”

Sala Sporturilor „Dunărea” din Galaţi, clădirea părăsită în care doar fantomele se întrec în competiţii tenebroase, este una dintre cele mai votate „minuni” de către gălăţeni. Atât pe site-ul nostru, cât şi pe adresa redacţiei, cititorii au propus această locaţie drept una dintre cele mai jalnice din oraş, pe deplin demnă de expresia „gogomănie a prezentului”.

Sunt mai bine de nouă ani de când sala zace în paragină. E şi greu să mai vii cu figuri de stil noi într-un text pe această temă îndelung dezbătută de mass-media şi iubitorii de sport şi spectacol sportiv din Galaţi. Sunt nouă ani în care mai multe instituţii au avut-o în portofoliu cu singurul scop de a o ignora. Am putea face aici un clasament al celor care au ignorat-o mai mult: Primăria, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Ministerul Tineretului şi Sportului. Cu toţii au făcut o treabă bună din a nu face nimic. Subliniem: NIMIC.

„O ruşine”, „eterna promisiune”, „ruină”, sunt doar câteva dintre expresiile pe care le folosesc cititorii noştri atunci când propun Sala Sporturilor în lista de minuni ale Galaţiului. Iar argumente sunt nenumărate. E o minune că, în lipsa unor condiţii decente (nu vorbim despre condiţii de sat olimpic), sportul în Galaţi nu doar supravieţuieşte, ci şi face performanţă. Cel mai la îndemână exemplu este al fetelor de la echipa de volei CSU Metal, ajunsă, în premieră pentru acest sport în România, în grupele Champions League. Echipă care a fost nevoită să joace în Bucureşti, departe de proprii suporteri.

Cum s-ar simţi şefii acestui oraş dacă preşedintele SUA, Barack Obama, şi-ar anunţa vizita la Galaţi, iar ei ar fi nevoiţi să îl primească în casa altuia, de frică să nu cadă tavanul în capul invitatului? Dacă nu e o chestiune de succes electoral, măcar mândria să îl îndemne pe primarul Dumitru Nicolae sau pe oricine altcineva din Primărie să facă un proiect, pe bani europeni (sunt nenumărate surse de finanţare), să dea gălăţeanului ce-i al gălăţeanului: dreptul la o sală în care să îşi poată încuraja echipa favorită, în care să asiste la spectacole de amploare. Vă rugăm, domnilor, insistăm chiar: ignoraţi şi acest semnal tras de gălăţeni!

Sala Sporturilor, fişă tehnică

- Locaţie: Micro 19, strada Stadionului

- Proprietar: Primăria Galaţi, însă în trecut a aparţinut şi Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport

- Vârstă: 9 ani de paragină

- Stare: inutilizabilă

- Şanse de reabilitare: teoretic - sută la sută; practic – zero

http://www.viata-libera.ro/articol-Ruin ... %9D_2.html

[dcp100168]

A treia propunere - Grădinile exotice de pe Brăilei

Era culmea să ai palmieri în oraş, iar aceştia să nu figureze la capitolul „minuni ale prezentului”. La câteva săptămâni bune de când au „răsărit” pe strada Brăilei, în zona băncilor, cei opt copaci exotici par să îşi mai fi pierdut din interesul iniţial. În afară de cei din afara oraşului, aproape nimeni nu se mai minunează de prezenţa palmierilor pe spaţiul verde. Cei care trec zilnic prin zonă s-au obişnuit deja cu arborii exotici. Şi, dacă, iniţial, imaginea lor părea ruptă din cu totul alt film, astăzi au devenit un element cotidian. Asta nu înseamnă nicidecum că palmierii reprezintă o idee fericită, chiar dacă, de obişnuit, ne-am obişnuit noi cu multe...

Ştiţi ce e culmea? Că apariţia palmierilor în Galaţi a născut o adevărată polemică taman în primăvara în care s-a văzut de la o poştă că, în sfârşit, se lucrează la Administrarea Domeniului Public. Ar fi nedrept să nu recunoaştem acest lucru. Niciodată până acum nu am văzut atâta interes în a schimba câte ceva din faţa spaţiilor verzi din Galaţi. Iar aici intră şi spaţiul pe care s-au „plantat” palmierii.

Dacă nu ar fi fost vorba despre palmieri, probabil că ADP-ul n-ar fi reuşit să atragă atât de mult atenţia asupra schimbărilor pe care le face anul acesta. Sunt schimbări radicale în ce priveşte multe spaţii verzi (vezi Inelul de Rocadă), însă probabil că nu a fost suficient. Era nevoie de ceva nemaivăzut pentru ca lumea să fie convinsă că se lucrează la ADP. Numai că palmierii au adus mai degrabă critici acestei instituţii. Nejustificate pentru simplul motiv că în sfârşit se vede că se munceşte acolo, dar totuşi justificate pentru că s-a apelat la exotism pentru a atrage atenţia. Nu se potrivesc şi pace...

În aceste condiţii, nu ai cum să nu incluzi palmierii pe lista propunerilor pentru „gogomăniile prezentului”. Dincolo de faptul că sunt nişte plante superbe, pur şi simplu nu se potrivesc cu restul peisajului. Comparaţi-le cu restul plantelor din noile ansambluri ornamentale de pe strada Brăilei. Pe cât de normale şi de frumoase sunt acestea din urmă, pe atât de stridente sunt peisajele cu palmieri. Ne-am obişnuit cu palmierii, dar probabil că va mai trece multă vreme până când ne vom dori păduri de palmieri prin Galaţi.

Palmierii, fişă tehnică

- Locaţie: Strada Brăilei, în zona băncilor

- Proprietar: Administrarea Domeniului Public

- Vârstă: o lună şi jumătate

- Stare: foarte bună, deocamdată

- Şanse de dispariţie: mai degrabă să ne rugăm să nu se înmulţească

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... ailei.html

[chirac]

Tot în aceeaşi idee, ar trebui menţionat şi structura metalică de lângă policlinica cu plată, de pe Domnească. Din câte ştiu, înainte de '89, acolo s-a vrut a fi o sală de sport.

Să mai spunem de Sala Sporturilor? De când zace în paragină?

Dar cred că a mai mare minune a Galaţiului, oraş înconjurat din trei părţi de ape, e lipsa exploatării celor trei râuri: Dunărea, Siretul şi Prutul. Avem un şantier naval şi un institut de proiectări navale, ambele cu renume şi nu suntem în stare... :evil: :evil: :evil:

S-ar putea constri o hidropompa care ar alimenta tot orasul pentru intretinerea spatiilor verzi chiar si necesarul pentru instalatiile petru stingerea incediului.Se poate construi o micro hidrocentrala care poate ar asigura iluminatul pe timp de noapte al orasului ori a unui parc imens!

[dcp100168]

A patra propunere - Intersecţia fără absolut niciun rost

Intersecţia Fără Rost (IFR) reprezintă definiţia haosului rutier din Galaţi. Denumit perfect de mitologia urbană a oraşului, acest nod rutier fără noimă, sau cu un sens ascuns bine de tot printre zeci de indicatoare şi priorităţi nesemnalizate, este examenul suprem pentru orice conducător auto din Galaţi sau de-aiurea. Nu a învăţa să conduci maşina e supremul test, nici a lua examenul auto, după cum nici integrarea în lumea şoferilor nu reprezintă victoria totală a conducătorului auto gălăţean. Să treci prin IFR fără să te împotmoleşti şi fără să fii claxonat sau înjurat de ceilalţi participanţi la trafic înseamnă să îţi dai doctoratul în şoferie. Însamnă că meriţi să îţi conduci maşina prin Galaţi.

