Gările de pe linia Bârladului au fost distruse

dcp100168 · March 14, 2009

Calea ferată Galaţi-Bârlad

Microbuze cu… epoleţi, contra CFR-ului

Între Galaţi şi Bârlad, 109 kilometri de cale ferată. Vârsta acesteia, 116 ani, calculată de la momentul promulgării, de către Carol I, prin decret regal, a Legii 1577/1892 – în fapt, „certificatul ei de naştere” (este declarată construcţiune de utilitate publică). Tronsonul Galaţi-Balinteşti, construit în şapte ani. Următorul, Balinteşti-Bereşti, în doi ani. Tronsonul Bârlad-Tălăşmani a fost finalizat în 1909. Odată cu terminarea Tunelului Tălăşmani-Bereşti, în 1912, calea ferată Galaţi-Bârlad este dată în folosinţă pe toată lungimea sa. Între staţiile terminus, 17 opriri. Vreţi să aflaţi în câte ore, circulând cu personalul, se ajungea de la Galaţi la Bârlad, în 1928? Plecarea, la 8.05; ora de sosire la destinaţie, 11.34.

Duşmanul principal al noului drum de fier, terenul instabil de la Brateş. Alunecarea cea mai semnificativă s-a înregistrat în primăvara anului 1993. A avut ca urmare imediată stoparea circulaţiei, vreme de nouă luni, între Galaţi şi Tuluceşti. Înainte de 1990, trenurile erau tixite de lume. Şi ţineţi cont că în 1980 pe Secţia Galaţi-Bârlad se aflau în circulaţie, pe zi, nouă perechi de trenuri! Se călătorea inclusiv pe scările vagoanelor, în „ciorchine”.

Economia capitalistă şi plasarea Combinatului gălăţean pe toboganul restructurărilor au lovit frontal linia, „ciupindu-i” din călători. Miile de navetişti împinşi spre pensionare şi apariţia concurenţei reprezentate de mijloacele de transport auto, de capacitate mică, rapide, i-au redus semnificativ din importanţă. Tipi din umbră, dubioşi, cu „acoperire”, între care şi oameni ai legii-proprietari de microbuze, interesaţi să falimenteze calea ferată Galaţi-Bârlad ca să le meargă lor „plugul”, să se îmbogăţească peste noapte pe seama subminării CFR-ului, au lovit în linia nouă sistematic, uneori chiar prin mijlocirea… Mersului trenurilor. Mai pe şleau spus: manipulând, cu ceva ani în urmă, pârghii specifice economiei subterane, au eliminat din trenurile care le încurcau socotelile, preluându-le, sub privirile înţelegătoare ale multor domni de la Regională, călătorii. „

Din clădiri de patrimoniu, closete publice

La deteriorarea situaţiei economice a contribuit, indirect, şi partea de imagine a căii ferate în discuţie, şi am în vedere abandonarea clădirilor de inventar din incintele haltelor. Lăsate fără protecţie, vandalii atât au aşteptat. La Frumuşiţa, de pildă, îţi crapă obrazul de ruşine: dintr-o gară deosebită, dată în folosinţă în 1898, a rămas o ruină, ceva sub nivelul unui closet public. Ce să mai reabilitezi la ea? E distrusă complet. Zadarnic a propus primarul Frumuşiţei, Nelu Munteanu, directorului de la Infrastructură şi patrimoniu, de la CFR Galaţi, să-i permită, oficial, să repare gara, ca să-i poată după aceea repartiza spaţiile unor familii fără locuinţe. Le-ar fi dat cu obligaţia de a întreţine imobilul şi peronul.

Fostul primar de la Bereşti-Meria, inginerul Adrian Sfârlea, a formulat şi dumnealui o propunere similară, pentru clădirea de la Balinteşti. Ambii au vorbit ca la pereţi.

Mintea ceferistului cea de pe urmă

Salvarea căii ferate Galaţi-Bârlad stă, la această oră, în îndrăzneala de a se recurge la serviciile automotoarelor de 110 locuri, cu grafice de circulaţie gândite în stil evreiesc. Aceste „jucării” nu pun în pericol terasamentul şi sunt şi economicoase. Consumul de motorină s-ar reduce la jumătate. Din decembrie 2008, o încercare – în sfârşit, mai de Doamne-ajută! – de a recâştiga din călătorii pierduţi: s-a introdus în circulaţie, pe sensul de mers Bârlad-Galaţi, un tren de dimineaţă.

Regionala CFR Iaşi (ghimpele din coasta piramidei cu ceferişti de la Galaţi), rapidă în mişcări, prelungind până la Bereşti traseul a două trenuri de Fălciu, din cele miniaturale, a pus mâna pe segmentul de cale ferate cel mai profitabil sub aspectul încasărilor, luând caimacul – vânzarea de bilete de la Tălăşmani şi taxările în tren de la Docăneasa şi Griviţa.

http://www.viata-libera.ro/articol-Micr ... lui_2.html

dcp100168 · May 11, 2009

CFR vrea să închidă 52 de linii ferate

Potrivit unui document intern obţinut de „Adevărul“, fiecare dintre cele opt Regionale CFR va închide tronsoanele de cale ferată unde se înregistrează eficienţă economică zero sau pierderi contabile. Principalul motiv invocat de conducerea Ministerului Transporturilor pentru închiderea celor 52 de linii de cale ferată este acela că, din cauza traficului extrem de redus, cheltuielile de întreţinere sunt semnificativ mai mari decât veniturile realizate.

Printre liniile cu pierderi se află şi patru din cadrul Regionalei Galaţi: Galaţi - Bârlad, Buzău - Nehoiaşu, Mărăşeşti - Panciu şi Focşani - Odobeşti.

http://www.adevarul.ro/articole/cfr-vre ... erate.html

dcp100168 · May 27, 2009

Gările nepăsării

Fantomele căii ferate

* Linia ferată Galaţi-Bârlad: trei sferturi dintre staţiile şi haltele CFR au fost abandonate şi sunt distruse sistematic de hoţi * Regionala CFR Galaţi spune că nu mai are bani să întreţină gările şi de aceea le-a lăsat de izbelişte * Ditamai trenul mai are clienţi cât un maxi-taxi * Se aude chiar că vor fi anulate toate trenurile pe relaţia Galaţi-Bârlad şi că linia va fi demontată *

De când nu aţi mai mers cu trenul? Nu-i aşa că preferaţi alte mijloace de transport, mai rapide şi mai confortabile? Nu e nevoie să facem un sondaj de opinie pentru a afla răspunsul la aceste întrebări. Se vede şi din satelit că trenurile circulă din ce în ce mai goale. Se vând bilete pentru 2-3 la sută din locurile din tren, iar numărul de călători strânşi la o cursă ar încăpea lejer într-un maxi-taxi. În aceste condiţii, nu-i de mirare că situaţia SNCFR este dramatică, că liniile ferate sunt într-o stare deplorabilă, că gările sunt abandonate şi se dărâmă. Citiţi mai multe amănunte în prezentul reportaj-anchetă despre linia Galaţi-Bârlad.

Tuluceşti - încă i se mai zbate o vână

Staţia CFR de la Tuluceşti nu arată grozav. Pare pe jumătate abandonată, chiar dacă încă mai foloseşte scopului pentru care a fost construită. Cum zic ţăranii despre muribunzii aproape de Marea Trecere: de-abia i se mai zbate o vână. Ai face bine să nu cauţi să cumperi bilet. Nu îţi va vinde nimeni. Câţiva lucrători CFR care descarcă nişte piese dintr-o Dacia papuc ne explică faptul că putem cumpăra bilet direct de la conductor, în tren. „Pentru 3-4 bilete vândute pe zi este o prostie să mai ţii un casier angajat”, sunt de acord ceferiştii cu situaţia. Pancarda afişată pe faţada staţiei ne lămureşte că pe aici trec zilnic trei perechi de trenuri. Toate personale şi toate pe relaţia Galaţi-Bârlad şi retur. Înainte de 1989 treceau pe aici nouă perechi de trenuri, adică de trei ori mai multe, iar vagoanele erau ticsite de oameni. Acum este pustiu... Pietrele crăpate ale peronului parcă tânjesc după călători. După îmbrăţişări de despărţire sau săruturi de bun găsit. Ca altădată... „Noroc cu oamenii ăştia care-s chiriaşi la etaj, că altfel se dărâma gara. Nu-i mai satură amarul pe hoţi de atâta furat!”, face o evaluare-blestem o bătrână de la casele învecinate. A ieşit să priponească o iapă acolo unde cândva era părculeţul staţiei CFR. Buruieni peste tot. Şi mizerie. Se vede treaba că nimănui nu-i mai pasă.

Frumuşiţa - dezastru cu damf de fecale

Clădirea gării Frumuşiţa a fost cândva o bijuterie. S-a ridicat pe la 1895, din banii statului român. În 1946 a fost reconstruită conform proiectului original, după ce a fost bombardată de aviaţia germană. A rezistat unei istorii de 114 ani pentru a claca la întâlnirea cu tranziţia. Acum, gara Frumuşiţa este o ruină sinistră, cu damf de fecale şi urină. S-a furat tot. Uşi, geamuri, pardosele, acoperiş... Se vede cerul prin ea. Şi se vede, cumva cinic, şi cartierul cu case noi din apropiere. Până şi pancardele de tablă care anunţau intrarea în gară au fost furate. Doar literele din cărămidă, de pe fronton, au rezistat. Atât cât să marcheze spre aducere aminte dezastrul. Probabil că în vreo doi-trei ani hoţii îşi vor desăvârşi opera şi clădirea va dispărea cu totul. Autorităţile aruncă pisica în curtea altuia când e vorba de responsabilitate. Primarul Ion Nelu Munteanu, de la Frumuşiţa, spune că ar fi vrut să preia clădirea pentru a o transforma în locuinţă socială. Lucru contrazis de cei de la Regionala Infrastructură CFR Galaţi. „Niciunul dintre primarii de pe linia Bârladului nu a vrut să preia clădirile în chirie”, ne-a declarat directorul general Ionel Filimon.

Folteşti - oamenii refuză trenul-melc

La Folteşti situaţia pare cea mai fericită de pe toată linia. Există până şi un casier, care e şi impiegat şi de toate. Clădirea este mai recentă, de prin 1965, dar este destul de „obosită”. Nu i-ar strica nişte reparaţii. Peronul este pustiu. „Circulă cu trenul doar pensionarii, cu acele cupoane gratuite. În rest, nu prea avem clienţi”, ne explică impiegatul. Sătenii se crucesc atunci când îi întrebi de ce nu merg cu trenul. „Păi, de ce am merge cu trenul? Face o oră şi jumătate până la Galaţi, iar microzul face jumătate de oră”, spun ei. Ce-i drept, oamenii au dreptate. Între Frumuşiţa şi Galaţi e o restricţie de viteză din cauza liniei proaste şi a alunecărilor de la Brateş. Cale de 30 şi ceva de kilometri, trenul-melc nu are voie să depăşească 30 de kilmetri la oră. Iar pe alocuri se târâie mai încet decât un moşneag în cârje.

Chiraftei - maci roşii şi măgari

Halta Chiraftei avea cândva una dintre cele mai active peroane de toată linia Bârladului. Până prin 1995, sute de oameni din sat făceau naveta la Galaţi, mai ales la Combinat. Acum halta e doar o clădire amărâtă, gata să se prăbuşească, ferecată cu lacăt greu. Între şine, parcă într-un act de revoltă colectivă, câţiva maci roşii ca sângele zâmbesc soarelui fierbinte şi trecătorilor. „A noastră e şina de fier!”, par să exclame florile. Trenul opreşte la Chiraftei fix de şase ori pe zi. Şi ce dacă opreşte? Rar se mai urcă sau mai coboară cineva din ele. Vreun nostalgic sau vreun pensionar prizonier al cuponului de călătorii gratuite cu „chefereul”. Parcă spre a sublinia şi mai mult fenomenul, tocmai în momentul vizitei noastre o căruţă cu măgari trece agale peste linie. Căruţaşul nu se asigură. Oricum nu mai trece niciun tren pe aici până mai spre seară. „Nici mărfare nu mai văd, dom’le. N-au ce să mai care de la sărăcia asta de la noi”, ne spune omul.

Băleni - umbra altor vremuri

Halta Băleni are o istorie aparte. În primul rând, se află la Viile, dar poartă numele unui sat aflat la vreo cinci kilometri depărtare. În al doilea rând, a scăpat de bombele nemţeşti, deci se prezintă privitorului cu „piesele originale”, de la 1896. Cărămidă superrezistentă, „dantelărie” din piatră cioplită manual, aspect de conac nemţesc. Şi-atât... În rest, e o biată ruină, care suferă. A fost abandonată total încă din 1999. Miraculos este că încă mai e în picioare şi că lemnăria a rezistat. Doar uşile şi geamurile au dispărut într-o noapte. Românul e strângător. Este interesant cum a fost furată magazia de vizavi de gară. Jumătatea dinspre şosea e întreagă, iar jumătatea ascunsă privirii a dispărut. Ai zice că ai în faţă un decor de film. În spatele faţadei nu se află, de fapt, nimic.

