Sfinţii ortodocşi - sfinţii catolici 100-1!

[dcp100168]

Recensământul sfinţilor locali: scorul ortodocşi - catolici este 100-1

Biserica Ortodoxă Română are peste o sută de canonizări la activ, unele fiind făcute fără a avea probe suficiente ale sfinţeniei. Catolicii români au doar un singur sfânt şi-l aşteaptă pe al doilea. În urmă cu o săptămână, în Duminica Femeilor Mironosiţe, PF Daniel a participat la Galaţi la ceremonia de proclamare a canonizării Sfântului Athanasios Patelarios. Necunoscut credincioşilor români, Athanasios a fost canonizat pentru simplul motiv că, după ce a fost înlăturat de turci din scaunul de patriarh al Constantinopolului, a trăit, în perioada domniei lui Vasile Lupu, într-o mănăstire din Galaţi. În legătură cu sfinţenia propriu-zisă, BOR nu a căutat prea multe probe, mizând în acest caz pe faptul că a fost anterior canonizat de Constantinopol şi de ucraineni.

Pentru alţi sfinţi, Sfântul Sinod nu are nici măcar această „acoperire“, a canonizărilor anterioare în alte biserici-surori. Pr. prof. Mircea Păcurariu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, specializat în istoria BOR, susţine că acesta este cazul Sfântului Iachint de la Vicina, primul mitropolit al Ţării Româneşti, canonizat în 2008. „Nu a fost foarte susţinută canonizarea, în sensul că, din punctul meu de vedere, nu au existat suficiente probe ale sfinţeniei“, arată pr. prof. Păcurariu. În cazul celebru al Sfântului Ştefan cel Mare, canonizat în „primul val“ de sfinţi de după căderea comunismului, au existat argumente care susţineau o viaţă mult prea lumească pentru a fi considerată sfântă. „În cazul lui Ştefan cel Mare a prevalat însă argumentul celor 50 de biserici şi mănăstiri pe care le-a construit şi în care se slujeşte şi astăzi“, explică părintele.

Primele canonizări au fost făcute de BOR în anii 1955-1956. Intenţia canonizării a existat din 1950, însă autorităţile comuniste nu au permis Sinodului să ia decizia propriu-zisă. „Se opunea Ministerul Cultelor şi «mănăstirea Secu» pentru că Patriarhul Iustinian dorea să invite personalităţi din străinătate. În cele din urmă, comuniştii au fost de acord în ideea că asta poate fi văzută ca un semn al libertăţii religioase din România“, spune pr. prof. Mircea Păcurariu, care, ca student la Teologie, a participat, la Alba Iulia, la proclamarea canonizării a cinci sfinţi ardeleni. „Îmi amintesc că au fost foarte mulţi preoţi, însă credincioşi foarte puţini, pentru că oamenii se temeau“, relatează acesta. Celei de-a doua serii de sfinţi i-a venit rândul în 1992, în vremea Patriarhului Teoctist, când au fost canonizaţi, pe lângă Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Teodora de la Sihla, Antim Ivireanul, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi sfetnicul Ianache, Ioan de la Prislop, Ghelasie de la Râmeţi, Ioan Casian. Ulterior, mai ales din 2000, aproape în fiecare an, calendarul ortodox s-a mai îmbogăţit cu câţiva sfinţi. Cinstirea lor este însă diferită, în funcţie de importanţa pe care i-a acordat-o Sinodul şi de eparhie: „cu cruce roşie“, „cu cruce neagră“ sau fără.

În prezent, BOR a ajuns la peste o sută de canonizări de sfinţi români sau sfinţi ce au vieţuit pe meleaguri româneşti. Numărul este mare dacă se ţine cont de acoperirea cu probe a sfinţeniei lor, însă este mic în raport cu canonizările făcute de bisericile-surori din Grecia şi Rusia, spune pr. prof. Mircea Păcurariu. Nu s-a ajuns însă la canonizarea nimănui care a trăit în secolul XX, deşi numele părintelui Ilie Cleopa, ce a fost şi părintele spiritual al actualului patriarh, a fost vehiculat în mai multe rânduri. „Se respectă o oarecare ordine cronologică a canonizărilor şi încă mai sunt de făcut sfinţi din secolele dinainte“, explică pr. Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR.

Catolicii au doar un fericit

Spre deosebire de BOR, Biserica Romano-Catolică a fost mult mai puţin productivă în România privind canonizările. „Singurul român ridicat de Vatican la cinstea altarelor este Eremia Valahul, care a fost declarat fericit în 1983, de Papa Ioan Paul al II-lea“, spune preotul Cornel Cadar, purtător de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice de la Iaşi. Trecerea de la stadiul de fericit la cel de sfânt se poate face însă doar dacă sfinţenia se verifică „printr-o minune sau două“, care pot apărea sau nu. „Pentru faza a doua este nevoie de fapte miraculoase, dacă nu este vorba de o moarte martirică“, spune pr. Cadar. Cea de-a doua posibilă canonizare la catolici, a Veronicăi Antal, care a trăit la mijlocul secolului XX în localitatea Nisiporeşti, de lângă Roman, este deocamdată în faza incipientă. Dosarul său a fost întocmit şi trimis la Sfântul Scaun, însă va fi discutat abia după ce se vor finaliza şi dosarele romano-catolicilor şi greco-catolicilor morţi în închisorile comuniste, precum Anton Durcovici şi Vladimir Ghica.

http://www.cotidianul.ro/print.php?id=83918