Încercare de descifrare

Să încercăm o minimă lămurire a intersecţiei, aşa cum am descifrat-o noi după mai mulţi ani de trecut prin zonă. Cel puţin la nivel de intenţie, IFR se vrea a fi un sens giratoriu cu şapte intrări. Dar lucrurile se complică teribil din cauză că acest sens giratoriu este traversat de o stradă cu prioritate, pe care circulă şi tramvaie. Este vorba despre Strada Basarabiei (fosta „6 Martie”), care până la intrarea, respectiv ieşirea din intersecţie (din oricare parte ai veni) pare a fi dedicată exclusiv tramvaielor pentru că e doar cu macadam. Totuşi, circulaţia autoturismelor nu e interzisă pe această stradă, care primeşte asfalt doar în porţiunea care „taie” sensul giratoriu. Intrările pe linia „Basarabiei” sunt singurele care beneficiază de prioritate. Celelalte cinci intrări sunt flancate de semnul „cedează trecerea”. Aşadar, dacă vii pe „Basarabiei”, ai prioritate până la ieşirea din sensul giratoriu. Nu acelaşi lucru se întâmplă dacă pătrunzi pe oricare dintre celelalte intrări. Trebuie să dai prioritate exact la intrare, după care te mai opreşti la un cedează, când dai de artera principală din IFR. Apoi ieşi liniştit din intersecţie.

Bun, acum să vedem dacă aţi priceput. Cine a înţeles să ridice mâna sus! N-aţi înţeles? Nu-i nimic. Mai treceţi de o sută de ori prin IFR, intrând pe fiecare dintre cele şapte artere şi părăsind intersecţia pe fiecare stradă în parte. Cine e bun la matematică să calculeze combinări de şapte luate câte şapte, sau de şase luate câte şapte. Garantăm însă cel puţin un claxon nervos din partea participanţilor la trafic în primele 30-40 de încercări.

Alte elemente de confuzie

Acum adăugaţi la traficul de maşini şi pietonii. Din nou, teoretic, fiecare intrare e străjuită de o trecere de pietoni, ceea ce înseamnă că fiecare şofer e obligat să lase mai întâi pietonii să treacă şi apoi restul maşinilor care deja sunt în giratoriu. Dar să vezi minune. Pietonii sunt mai „ai dracu’ ” decât şoferii şi taie intersecţia de-a dreptul. Chiar prin mijlocul spaţiului verde al sensului există o cărăruie bătătorită temeinic de-a lungul vremii, ceea ce înseamnă că nimeni nu înţelege o boabă din acest celebru nod rutier al Galaţiului.

Şi, pentru ca lucrurile să capete şi mai puţin sens, în mijlocul sensului giratoriu se află un stâlp care explică străzile ce îşi unesc destinele în această locaţie. Plăcuţele arată că ar fi vorba despre doar trei străzi (vezi foto), două dintre acestea fiind una în continuarea celeilalte. Adică este vorba doar de două străzi ajunse să se întretaie. Nu numai că în zonă intră şapte străzi, dar dacă te iei după plăcuţe te rătăceşti garantat. Rişti, de exemplu, să mergi pe strada Tecuci crezând că eşti pe „Basarabiei”.

Din nefericire, IFR reprezintă în mic ceea ce traficul rutier în tot Galaţiul reprezintă în mare. Cumva haosul se transferă de la nivel micro la nivel macro.

IFR, fişă tehnică

- Locaţie: În mijlocul cartierului I.C. Frimu

- Proprietar: municipalitatea Galaţi

- Vârstă: de când lumea

- Stare: greu utilizabilă

- Şanse de reabilitare: nu în această viaţă

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... ost_2.html

[mesterul]

Ne dispar PICTORII, chiar si de pe numele strazilor. Mai stie cineva unde este strada Pictor ISSER??? Intr-un peisaj urbanistic din ce in ce mai dezolant, intr-o comunitate si o societate unde fiecare isi face dreptate dupa bunul plac, din ce in ce mai multi proprietari fie ei persoane fizice sau juridice dobandind intr-un fel sau altul diverse suprafete de teren tind sa uite de noi ceilalti, nimeni nu se mai gandeste si "la celalalt", si la cel care de exemplu nu a avut "norocul" sa poata cumpara o parcela " mai in fata". A devenit oare un privilegiu sa ajungi la propria bucatica de pamant pentru a o putea munci cinstit? Ma intreb... In termeni concreti Strada Pictor ISSER, o strada despre care nu multi stiu tine sa fie uitata pana si de proprietarul ei de drept, PRIMARIA GALATI fiind ingradita de persoane care cred ca totul li se cuvine. Ma mai intreb asa, retoric, ce s-ar intampla daca fiecare proprietar ar "musca fara mila" cate putin din "cascavalul comunal" (ex. strazi) oare unde am ajunge, sa ne deplasam prin aer ca sa nu violam proprietatile celorlalti???

LOCATIE:Intre Viaduct si Aleea Viilor.

PROPRIETAR:Primaria Galati sau mai nou ???

ARGUMENT: Proprietarii care doresc sa efectueze diverse lucrari pe terenurile din zona sunt nevoiti sa sara gardurile vecinilor. este aproape EXCLUSA posibilitatea constructiilor sau a dezvoltarii urbanistice.

REZOLVARI....

[palomitul]

Ne dispar PICTORII, chiar si de pe numele strazilor. Mai stie cineva unde este strada Pictor ISSER??? Intr-un peisaj urbanistic din ce in ce mai dezolant, intr-o comunitate si o societate unde fiecare isi face dreptate dupa bunul plac, din ce in ce mai multi proprietari fie ei persoane fizice sau juridice dobandind intr-un fel sau altul diverse suprafete de teren tind sa uite de noi ceilalti, nimeni nu se mai gandeste si "la celalalt", si la cel care de exemplu nu a avut "norocul" sa poata cumpara o parcela " mai in fata". A devenit oare un privilegiu sa ajungi la propria bucatica de pamant pentru a o putea munci cinstit? Ma intreb... In termeni concreti Strada Pictor ISSER, o strada despre care nu multi stiu tine sa fie uitata pana si de proprietarul ei de drept, PRIMARIA GALATI fiind ingradita de persoane care cred ca totul li se cuvine. Ma mai intreb asa, retoric, ce s-ar intampla daca fiecare proprietar ar "musca fara mila" cate putin din "cascavalul comunal" (ex. strazi) oare unde am ajunge, sa ne deplasam prin aer ca sa nu violam proprietatile celorlalti???

LOCATIE:Intre Viaduct si Aleea Viilor.

PROPRIETAR:Primaria Galati sau mai nou ???

ARGUMENT: Proprietarii care doresc sa efectueze diverse lucrari pe terenurile din zona sunt nevoiti sa sara gardurile vecinilor. este aproape EXCLUSA posibilitatea constructiilor sau a dezvoltarii urbanistice.

REZOLVARI....

Pai atunci foarte tare. Maine imi ingradesc strada din fata blocului , saptamana viitoare pun gard pe faleza. Dupa aia taxa de tranzit cand va plimbati cainele pe parcela mea.