CFR-ul nu-şi asumă dezastrul

Ciudat este că şefii de la CFR nu-şi asumă dezastrul. Ai zice că aceaste distrugeri se întâmplă în altă parte, nu aici, la noi. Directorul general a Regionalei CFR Călători Galaţi, Ecaterina Pricope, s-a delimitat din start de responsabilitate: „Gările sunt ale Infrastructurii. Noi eram doar chiriaşi în ele, iar situaţia a impus să renunţăm la spaţii. Nu erau rentabile”. Pe de altă parte, Ionel Filimon, directorul general al Regionalei CFR Infrastructură Galaţi, spune că situaţia este inevitabilă. „Aceste gări sunt în patrimoniul nostru, dar nu am mai primit bani pentru a le întreţine. Drept urmare, au fost închise şi sunt în conservare”, declară directorul. La remarca noastră, cum că asta nu este conservare, ci distrugere şi că e posibil ca pagubele să fie imputate cuiva, directorul general Filimon ne-a „liniştit”: „Aşa sunt românii: fură şi distrug! N-am avut bani să le asigurăm paza, dar nu era firesc să fie distruse. Nu cred în schimb că vor fi imputate cuiva distrugerile, deoarece clădirile sunt foarte vechi şi au fost amortizate”. Aşa o fi! Însă şi castelul Peleş a fost amortizat. La fel şi Palatul Prefecturii Galaţi. Hai să le demolăm şi pe astea! Că asta pare logica momentului... Gările de pe „linia nouă” sunt fantome ale căii ferate. Monumente ale jafului şi nepăsării. Ar trebui să ne fie ruşine că ne batem joc de istoria noastră... Avem două soluţii: fie le demolăm mai repede, ca să nu se mai ştie că au fost, fie le renovăm, ca să arătăm tuturor că ne respectăm trecutul. Întrebarea de căpătâi este cine (administrativ vorbind) se încumetă să ia taurul de coarne.

După un secol de „progres”, călătoria durează cu cinci minute mai mult decât în 1912

Între Galaţi şi Bârlad sunt fix 109 kilometri de cale ferată. Şi 17 halte, fără a lua în calcul punctul de pornire şi pe cel de sosire. Linia are 117 ani, dacă socotim de la momentul promulgării, de către Carol I, prin decret regal, a Legii 1577/1892 - certificatul ei de naştere. Tronsonul Galaţi-Balinteşti a fost construit în şapte ani şi a fost dat în folosinţă în anul 1899. Acum 110 ani! A urmat Balinteşti-Bereşti, terminat în 1901. Tronsonul Bârlad-Tălăşmani a fost finalizat în 1909, iar piesa de rezistenţă a investiţiei - tunelul Tălăşmani-Bereşti - a fost inaugurat în 1912. De atunci, adică de 95 de ani, calea ferată Galaţi-Bârlad îşi face datoria faţă de noi. Recent, colegul Ion Trif Pleşa evoca faptul că în anul inaugurării se ajungea cu personalul de la Galaţi la Bârlad în trei ore şi 29 de minute: plecarea la 8.05, sosirea la destinaţie la 11.34. Ce vremuri! Acum, după 95 de ani de progres tehnologic, drumul durează (vezi mersul trenurilor!) trei ore şi 34 de minute (plecare - 7,30, sosire - 11,04). Pare incredibil, dar durează cu cinci minute mai mult, făcând în ciudă parcă unui secol de evoluţie tehnologică şi ştiinţifică.

Linia Galaţi-Bârlad, considerată de UE şi NATO obiectiv militar strategic la frontiera de est

Potrivit unor informaţii „transpirate” de la Ministerul Transporturilor, restructurarea CFR nu se va limita doar la concedieri, ci vor fi închise şi o serie de linii ferate şi vor fi desfiinţate o serie de trenuri. Se pare că la nivel naţional este vorba despre 52 de rute, din care patru sunt pe raza Regionalei CFR Galaţi: Buzău-Berca-Nehoiaşu, Galaţi-Bârlad, Mărăşeşti-Panciu şi Focşani-Odobeşti. Firesc, pe noi ne interesează în primul rând Galaţi-Bârlad, despre care se ştie deja că este una dintre rutele cu cea mai mare prăbuşire a rentabilităţii. Dacă în urmă cu 15 ani circulau pe acolo nouă perechi de trenuri, deci 18 trenuri, acum mai sunt trei perechi în care circulă, în total, în jur de 200 de oameni pe zi. În 1990, media zilnică a călătorilor pe amintita rută era de 15.000! Zvonul că de la toamnă niciun tren nu va mai trece pe linia Galaţi-Bârlad nu trezeşte, probabil, prea multe emoţii printre călători. Aceştia au migrat de mult către maxi-taxi, care merge mai repede şi mai ieftin. Nu comentăm unde este mai confortabil, pentru că intrăm în zona relativităţii gusturilor.

Cei mai supăraţi ar putea fi pensionarii, care obişnuiau să-şi folosească pe CFR cupoanele de călătorii gratuite. Însă nici aici nu băgăm mâna-n foc, căci e mai practic să „consumi” cuponul pe un Galaţi-Bucureşti (sau Constanţa) decât pe un Galaţi-Frumuşiţa. Trebuie să vă spunem că cei de la CFR nu confirmă, dar nici nu infirmă zvonul privind desfiinţarea rutei sau dezafectarea liniei. În schimb a mai apărut o informaţie extrem de interesantă: se aude că UE şi NATO ar fi cerut României, în mod expres, să ia măsuri pentru ca linia Galaţi-Bârlad (împreună cu toate liniile paralele cu frontiera de est) să fie menţinute şi modernizate. Motivul: sunt obiective strategice în toate planurile militare defensive ale celor două organizaţii.

http://www.viata-libera.ro/articol-Fant ... ate_2.html

Relu · May 27, 2009

Bre, asta a fost linia copilăriei mele :cry: În fiecare vară, mergeam cu trenul la ţară, la Bârlad. Şi să ştiţi că am avut ocazia să mai prind locomotivele cu aburi. Şi încă de pe vremea aia auzeam că ar fi „obiectiv strategic” ...

George · May 27, 2009

E dezinformare crasa ca ar mai circula doar 3 trenuri si ca s-ar desfiinta linia: Uitati aici inca mai circula 6 trenuri Galati-Barlad 3 P si 3 A Si tot 6 pe relatia de retur, conform site-ului CFR.

Nu cred ca se va desfiinta prea curand. In plus daca s-ar desfiinta oamenii care vor sa mearga la Vaslui, Iasi, Suceava, cu ce vor merge?

Relu · May 27, 2009

Este cursa Galaţi - Iaşi via Tecuci, Bârlad, Vaslui.

Gabbiano · May 30, 2009

in primul rand nu tin partea primarilor din comunele respective....dar hai sa analizam un pic faptele...Lucru contrazis de cei de la Regionala Infrastructură CFR Galaţi. „Niciunul dintre primarii de pe linia Bârladului nu a vrut să preia clădirile în chirie”, ne-a declarat directorul general Ionel Filimon.....pai si cam cat era chiria? da' cfr-ul mai bine le lasa de izbeliste sa le distruga hotii decat sa le dea in folosinta cu titlu gratuit doar ca sa le conserve? si cam despre a cui incompetenta si delasare vorbim?....oricum si intr-un caz si altul vorbim tot de slujitori la maria sa statul roman....adica de maxim de competenta si implicare....la cat se produce in tara asta, la cati pensionari si bugetari sunt pe capul unui salariat , la cat se fura,risipeste, se distruge in tara asta....ma mir ca mai supravietuim nu ca traim prost

Relu · May 30, 2009

„Niciunul dintre primarii de pe linia Bârladului nu a vrut să preia clădirile în chirie”, ne-a declarat directorul general Ionel Filimon.

escuzemoa ... dar primăriile de unde şi-ar fi recuperat banii? ... făcând vreo cârciumă, discotecă, magazin ... mai bine cădeau la pace cu cineva care n-are casă, să aibă grijă de clădire ... şi la urma urmei cine trebuie să aibă grijă de gară? primăria sau cefereul?

dcp100168 · April 25, 2011

Gările fantomă de pe linia Galaţi-Bârlad

Zeci de staţii şi halte din judeţul Galaţi, unele monumente istorice, au fost reduse la mormane de moloz după ce CFR şi-a retras personalul din aceste locaţii. Singurele gări rămase în picioare pe linia Galaţi-Bârlad sunt cele care au trecut în administrarea Transferoviar Grup, un operator feroviar privat.

CFR şi-a bătut efectiv joc de propriul patrimoniu după numeroasele restructurări de personal din ultimii ani. Gările şi haltele au fost pur şi simplu abandonate în loc să intre într-un proces de conservare. Aşa se face că în decurs de cinci-şase ani aproape nicio staţie CFR din judeţul Galaţi nu a mai rămas în picioare.

Am mers în judeţ pentru a analiza starea în care se găsesc gările CFR, iar rezultatul este dureros. Halta Şiviţa a ajuns în prezent adăpost pentru caprele localnicilor după ce hoţii au furat uşile, tocurile de la ferestre şi chiar şi podeaua. „Au furat tot mamă. Nu a mai rămas nimic. Dacă nu s-a mai îngrijit nimeni, a venit fiecare şi a luat ce i-a trebuit", ne-a declarat Ioana Mardare (65 de ani).

Gara de la Frumuşiţa, unul din cele mai impresionante obiective de acest gen din România, mai are puţin şi se prăbuşeşte. Declarată monument istoric, gara nu mai are acoperiş, uşi, ferestre, sobe şi nici măcar scări după ce hoţii au furat după bunul plac. „Era o frumuseţe de gară. Ne mândream cu ea şi aveam şi noi unde ne adăposti, mai ales iarna, înainte de venirea trenului. Acum uitaţi-vă ce a mai rămas din ea", susţine Ion Manea (58 de ani), un localnic.

În prezent, gara de la Frumuşiţa mai adăposteşte doar câinii vagabonzi, iar intemperiile au transformat imobilul într-un focar de infecţie. Conducerea CFR Călători recunoaşte dezastrul, dar susţine că nu putea face nimic pentru a-l preveni. „În picioare au mai rămas gările de la Tuluceşti şi Târgu-Bujor. Restul gărilor sunt în paragină", ne-a declarat Ecaterina Pricope, directorul CFR Călători Galaţi.

O soluţie pentru salvarea câtorva gări a fost concesionarea transportului feroviar pe linia Galaţi-Bârlad către Transferoviar Grup. Operatorul privat asigură transportul călătorilor cu automotoare recondiţionate pe ruta amintită, preţul biletelor variind între 2,4 lei şi 10,5 lei în funcţie de distanţa pe care doresc să călătorească pasagerii. Tot personalul feroviar de la CFR a ales să treacă la operatorul privat. Important de amintit este că Transferoviar Grup a preluat şi întreţinerea gărilor de pe traseu. Un exemplu este gara de la Folteşti, care a scăpat astfel de paragină.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/EXCLUSIV-Moartea-Garile-fantoma-Galati-Barlad_0_467353360.html

riaji · April 25, 2011

Vai, de unde a venit salvarea..

LaurX82 · April 25, 2011

Gara de la Sivita am apucat-o in folosinta acum peste 10 ani, cand veneam in vizita, inca mai era casier care vindea bilet, avea si sala de asteptare, acum... nici nu poti sa te apropi de ea, dar sa mai si intri... a luat si foc odata acoperisul.

Asta iarna stateam afara sa astept trenu in zapada si viscol.

Noroc de trenurile noi ca au caldura in ele.

Si nu numai gara, dar si peronul se cam surpa si alaturi mai era si WC public cred, si ala jumate e surpat.

Edited April 25, 2011 by cosx25

dcp100168 · May 11, 2012

Monument vechi de aproape 100 de ani lăsat la cheremul hoţilor

Monument istoric, la un pas de prabusire ! Veche de aproape 100 de ani, gara din Frumusita, unul dintre cele mai impresionante obiective de acest gen din Romania, este o ruina. Cladirea nu mai are acoperis, usi sau ferestre, dupa ce a intrat pe mana hotilor. Ca sa scape de ea, Regionala CFR cere declasarea totala a monumentului, in timp ce Directia Judeteana pentru Cultura militeaza pentru conservarea imobilului.

Singura gara monument istoric din judetul Galati a ajuns o ruina. Construita in anul 1903, Gara de la Frumusita era compusa dintr-o magazie de cereale si magazie de marfuri.

