Jump to content

Noaptea muzeelor, la Galaţi


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Noaptea Europeană a Muzeelor, la Muzeul de Istorie

Şi Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi organizează o serie de acţiuni în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Publicul gălăţean este invitat să rememoreze TRECUTUL, prin expoziţiile găzduite de secţiile muzeului. La sediul din strada Domnească nr. 25, vor putea fi vizitate expoziţiile „Arme albe şi de foc (sec. al XIX-lea – înc. sec. al XX-lea)” şi „Secvenţe arheologice gălăţene”.

Tot sâmbătă, de la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziţiei „Secvenţe arheologice gălăţene”, eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul Mixt Tecuci. Expoziţia propune publicului câteva „secvenţe” privitoare la evoluţia comunităţilor umane ce au locuit pe teritoriul actual al judeţului Galaţi, în preistorie şi perioada romană. Alăturarea acestor perioade s-a realizat din dorinţa de a face cunoscut publicului două dintre cele mai importante situri arheologice din judeţul Galaţi, Tirighina-Bărboşi şi Negrileşti, cercetate în numeroase campanii de specialiştii celor două instituţii.

La Muzeul „Casa Cuza Vodă”, Str. Al. I. Cuza, nr. 80, gălăţenii pot vedea următoarele expoziţii: „Ambient monden românesc - A doua jumătate a secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului XX”; „Patrimoniu muzeal 1939-2014” ; Exponatul lunii: „Diploma de Doctor în Medicină a lui George Latouphis, acordată de Academia Franceză, Facultatea de Medicină din Paris, 1884”.

Muzeul „Casa Colecţiilor” (Clădirea fostei Farmacii Ţinc), Str. Eroilor, nr. 64, găzduieşte următoarele expoziţii: „Ambient interior gălăţean - sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX”; „Restituiri Makşay; „Smaranda Brăescu - Regina aerului”; „50 de ani de cooperare europeană în Spaţiu”; „Filatelia românească între modernitate şi contemporaneitate”; „Medalistica românească între 1839-1939”.

„Noaptea Muzeelor” mai aduce la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi încă două evenimente. De la ora 19.00 vor avea loc vernisajele expoziţiilor „Filatelia românească între modernitate şi contemporaneitateşi „Medalistica românească între 1839-1939”.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

Noaptea Muzeelor la Artă Vizuală Galaţi

Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi este deschis în noaptea de 17 spre 18 mai, în intervalul 19.00 - 24.00. Instituţia gălăţeană le-a pregătit vizitatorilor, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, numeroase surprize şi momente unice.

Chiar dacă locaţia nu este una generoasă, gălăţenii vor avea posibilitatea să ia parte la numeroase surprize muzicale, să achiziţioneze produse de la târgul de handmade şi să viziteze expoziţia de bază, dar şi pe cea temporară, „In memoriam”, care va fi vernisată vineri, 16 mai, cu începere de la ora 18.00.

La manifestarea organizată de „Noaptea Muzeelor”, cântă pe platoul din faţa Muzeului de Artă Vizuală, Strada Mare, dar şi unii dintre cei mai talentaţi elevi ai Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

8.000 de vizitatori au fost la „Noaptea Muzeelor”

La „Noaptea Muzeelor” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi au fost înregistraţi, oficial, un număr de 5.800 de vizitatori la muzeu, iar la Observatorul Astronomic şi Planetariu au fost înregistraţi 2.262 vizitatori.

În cadrul acestui eveniment special, muzeul a inaugurat trei expoziţii: în premieră mondială - un acvariu cu pui de roşioară termală (specie de peşte unică în lume), expoziţia „Evoluţie şi adaptare în lumea peştilor” şi expoziţia de pictură bio-mecanistă „CONTACT”, a artistului Aldyn. Toate secţiile din muzeu, participante la Noaptea Muzeelor, au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de vizitatori. La Observatorul Astronomic oamenii stăteau la coadă să vadă planetele pe cer, iar la Planetariu cu greu găseai un loc liber în sala de proiecţie.

presagalatibraila.com

Link to comment
Share on other sites

453.365 de participanţi la Noaptea Muzeelor

Ediţia de anul acesta a Nopţii Muzeelor a atras în Bucureşti peste 190.000 de participanţi, cei mai mulţi vizitatori înregistrându-se la Muzeul Bellu (25.000) şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" (18.000), se arată pe site-ul oficial al evenimentului. Printre cele mai vizitate instituţii de profil s-au numărat Muzeul Naţional al Ţăranului Român - 13.450 de persoane, Muzeul Naţional de Geologie - 11.390 de persoane, Muzeul Municipiului Bucureşti-Palatul Şuţu - 10.000 de persoane şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" - 8.000 de persoane.

La nivel naţional, numărul total al participanţilor la Noaptea Muzeelor a fost de 453.365. În acest clasament au fost incluse şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul Dunării de Jos şi Muzeul Brăilei, care nu s-au înscris la eveniment, dar care au participat. Printre cele mai vizitate muzee la nivel naţional s-au numărat Muzeul Judeţean Mureş - 20.000 de participanţi, Muzeul de Artă Cluj-Napoca - 15.000 de participanţi, Muzeul Literaturii Române Iaşi (toate sediile) - 14.943 de participanţi, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi - 8.062 de participanţi, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia - 8.000 de participanţi şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa - 7.800 de participanţi.

Anul acesta, în România, la Noaptea Muzeelor au participat peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Noaptea Europeană a Muzeelor 2015, la Galaţi

În luna mai, mai multe institutii de cultura din Galati vor celebra Noaptea Europeană a Muzeelor. Printre acestea se numara: Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”. Cu aceasta ocazie, galatenii se pot bucura de o noapte în care muzeele îşi deschid porţile cu evenimente şi expoziţii speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituţii similare din Europa Noaptea Muzeelor. Intrarea la aceste evenimente este gratuita.
La Galati, circuitul muzeal cuprinde , mai multe institutii de cultura si anume: Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”.
La Muzeul de Artă Vizuală Galaţi vor fi prezentate publicului, atât lucrările din expoziția permanentă a muzeului cât și pe cele de pictură ale artistei Carmen Poenaru, aflate în expunere temporară la muzeul gălățean, în luna mai. Noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală Galați nu mai permite o expunere vastă a patrimoniului propriu, din cauza spațiului extrem de redus. Din acest motiv, în Noaptea Muzeelor, pe fațada muzeului vor fi instalate două ecrane pe care vor fi proiectate două filme diferite. Unul va prezenta patrimoniul virtual al muzeului, adică o parte dintre lucrările ce se află în depozitele muzeului și nu pot fi expuse din lipsă de spațiu. Al doilea film va reprezenta un remember al evenimentelor muzeului din ultimii ani: expoziții, tabere de creație, concerte, festivaluri de film, etc. Publicul se va putea delecta și cu obiectele handmade ce vor fi comercializate la târgul organizat la muzeu, cu ocazia Nopții Muzeelor.
Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, participă la Noaptea Europeană a Muzeelor cu un program special dedicat publicului amator de cultură şi ştiinţă, care este invitat cu aceasta ocazie la muzeul gălăţean pentru a putea viziona expoziţiile proprii ale muzeului, accesul fiind gratuit. Printre expozitii se numara : “Simţurile animalelor nocturne”, “El şi Ea în lumea vie” şi “Minerale şi cristale – Universul subpământean”. De asemenea, Acvariul îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor, publicul având ocazia de a purta un dialog cu specialiştii muzeului despre tehnica, procedeele şi metodele acvaristice prin care se asigură desfăşurarea complexităţii inter-relaţiilor dintre vieţuitoare şi mediul lor de viaţă. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, in seara de 17 mai, între orele 20.00 – 01.30, unde sunt pregătite toate instrumentele de noapte pentru a observa Luna, planetele Jupiter, Saturn şi principalele stele vizibile în această perioadă. La Planetariu, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze spectacolul “Planete”, intre orele 20.00 si 01.00.Intrarea publicului în „ Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, în intervalul 18.00 – 01.30.