[dcp100168]

Propunerea nr.5 - Garajele de murături, teasc şi şpriţuri

Toamna se face mustul aici, se pune varza la murat, în weekend sfârâie mititeii pe grătare, noaptea uneori se lasă cu şpriţuri monstruoase, cu manele la maxim şi eventual cu scandal. În restul timpului, se bagă şi se scoate maşina din dotare. Sunt celebrele garaje gălăţene, cea de-a cincea propunere în topul „Celor 7 minuni ale Galaţiului”. Civilizaţia de garaj s-a născut în vremuri străvechi, când, mutat de la casa de la ţară la sinistrul bloc de la oraş, omul nostru modern s-a simţit privat de curtea sa, de acel spaţiu pe pământ unde se putea intitula, în funcţie de anotimp, după cum îi dictau conştiinţa şi nevoile: Regele Castraveţilor, Prinţul Murătură, Baronul de Tescovină, Contele de Frigăruie etc. Dar a găsit breşa. Fie că avea sau nu maşină, şi-a tras garaj. Cu curte. Da, frate! Viaţa care îşi pierduse din sens printre betoanele de la bloc, îşi putea relua cursul. Aceasta ar fi, pe scurt, povestea romanţată a înfiinţării miilor de garaje printre blocuri.

Întregi spaţii verzi au fost defrişate pentru a face loc monstruleţilor din fier, beton, sârmă, tablă şi alte câte şi mai câte materiale de construcţie obţinute prin cine ştie ce mijloace. Civilizaţia de garaj nu se întâlneşte doar la Galaţi, asta e sigur. Dar aici a găsit cele mai bune condiţii pentru dezvoltare din ţară. Autorizaţii s-au dat, unii le-au obţinut, alţii nici nu s-au obosit, iar acum nu e cartier care să nu fie sufocat de aceste construcţii. Să mai spunem că, dacă ar fi dărâmate ar putea fi construite spaţii de joacă, parcări moderne, s-ar aerisi puţin geografia urbană a oraşului? Nici nu e nevoie, toată lumea ştie asta. Chiar şi proprietarii de garaje. Au fost multe campanii electorale locale în care s-a promis dărâmarea acestor coşmelii, însă nimeni nu a pus la punct un plan concret. Mai mult, la umbra indeciziei autorităţilor, s-au născut şi surorile mai mici ai garajelor: extinderile de balcon şi de bucătării de la parterul blocurilor.

Practic, într-un oraş în care autoritatea publică doarme pe salteaua doldora de bani de la buget, fiecare poate face exact ce vrea pe domeniul public. Oare dacă îmi ridic o magazie în mijlocul intersecţiei de la Ultimul leu se sesizează cineva?

Şi, ca să dăm şi un exemplu concret, vă oferim propunerea unuia dintre cititorii noştri care ne-au furnizat materie primă pentru „Cele 7 minuni ale Galaţiului”: Grădina Botanică şi Zoologică Privată de pe strada Tecuci, cartier A. Vlaicu, în spatele blocului R1B. Aşadar, un cetăţean a închis spaţiul dintre două garaje, ca să aibă şi el garajul lui. „De circa patru ani a montat fără autorizaţie poarta, iar în spatele ei se află o colonie de pisici şi o salcie”, ne scrie cititorul nostru, care ne-a furnizat şi fotografia. Aşadar, omul şi-a tras „garaj”. Punem între ghilimele pentru că e greu de crezut că ar putea băga înăuntru o maşină, strecurând-o pe lângă copac. E un exemplu clar de minune gălăţeană şi se încadrează perfect în „gogomăniile prezentului”.

Garajele, fişă tehnică

- Locaţie: În fiecare cartier gălăţean, pe spaţii extinse

- Proprietar: cine a vrut şi a putut

- Vârstă: 30-40 de ani

- Stare: unele perfecte, altele jalnice

- Şanse de dispariţie: doar dacă votăm străini în administraţia locală

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... uri_2.html

[dcp100168]

Propunerea nr. 6 - Monumentele inutilităţii de la Centrul Cultural

* Pânzarul moldovenesc, caleştile, bariera şi zidul cu televizor *

Cea de-a şasea propunere pentru clasamentul gogomăniilor prezentului este, de fapt, o adunătură de minuni, legătura fiind asigurată de instituţia care le-a generat şi care le patronează, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” (CCDJ) Galaţi. Iar minunile din curtea CCDJ, după cum au fost propuse de nenumăraţi cititori ai noştri, sunt: pânzarul moldovenesc, caleştile, bariera şi zidul cu televizor. Sunt producţii ale mai multor mandate la şefia instituţiei, motiv pentru care le vom atribui direct CCDJ, cu precizarea că atât fosta conducere, cât şi actuala sunt în egală măsură „responsabile” de includerea celor patru elemente în categoria minunilor. Ar mai trebui precizat că şi Muzeul Satului a primit ceva susţinere din partea cititorilor noştri pentru a fi propus în acest clasament, însă din cauză că, între timp, a fost dat în folosinţă şi a intrat în circuit (cu bubele pe care încă le mai are), a ratat „şansa” de a trece drept gogomănie. Să le luăm pe rând:

Pânzarul prăfuit

Pânzarul moldovenesc e o realizare care, în teorie, ar fi putut să ne facă cinste. Dar zace nemeritat pe mal, fiind o corvoadă pentru angajaţii CCDJ, obligaţi să îl păzească cu rândul. Nu îl pot păzi însă să se degradeze în mod natural, din cauza frigului, soarelui, ploilor etc. Construit într-un timp record în anul 2004, cu aproape 9 miliarde de lei vechi, pânzarul a avut ceva viaţă în catarg doar până în 2006. De atunci stă liniştit pe mal, aşteptând ca turiştii să îl admire doar ca pe un obiect muzeal. Vestitele croaziere prin Deltă şi pe mare sau în amonte pe Dunăre prin capitale europene au rămas în stadiul de intenţie. Acum, pe mal, corabia rivalizează doar cu celebra Libertatea 2000, aflată în imediata apropiere, un alt „monument” care ar merita atenţia noastră în această campanie.

Caleştile fără cai

Celebrele caleşti ale aceleiaşi instituţii, celebre nu pentru că ar da gălăţenii nas în nas cu ele pe stradă la orice oră, ci tocmai pentru că zac liniştite într-o magazie ale CCDJ, au cam aceeaşi vârstă ca şi pânzarul. Şi cam aceeaşi soartă. E drept, au fost ceva mai puţin costisitoare, „doar” 600 de milioane de lei vechi. Dar au fost folosite de două-trei ori, cu diverse ocazii festive ale oraşului, tot până acum trei ani. În rest, pentru că nimeni nu s-a gândit că au nevoie de cai, care din păcate nu pot fi ţinuţi în biroul directorial de la Centrul Cultural, caleştile au devenit inutile, fiind bune doar de adunat praful dintr-un garaj aflat în imediata apropiere a instituţiei. A Alţi bani aruncaţi aiurea, altă distracţie a unor şefi vremelnici, altă „minune” pentru noi, simplii cetăţeni ai oraşului. Mai merită spus că pânzarul şi caleştile sunt creaţii ale fostului director al CCDJ, Sergiu Dumitrescu.