Ambele monumente au fost distruse sistematic, astazi, ramanand in picioare doar cladirea garii. Imobilul este extrem de subred si este in pericol de prabusire. Fonduri pentru reabilitarea imobilului nu au mai fost alocate de zeci de ani si nici planuri de refacere nu exista. Drept dovada, in anul 2010, Regionala CFR a cerut declasarea totala a imobilului.

Ministerul Culturii a admis doar declasarea partiala a monumentului istoric, avand in vedere ca cele doua magazine nu mai exista. Satenii din Frumusita isi amintesc vremurile cand gara era principalul loc de promenada. Astazi, doar cautatorii de fier vechi si o mana de navetisti mai trec pe aici.

Reprezentantii Regionale CFR, in administrarea careia este Gara Frumusita, nu au putut fi contactati pentru a oferi un punct de vedere.

a1galatibraila.ro

Mikka · May 12, 2012

gara din Frumusita, unul dintre cele mai impresionante obiective de acest gen din Romania

???

Directia pentru Cultura militeaza...

Oricum, si stirea e beton:

Gara de la Frumusita era compusa dintr-o magazie de cereale si magazie de marfuri

Apoi, vin oamenii rai

Ambele monumente au fost distruse

Totusi, din cele doua chestii distruse (oare cum s-a intamplat, cu atatia specialisti in cultura???) ramane (probabil) a treia parte...

astazi, ramanand in picioare doar cladirea garii

Oricum, finalul e totul:

Satenii din Frumusita isi amintesc vremurile cand gara era principalul loc de promenada

dcp100168 · October 3, 2012

Monument istoric, vechi de peste un secol, lăsat la cheremul vandalilor

Gara din Frumușița, unul dintre cele mai impresionante obiective de acest gen din România, mai are puţin şi se face una cu pământul. Declarată monument istoric, gara nu mai are acoperiş, uşi, ferestre, sobe şi nici măcar scări, după ce localnicii au furat tot ce au putut, după bunul lor plac. În prezent, obiectivul este abandonat și mai adăposteşte doar câinii vagabonzi, iar timpul a transformat imobilul într-un focar de infecţie. Și pentru ca opera să fie completă, clădirea a fost scoasă, anul trecut, de pe lista monumentelor istorice din România, astfel încât s-a distrus orice speranță în obtinerea fonduri guvernamentale sau europene. Conform istoricilor, gara Frumuşiţa a fost cândva o bijuterie. S-a ridicat pe la 1895, din banii statului român. În 1946 a fost reconstruită, conform proiectului original, după ce a fost bombardată de aviaţia germană. Se pare, însă, că revenirea la democrație nu-i priește deloc, deoarece clădirea arată din nou ca după bombardament. Fonduri pentru reabilitarea imobilului nu au mai fost alocate de zeci de ani și nici planuri de refacere nu există. Drept dovadă, în anul 2010, Regionala CFR a cerut declasarea totală a imobilului. Ministerul Culturii a admis, însă, doar declasarea parțială a monumentului istoric, având în vedere că cele două magazine nu mai există.

Moartea căii ferate

Pe linia ferată Galaţi-Bârlad, de exemplu, aproape toate stațiile și haltele au fost abandonate, au fost vandalizate sau se prăbușesc, din cauza neglijenței oamenilor. Pe scurt, singurele ceva mai aproape de normalitate sunt gările de la Tuluceşti şi Târgu-Bujor. Halta Şiviţa a ajuns adăpost pentru vacile localnicilor, după ce hoţii au furat uşile, ferestrele şi chiar şi podeaua. O haltă în paragină este și cea din Chiraftei. Aceasta avea cândva una dintre cele mai active peroane de toată linia Bârladului. Pe la începutul anilor 90, sute de oameni din sat făceau naveta la Galaţi, mai ales la combinat. Acum halta este doar o clădire abandonată, gata să se prăbuşească și care pune în pericol viața celor care se aventurează în zonă.

Așa gară, așa sistem

În țările europene, calea ferată reprezintă o afacere foarte bună. Asta deoarece transportul feroviar de persoane sau de mărfuri este considerat cel mai rentabil sub aspect financiar, cel mai prietenos cu mediul, dar, mai ales, cel mai sigur transport din punct de vedere tehnic. La noi, însă, este exact pe dos, tocmai pentru că instalaţiile sunt foarte vechi şi depăşite, iar de investiții nu prea se ocupă nimeni. Urmarea se vede. Infrastructură depășită, garnituri vechi de când lumea, multe restricţii de viteză şi deranjamente pe toate liniile de cale ferată. Potrivit celor din domeniu, viteza medie de circulaţie a unui tren în România este de doar 48 kilometri pe oră. Așa se face că drumul de la Galaţi la Satu Mare înseamnă 18 ore, adică mai mult cu câteva ore decât un drum cu avionul de la un capăt la celălalt al lumii.

nepasadegalati.ro

dcp100168 · October 23, 2013

Povestea tristă a gărilor vândute la licitaţie de Fisc

Gara Docăneasa a fost prima scoasă la licitaţie de Fiscul din Galaţi şi prima vândută, pentru doar 20.000 de lei. Din momentul vânzării şi până astăzi, bătrânii din sat, care vor să meargă cu trenul la rudele de la oraş, trec prin adevărate chinuri.

Gara Docăneasa este undeva departe de Galaţi, într-un loc aproape uitat de lume. Pe calea ferată se mai ajunge cum se ajunge, dar pe drumurile rutiere este jale. Sătenii ştiau că singura lor cale de acces către civilizaţie era trenul. Gara a fost părăsită prin 2003, după ce Direcţia de Finanţe Galaţi a pus sechestru pe ea.

Din 2003 şi până în 2006, când a fost scoasă la licitaţie, gara a fost vandalizată. A dispărut cam tot ce putea fi smuls: uşi, ferestre, bănci. Din 2006, câţiva ani la rând, sătenii care au vrut să meargă cu trenul pe relaţia Galaţi-Bârlad şi invers şi-au luat biletele de tren de la un mic canton de pe vechiul peron al gării. De la o persoană fizică - PF Bumbaru. Au aşteptat trenurile în aer liber, fără a avea unde să se adăpostească, şi au citit mersul trenurilor - patru curse mari şi late - scris cu cretă pe cărămizi.

„Noua” gară a trecut prin clipe mult mai grele. A fost lăsată fără curent electric, iar vânzătoarea de bilete a fost nevoită să vândă la lumina lumânării. „Închipuiţi-vă noaptea, pe la două şi jumătate, cum este să stai într-un chioşc pe timp de iarnă, fără curent şi fără lumină”, povestea atunci femeia de la casa de bilete.

La numai câteva zile de la vânzarea ei de către fisc, a dispărut şi şeful de staţie. Comunicarea dintre mecanicul de locomotivă şi gară se făcea doar prin „naşul” de tren... Ziua dădea din mâini, noaptea flutura lumina lanternei.

Sătenii au crezut că-i o glumă

Oamenii au crezut iniţial că persoana care a cumpărat gara lor, veche de peste un secol, o va repara şi o va reda circuitului feroviar. Dar când au văzut că trec anii şi nimic nu se întâmplă cu gara lor, şi-au luat gândul. „Ne-au nenorocit, nu înţeleg de ce haosul ăsta, se vinde, se cumpără, nimeni nu se gândeşte la noi, oamenii bătrâni, care nu mai avem cum să ne deplasăm”, se plângea atunci o femeie de 80 de ani.

Orice om cu bani putea deveni atunci proprietarul unui conac, construit la inceputul secolului trecut, pe care-l putea transforma lejer într-o locuinţă de vacanţă. ANAF, prin DGFPCFS Galaţi, a scos la vânzare nu mai puţin de 12 gări.

Gara din Băleni, clădire din cărămidă roşie, cu etaj, situată la marginea unui iaz din localitatea Viile, a fost vândută cu 28.350 lei, după ce la prima licitaţie preţul fusese de 30.600 lei.

Gara din Roşcani, tot din cărămida roşie, situată foarte aproape de celebra Pădure de la Roşcani, care găduieşte în fiecare an Sărbătoarea Bujorului, costa 65.000 de lei, iar Gara Balinteşti, cu tot cu castelul de apă din curte, a fost vândută pentru numai 77.400 lei.

După mai bine de şapte ani de la vânzare, nimic nu s-a schimbat în Gara Docăneasa. Clădirea arată la fel, poate mai deteriorată ca la momentul vânzării, iar biletele se vând la acelaşi canton. Nici măcar bucuria copiilor nu s-a îndeplinit: clădirea nu s-a transformat în discotecă, aşa cum sperau ei în 2006.

adevarul.ro

dcp100168 · February 12, 2015

Gările de pe ruta Galaţi - Tg. Bujor au devenit adevărate ruine

Cândva adevărate furnicare, în care oamenii se îngrămădeau să urce în trenuri care să-i ducă la serviciu la oraş, gările de pe linia ferată Galaţi-Târgu Bujor arată groaznic. Unele au fost lăsate intenţionat în paragină, altele au fost vandalizate ani la rând. În multe dintre ele oamenii nici nu mai au unde să se adăpostească atunci când aşteaptă cele câteva trenuri private care mai fac legătura între cele două oraşe.

Reputatul istoric Paul Păltănea scria în cărţile publicate că transporturile în judeţul Covurlui (parte componentă a actualului judeţ Galaţi), la jumătatea secolului al XIX-lea, se făceau în condiţii anevoioase şi erau foarte costisitoare. Consulul Franţei la Iaşi, remarca în aprilie 1863, că transportul de la Iaşi la Galaţi costă mai scump decât cel de la Galaţi la Marsilia. Transportul unei chile de grâu (aprox. 500 kg) de la Iaşi la Galaţi reprezenta aproape jumătate din valoarea preţului de vânzare, aproximativ 30-35 lei de chilă. Căratul unui stânjen cubic de lemne de la Diocheţi la Galaţi, cca 70 km costa, în 1878, 2,5 galbeni. Transporturile de pasageri nu se desfăşurau în condiţii prea mulţumitoare.

Ion Ghica amintea lui D.Sturdza, la 24 august 1869, că „fără trăsura voastră şi fără cai de poştă traseul Galaţi-Bacău este destul de dificil”. Diligenţa de la Iaşi la Galaţi circula zilnic, în 1865.

B. P. Haşdeu ironiza, în versuri, condiţiile anevoioase în care se circula de la Galaţi la Mărăşeşti: „De la Galaţi la Mărăşeşti, nici iernile nici verile, în veci să nu călătoreşti. Nici nopţile, nici zilele căci vai de capul tău.”

Titu Maiorescu notează în jurnalul său, în martie 1872, că drumul de la Bârlad la Galaţi este „groaznic”. Se impunea aşadar o îmbunătăţire a sistemului de comunicaţii care ar fi contribuit la o mai rapidă circulaţie a mărfurilor şi la reducerea preţului trasporturilor. Unul din principalele obiective era amenajarea integrală a şoselei Galaţi-Bârlad, terminată în 1862.

Concomitent cu aceste lucrări se pregătesc şi proiecte pentru construirea unei reţele de căi ferate. Cu ocazia tratativelor pentru concesionarea lucrărilor de căi ferate, Primăria Galaţi trimite domnitorului, la 26 iulie 1863, o telegramă de felicitare pentru hotărârea de a construi căi ferate „în toată întinderea României”. Ion Alecsandri trata, prin 1863, cu bancherul Lefevre, pentru concesiunea drumului de fier Bucureşti-Giurgiu-Galaţi. La 21 februarie 1864 s-a încheiat convenţia pentru concesiunea căii ferate de pe valea Siretului, preluată de marchizul Don Jose Salamanca, Gustav Delhante, Petre Mavrogheni etc. Calea ferată pornea chiar din portul Galaţi şi trebuia să facă legătura cu nordul Moldovei. Lucrările trebuiau să înceapă în termen de un an, domnitorul urmând să sosească la Galaţi pentru darea “celei dintâi lovituri de sapă”. Studiile necesare construcţiei au fost terminate în decembrie 1865, perioadă în care au început, pe anumite porţiuni, chiar lucrările de construcţie. La 21 mai 1865, prefectul îl invita pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să inaugureze lucrările căii ferate Galaţi-Şerbeşti. Începerea lucrărilor pentru montarea căii ferate Bucureşti-Galaţi produce în oraş numeroase nemulţumiri din cauza abuzurilor ce se fac cu ocazia exproprierilor pentru instalarea liniei ferate. Preţurile, în comparaţie cu valoarea reală a locurilor, erau colosale. “Aice nu mai este dreptate, ci spoliaţiune” spunea Kogălniceanu prefectului N.Catargiu, la 9 septembrie 1869. În primăvara anului 1869 circula la Iaşi zvonul unor tratative pentru construirea liniei ferate Galaţi-Chilia. Discuţia acestui proiect va fi reluată în 1875. Cercurile oficiale austro-ungare erau interesate ca linia ferată Hamburg-Viena-Budapesta-Braşov, să fie prelungită până la Galaţi, şi chiar până la Marea Neagră.

