Jump to content

Comisarii Gărzii de Mediu şi aria lor de competenţă


Recommended Posts

Posted

Cine te calcă de la Garda de Mediu

* Vă prezentăm – că o să aveţi nevoie - aria de competenţă a comisarilor Gărzii de Mediu Galaţi *

După cum vă informam într-o ediţie precedentă, comisarii Gărzii de Mediu Galaţi au fost împărţiţi „pe căprării”, în sensul că au primit responsabilităţi teritoriale foarte precise. Un număr de 13 comisari vor face verificări cu prioritate în localităţile de care răspund, dar au, toţi, şi competenţe legate de municipiile Galaţi şi Tecuci. Temele fierbinţi ale controalelor din acest an vor fi: colectarea şi gestiunea deşeurilor, poluarea cursurilor de apă (în cooperare cu Apele Române) şi poluarea solului. Dar vă vedem cine pe unde controlează, pentru că e bine să ştiţi de la cine luaţi amendă la o adică.

Localităţile Galaţi, Bereşti-Meria, Folteşti, Costache Negri, Valea Mărului şi Vârlezi sunt în grija comisarului Ion Avram. Asta înseamnă obiective foarte importante (groapa de gunoi, Combinatul, Şantierul Naval), dar şi principalele ape din judeţ. Vorbim aici de gurile de vărsare în Dunăre ale Siretului şi Prutului (pe zona Galaţi), de lacurile Brateş, bălţile Cătuşa, Mălina şi Potârnichea, de zeci de exploataţii agricole foarte mari.

De Tecuci, Cosmeşti, Nicoreşti, Buciumeni şi Poiana răspunde comisarul Achide Scutaru, aria domniei-sale fiind importantă mai ales prin prisma oraşului Tecuci şi a cursurilor de apă care i-au provocat probleme în anii trecuţi: Bârlad, Tecucel şi deja celebra Valea Boului. Nu este de neglijat nici poluarea solului în zonă, deoarece legumicultorii şi viticultorii folosesc din ce în ce mai multe pesticide.

De Târgu Bujor, Cuca, Cudalbi, Oancea, Şiviţa şi Tuluceşti răspunde comisarul Nicolae Guţanu, iar de Bereşti, Pechea, Jorăşti, Griviţa, Băneasa şi Băleni, comisarul Mădălina Avram. Avem aşadar cele două oraşe mici din judeţ, dar şi cursuri de apă precum Prut,Chineja, Covurlui, Suhu şi Călmăţui.

Iată, în continuare, restul competenţelor teritoriale ale comisarilor de la Garda de Mediu Galaţi:

- Victoria Căpâlneanu – Lieşti, Piscu, Smârdan, Slobozia Conachi şi Frumuşiţa;

- Mihai Culuri – Cavadineşti, Corni, Drăguşeni, Vlădeşti şi Măstăcani;

- Marian Mocanu – Cerţeşti, Corod, Matca, Drăgăneşti şi Barcea;

- Vasile Parâncu – Fundeni, Nămoloasa, Tudor Vladimirescu şi Smulţi;

- Mihaela Popaliciu – Suceveni, Braniştea, Şendreni, Independenţa şi Rediu;

- Gabriela Prodea – Vânători, Cuza Vodă, Scânteieşti şi Fârţăneşti;

- Florin Tiron – Priponeşti, Gohor, Brăhăşeşti, Rădeşti, Bălăşeşti şi Bălăbăneşti;

- Daniel Tudorache – Movileni, Umbrăreşti, Iveşti, Ghidigeni şi Ţepu;

- Iulian Frangulea – Munteni şi Negrileşti.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cine ... iu__2.html

  • 6 years later...
Posted

Garda de Mediu primeşte sesizări non-stop

Ecologiştii din Galaţi, dar şi cetăţenii care vor să atragă atenţia asupra unei eventuale poluări pot apela, la orice oră din zi sau din noapte, la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu. "Gălăţenii care vor să facă sesizări telefonice, în cazul unor urgenţe, pot suna la numărul de telefon 0756.050.773. Numărul de telefon funcţionează 24 de ore din 24. Fiecare dintre comisarii noştri face de serviciu câte o săptămână. Telefonul este predat de la unul la altul, în funcţie de cine este de serviciu în săptămâna respectivă. De asemenea, în cazul în care sesizarea nu vizează o urgenţă, gălăţenii pot face sesizări pe adresa de e-mail cjgalati@gnm.ro. În ultima vreme, cele mai multe sesizări au vizat tăieri de copaci şi depozitări necontrolate de deşeuri. Sesizările pot viza şi poluări de apă, sol şi atmosferă", ne-a spus comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Mocanu.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.