Zidul cu televizor şi bariera

Şi, pentru că fiecare director de la CCDJ trebuie să aibă minunea lui, actualul şef, Răzvan Avram, nu putea sta deoparte. A scornit celebrul zid din faţa instituţiei, în care zi şi noapte un televizor prezintă mari realizări ale epocii de aur a culturii gălăţene. Dincolo de aspectul total inestetic al zidului şi de problema autorizaţiei, din nou nu s-a gândit nimeni că în mijlocul lui iulie sunt prezentate cu mare fast obiceiuri de Crăciun. Dar zidul nu a fost suficient. Lipsea o barieră care să limiteze accesul în parcarea „proprietate personală” a CCDJ. După ce Primăria a fost informată de presă cu privire la îngrădirea ilegală a unui spaţiu public, bariera a rămas ridicată. Adică inutilă. La fel ca şi zidul, ca şi pânzarul, ca şi caleştile. Da, putem să ne minunăm de inutilitate!

Monumentele inutilităţii, fişă tehnică

- Locaţie: pe faleză, într-un garaj, în faţa CCDJ

- Proprietar: Centrul Cultural „Dunărea de Jos”

- Vârstă: cinci, respectiv, doi ani

- Stare: inutile

- Şanse de reabilitare: ce sens ar avea?

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... ral_2.html

[dcp100168]

„Cele 7 minuni ale Galaţiului” – Castrul roman

* Zidurile nepăsării de la Barboşi *

Legătura cu trecutul, cu istoria nu mai impresionează pe nimeni la Galaţi. Puţini mai sunt cei care ştiu că aceste locuri au fost, de-a lungul vremii, bântuite de civilizaţii despre care aflăm doar din emisiunile de pe Discovery, de la muzee sau din cărţile de specialitate. Asta în condiţiile în care am putea să aflăm totul pe teren, în mijlocul ruinelor lăsate aici de strămoşii noştri. Castrul roman de la Barboşi este exemplul perfect pentru felul în care gogomanii prezentului înţeleg să trateze ce ne-a lăsat trecutul. Şi, evident, nu putea scăpa „şansa” de a se număra printre propunerile noastre în clasamentul „Celor 7 minuni ale Galaţiului”.

Ziduri vechi, îngropate

Castrul roman de la Barboşi este un adevărat monument al nepăsării. Ruinele istorice de care puţine locuri din lumea asta au baftă sunt lăsate pradă buruienilor, vremii şi hoţilor. Dacă încerci să dai puţin la o parte primul strat de pământ, bucăţi mai mici sau mai mari de istorie îşi fac apariţia. Cioburi de ceramică romană zac neexploatate în zonă şi orice neavenit are acces la aceste mici fragmente de trecut. Pe alocuri se văd câteva gropi, semn că mai există tot felul de căutători de comori, iar în mal, acolo unde eroziunea mai „fură” din când în când câte o bucată de platou, apar tot felul de obiecte noi. Unele rămân locului şi se distrug, altele completează colecţii private mai mult sau mai puţin valoroase.

Ziduri noi, semeţe

Dar probabil că cel mai mare rău care s-a făcut în acest loc este ruina modernă aflată alături de ruina castrului roman. O construcţie ciudată „ia faţa” istoriei, câteva ziduri vizitate doar de câinii vagabonzi aflându-se în faţa a ceea ce ar putea constitui un punct de atracţie pentru eventualii turişti. S-a propus preluarea acestor construcţii în proprietate publică, urmând să se delimiteze zona, să fie amenajat un parc şi chiar un centru expoziţional. Mai e nevoie să spunem că nimic din toate astea nu s-a făcut? Că presa trage cu regularitate semnale de alarmă cu privire la această zonă, iar autorităţile le ignoră? Că nu există nici măcar o idee, niciun proiect pentru reabilitarea acestei zone? Recent, în cadrul unei conferinţe de presă, un politician anunţa că nu s-a cerut niciun ban de la Ministerul Culturii. De către cine? De cei care au fost la guvernare sau de cei care sunt? De fapt, nu interesează pe nimeni.

Istoria zace în coasta Galaţiului şi nimeni nu pare deranjat. Alături de castrul roman am mai putea vorbi şi despre zona necropolei din coasta cimitirului Cătuşa, acolo unde trecutul a fost excavat de-a valma, sau mormântul roman din Micro 19, acoperit de o dală de beton şi de o pubelă de gunoi. Dar castrul roman de la Barboşi este locul în care se vede cel mai bine moştenirea trecutului şi, în plus, se distinge clar şi impotenţa prezentului.

Aşezare dacică peste care au construit romanii

Săpăturile arheologice de la castrul roman, efectuate în anii 1959-1962, arată că în acest loc a existat mai întâi o cetate dacică, întărită cu un val de pământ. Datată undeva între sfârşitul secolului al II-lea şi începutul primului secol înainte de Hristos, cetatea dacică a sfârşit în urma unui incendiu puternic. Pe acelaşi loc, imediat sau după o anumită perioadă de timp, a fost construit un castellum roman, din care încă se mai păstrează ziduri de piatră (cu şi fără mortar), ţigle, cărămizi, olane şi fragmente ceramice. Unele dovezi arheologice, în special monede descoperite la faţa locului, arată că această aşezare ar data dinainte de războaiele daco-romane (101 – 102 şi 105 - 106 după Hristos), însă există, de asemenea, indicii că fortăreaţa ar fi fost ridicată în timpul domniei lui Traian cu scopul de a apăra graniţa. Castellum-ul făcea parte din sistemul militar de protecţie construit de romani la marginea imperiului, unde se reunea flota romană pe Dunăre.

Zidurile noi, aflate încă în litigiu, nu pot fi demolate

În 1994, vechile ziduri ale castrului au primit, cu acceptul Primăriei, compania celebrelor construcţii din faţa sitului, abandonate în acest moment. Pentru că agresau spaţiul arheologic, construcţiile au încetat în 1999, însă din cauza unor litigii aflate pe rolul instanţelor, zidurile nu pot fi demolate. Clădirile aparţin unei firme, Non Stop PAS, care, din câte se pare, intenţiona să construiască acolo un popas. Şi, astfel, de zece ani avem de a face cu un nou tip de ruină în zonă: ruina indolenţei.

Castrul roman de la Barboşi, fişă tehnică

- Locaţie: la intrarea dinspre Tecuci, pe partea dreaptă

- Proprietar: Primăria Galaţi

- Vârstă: peste 2.000 de ani

- Stare: degradată

- Şanse de reabilitare: zero în actualele circumstanţe

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... man_2.html

[dcp100168]

A opta propunere - Schela revelionului etern de la Ultimul leu

La Galaţi, Primăria se află mereu în stare de revelion. O dovedeşte schela cu cupolă şi trei panouri publicitare de la intersecţia „Ultimul leu” (sau „Inelul de rocadă”, cum i se mai spune). Acolo, mereu, indiferent dacă suntem în vară sau în iarnă, dacă sărbătorim Crăciunul, Anul Nou, Paştele, Sfântul Ion sau Sfântul Gheorghe, indiferent dacă e zi sau noapte, iubita noastră primărie ne aminteşte anul în care suntem. „La mulţi ani 2009”, e mesajul care tronează timp de 365 de zile la Galaţi, după care cineva vine şi schimbă câte ceva, ca să fie în ton cu prezentul. Noi, gălăţenii, ne-am obişnuit cu acest mesaj. De fapt, nici nu îl mai vedem, face deja parte din peisajul urban gălăţean. Dar cineva care vine pentru prima dată în Galaţi vă garantez că ridică nedumerit din umeri: „Ia te uită, ăştia acum au intrat în 2009”. Şi asta pentru că niciun vizitator cu capul pe umeri nu-şi va închipui vreodată că lenea autorităţilor locale de la Galaţi e atât de mare, încât să nu mai dea jos mesajul de an nou, ci să îl lase acolo şi să îl actualizeze doar pe la începutul lunii decembrie. Şi să vezi deranj în decembrie anul acesta pentru că, până acum, trebuia schimbată doar ultima cifră, acum trebuie date jos şi înlocuite ultimele două. Asta înseamnă muncă dublă, probabil că cineva va fi obosit rău de tot la finele acestui an.