La 1 iulie 1870 s-a pus în circulaţie linia Galaţi-Tecuci, iar la 27 decembrie s-a deschis provizoriu şi linia Roman-Galaţi-Bucureşti. Linia Bucureşti-Brăila Bărboşi-Galaţi- Bârlad a fost dată în folosinţă la 13 septembrie 1872. Tot în acest an se remarca nevoia construirii liniei Iaşi-Galaţi, dar, aşa cum observa consulul Austriei la Bucureşti, guvernul român era ocupat cu alte antreprize mai importante. I.C.Brătianu insista, într-o scrisoare către Lascăr Catargiu, la 10 mai 1873, asupra necesităţii construirii unei căi ferate care să lege “Moldova de Sus” de Galaţi, marele târg în care se desfac mai toate productele din Moldova. Singurul mijloc pentru a putea servi în mod efectiv şi judeţul Covurlui cu drumul de fier şi a face , mai ales, ca produsele Moldovei nordice şi orientale să se scurgă la debuşeul lor firesc, care era portul Galaţi, ar fi fost, titrau ziarele la 1890, construirea liniei ferate Bârlad-Galaţi, pe valea Chinejei şi a Covurluiului, în lungime de 110 km. Potrivit legii votată de Cameră la 8 februarie 1891, Guvernul a fost autorizat a contracta un împrumut de 17 milioane 314 mii lei, din care 13 milioane 800 mii lei serveau pentru construirea liniei, iar 3 milioane cinci sute de mii pentru înzestrarea liniei cu materialul rulant necesar.

Lucrările au durat câţiva ani. În 1897 de-abia se ajunsese la Tg.Bujor iar tunelul de la Bereşti a fost început în 1906. În perioada incipientă a dezvoltării liniilor feroviare în România (1854-1860), arhitectura gărilor de călători nu era considerată o prioritate. Erau stabilite câteva modele de gări, în funcţie de importanţa staţiilor, şi nu exista încă un stil arhitectural specific definit al construcţiilor feroviare. Între 1860 şi 1880, gările erau edificate după proiecte austriece sau englezeşti. După 1881, când a fost dată în funcţiune fabrica de cărămizi de la Ciurea (Iaşi), majoritatea gărilor de pe teritoriul României de atunci, au început să fie îmbrăcate în cărămidă roşie produsă la această fabrică (cărămizi de Ciurea).

„Gările, cantoanele, haltele, clădirile de serviciu, castelele de apă, anexele, fântânile au devenit valoroase prin grija cu care sunt tratate detaliile, prin seriozitatea cu care pun în operă principii de proiectare coerente şi adecvate funcţiunilor. Apartenenţa acestor clădiri la patrimoniul CFR este uşor de detectat prin limbajul arhitectural propriu ce declină sub toate formele cărămida aparentă (cărămida de Ciurea): specularea contrastului roşu-alb dintre cărămidă şi piatră văruită (ancadramentele ferestrelor, marcarea muchiilor prin intercalarea de asize, jocuri de şiruri alternative din cele două materiale) sau pur şi simplu a efectelor obţinute din modul de pozare a cărămizilor de faţadă, inspirate din arhitectura veche românească (denticuli, ancadramente, ocniţe, marcarea cornişelor ş.a)”, povesteşte la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură. La toate construcţiile feroviare de pe linia Galaţi-Bârlad, edificate la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, întâlnim acest limbaj architectural.

Reprezentativitatea acestor clădiri i-a determinat pe specialiştii gălăţeni să propună spre clasare Gara de călători CFR de la Frumuşiţa, astfel încât, în anul 1992, Gara a intrat pe lista monumentelor istorice. Dacă totul a funcţionat bine, a venit secolul XXI când SNCFR-ul a considerat că linia Galaţi-Bârlad nu mai este rentabilă. Au abandonat construcţiile, iar acestea au căzut pradă vandalizării.

„Gara de la Frumuşiţa, monument istoric, arată ca după război, cu tâmplăria furatp, cu grinzile metalice sustrase, cu acoperişul căzut. Deşi SNCFR-ul a încercat o declasare în justiţie, instanţa a menţinut statutul de monument istoric al acestei gări. Celelalte gări, Fârţăneşti, Roşcani, Balinteşti deşi nu sunt monumente istorice, au fost lăsate pradă paraginii, urmând ca ceea ce au construit înaintaşii să dispară încet-încet. În anul 2009, primarul localităţii a solicitat proprietarului, Regionala CFR Galaţi, preluarea gării în administrare pentru a o reabilita şi închiria unor familii nevoiaşe, însă nu a primit niciun răspuns. Astfel că nepăsarea autorităţilor şi-a pus şi mai adânc amprenta.

Fără răspuns au rămas şi nenumăratele solicitări ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Proprietarul avea obligaţia de a întreţine clădirea monument istoric. „Anul acesta, însă, o să o avem înscrisă în lista de control a monumentelor istorice iar proprietarul, Regionala Căilor Ferate din Galaţi va trebui să ia măsuri. Amenzile pentru nerespectarea obligaţiei de întreţinere, protejare, conservare sunt cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei", spune Marius Mitrof.

În paragină sunt şi Gara din Roşcani, acum pustie, dar şi Gara din Balinteşti.

adevarul.ro

dcp100168 · March 13, 2015

Gările-ruină de pe linia Galaţi-Târgu Bujor

Între Galaţi şi Târgu Bujor sunt puţin peste 50 de kilometri. O distanţă care, cu trenul, poate fi parcursă de-abia într-o oră şi jumătate. Nouă curse ale Transferoviar Călători, operatorul care merge din decembrie 2010 pe această linie, pleacă în fiecare zi din Galaţi spre Bârlad, iar alte nouă vin din sens invers. Majoritatea haltelor de pe acest traseu sunt părăsite. Multe dintre clădirile şubrede se pot face oricând una cu pământul, după ce au fost victime ale furturilor sistematice şi ale nepăsării din ultimele decenii.

Gara CFR Galaţi, ora 7,00, într-o dimineaţă ceţoasă. Ambele uşi automate de la intrarea în clădire sunt defecte. Intru pe o uşă laterală. Puţinii oameni împrăştiaţi pe bănci par pierduţi în imensul spaţiu al sălii de aşteptare. Din când în când, liniştea rece din clădire este întreruptă de vocea mecanică ce anunţă venirea sau plecarea câte unui tren. La ieşirea înspre peroane, aceeaşi situaţie: uşile automate sunt stricate, călătorului rămânându-i doar o uşiţă laterală.
Peronul este aproape pustiu. Câţiva oameni aşteaptă zgribuliţi. În depărtare, pe una dintre ultimele linii, se vede trenul de Târgu Bujor. Nimeni nu poate urca încă, până ce garnitura nu trage la peron. Totuşi, doi tineri poliţişti sunt primiţi să urce în vagon. Cu cinci minute înainte de ora plecării, trenul se apropie de peron. Suntem în total 37 de călători, majoritatea trecuţi de vârsta a doua. Drept urmare, cele câteva vagoane par goale.

Trenul cu viteză de melc

De-abia a pornit din gară, că trenul pare că se opreşte. Nedumerit, arunc o privire pe geam. Am ajuns în dreptul lacului Brateş şi, după stâlpii şi vegetaţia sălbatică care defilează cu încetinitorul prin faţa ochilor, îmi dau seama că totuşi ne mişcăm. Şinele şi terasamentul căii ferate sunt aici atât de uzate, încât mecanicul este nevoit să reducă viteza aproape de oprire. Printre copacii crescuţi în dezordine pe marginea şinelor se văd destul de clar grămezi colorate de gunoaie. După un sfert de oră de mers târâş, trenul pare să prindă viaţă. Nu după mult timp, însă, încetineşte însă din nou: urmează gara Tuluceşti. Doi bărbaţi coboară şi trec fără grabă pe lângă un câine ocupat cu puricii adăpostiţi în blană.

Monument în paragină

Până la destinaţie, oprim în alte opt halte. În Şiviţa, gara arată fantomatic. Clădirea cu pereţi din cărămidă roşie pare că a făcut cândva explozie. Jumătate din acoperişul de lemn, geamurile şi uşile au fost furate. Doar gunoaiele împrăştiate în jur îţi dau un indiciu că cineva are totuşi un motiv să treacă pe aici.
La Frumuşiţa, doi călători coboară şi un altul urcă. Clădirea cu etaj a gării este şi ea o ruină. Geamurile şi uşile sunt scoase, scările lipsesc, iar pe acoperişul găurit cresc mărăcini. Întreţinută, chiar ar arăta ca un monument istoric, aşa cum este clasată, de altfel.

Văzându-mi probabil privirea întârziată pe dărăpănătură, bărbatul abia urcat se instalează pe locul din faţa mea şi, fără introduceri, încearcă să-mi dea lămuriri. "Ehei, ce gară era la Frumuşiţa altădată! Impiegatul locuia aici cu toată familia. Ce forfotă era în fiecare dimineaţă! Am lucrat în Combinat şi făceam zilnic naveta. Ca mine erau mulţi alţi săteni. Trenul e acum aproape gol. Atunci mergeai şi în picioare. Şi erau şi multe trenuri de marfă. Acum e distrusă şi gara, şi liniile, şi magaziile pentru cereale. Nici sobele nu au mai rămas", spune bărbatul, jumătate pentru mine, jumătate parcă pentru sine. Îl chemă Petrică Melinte şi se duce la Târgu Bujor, în căutarea unui loc de muncă. A căutat de lucru şi la Galaţi, dar fără rezultat.

Gara ca toaletă publică

La Stoicani, următoarea oprire, clădirea haltei are încă ferestre cu geamuri şi chiar un program cu mersul trenurilor între Galaţi şi Bârlad. Nimeni nu coboară şi nu urcă aici.
Trecem apoi prin Folteşti, unde trenul staţionează un minut, exact atât cât trebuie pentru a coborî două bătrâne.
La Chiraftei, unde patru călători coboară şi alţi doi urcă, sunt izbit de imaginea deplorabilă a clădirii din haltă. În lipsa unei toalete, ruina este acum folosită ca WC public.
La Fârţăneşti, doar câteva dale aşezate pe marginea liniei ferate indică o haltă.
Câteva minute mai târziu, trenul opreşte în Băleni, unde o clădire, altădată cochetă, zace acum stingheră în plin câmp. Are etaj şi pod, pereţi din cărămidă roşie, cu atenţie la detalii, iar acoperişul este din tablă. Clădirea nu are însă nici geamuri şi nici uşi, fiind lăsată în paragină.
Cu o staţie înainte de Târgu Bujor, la Umbrăreşti, o altă bătrână încearcă să coboare din trenul înalt. Lipsa unei trepte între podeaua vagonului şi peron fac dificilă urcarea sau coborârea, mai ales pentru călătorii în vârstă sau pentru persoanele care au bagaje grele.
Cobor din tren la destinaţie, alături de alţi trei călători. Cei câţiva oameni de pe peronul gării sunt scoşi brusc din amorţeală de aparatul meu de fotografiat. Suspicioasă, sub privirile atente ale celorlalţi, o angajată vine şi-mi spune că nu am voie să fac poze în gară. Femeia ţine morţiş să afle cine sunt şi ce caut la Târgu Bujor.

"Cu trenul e mai sigur"

După câteva ore petrecute în al treilea "centru urban" al judeţului, plec înapoi spre Galaţi. Alţi zece călători, cei mai mulţi elevi, urcă în tren. Abia la Fârţăneşti două femei coboară şi alţi doi elevi de liceu cu ghiozdanele pe umăr urcă. La Chiraftei, şase dintre elevii urcaţi la Târgu Bujor coboară. La Folteşti, trei persoane urcă, la Stoicani alte cinci, iar la Frumuşiţa două coboară şi alta urcă. La Şiviţa şi Tuluceşti, alţi nouă călători populează pentru scurtă vreme vagoanele. Alături de mine, un bărbat pare un obişnuit al călătoriilor pe acest traseu. Îl salută pe controlor, schimbă două vorbe, după care îşi afundă ochii în telefon. Vreau să aflu ce îl face să aleagă trenul în locul microbuzului. "Cu trenul e mai sigur, costă cam la fel şi e mult mai confortabil. Mai ales pentru navetişti, ca mine, e un chin să mergi înghesuit într-o maşină. Trenul face mai mult timp, dar m-am obişnuit", spune bărbatul.
După o oră şi jumătate de călătorie, trenul ajunge în gara din Galaţi. Celelalte linii sunt pustii, la fel ca la plecare. Din vagoanele înalte şi aproape pustii al trenului Bârlad - Galaţi coboară 34 de călători, în mare parte elevi sau pensionari. Unii râd zgomotos, alţii par apăsaţi de griji. După haltele-fantomă prin care am trecut, gara din Galaţi pare din alt tablou. O clădire modernă care îşi aşteaptă în fiecare zi călătorii-fantomă.

viata-libera.ro

dcp100168 · April 21, 2016

Fantomele de pe marginea căii ferate. Cum se fac praf şi pulbere gările istorice de pe linia Galaţi-Bârlad

Dintre cele 19 gări de pe traseul Galaţi-Bârlad, doar patru mai sunt folosite. Celelalte 15 sunt abandonate şi sunt într-o stare deplorabilă. Clădirile au fost jefuite de tot ceea ce se putea demonta, iar acum se fură deja cărămizile. Nimeni nu-şi asumă răspunderea pentru distrugerea unei părţi a istoriei naţionale.