Totodata, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi ii invita pe galateni sâmbătă, 16 mai 2015, începând cu ora 18 s sărbătoreasca Noaptea Europeană a Muzeelor. În NOAPTEA în care muzeele amintesc cât de importantă este cultura, publicul gălăţean este invitat să rememoreze TRECUTUL prin expoziţiile găzduite de secţiile Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, din municipiul Galaţi. Astfel, la Secţia din Str. Domnească, nr. 25, Galați, va fi prezentata expoziţiaIncursiune in cotidianul comunist care conturează un cadru generic al vieții de zi cu zi în comunism, marcat de propaganda atotprezentă, sugerată de afișe din epocă, opere de artă mobilizatoare sau portrete ale unor lideri comuniști, autentici sau asumați în acest fel de posteritate, dar, în același timp, caută să introducă pe vizitatorii gălățeni în atmosfera orașului de dinainte de 1989, prin imagini și modele tridimensionale ale unor obiective de referință pentru Galațiul comunist: Combinatul Siderurgic, Șantierul Naval, etc. La Muzeul „Casa Colecţiilor”, din strada Eroilor, nr. 64, Galaţi, vor putea fi edmirate urmatoarele expozitii: „Ambient interior galatean – sfarsitul secolului al XIX-inceputul secolului XX” ; „Restituiri Markșay” ; „Amaranda Braescu-Regina Aerului” ; „Medalistica romaneasca intre 1839-1939”; „Suntem natiune libera!Suntem natiune de sine statatoare!” si „Orasul Iasi. Memoria monumentelor”, iar la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, din strada Al. I. Cuza, nr. 80, expozitia ”Ambient monden romanesc-Sfarsitul secolului al XIX-inceputul secolului XX” si ”O colectie si mai multe pasiuni- Lacramioara si Florentiu Tanascov” , proiect care îşi propune să valorifice expoziţional patrimoniul unei colecţii particulare de bunuri culturale, din oraşul Galaţi.
Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, prezinta o expozitie organizată cu participarea activă a iubitorilor de artă populară: Un obiect – o colecție – un patrimoniu, accesul fiind gratuit.Aceasta expozitie este organizate în Salonul Artelor, la mansarda Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, în data de 16 mai 2015, începând cu ora 20,30. Invitat special în deschiderea acestui eveniment va fi formația de muzică veche ”Kalofonis”, din cadrul Asociației pentru Promovarea Patrimoniului Cultural Galați.

pringalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Autobuze la dispoziţia iubitorilor de cultură

Primăria municipiului Galaţi se alătură anul acesta, în premieră, Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, ca partener al evenimentului internaţional ”Noaptea Muzeelor”. În parteneriat cu Transurb SA, punem la dispoziţia iubitorilor de cultură din oraş mijloace de transport în comun, care să aibă ca itinerariu circuitul muzeelor din Galaţi.

Vor fi disponibile trei trasee speciale, având ca puncte de plecare Micro 19 (capăt troleibuz), Micro 39 (Piaţă) şi Port (Intfor), ce vor parcurge un itinerariu care să le faciliteze gălăţenilor deplasarea către muzeele partenere ale evenimentului. Pe fiecare traseu vor fi disponibile câte 2 autobuze, în intervalul orar 19.00 - 1.00. Autobuzele vor purta pe parbriz menţiunea ”Traseu special - Noaptea Muzeelor”.

Cele trei trasee speciale vor parcurge următoarele itinerarii:

1. Micro 19 (capăt troleibuz) – strada Brăilei – Inel Rocadă – Bulevardul Cloşca – Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Faleza Superioară – strada Prelungirea Traian – strada Brăilei – strada Domnească – strada Gării – strada Nicolae Bălcescu şi retur.

2. Micro 39 (Piaţă) – strada 1 Decembrie 1918 – strada Siderurgiştilor – Inelul de Rocadă - Bulevardul Cloşca – Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Faleza Superioară – strada Prelungirea Traian – strada Brăilei – strada Domnească – strada Gării – strada Nicolae Bălcescu şi retur.

3. Port (Intfor) – strada Portului – Strada Navelor – Strada Domnească – strada Gării – strada Nicolae Bălcescu – strada Brăilei – Inelul de Rocadă – Bulevardul Cloşca – Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii şi retur.

Autobuzele care circulă pe aceste trasee speciale vor face staţii speciale la Sala Siderurgistul (pentru CMSN), la Modern (pentru Muzeul de Istorie), la Primărie (pentru Casa Cuza), la Parfumul Teilor (pentru Casa Cuza şi Centrul Cultural), la CNVA (Pentru Casa Colecţiilor) şi la Şcoala Specială ”Simion Mehedinţi” (pentru Muzeul de Arte Vizuale).

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Noaptea muzeelor 2015, la Galaţi

Prezentarea de joi, 14 mai, de la Muzeul de Artă, a ofertelor bogate a cinci instituţii de cultură gălăţene cu ocazia Nopţii Muzeelor, pregătită temeinic pentru seara de sâmbătă, 16 mai, mi-a părut asemănătoare cu celebra întâlnire de la Ialta, căci reprezentarea a fost făcută (în general) la vârf, de directori de instituţie (plus directorul Direcţiei de Cultură a judeţului) şi s-au anunţat lucruri importante însă, spre deosebire de Ialta, e de bine. De foarte bine!

Deplasare asigurată şi intrare liberă

Intrarea este liberă peste tot! Nici nu ştii unde să mergi mai întâi, dar o veste bună este că Primăria pune la dispoziţia publicului nocturn autobuze pentru un circuit nocturn al muzeelor, cu staţii de îmbarcare în Micro 19, Micro 38 şi din Port, tur spre toate muzeele. Şi traseul, de pe Faleză pe Domnească, str. Cuza, la Centrul Cultural, în Piaţa Centrală.

Ofertă maximă

Astfel, iată din ofertele Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” pentru orarul 18,00 - 2,20: printre altele, vom putea vedea stupi şi stele (dacă va fi senin) şi partea nevăzută, tehnologică, a Acvariului. Şi vom vedea Coelachantul - o fosilă vie, specie de peşte extrem de periclitată.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” prezintă, între orele 18,00 şi 01,30, „Maratonul Expoziţional Nocturn – Ediţia a III-a”. Astfel, la Casa Colecţiilor vom avea chiar trei vernisaje! Vom vedea de pildă, salvate de pe negative din sticlă - printr-un proiect cu finanţare UE -, rare fotografii Makşay. Vom afla mai multe despre 9 Mai şi Independenţă. Dar şi despre monumentele ieşene.

În timp ce la Casa Cuza Vodă, pe lângă alte oferte, surpriză, vom putea „intra în pielea” unor mari personalităţi istorice - să ne pozăm în atmosfera gazdelor: domnul Cuza şi doamna Cuza. Iar la secţia de pe str. Domnească nr. 25, ne aşteaptă două expoziţii inedite despre cotidianul comunist.

De la 20,00 la 00,30, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” prezintă un tur virtual al Muzeului Satului de la Gârboavele şi o expoziţie de artă populară la care au contribuit colecţionari particulari gălăţeni. Dar şi excelenta ofertă a formaţiei de muzică veche „Kalofonis”!

La Muzeul de Artă Vizuală, între 19,00 şi 00,30, în timp ce pe faţada muzeului vor fi proiecţii cu lucrări de artă care n-au mai încăput pe simeze, arătând şi prin aceasta lipsa acută de spaţiu expoziţional în noul sediu în care a fost îngrămădit muzeul, precum şi un film despre expoziţiile, taberele de creaţie şi alte evenimente culturale organizate aici în ultimii ani, în interior, plimbându-se printre spectatori şi opere de artă, ne va încânta vocea extraordinară a Cristinei Bleandură şi chitara vrăjită a lui Gabriel Bulancea, cu melodii de-ale Mariei Tănase.

La Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos de pe Domnească nr. 141 ne aşteaptă peste 1.000 de exponate de la minunate piese arheologice vechi de milenii la tipărituri, o istorie a învăţământului, spiritualităţii ortodoxe, a continuităţii, cu icoane valoroase! Şi o expoziţie dedicată lui Brâncoveanu şi a arhitecturii şi esteticii sale. Exponatul lunii este o icoană din 1711, deci chiar de pe vremea luptei lui Cantemir cu turcii, icoană a Sf. Mihail, pictată în stil bizantin în tempera pe lemn şi ferecată în argint. Este salutară şi prezenţa voluntarilor, care îi vor ajuta pe muzeografi. Elevi de la Liceul Economic şi C.N. „Vasile Alecsandri” (la Muzeul de Istorie), respectiv de la Seminarul Teologic şi studenţi ai Facultăţii de Istorie (la Muzeul Spiritualităţii). 5.000 de pliante vor fi difuzate în toate muzeele, în care se aşteaptă un aflux şi mai mare decât anul trecut, când s-au înregistrat peste 6.000 de vizitatori nocturni la Muzeul de Istorie, 8.000 la Grădina Botanică şi 9.500 la Muzeul de Artă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

​​INTERACTIV Harta muzeelor ce vor fi deschise publicului sambata noapte in Galati

Cinci muzee si Centrul Cultural "Dunarea de Jos" vor avea un program special sambata noaptea, atunci cand vor fi deschise pana tarziu si vor avea intrarea libera. Esri Romania si HotNews.ro au pus pe harta muzeele ce vor fi deschise noaptea in Galati si au realizat o aplicatie interactiva.

http://www.noapteamuzeelor.ro/2015/03/11/circuit-muzeal-galati-2015/

http://arcg.is/1H6P8mm
 

Link to comment
Share on other sites

S.O.S. naţional. Muzeul de Artă pune azi doliul pe Grigorescu!

În această seară, la "Noaptea Muzeelor", o operă de artă va fi acoperită şi la Galaţi cu o pânză neagră, aşa cum se face şi în alte muzee din ţară, în semn de solidaritate cu instituţiile de cultură care şi-au pierdut spaţiile prin retrocedare, fără a le fi găsite alte sedii adecvate. În localităţile unde au fost retrocedate chiar opere de artă, vor fi expuse rame goale!

Astfel, "Casa din pădure" (pictură în ulei pe lemn, categoria Tezaur, probabil din 1898), de Nicolae Grigorescu, tablou aflat în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală, a fost ales să reprezinte, simbolic, totalitatea operelor de artă de aici care nu pot fi expuse publicului din lipsă de spaţiu.

Muzeul de Artă este singura instituţie gălăţeană care s-a solidarizat cu situaţiile, multe şi mai grave, din ţară: "Nu poţi să taci şi te ascunzi cu capul în pământ - sunt 110 muzee în pericol! Este o atenţionare pentru căutarea de soluţii alternative",  a explicat managerul muzeului, Dan Basasarab Nanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii au vizitat muzeele toată noaptea

Mii de gălățeni au vizitat noaptea trecută muzeele din oraș pentru a vedea exponatele. La Muzeul de Artă Vizuală, vizitatorii au avut parte însă de o surpriză. Una dintre cele mai importante lucrari a fost acoperită cu o pânză neagră, în semn de protest față de faptul că acum muzeul funcționează într-un spațiu situat la parterul unui bloc, după ce clădirea inițială a fost retrocedată. Este vorba despre lucrarea lui Nicolae Grigorescu „Casa din pădure”. Azi-noapte, lucrarea a fost acoperită cu o pânză neagră, iar alături a fost expusă o fotografie, cu tabloul.„Este un protest prin care ne solidarizăm cu celelalte muzee, cele peste 120 care au rămas fără spații, fără colecții, parțial sau total. Și noi suntem în aceeași situație. Ne aflăm în acest spațiu, cumva ingrat, față de ceea ce stiți că am avut. Chiar dacă nu am fi trecut prin această situație mi se pare firesc să ne solidarizăm cu ai nostri colegi care sunt în situații chiar mai proaste decât ale noastre. Nu e normal ca un muzeu să se situeze la parter de bloc și în piață”, a spus Simona Biriș , muzeograf  la Muzeul de Artă Vizuală.

Cei mai mulți dintre gălățeni au trecut, noaptea trecută, pragul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii. Vizitatorii, în mare parte copii au fost foarte încântați de pești. „Le-am făcut poze. Sunt unii care au fost într-un film. Cred că îi cheama Nemo”, a spus un copil.

„Mie cel mai mult mi-a plăcut la acvariu, de peștele care a dispărut. Îmi place aici foarte mult. Vin des cu mami și cu tati”, a spus Rareș, un alt copil. Numărul vizitatorilor numai la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Galați a atins noaptea trecută cifra de 5000.

presagalati.ro

Link to comment
Share on other sites

24.000 de gălăţeni au participat la Noaptea Muzeelor

Record de vizitatori anul acesta, la Galaţi, de ”Noaptea Muzeelor”. Aproximativ 24.000 de iubitori de cultură au trecut pragul instituţiilor muzeale participante la eveniment. Numărul mare de vizitatori plasează Galaţiul pe locul al 5-lea în topul naţional, după Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Cluj-Napoca, potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

”Este fabuloasă participarea la Galaţi! Și este un semn clar că gălăţenii sunt iubitori de cultură, de muzee, de frumos. Cred că oamenii din Galaţi au nevoie de mai multe manifestări de acest gen pentru a cunoaşte bogăţiile culturale inestimabile aflate în muzee. Profit de ocazie pentru a face apel din nou la autorităţile locale din Galaţi, în special la cele care tutelează reţeaua de muzee, să intensifice eforturile pentru a salva Muzeul de Arte Vizuale”, a declarat coordonatorul Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, Dragoş Neamu.

În premieră, anul acesta, Primăria municipiului Galaţi a fost partener al Reţelei Naţionale a Muzeelor la evenimentul internaţional ”Noaptea Muzeelor”. În colaborare cu Transurb SA, Primăria Galaţi a pus la dispoziţia iubitorilor de cultură mijloace de transport în comun, pe trei trasee speciale, care au avut ca itinerariu circuitul muzeelor din oraş.

”Sunt extrem de încântat să văd că gălăţenii sunt pasionaţi de muzee şi de comorile lor, în număr aşa de mare. Este un semn important pentru noi, reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice, că oamenii au nevoie de cultură, de artă, de divertisment. Suntem, totodată, onoraţi că Reţeaua Naţională a Muzeelor ne-a ales parteneri anul aceste, alături de Bucureşti şi Iaşi, pentru circuitul muzeal special de Noaptea Muzeelor. Chiar dacă municipalitatea nu are în subordine instituţiile muzeale din Galaţi, cred eu că am contribuit decisiv la succesul pe care l-a înregistrat evenimentul de anul acesta, prin configurarea acelor trasee care să faciliteze gălăţenilor transportul către muzeele din oraş”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

Potrivit Reţelei Naţionale a Muzeelor din România, cel mai vizitat muzeu din Galaţi a fost cel de Istorie, cu 8.246 de persoane care i-au trecut pragul. Pe locurile următoare s-au situat, în ordine: Complexul Muzeal de Știinţe ale Naturii, cu 5.500 vizitatori, Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine, cu 5.248 vizitatori, Muzeul de Arte Vizuale, cu 2.947 vizitatori şi Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”, cu 2.000 vizitatori.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Noaptea muzeelor 2016

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va marca, alături de mai multe instituţii de cultură din România şi Europa, acţiunea intitulată sugestiv „Noaptea Muzeelor”, manifestare al cărei scop este acela de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor în atmosfera nopţii. Instituţia gălăţeană, alături de Consiliul Judeţului Galaţi, va participa la această iniţiativă europeană având un program special:muzeul va fi deschis până la ora 02.00 noaptea, intrarea fiind gratuită pentru toţi vizitatorii.