Mai nou, mesajului de „La mulţi ani” i-a fost adăugată o serie de fotografii ale unor locuri celebre din Galaţi. Descoperim astfel, poze de la Biserica Precista, Palatul Navigaţiei sau, supriză, o fotografie de pe vremea când Pânzarul moldovenesc, o altă „gogomănie” despre care am scris în campania aceasta, plutea pe Dunăre. Cu puţină şansă, pe aceste panouri ar putea încăpea, în curând, chiar „Cele 7 minuni ale Galaţiului”.

Dar îşi mai aminteşte cineva despre adevărata „gogomănie” de la Ultimul leu? Prin anul 2000, autorităţile locale făceau aici „joc de glezne” pentru a construi Monumentul Sfântului Apostol Andrei. Mai mult, a fost turnată chiar o placă, sfinţită cum se cuvinte, care anunţa intenţiile Primăriei şi Episcopiei. Ei, a văzut careva vreo urmă de monument până acum? S-a pus măcar vreo piatră de temelie? A lucrat vreodată cineva la acest monument? Nu, nu, nu! Acum, depinde şi de monument, că cine ştie cum ieşea şi, în loc de schela cu cupolă şi „La mulţi ani” aveam acum o super-propunere cu monumentul Sfântului Andrei. Aşa că nici nu ştii dacă să te bucuri sau nu că acest monument nu s-a mai făcut. Şi nici nu o să se mai facă. Şi ştiţi cum ne-am dat seama că nu o să se mai facă? Am văzut că a dispărut placa sfinţită. Vă puteţi închipui că niciun angajat de la ADP nu avea voie să ia placa plină de har divin de acolo şi să o arunce ca să pună un arbust de doi lei. Aşa că sigur nu se mai face monumentul, iar placa a dispărut în speranţa că propunerea se va şterge, încet, încet, şi din memoria gălăţenilor.

Schela revelionului etern de la Ultimul leu, fişă tehnică:

- Locaţie: intersecţie străzilor Brăilei şi Siderurgiştilor

- Proprietar: Primăria Galaţi

- Vârstă: 8-9 ani

- Stare: bună

- Şanse de dispariţie: doar dacă în loc se construieşte „Monumentul Sfântului Andrei”

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... leu_2.html

[dcp100168]

A noua propunere: Cinematografele - fantomă

* Flacăra, Doina, Dacia, Dunărea, Ţiglina, Republica, Popular, Central *

Exerciţiu de memorie, poate chiar de imaginaţie: când aţi văzut ultima dată un film la Galaţi? Vă mai amintiţi care era titlul?. Dar dacă vă spunem că, potrivit unei programări, până pe 9 iulie puteţi viziona la Galaţi filmul „Caut cavaler de onoare”? Nu, nu neapărat acasă pe computer sau pe DVD, ci la cinematograf. La Cinema Ţiglina, ultima redută a spectacolelor de cinema din oraşul nostru. Desigur, dacă aveţi norocul să nu fiţi singurul spectator pentru că, altfel, nu se mai bagă film nici la Ţiglina.

Nici nu ştiu care ar trebui să fie minunea. Dispariţia tuturor cinematografelor mari din oraş sau faptul că unul singur a reuşit să supravieţuiască, fiind acum ţinut în viaţă „cu ajutorul aparatelor”? Moartea cinematografelor sau încăpăţânarea ultimului?

Hai să luăm prima variantă. Aşadar, să le enumerăm: Flacăra în Micro 40, Doina în Ţiglina III, Dacia în Micro 19, Dunărea la Potcoava, Ţiglina în Ţiglina, Republica, Popular, Central şi Grădina da Vară, toate în centru, pe o sută de metri pătraţi. Aşadar, nouă bucăţi, dintre care, aşa cum spuneam unul abia mai respiră. Ce s-a întâmplat cu toate celelalte? A murit subit pasiunea gălăţenilor pentru cinematografie? Evident, nu!

Deşi probabil că o parte din „vină” aparţine şi internetului, huburilor, torentelor, DVD-urilor şi altor concurenţi neloiali ai cinematografelor. Dar plăcerea de a urmări un film pe un ecran imens, cu o sonorizare bună, în prezenţa altor spectatori, nu poate fi înlocuită, aşa că nu putem arunca totul în cârca internetului şi filmelor „moca”. La fel cum lipsa librăriilor din Galaţi nu poate fi generată doar de lipsa de interes pentru lectură a locuitorilor. O contribuţie esenţială au avut-o şi cei care au distrus de bună voie sau din neştiinţă aceste instituţii culturale. În toţi anii de după Revoluţie nu s-a investit nici cât negru sub unghie într-un cinematograf. Aşa se face că ori au fost demolate (cazul cinematografului Dunărea), ori transformate în discoteci, cârciumi, depozite sau cazinouri. Şi totuşi, în alte localităţi, acolo unde cinematografele oferă condiţii rezonabile, spectatori încă mai există, iar cei care le conduc fac profit. Şi nu ne referim aici doar la multiplex-urile din mall-uri, ci şi la sălile mari de pe vremea comunismului. Dar e nevoie de investiţii şi ca cineva să îşi dea interesul. Altfel, lucrurile nu funcţionează.

Pentru a mai vedea şi noi un film la cinema va trebui probabil să aşteptăm înfiinţarea primului mall adevărat la Galaţi. Cum soarta ne joacă feste, se pare că nici anul acesta nu vom reuşi, criza ne-a cam făcut-o.

Iar pe cei care citesc acest text pe internet chiar îi rog să ia în serios exerciţiul de memorie. Serios. Vă amintiţi cinematografele? Cozile imense de la bilete? Ce film aţi văzut ultima dată la cinema în Galaţi?

Flacăra, Doina, Dacia, Dunărea, Ţiglina, Republica, Popular, Central - fişă tehnică

- Locaţie: prin tot Galaţiul

- Proprietar: o vreme statul, apoi diverse persoane fizice

- Vârstă: 30-40 de ani

- Stare: de fapt, nu există

- Şanse de reabilitare: niciodată

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... oma_2.html

[George]

Aflati ca si noi vecinii ne confruntam cu aceeasi problema: Am avut 4 cinematografe: Bulevard, Unirea, Lira si Central. Dintre toate doar Central situat la intersectia dintre Str Galati si Str Golesti mai functioneaza insa e pana la gat in groapa falimentului. Sincer ma mir cum mai poate rezista. Desi se spune ca trebuie sa ruleze filmul cu minim 5 telespectatori, am fost eu sa vad care e situatia. Am platit 6,5 lei pe bilet la un film si in sala nu eram decat eu si un tata cu copilul de 3 anisori in brate. Filmul a rulat fara problema. ma intreb chiar daca acel tata cu copilul nu o fi fost chiar un angajat al cinematografului.