Calea ferată Galaţi-Bârlad va împlini, în decembrie anul acesta, 105 ani de la inaugurarea sa din 1911, cu mare fast, în prezenţa Regelui Carol I şi a jumătate dintre membrii guvernului Petre P. Carp. Are 109 kilometri lungime, iar construcţia ei a început în 1892, an în care se semna decretul regal prin care legea de aprobare a investiţiei era promulgată. În total, pe amintita linie sunt 19 halte (fără a lua în calcul punctele de plecare şi de sosire), toate întipărite adânc în memoria colectivă a aşezărilor în care există. Căci, în vremurile în care apăreau, era un lucru de mare mândrie ca o aşezare să aibă gara ei.

În esenţă, vorbim despre o părticică din istoria neamului, căci cele mai multe dintre clădirile din aceste halte sunt foarte vechi - au între 100 şi 120 de ani - fiind adevărate opere de arhitectură. Sunt ridicate într-un stil aparte, cu materiale de mare calitate, iar unele dintre ele surprind chiar cu decoraţiuni unicat, sculptate manual în atelierele pietrarilor italieni din Galaţi şi Brăila. Însă cu toate că vorbim despre o încărcătură istorică deosebită, calea ferată Galaţi-Bîrlad mai este acum doar o simplă afacere. Atât. În 2010, exploatarea ei a fost concesionată către o firmă privată, care a fost interesată de trenuri (căci ele aduc profit), nu de gări, aşa că întreaga infractructură aferentă a rămas de izbelişte. Firma respectivă, Transferoviar Grup (TFG), a preferat să preia în administrare doar clădirile din Tuluceşti, Folteşti, Târgu Bujor şi Bereşti, unde are case de bilete funcţionale. În rest clădirile au rămas ale Regionalei CFR Infrastructură (devenită ulterior CREIR - Centrul Regional pentru Exploatare Intreţinere şi Reparaţii). Adică ale nimănui, căci clădirile au fost introduse în conservare, iar pentru că nu sunt bani, paza lor nu a mai fost asigurată de mai bine de zece ani. Bucuria hoţilor.

Amintiri din vremea când statul făcea

În ultimele două decenii, în România nu s-a mai construit nici măcar un metru de linie ferată. Guvernanţii au afirmat, răspicat, că trenul nu mai este rentabil, iar nu mai puţin de 52 de linii secundare au fost închise din 2010 încoace. Ca urmare, sute gări au rămas în paragină, toate guvernele din ultimii 16 ani fiind incapabile să ceară SNCFR să rezolve cumva lucrurile. Partea interesantă este că mai bine de două treimi dintre traseele abandonate de SNCFR au ajuns, prin concesiune, la o serie de operatori privaţi, prilej cu care - surpriză - totul a devenit rentabil. Cum este posibil ca, peste noapte, să se schimbe la 180 de grade coordonatele economice, doar managerii SNCFR ştiu. O exlicaţie ar veni, totuşi, din zecile de doare penale pentru tot felul de fraude şi acte de corupţie, care au vizat compania de stat în ultimii ani.

Trecând peste aceste probleme ale prezentului, se cuvine să spunem că, acum mai bine de un secol, înaintaşii noştri puneau în practică adevărate lecţii de eficienţă economică şi administrativă. Relevant este, bunăoară, faptul tronsonul de cale ferată Galaţi-Balinteşti (70 de kilometri) a fost gata în doar şase ani (între 1893 şi 1899), ceea ce înseamnă că se făcea cam un kilometru de linie (cu tot ceea ce însemna ea, de fundaţia din piatră şi traversările de râuri, până la şine şi semnalizarea aferentă) în fiecare lună. Asta într-o vreme în care majoritatea muncilor erau manuale, iar transportul materialelor se făcea cu carul tras de boi, căci automobilul de-abia se inventa.

Un tunel minunat, făcut cu târnăcopul şi căruţa cu boi

Piesa de rezistenţă a investiţiei a fost, fără îndoială, tunelul Tălăşmani-Docăneasa (în apropiere de oraşul Bereşti, care a fost finalizat în 1911, după cinci ani de trudă, şi care, cu cei 3.330 de metri ai lui, rămâne şi acum al doilea tunel de cale ferată din România, ca lungime, după tunelul Teliu (4.369 metri). Tunelul leagă practic judeţele Galaţi şi Vaslui (pe sub dealul Tălăşmani, care delimitează bazinele hidrografice ale Siretului şi Prutului) şi este unul din puţinele tuneluri din ţară construite la altitudine joasă, undeva în jurul a 100 metri peste nivelul mării. Se ştie că lucrarea a fost coordonată de doi mari ingineri italieni (Bertolero şi Giachetti), care au avut de înfruntat nu doar marile probleme cu terenul (dealul este din loess şi nisip şi e îmbibat cu apă pe porţiunea pe unde trece tunelul), ci şi lipsa de tehnică. Însă s-au descurcat magistral, după cum răzbat mărturiile din trecut. „Bunicul meu mi-a povestit cum au pornit din cele două capete cei doi italieni şi s-au întâlnit sub deal, exact la mijloc, la perfecţiune. Totul se făcea manual pe atunci. Nu existau utilaje, ci doar târnăcoape, lopeţi şi căruţe cu boi cu care se scotea pământul şi se aducea materialele. Bunicul meu a lucrat cu căruţa acolo, la lumina felinarului. Nu era uşor să mergi aproape doi kilometri pe sub pământ, cu noroiul la genunchi”, ne-a povestit Victor Dorobăţ, primarul comunei Bereşti Meria. De altfel, din satele comunei Bereşti Meria au fost recrutaţi cei mai mulţi dintre muncitorii de la tunelul Talaşmani-Docăneasa..

Prezentul ruşinos

În anul 2016, din măreţia de odinioară a liniei ferate Galaţi-Bârlad (care era mândria sudului Moldovei, mai ales că darea ei în folosinţă redusese la jumătate costurile de transport a mărfurilor între portul Galaţi şi Iaşi) n-a mai rămas mare lucru.

Bijuteria inginerească de la Tălăşmani a ieşit din termenul garantat de cinci ani (constructorii italieni dădeau scris, la 1911, că structura va rezista fără probleme un secol), iar asta se cam vede: tunelul este şubrezit de infiltraţia apei freatice şi are nevoie de reparaţii capitale. Cine să le facă, însă? Într-o scrisoare transmisă Consiliului local Bereşti în urmă cu cinci ani (după ce instituţia locală rugase autorităţile centrale să aloce bani pentru salvarea tunelului istoric de la năruire). SNCFR răspundea că investiţia nu se află pe lista de priorităţi, căci linia ferată Galaţi-Bârlad aduce pierderi. Situaţia nu s-a schimbat între timp, iar cârpelile făcute în perioada 2011-2012 au fost mai curând „cosmetice”.

Chiar dacă problemele de rezistenţă ale tunelului par să fie cea mai gravă problemă a linie ferate amintite, cele mai vizibile sunt, totuşi, gările ruinate. Dintre cele 23 de clădiri ridicate în perioada 1894-1910 (dintre care 15 cu destinaţia de sediu de haltă, iar restul spaţii auxiliare şi câteva splendide castele apă), doar vreo cinci mai sunt într-o stare cât de cât acceptabilă.

Incursiune în ţara unde totul se fură, arde, năruie…

Zilele trecute, am făcut o călătorie de o zi de la Galaţi la Bârlad, pentru a descoperi „pe viu” care mai este starea liniei ferate şi a clădirilor istorice aferente acesteia. Trebuie să spunem că linia amintită este deservită, încă din 2010, doar de trenurile private ale Transferoviar Grup (TFG), firmă deţinută, de altfel, de un om de afaceri cu origini gălăţene, chiar dacă între timp s-a mutat la Cluj. Despre modul cum îşi face treaba operatorul, nimic de obiectat. Trenurile sunt curate, preţul unui bilet este decent (un Galaţi-Bârlad costă, la clasa a II-a, doar 16 lei), în tren există un agent de pază (ceea ce conferă siguranţă), nu sunt întârzieri notabile, iar personalul este foarte amabil. Dacă, însă, este să vorbim despre starea infrastructurii, lucrurile se schimbă.

Încă de plecarea din Galaţi, după doar câţiva kilometri, ne-a atras atenţia semnalizarea feroviară precară, inspirată parcă din peisajul unei ţări africane de la începutul secolului trecut. Panourile de avertizare a restricţiilor de circulaţie sunt prinse cu sârmă pe nişte araci care par tocmai tăiaţi din pădure: strâmbi, cu coaja pe ei, noduroşi. Noroc cu peisajul minunat. Însă acesta a fost doar un preambul blând pentru oroarea ce avea să vină: gările în ruină. Căci, în afara celor patru clădiri preluate de TFG (Tuluceşti, Folteşti, Târgu Bujor şi Bereşti), restul sunt părăsite. Teoretic, această infrastructură aparţine Centrul Regional pentru Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii (CREIR) Galaţi, entitate atinsă în ultimii ani de mai multe scandaluri de corupţie care au dus la arestare fostului director Laurenţiu Seceleanu (care, apropo, pe site-ul SNCFR încă mai figurează ca director general). Însă între teorie şi practică nu există o legătură prea mare. Clădirile sunt pur şi simplu lăsate la mâna hoţilor.

Prima gară de după Galaţi este Tuluceşti. Este, de altfel, şi cel mai bine întreţinută clădire, căci de-a lungul istoriei a avut ghinionul (dar şi norocul), să fie distrusă de bombardamentele din 1944. Reclădită după război, clădirea a mai prins şi o renovare prin 2000, aşa că se ţine încă bine. Câţiva kilometri mai spre nord, însă, începe coşmarul. Pe un tăpşan plin de bălării descoperim halta Şiviţa. Clădirea, construită din celebra cărămidă de Ciurea (Iaşi) pare că tocmai a scăpat dintr-un bombardament. Nu mai are uşi, nici ferestre, iar o jumătate din acoperiş lipseşte. Pare ars. Şi chiar este ars, după cum ne lămureşte unul dintre călătorii care tocmai coboară la Şiviţa. „I-au dat foc boschetarii într-o noapte. Se aciuaseră unii pe aici şi au pus foc la tot. Au stins-o pompierii, dar s-a terminat cu ea. Vai de mama noastră, ce-a ajuns averea ţării ăsteia…”, conchide, trist, şiviţeanul.

Monument istoric distrus cu bună ştiinţă

Urmează Frumuşiţa. Văzută de departe, clădirea impresionează. Domină locul. Însă, de aproape, îngrozeşte. Clasificată încă din 1992 ca monument istoric (cod: GL-II-a-B-03081), clădirea este pe jumătate dărâmată, căci lăsată în părăsire de mai bine de un deceniu, a fost la cheremul hoţilor şi vandalilor. Potrivit fişei monumentului, construirea imobilului a început în 1895, iar la ridicarea ei nu a contribuit doar statul român. Proiectul iniţial a fost modificat la solicitarea câtorva moşieri din zonă (Ghica şi Rădulescu), care au contribuit cu sume importante pentru ca gara de la Frumuşiţa să fie o bijuterie arhitecturală. Din păcate, clădirea a suferit modificări importante după Al Doilea Război Mondial, când a fost grav avariată de bombardamentele cumplite ale aviaţiei americane (1943-1944). În 1946, clădirea a fost refăcută după planul original, fiind refolosite o parte din materiale, în special superbele elemente din piatră ale faţadei. Acestea au fost sculptate manual în atelierele meşterilor pietrari italieni din Galaţi, Brăila şi Măcin (aceştia din urmă fuseseră aduşi în România chiar de către Regele Carol I, pentru a făuri decoraţiunile în piatră de la castelul Peleş).

TFG nu a vrut să preia clădirea clădirea. Nu merita efortul să se ocupe de un imobil pe jumătate ruinat. Aşa că a amenajat alături un mic acoperiş din plastic şi o băncuţă. Biletele se pot lua direct din tren, aşa că gara este inutilă. „N-are rost să ţii un casier în gară şi să cheltuieşti un amr de bani cu clădirea doar pentru câţiva călători pe zi”, ne explică, cu amabilitate, controlorul de bilete. Economiceşte vorbind, are dreptate.

