dcp100168 Posted May 28, 2009 Posted May 28, 2009 Cei mai buni elevi-poeţi provin din şcolile de elităConcursul pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor îl organizează an de an pentru descoperirea micilor talente şi-a desemnat câştigătorii la fazele judeţene. Ediţia a XVII-a a competiţiei desfăşurare cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului a reunit atât elevi de şcoală generală, cât şi de liceu. La Galaţi, câştigător la categoria claselor I - VIII, a fost desemnat, datorită poeziilor sale, Alexandru Crăciun, elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală nr. 28, fiind urmat de elevi de la C.N. "A.I. Cuza” precum şi de la unităţi din Munteni, Şcoala nr. 12 din Galaţi şi respectiv Cosmeşti. La categoria ”liceu”, Diana Viorica Popazu, elevă în clasa a IX-a la C.N.V.A., a ocupat locul întâi, iar Gabriela Simona Burlacu, de la aceeaşi instituţie a luat o menţiune. Alături de cele două, locurile doi, trei şi o menţiune au fost revendicate de elevi de la C.N. ”Mihail Kogălniceanu” Galaţi. Lucrările de la locul întâi ale celor două secţiuni au fost trimise la Casa de Cultură a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la faza finală pe ţară, unde se va stabili clasamentul final.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=10
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now