[dcp100168]

Propunerea nr.10 - Reviziile anuale la apă caldă

* Gogomănie mai mare nici că se putea: în anul de graţie 2009 facem baie ca-n Evul Mediu *

Galaţi, România, Uniunea Europeană, mileniul al III-lea. Nea Ion vine de la serviciu şi vrea să facă un duş. Surpriză. De fapt nu mai e nicio surpriză că apa caldă nu mai curge. Aşa că recurge la varianta veche de câteva mii de ani: duşul la lighean.

E o adevărată minune că într-un oraş care se vrea european să lipsească apa caldă vreme de o lună la comun plus alte două săptămâni pe cartiere. Dar poate că, obişnuiţi cu acest gen de gogomănie, care se repetă an de an fără explicaţii care să stea în picioare, noi, gălăţenii, nu mai dăm importanţă acestui fapt. Şi ne bucurăm când perioada e mai mică, de parcă ne-ar face cineva o favoare, ca acum.

Dar, e vorba de umilinţă aici. Întrebaţi orice străin dacă i se pare normal aşa ceva şi veţi obţine un răspuns plin de uimire. „Cum, în anul 2009 voi faceţi baie la lighean? Încălziţi apă?”. Nu e nicio exagerare, aşa ceva nu ar trebui să se întâmple. Şi probabil că cel mai dureros lucru e faptul că se întâmplă în fiecare an şi nimeni nu poate să reglementeze cumva situaţia. De fapt, pare că nici nu e interesat nimeni.

Se spune că e nevoie de o revizie a tuturor magistralelor de apă caldă, că sistemul e vechi şi nu mai dă randament, bla, bla. Dar nimeni nu a făcut nimic pentru a pune la cale o rezolvare definitivă. E ca şi cum te-ai duce la medic cu cine ştie ce boală gravă şi nu primeşti niciodată decât aspirine şi calmante ca să nu te mai doară capul. E un fel de tratament al simptomelor, nicidecum al cauzelor. Problema reviziilor la apă caldă a fost rezolvată în multe oraşe din ţară, dovadă că se poate. La Galaţi, însă, nici vorbă de aşa ceva. Se preferă în continuare cârpelile anuale.

Până la urmă este vorba despre un contract de prestări servicii. Eu îţi dau bani, tu îmi dai castraveţi. În momentul în care am bătut palma, eşti obligat să îmi furnizezi castraveţi ori de câte ori am EU nevoie. Nu când poţi TU. Dacă nu te poţi ţine de treabă atunci lasă-te şi apucă-te de cu totul altceva. Cu atât mai grav e că unii dintre locuitorii Galaţiului nici măcar nu au alternativă. O hotărâre abuzivă a Consiliului Local, despre care „Viaţa liberă” a scris la momentul respectiv, i-a legat pe unii dintre noi de „glia” numită Apaterm. Aşa că nici nu li se mai acordă dreptul de a se debranşa, de a-şi pune o centrală termică sau pur şi simplu un boiler.

E o minune că nimeni nu a încercat o revoltă până acum. Avem tot dreptul.

Reviziile la apă caldă, fişă tehnică

- Locaţie: la robinetele tuturor gălăţenilor dependenţi de Apaterm

- Proprietar-inventator: Apaterm

- Vârstă: de când e Apaterm

- Şanse de rezolvare: chiar credeţi?

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... lda_2.html

[dcp100168]

Propunerea nr. 11 - Faţadele, reabilitate ca-n desene animate

* Galaţiul e plin de blocuri pestriţe născute din aplicarea anapoda a programului de reabilitare termică *

Galaţi, oraş de desene animate. Asta e senzaţia pe care o ai dacă priveşti blocurile pestriţe, colorate care mai de care în urma reabilitărilor termice făcute după ureche. Pentru că, să recunoaştem, totul e făcut după ureche. Un apartament roz, unul galben, unul verde, unul albastru, altul aşa cum l-a lăsat timpul, ce mai... o adevărată feerie. Zici că ne pregătim să devenim un fel de Disneyland. Mai grav e că, dincolo de multitudinea de culori, pe de o parte nu există coerenţă în culorile şi formele geometrice care apar şi, pe de altă parte, nici nu mai există vreo legătură cu fosta faţadă a blocului. Nu că fosta faţadă ar fi fost ceva nemaipomenit, însă măcar stilul unitar dădea senzaţia de aşezat, de ordine.

Problemă individuală, rezolvare comună

Evident, problemele la înfăţişarea blocurilor apar în momentul în care aceste reabilitări se fac individual. Contează, aşadar, atât dorinţa proprietarului, cât şi posibilităţile firmei cu care se face lucrarea. Fiecare face după cum îl taie capul. Şi asta pentru că nu există un plan coerent al lucrărilor, dictat de cineva care să se priceapă la arhitectură urbană. Sau, dacă există, nu-l cunosc proprietarii cu pricina. Rare sunt situaţiile în care un bloc primeşte o înfăţişare rezonabilă în urma reabilitărilor faţadelor, însă în aceste cazuri, meritul nu aparţine unui cap limpede de prin Primărie, ci locatarilor, membrilor asociaţiei de proprietari. Fie că şi-au impus de la bun început sau pur şi simplu s-a întâmplat ca cei care au avut bani de izolaţie exterioară să lucreze cu aceeaşi firmă, rezultatul este rezonabil, chiar dacă şi în această situaţie proiectul păcătuieşte prin faptul că nu toate apartamentele au intrat în reabilitări. Astfel, un apartament care primeşte un înveliş mai târziu decât celelalte va contrasta atât cu cele lăsate în forma iniţială, cât şi cu cele care au beneficiat de lucrări într-o altă perioadă. Asta chiar dacă aceeaşi firmă execută reabilitarea, folosind aceleaşi ghidaje şi culori.

Probabil că singura soluţie ca lucrurile să nu fie făcute de mântuială şi să nu mai avem parte de acest circ coloristic e ca unitatea minimală cu care se lucrează să fie blocul. Să nu se mai facă pe bucăţi, adică. E greu însă pentru simplul motiv că nu toţi locatarii îşi permit. Sau nu toţi îşi permit în acelaşi timp. Lucrurile mai pot fi rezolvate însă pentru că, din fericire, puţine apartamente au intrat în aceste reabilitări. Procentual ele nu reprezintă încă o entitate consistentă. Aşa că se poate învăţa din greşelile acestui trecut recent şi putem face în aşa fel încât lucrurile să devină coerente. Şi dacă, în cele din urmă, un bloc în care câteva apartamente au fost deja reabilitate intră într-un program gândit cap-coadă, şi cele din vechi pot să primească o vopsea nouă. Aceeaşi vopsea nouă. E singura şansă de a nu rata şi acest proiect. Mai ales că vin şi bani de la stat pentru asta.