Să nu credeţi că nu au fost iniţiative de salvare a imobilului. Primarul comunei Frumuşiţa, Ioan Munteanu, zice că şi-ar fi dorit să o preia în administrare acum vreo şapte-opt ani. „Aş fi vrut să fac acolo muzeul satului, ceva frumos. Din păcate nici măcar nu mi-au răspuns la adrese cei de la SNCFR - am făcut vreo trei reveniri - aşa că am renunţat”, spune primarul. În paranteză fie spus, nu-i nicio surpriză. Nici nouă nu ne-au răspuns la solicitare cei de la CREIR, cum n-au răspuns, după cum vom arăta, nici altor instituţii care i-au chestionat în problema gărilor părăsite. „Acuma n-aş mai lua-o nici dacă mi-o dau degeaba. Costă milioane să refaci ceea ce s-a stricat. Nici nu ştiu dacă se mai poate restaura. Acoperişul este dus, plafoanele au dispărut, lemnăria s-a furat, cred că şi structura de rezistenţă este grav afectată. Mă tem să nu se întâmple o nenorocire. Am făcut deja o adresă către CFR să ia măsuri cu clădirea. Ori o repară, ori o dărâmă”, a mai spus Ioan Munteanu.

Fără răspuns au rămas şi nenumăratele solicitări ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură, în care instituţia atrage atenţia că proprietarul avea obligaţia de a întreţine clădirea monument istoric. „Le-am atras atenţia, în scris, în mai multe rânduri, că au obligaţia de a întreţine monumentul istoric din proprietate. Nu ne-au răspuns. În schimb, au dat Ministerul Culturii în judecată, cerând ca gara Frumuşiţa să fie scoasă din lista monumentelor istorice. Au pierdut procesul, iar în perioada următoare ne vom ocupa cu prioritate de acest caz. Până acum nu am dat amenzi. Am aşteptat să se pronunţe instanţa. Însă acum este clar: SNCFR conservă monumentul istoric sau vor suporta rigorile legii”, ne explică Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu a judeţului Galaţi.

Peisaj dezolant, cu ruine şi mizerie

Pe tot traseul către Bârlad, în continuare, peisajul este absolut dezolant. Atrag atenţia în mod special splendidele gări din Viile (Băleni), Roşcani (Băneasa) şi Balinteşti, care parcă imploră cerul cu ochii orbi ai ferestrelor fără cercevele. Au peste un secol, sunt monumente de arhitectură, însă miros a urină şi a pustiu. Nici măcar maidanezii nu mai adulmecă prin gările părăsite, căci au înţeles şi ei că acolo nu-i loc de trai.

Jurnalistul Adevărul a solicitat un punct de vedere SNCFR-ului, dar nu l-a primit până la închiderea ediţiei.

adevarul.ro

dcp100168 · December 13, 2016

Jaf şi nepăsare pe linia ferată istorică Galaţi-Bârlad

Dată în folosinţă în urmă cu 104 ani, linia ferată Galaţi-Bârlad a contribuit la dezvoltarea economică a Galaţiului şi a întregii Moldove
După Revoluţie, lăsat fără pază, patrimoniul imobiliar al haltelor a fost "mâncat" de timp şi distrus sistematic de hoţi

Despre măreţia liniei ferate Galaţi-Bârlad se mai poate vorbi astăzi doar la timpul trecut. Cândva o mândrie a Moldovei de Sud, calea ferată şi gările care se întind pe lungimea celor 109 kilometri zac acum în ruină. Situaţia economică dificilă de după Revoluţie, nepăsarea şi incompetenţa autorităţilor care au în grijă clădirile gărilor de pe această linie, precum şi furturile sistematice au "devorat", asemenea unui cancer, un trecut care ar fi meritat conservat prin orice mijloace. Totul miroase acum a jaf şi nepăsare, a fecale şi urină. După ce hoţii au furat până şi ultima cercevea, în cele 20 de halte de pe această linie, fără a pune la socoteală şi gările de plecare şi de destinaţie, s-a instalat tăcerea. Liniştea este tulburată doar de câteva ori pe zi, atunci când trenurile operatorului privat, singurul care circulă pe aici, iau şi lasă în staţii câţiva elevi sau pensionari.

Mărirea şi decăderea liniei Galaţi-Bârlad au fost dictate de interese pur economice. Construirea clădirilor din haltele cu pricina a depăşit însă aspectul pur mercantil al afacerii. Materialele folosite au fost de cea mai bună calitate, iar specialiştii şi meşterii care s-au ocupat de execuţia şi ridicarea propriu-zisă a imobilelor erau printre cei mai apreciaţi. Totul a fost construit cu mari sacrificii, într-o epocă în care în locul camioanelor se foloseau căruţele trase de boi. Tocmai de aceea, bătaia de joc crasă din ultimele două decenii şi jumătate este cu atât mai condamnabilă.

Povestea "drumului de fier" Galaţi-Bârlad

Construită în patru etape, în perioada 1898-1912, calea ferată Galaţi-Bârlad a însemnat, pentru Galaţi, deschiderea unor noi şi promiţătoare perspective economice. La mijlocul secolului al XIX-lea, jumătate dintre produsele Moldovei nu puteau fi valorificate nici măcar cu jumătate din preţul lor real, din cauza lipsei modalităţilor de transport. Construirea liniei ferate a redus practic la jumătate costurile de transport a mărfurilor între portul Galaţi şi Iaşi. Nu este astfel greu de înţeles de ce această cale ferată a fost declarată de utilitate publică, prin legea 1577/1892, promulgată prin Decretul Regal din 28 aprilie 1892. Anterior, Decretul nr. 412/1891 este cel prin care au fost votate creditele necesare lucrării.

"Proiectarea şi execuţia căii ferate Galaţi-Bârlad este încredinţată Serviciului de Studii şi Construcţii din Ministerul Agriculturii, Comerţului şi Lucrărilor Publice. Lucrarea este "atacată" la începutul anului 1892 din ambele capete, de la Galaţi şi Bârlad. După şapte ani de lucrări, la 27 septembrie 1898, se deschide calea ferată Galaţi-Ghibărţeni (astăzi, Balinteşti - n.r.) şi, doi ani mai târziu, la 13 ianuarie 1900, se dă în exploatare şi linia Ghibărţeni-Bereşti. La începutul anului 1900, lucrările de la tunelul Bereşti (astăzi, tunelul de la Tălăşmani - n.r.) şi de la linia Bârlad-Bereşti se întrerup, din cauza crizei economice dintre cele două secole", arată autorul Sândel Dumitru, în lucrarea "Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc".

Lucrările la linia ferată şi la tunelul Bereşti sunt reluate în primăvara anului 1906. Trei ani mai târziu, se termină şi tronsonul Bârlad-Tălăşmani. A mai fost nevoie de alţi încă trei ani însă până ce a fost finalizat şi tunelul de la Bereşti. Într-un final, la 19 mai 1912, calea ferată a fost dată în exploatare pe toată lungimea ei.

Trenul, mai încet decât în urmă cu un secol

O cursă de călători de la Galaţi la Bârlad sau retur dura, în 1912, trei ore şi 29 de minute. În 2010, SNCFR a decis ca exploatarea acestei linii ferate să fie concesionată către un operator privat, Transferoviar Grup (TFG). În momentul în care CFR renunţa practic să mai circule pe această linie, trenul străbătea cei 109 kilometri în trei ore şi 34 de minute, adică exact cu cinci minute mai mult decât în momentul inaugurării liniei. Acum, trenurile operatorului privat parcurg o cursă Galaţi-Bârlad în două ore şi 39 de minute. Astfel, trenurile CFR aveau nevoie de aproape o oră în plus pentru a ajunge la destinaţie.

Pierderi la stat, profit la privat

Un alt aspect aparent paradoxal constă în modul în care firmele private au reuşit să obţină profituri substanţiale în exact aceleaşi condiţii în care CFR-ul înregistra pierderi uriaşe. Astfel, în timp ce în România ultimilor 20 de ani nu a mai fost construit nici măcar un metru de cale ferată, peste 50 de linii secundare au fost închise, doar în ultimii şase ani. În acelaşi timp, alte linii au fost salvate prin concesionarea către operatori privaţi, aşa cum a fost şi cazul liniei Galaţi-Bârlad. Totuşi, pentru că vorbim despre o afacere, firma care a preluat concesiunea a fost interesată în primul rând de linie, pentru că aceasta este cea care aduce profitul. Elementele din infrastructura adiacentă căii ferate, adică tocmai clădirile istorice din gări, au fost însă lăsate în paragină, cu excepţia a patru dintre ele, care au fost luate în administrare tot de operatorul privat.

Ca după un bombardament pe timp de pace

De la Galaţi până la Bârlad trenul opreşte în 21 de staţii. Ajuns în prima haltă, la Tuluceşti, nimic nu pare să te pregătească pentru dezastrul care are să te întâmpine pe parcurs. Clădirea gării din Tuluceşti arată decent, păstrând, pe alocuri, farmecul de început. Doar câteva minute de mers cu trenul însă, peisajul se schimbă la 180 de grade. La Şiviţa, fantoma clădirii din gară pare victima unui bombardament. Geamurile ferestrelor lipsesc, acoperişul este în mare parte ars, iar un perete a fost deja furat, cărămidă cu cărămidă. Mda, românul este perseverent!

O clădire-patrimoniu prădată de hoţi

De departe, clădirea impunătoare a gării din Frumuşiţa este impresionantă. Pare asemenea unui imobil de pe o stradă centrală a oraşului mutat în mijlocul câmpului. Ajungând să distingi însă detaliile rămâi îngrozit de halul în care a fost adus acest monument de patrimoniu. Geamurile şi ferestrele au fost furate, prin acoperiş se vede cerul, iar tencuiala căzută de pe faţadă scoate la iveală cărămida. Construită în 1895, clădirea a fost declarată monument istoric, în anul 1992. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost aproape distrusă de bombardamentele aviaţiei americane şi refăcută, după planurile iniţiale, în 1946. În ciuda aspectului jalnic, clădirea impresionează încă datorită elementelor lucrate în piatră de pe faţadă.

"În urmă cu câţiva ani, am vorbit cu directorul CFR şi i-am cerut acordul să punem câţiva chiriaşi în clădire. Imobilul arăta bine atunci, era renovat. Nu am primit însă niciun răspuns şi uitaţi cum a ajuns acum. Apoi a venit o comisie şi au spus că fusese depusă la Bucureşti o solicitare pentru a fi demolată. Nu am fost de acord. E păcat să dărâmi aşa ceva. Oricum, am ajuns la concluzia că pe nimeni nu interesează", a spus primarul din Frumuşiţa, Ion Nelu Munteanu.

Decoruri pentru filme de groază

La Stoicani, clădirea din gară se ţină încă bine, lucru valabil şi la Folteşti. La Chiraftei era odată una dintre cele mai aglomerate gări de pe lina Bârladului. Acum, clădirea ponosită de pe peron nu mai aminteşte cu nimic de acele vremuri. În continuare, câţiva kilometri mai la nord, suntem întâmpinaţi de halta Băleni, a cărei clădire rivaliza în trecut cu cea de la Frumuşiţa. Construit în 1986, imobilul din halta Băleni a fost părăsit definitiv în 1999. Acum, arată ca decorul perfect pentru o scenă dintr-un film de groază. Aproape identice, haltele din Roşcani şi Balinteşti sunt la fel de somptuoase ca cele din Frumuşiţa şi Băleni. În timp ce clădirea din Roşcani mai are încă geamuri la ferestre, la Balinteşti uşile şi ferestrele au dispărut, casa arătând ca bântuită.

La CFR, competenţa este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire

De aceste fantome de pe marginea căii ferate ar trebui să răspundă Centrul Regional de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii (CREIR) CF Galaţi. Am trimis o solicitare oficială către instituţie, încă de acum o lună şi jumătate. Oarecum de aşteptat, răspunsurile nu au venit nici până în prezent. De altfel, în paranteză trebuie spus că la CREIR Galaţi lucrurile merg ca pe roate. Astfel, pe site-ul cfrsa.infofer.ro, Laurenţiu Seceleanu apare trecut în continuare ca director al CREIR Galaţi, deşi acesta nu mai deţine funcţia de peste doi ani, atunci când a fost trimis în judecată de DNA Cluj pentru săvârşirea în formă continuată a infracţiunilor de luare de mit şi complicitate la spălare de bani.

