Jump to content

Programatorii de la CNVA, medaliaţi la InfoMatrix


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Programatorii de la CNVA, de două ori medaliaţi cu argint la InfoMatrix

InfoMatrix este un concurs internaţional de IT realizat sub egida Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, la care elevii de la CNVA au început să devină obişnuiţi ai podiumurilor. „I-am surprins şi pe organizatori, anul acesta. La preselecţie au participat sute de tineri din toată lumea. În final, la secţiunea programare au fost alese doar cinci proiecte, dintre care două au fost de la CNVA. Mai mult, ambele echipe erau din aceeaşi clasă. Doamnele profesoare Mirela Voinea şi Luminiţa Cobzaru ne-au fost un real sprijin în toate acţiunile pe care le-am întreprins în acest domeniu”, ne spune Alexandru Păunoiu, unul dintre participanţi, care are deja experienţă la această competiţie, anul trecut fiind câştigătorul unei medalii de bronz. Anul acesta, Alexandru Păunoiu, Răzvan Pricope, Florin Postolache şi Răzvan Bălan au luat două medalii de argint, proiectele ambelor echipe gălăţene fiind considerate de juriu la fel de bune. La anul vor obţine, probabil, medalia de aur.

http://www.viata-libera.ro/articol-Prog ... rix_2.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.