Amatorii de cultură şi ştiinţă pot redescoperi la muzeul gălăţean, în Noaptea Muzeelor, următoarele expoziţii: „Africa”, „Expoziţie de fluturi vii”, “Diversitatea mineralelor”, “Lumea insectelor” şi „Stele de mare”. Acvariul din cadrul muzeului îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor. Special pentru eveniment va fi inaugurată expoziţia „Fosile vii - crabii potcoavă”, iar patrimoniul viu al acvariului va fi îmbogăţit şi cu alte specii de peşti. De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia să intre şi în spaţiul tehnologic al acestei secţii, mai bine spus în „scena din spatele scenei”, unde vor intra în contact cu zona de „culise” a acvariilor, ea însăşi o expoziţie prin dotări şi destinaţie.

Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21.00 - 02.00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va fi bună şi va permite acest lucru. La Planetariu muzeului, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze spectacolul “Planete”, după următorul program: 20.00, 21.00, 22.00, 23.00, 00.00, 01.00.

Intrararea publicului la muzeu în „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, în intervalul 18.00 - 02.00. Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului, la expoziţiile şi serviciile private (expoziţia de fluturi vii şi cinema 3D), care nu sunt în subordinea muzeului, accesul este reglementat de cei care le administrează.

 

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi vă aşteaptă sâmbătă, 21 mai 2016, în intervalul orar 18:00 – 01:30, să sărbătorim Noaptea Europeană a Muzeelor. În noaptea în care muzeele amintesc cât de importantă este cultura, publicul gălăţean este invitat la un maraton expozițional vizitând secţiile Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, din municipiul Galaţi:

1. Muzeul „Casa Colecţiilor”
Rămasă în conștiința gălățenilor sub denumirea de Farmacia Ținc, Muzeul Casa Colecțiilor a fost construit între 1899-1900 şi s-a impus în peisajul arhitectural al orașului Galați - specific începutului de secol XX - prin elemente stilistice definitorii, având ca destinaţie iniţială o farmacie şi locuinţa farmacistului Constantin Ţinc. Astăzi, acest edificiu, situat la intersecţia străzilor Traian, Eroilor şi Dr. Carnabel găzduiește expozițiile:
Ambient interior gălăţean - sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX
Atmosfera ambientală specifică unui anumit stil de viaţă, din Galaţii sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, permite perceperea unor repere interesante ale unui univers cotidian citadin cu un farmec aparte, în epocă. Din aceste considerente, s-a concretizat ideea reconstituirii unui salon de epocă, similar celui ce a existat, în trecut, în imobilul acesta, precum şi a unor mini cadre ambientale relevante pentru diverse  aspecte ale vieţii de zi cu zi a locuitorilor unei astfel de case.
Restituiri Makşay
Makşay reprezintă un nume important al artei fotografice gălăţene pentru sfârşitul secolului al XIX-lea  şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Tată şi fiu, George şi Jean Makşay au fost martori oculari ai unor momente importante ale istoriei locale şi naţionale, imortalizate în imagini deosebit de expresive - adevărate documente ale epocii. Aparatura foto, obiecte specifice tehnicii fotografice din epocă, documente personale şi fotografii ce provin de la renumitul atelier Makşay, sugerează aspecte ale tehnicii şi artei fotografice şi invită la o plimbare imaginară prin Galaţii epocii.
Smaranda Brăescu - Regina aerului
De numele Smarandei Brăescu se leagă începuturile paraşutismului românesc. Performanţele sale au făcut ca talentata româncă să ducă numele ţării sale cu mândrie peste hotare, ecouri ale acestor realizări înregistrându-se în presa naţională şi internaţională. Expoziţia cuprinde fotografii cu şi despre Smaranda Braescu, precum şi obiecte care au aparţinut cunoscutei paraşutiste. Alături de medaliile şi decoraţiile primite de-a lungul carierei sale este expus şi costumul popular care a făcut înconjurul lumii, fiind purtat cu mândrie de Smaranda Brăescu la majoritatea evenimentelor la care a participat.
De Paşte, în Galaţii de altădată
Ospitalitatea românilor a fost recunoscută, ca atare, de-a lungul secolelor. De sărbători, românii îşi întâmpină, dintotdeauna, musafirii cu voie bună şi bucate specifice. Gălăţenii, ca toţi românii de altfel, ştiau să-şi facă plăcute sărbătorile, inclusiv pe cele pascale (cu tradiţionalele ouă roşii şi cozonacul ce impresionau pe străini), alături de cei dragi. În spiritul acestei tradiţii, vizitatorii care vor trece pragul Muzeului „Casa Colecţiilor”, vor fi invitaţi să păşească De Paşte, în Galaţii de altădată, în Salonul de la etajul 1, dominat de atmosfera festivă, ca-n timpul Belle-Époque.
Oleg Fulga - Armonii de primăvară (afis Fulga + poza obiect)
Expoziția cuprinde pandantive metalo-ceramice lucrate în laboratorul de specialitate al creatorului Oleg Fulga care a folosit lacuri, emailuri şi coloranţi naturali şi sintetici. Tematica este diversă, artistul inspirându-se şi din arta greacă. Oleg Fulga A dovedeşte prin obiectele expuse tenacitate, înclinaţie artistică şi stăpânire la perfecţie a tehnicilor dentare în arta plastică.
Filatelia românească între modernitate şi contemporaneitate
Muzeul gălăţean deţine peste 6700 de bunuri filatelice (mărci poştale, coliţe, plicuri poştale, blocuri filatelice, emisiuni de prima zi, etc.) care se constituie într-o atractivă colecţie ce poate fi vizionată de publicul gălăţean. Expoziţia prezintă cele mai relevante emisiuni din secolele XIX-XX emise de către Poşta Română şi Romfilatelia.
Istoria FBI
Expoziţia realizată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa - Muzeul Poliţiei Române şi Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, oferă gălăţenilor prilejul de a face o incursiune în istoria captivantă a FBI.

2. Secţia „Istorie”
Secţia „Istorie” găzduiește periodic, expoziții temporare cu tematici variate - invitaţii incitante pentru vizitatorii din categorii socio-profesionale diverse. Aici, gălăţenii vor putea admira o expoziţie inedită „Uniforme românești de general (1930-2016)” realizată în parteneriat cu colecționarul Ștefan-Marius Diaconu.

3. Muzeul „Casa Cuza Vodă”
Muzeul Casa Cuza Vodă din Galați reprezintă un reper istoric important atât pe plan local, cât și național.
Expoziția de bază „Ambient monden românesc - a doua jumătate a secolului al XIX-lea - prima jumătate a secolului XX” recrează atmosfera ambientală a saloanelor mondene din a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Într-o astfel de atmosferă s-a creat un cadru propice unor manifestări, devenite tradiţionale, ce amintesc de seratele culturale de altădată, ce impun o normalitate citadină, de rang european.
De asemenea, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, gălăţenii vor putea admira în luna mai, Exponatul lunii, un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: „Tezaurul medieval descoperit la Şendreni, jud. Galați”. Tezaurul din obiecte de podoabă confecţionate din argint a fost descoperit în anii 1938-1939, cu prilejul lucrărilor agricole de pe teritoriul comunei Şendreni. Datat în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, tezaurul cuprinde un număr de 14 piese, diferite ca formă şi mărime, lucrate cu multă îndemânare şi simţ estetic, ornamentate cu filigran, încrustaţii de sticle albastre, verzi şi protuberanţe piramidale, alcătuite din granule sferice.
O altă expoziţie la fel de interesantă este cea dedicată împlinirii a 150 de ani de la preluarea tronului României de către Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen: „Între datorie şi destin. Dinastia Regală a României”. Expoziţia reflectă momente semnificative din istoria Casei Regale a României, prin intermediul fotografiilor, medaliilor şi obiectelor de epocă, provenite din patrimoniul muzeului nostru şi din colecţiile particulare de ziare, reviste, cărţi poştale şi fotografii ale domnilor Cezar Amariei şi Iulian Panait.