Al doilea tunel ca lungime din România

În nordul judeţului Galaţi, pe aceeaşi linie ferată, chiar în apropierea limitei cu Vasluiul, se află un tunel feroviar lung de peste 3.300 de metri, al doilea ca lungime din toată ţara. Vasta galerie face legătura feroviară între localităţile Bereşti şi Tălăşmani. Chiar dacă cele două războaie mondiale şi cutremurele înregistrate în secolul trecut nu l-au distrus, structura tunelului a fost afectată de infiltraţiile de apă, de solul nisipos şi instabil şi de nepăsarea autorităţilor, starea tunelului din prezent nelăsând să se mai întrezărească luminiţa de la capăt.

Construcţia tunelului a început în iunie 1906, iar lucrările au fost finalizate la sfârşitului lui 1911. Până în anul 1919, tunelul de la Bereşti a fost cea mai mare astfel de structură din România. Şi în prezent, este unul dintre puţinele tuneluri din ţară construite la altitudine joasă. "Lucrările au fost începute simultan din ambele părţi, de inginerii italieni Pietro Bertolero şi Giuseppe Giachetti. Forţa de muncă necesară a fost recrutată din zonă, iar Bereştii au devenit pentru ceva timp un punct important pe harta ţării, vizitat de mari personalităţi, între care Barbu Delavrancea, în acel moment ministru al Lucrărilor Publice, şi Anghel Saligny, inspectorul general al aceluiaşi minister", a explicat Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură Galaţi.

Crima din trenul personal

Din informaţiile furnizate de Marius Mitrof, reiese că în tunelul de la Tălăşmani a avut loc, în urmă cu 97 de ani, o crimă. Ion M. Georgescu făcea zilnic naveta între Bereşti şi Bârlad, cu trenul personal Galaţi - Bârlad. Georgescu venise ca refugiat din Bucureşti şi se stabilise la Bereşti, împreună cu soţia şi cei patru copii. Aici, bărbatul se ocupa cu vânzarea de alimente în vagoanele de clasa a III-a ale trenului. În gara Bereşti, aflându-se în tren, între Georgescu şi câţiva soldaţi grăniceri a apărut o altercaţie, conflict care a fost aplanat de şeful de tren Burghelea. Numai că, după ce trenul a pornit şi a intrat în tunel, acelaşi Burghelea a auzit din vagonul vecin "nişte ţipete îngrozitoare. Când trenul a ieşit din tunel, a mers în vagonul respectiv şi a văzut că Georgescu nu se mai afla printre călători. În urma unor cercetări sumare, şeful de tren a aflat că Georgescu şi soldaţii se certaseră din nou, grănicerii aruncându-l din tren. Cadavrul vânzătorului a fost găsit mutilat în tunel, motiv pentru care soldaţii au fost arestaţi.

viata-libera.ro

dcp100168 · March 24, 2018

O GARĂ monument istoric din Galaţi a ajuns o ruină. În loc să fie refăcută, CFR a cerut declasarea ei

Una dintre gările importante din judeţul Galaţi, aflată pe lista monumentelor istorice, a fost abandonată de CFR, stând să se prăbuşească. Trenurile opresc din ce în ce mai rar la peron iar clădirea a ajuns o ruină.

Gara ruină este situată în satul Frumuşiţa, pe linia de cale ferată Galaţi-Bârlad. În anul 2004, din cauza scăderii traficului de călători şi mărfuri transportate, legătura feroviară Galaţi-Bârlad a fost încadrată prin hotărâre de Guvern în categoria liniilor de cale ferată „neinteroperabile”, de interes local. În prezent, acolo nu mai opresc decât câteva garnituri ale unei companii feroviare private. Ca urmare, gara din Frumuşiţa a fost folosită din ce în ce mai rar, ajungând o ruină care se poate prăbuşi oricând. În ultimii 10 ani, grinzile metalice, tâmplăria şi duşumelele de lemn au fost furate iar acoperişul a căzut.

Pentru a scăpa de clădire, în urmă cu opt ani compania CFR a cerut declasarea imobilului şi anexelor prin ştergerea acestora de pe lista clădirilor monumentelor istorice. „În anul 2010 Sucursala Regională CF Galaţi a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Galaţi declanşarea procedurii de declasare a monumentului istoric cu denumirea de Ansamblul Gării Frumuşiţa, ansamblu care cuprindea magazie cereale, magazia de mărfuri şi staţia de călători gară. Deşi, în baza constatărilor, concluziilor şi recomandărilor formulate în documentaţiile de declasare, întocmite de specialiştii autorizaţi de Ministerul Culturii şi recomandaţi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi, întregul Ansamblu al Gării de la Frumuşiţa ar fi trebuit declasat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional-Direcţia Patrimoniu Cultural, prin adresa nr.3750/2010-MI din 27.01.2011, a aprobat declasarea numai pentru magazia de cereale şi magazia de mărfuri, declasarea staţiei de călători gară fiind respinsă”, se arată în răspunsul oferit Mediafax de reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

Mai mult chiar, cei de la CFR spun că nu au solicitat clasarea ca monument istoric şi nici nu a avut cunoştinţă de declanşarea procedurii de clasare pentru a o contesta. Totuşi, clădirea nu a fost declasată în ultimii ani deoarece Comisia Naţională a monumentelor istorice şi Curtea de Apel Galaţi au respins demersul Regionalei CFR Galaţi. „Noi am efectuat anul trecut un control împreună cu reprezentanţii Rergionalei CFR Galaţi. Aceştia au invocat faptul că linia ferată nu mai prezintă niciun interes pentru ei, fiind închiriată transportatorilor privaţi, iar gările, de asemenea, au fost abandonate. Având statut de monument istoric, li s-a impus să respecte obligaţiile din Legea 422/2001 şi li s-a stabilit o serie de măsuri cu termene. În cazul în care nu vor fi respectate vor fi sancţionaţi cu amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei”, a spus consilierul Direcţiei de Cultură Galaţi, Marius Mitrof.

Conform legii, proprietarul are obligaţia de a conserva şi proteja clădirea declarată monument istoric. Direcţia de Cultură le-a cerut celor de la CFR să îngrădească zona, să repare acoperişul şi să găsească soluţii pentru restaurarea gării Frumuşiţa.

Până în prezent, a fost respectată doar măsura privind protejarea spaţiului prin montarea unui gard. În paralel, proprietarul susţine că a făcut mai multe demersuri, fără succes, pe lângă Primăria comunei Frumuşiţa şi Consiliul Judeţului Galaţi pentru cedarea clădirii prin vânzare-cumpărare, închiriere, concesiune sau expropriere. Reprezentanţii CFR sunt contrazişi de primarul comunei Frumuşiţa care spune că i-a solicitat proprietarului să-i dea clădirea în administrare. „Aş fi putut să-i dau întrebuinţare, să fac Muzeul Satului, Muzeul comunei, ar fi fost un lucru foarte bun. Puteam să mut două acolo familii, ca să nu se mai dărâme, să nu se mai degradeze. Nu am primit niciun răspuns, nu interesează pe nimeni. Nu a venit nimeni. Acum este o ruină, nu mai am ce face cu ea. Păcat de clădirea asta”, a declarat primarul comunei Frumuşiţa, Nelu Munteanu.

Soluţia a apărut la finalul anului trecut, când Direcţia de Cultură a acceptat în sfârşit cererea privind declasarea monumentului istoric. „Consiliul Judeţean Galaţi nu a fost interesat de preluarea clădirii şi nici de finanţarea documentaţiilor şi a lucrărilor de intervenţie la obiectiv, însă Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, prin adresa nr. 2013/06.11.2017, ne-a comunicat că va începe procedura de declasare a monumentului istoric. În prezent Sucursala Regionala CF Galaţi are în derulare proceduri de achiziţie de servicii pentru elaborarea documentaţiilor de declasare, conform precizărilor primite din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, prin adresa nr. 2013/06.11.2017”, precizează reprezentanţii CFR.

Clădirea a fost construită în anul 1895 şi a fost reabilitată jumătate de secol mai târziu, după ce fusese distrusă parţial de bombardamente, în timpul războiului mondial. În 1992, construcţia a fost declarată clădire de patrimoniu şi a fost trecută pe lista monumentelor istorice din România. A fost perioada de glorie a gării care era folosită de numeroşi călători, în special navetişti, angajaţi la combinatul siderurgic gălăţean. Ulterior, numărul călătorilor a scăzut iar clădirea a fost lăsată să se degradeze.

mediafax.ro

dcp100168 · February 19, 2020

Gările-ruină de pe ruta Galaţi-Târgu Bujor

Între Galaţi şi Târgu Bujor sunt puţin peste 50 de kilometri. O distanţă care, cu trenul, poate fi parcursă de-abia într-o oră şi jumătate. Nouă curse ale Transferoviar Călători, operatorul care merge din decembrie 2010 pe această linie, pleacă în fiecare zi din Galaţi spre Bârlad, iar alte nouă vin din sens invers.

Majoritatea haltelor de pe acest traseu sunt părăsite. Multe dintre clădirile şubrede se pot face oricând una cu pământul, după ce au fost victime ale furturilor sistematice şi ale nepăsării din ultimele decenii, au fost lăsate intenţionat în paragină, altele au fost vandalizate ani la rând. În multe dintre ele oamenii nici nu mai au unde să se adăpostească atunci când aşteaptă cele câteva trenuri private care mai fac legătura între cele două oraşe. Cu câțiva ani în urmă erau adevărate furnicare, în care oamenii se îngrămădeau să urce în trenuri care să-i ducă la serviciu la oraş.

În aprile 1863, Consulul Franței la Iaşi, remarca că transportul de la Iaşi la Galaţi este mai scump decât cel de la Galaţi la Marsilia.Transporturile de pasageri nu se desfăşurau în condiţii prea mulţumitoare. Ion Ghica amintea lui D.Sturdza, la 24 august 1869, că „fără trăsura voastră şi fără cai de poştă traseul Galaţi-Bacău este destul de dificil”. B. P. Haşdeu ironiza, în versuri, condiţiile anevoioase în care se circula de la Galaţi la Mărăşeşti: „De la Galaţi la Mărăşeşti, nici iernile nici verile, în veci să nu călătoreşti. Nici nopţile, nici zilele căci vai de capul tău.” Titu Maiorescu notează în jurnalul său, în martie 1872, că drumul de la Bârlad la Galaţi este „groaznic”.

Se impunea o îmbunătăţire a sistemului de comunicaţii care ar fi contribuit la o mai rapidă circulaţie a mărfurilor şi la reducerea preţului trasporturilor. Unul din principalele obiective era amenajarea integrală a şoselei Galaţi-Bârlad, terminată în 1862. Concomitent cu aceste lucrări se pregătesc şi proiecte pentru construirea unei reţele de căi ferate. Cu ocazia tratativelor pentru concesionarea lucrărilor de căi ferate, Primăria Galaţi trimite domnitorului, la 26 iulie 1863, o telegramă de felicitare pentru hotărârea de a construi căi ferate „în toată întinderea României”.

Ion Alecsandri trata, prin 1863, cu bancherul Lefevre, pentru concesiunea drumului de fier Bucureşti-Giurgiu-Galaţi. La 21 februarie 1864 s-a încheiat convenţia pentru concesiunea căii ferate de pe valea Siretului, preluată de marchizul Don Jose Salamanca, Gustav Delhante, Petre Mavrogheni etc. Calea ferată pornea chiar din portul Galaţi şi trebuia să facă legătura cu nordul Moldovei. Lucrările trebuiau să înceapă în termen de un an, domnitorul urmând să sosească la Galaţi pentru darea “celei dintâi lovituri de sapă”. Studiile necesare construcţiei au fost terminate în decembrie 1865, perioadă în care au început, pe anumite porţiuni, chiar lucrările de construcţie.

La 21 mai 1865, prefectul îl invita pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să inaugureze lucrările căii ferate Galaţi-Şerbeşti. Începerea lucrărilor pentru montarea căii ferate Bucureşti-Galaţi produce în oraş numeroase nemulţumiri din cauza abuzurilor ce se fac cu ocazia exproprierilor pentru instalarea liniei ferate. Preţurile, în comparaţie cu valoarea reală a locurilor, erau colosale. “Aice nu mai este dreptate, ci spoliaţiune” spunea Kogălniceanu prefectului N.Catargiu, la 9 septembrie 1869.

În primăvara anului 1869 circula la Iaşi zvonul unor tratative pentru construirea liniei ferate Galaţi-Chilia. Discuţia acestui proiect va fi reluată în 1875. Cercurile oficiale austro-ungare erau interesate ca linia ferată Hamburg-Viena-Budapesta-Braşov, să fie prelungită până la Galaţi, şi chiar până la Marea Neagră.