Fişă tehnică:

- Locaţie: în toate cartierele gălăţene, pe multe blocuri

- Proprietar: deţinătorii de apartamente

- Vârstă: 2-3 ani

- Şanse de rezolvare: bune, dar trebuie să se implice un cap limpede

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... ate_2.html

[dcp100168]

Propunerea nr.12 - Ruine cu pretenţii de monument istoric

* Multe dintre ruinele „cu ştaif” din Galaţi abia se mai ţin pe picioare *

Una dintre precedentele propuneri în cadrul acestei campanii a fost Castrul Roman de la Barboşi. Spuneam atunci când l-am inventariat ca propunere pentru „Cele 7 minuni ale Galaţiului” despre boala prezentului de a ignora trecutul. Dar Castrul Roman nu e nici pe departe singurul exemplu elocvent. Faceţi o plimbare pe străzile Domnească, Bălcescu şi Gării şi priviţi clădirile vechi ale oraşului, cele marcate cu semnul „monument istoric”. O să vedeţi cât de grijulii putem fi cu trecutul.

Sunt trei categorii de case monument istoric în Galaţi.

Prima este cea a clădirilor care arată bine: au fost întreţinute bine de-a lungul timpului şi, mai mult, cineva s-a ocupat să le renoveze la un moment dat. Pentru că reprezintă normalitatea, nu ne vom ocupa de ele

A doua categorie este cea a clădirilor aflate de-a dreptul în paragină. Cel mai elocvent exemplu este cel al clădirii de pe strada Domnească nr. 24, fostul palat Simion Gheorghiu. Toate instituţiile dau din umeri de fiecare dată când jurnaliştii întreabă despre soarta acestei clădiri. Răspunsul oficial în acest moment este că, deocamdată, imobilul se află în litigiu, astfel că nimeni nu poate interveni, nici măcar pentru a-l pune pe picioare. Nu ştiu de ce, dar am senzaţia, ca mulţi dintre dumneavoastră, că i se pregăteşte o soartă tristă. Şansele să fie reabilitată sunt mult mai mari decât cele de a fi dărâmată. Vom vedea.

A treia categorie de clădiri monument istoric e reprezentată de cele în care proprietarul, fie persoană fizică, fie instituţie publică sau privată, a intervenit brutal, fără niciun fel de respect pentru planul arhitectonic iniţial. Sigur, ca proprietar, îţi doreşti să aduci în casa ta confortul noilor tehnologiii, însă de aici şi până la a monta temopane albe la ferestrele caselor monument istoric e cale lungă. Pe strada Bălcescu, la nr. 19, e un exemplu. Sigla care atestă faptul că imobilul este un monument istoric e aşezată la o palmă distanţă de termopanul care mută clădirea fix în mileniul al treilea. Iar acesta este un exemplu nevinovat de faţadă pentru că nici nu vrem să ne închipuim ce transformări au putut face proprietarii înăuntru, acolo unde sunt stăpâni absoluţi, şi unde nu poate intra nimeni pentru a face verificări.

Şi ar mai fii un aspect demn de semnalat. De obicei, clădirile monument istoric fac parte din ansambluri arhitectonice. Sau cel puţin aşa susţine lista celor 266 de monumente istorice gălăţene publicată pe site-ul Ministerului Culturii. Dar în mijlocul sau în imediata vecinătate a acestor ansambluri au apărut, în ultimii ani, adevărate şoproane care au stricat totul. Iar astea sigur nu se vor dărâma la următorul cutremur.

Fişă tehnică

- Locaţie: concentrate în centrul vechi al Galaţiului

- Proprietar: persoane fizice, firme, Primărie

- Vârstă: maxim 100-150 de ani

- Şanse de reabilitare: doar pentru unele e posibil

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... ric_2.html

[dcp100168]

Propunerea nr.13 - Cartiere cu numărători din trei în opt

* Ştie cineva dacă numerele cartrierelor care încep cu Micro au vreo logică? *

Vă spun sincer: nu am înţeles niciodată denumirile cartierelor gălăţene. Şi nici nu am habar unde încep unele şi unde se termină altele. Conceptul de „Micro” îl pricep, dar nu îmi dau seama de unde pornesc cifrele care însoţesc aceste Micro: 13a, 13b, 13c, 14, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 38, 39a, 39b, 39c şi 40. E vreun algoritm ascuns care să stea în spatele acestor cifre? Dacă s-a hotărât la un moment dat să se denumească toate cartierele cu Micro, de ce nu s-a început de la Micro 1, Micro 2, Micro 3 etc.? Dar nu: se sare direct la Micro 13, lipsesc Micro 15 şi de la 23 la 37. Eu, unul, mă dau bătut şi recunosc încă o dată: nu pricep o iotă.

Dar să spun totuşi ce anume pricep. Înţeleg, de exemplu (deşi nu îl accept în totalitate), conceptul de Microraion, care ar fi trebuit în mintea comuniştilor care au construit Galaţiul muncitoresc să funcţioneze drept un mic orăşel: cu piaţă proprie, cu centru comercial, eventual cu cinematograf, cu tot ce are nevoie omul ca să nu îşi părăsească arealul care i-a fost destinat. Mai înţeleg, de asemenea, că, după 1989 a fost mai uşor să preluăm aceste denumiri, intrate, probabil, definitiv în conştiinţa publică. La fel cum s-a întâmplat cu strada „6 Martie”, redenumită „Basarabiei”, dar pe care gălăţenii continuă să o numească „6 Martie”. Nici în ceea ce priveşte celelalte denumiri de cartiere cu cifre în coadă lucrurile nu sunt tocmai limpezi: avem patru Ţigline şi două Mazepe şi pun pariu că sunt mulţi care nu ştiu unde se termină un cartier şi unde începe celălalt. Pe de altă parte, gândiţi-vă la varianta în care denumirile cartierelor ar fi fost oficializate după poreclele populare, pentru că imaginarul colectiv al gălăţenilor chiar nu are limite: „Două babe”, „Doi cocoşi”, „Bandajatul”, „Ultimul leu”, „Nespălata” etc.

Nici nu ştiu dacă aceste denumiri de cartiere reprezintă o problemă în adevăratul sens al cuvântului, adică să fie un element împotriva căruia să se declanşeze o campanie. Nu ştiu, de asemenea, dacă o reformă în acest domeniu ar fi de bun augur şi ar fi primită cu entuziasm din partea gălăţenilor. Dar un lucru ştiu sigur: sunt unele dintre cele mai ciudate denumiri de cartiere din ţară. Ca să nu mai vorbim despre faptul că cifrele sunt pur şi simplu aiurea, nu au nicio noimă. Şi, ca o ultimă dovadă că numele cartierelor din Galaţi se pun după ureche e acest nou complex rezidenţial de peste Siret. I s-a spus, iniţial, cartierul Siret, denumirea a intrat în conştiinţa publică şi, după puţin timp, i s-a spus cartierul D. Cantemir. Câţi spun cartierul Siret şi câţi cartierul Cantemir nu se poate afla decât de pe urma unui studiu sociologic. Oricum, totul e vraişte. Iar tot ce e vraişte în Galaţi capătă automat titlul de propunere pentru clasamentul „Celor 7 minuni ale Galaţiului”.

Fişa tehnică

- Locaţie: în Galaţi

- Proprietar: Primăria

- Vârstă: câteva zeci de ani

- Şanse de reabilitare: mai bine să rămână ciudăţenii

[George]

Din cate am observat eu, daca am observat bine, cartierele care incep cu micro incep de la inelul de rocada, unele spre bd Siderurgistilor, altele spre Micro 19. Eu as propune ca acea zona in forma de L de la inelul de Rocada in care o latura duce spre Bd Siderurgistilor si o alta spre Micro 19 sa devina cartierul Micro.