Link to comment
Share on other sites

Noaptea muzeelor la Galaţi. Intrare gratuită la expoziţii

Expoziţii, vernisaje şi intrarea gratuită la „Noaptea Muzeelor” în noaptea dintre 21 şi 22 mai. Sute de gălăţeni sunt aşteptaţi să treacă pragul muzeelor în cea de-a douăsprezecea ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, care va fi sărbătorită cum se cuvine de toate instituţiile de profil din Galaţi.

Vernisaj la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”

Toate categorii muzeului "Paul Păltănea" pot fi vizitate între orele 18,00 - 1,30. Secţia „Istorie” (strada Domnească, nr. 25) găzduieşte periodic expoziţii temporare cu tematici variate. Astfel, sâmbătă, 21 mai, gălăţenii vor putea admira o expoziţie inedită: „Uniforme româneşti de general (1930-2016)” realizată în parteneriat cu Ştefan-Marius Diaconu.

Muzeul „Casa Colecţiilor”- expoziţii inedite şi două vernisaje

Începând cu ora 20,30, va avea loc vernisajul expoziţiei „Armonii de primăvară”. Expoziţia cuprinde pandantive metalo-ceramice, lucrate în laboratorul de specialitate al creatorului Oleg Fulga.

La ora 21,00, va avea loc vernisajul „Istoria Biroului Federal de Investigaţii”. Expoziţia este realizată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa şi le oferă gălăţenilor prilejul de a face o incursiune în istoria Biroului Federal de Investigaţii.

Tot la Casa Colecţiilor, în noaptea muzeelor puteţi vizita expoziţiile: „Ambient gălăţean - sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului XX”, „Restituiri Makşay”, Smaranda Brăescu - Regina Aerului, "De Paşti, în Galaţii de altădată", Filatelia românească între modernitate şi contemporaneitate.

Ce vedem la Casa Cuza Vodă

Expoziţia de bază este ”Ambient monden românesc - a doua jumătate a secolului al XIX- lea”, care recreează atmosfera ambientală a saloanelor mondene din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.

O altă expoziţie la fel de interesantă este cea dedicată împlinirii a 150 de ani de la preluarea tronului României de către Principele Carol de Hohenzollern - Sigmaringen: „Între datorie şi destin. Dinastia regală a României".

De asemenea, la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, gălăţenii vor putea admira în luna mai, exponatul lunii, un bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: „Tezaurul medieval descoperit la Şendreni".

Expoziţie de jucării vechi la fostul Palat Episcopal

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos îşi deschide larg porţile, în Noaptea Muzeelor, între orele 18,00 şi 01,00. Puteţi vizita, gratuit, întreaga expoziţie permanentă a muzeului, care este o mărturie bogată a ceea ce a însemnat, în spaţiul Dunării de Jos, creştinism şi cultură. De asemenea, în sala de expoziţii temporare “Sergiu Dumitrescu”, puteţi vizita expoziţia “Copilărie şi Bucurie”. Totodată, vizitând veţi vedea cum arăta mobilierul specific începutului de secol XX, când episcopul Partenie Clinceni a inaugurat ceea ce era, la acea vreme, Palatul Episcopal al Dunării de Jos. Pe lângă colecţii, noaptea la Palat înseamnă şi muzică de bună calitate. 

“Începând cu ora 18,30, în Salonul oficial al Palatului vor fi susţinute concerte de către elevii olimpici din cadrul Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" Galaţi, formaţia Kalofonis precum şi de către artişti de la Teatrul Muzical”, informează organizatorii.

La Muzeul de Artă Vizuală - două expoziţii deosebite

Şi la Muzeul de Artă Vizuală putem admira în intervalul orar 19,00 - 1,00, expoziţia permanentă "Artă în culorile vieţii", dar şi expunerea temporară "Blitz veneţian" ce aparţine artistului Florian Doru Crihană. De asemenea, artistul va susţine un workshop gratuit.

Curiozităţi la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

Printre instituţiile de cultură din Galaţi care vor marca „Noaptea Muzeelor” se numără şi Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă”. Intrarea va fi gratuită şi se va face doar dinspre punctul de trece BAC, în intervalul orar 18,00 - 1,30. Reprezentanţii muzeului anunţă că gratuitatea de vizitarea se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului: „Africa”, „Lumea insectelor”, „Aero Galaţi”, „Diversitatea mineralelor” şi „Exponatul lunii - Stele de mare”. De asemenea, Acvariul din cadrul muzeului îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor, unde vor putea vedea şi expoziţiile „Coelacanthul - mesagerul unei lumi dispărute” şi „Evoluţie şi adaptare în lumea peştilor”.  Publicul va avea ocazia să intre şi în spaţiul tehnologic al acestei secţii, mai bine spus în „scena din spatele scenei”, unde vor intra în contact cu zona de „culise” a acvariilor, ea însăşi o expoziţie prin dotări şi destinaţie. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21,00 – 02,00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va fi bună şi va permite acest lucru. La Planetariul muzeului, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze spectacolul "Planete", conform următorul program: 20,00, 21,00, 22,00, 23,00, 00,00, 01,00.

"Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Record de vizitatori la “Noaptea Muzeelor”

A fost forfota mare, noaptea trecuta la Galați. Mii de curiosi au luat orasul la pas si au vizitat muzeele, in cea mai lunga noaptea destinata acestui eveniment. De departe, cei mai multi vizitatori au fost la Muzeul de istorie, acolo unde a fost inaugurata expozitia “Istoria FBI”. De la cei mici, pana la cei mai mari, mii de oameni au fost curiosi sa vada tinutele si armamentul politistilor federali care pana acum au fost vazute numai in filme. “Nu stiam multe despre FBI. Stiam ca lucreaza ca Politie federala. Interesant. Mie mi se pare interesant cum a evoluat Politia. Am gasit si oarece asemanari cu ai nostri”, a spus un vizitator.

Mii de oameni au luat cu asalt si Muzeul de Stiinte ale Naturii, acolo unde au putut sa admire expozitiile permanente de minerale si cristale, animalele impaiate, acvariul, dar si cea mai recenta expozitie de fluturi vii. Dupa ce au zabovit minute in sir la fiecare exponat, vizitatorii “si-au tras sufletul” in curtea muzeului. Pana la miezul noptii, peste 5.000 de galateni au treut pragul celei mai mari institutii de cultura din orasul de la Dunare. “Ne bucuram ca avem parte de vizitatori multi, in special tineri. Vizitatorii pot vedea colectia de inerale din expozitia muzeului, expozitia despre lumea insectelor, observatii astronomice la observator si proiectii la planetarium, expozitia despre Africa. Pana la ora 23.00 am inregistrat circa 4000 de vizitatori”, a declarant Madalin Serban, directorul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii. Cum vremea a fost frumoasa si a scos din case mii de ameni, muzeografii cred ca au depasit anul acesta recordul de vizitatori.

stiridegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

”Noaptea Muzeelor” 2017, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va fi deschis între orele 18.00 - 02.00, intrarea fiind gratuită pentru toţi vizitatorii în acest interval. Intrarea publicului la „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere Bac, în intervalul 18.00 - 01.30. Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21.00 - 02.00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va fi bună şi va permite acest lucru.