La 1 iulie 1870 s-a pus în circulaţie linia Galaţi-Tecuci, iar la 27 decembrie s-a deschis provizoriu şi linia Roman-Galaţi-Bucureşti. Linia Bucureşti-Brăila Bărboşi-Galaţi- Bârlad a fost dată în folosinţă la 13 septembrie 1872. Tot în acest an se remarca nevoia construirii liniei Iaşi-Galaţi, dar, aşa cum observa consulul Austriei la Bucureşti, guvernul român era ocupat cu alte antreprize mai importante. I.C.Brătianu insista, într-o scrisoare către Lascăr Catargiu, la 10 mai 1873, asupra necesităţii construirii unei căi ferate care să lege “Moldova de Sus” de Galaţi, marele târg în care se desfac mai toate productele din Moldova. Singurul mijloc pentru a putea servi în mod efectiv şi judeţul Covurlui cu drumul de fier şi a face, mai ales, ca produsele Moldovei nordice şi orientale să se scurgă la debuşeul lor firesc, care era portul Galaţi, ar fi fost, titrau ziarele la 1890, construirea liniei ferate Bârlad-Galaţi, pe valea Chinejei şi a Covurluiului, în lungime de 110 km. Potrivit legii votată de Cameră la 8 februarie 1891, Guvernul a fost autorizat a contracta un împrumut de 17 milioane 314 mii lei, din care 13 milioane 800 mii lei serveau pentru construirea liniei, iar 3 milioane cinci sute de mii pentru înzestrarea liniei cu materialul rulant necesar.

În 1897 de-abia se ajunsese la Tg.Bujor iar tunelul de la Bereşti a fost început în 1906. În perioada incipientă a dezvoltării liniilor feroviare în România (1854-1860), arhitectura gărilor de călători nu era considerată o prioritate. Erau stabilite câteva modele de gări, în funcţie de importanţa staţiilor, şi nu exista încă un stil arhitectural specific definit al construcţiilor feroviare. Între 1860 şi 1880, gările erau edificate după proiecte austriece sau englezeşti. După 1881, când a fost dată în funcţiune fabrica de cărămizi de la Ciurea (Iaşi), majoritatea gărilor de pe teritoriul României de atunci, au început să fie îmbrăcate în cărămidă roşie produsă la această fabrică (cărămizi de Ciurea). „Gările, cantoanele, haltele, clădirile de serviciu, castelele de apă, anexele, fântânile au devenit valoroase prin grija cu care sunt tratate detaliile, prin seriozitatea cu care pun în operă principii de proiectare coerente şi adecvate funcţiunilor. Apartenenţa acestor clădiri la patrimoniul CFR este uşor de detectat prin limbajul arhitectural propriu ce declină sub toate formele cărămida aparentă (cărămida de Ciurea): specularea contrastului roşu-alb dintre cărămidă şi piatră văruită (ancadramentele ferestrelor, marcarea muchiilor prin intercalarea de asize, jocuri de şiruri alternative din cele două materiale) sau pur şi simplu a efectelor obţinute din modul de pozare a cărămizilor de faţadă, inspirate din arhitectura veche românească (denticuli, ancadramente, ocniţe, marcarea cornişelor ş.a)”, povesteşte la rândul lui consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură.

La toate construcţiile feroviare de pe linia Galaţi-Bârlad, edificate la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, întâlnim acest limbaj architectural. Reprezentativitatea acestor clădiri i-a determinat pe specialiştii gălăţeni să propună spre clasare Gara de călători CFR de la Frumuşiţa, astfel încât, în anul 1992, Gara a intrat pe lista monumentelor istorice.

Dacă totul a funcţionat bine, a venit secolul XXI când SNCFR-ul a considerat că linia Galaţi-Bârlad nu mai este rentabilă. Au abandonat construcţiile, iar acestea au căzut pradă vandalizării. Gara de la Frumuşiţa, monument istoric, arată ca după război, cu tâmplăria furatp, cu grinzile metalice sustrase, cu acoperişul căzut. Deşi SNCFR-ul a încercat o declasare în justiţie, instanţa a menţinut statutul de monument istoric al acestei gări. Celelalte gări, Fârţăneşti, Roşcani, Balinteşti deşi nu sunt monumente istorice, au fost lăsate pradă paraginii, urmând ca ceea ce au construit înaintaşii să dispară încet-încet. În anul 2009, primarul localităţii a solicitat proprietarului, Regionala CFR Galaţi, preluarea gării în administrare pentru a o reabilita şi închiria unor familii nevoiaşe, însă nu a primit niciun răspuns. Astfel că nepăsarea autorităţilor şi-a pus şi mai adânc amprenta. Fără răspuns au rămas şi nenumăratele solicitări ale Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Proprietarul avea obligaţia de a întreţine clădirea monument istoric. „Anul acesta, însă, o să o avem înscrisă în lista de control a monumentelor istorice iar proprietarul, Regionala Căilor Ferate din Galaţi va trebui să ia măsuri. Amenzile pentru nerespectarea obligaţiei de întreţinere, protejare, conservare sunt cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei", spune Marius Mitrof.

În paragină sunt şi Gara din Roşcani, acum pustie, dar şi Gara din Balinteşti.

a1.ro

dcp100168 · June 18, 2022

Cum a ajuns „Frumuşiţa” cea mai urâtă gară din România. De ce vrea CFR să scape de monumentul istoric

Abandonată şi vandalizată ani la rând, gara din comuna Frumuşiţa, edificiu-monument istoric, este astăzi o ruină şi prezintă un pericol pentru puţinii călători care mai ajung în zonă. CFR a solicitat declasarea clădirii şi intenţionează să scape de ea.

Gara din Frumuşiţa are o istorie zbuciumată. Aflată la lini ferată Galaţi-Bârlad (una dintre cele mai vechi din ţară) fost construită în 1895 şi a fost grav avariată de bombardamentele aviaţiei americane, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

A fost a fost modernizată 50 de ani mai târziu, fiind considerată la acea vreme o bijuterie arhitecturală. În anul 1992 a fost inclusă în lista clădirilor de patrimoniu şi a monumentelor istorice din România.

Cu timpul, numărul călătorilor de pe linia ferată Galaţi-Bârlad a scăzut, iar clădirea a fost lăsată să se degradeze. De aproape două decenii, a fost lăsată la cheremul hoţilor şi vandalilor. Grinzile metalice, duşumelele şi tâmplăria au fost furate, acoperişul şi geamurile nu mai există, iar pereţii stau să cadă. Nemaifiind întreţinută şi păzită de foarte mulţi ani, imobilul a ajuns o „fantomă”, care riscă să se prăbuşească.

În nenumărate rânduri, Direcţia Judeţeană de Cultură a înştiinţat Regionala CFR Galaţi că trebuie să repare de urgenţă acoperişul şi să conserve clădirea, însă în zadar. S-au limitat doar să pună în jurul clădirii un gard din plasă pentru ca localnicii să nu se apropie de clădire.

Epopeea declasării monumentului istoric

Din cauza scăderii drastice a traficului de călători şi mărfă, linia de cale ferată Galaţi-Bârlad a fost încadrată prin Hotărârea Guvernului României nr.27/2004, în categoria liniilor de cale ferată „neinteroperabile”, de interes local. Aşa se face că, din anul 2010, linia a fost închiriată către SC Transferoviar Cluj Napoca, care a preluat obligaţiile privind întreţinerea şi exploatarea liniei. „Pentru eficientizarea costurilor de întreţinere şi exploatare a liniei, atât până la data închirierii, cât şi după închiriere, majoritatea staţiilor de cale ferată au fost desfiinţate, respectiv transformate din puncte de încrucişare în puncte de oprire în linie curentă, fără vânzare de bilete, cum este şi cazul staţiei Frumuşiţa. Ca urmare a acestei situaţii, clădirea de călători- Gara Frumuşiţa nu a mai fost şi nu mai este utilizată în activitatea de exploatare feroviară şi din acest motiv a suferit degradări majore”, explică reprezentanţii Cpmpaniei de Căi Ferate- CFR.

Prin urmare, CFR a solicitat declasarea imobilului aflat într-o stare deplorabilă, dar şi a anexelor prin ştergerea acestora de pe lista clădirilor monumentelor istorice. Clădirea nu a fost declasată deoarece Comisia Naţională a monumentelor istorice şi Curtea de Apel Galaţi au respins demersul Regionalei CFR Galaţi. „Întrucât clădirea nu a mai prezentat interes şi în consecinţă nu au mai putut fi justificate cheltuieli de întreţinere pentru o clădire care nu mai este utilizată, în anul 2010, Sucursala Regională CF Galaţi a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Galaţi declanşarea procedurii de declasare a monumentului istoric cu denumirea de <Ansamblul Gării Frumuşiţa> înscris în LMI ediţia 2004 la poz.186, ansamblu care cuprindea magazie cereale, magazia de mărfuri şi staţia de călători gară.

Deşi, în baza constatărilor, concluziilor şi recomandărilor formulate în documentaţiile de declasare întocmite de specialiştii autorizaţi de Ministerul Culturii şi recomandaţi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi, întregul <Ansamblul Gării de la Frumuşiţa> ar fi trebuit declasat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional - Direcţia Patrimoniu Cultural a aprobat declasarea numai a magaziei cereale şi a magaziei de mărfuri, fiind respinsă declasarea staţiei de călători gară”, precizează reprezentanţii CFR.

Mai mult, CFR susţine că, în calitate de proprietar al clădirii, nu a solicitat niciodată clasarea ca monument istoric şi nici nu a avut cunoştinţă de declanşarea procedurii de clasare, pentru a o contesta.

În perioada 2011-2017, monumentul istoric a continuat să se degradeze, în condiţiile în care clădirea nu a mai fost necesară activităţii feroviare. „Clădirea a rămas un bun izolat în linie curentă, în câmp deschis care nu se mai învecinează cu alte proprietăţi din Comuna Frumuşiţa şi nu se află într-o zonă de interes public, turistic, de cercetare”, explică reprezentanţii CFR.

În luna noiembrie 2017, Sucursala Regională CF Galaţi s-a adresat autorităţilor publice locale (Primăriei Comunei Frumuşiţa, Consiliului Judeţean Galaţi, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi), dacă acestea sunt interesate să preia în folosintă clădirea (prin vânzare-cumpărare, închiriere, concesiune, expropriere etc.) sau să asigure sprijin financiar care să acopere integral costurile studiilor şi documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de intervenţie asupra monumentului istoric, în condiţiile prevăzute de Legea nr.422/2001, privind monumentele istorice, cu modificările ulterioare. „Prin aceeaşi adresă, Sucursala Regională CF Galaţi a solicitat ca, dacă nu există nici un interes din partea autorităţilor locale, nici în a prelua în folosinţă bunul imobil, nici în a finanţa costurile documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de intervenţie, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi să iniţieze procedura de declasare a monumentului istoric.

Deoarece nicio autoritate locală nu şi-a exprimat interesul preluării monumentului istoric sau al finanţării lucrărilor de protejare şi punere în valoare. CFR a declanşat o nouă procedură de declasare. Şi de data aceasta, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a decis nedeclasarea monumentului istoric şi obligării Sucursalei Regionale CF Galaţi de a păstra şi întreţine clădirea.

În luna mai 2022, Sucursala Regională CF Galaţi s-a adresat din nou autorităţilor publice locale (Primăriei Comunei Frumuşiţa, Consiliului Judeţean Galaţi, Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi), dacă acestea sunt interesate să preia în folosintă clădirea.

Dacă că răspunsul autorităţilor va fi negativ, Sucursala CFR Galaţi susţine că va relua procedura de declasare.

Coducerea Direcţiei Judeţene de Cultură cunoaşte intenţia CFR şi susţine că nu este de acord cu declasarea clădirii. „Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu cei de la CFR pe subiectul gara Frumuşiţa. A fost şi un proces în instanţă în care ei au cerut declasarea. Curtea de Apel nu le-a dat câştig de cauză. Acum vor să ceară din nou declasarea. Clădirea este monument istoric, noi ne vom opune declasării şi le vom sugera să stabilească o valoare de inventar şi să o cedeze”, spune Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Cât despre o posibilă reabilitare a Gării-Frumuşiţa-monument istoric, aceasta nu se întrevede prea curând, din păcate. „Serviciile oferite publicului călător în haltele şi punctele de oprire de pe secţia de circulatie Galaţi -Târgu Bujor intră în sarcina operatorului privat, care a închiriat secţia de circulaţie, prin urmare SRCF Galaţi nu are cuprinsă în vreun proiect, renovarea clădirilor din haltele de pe secţia de circulaţie Galaţi - Bărlad, implicit a monumentului istoric - Gara Frumuşiţa”, a ţinut să menţioneze CFR.

adevarul.ro

Sign In

Gările de pe linia Bârladului au fost distruse

Recommended Posts

dcp100168

dcp100168

dcp100168

Relu

George

Relu

Gabbiano

Relu

dcp100168

riaji

LaurX82

dcp100168

Mikka

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

Create an account or sign in to comment

Create an account

Sign in

Browse

Activity

Important Information