[dcp100168]

Propunerea nr.14 - Scheletele oraşului

* Galaţiul e plin de construcţii începute cu zeci de ani în urmă şi rămase în stadiul de schelet *

Cel mai vechi bloc „nou”

Am mai vorbit despre ruine în această campanie a „Vieţii libere”. Însă clădirile iniţiale aveau chiar şi 2000 de ani. Mai avem astăzi nişte ruine. Este vorba despre cele noi. Sau, mă rog, relativ noi, depinde la ce ne raportăm. Dacă le comparăm cu ruinele Castrului Roman de la Barboşi sunt pur şi simplu creaţii ale prezentului. Dar hai să le raportăm la noi, la cum le-am cunoscut. Cel mai vechi bloc din Galaţi aflat în construcţie? A 4, care aparţine Regionalei Căi Ferate Galaţi, şi care a fost început în 1988. Adică în urmă cu mai bine de 20 de ani. Oare când acel bloc se va termina, iar cineva se va muta acolo, va putea spune că se mută în casă nouă? Păi sigur, clădirea aia va rezista la absolut orice fel de cutremur, de vreme ce constructorii au avut nevoie de mai bine de două decenii să o finalizeze. Ca o comparaţie, acum 2000 de ani, Apolodor din Damasc a construit podul peste Dunăre în doi ani. Noi niciun bloc nu putem termina în 20, ce să mai vorbim despre poduri.

Jungla din mijlocul oraşului

Dar ce ziceţi de Arena de Box, de lângă Policlinica cu Plată, o junglă de fiare şi copaci adevăraţi. Dacă nu ar fi gardul protector, gălăţenii s-ar îngrozi pur şi simplu de peisajul acesta aflat chipurile în construcţie. Pare umbra unui timp apus, un schelet al comunismului ascuns după gardul tranziţiei. Ei bine, de aproape 20 de ani Primăria şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi-l dispută sau şi-l aruncă dintr-o curte într-alta. E o adevărată bătaie de joc ce se întâmplă cu această clădire, despre care am curaj să afirm că nu va mai ajunge niciodată sală de box, ci cu totul altceva. Şi, ca să facem lucrurile şi mai interesante, dau o sticlă de şampanie proprietarului clădirii terminate dacă e gata înainte de 1 ianuarie 2015. Hai că am fost generos cu termenul!

Ce frumuseţe pe drumul spre Combinat

O altă ruină vie a Galaţiului este ceea ce ar fi trebuit să fie un centru comercial şi de conferinţe, „World Business Center”, de pe strada care duce spre viaductul Comnbinatului, lângă Grupul Şcolar „Anghel Saligny”. Construcţia a început la puţină vreme după Revoluţie, dar se pare că şi atunci era criză: cineva nu şi-a calculat cum se cuvine posibilităţile financiare, aşa că a mai lăsat Galaţiului o ruină.

O altă clădire neterminată e „gâgâlicea” din centrul oraşului, vizavi de „Chip şi Dale”, care are parcă o eternitate în formă de ruină. Nici nu se mai ştie cine a construit-o şi de ce, dar putem să ghicim, evident, cine e suficient de incompetent să o dărâme. Folosită drept groapă publică de gunoi şi WC public, clădirea cu pricina nici măcar nu e cine ştie ce. Are o suprafaţă mică, dar stă ca un cui în dosul imaginii şi aşa şifonate a oraşului. Probabil că acesta e şi motivul pentru care niciun întreprinzător nu s-a străduit să pună mâna pe ea. Spaţiul e foarte mic şi nu merită.

Am tot stat cu inima îndoită dacă să trecem şi Centrul de Afaceri de lângă Prefectură pe această listă. Îndeplineşte aproape toate condiţiile, doar că mai s-a lucrat la ea până nu de mult, când au apărut problemele. Ai putea spune că e o clădire lipsită de noroc, după ce a stat nemişcată dinainte de Revoluţie şi când, în sfârşit, se găsise o soluţie pe bani europeni, lucrările s-au oprit din nou. Hai să îl trecem, cu rezerva că s-ar putea să nu mai fie ruină în doi-trei ani. Sau sufăr eu de optimism exagerat?

Scheletele oraşului, fişă tehnică

- Locaţie: peste tot în Galaţi

- Proprietar: Primăria, persoane juridice, diverse alte instituţii

- Vârstă: în jur de 20 de ani, altele mai puţin

- Şanse de reabilitare: n-ar putea, totuşi, să rămână aşa, că ne-am obişnuit?

http://www.viata-libera.ro/articol-%E2% ... lui_2.html

[dcp100168]

Cele 7 minuni ale Galaţiului

* „Ruinele Sălii Sporturilor” a câştigat detaşat şi devine astfel prima gogomănie a Galaţiului modern * Dispută aprinsă pentru ultimele locuri ale clasamentului *

În urma centralizării voturilor, a rezultat că „Ruinele Sălii Sporturilor” este, în opinia gălăţenilor participanţi la acest proiect, cea mai mare gogomănie a Galaţiului. Această „minune” a depăşit clar toate celelalte propuneri, acumulând 840 de puncte.

Şi celelalte şase gogomănii care au prins topul „Celor 7 minuni ale Galaţiului” dezvăluie, dacă mai era nevoie, indecizia, incompetenţa sau dezinteresul autorităţilor locale. Faptul că în mileniul al treilea în Galaţi, oraş european cu acte în regulă, încă se mai manifestă cultura de garaj sau că la intervale regulate de timp suntem nevoiţi să facem duşuri la lighean, ori că oraşul arată ca într-o carte de colorat neterminată reprezintă noi motive de revoltă împotriva aceloraşi autorităţi. Gălăţeni, citiţi acest top şi vă enervaţi. Autorităţi, citiţi topul şi faceţi ce ştiţi mai bine: ascundeţi-vă după birouri şi beţi-vă cafeaua în continuare sau, cel mult, exersaţi o promisiune-două, plus eternul dat din umeri însoţit de propoziţia „Nu sunt fonduri!”.

Locul 1: Ruinele Sălii Sporturilor - 840 de puncte

Locul 2: Garajele de murături, teasc şi şpriţuri – 488 de puncte

Locul 3: Schela revelionului etern de la Ultimul leu – 390 de puncte

Locul 4: Faţadele reabilitate ca-n desene animate – 382 de puncte

Locul 5: Reviziile la apă caldă – 313 de puncte

Locul 6: Scheletele oraşului – 247 de puncte

Locul 7: Monumentele inutilităţii de la Centrul Cultural: Pânzarul moldovenesc, caleştile şi zidul cu barieră şi televizor – 243 puncte

„Minunile” care nu au mai prins „Top 7”

· 8. Cinematografele fantomă – 239 de puncte

· 9. Colosul de metal de la Grădina Botanică – 236 de puncte

· 10-11. Grădinile exotice de pe Brăilei – 220 de puncte

· 10-11. Zidurile nepăsării ale castrului roman de la Barboşi – 220 de puncte

· 12. Ruine cu pretenţii de monument istoric – 155 de puncte

· 13. Intersecţia fără absolut niciun rost – 192 de puncte

· 14. Cartiere cu numărători din trei în opt - 100 de puncte

http://www.viata-libera.ro/articol-Cele ... lui_2.html