Link to comment
Share on other sites

Programul de vizitare a muzeelor gălăţene şi traseele de autobuz în Noaptea Muzeelor 2017

Gălăţenii sunt aşteptaţi la muzeele din oraş în noaptea de 20 spre 21 mai, când se desfăşoară evenimentul Noaptea Muzeelor. Iată care este programul de vizitare pentru această noapte, aşa cum a fost el comunicat de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Galaţi.

MUZEUL ISTORIEI, CULTURII ȘI SPIRITUALITĂȚII CREȘTINE DE LA DUNĂREA DE JOS 18.00 - 01:00

CENTRUL CULTURAL ”DUNĂREA DE JOS” 17.00 - 01.00

COMPLEXUL MUZEAL DE ȘTIINȚELE NATURII ”RĂSVAN ANGHELUȚĂ” 18.00 - 02.00

MUZEUL DE ARTĂ VIZUALĂ 19.00 - 00.30

MUZEUL DE ISTORIE ”PAUL PĂLTÂNEA” 18.00 - 00.00

Autobuzele Transurb, mobilizate în Noaptea Muzeelor

Pentru Noaptea Muzeelor s-a decis prelungirea după ora 22:30 a programului de circulaţie al autobuzelor de pe anumite trasee. Este vorba despre liniile 16, 11 , 15, 19, 26, 102 şi 104, care vor circula pe rutele pe care se află instituţiile de cultură deschise în Noaptea Muzeelor. Numărul autobuzelor puse la dispoziţie şi  frecvenţa cu care vor circula sunt trecute în câteva pliante pe care gălăţenii le pot găsi şi la instituţiile muzeale. În pliantele care au fost distribuite şi în şcolile gălăţene se află şi expoziţiile ce pot fi vizitate, dar şi hărţi cu locurile în care se află instituţiile de cultură.

reperul.ro

Sâmbătă seara, gălăţenii sunt aşteptaţi la Noaptea Muzeelor, un eveniment în cadrul căruia uşile tuturor muzeelor din Galaţi vor fi deschise, complet gratuit. Anul trecut, evenimentul a fost un real succes, iar instituţiile de cultură au fost luate cu asalt de gălăţeni, astfel că şi anul acesta este aşteptat un flux continuu de vizitatori.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat programul complet al evenimentului, cu orele între care poate fi vizitat fiecare muzeu, dar şi lista traseelor de autobuz care vor circula şi după încheierea programului obişnuit. 

Centrul Cultural, primul pe listă

Noaptea Muzeelor începe, de fapt, la ora 17,00, când Centrul Cultural "Dunărea de Jos" îşi va deschide uşile pentru vizitatori. Gălăţenii vor putea vizita instituţia până la ora 01,00, astfel că este timp berechet pentru toţi doritorii. "Hai la bal în tinda căşii" se numeşte expoziţia de folclor care va putea fi admirată în incinta Centrului Cultural.

De la ora 18,00, gălăţenii vor avea intrarea liberă în Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine (până la ora 1,00), în Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii (până la ora 2,00), dar şi în Muzeul de Istorie "Paul Păltânea" (până la ora 12,00). Unul dintre momentele care i-ar putea încânta pe gălăţeni este mini-concertul oferit de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine. Astfel, vor cânta corala "Camerata Juventus", corul Seminarului Teologic "Sf. Andrei", elevi premianţi ai Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin", dar şi fanfara "Valurile Dunării". 

Şapte trasee cu program prelungit

Pentru a veni în sprijinul gălăţenilor care vor vizita muzeele sâmbătă noaptea, primăria a decis prelungirea programului pentru şapte trasee de autobuz (16, 11, 15, 102, 104, 19, 26). În total, vor fi 17 autobuze care vor continua să circule şi după terminarea programului normal, adică după ora 22,30. "Începând cu ora 21,15, vom introduce şi două autobuze de capacitate mare pe traseul 16, cu capătul la Grădina Botanică şi cu întoarcere la IVAS", se arată în comunicatul primăriei. Potrivit Ralucăi Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei, autobuzele vor circula până la ora 1, cu excepţia celor de pe traseul 16, care vor circula până la 2,00.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

"Hora-n bătătură", de "Noaptea Muzeelor", la Centrul Cultural

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" îi invită pe gălăţeni, sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 19:00, la "Noaptea Muzeelor". Evenimentul este unul în care mii de instituţii muzeale şi culturale din întreaga Europă îşi deschid porţile vizitatorilor până târziu în noapte, pentru a-i încânta cu  expoziţii, concerte sau workshopuri. Centrul Cultural  îi aşteaptă pe gălaţeni pe esplanada din faţa sediului, de pe strada Domnească nr. 61, la evenimentul cu muzică şi joc «Hora-n bătătură», susţinut de Ansamblul folcloric «Doina Covurluiului». Vizitatorii se vor bucura şi de expoziţii de artă naivă, obiecte tradiţionale, fotografie şi pictură.

 

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii sunt aşteptaţi la Noaptea Muzeelor 2018

În noaptea de 19 spre 20 mai va fi sărbătorită Noaptea Muzeelor, prin urmare, gălăţenii sunt aşteptaţi, în număr cât mai mare, la instituţiile culturale cu acţiuni diverse, până la ore târzii, intrarea fiind gratuită. "Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, pe atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros. 

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va marca „Noaptea Muzeelor” între orele 18,00 – 02,00, intrarea fiind liberă pentru toţi vizitatorii în acest interval. "Accesul publicului se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, între orele 18,00 – 01,30. Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului şi la Muzeul Iluziilor Optice", anunţă organizatorii. Gălăţenii pot redescoperi aici următoarele expoziţii: „Valori patrimoniale” şi „Minerale şi cristale". De asemenea, Acvariul din cadrul muzeului îi aşteaptă pe toţi vizitatorii cu o nouă expoziţie temporară, intitulată "Tentacule şi tentacule”. Publicul este invitat să intre în minunata lume a peştilor, unde vor putea vedea expoziţiile permanente "Ihtiofauna bazinului hidrografic al cursului inferior al Dunării”, "Ihtiofauna recifelor de corali”, „Ihtiofauna dulcicolă tropicală”, precum şi expoziţia temporară "Fosile vii – crabul potcoavă”. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21,00 – 02,00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va permite acest lucru. La Planetariul muzeului, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze proiecţiile multimedia “În căutarea altor lumi. Călătorie prin Sistemul Solar”, “Universul suprem” şi “Călătorie spre miliarde de stele”, după următorul program: 20,00, 21,00, 22,00, 23,00, 00,00, 01,00. Tot în cadrul Observatorul Astronomic mai pot fi vizitate expoziţiile permanente "Descoperă singur Universul", "Sistemul solar" şi fotoexpoziţia "O scurtă incursiune prin Univers".

Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi începe sărbătoarea de vineri, 18 mai, ora 18,00, cu vernisajul expoziţiei de pictură semnată de Iulia Şchiopu. Artista va rămâne la Galaţi şi pe 19 mai, astfel că în intervalul 19,00 - 0,30 va putea discuta cu publicul. În acelaşi timp, la etaj, câţiva artişti plastici gălăţeni îşi vor instala atelierele şi vor putea fi văzuţi la lucru. Caricaturistul Florian Doru Crihană şi Liliana Tofan vor picta "pe viu" sub ochii publicului. Alături de ei va fi şi un elev de la Liceul de Artă "D. Cuclin", Cătălin Sebastian Marin (clasa profesorilor Cornel Corcăcel şi David Sava), premiat în fiecare an la concursurile naţionale.

Pe 18 şi 19 mai, la Muzeul de Istorie "Paul Păltănea", la Lapidarium (str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2bis, lângă Biserica Greacă) organizează Ziua şi Noaptea Muzeelor: vineri, 18 mai în intervalul orar 10,00 - 18,00 şi sâmbătă, 19 mai, între orele 18,00 - 00,00. Cu acest prilej a fost pregătită o tombolă la care vizitatorii vor putea câştiga 85 de premii: vouchere pentru cumpărături dulciuri raw-vegan, vouchere pentru o cină romantică la restaurant, vouchere pentru o pizza, cărţi gratuite şi reduceri pentru achiziţionarea unor volume, invitaţii la teatru şi la cinema, statuete, tricouri şi căni inscripţionate. Extragerea biletelor gratuite câştigătoare va avea loc marţi, 22 mai, anunţă organizatorii.

Evenimente cu ocazia Nopţii Muzeelor vor fi organizate şi la alte instituţii: Muzeul Eparhial - vernisajul expoziţiei "100 de ani de la Marea Unire. Jertfa pentru unitate şi credinţă" şi Universitatea "Dunărea de Jos" - tur pietonal. Totodată, Centrul Cultural "Dunărea de Jos" îi aşteaptă pe gălăţeni pe esplanada din faţa sediului, la evenimentul cu muzică şi joc "Hora-n bătătură", susţinut de Ansamblul folcloric "Doina Covurluiului".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Ştiinţa şi cultura au făcut spectacol. Mii de gălăţeni au participat la Noaptea Muzeelor

Pentru o seară şi o noapte, Galaţiul n-a mai fost „oraş cumplit de negustori”, ci unul al oamenilor curioşi în sensul cel mai bun al cuvântului, dornici să vadă, să admire, să cunoască, să înţeleagă, să-şi umple mintea şi sufletul vizitând muzeele care şi-au deschis larg porţile. Nu doar gratuitatea i-a atras pe gălăţeni la "Noaptea Muzeelor", ci atracţiile şi surprizele inedite oferite de instituţiile muzeale. Vă invităm alături de noi într-un tur al muzeelor gălăţene şi nu numai.

Cu riscul de a părea părtinitori trebuie să vă spunem că sâmbătă, la ora 22,30, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” fremăta de vizitatori de toate vârstele! Peste 4.000 de curioşi păşiseră în muzeu numai până la acea oră. Iar interesul publicului nu viza doar expoziţiile proprii ale instituţiilor şi Muzeul Iluziilor Optice, adică acelea gratuite, cozi erau şi acolo unde se plătea! Nici măcar ploaia nu i-a speriat pe gălăţenii care au continuat să vină la muzeu până la închiderea programului.

Surprize la Universitate

De un viu interes s-a bucurat, în “Noaptea Muzeelor”, şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Vizitatorii au putut afla istoria uimitoare a acestei monumentale clădiri de patrimoniu, au putut admira Galaţiul altor vremuri, expoziția temporară Octavian Smigelschi, promotor al unității și al artei naționale, şi au avut parte de proiecţii surpriză.

Spectacol la şevalet

Cu nimic mai prejos, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi i-a introdus pe vizitatori într-o atmosferă cu adevărat specială încă de la intrarea luminată cu torţe. La parter, iubitorii de frumos au putut admira nu doar expoziţia de pictură semnată de Iulia Şchiopu, ci pe însăşi artista Iulia Şchiopu creând o nouă operă de artă. Cu bucurie, plasticiana le-a răspuns gălăţenilor la toate întrebările şi le-a oferit autografe. Şi la etaj arta a făcut spectacol pe viu! Gălăţenii mari şi mici au stat îngrămădiţi în spatele caricaturistului Florian Doru Crihană, sorbind din priviri fiecare trăsătură de penel. Spectatori au avut, în atelierele de creaţie, şi Liliana Tofan şi Cătălin Sebastian Marin, elev la clasa profesorilor Cornel Corcăcel şi David Sava din cadrul Liceului de Artă!

Istorie şi tombolă cu premii

Numeroşii gălăţeni care au trecut pragul Muzeului de Istorie "Paul Păltănea", la Lapidarium, au putut admira interesantele exponate şi artefacte şi au avut şansa de a se întâlni cu însuşi Alexandru Ioan Cuza, interpretat de actorul Vlad Vasiliu! În plus, pasionaţii de istorie au avut ocazia să participe la o tombolă, devenită deja tradiţională, cu 85 de premii care mai de care mai atractive: vouchere pentru cumpărături dulciuri raw-vegan, vouchere pentru o cină romantică la restaurant, vouchere pentru o pizza, cărţi gratuite şi reduceri pentru achiziţionarea unor volume, invitaţii la teatru şi la cinema, statuete, tricouri şi căni personalizate. Extragerea biletelor gratuite câştigătoare va avea loc marţi, 22 mai, anunţă organizatorii.

"Hora-n bătătură"

Şi Centrul Cultural "Dunărea de Jos" şi-a deschis larg uşile în „Noaptea Muzeelor”. Chiar dacă, din cauza vremii capricioase, evenimentul anunţat, "Hora-n bătătură", susţinut de Ansamblul folcloric "Doina Covurluiului", nu a mai avut loc pe esplanada din faţa sediului, ci în sala de la etaj a clădirii, spectatorii nu au lipsit. Dansatorii au jucat cu foc, iar micul artist Andrei Cristian i-a vrăjit pe toţi cu naiul lui fermecat.  

Spiritualitate şi credinţă

De momente artistice oferite de Fanfara „Valurile Dunării”, de elevi ai Liceului de Artă şi de ansamblurile „Cununița Satului” din Liești, şi „Doina Mândrei” din Brătulești au avut parte vizitatorii Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos. Pe lângă colecţia de peste o mie de exponate din domeniile istoriei, culturii, învăţământului şi spiritualităţii creştin ortodoxe din arealul Dunării de Jos, gălăţenii au putut vedea expoziția temporară „100 de ani de la Marea Unire. Jertfa pentru unitate și credință”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 11 months later...

Muzeele gălăţene îşi deschid porţile gratuit

În noaptea de 18 spre 19 mai, toate muzeele din Galaţi vor marca, alături de instituţii de cultură din România şi Europa, „Noaptea Muzeelor”, manifestare al cărei scop este de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor în atmosfera nopţii.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” va fi deschis între orele 18.00 - 02.00, intrarea fiind liberă pentru toţi vizitatorii în acest interval. Accesul publicului în „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de Trecere Bac, între orele 18,00 - 01,30.  Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului.

În premieră, la Secţia Acvariu, vizitatorii sunt așteptați cu o nouă expoziție temporară, intitulată „Miracolul migraţiei: scrumbia de Dunăre şi speciile înrudite din Marea Neagră”, realizată în colaborare cu Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 21,30 - 02,00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, dacă vremea va permite acest lucru. La Planetariul muzeului, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze proiecţiile multimedia “În căutarea altor lumi. Călătorie prin Sistemul Solar” şi “Incoming”, de la orele: 20,00, 21,00, 22,00, 23,00, 00,00 şi 01,00. Tot în cadrul Observatorul Astronomic mai pot fi vizitate expoziţiile permanente "Descoperă singur Universul", "Sistemul solar" şi fotoexpoziţia "O scurtă incursiune prin Univers".

Ateliere demonstrative de artă plastică

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îşi deschide porţile între orele 18.00 - 00.30, pentru a sărbători "Noaptea Muzeelor" împreună cu prietenii săi, vizitatorii. Programul acestei ediții include vizitarea expoziţiei permanente şi a celei temporare, dar şi stabilirea unui dialog cu publicul, prin implicarea acestuia în atelierele plastice organizate în sălile muzeului: atelier de sculptură susţinut de Adrian Vădeanu; atelier de desen susţinut de Miruna Anton (clasa a X-a B, Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", profesor coordonator Cornel Corcăcel); atelier de gravură susţinut de Cosmin Caraman, Andreea Chisacov, Claudia Riza, Narcisa Văsii (clasa a XI-a B, Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", profesor coordonator Cornel Corcăcel) şi atelier de ceramică susţinut de Dragoş Anghele şi Iulia Marin (clasa a XI-a B, Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", profesor coordonator Mugurel Vrânceanu).

Istorie şi civilizaţie pe gratis

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” îşi aşteaptă, sâmbătă, vizitatorii în intervalul 18,00 - 00,00 (ultima intrare, 23.30). Publicul gălăţean va putea vizita expoziţiile: din Lapidarium (str. Mr. Iancu Fotea nr. 2 bis, lângă Biserica Greacă): „Arheologie - Lapidarium”, „Ambient românesc - ambient european, a doua jumătate a sec. al XIX-lea - începutul sec. al XX-lea”, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei”, „160 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859-2019). Istorie şi patrimoniu muzeistic” și „Repere istorice în filatelie (1862-1942)”. La Casa Memorială "Costache Negri" (com. Costache Negri, jud. Galaţi) sunt deschise expoziţiile „Ambient românesc - Ambient european: Conacul de la Mânjina” şi „Un diplomat român la Constantinopol - Costache Negri”.

Folclor şi tradiţii

Gălăţenii sunt aşteptaţi la sediul Centrului Cultural "Dunărea de Jos” din str. Domnească nr. 61, de la ora 17,00, precum și în curtea Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității la Dunărea de Jos (Palatul episcopal), începând cu ora 18,00. La CCDJ vor putea participa la un atelier de pictură şi desen, o expoziţie de Sterică Bădălan şi un spectacol al Şcolii de Arte. La Muzeul Eparhial gălăţenii sunt aşteptaţi la o şezătoare cu grupul "Odeşteanca", demonstraţii de cusut, olărit, împletituri şi la un spectacol susţinut de  Ansamblul "Doina Covurluiului" şi "Glasul odăieşilor".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

"Noaptea muzeelor", săracă în evenimente la Galaţi

Ediţie de pandemie, anul acesta, la "Noaptea muzeelor", la Galaţi. Doar câteva evenimente vor celebra evenimentul ce se desfăşoară la nivel european an de an şi permite accesul gratuit al publicului la vizitarea expoziţiilor curente şi a colecţiilor permanente.
Centrul Cultural "Dunărea de Jos" organizează pe 12 iunie, expoziții de artă populară și icoane, recital de pian și un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric "Doina Covurluiului". Expoziția de artă populară "La lumina opaițului" va fi organizată de Serviciul Cercetare și Valorificare a Tradiției, expoziția de icoane este pregătită de clasa de pictură a Școlii de Arte, profesoară Olimpia Ștefan, recitalul de pian va fi susținut de elevii profesoarei Angelica Capră, iar spectacolul folcloric va aduce în fața vizitatorilor dansul și cântecul autentic popular, în interpretarea artiștilor instituției. Evenimentul este cuprins în Programul "Muzeul Viu" și se va desfășura, cu începere de la ora 19,00, la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității la Dunărea de Jos (Palatul episcopal), partener la acest eveniment.
La Muzeul de Artă Vizuală, accesul vizitatorilor va fi liber în intervalul 20,00 - 24,00.
La Muzeul de Istorie, programul de vizite este între 19,00 şi 23,00, ultima intrare fiind la ora 22,30. Fanfara "Valurile Dunării" din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos" va susţine un recital la secţia Lapidarium, începând cu ora 21,00.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Un dram de normalitate culturală la Noaptea Muzeelor

Mai săracă în evenimente decât în alţi ani, Noaptea Europeană a Muzeelor a demonstrat că gălăţenii sunt interesaţi de astfel de evenimente, chiar şi când acestea se desfăşoară în condiţii de pandemie. Cele trei muzee care au fost deschise în noaptea de 12 iunie s-au bucurat de un număr de vizitatori neaşteptat de generos. 

Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine a organizat anul acesta manifestarea în parteneriat cu Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul s-a bucurat şi de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Pe lângă expoziţia permanentă, care prezintă o colecţie de peste 1.000 de exponate din domeniile istoriei, culturii, învăţământului şi spiritualităţii, publicul a putut admira şi alte două expoziţii temporare: ”La lumina opaiţului” şi ”Expoziţia de icoană bizantină”.
Au fost prezentate momente artistice de cântece şi dansuri tradiţionale româneşti susţinute cu măiestrie de Ansamblul „Doina Covurluiului”, în parcul generos al muzeului. De asemenea, în Salonul principal al Muzeului, vizitatorii au avut prilejul de audia un recital de pian, susţinut de copiii deosebit de talentați din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ din Galați.
La finalul circuitului muzeal, în capela Muzeului, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea oaspeţilor, vizitatorii s-au închinat şi au sărutat moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, mulţi dintre aceştia fiind binecuvântaţi şi primind cuvânt de învăţătură chiar de chiriarhul Dunării de Jos.
Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea” a avut deschise, pentru vizitatori, Secția Lapidarium și Casa Memorială ”Costache Negri”, din comuna cu același nume. Vizita la Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea” a culminat cu un regal de muzică de promenadă susținut de Fanfara ”Valurile Dunării” din cadrul Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”. La final, aproape 1.000 de vizitatori au participat la o tombolă, iar 10 norocoși au primit premii în cărți și CD-uri.
Şi expoziţiile Muzeului de Artă Vizuală au fost luate cu asalt de vizitatorii nocturni care s-au bucurat în voie de lucrările expuse permanent sau temporar pe simeze, evenimentul aducând parcă un dram de normalitate într-un an dominat de pandemie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 10 months later...

14 mai 2022 – "Noaptea muzeelor" la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi va marca în data de 14 mai 2022, alături de mai multe instituţii de cultură din România şi Europa, acţiunea intitulată sugestiv „Noaptea Muzeelor”, manifestare al cărei scop este acela de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor în atmosfera nopţii. Astfel, muzeul gălățean va fi deschis între orele 20.00 – 00.00, intrarea fiind liberă pentru toţi vizitatorii în acest interval.

Accesul publicului în „Noaptea Muzeelor” se va face doar pe poarta dinspre punctul de trecere BAC, între orele 20.00 – 23.30 (ora la care intră ultimul vizitator).  Gratuitatea de vizitare se aplică doar la expoziţiile proprii ale muzeului. Observatorul astronomic aşteaptă publicul pe Terasa de observaţii astronomice, între orele 22.00 – 00.00, unde sunt pregătite toate instrumentele pentru observaţiile astronomice de noapte, doar dacă vremea va permite acest lucru.

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Noaptea Muzeelor, la Muzeul de Artă Vizuală

Sâmbătă, 14 mai, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi îşi deschide porţile, între orele 19.00 - 00.30, pentru a sărbători Noaptea Muzeelor împreună cu vizitatorii.
Programul acestei ediții:
• ,,Întoarcerea lui Icar” - Performance susținut de coregraful și dansatorul Momo Peter Sanno, cu sprijinul asociației OpenHub Creative Cluster. Spectacolul se va desfășura în două reprize: între orele 20.15 - 21.00 și 21.30 - 22.00.
• Tragere la sorți pentru desemnarea câștigătorului uneia dintre lucrările din expoziția de fotografie ,,Secvențe”, la ora 21.00.
• Ateliere plastice susținute de elevi ai Liceului de Artă ,,Dimitrie Cuclin” Galați, profesor coordonator Cornel Corcăcel.
• Ateliere plastice susținute de studenți ai Facultății de Arte, Universitatea ,,Dunărea de Jos” Galați, profesori coordonatori Tudor Șerban, Cornel Corcăcel
Intrarea va fi liberă.
Muzeul de Artă Vizuală

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.